Sectorul CIVES
 
 

Ansamblul memorialistic al anticomuniştilor

Reflecta actiuni care concretizeaza Procesul si rezultatele lor.

Ansamblul memorialistic al anticomuniştilor

Mesajde administrator » Mie Iul 27, 2011 2:47 am

Nicolae Videnie, iniţiator
Ansamblul memorialistic al anticomuniştilor din România deportaţi în Bărăgan
în anii 1951-1964
Astăzi, la 7519 ani de la Adam şi 2011 de la întruparea Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, avem datoria şi putinţa de a păstra memoria trecutului prin
mijloacele pe care Bunul Dumnezeu ni le pune la dispoziţie din abundenţă alături de
vestigiile istorice, documentele arhivate şi martorii evenimentelor recente. Aceste
mijloace pot fi puse în valoare îndeosebi prin instituţiile care se detaşează prin
cea mai înaltă slujire duhovnicească la care sunt chemate, respectiv Sfintele
Mânăstiri Ortodoxe, institutele de cercetare şi muzeele. Până astăzi, mântuirea
oamenilor a urmat o singură cale, anume ascultarea Poruncilor Lui Dumnezeu şi
tăierea voii noastre egoiste. Beneficiind de darul naşterii într-o familie
creştin-ortodoxă românească cu origini sud-dunărene şi atitudine anticomunistă
şoptită în ascuns, încă de la vârsta de patru anişori am mărturisit public datoria
muncii în profesiunea de
istoric-geograf. Totodată, am făcut şi primul gest anticomunist prin opoziţia
categorică faţă de invitaţia acceptării hranei din cazanul grădiniţei comuniste din
satul brăilean Jugureanu. Astfel, am urmat acest model de viaţă duhovnicească şi am
ajuns treptat la conştiinţa ultimei noastre datorii, cea a păstrării memoriei
regimurilor dictatoriale din secolul XX, cu accent deosebit pe martirajul din
timpul criminalului regim comunist-ateu aflat încă sub influenţa diavolului numit
explicit „stafia care bântuie prin Europa, stafia comunismului”.
Datoria Patriarhiei Române
În acest sens, cea mai importantă dovadă este faptul că – pe prima treaptă românescă
duhovnicească, la nivel Patriarhal naţional şi cu rezonanţe internaţionale – această
datorie şi putinţă înseamnă construirea Casei Lui Dumnezeu pe pământ sub forma
Catedralei Mântuirii Neamului, Poruncă cuprinsă explicit în Sfânta Scriptură,
Sfintele Canoane şi Sfânta Tradiţie. Totodată, această ctitorie este şi o dorinţă
firească a neamului românesc creştin-ortodox de pretutindeni, veche de secole, după
modelul celorlalte popoare ortodoxe frăţeşti. Conştient de această datorie şi dând o
binecuvântare pentru ucenici în predica din Duminica Floriilor, Preafericitul
Părinte Patriarh Daniel a afirmat categoric: „Orice lucru duhovnicesc, inclusiv
ridicarea de biserici, este făcut de Dumnezeu prin mâinile noastre”.
Istoria mântuirii, detaliată explicit în Sfânta Scriptură, Sfintele Canoane şi
Sfânta Tradiţie, ne învaţă că această datorie a ctitoririi ultimei „guri de rai”
trebuie plasată tot „pe un picior de plai”, adică în aceeaşi curte cu simbolul
iadului comunist-ateu, monumentalul ansamblu arhitectural Casa Poporului-Bulevardul
Victoria Socialismului. Scopul acestui demers mântuitor şi a celui pe care am
datoria să-l propun mai jos este invitaţia palpabilă la alegerea conştientă a
locului unde ne vom petrece viaţa de veci: Rai-Împărăţia Cerurilor sau iad-gheenă.
Pentru realizare, pornind de sus în jos, ambele obiective memorialistice şi cele
asemănătoare din restul ţării trebuie introduse într-un circuit turistic
internaţional care poate fi pus în aplicare foarte uşor în această epocă a
beneficiilor oferite din abundenţă prin tenhologii.
Datoria Episcopiilor
Pe a doua treaptă, la nivel provincial, această datorie şi putinţă înseamnă pentru
Episcopi organizarea unui ansamblu memorialistic care să permită continuarea
pelerinajului la principalele vestigii duhovniceşti şi istorice, gen Sfintele
Mânăstiri, cetăţi, penitenciare comuniste şi muzee. Dintre mărturiile sistemului
concentraţionar comunist românesc este muzeizat integral numai Penitenciarul de la
Sighet şi parţial Aiud, Cetatea Făgăraş, Râmnicu Sărat şi Fortul 13 Jilava.
Dispariţia voită a acestor vestigii istorice este ilustrată de celebrul caz Piteşti,
unde mare parte din ansamblu a fost şters de pe faţa pământului. Cum întreaga ţară
este încă o frumoasă grădină presărată cu asemenea bogaţii, avem datoria şi putinţa
de a pune în valoare toate valorile locale, fiecare cu specificul şi unicitatea
proprie: Canalul, Balta Brăilei, Delta Dunării şi minele. Pentru aceasta este nevoie
de modernizarea
infrastructurii generale şi de specialitate materializată prin muzeizări,
recuperări, recondiţionări, reparaţii, refolosiri, cercetări, descoperiri, invenţii
şi accesul liber al arhive şi mijloace de publicare şi publicitate. Beneficiind de
faptul încurajator al existenţei meseriaşilor calificaţi şi cu voinţă de muncă din
belşug, aşteptăm sprijinul celor care au pus în aplicare planul distructiv
prezentat sub formulele „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”,
„Industria românească la fier vechi!” şi „Pariul cu agricultura”. Cum turismul a
ajuns cea mai importantă industrie şi noi putem oferi destule atracţii care merită
să fie văzute de milioane de curioşi, mai rămâne doar voinţa decidenţilor politici.
Dacă omul vrea şi cere ajutorul Creatorului, Dumnezeu ajută!

Datoria Parohiilor
Pe treapta a treia, la nivel local, în cazul Parohilor şi credincioşilor din centrul
Bărăganului această datorie şi putinţă înseamnă construirea unui ansamblu
memorialistic al anticomuniştilor din România deportaţi în anii 1951-1964 în această
veritabilă „mică Siberie”. Locul a fost ales de Dumnezeu la nord de satul brăilean
Jugureanu, pe cele trei movile de pământ galben situate în lunca Călmăţuiului, între
satele din jurul fostei zone libere a Raialei-Kazalei turceşti din perioada
1538-1829. Pentru dumirirea şi încurajarea necredincioşilor de astăzi, locul a fost
însemnat cu o cruce pe o hartă militară austriacă documentată şi scrisă în 1790 prin
mâna celor care au bombardat şi dărâmat Sfintele Biserici şi Mânăstiri din
Transilvania în deceniul abia încheiat atunci. Totodată, istoria şi geografia
duhovniceşti ne învaţă că, pe lângă alte motive ale alegerii Bărăganului ca loc de
deportare
internă a celor consideraţi duşmani de către profitorii regimului criminal
comunist, ceea ce a contat mult a fost şi lipsa unei mânăstiri în imensitatea şi
pustietatea spaţiului câmpiei tabulare dintre oraşele Brăila şi Urziceni
(închipuind piciorul Crucii), respectiv dealurile Buzăului şi Dobrogei (braţul
Crucii). Pe vremea guvernării comuniştilor, subiectul luptei deportaţilor împotriva
regimului nu era discutat în zonă decât pe şoptite din cauza teroarei împrăştiate
sistematic de Securitate şi anexa ei informativă de la sate, Miliţia.
Ansamblul memorialistic al anticomuniştilor din România deportaţi în Bărăgan în anii
1951-1964 trebuie să cuprindă ctitorirea Sfintei Mânăstiri cu Hramul „Duminica
Sfinţilor Români” şi triada ştiinţifică reprezentată de un institut de cercetare,
reconstituirea unui sat şi construirea unui muzeu. Ansamblul trebuie plasat sub o
triplă autoritate: duhovniceşte Sfintei Patriarhii, administrativ Primăriei
Jugureanu şi ştiinţific unui Institut pentru Studiul Deportărilor. Ulterior trebuie
organizate o şcoală şi o universitate de vară prin care să sporim cunoşterea şi
popularizarea subiectului, să identificăm şi să încurajăm copii dăruiţi şi harnici.
Regretabil este faptul că propunerea privind derularea acestui proiect sub umbrela
academică a Institutului Român de Istorie Recentă nu a fost acceptată de colegii din
conducere, neinteresaţi de beneficiile duhovniceşti şi materiale pe care le va aduce
truditorilor merituoşi, motiv pentru care am căzut de acord să ne despărţim
profesional în termeni amicali.
Geografic şi juridic, ansamblul trebuie construit pe o parte din terenul reprezentat
de cele 90 de ha lăsate moştenire satului Jugureanu de familia de vlahi
Kiriţescu/Chiriacescu. Având probabile origini imperiale şi/sau nobiliare şi
importante averi, aceşti sufletişti români sud-dunăreni au fugit din calea pustiirii
de către bande anarhice turceşti a patriei strămoşeşti din Munţii Pindului şi s-au
refugiat la nordul Dunării înainte de 1780, an în care Iamandache Chiriacescu a
ctitorit trei Sfinte Biserici cu Hramul „Sfântul Nicolae” la Ruşeţu, Jugureanu şi
Ulmu. Peste două generaţii, la mijlocul secolului XIX, nepotul care-i purta numele a
fost ctitor la Perieţi cu soţia Anica Perieţeanu şi la Jugureanu cu fratele
Alexandru. Pentru această jertfelnicie şi altele asemenea, Dumnezeu a dăruit
familiei pe genialul pictor Ştefan Luchian, nepotul primului ctitor Iamandache, prin
fiica Elena, precum şi pe Regina Beatrix
a Olandei, probabilitate păstrată în memoria orală sub forma unui zvon neconfirmat
prin tăcere de foştii şi actualii diplomaţii regali la Bucureşti. Fiind apreciat de
cunoscători ca unul din primii zece pictori ai lumii, Ştefan a fost un admirator,
discipol şi aparător al genialului Nicolae Grigorescu. Fiind prigoniţi amândoi
pentru aceeaşi firească împlinire a datoriei apărării specificului naţional
românesc prin pictură, mentorul l-a sprijinit pe ucenic la necaz, dovedind astfel
valabilitatea principiului „Cine se aseamănă se adună”.
Pentru noi „cojanii” din mijlocul Bărăganului – mare parte urmaşi ai vlahilor aduşi
de Chiriaceşti ca rude, prieteni şi slujitori – asumându-mi responsabilitatea
moştenirii datoriei lor strămoşeşti de ctitori am propus localnicilor construirea
ansamblului memorialistic al anticomuniştilor din România deportaţi în Bărăgan în
anii 1951-1964. Conştientizând duhovniceşte această datorie şi seculară dorinţă
lăuntrică creştinească, localnicii credincioşi şi harnici au acceptat şi confirmat
propunerea prin răspunsul afirmativ dat la sondajul de opinie pe care l-am prezentat
scris prin afişe şi verbal unor trecători întâlniţi în timp ce am cutreierat pe jos
satele Jugureanu, Ulmu, Vultureni, Scărlăteşti, Cireşu, Brateşu Vechi, Surdila
Greci, Lunca, Ruşeţu, Sergentul Ştefan Ionel şi oraşul Făurei, cu ocazia „Întâlnirii
fiilor satului brăilean Jugureanu în Săptămâna Luminată”, ediţia a IV-a,
23 aprilie-1 mai 2011. Chemându-i la rugăciune pentru obţinerea de la Dumnezeu a
acestui mare dar care este o Sfântă Mânăstire Ortodoxă, cei mai interesaţi
localnici s-au arătat a fi bătrânii şi copii, tinerii fiind mai rezervaţi, mai ales
după ce le-am răspuns cu o invitaţie firească la întrebarea privind finanţarea
proiectului: să nu mai risipească banii şi sănătatea pe tigări, cafea, alcool,
anticoncepţionale, avorturi şi altele asemenea.
Ştiind faptul că valorăm cam cât ne apreciază cei din jur, anterior am încercat să
câştig încrederea opiniei publice mergând într-o primă etapă la emisiunea-concurs de
cultură generală ROBINGO şi susţinând cu sinceritate apartenenţa mea la grupul
plugarilor din Bărăgan, chiar dacă emoţiile debutului m-au împiedicat să câştig
măcar unul din cele trei obiecte puse joc de TVR la 14 ianuarie 1996. Ulterior am
mai participat la alte trei concursuri diferite şi am obţinut un modest câştig
financiar la „Ruleta rusească” organizată în ianuarie 2004. Succesul a fost
binevenit ca mesaj încurajator în condiţiile în care am lucrat fără plată peste trei
ani consecutivi şi fără concediu de odihnă de la angajare până astăzi,
împotrivindu-mă astfel închiderii IRIR de către unii colegi care nu mai aveau nevoie
de el.
În a doua etapă, începând din 2008 am iniţiat şi organizat simultan „Întâlnirea
fiilor satului brăilean Jugureanu” şi strângerea de date istorice direct şi prin
apelul la scrierea memoriilor de către cei care consideră că au ceva de spus
publicului, dovezi necesare pentru întocmirea propriului arbore genealogic şi a
monografiilor satelor de origine a strămoşilor mei din familiile Videnie, Porcuţ,
Vişan, Grigore, Ionel, Lepădatu, Popescu, Popa şi Bobocea. Prin cercetările făcute
în arhive şi mergând din casă în casă am reuşit să adăug deocamdată şi familia
Lupaşcu precum şi toate ramurile acestor familii, care poartă alt nume prin
măritatul fetelor. Crescând astfel treptat interesul de la una la mai multe familii,
am urcat apoi la treapta sat şi am ajuns la conştiinţa adunării laolaltă a satelor
din jurul mântuitoarei cruci înscrisă pe harta militară, reprezentând Memorialul
deportaţilor.
Etapa expoziţie şi casă memorială
Prima etapă a construirii ansamblului memorialistic al anticomuniştilor din România
deportaţi în Bărăgan în anii 1951-1964 poate începe imediat prin: reînfiinţarea
Primăriei Jugureanu ca instituţie publică coordonatoare a proiectului;
sedentarizarea în Căminul Cultural a expoziţiei itinerante „Rusaliile negre:
deportarea în Bărăgan”, realizată de Fundaţia „Academia Civică” şi aflată acum la
Timişoara; mutarea în Casa Memorială Chiriacescu a expoziţiei comemorative a
pictorului Ştefan Luchian, realizată de fundaţia omonimă la Botoşani; copierea
arhivei orale privind deportaţii, realizată de „Fundaţia a treia Europă” din
Timişoara. Pentru acestea este nevoie de acceptul şi sprijinul autorităţilor publice
centrale bisericeşti şi politice, respectiv a conducătorilor fundaţiilor ştiinţifice
şi ai asociaţiilor foştilor deportaţi şi deţinuţi politic. Clădirile publice propuse
ca sedii au fost
ridicate prin munca sătenilor şi astăzi sunt goale şi într-o stare de conservare
foarte bună. Completarea celor două expoziţii şi realizarea unei triade poate fi
făcută prin Sfântă Biserică cu Hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”, monument
istoric ctitorit după 1840 de săteni şi Chiriaceşti, care şi-au sacrificat bruma de
agoniseală, respectiv moşiile şi bijuteriile.
Specialiştii necesari în această primă etapă de muzeizare sunt: un deportat pentru
prezentarea propriei experienţe şi a expoziţiei omonime; prof. de istorie-geografie
Nicolae Lupaşcu pentru prezentarea istoriei satului şi a expoziţei privind pictorul;
monahul Diomid Lupaşcu pentru prezentarea Sfântei Biserici şi pregătirea
duhovnicească pentru marea responsabilitate a ctitoririi Mânăstirii, datorie la care
s-a opus deschis Părintele Paroh Ştefan Slotea şi anturajul Sfinţiei Sale. Alţi
neaşteptaţi opozanţi din categoria bugetarilor au fost cei din conducerea Primăriei
Ulmu, respectiv primarul cu delegaţie Marian Iconaru şi vicele Mihai Turtoi din
Jugureanu, deşi iniţial şi-au dat acordul. Profesorul pensionar are meritul de a fi
făcut cunoscută harta încă din timpul regimului comunist, apoi ca organizator de
pelerinaje cu elevii la Sfintele Mânăstiri din Bucovina. Anul trecut a mers cu fiul
în pelerinaj în Ţara
Sfântă şi Sfântul Munte Athos, unde se află acum singurul monah originar din
centrul Bărăganului. Remarcabil este faptul că în privinţa înaltei misiuni
duhovniceşti a preotului paroh istoria se poate repeta după un secol: în 1912
ieromonahul Gherman Blanariu a fost adus de la Sfânta Mânăstire Cocoş pentru a
pregăti martiriul celor 45 de fii ai satului care şi-au dat viaţa pentru
materializarea milenarei dorinţe a unităţii naţionale. Între aceşti viteji se
numără şi străbunicii mei Toma Porcuţ (căzut la datorie în 26 septembrie 1916 la
Turtucaia), respectiv Ion Grigore din Ruşeţu.
Organizat provizoriu astfel şi fiind unic în peisajul turistic naţional, ansamblul
Sfânta Biserică-expoziţii poate fi inclus în circuitul turistic care leagă litoralul
de Sfintele Mânăstiri din Carpaţi, turiştii aducând banii necesari pentru relansarea
economică a zonei. Cronologic şi mediatic, inaugurarea poate fi plasată în ajunul
Rusaliilor, prin participarea la Sfintele Slujbe ale Moşilor de vară şi deschiderea
expoziţiilor în prezenţa Majestăţilor Sale Regele Mihai al României şi Regina
Beatrix a Olandei, ca invitaţi şi la „Sărbătoarea arborelui genealogic al familiei
Vişan din comuna brăileano-buzoiană Ruşeţu”. Regele Mihai mergea vara la Domeniul
Coroanei de la Ruşeţu, deseori însoţit de sociologul Dimitrie Gusti şi şoferul
Ioniţă Vişan, unchiul meu. Majestăţile lor au datoria strămoşească de a fi mari
ctitori de Sfinte Biserici Ortodoxe şi de a transmite această tradiţie urmaşilor
care să
aibă astfel parte de mai multe şi mai mari bucurii duhovniceşti. Tot atunci,
trebuie organizată prima ediţie a unui simpozion internaţional privind deportările,
manifestare ştiinţifică necesară în peisajul tot mai sărac al manifestărilor de gen
din ţară.
Etapa construirii Memorialului deportaţilor
Etapa construirii Memorialului deportaţilor trebuie să înceapă prin completarea
drumurilor actuale şi construirea unora noi pentru punerea în valoare a celor 17
miliarde lei reprezentaţi de podul monumental aruncat peste pârâul Călmăţui şi
lipsit de utilitate în condiţiile în care celebra activitate ştiinţifică agricolă a
Staţiunii Experimentale Ruşeţu a fost falimentată voit în ultimele două decenii. Se
păstrează în paragină mare parte din infrastructura agricolă, care poate fi
completată cu ajutorul finanţării prin fonduri europene nerambursabile. Oamenii sunt
dornici de muncă şi aşteaptă o iniţiativă de sus în jos, care se poate realiza sub
forma unei „euro-regiuni” formate din duzina de sate şi oraşul feroviar Făurei
grupate geografic în jurul Memorialului deportaţilor. Specialiştii în construcţii
duc lipsă de oferte de lucru şi sunt dispuşi să ajute în condiţii de muncă şi
salarizare
legale şi tot în cadrul firmelor patronate de rudele Dumitru Lupaşcu şi Alin Albu,
care mi-au promis sprijinul lor. Asemenea şi unele autorităţi publice locale,
lipsite deocamdată de resurse financiare datorită neimplicării în lupta pentru
obţinerea fondurilor europene nerambursabile.
Pe teren, pe prima movilă de la Jugureanu spre Făurei trebuie şi poate fi construită
o clădire pe trei niveluri, care să adăpostească un restaurant, un muzeu şi o sală
de conferinţe. Între prima şi a doua movilă trebuie reconstituită o uliţă de sat de
deportaţi, cu bordeie şi case în mărime naturală, protejate cu o copertină de
sticlă. Pentru întărirea puterii mesajului didactic cocioabele trebuie rânduite cu
faţa spre vânt, pe sate, deschise accesului direct şi personalizate pe nume
reprezentative ale martirilor anticomunişti. După casele fiecărui sat trebuie plasat
nelipsitul cimitir reconstituit cu copiile crucilor păstrate până astăzi acolo ca
martori tăcuţi. Peste aleea din faţa lor trebuie lăsat terenul liber ca loc de
experienţă directă pentru curioşii şi nostalgicii comunismului, liberi să testeze
tragedia deportării pe propria piele, într-un cadru organizat contra unei sume de
bani.
La capătul uliţei, pe movila din mijloc, trebuie ctitorită Sfânta Biserică cu Hramul
„Duminica Sfinţilor Români”, care să adune simbolic toţi deportaţii şi practic toţi
pelerinii. Spaţiul următor trebuie să cuprindă curtea, chiliile şi un paraclis pe
movila din nord, care să fie centrul duhovnicesc al ansamblului şi cimitirul
monahilor din Sfânta Mânăstire. Tot ansamblul memorialistic trebuie protejat şi
apărat cu un gard de zid, sistem electronic de pază şi plantaţii de salcâm, plop şi
salcie. Pentru păstrarea liniştii necesare urcuşului duhovnicesc şi evitarea
haosului arhitectonic, arhondaricul pentru pelerini şi spaţiile de cazare pentru
turişti trebuie construite în Jugureanu şi satele înconjurătoare situate la o
aruncătură de băţ. O noutate agroturistică care poate fi pusă în valoare uşor este
participarea turiştilor la muncile câmpului alături de gazdele lor de moment,
obţinând astfel mai
multe satisfacţii sufleteşti şi beneficii materiale decât o fugară trecere prin
zonă.
Încurajări Dumnezeieşti punctuale
Fiind atenţi la promisiunea Mântuitorului nostru Iisus Hristos „Că unde sunt doi sau
trei, adunaţi în numele meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor” (Matei, 18, 20), prin
intermediul unor întâmplătoare „Soboare spontane” în care am fost „cercat la apa
certării” (Psalm 80, 6) am avut şi plăcuta surpriză a obţinerii răspunsurilor la
unele nedumeriri punctuale privind realizarea Memorialului deportaţilor. Astfel, în
Jugureanu ne-au fost revelate surprinzător trei datorii de împlinit urgent:
recuperarea bocceluţei cu „cocoşei de aur” furată în contextul arestării boierului
martir anticomunist Mihail Chiriacescu de un trio comunist condus de Gheorghe (Miu)
Lupaşcu şi păzit de vărul Vili (Gh.) Lupaşcu, singurul supravieţuitor astăzi ca
octogenar plimbat mai săptămânal cu Salvarea în căutarea morţii care refuză să vină;
reînfiinţarea maternităţii, Poruncă venită prin Mihalache Ionaşcu, fiu de
cârciumar comunist şi cuţitar asasin al unui ţigan coleg de şcoală, nepedepsit
juridic şi care prin implicare directă îşi poate răscumpăra păcatul; reconstituirea
bibliotecii publice în acelaşi spaţiu din care a fost făcută pierdută la începutul
guvernării regimului „democraţiei originale”, Poruncă transmisă în cancelaria
şcolii prin propunerea făcută şi donaţia de carte promisă de învăţătorul Cornel
Mihalaşcu.
Altă încurajare este revenirea comunei Ruşeţu sub seculara jurisdicţie
administrativă a Brăilei după greşeala făcută în 1968 pe motiv de lene: deplasarea
în cel mai apropiat oraş reşedinţă de judeţ, Buzău. Ideea ne-a fost transmisă de
Părintele Paroh Petru Bălan în uşa Sfântului Altar, când şi-a declarat astfel
reţinerea faţă de sprijinirea verbală pe care i-am solicitato: „Sunt în altă
eparhie!”. Acest răspuns spontan mai are un tâlc duhovnicesc înalt: de peste două
decenii Părintele ctitor al noii Parohii Ruşeţu 2 luptă fără succes cu administraţia
publică locală pentru revenirea zilei de târg săptămânal Sâmbăta pentru respectarea
celei de-a patra Porunci din Decalog, ceea ce o Sfântă Mânăstire poate reuşi să
convingă printr-o viaţă duhovnicească mai înaltă.
Speranţe umane şi avantaje geografice
Condiţiile de climă sunt aspre, prielnice pentru sporirea nevoinţei duhovniceşti:
apa sălcie, Crivăţul, arşiţa, gerul, muştele, ţânţarii, „concertul broaştelor” şi
pământul „clisos”. Plecând de la statutul juridic al celor în memoria cărora trebuie
construit ansamblul şi de la grija pe care colegii lor de drept comun le-au arătat-o
în condiţii de detenţie, cel mai potrivit este să-i chemăm la mântuire prin crucea
călugăriei pe aceşti cei mai curajoşi în păcat şi mai leneşi în virtute dintre
semenii noştri. Astfel putem rezolva problema recuperării sociale şi reduce cazurile
de recidivă măcar pentru cei care nu mai sunt primiţi acasă şi nici nu mai au alt
mod şi loc de mântuire. Lor li se pot alătura cu succes alţi campioni ai mândriei,
slavei deşarte şi lenei duhovniceşti, respectiv genialii şi harnicii artişti şi
sportivi. Cum lenea „fugii de durere şi goana după plăcere” este
caracteristica generală a momentului actual, cei mai potriviţi pentru a da exemplu
în această nevoinţă duhovnicească sunt ultimii eroi ai luptei cu armele pentru
credinţă, ţară şi neam, respectiv membrii grupului Ilaşcu.
Transportul cu automobilele se poate face uşor în condiţiile câmpiei tabulare fără
obstacole naturale folosind DN 2B şi DJ 203. Cel pe calea ferată are ca nod
important oraşul Făurei, care adună trenuri din cinci direcţii. Geografia locului
permite reconstituirea „armanelor boiereşti” din lunca Călmăţuiului şi „de la deal”,
respectiv a grădinilor, viilor, livezilor, pădurilor şi eleşteelor, la care ne
poate ajuta monahul Diomid ca inginer piscicol. Este nevoie şi se pot realiza şi
seră, pepinieră, vinărie subterană, prisacă, presă de ulei, boiangerie, fabrică de
brânzeturi şi abator. Pământul este cel mai bogat din Bărăgan, cu posibilităţi de
irigare, cu grajduri de animale goale. Tradiţia secolului de creştere a cailor de
rasă poate fi continuată prin reluarea creşterii raselor pentru călărie, foarte bine
cotate pe piaţa arabă. Lipsa unei pieţe de desfacere apropiate şi scăderea numărului
tinerilor a impus reducerea activităţii economice la nivel de subzistenţă. Această
situaţie nefirească va deveni uşor şi repede doar o simplă amintire neplăcută după
ce vom realiza acest proiect de modernizare cu ajutorul fondurilor europene
nerambursabile. Încurajator este faptul că până la cel de-al doilea război mondial
zona era celebră pentru bogaţia legumelor cultivate în lunca inundabilă a
Călmăţuiului şi care erau cumpărate îndeosebi de comercianţi veniţi de la Buzău şi
Slobozia. Profitabile sunt şi plantaţiile de cătină şi măceşe, care pot completa
sărăcăcioasa floră spontană medicamentoasă ilustrată mai ales prin parfumatul
muşeţel. Alte speranţe economice importante se îndreaptă spre subsolul bogat în
petrol şi gaze asociate exploatate deja cu mare succes de o jumătate de secol şi
confirmate de ultimele prospecţiuni geologice, precum şi spre lunca aleasă pentru
amplasarea unei păduri
de centrale electrice eoliene.
Riscurile şi responsabilităţile nerealizării Memorialului deportaţilor
Istoria mântuirii ne învaţă că „Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului”
(Luca, 13, 35) şi doar aceasta este calea sfinţeniei, cea în care „ştim că L-am
cunoscut, dacă păzim poruncile Lui” (I, Ioan, 2, 3). Altfel, istoria antichităţii,
prin Vechiul Testament, ne învaţă că atunci când Dumnezeu l-a trimis pe Moise să
ceară fiilor lui Israel să ridice Cortul Mărturiei în pustiu, Core şi cei de un gând
cu el s-au împotrivit din invidie şi au fost pedepsiţi pe loc prin prăbuşirea direct
în iad, împreună cu corturile şi averile lor (Numerii, 16, 1-35). Tot din aceeaşi
primă carte de istorie ne învaţă că acelaşi popor ales a fost pedepsit „din cauza
păcatelor” şi dat rob în stăpânirea Babilonului (Ieremia, 1, 1). Istoria evului
mediu şi cea recentă ne învaţă că poporul japonez a alungat misionarii creştini de
rit catolic şi i-a martirizat pe unii chiar în Nagasaki, oraş pesepsit
de Dumnezeu prin bomba atomică şi „cutremure pe alocuri” (Marcu, 13, 8; Matei, 24,
7), acoperindu-i cu dărâmăturile bogăţiei. Istoria epocii moderne ne învaţă că
Dumnezeu a trimis pedeapsa pentru necredinţă sub avertismentul „o stafie umblă prin
Europa, stafia comunismului” (vezi Manifestul Partidului Comunist).
Plecând la drum cu nădejde şi binecuvântarea Patriarhului, în dimineaţa Miercurii
Mari am trecut de Pogoanele şi în faţa autobuzului am văzut o surpriză inedită,
demnă de un deşert: pământul negru dintr-o arătură proaspătă a fost ridicat de vânt
sub forma unui zid de praf şi împrăştiat în zonă pentru câteva zile. Întâmplându-se
la 20 mai, exact la 21 de ani după autoînşelarea politică de la alegerile din
„Duminica orbului”, atenţionarea e foarte gravă în contextul în care acesta este al
patrulea an consecutiv de când nu mai avem roua dimineţii atât de multă încât să se
ridice de la sol ca un abur, ca o ceaţă. Totodată, frigul a lăsat vitelor puţină
iarbă pe izlazurile comunale, bântuite local şi de secetă. Acestea sunt semne
evidente ale plăgii „calamităţilor naturale” (Apocalipsa, 8, 12-13), de care ne
putem apăra numai dacă respectăm principiul „omul sfinţeşte locul”.
Remarcabil este şi eşecul punerii în valoare a miilor de hectare amenajate parţial
pentru orezărie înainte de 1989, respectiv întârzierea instalării centralelor
electrice eoliene mult aşteptate.
Este momentul să conştientizăm duhovniceşte realitatea conform căreia falimentul
personal şi public este datorat neascultării de Dumnezeu şi luptelor fratricide
pentru gunoaiele şi deşărtăciunile lumei acesteia trecătoare. Pe zi ce trece
constatăm că este tot mai utilizată tactica păcălirii lui Adam de către Eva prin
puterea seducţiei demonice şi a lenei duhovniceşti a „omului nou”, de care ne putem
apăra doar păstrând memoria trecutului şi cerând ajutorul celui care este „Calea,
Adevărul şi Viaţa”, Mântuitorul Iisus Hristos (Ioan, 14, 6). Iată de ce trebuie să
construim acum acest memorial şi să nu lenevim aşteptând o nouă „generaţie de
sacrificiu” care să trăiescă din vina noastră avertismentele „căderii din rău în mai
rău” şi ajungerea la „pustiirea casei celui care nu vrea să audă de Domnul”.
DOMNULUI SĂ NE RUGĂM !!!
DOAMNE MILUIEŞTE !!!
DOAMNE AJUTĂ !!!

Nicolae Videnie, iniţiator
pana la 31 mai 2011, cercetător, bibliotecar, arhivist şi arhivar la
http://www.irir.ro
din 2002, doctorand la Istorie, Universitatea din Bucureşti,
http://www.unibuc.ro/facultati/istorie/doctorat
şi cu activitate publică profesională prezentată şi de
http://www.memoria.ro/studii/Bucuresti-IRIR/studii
http://www.agerpres.ro/foto/NicolaeVidenie
http://www.youtube.com/cercet.NicolaeVidenie
http://www.catavencu.ro/laSarbatoareaAr ... Genealogic
htpp/reconstructiamemoriei.wordpress.ro/vizita2Fortul13Jilava
Date de
contact : haz_de_necaz2002@yahoo.com, 0724803577
administrator
Site Admin
 
Mesaje: 482
Membru din: Dum Oct 31, 2004 4:14 pm

Înapoi la Actiuni si rezultate

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Google [Bot] şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009