Sectorul CIVES
 
 

Jandarmii ajutati de ministrii siluiesc Justitia

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Jandarmii ajutati de ministrii siluiesc Justitia

Mesajde Nica Leon » Joi Oct 26, 2006 2:34 pm

Către,
Ministerul Justiţiei






Doamnă Ministru,


Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3 C ap. 23, sector 2, contestator în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1760/1/2006, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu nou termen de judecată la data de 26 10 2006, vă sesizez următoarele:
Am constatat că de fiecare dată cînd am vrut să mă prezint la această instanţă, în cauze în care chemasem in judecata judecători, procurori sau poliţişti, aşa cum este şi în acest dosar, jandarmii ce sînt puşi abuziv să păzească intrările acestei instanţe, au făcut tot ceea ce le-a stat în putere pentru a mă intimida şi pentru a mă determina să nu mă mai prezint la instanţă, pentru a le cere să înfăptuiască justiţia şi să triumfe dreptatea şi legea.
Şi la termenul de astăzi, ca şi la ultimele două termene, am fost bruscat şi umilit de ofiţeri ce poartă uniforma statului, care au încercat abuziv să îmi blocheze accesul, pentru a nu mă putea prezenta liber şi netulburat în faţa instanţei supreme, încălcîndu-mi astfel drepturile prevăzute de art. art. 1 alin. 3 şi 5, art. 4, art. 15, art. 16 alin.1 şi 2, art. 20, art. 21, art. 25, art. 52 alin. 1 şi 2, art. 53, art. 54, art. 57, art.82 alin.2, art.126 alin.4, art. 130 şi art. 154 alin.1 din Constituţia terfelită a României, drepturi fundamentale, dar şi drepturile conferite prin Legea 341/2004 art. 2, care obligă autorităţile statului să-mi acorde cinstire, gratitudine, respect şi recunoştinţă, ca urmare a faptelor mele eroice, determinante în răsturnarea dictaturii, făcînd posibil ca România şi poporul său să beneficieze de libertate şi democraţie, motiv pentru care Preşedintele României mi-a acordat, teoretic, titlul de onoare prevăzut la art. 94 lit. din siluita Lege fundamentală.
Avînd în vedere pretenţiile şi afirmaţiile care susţin, eronat desigur, că România ar fi un stat de drept, vă întreb pe dvs. conform cărui principiu şi cărei norme constituţionale ministerul pe care îl conduceţi a procedat la încheierea unui protocol cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, respectiv cu Jandarmeria română, care a fost împuternicită abuziv să facă o adevărată paradă de forţă fizică, prin blocarea accesului liber al cetăţenilor la justiţie, prin îngrădirea şi restricţionarea dreptului de a intra liber şi netulburat în sediile instanţelor, jandarmi care îi pipăie, îi scotocesc prin buzunare şi îi percheziţionează, fără a avea mandatul legal, pe justiţiabili, legitimîndu-i la intrare atît pe justiţiabili, pe avocaţi, cît şi pe cei care ar dori să viziteze respectivele clădiri, proprietate publică a statului român.
De asemenea, vă întreb conform căruia dintre idealurile Revoluţiei sau a societăţii civile, de la care vă revendicaţi, au fost reînviate acum practicile şi obiceiurile miliţienilor vremurilor pe care le credeam definitiv apuse, perfecţionate şi cu atîta insolenţă aplicate astăzi, de jandarmii pe care i-aţi împuternicit să ne ştirbească demnitatea şi să ne încalce drepturile fundamentale şi valorile supreme obţinute cu atîtea sacrificii şi cu atîta jertfă.
Chiar atît de puternic aţi fost inoculată cu inumana şi degradanta mentalitate comunistă încît nu aţi reuşit, în cei aproape 17 ani de la Revoluţie, să vă debarasaţi de practicile pe care le-aţi deprins cînd eraţi secretar bob la procuratură?
Consider că din cauza acestor abuzuri aţi reuşit " performanţa" să reapară ruşinoasele şi umilitoarele cozi ceauşiste, ce se formează zilnic la unica uşa de acces destinată a fi folosită de plebea formată din avocaţi şi justiţiabili, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde zilnic este prezentată faţa hidoasă şi contorsionată a originalei democraţii româneşti, pervertită de minţile bolnave şi ticăloşite ale celor care se perindă, nemeritat, de mult prea mult timp la putere.
Astăzi, doamnă ministru, vă informez, că spre marea mea dezamăgire, eu cetăţean de frunte, dătător de libertate, demnitate şi speranţe acestui popor, nu mai pot folosi, ca odinioară, toate uşile pe care le utilizam în timpul dictaturi ciumei roşii, nici la Palatul de Justiţie ( fost Tribunal Mare) şi nici la alte instanţe, ceea ce nu vă face deloc cinste.
Oare v-aţi molipsit cu toţii de amnezie, voi ce sînteţi în executiv, de nu mai ştiţi că în timpul dictaturii la uşile instanţelor nu stătea proţăpit degeaba nici un miliţian. Să se fi uitat oare că în ticăloşia lor, comuniştii nu-şi permiteau să pună nici măcar în Palatul de Justiţie din Bucureşti, mai mult de doi poliţişti pe schimb, în timp ce voi astăzi, ameţiţi de prea multele aere de democraţi, aţi împînzit sălile, culoarele, chiar şi subsolurile, cu zeci şi zeci de galonaţi, plătiţi astfel de geaba din jefuitul nostru buzunar, atunci cînd nu îşi primesc banii pentru a bloca şi majoritatea uşilor de acces ale acestei monumentale construcţii, situaţie neîntîlnită nici măcar în neagra dictatură comunistă, cînd puteam intra liber, fără nici o oprelişte, deci fără să fiu pipăit sau percheziţionat corporal, pe toate uşile prevăzute de arhitecţi şi realizate de constructori.
Din cauză unor asemenea oameni cu mentalităti formate şi bine şlefuite în timpul dictaturii, România de astăzi, prezintă celor interesaţi măsura dispreţului reprezentanţilor autorităţilor sale faţă de drepturile omului şi cetăţeanului, prevăzute de normele constituţionale, dar şi de numeroase tratate şi convenţii internaţionale la care este parte, înfrînte însă de semnăturile unor tembeli, cu mentalităţi, obiceiuri şi practici comuniste, dictatoriale, care ne tratează, prin textele unor acte nepublicate, deci inexistente, pe toţi ca pe nişte terorişti, ca şi cum toţi cetăţenii acestei ţări şi oaspeţii săi ar fi numai buni de înjosit şi de supus la rele tratamente, tocmai de cei plătiţi, cu bani publici, pentru a apăra ordinea constituţională, drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale cetăţenilor acestui stat, ce pretinde că ar fi de drept, fără a demonstra încă această stupidă afirmaţie.
Faţă de această situaţie, mai mult decît jignitoare, ce se manifestă plenar în sediile instanţelor din România, vă somez, doamnă ministru, să luaţi, de îndată, măsurile legale, morale şi de eficienţă, care să ne repare demnitatea ştirbită astfel şi să ne garanteze drepturile şi libertăţile prevăzute de actele invocate.
În cazul în care veţi considera totuşi că această ţară este ocupată doar de teroriştii inventaţi, la Revoluţie, de criminalul nomenclaturist Iliescu Ion, iar noi, ceilalţi cetăţeni, poate puţini la număr, trebuie să fim totuşi trataţi atît de umilitor şi de vigilent, ca cei din prima categorie, vă rog doamnă ministru să mă informaţi, pentru a informa, la rîndul meu, reprezentanţii ţărilor democratice, despre persecuţiile pe motive politice la care sînt permanent supus, de cei cărora le-am deschis drumul spre putere, pentru a le cere să-mi acorde dreptul la azil politic, în ţara lor, întrucît aici, în ţara pentru a cărei libertate, democraţie, dreptate, demnitate şi prosperitate am fost gata să-mi dau şi viaţă nu mă mai merită şi nu mai sînt dorit, dovezile, aici doar cîteva prezentate, fiind mai mult decît evidente.
În încheiere, vă atrag atenţia, în modul cel mai serios posibil, că în cazul în care nu veţi lua, în cel mai scurt timp, măsurile ce se impun pentru retragerea jandarmilor care ne umilesc şi îngrădesc liberul acces la justiţie, vă voi chema în judecată.
Pentru buna dvs. informare anexez şi scrisoarea de protest pe care am adresat-o preşedintelui comunist al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Nica Leon 26 10 2006




Către,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,






Domnule preşedinte,




Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, et. 4, ap. 23, sector 2, cod 021791, îmi exprim protestul şi condamn modul în care aţi înţeles dvs. jertfa tinerilor care s-au sacrificat în gloriosul Decembrie 1989, pentru ca România să devină un stat de drept, liber şi democratic.
În loc să fi devenit deja un stat de drept, chiar şi astăzi pîngărita Constituţie a României, drepturile şi libertăţile omului cît şi Legea sînt terfelite şi încălcate, de dvs., în casa Legii şi dreptăţii – sediul instituţiei pe care cu onoare ar trebui să o conduceţi, de cerberii pe care aţi înţeles să-i puneţi să vă păzească uşile.
Aşa se face că dvs. vă faceţi vinovat de încălcarea mai multor articole din Constituţia României, cît şi din Declaraţia Drepturilor Omului, pentru că:
1. V-aţi rezervat abuziv dreptul de a impune restricţionarea accesului cetăţenilor români, egali în drepturi, pe uşile clădirii, doar unii, mai şmecheri, probabil, – ca şi în vremurile de tristă amintire, avînd privilegiul de a folosi uşa principală, păstrată şi păzită straşnic pentru "privilegiaţi", dar strict interzisă plebei;
2. Uşa secundară aţi baricadat-o cu o instalaţie inutilă, dar scumpă, păzită, de asemenea, de nişte jandarmi, care de cele mai multe ori îngrădesc pînă şi accesul în casa justiţiei, fiind încălcate astfel prevederile art. 1 alin. 3 şi 5, art. 4, art. 15, art. 16 alin.1 şi 2, art. 20, art. 21, art. 25, art. 52 alin. 1 şi 2, art. 53, art. 54, art. 57, art.82 alin.2, art126 alin.4, art. 130 şi art 154 alin.1din Constituţia terfelită a României.
Datorită acestor obiceiuri, mentalităţi şi practici pe care le menţineţi fiind perpetuate din perioada de tristă amintire, eu am constatat, din nou astăzi, că este pentru a III-a oară cînd jandarmii pe care i-aţi pus să percheziţioneze cetăţeanul justiţiabil, care doreşte să treacă pragul acestei instituţii a statului, mă împiedică să pătrund liber în sediul celei mai înalte instanţe judecătoreşti, făcînd astfel presiuni asupra mea, în încercarea de a mă intimida şi umili, pentru a mă determina să nu mă mai prezent în cauza dosarului nr. 1760/1/2006, unde sînt judecaţi mai mulţi deputaţi, judecători şi poliţişti, dosar aflat pe rolul Secţiei Penale.
Şi astăzi, dînd dovadă de o obrăznicie intolerabilă şi incompatibilă cu statutul unor purtători de uniformă a statului român, fără nici un drept legal, încălcînd flagrant normele constituţionale şi pe cele legale care îi şi vă obligă să-mi acordaţi cinstire, respect, gratitudine şi recunoştinţă, ca recompensă pentru că în gloriosul şi însîngeratul Decembrie 1989, prin curajul şi sacrificiul meu, am dăruit vitelor docile care l-au aclamat toată viaţa lor pe dictatorul Ceauşescu, libertate, democraţie şi posibilitatea ca asemenea vieţuitoare să facă saltul, dacă vor şi sunt în stare, pentru a trece din mocirla pestilenţială în care se complăceau la stadiul de om şi de cetăţean.
Prin felul cum s-au repezit şi astăzi la mine, cretinii în uniformă de jandarm, încercînd, prin recurgerea la forţă, să mă pipăie şi să mă percheziţioneze corporal şi, să mă scotocească în buzunare, fără a avea nici un fel de mandat legal, emis în acest sens, care să le permită un asemenea sacrilegiu, mi-aţi dovedit încă o dată cît de comodă vă este mocirla în care sălăşuiţi încă, dispreţul dvs. fără de margini faţă de drepturile mele fundamentale, garantate de normele constituţionale, de Lege şi de tratatele internaţionale, cît şi faţă de principiile statului de drept, fiind dovedit, motiv pentru care vă somez să-mi puneţi la dispoziţie o copie a casetei înregistrată astăzi, la ora 8,50, la intrarea secundară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instituţie devenită însă atît de mică şi de terfelită de maniera intolerabilă în care înţelegeţi să vă manifestaţi în funcţia pe care o deţineţi temporar.
Vă informez că în cazul în care nu voi primi, de îndată, scuzele pe care mi le datoraţi, cît şi copia casetei solicitate, voi formula împotriva dvs. o nouă plîngere penală.
De asemenea, voi trimite această scrisoare tuturor misiunilor diplomatice, a ţărilor europene şi SUA, acreditate la Bucureşti, cît şi celor peste 700 de europarlamentari, pentru a vedea şi ei maniera în care înţelege România să îşi respecte angajamentele, să facă justiţie şi să-şi trateze cetăţenii, unii dintre ei chiar posesori ai unor titluri de onoare, conferite în condiţiile prevăzute de art. 94 lit. a din siluita Constituţie a României, aşa cum este şi cazul meu.
Ca urmare a faptelor intolerabile arătate, produse într-un stat european, acum în Mileniul III, vă cer să dispuneţi, de îndată, să fie conservate imaginile surprinse de camerele video montate în holul principal al clădirii şi să mi se transmită o copie a casetei video, întrucît doresc să formulez şi să depun o plîngere penală, dar şi să chem în judecată instituţia pe care o conduceţi.
De asemenea, insist rugîndu-vă să dispuneţi, de îndată, măsurile ce se impun pentru a asigura tuturor cetăţenilor accesul liber şi nestingherit, neîngrădit şi netulburat de asemenea vite, la justiţie şi în sediul său, cît şi depistarea celor care şi-a permis să mă trateze de maniera arătată mai sus.
Menţionez că am protestat şi în faţa instanţei de judecătă, căreia i-am prezentat, pe scurt, umilinţele la care am fost supus de cerberii dvs, cînd am încercat să trec pragul instanţei supreme în România, năpădită şi înjosită de prea multe bestii cu mentalitate şi obiceiuri comuniste.

Nica Leon 26.10.2006
Ultima oară modificat de Nica Leon pe Vin Oct 27, 2006 12:03 pm, modificat de 2 ori în total.
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 19 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009