Sectorul CIVES
 
 

RO si problemele globalizarii

Dedicat discutiilor despre "Reconstructia Romaniei" si lansarii unor proiecte de tip stand de prezentare, sinteza problematica sau forum

RO si problemele globalizarii

Mesajde Vizitator » Sâm Ian 01, 2005 3:23 pm

Astfel turbulentele informatiei care controleaza pietele financiare, abilitatea sau inabilitatea firmelor de a depasi subiectivitatea pietelor financiare, determina soarta firmei. Astfel, in acest sens, firmele nu conduc lumea, deoarece ele nu pot controla insasi economia globala. Exista o multitudine de factori si influente. Nu exista un comitet executiv al clasei capitaliste care sa planuiasca si sa conduca lumea. Dar, pe de alta parte, firmele si guvernele nu conduc lumea deoarece progresiv apar noi actori: miscari sociale de toate felurile, noi identitati, miscari comunitare, precum si miscari de activisti: ai mediului, feministi, etc, care in ultima instanta configureaza planurile corporatiilor si ale institutiilor guvernamentale. In acest moment, guvernele lumii, au o imensa criza de legitimitate. Kofi Annan a initiat un sondaj international in toamna lui 2000 care a constatat ca doua treimi din cetatenii lumii nu se considera reprezentati de guvernele lor. Iar acest lucru e valabil si pentru tarile cu o democratie avansata, SUA si altele, singura exceptie fiinda tarile Scandinave. Astfel, s-a dovedit ca cetatenii nu au incredere in masa in guvernele lor; de fapt nu au incredere in nimeni, cu exceptia lor insile si a identitatii din care fac parte, si in unele cazuri, in miscari sociale cu valori alternative.
Si in acest sens, complexitatea lumii noastre consta in faptul ca institutiile guvernamentale se prabusesc, in timp ce, pe de alta parte, retelele de tehnologie, capital, productie, organizeaza viata noastra oriunde am fi in timp ce multe surse alternative de valori si interese se dezvolta ca raspuns la aceasta dominare, deoarece oamenii nu dispun de institutii care sa le ia in considerare cererile lor.

"Romanii par sa se adapteze la capitalismul global in aceasi maniera agresiva cu care s-au adaptat alta data la fascism si comunism."
.......................................................................................................
"Dupa opinia unui poet si fost diplomat, Romanii sint clonuri latin-orientale uni-dimensionale ale Vestului."

In conditiile in care Romania se pregateste sa adere la Comunitatea Europeana, cum apreciati ca dinamica miscarilor migratorii interne, asa cum se desfasoara ele astazi, va fi afectata de viitoarea apartenenta la CE ?

De la bun inceput, din modul in care este formulata intrebarea, se deschid doua subiecte de discutie.
Primul, aderarea Romaniei la Comunitatea Europeana, perspectiva viabila ori fata morgana ?
Al doilea, derivat din realitatea ultimilor 15 ani, care este la nivel de rezultat al diagnozelor, relevanta migratiei interne si, in consecinta, in perspectiva aderarii la CE, in ce masura ar putea aceasta sa fie afectata ?

Dezvoltand primul subiect, voi spune ca, in urma analizelor si evaluarilor pe care mi le-am putut permite, eventualitatea aderarii Romaniei la UE, cel mai curand posibil in 2007, precum se afirma oficial (de catre ambele parti implicate in proces), acum la finele anului 2004, in circumstantele in care, ultimele 5 capitole din pachetul total al negocierilor de pre-aderare, nu sunt inca incheiate, este mai degraba incerta. Aceasta incertitudine, este alimentata de doua elemente distincte. Primul, este derivat din incertitudinea ce staruie in privinta fermitatii establishment-ului intern intr-o angajare nedisimulata in tot ceea ce presupune procesul de aderare.
Ori, pentru moment, este o mare necunoscuta, care este coloratura, din punct de vedere politic, a viitorului establisment romanesc, cel care va trebui sa-si asume toate obligatiile si consecintele derivate din negocierile purtate cu UE, CE, F.M.I., Banca Mondiala si nu numai, in privinta procesului de aderare.
In aceste privinte, care este concluzia care se poate extrage din experienta ultimilor, fie si 10 ani, nu cred ca poate face nici obiect de discutii si nici de comentarii suplimentare.
Asadar, un element esential care poate asigura, ori compromite (definitiv) procesul de aderare este, dupa cum am mentionat, deocamdata, o necunoscuta !
Al doilea element pe care l-as identifica, este constituit de realitatea (realitatile) care definesc actuala Uniune Europeana (ajunsa deja, prin noile aderari, la 25 de membri).
Ori, si de aici se desprind, fie si in urma unei sumare analize, o serie de incertitudini. Am sa incerc sa enumar cateva dintre cele pe care le-am putut eu identifica.
Uniunea Europeana, si in consecinta Consiliul Europei, ca organism executiv al acesteia, se confrunta, pentru moment (cu mentiunea ca nu se poate preciza, inca, si cat va dura aceasta stare ?), cu un complex de probleme in privinta asimilarii noilor membri cu care s-a imbogatit. As aminti, aici, cu ce dificultati ?, si cum au putut fi acestea depasite ?, in trecut, ca urmare a includerii in Uniune a celor trei membre sarace: Grecia, Spania si Portugalia. Ori, actualmente, ca urmare a aderarii celor noi 10 membre, dintre care un numar important sunt state ex-comuniste, dificultatile de asimilare, nu sunt inca nici pe departe depasite si,…nici rezolvate !
In consecinta, mi se pare de bun simt supozitia ca perspectiva de suplimentare a comunitatii cu inca 2 noi membre, de nivelul calitativ (din toate punctele de vedere) al Bulgariei si Romaniei, este, mai degraba, incerta, in perspectiva anului declarat: 2007! Argumentul forte, pe care l-as putea invoca, in sprijinul acestei incertitudini, este acela ca, Uniunea Europeana, in buna masura ca si NATO, dispune de doua componente care trebuie sa raspunda, la nivel de deziderat, unitar, la ideea de omogenitate de interes, in privinta componentei politice si a celei economico-sociale. Nediscutand cazul NATO, ca urmare a faptului ca nu face obiect al intrebarii la care trebuie sa raspund, ma voi limita la dezvoltarea acestui argument invocat in cazul Uniunii.
Si, un prim raspuns la intrebarea daca Romania ESTE compatibila, fie si la nivelul anului 2007, mai intai din pdv POLITIC, cu spectrul politic al
Uniunii?, este, obiectiv vorbind, NU !
Un nu, care deriva din incertitudinea, deja semnalata, in urma realitatilor politice romanesti ale momentului. Ori, daca admitem ca asteptarile in privinta unei clarificari convingatoare a orientarii politice a Romaniei, in urmatorii 3 ani, sunt mai degraba incerte, atunci va trebui sa gasim raspunsul la intrebarea: Care sunt efectele, politice, pe care le poate provoca, includerea unui stat ca Romania, in ansamblul spectrului politic al Uniunii ? Cu alte cuvinte:ce echilibre ori dezechilibre poate provoca admiterea unei Romanii politice, asa cum este ea in acest moment ?
Si, complicatiile nu se opresc aici, deoarece, cea de-a doua componenta amintita, cea economico-sociala, deschide, la randul sau, un nou lant de incompatibilitati cu contextul Uniunii.
As aminti aici, impactul saraciei, raportat la standing-ul prezent in cadrul Uniunii, ca rezultat al diagnozei starii respective in cazul Romaniei. Si, cum nivelul de trai (al carei componenta este - saracia) este implicit raportat la performanta economica a unei tari de referinta, din nou devine incerta capacitatea Romaniei de a deveni compatibila, si din acest punc de vedere, cu standardele Uniunii, in numai 3 ani, cat ne mai despart de orizontul declarat al anului 2007 !
Acestea ar fi argumentele pe care ma sprijin atunci cand risc afirmatia ca, aderarea Romaniei la UE, este mai degraba incerta.

Al doilea subiect, cel al migratiei interne, si care este gradul de relevanta al acesteia in cazul Romaniei ?, necesita un raspuns detaliat.
Intre 1990 si momentul actual, migratia interna, in cazul Romaniei, a avut un pregnant caracter specific derivat dintr-o realitate pre-existenta, ca urmare a politicilor de industrializare excesiva si fortata practicate de regimul pre-existent. Cu alte cuvinte, migratia interna din Romania post-decembrista a cunoscut o directionare preponderenta pe vectorul urban-rural. Aceasta directionare a fost favorizata de seria de masuri, fie si incomplet obiectivate de toate establishment-urile post-decembriste, derivand din orientarea spre economia de piata. Elementele favorizante care au facilitat aceasta orientare unidirectionala a migratiei interne, intr-o succinta enumerare ar fi:
- schimbarile produse in statutul proprietatii, in urma aplicarii noii legi a fondului funciar;
- de-industrializarea, ca urmare a proceselor de privatizare (cu efectele derivate: disponibilizarea unei semnificative cantitati a fortei de munca antrenate in ramurile economice respective);
- adancirea progresiva starii de saracie a unei majoritati semnificative a populatiei, ceea ce a obligat-o, pe aceasta, sa recurga la modalitatea auto-consumului ca strategie de supravietuire, tehnica care nu a putut fi aplicata decat prin recursul la migrare spre mediul rural, care si asigura conditiile de obiectivare ale acesteia ;
- politicile populist-demagogice ale establishment-elor ce s-au succedat, in privinta gandirii si aplicarii metodelor de protectie sociala destinate populatiei, etc.

Ori, ca urmare a acestui caracter uni-directional al migratiei interne, s-a creat un nou tip de realitate care, din punctul de vedere al compatibilitatii cu normele Uniunii, contravine criteriilor de aderare, constituindu-se astfel intr-o problema complexa care ar trebui rezolvata.
Si, din nou, incertitudinile (la nivel de posibilitati concrete de rezolvare), reapar si in cazul acestui subiect, capitolul Agricultura, al negocierilor de pre-aderare, negasindu-si, deocamdata, si foarte probabil nici in viitorii 3 ani, o rezolvare conforma criteriilor Uniunii.
In aceste conditii, raspunsul la cel de-al doilea subiect cuprins in intrebarea initiala, ar putea fi ca, in eventualitatea aderarii Romaniei la Uniune, foarte probabil ca va fi nevoie de o re-directionare a migratiei interne, fie si partiala, ca proportii, dinspre rural spre urban. O solutionare a problemei ar putea sa fie luata in considerare, daca aderarea se va materializa, prin supapa deschisa de migratia externa.
Dar, acest subect, excede cadrului intrebarii de fata.


In ceea ce priveste re-directionarea migratiei interne ca metoda de satisfacere a unora din conditiile puse de UE integrarii Romaniei, s-au avansat deja cifre de catre oficialitati. Daca din punct de vedere economic se pot stabili termene, emite prognoze, etc, ce se poate spune despre costurile sociale ale unor asemenea masuri ?

Da, asa este, in cursul negocierilor ce s-au purtat, in vederea aderarii, aspectul re-dimensionarii migratiei interne a fost pus in discutie, in special atunci cand s-a negociat sensibilul capitol al "Agriculturii". Spun sensibil, deoarece, acest caracter este rezultanta pozitiilor pe care s-au situat ambele parti negociatoare. In urma aderarii Poloniei, spre exemplu, caracterul de sensibilitate, a capatat contururi mai clare dupa ce s-a constata care este procentajul populatiei cuprinse in agricultura in raport cu totalul populatiei acelei tari.
Ori, se stie deja ca, subventiile pe care Uniunea le acorda acestui domeniu se afla intr-un strict raport de dependenta de acest procent. Avand deja experienta mai veche a Spaniei si Portugaliei, la acest capitol, Uniunea, pe buna dreptate a solicitat si impus, in final, Poloniei, diminuarea drastica a acestui procent. Efectul, evident, s-a repercutat asupra migratiei interne din Polonia. Care este, in prezent, stadiul in care Polonia se afla, din acest pdv, sincer nu stiu in amanunt dar, nu intamplator am riscat afirmatia privitoare la supapa salvatoare pe care o poate oferi migratia externa, in cazul Poloniei existand deja indicii ca s-a recurs deja la ea.
Revenind la circumstantele specifice Romaniei, din acest punct de vedere, al procentului populatiei cuprinse in agricultura, conform exigentelor Uniunii, din amintitele negocieri purtate la capitolul "Agricultura", a rezultat ca in perioada pre-aderarii cat si in primii ani ai post-aderarii, Romnia ar trebui sa se dispenseze de un numar de circa 3.000.000 de persoane cuprinse in agricultura. Si, deocamdata, din motive lesne de inteles, Romania, desi s-a angajat oficial sa rezolve aceasta doleanta, deocamdata, nu a facut nimic concret. S-a vehiculat, o teza oficiala, conform careia, establishment-ul ar fi intentionat sa recurga la procedura declararii unui numar de localitati, a caror populatie insumata s-ar afla undeva la concurenta cifrei mentionate, ca localitati urbane, adica orase. Trecand peste comentariul care se poate face pe marginea unei astfel de idei, trebuie sa spun ca nici acest straniu proiect nu a fost, inca, materializat.

Si astfel ajung la cea de-a doua fraza a intrebarii Dvs. Problema costurilor sociale ale eventualei aderari a Romaniei la UE, este poate mai edificatoare, sub toate aspectele, decat cea a alinierii, inclusiv in privinta termenelor convenite, la nivelul exigentelor Uniunii, in sfera economicului. Si trebuie observat si scos in evidenta adevarul ca, urmare a faptului ca pe parcursul tuturor celor 15 ani care s-au scurs, toate establishment-ele care si-au asumat rolul gestiunii ansamblului de probleme ale Romaniei, inclusiv a celor derivate din procesul de pre-aderare, s-au dovedit incapabile sa-si asume riscul derivat din efectul costurilor sociale ale tranzitiei, si in consecinta, si ale aderarii, ca parte componenta a procesului general. Teama manifesta, resimtita de intreaga clasa politica, constituita dupa 1989, privind pericolul pe care l-ar perzenta o asumare responsabila a acestor costuri, a inhibat, permanent, adoptarea si recursul la o solutie corecta si concreta.
Datorita predominantei, in randul clasei politice autohtone, a unei majoritati filosofice de sorginte comunista, problema costurilor sociale a constituit, permanent, un motiv de teama atavica fata de eventualitatea declansarii unor tulburari sociale, in eventualitatea recursului la masurile pe care le presupunea procesul tranzitiei. Din acest refex si-au gasit expresia si intregul lant al masurilor etatiste care au facilitat si mentinut, in sfera economicului, masuri protectioniste si de mentinere artificiala (anti-economica) a numeroase unitati ramase inca in patrimoniul statului.

Efectele sociale ale acestui mod eronat de abordare a procesului de tranzitie, s-au tradus, in final, intr-o acutizare extrema a saraciei la nivelul corpului social. In urma impasului in care s-a ajuns acum, din acest punct de vedere, standardele sociale impuse de Uniune, nu mai au cum sa fie respectate de catre Romania. Demagogia declarativa a corpului politic autohton, nu ajuta cu nimic la rezolvarea acestui impas. Si, drept urmare, este foarte probabil ca ramanand inca nerezolvata, problema costurilor sociale ale aderarii la Uniune se constituie mai degraba intr-un obstacol de netrecut pentru Romania.

Ce s-ar putea spune despre implicatiile migratiei spre anumite orase mari, ca de exemplu spre Bucuresti?

Pentru inceput, trebuie sa fac cateva precizari necesare, menite sa ne ajute sa intelegem de ce Bucurestiul, ca oras al Romaniei este, din multe puncte de vedere diferit de toate celelalte orase mari ale Romaniei.
Toate aceste precizari se refera, in mod special, la perioada de timp cuprinsa intre 1946-48 si prezent. In primul rand,

Bucuresti, este capitala Romaniei si, ca orice capitala, o metropola. De aici se deschide un intreg lant de consecinte care il particularizeaza, intr-o maniera distincta, in raport cu alte orase ale Romaniei. Caracterul de capitala a facut ca, o serie de functiuni particulare ale Bucurestiului sa fie amprentate de rangul sau din punct de vedere administrativ.

In Bucuresti, in perioada de referinta, s-a structurat si concentrat intreaga structura administrativa centrala care a cunoscut, pe parcurs, modificari atat cantitative cat si calitative. Cu alte cuvinte, in Bucuresti s-au concentrat de la structuri centrale de partid (P.C.R., U.T.C., Marea Adunare Nationala, U.G.S.R., U.A.S.C.R, etc.), pana la cele administrative (ministere, primarii, Comisii si Comitete de tot felul).

Dat fiind caracterul de hiper-centralizare al sistemului existent, in perioada de referinta, o prima consecinta a fost o exacerbare a unei birocratii specifice. In consecinta, toate aparatele componente ale institutiilor anterior mentionate au fost populate cu o adevarata armata de functionari.

Efectul asupra numarului populatiei si structurii sale sociale, in cazul Bucurestiului, a facut ca acest oras-capitala sa ajunga sa fie disproportionat (din punct de vedere al numarului populatiei), in raport cu restul oraselor mari ale tarii, ajungand in 1989 sa se cifreze la o populatie de 2.800.000 de locuitori stabili (rezidenti), comparativ cu 300-400.000 cat numara populatia majoritatii oraselor mari.
Inca din perioada interbelica, atunci cand in Romania s-a nascut capitalismul timpuriu, si componenta sa industriala, dar si pe tot parcursul timpului scurs pana la perioada de referinta, in Bucuresti s-au construit cu mult mai multe unitati industriale decat in restul oraselor din tara. Si in acest caz, o alta parte a populatiei Bucurestiului a fost, inerent, rezultata din nevoile a ceea ce am putea numi sectorul industrial (ca segment socio-ocupational). Astfel ca si acest tronson de populatie a avut o dinamica si reprezentare cu mult mai mare decat in cazul restului oraselor romanesti.

Cum perioada de referinta, pe care am consemnat-o anterior, a fost caracterizata de o hiper-industrializare fortata, ca efect al viziunii politice a sistemului, pe tot parcursul acestia, in cazul Bucurestiului, cu proportiile aferente rezultate din cele anterior descrise, migratia interna a fost cu mult mai semnificativa, comparativ cu celelalte orase ale Romaniei. Trebuie sa precizez insa ca, proportional, fenomenul migratiei interne pe vectorul rural-urban a fost cvasi-similar si in cazul celorlalte orase mari.

Pornind de la realitatea in care a fost surprinsa Romania in anul 1989, ca urmare a acestui tip de migratie interna, in cei 15 ani care au urmat, atat in cazul Bucurestiului, cat si in cel al celorlalte orase mari din tara, vectorul directional al migratiei interne si-a schimbat orientarea in sens invers, din motivele expuse in cadrul raspunsului anterior.
Totusi, este cazul sa mentionez aici, in contextul migratiei interne, si un aspect al acesteia pe care inca nu l-am consemnat. Daca la nivel de cifre globale, migratia interna, a ultimilor 15 ani a fost semnificativ directionata pe vectorul urban-rural (din considerentele deja mentionate), totusi, nu a incetat total si o tendinta in sens invers.
Aceasta este reprezentata de rezultatul expolziei pe care au cunoscut-o, in acesti ultimi 15 ani, aparitia noilor centre universitare infiintate. Desigur ca, acest tip de migratie interna are un caracter efemer, de cele mai multe ori, dat fiind ca, dupa incheierea ciclurilor universitare, absolventii, in marea lor majoritate, revin in mediile rezidentiale din care au provenit, mai degraba fortati fiind, ca urmare a incapacitatii sistemului de a-i resorbi, pe piata fortei de munca, in noile locatii in care se aflau la absolvire. Si, ca o concluzie, este incontestabil ca fenomenul migratiei interne (indiferent de sensul in care se produce) determina, la nivel de consecinte, considerabile efecte sociale care ar trebui avute in vedere.
Vizitator
 

Înapoi la Discutii generale, probleme semnalate, incubator de proiecte

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 4 vizitatori

<<< Piata Universitatii 2009