Sectorul CIVES
 
 

Traim intr-o lume inchisa....? (eseu)

Dedicat discutiilor despre "Formarea , observarea si influentarea elitei politice" si lansarii unor proiecte de tip stand de prezentare, sinteza problematica sau forum

Traim intr-o lume inchisa....? (eseu)

Mesajde Vizitator » Joi Dec 23, 2004 12:37 am

Lumea în care ne miscam si gîndim astazi, lumea pe care o gîndim este, în ciuda vastitatii ei mereu mai amplu cucerite, o lume închisa. Ea nu admite un dincolo radical, perceput si tematizat ca atare. Modelul nostru de lume nu mai contine postulatul depasirii ei. Universul poate fi pentru noi infinit, dar infinitatea lui "naturala" ajunge sa ne disimuleze limita dincolo de care se afla o alta sfera, cu totul alta. Lui Nicolaus Cusanus, gînditor de cumpana între Evul Mediu si Renastere, i s-a atribuit afirmatia ca lumea e infinita. Initiatorii Noii Cosmologii au invocat autoritatea lui cînd au propus imaginea moderna a universului. Dar pentru Cusanus, spune Alexandre Koyré, faptul ca lumea e infinita nu însemna ca ea se întinde la nesfîrsit, cum au considerat modernii; înseamna ca e "neterminata", "neispravita", imperfecta în absenta Termenului care îi da chipul desavîrsit, în absenta Limitei spre care sa tinda spre a-si dobîndi perfectiunea. Chiar cînd au pastrat constiinta unui Autor al lumii, modernii s-au concentrat pe "produsul" creatiei care e universul, i-au studiat si i-au reprezentat ordinea, legile, functionarea. Dar au facut-o pastrînd din ce în ce mai palid relatia lumii cu fundamentul ei zenital. Lucrul acesta e pus expresiv în evidenta de H.-R. Patapievici, în conferinta Ochii Beatricei. Cum arata cu adevarat lumea lui Dante? , publicata de curînd, într-o eleganta serie de carte bibliofila, la Editura Humanitas.

H.-R. Patapievici îsi pune problema: ce figura geometrica poate reprezenta, în completitudinea lor, lumea si trans-lumea pe care le parcurge Dante în Divina Comedia? Ce figura geometrica poate reprezenta, în completitudinea ei, realitatea ierarhizata de care Dante a luat act în traseul lui coborîtor pîna în fundul infernului, iar apoi ascensional prin purgatoriu, paradisul terestru, paradisul ceresc si, în sfîrsit, dincolo de cercul cristalin, al XI-lea, care cuprinde si înveleste universul geocentric? Agatîndu-si privirea de ochii Beatricei, suspendat de ochii ei care privesc sfera trans-lumeasca, Dante poate privi, la rîndul sau, si poate trece în cercurile superioare ale rozei mistice, cercuri angelice si beatifice, din prejma imediata a luminii divine. Aceste ultime cercuri sînt vazute si descrise de Dante de doua ori, din doua puncte de vedere: înainte si dupa ce a parcurs o cezura totodata topologica si ontologica, implicînd ca atare o transformare existentiala adecvata.

În Cînturile XXVII si XXVIII, atrage atentia H.-R. Patapievici, Dante contempla roza celesta de jos, din afara ei. O contempla, fiind situat în cea mai cuprinzatoare sfera a universului, în cercul stelelor fixe: e limita universului, "coaja" lui definitorie si protectoare, care se bolteste peste lume, îi determina si îi conserva miscarile sub ampla lui concavitate atotcuprinzatoare. Purtat de ochii Beatricei, Dante trece de acest prag concav care încheie lumea si intra într-un domeniu care schimba de curbura; intra în cealalta sfera, în Empireu, "convex" pentru ochiul oamenilor, concav în raport cu Dumnezeu care îi este centru. Asa cum în Republica, privirea, si sufletul împreuna cu ea, trebuie sa se rasuceasca , sa adopte o alta orientare pentru a contempla lumea ideilor, Dante "trans-umaneaza": facultatile de cunoastere si simturile lui sînt transmutate mistic si el poate privi roza din interiorul ei, siroind de lumina divina.

Expunerea lui H.-R. Patapievici are doua mize. Prima consta în raportarea polemica fata de figurarile moderne standard propuse pentru ierarhia Divinei Comedii. A doua priveste figura geometrica care poate integra "observatiile" topologice pe care Dante le face în cursul traseului sau. Imaginile moderne figureaza universul "nostru" drept o vasta sfera bine ordonata în straturi sferice concentrice: un ansamblu armonios si impozant, centrat pe pamînt, conform cu imaginea antica a lumii. Deasupra geometriei lui ample, ca un adaos minuscul, nu prea relevant pentru logica ansamblului, e figurata roza mistica centrata pe divin: "un fel de excrescenta asimetrica, adaugata stîngaci la trupul foarte simetric si frumos al cosmosului grec", spune H.-R. Patapievici. Cu acest tip de imagine, contrar economiei Divinei Comedii si traseului dantesc, polemizeaza autorul. Capacitatile noastre de cunoastere sînt în asa masura concentrate pe universul natural infinit, sînt în asa masura adaptate lui si reduse la el, încît, pentru noi, sfera slavei si a fiintelor care contempla slava a devenit palida, nerelevanta, greu de reprezentat. Pentru noi, ea poate ramîne un dat cultural sau o transcendenta recunoscuta în principiu, dar ineficace. Nu mai e o tinta, nu mai e o realitate care face parte din harta completa a existentei noastre si a fiintei. Pentru lumea lui Dante si a unei conceptii traditionale, noi nu mai avem în genere decît figurari incomplete sau dezechilibrate.
. Omul modern, în specificitatea lui moderna, este oare totalmente lipsit de posibilitati de cunoastere ori macar de orientare catre cealalta sfera? Nu exista nici un fel de instrumente riguroase intelectual pentru a gîndi adecvat nereprezentabilul ei, condus totusi de legi mai precise si mai ample decît cele care actioneaza strict în universul nostru vizibil? Ei bine, fizica moderna care cerceteaza fenomenele de limita ale universului, dar mai cu seama matematicile moderne pot oferi mijloace de a rationa, prin analogie, asupra transcendentei. Structura geometrica ce ar raspunde conditiilor lumii lui Dante, argumenteaza Patapievici, ar trebui sa cuprinda, într-o unica figura de tip sferic, cele doua domenii - al universului si al rozei mistice -, sa aiba un unic centru, divin, sa asigure îmbinarea perfecta între cele doua sfere (tangenta lor completa), înglobînd totodata schimbarea de curbura care le distinge. O asemenea structura care ilustreaza centrul unic, solidaritatea, dar si distinctia calitativa a celor doua domenii nu exista în geometria euclidiana, clasica, dar exista în geometria riemanniana: e ceea ce se numeste hipersfera, o sfera în patru dimensiuni. E vorba despre o structura evident nereprezentabila în datele spatiului nostru curent, dar perfect cognoscibila în proprietatile ei si în comportarea entitatilor din cuprinsul ei. Calitatea ei de vehicul cognitiv pentru realitatile spirituale consta, pe de o parte, în paradoxurile pe care ea le poate îngloba fara a le distruge tensiunea. Consta, pe de alta parte, în nereprezentabilul ei (desi se pot da, si Patapievici da cîteva exemple care indica, prin analogie, cam cum se comporta lucrurile într-un asemenea tip de spatiu). Calitatea de vehicul cognitiv pentru realitatile spirituale consta în faptul ca ea poate obisnui mintea sa lucreze riguros dincolo de datele naturale, sa se antreneze pentru a cuprinde naturalul si trans-naturalul într-o structura care conserva unitatea si tensiunea întregului. În zorii modernitatii, Cusanus a folosit notiunea de asemanare geometrica pentru a constitui o "scara ascensionala" de la realitatile sensibile la cele divine, prin studiul si infinitizarea raporturilor între entitati matematice. Simone Weil considera, în acelasi sens, ca stiinta, matematicile, mai cu seama, constituie aproape singurul limbaj pur în care modernii pot traduce si pot regîndi pe cont propriu depozitul traditional de cunoastere a lucrurilor divine. Modernii, în modernitatea lor, nu sînt asadar total lipsiti de instrumente de cunoastere a transcendentei. E necesar doar sa adopte orientarea potrivita, e necesar consimtamîntul de a se "rasuci" spre ceea ce îi depaseste.


Nu mai e nevoie aproape sa mentionez, în ce priveste cartea lui H.-R. Patapievici, precizia cu care îsi construieste tematica, eleganta în desfasurarea demersului, curtoazia cu care îsi invoca referintele, inclusiv cele combatute, placerea, în sfîrsit, pe care o stîrneste cititorului pasiunea intelectuala, secondata de o aleasa eruditie, la care e invitat sa ia parte. Dar e de spus ca o asemenea pasiune riguroasa e ceva rar în studiile actuale legate de tematica spirituala: e rar ca cercetatorul sa renunte la indiferenta "obiectiva" fata de logica acestei tematici, sa o ia pe cont propriu, sa o asume si sa i se asimileze, sa o duca mai departe. Aici, autorul si, prin el, publicul participa la structura lumii lui Dante; sîntem invitati sa ne miscam înauntrul ei si sa ne transformam pentru a ne putea misca înauntrul ei. Aceeasi atitudine, rara astazi, e prezenta în cartea lui Andrei Plesu, Despre îngeri . Si acolo tema intervalului restabileste comunicarea între domenii devenite pentru noi absolut heterogene, ajunse unul prea indubitabil si "greu" în imediatetea lui, altul prea vag si ireal, în inefabilul lui. Si acolo naturalele si trans-naturalele sînt repuse în contact prin studiul si interpretarea unor date traditionale. Si acolo, investigarea unor asemenea date e concomitenta cu o implicare intelectuala vie, cu cresterea unei reflectii personale în afinitate cu tema cercetata. Interpretarea luptei lui Iacob cu îngerul ca lupta heremeneutica cu textul sacru încheie de altfel emblematic volumul, aratînd cu ce intentie a stat autorul în fata temei sale.

Undeva în Phaidros , Socrate îi ironizeaza pe cei care prefera unei cercetari directe si angajate a adevarului studiile secunde, strict "culturale": "Pentru tine important e sa afli cine e cel care povesteste si de prin ce locuri se trage; nu te multumesti doar sa vezi daca lucrurile stau într-adevar asa sau daca ele arata altminteri". Cele doua demersuri amintite se multumesc sa vada, cu ajutorul gîndirii celor vechi si al reflexiei personale angajate, cum stau lucrurile într-o lume completa, completata cu registrul ei trans-natural. E o atitudine care poate pregati mental pentru accesul la substanta acelui registru, care ne poate familiariza cu structura lui, esentiala pentru logica ansamblului. Fiindca e vorba despre un registru care nu se "înfiinteaza" decît în fata unei priviri potrivite, bine orientate, participative.

H.-R. Patapievici
Vizitator
 

Mesajde popian » Dum Ian 30, 2005 9:31 pm

Al cui e textul ?
Al arlechinului,al lui H.R.Patapievici ?
Pote nu vad bine !
pian
popian
 
Mesaje: 5
Membru din: Dum Ian 30, 2005 9:18 pm
Localitate: BARLAD


Înapoi la Discutii generale, probleme semnalate, incubator de proiecte

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron
<<< Piata Universitatii 2009