Sectorul CIVES
 
 

Dreptul la libera circulatie sub Basescu

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Dreptul la libera circulatie sub Basescu

Mesajde Nica Leon » Mar Oct 17, 2006 12:08 pm

Către: 'editor@ziarultricolorul.ro'
Subiect: Traian Basescu si rovinieta!



Domnule Preşedinte Traian Băsescu,



Vă adresez această scrisoare deoarece sînt un dătător de libertate şi de speranţe spre mai bine poporului român, pe care îl iubesc şi pentru a cărui soartă am fost dispus şi gata să mă sacrific doar pentru ca cei mulţi să aibă un viitor mai fericit şi un trai mai bun, iar acum sper ca o dată cu dobîndirea înaltei funcţii de Preşedinte al României, dumneavoastră să vegheaţi permanent şi atent la respectarea Constituţiei, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, prevăzute şi garantate cetăţenilor români, la modul în care înţeleg autorităţile statului să respecte şi să transpună în viaţa cotidiană, concret, litera şi spiritul Legii fundamentale, cît şi idealurile Revoluţiei române din decembrie 1989.
Vă scriu această scrisoare acum, la început de an nou şi la începutul mandatului de Preşedinte al României, dar şi al guvernului de strînsură rezultat, avînd în vedere promisiunile dumneavoastră electorale cît şi angajamentele pe care vi le-aţi asumat public după anunţarea victoriei în alegeri, cu dorinţa de a colabora şi de a vă sprijini în vederea îmbunătăţirii situaţiei grave existente în România, pentru a vă ajuta la edificarea unui stat de drept, în care să se respecte drepturile cetăţeanului şi cetăţenilor români, drepturile omului încălcate şi ignorate şi de prea multe ori batjocorite şi chiar anulate de regimurile politice anterioare, neconstituţionale, de guvernările ilegale şi abuzive care au nenorocit ţară şi au umilit poporul, regimuri ce s-au manifestat discreţionar în ultimii 15 ani, ca nişte adevărate hoarde străine, ca forţe cotropitoare şi nu ca reprezentanţi ai poporului român, suveran.
Tocmai datorită acestor motive vă rog să reflectaţi şi vreau să cred că vă veţi exercita influenţa, autoritatea şi prestigiul pentru a determina Parlamentul României şi guvernul să anuleze, de îndată, actele şi măsurile neconstituţionale, aberante şi anacronice, un adevărat atentat la statul de drept, la morală şi bun simţ, dar şi la bunăstarea românilor, impuse de-a lungul timpului de guvernanţii din această ţară năpăstuită de rinjilă vodă, după cum urmează :
1. Prin introducerea taxei de drum (numită şi taxa Băsescu) reprezentanţii Guvernului, ai Parlamentului şi Preşedintele României au încălcat dreptul românilor la liberă circulaţie, prevăzut şi garantat de art. 25 din Constituţie. Căile de comunicaţie, deci reţeaua naţionale, judeţeană, municipală, orăşenească şi comunală de drumuri din România au fost şi sînt bun al întregului popor, proprietate inalienabilă, realizată şi întreţinută din bani publici, adunaţi la bugetul de stat, prin contribuţia tuturor cetăţenilor români, obligaţi să plătescă taxe şi impozite. Ca atare, această taxă este neconstituţională, ilegală şi abuzivă, motiv pentru care vă rog să stăruiţi ca, în cel mai scurt timp, să fie desfiinţată;
2. Deşi există deja o taxă ilegală pusă pe drumuri, crezîndu-se şmecheri şi pe noi proşti, reprezentanţii statului au comis un alt atentat la suveranitatea poporului român, impunînd abuziv, de această dată, un aşa zis „tarif de utilizare” – adică o nouă taxă pentru folosirea aceloraşi drumurilor proprietate publică - inalienabilă, de către proprietarii autovehiculelor cu masă mai mare de 12 tone, încălcînd nu numai prevederile art. 25 din Constituţie, dar şi prevederile art. 1 alin. 3, art. 16 alin. 1 şi 2, art. 41, alin. 1 şi 2, art. 51, art. 53, art. 107 alin. 2, art. 135 şi art. 150 alin. 1 din Legea fundamentală, Legea 31/1990 şi Codul Civil;
3. Cu dorinţa sadică de a chinui, umili şi jefui şi mai abitir poporul român, guvernanţii comunişti au impus generalizarea taxei de drum, numită oficial în Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, aprobată prin Legea nr. 415/2004, „tarif de utilizare a reţelei de drumuri naţionale”, obligînd astfel toţi proprietarii de vehicule şi autovehicule (denumiţi deţinători şi utilizatori, nu proprietari aşa cum ar fi fost normal) să cumpere roviniete fără de care nu mai au dreptul de a-şi folosi proprietăţile, adică autovehiculele şi reţeaua de drumuri naţionale, liber şi după cum doresc, impunindu-se să plătească pentru dreptul lor fundamental de a-şi folosi proprietatea, încălcîndu-se astfel şi art. 480 din Codul Civil, dar şi Legea finanţelor publice nr. 500/2002, art. 1 şi 2, care nu pomeneşte nimic despre pretinsul „tarif de utilizare” fiind însă enunţată, la punctul 40, doar definiţia taxei în sistemul de finanţe publice: „ sumă plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituţie publică sau un serviciu public”. Menţionez, de asemenea, că Legea 415/2004 a fost impusă prin încălcarea grosolană şi a prevederilor art. 1, 2, 3, 4, 6 şi următoarele din Legea privind transparenţa decizională în administraţia publică nr. 52/2003.
4. Pentru a demonstra, dacă mai era cazul, incompetenţa regimului apus şi reaua sa credinţă, dar şi pentru a îmbrobodi lumea, se confiscă proprietatea inalienabilă a întregului popor, formată din reţeaua de drumuri naţionale şi se dă prin Ordonanţa 15/2002 în patrimoniul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A. Deci, printr-un act normativ abuziv este făcut stăpîn peste drumurile din România un agent economic, care ne impune biruri şi fel de fel de taxe, la fel de ilegale, cum sunt, de asemenea taxele pentru trecerea frontierei, taxele pentru trecerea podurilor dunărene, taxă înfiinţată abuziv printr-un ordin ilegal al Ministerului de Finanţe în anul 1995. Pentru a-şi ascunde abuzul şi reaua credinţă, jefuitorii din guvern încearcă să mascheze potlogăria în spatele unei pretinse „Directive a Parlamentului European şi a Consiliului Europei nr. 62/1999/CE din 17 iunie 1999, act cu privire la taxarea vehiculelor de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri”, deci altele decît cele publice, deoarece, cele publice sînt în toată Europa finanţate prin buget, fără ca cetăţenilor „utilizatori de drumuri” să le mai fie pretinsă vreo taxă, pentru că la ei liber înseamnă într-adevăr fără oprelişti, îngrădiri, restricţii etc. Aşa fiind, vă întrebăm domnule preşedinte, conform cărui principiu al statului de drept sînt ameninţaţi astăzi cu amenda şi cu reţinerea talonului cetăţenii proprietari de autovehicule, care îşi folosesc proprietatea după bunul lor plac, pentru că le este garantat şi dreptul la liberă circulaţie?
5. De asemenea, consider că ar fi interesant să aflu de la dumneavoastră, ce legătură are agentul economic pe acţiuni, numit pompos Companie Naţională de Autostrăzi …, cu tehnologia de realizare a motoarelor şi cu încadrarea lor în normele de poluare Euro?! Vă rog să observaţi că actele normative incriminate amestecă de-a valma, noţiuni şi principii care nu au vreo legătură cu realitatea şi nici cu cadrul legal existent în România, din moment ce pentru stabilitatea şi durata de viaţă a drumurilor contează doar masa şi frecvenţa trecerii maşinilor într-o unitate de timp, nu şi cantitatea de fum emisă de motoare. Nu cumva s-au încurcat borcanele şi acum se ocupă de poluare pîrdalnica companie şi nu Ministerul Mediului aşa cum ar fi normal? Dacă aveţi ceva timp şi dorinţa de a vedea cît de prosti au fost cei ce au consimţit să impună OG 15/2002 şi Legea 415/2004, vă rog să le citiţi, pentru a vă convinge cît de stîngaci sînt alcătuite, redactate şi întocmite, ocazie cînd veţi constata că cetăţenii autohtoni sînt consideraţi şi trataţi de reprezentanţii României, ca şi cum ar fi de categorie inferioară, deoarece, la punctul 3 din Legea 415/2004, art. 5 se prevede că doar „utilizatorii străini vor achita tariful de utilizare …, astfel: o zi, 7 zile” ş.a.m.d, în timp ce proprietarii români, discriminaţi, dar numiţi „utilizatori”, sînt obligaţi să achite pentru o perioadă de minim 7 zile, conform art. 1 punctul 7 din ordonanţă, străinii fiind astfel privilegiaţi pentru că au curajul să se aventureze şi să-şi rupă maşinile prin gropile, şanţurile şi tranşeele existente din belşug în drumurile eternei şi fascinantei Românii, aflată încă la cheremul unor comunişti tembeli;
6. Întrucît v-am lăsat dumneavoastră „plăcerea” de a descoperii toate inepţiile conţinute în cele două acte normative, promulgate cu girul fostului locatar de la Cotroceni, ce a ocupat abuziv, pînă de nu de mult, pavilionul Cucuveaua, de fapt un infractor, trădător şi uzurpator pe nume Ion Ilici Iliescu , vă voi semnala din noianul de acte normative cu putere de lege, neconstituţionale, o adevărată ruşine pentru un stat european, ce se vrea a fi de drept acum în Mileniul III, doar cîteva dintre ele, cu rugămintea de a studia şi „faimoasele”, dar neconstituţionalele şi aberantele prevederi conţinute în Codul Fiscal, respectiv Legea nr. 571/2003 şi în Codul de procedură fiscală, unde, printre multe şi marile ticăloşii conţinute, veţi afla că la art. 162 lit. g se prevede ca uleiurile minerale să fie supuse accizei de consum. Ori, dacă aşa scrie în lege puteţi să ne spuneţi de ce se calculează şi se percepe accize pe benzină, motorină şi GPL care, după cum ştie toată lumea, sînt combustibili nu uleiuri!
7. Deoarece am convingerea că această scrisoare v-a îndemnat la reflecţie, vă rog să vă îndreptaţi atenţia şi asupra prevederii neconstituţionale privind impozitarea proprietăţii în România, proprietate garantată, ocrotită şi uneori inviolabilă, conform art. 44 alin. 1 şi 2 şi art. 136 alin. 5, coroborate şi cu art. 1 alin. 3 şi 5, art. 47, art. 56 şi art.154 alin. 1 din Constituţie, pentru a nu mai pomeni şi de tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte. Voi insista doar asupra triplei impozitări a mijloacelor de producţie, proprietate privată a firmelor care, cu toate că sînt obligate să plătească impozit pe profit, le mai este impus să plătească abuziv, pe lîngă taxele arătate mai sus şi taxe pe mijloacele de transport, stabilite neconstituţional, funcţie de capacitatea cilindrică a motorului. Prin astfel de practici este încălcată şi prevederea art. 16 alin. 1 din Constituţie, pentru că, spre exemplu, cetăţenii care posedă autovehicule cu acţionare electrică şi nu au deci capacitate cilindrică, nu plătesc această taxă anacronică.
Pentru a nu vă consuma prea mult din timpul dumneavoastră preţios, fiind convins că sînteţi mînat de cele mai bune intenţii, că doriţi cu adevărat ca România, în timpul mandatului dumneavoastră, să devină un stat de drept, democratic şi social, prosper şi civilizat, care să preţuiască şi să respecte omul – cetăţean şi contribuabil, eliberat în fine de toate nenorocirile şi tarele comunismului, însă îngrijorat de calitatea, competenţa şi moralitatea oamenilor care vă înconjoară şi în care v-aţi pus toată nădejdea şi speranţa că vor acţiona în aşa fel încît ţara noastră să-şi spele, o dată pentru totdeauna, ruşinea care o sufocă şi, avînd în vedere primele măsuri luate de unii dintre noii miniştrii, cît şi prestaţia mai mult decît jenantă a ministrului Dobre de la transporturi, care, deşi nu cunoştea actele normative invocate în cuprinsul acestei scrisori, încerca totuşi, la postul naţional de televiziune, să aburească lumea, practică şi mentalitate pur şi tipic comunistă, de şmecheraş care, în loc să înţeleagă că este servitorul poporului, se comporta deja ca stăpîn sau şef al acestuia. Nu mai amintesc şi de ordonanţa de urgenţă privind fiscalitatea, promovată de noua adunătură guvernamentală, prin care se majorează abuziv, fără o viziune de ansamblu, fără o analiză competentă şi fără un program de guvernare serios şi eficient, unele cote de impozitare pentru unii agenţi economici, prin încălcarea prevederilor Legii 52/2003.
Avînd în vedere cele de mai sus, dar şi multe altele, vă asigur că sînt gata să vă ajut, de dragul şi în numele idealurilor pentru care înaintaşii şi copiii noştri s-au sacrificat, ultima dată la Revoluţia din 1989, cu sfaturi, programe concrete de guvernare pentru fiecare domeniu de activitate, cu măsuri eficiente şi constituţionale, de bun simţ, cu experienţa necesară şi obligatorie doar atunci cînd se va vrea să punem umărul cu toţii pentru salvarea şi propăşirea României.
Doar astfel consider că vom izbîndi, iar dumneavoastră veţi contribui efectiv şi decisiv la edificarea unei societăţi drepte, libere şi democratice, care să asigure tuturor cetăţenilor un nivel de trai decent, aşa cum prevede Constituţia României la art. 47.
Fiind sigur că şi pe dumneavoastră vă vor intriga, cel puţin, cele cîteva aspecte neconstituţionale pe care vi le-am relevat şi veţi dori să aflaţi de ce şi pentru ce consumă inutil banii poporului, ce se zbate în griji şi în mari nevoi, cei numiţi să apere Constituţia şi care acum îşi fac veacul pe la Curtea Constituţională şi pe la Avocatul Poporului, instituţii deosebit de importante într-o societate democratică, civilizată, dar care astăzi sînt parazitate, întinate şi sufocate de paraziţi cu mentalitate comunistă, care nu văd cu ochi buni dorinţa de libertate, democraţie, dreptate, pace şi prosperitate a românilor, idealuri pe le-au îmbrăţişat cu atîta entuziasm, sacrificiu şi jertfă, la Revoluţia Română din decembrie 1989.
Voi încheia domnule preşedinte, cu speranţa că scrisoarea mea îşi va găsi ecoul şi o rezolvare grabnică, prin intermediul şi cu sprijinul dumneavoastră, în calitate de garant al constituţiei, asigurîndu-vă de cele mai bune intenţii din partea mea, de sprijin, dar şi de răgazul necesar pentru a transpune în practică măsurile promise, spre binele ţării şi al poporului, mai înainte de a începe iarăşi să întocmesc rapoarte, pe care să le transmit apoi tuturor factorilor de decizie din lumea democratică, în care să prezint critic, dar obiectiv, activitatea şi măsurile guvernului original actual, pentru a nu spune chiar neconstituţional.

Să trăim bine!

Cu stimă,

Nica Leon
04.01.2005
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 8 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009