În ziarul „Ziua” din 18/19 noiembrie 2006 Victor Roncea ne prezintă un nou erou al revoluţiei din 1989: patriarhul Teoctist. „Patriarhul României a încercat răsturnarea lui Ceauşescu împreună cu partriarhul ecumenic şi papa Ioan Paul al 2-lea” pretinde domnul Roncea http://www.ziua.net/display.php?data=20 ... &id=211418 .
„Părintele Patriarh a realizat pentru România ce nu au reuşit trei preşedinţi post-decembrişti: să reunească Basarabia cu ţara prin reînfiinţarea Mitropoliei Basarabiei”, este începutul articolului. E de apreciat meritul patriarhului în reînfiinţarea Mitropoliei Basarabiei, însă pretenţia ziarului „Ziua”, că aceasta ar însemna reunirea Basarabiei cu ţara, este cam deplasată. În Basarabia funcţionează nestingherit un guvern comunist care are în componenţă 5 miniştri care nu ştiu limba română http://azi.md/news?ID=41991, motiv pentru care la şedinţele guvernului moldovean se vorbeşte în ruseşte, ca în timpurile sovietice.
Singura activitate a patriarhului Teoctist în decembrie 1989 legată de regimul Ceauşescu este trimiterea unei scrisori de adeziune la acest regim. Despre aceasta, Victor Roncea scrie: „Este deja clasică pentru observatorii avizaţi aşa-zisa scrisoare a Patriarhului către Nicolae Ceauşescu pentru Timişoara, în decembrei 1989. De fapt, scrisoarea era o notă formală care se trimitea după orice întrunire a Sinodului BOR, cum a fost cel încheiat în 1989 pe 14 decembrie”. Într-adevăr, patriarhul Teoctist a trimis scrisori de adeziune lui Ceauşescu nu numai în decembrie 1989 ci cu multe alte prilejuri. Prea Fericitul a fost şi a rămas un conformist, a susţinut regimul comunist înainte de 1989, regimul Iliescu după 1989, iar acum susţine integrarea europeană. Probabil ar susţine orice altă ideologie ar ajunge la putere în România, conform dictonului „dă-i Cezarului ce-i al Cezarului”. Formală sau nu, scrisoarea aceea din decembrie 1989 confirmă că patriarhului nu-i stătea gîndul în acea vreme la opoziţie faţă de regimul comunist. De altfel, din întreaga desfăşurare a revoluţiei nu există nici un element care să ne facă să credem că ar fi existat vreun complot al bisericii ortodoxe române pentru răsturnarea lui Ceauşescu. Nici biserica nici patriarhul n-au susţinut vreodată aşa ceva.
Totuşi, e la modă să se descopere tot felul de comploturi despre revoluţia din 1989. Pe măsură ce trece timpul numărul comploturilor creşte ca şi numărul celor cu merite de revoluţionari. „Ziua a pătruns cîteva dintre aceste taine, chiar fără ştirea patriarhului, care, poate, le doreşte cu discreţia sa să rămînă cunoscute doar de colaboratorii săi apropiaţi sau de Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, Patriarhul este un om de bun simţ care nu încearcă să-şi atribuie inexistente merite revoluţionare, răspunderea pentru pretinsele dezvăluiri din „Ziua” aparţinînd doar redacţiei. Ziarul nu explică care sînt sursele dezvăluirilor, dar din faptul că a pătruns acele „taine” fără ştirea patriarhului deducem că ziariştii n-au stat de vorbă cu acesta şi „dezvăluirile” lor n-au girul Prea Fericitului.
Care sînt totuşi dezvăluirile? În septembrie 1988, pe un vapor care-l ducea la insula Patmos, patriarhul român ar fi discutat cu patriarhul ecumenic Dimitrios. La întrebarea lui Dimitrios ce se poate face împotriva comunismului Teoctist ar fi răspuns: „Putem să scoatem Biserica sau credincioşii în stradă, dar ce se va întîmpla după? Cine ne garantează că oamenii nu vor fi masacraţi şi că vom fi sprijiniţi în străinătate?”. Nu ştiu dacă această replică a fost într-adevăr spusă. Nici Teoctist nici Dimitrios n-au confirmat, iar „Ziua” nu dezvăluie de unde şi-a luat informaţiile. Un lucru este însă sigur: deşi în decembrie 1989 mulţi credincioşi au ieşit în stradă, aceasta nu s-a făcut la îndemnul Bisericii. Cei cîţiva preoţi care au participat la revoluţie au făcut-o din propria conştiinţă, nu urmare a unui îndemn din partea Patriarhului. La Timişoara, Înalt Prea Sfinţitul Nicolae (mitropolitul ortodox), a lipsit în perioada revoluţiei, fiind plecat la Istanbul. Biserica ortodoxă nu s-a aşteptat la evenimentele din 1989.
Chiar dacă acea replică care i se atribuie lui Teoctist e adevărată, îţi trebuie multă imaginaţie să concluzionezi din ea existenţa unui „complot” pentru răsturnarea lui Ceauşescu. Mai degrabă este un refuz diplomatic al patriarhului de a implica Biserica în asemenea probleme politice.
Al doilea fapt relatat de Roncea se referă la o întîlnire dintre Teoctist şi papa Ioan Paul al 2-lea, în ianuarie 1989. Întîlnirea a durat jumătate de oră, iar Teoctist a relatat că subiectul discuţiei era: „misiunea preoţilor noştri, a călugărilor, mănăstirile noastre, presa bisericească, relaţiile bisericeşti”. Nimic din cele spuse de P.F. Teoctist nu se referă la vreun complot anticeauşist, dar ziarul e ferm convins că acest complot a existat, căci „restul convorbirii rămîne tainic”.
Pînă la urmă, teoria ziarului „Ziua” că „patriarhul a încercat răsturnarea lui Ceauşescu” este susţinută doar de acel rest al convorbirii dintre patriarh şi papă care „rămîne tainic”. În decembrie 1989, după căderea lui Ceauşescu, reacţia lui Teoctist a fost de căinţă pentru colaboraţionismul său cu regimul comunist, inclusiv pentru scrisoarea de adeziune la politica acestuia trimisă în decembrie 1989. Patriarhul a dorit atunci să demisioneze şi o perioadă se retrăsese la mănăstire (a revenit mai apoi asupra demisiei). Trebuie să remarcăm că patriarhul însuşi, prin nici o declaraţie a sa nu şi-a arogat merite anticomuniste şi nici nu pare să rîvnească la imaginea de „complotist anticomunist” pe care i-o atribuie „Ziua”.