Sectorul CIVES
 
 

Vor fi cercetati oare?

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Vor fi cercetati oare?

Mesajde Nica Leon » Vin Ian 19, 2007 3:38 pm

Către,
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,








Doamnă Procuror General,





Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3 C, ap. 23, Sector 2, cod 021791, vă informez că am formulat şi depus, în ultimii ani, mai multe plîngeri penale împotriva aşa zişilor revoluţionari, indivizi care au pretins şi primit certificate prin care li se recunoaşte această calitate, deşi foarte mulţi dintre aceştia nu au participat la Revoluţie şi nu au făcut fapte deosebite, pe care nici nu le-au dovedit, aşa cum sînt prevăzute în Anexa II la Legea 42/1990.
Aşa fiind, am formulat şi depus mai multe plîngeri penale şi împotriva membrilor comisiilor pentru atestarea acestor calităţi, organizate în baza Legii 42/1990, care se fac vinovaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice şi private, de neglijenţă în serviciu, de complicitate la săvîrşirea mai multor infracţiuni, fapte în urma cărora, s-a ajuns ca în România, stat care pretinde că ar fi de drept, poporul şi statul să datoreze recunoştinţă, cinstire, respect şi gratitudine unor infractori, criminali, hoţi etc., cărora să mai fim obligaţi, să le mai şi plătim, din bani publici, importante avantaje materiale.
La fel am procedat şi cu membrii comisiilor parlamentare, care aveau obligaţia legală atît să verifice faptele aflate în dosarele tuturor celor care primiseră deja calitatea de revoluţionar, cît şi pe a celor care solicitau această calitate, dar, pînă azi, aceste plîngeri stau în nelucrare şi datorită faptului că, mulţi procurori au primit abuziv, total nemeritat, certificate prin care le este recunoscută calitatea de revoluţionari şi, care, desigur, se opun ca o astfel de cercetare să fie demarată, temeinic şi legal efectuată.
Aşa fiind, vă rog să dispuneţi repartizarea plîngerilor mele penale la procurori neimplicaţi în această mare infracţiune, în vederea începerii cercetărilor penale împotriva celor învinuiţi, dar şi a tuturor acoliţilor lor, avînd în vedere că în acest mare caz corupţie, ce a făcut posibilă jefuirea bugetului naţional, este implicat şi fostul Preşedinte al României, care în ultima zi a celui de-al treilea său mandat, la Cotroceni, prin încălcarea art. 100 alin.2 din pîngărita Constituţie a României, a dispus celor de la Monitorului Oficial să publice Decretul 1168/2004 şi Decretul 1169/2004, prin care a făcut revoluţionari 1266 de indivizi, mulţi dintre ei vinovaţi de comiterea unor crime, în timpul Revoluţiei, a unor infractori, a unor criminali – comunişti, chiar activişti aflaţi pe ştatele de plată la fostul C.C. al P.C.R. , a unor securişti şi chiar a unora care nici măcar nu se aflau în ţară în timpul Revoluţiei.
Deşi nu a participat la Revoluţie, tot prin Decretul 1168/2004, infractorul comunist-criminal Iliescu Ion a avut neobrăzarea să se facă singur revoluţionar.
După adoptarea Decretului 1168/2004, act care nu a fost contrasemnat de primul ministru, prin Decretul 1169/2004 au fost şi decoraţi aceşti infractori, dovedind astfel ce uşor poate fi încălcată legea şi morala în acest stat, căruia prin asemenea manopere frauduloase i-au fost produse şi importante pagube materiale, pe lîngă cele de imagine.
Avînd în vedere că acum sîntem membrii în U.E., unde asemenea fapte şi un astfel de comportament este intolerabil, vă rog să procedaţi la desemnarea procurorilor pentru a cerceta toată această încîlcită fabrică de "revoluţionari", în dauna poporului, a normelor constituţionale şi legale, a celor morale, dar şi a bugetului de stat, din care se înfruptă ilegal o adevărată reţea infracţională, cu ramificaţii în parlament, preşedinţie, guvern, parchet, poliţie, armată, servicii secrete ş.a.m.d.
Cu speranţa că demersul meu nu va avea aceiaşi soartă ca plîngerile penale amintite, vă urez mult succes în deosebit de importanta dvs. misiune.

Cu stimă,


Nica Leon 19.01.2007
Ultima oară modificat de Nica Leon pe Lun Ian 22, 2007 1:01 pm, modificat 1 dată în total.
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 9 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009