http://www.jurnalul.ro/articol_72143/il ... vare_.html
Iliescu: 'Lovitura de stat ar fi fost o salvare'
13 Februarie 2007
Christian Silva/JURNALUL NATIONAL
Acuzat cu virulenta, inclusiv in emisiuni tv, in legatura cu diverse actiuni si momente din timpul Revolutiei din decembrie 1989, Ion Iliescu lamureste, prin intermediul Jurnalului National, rolul pe care l-a avut in acest moment de cotitura a istoriei. Printre altele, fostul presedinte dezvaluie ca, inca din 1984, a avut discutii cu o serie de personalitati despre "situatia din tara si ce s-ar putea face". Au trecut 17 ani de la Revolutia romana si constatam si astazi intensificarea unei intregi campanii de discreditare a ideii de revolutie si de deformare a adevarului istoric despre revolutie. O prima chestiune ce a fost lansata inca de atunci si care se perpetueaza si astazi – alimentarea confuziei dintre conceptul de revolutie si cel de lovitura de stat. Si semne de intrebare. Ce a fost: revolutie, revolta populara, lovitura de stat? Aceasta confuzie, care este alimentata, are doua surse. Pe de-o parte, la unii, lipsa de cultura politica elementara, neintelegerea conceptelor. La altii, din contra, este o actiune constienta, o diversiune cu caracter politic, pentru contestarea CFSN-ului, a noilor structuri de putere care au aparut, actiune ce s-a desfasurat pe fundalul luptei politice declansate o data cu aparitia partidelor politice.
REVOLUTIA ROMANA. Ce este o revolutie? Revolutia este un proces ce determina schimbari structurale, esentiale in societate. In 1989 a avut loc nu numai in Romania, ci pe un mare areal geografic, un proces de prabusire a unui sistem totalitar si de trecere la democratie. Revolutia romana a fost deci parte a unui proces general, ce exprima falimentul unui sistem concretizat prin procese interne de erodare, de compromitere, de disolutie a acestuia. Si in plan politic, si in plan economic, si in plan social. Toata lumea vorbeste de anul revolutionar 1989. Se vorbeste de revolutie de catifea in Cehoslovacia, evolutii pasnice in alte tari. Si tocmai la noi, unde procesul a avut caracterul cel mai radical si de profunda esenta populara, sa negam, sa contestam acest lucru, sa punem semnul intrebarii – a fost sau nu revolutie? – exprima, cum spuneam, pe de-o parte incultura, dar, fara indoiala, si ceva mai mult. Este o actiune politica si exprima o pozitie antinationala. Este o jignire la adresa poporului roman. Este o lipsa de respect fata de cei care s-au jertfit si care au mers cu tot sufletul si si-au dat viata pentru cauza revolutiei.
REVOLUTIA ALTOR TARI. Revolutia se poate promova pe diverse cai, in diverse modalitati – prin actiuni violente, lovituri militare, de stat, lovituri de palat, prin revolte populare mai mult sau mai putin pasnice, cu varsari sau nevarsari de sange. Portugalia a pus capat unei dictaturi si a trecut spre democratie printr-o lovitura militara. Armata a fost cea care a declansat procesul. Si s-a numit revolutia garoafelor. Militarii si-au pus cate o garoafa pe teava pustii. Si de aici si simbolul. Nu a fost nici o varsare de sange. Armata a inlaturat dictatura si a deschis calea organizarii democratice a societatii. In zona noastra, chiar Uniunea Sovietica, prin actiunea lui Gorbaciov si a generatiei lui, prin promovarea actiunii privind "perestroika", a inlesnit prabusirea unui imperiu fara varsare de sange. Sigur, au fost actiuni de incercare de stopare a miscarilor populare in Lituania, Gruzia, Armenia, Azerbaidjan. Acelasi lucru (evolutia pasnica) s-a intamplat in toate celelalte tari – cehii au realizat asa-numita "revolutie de catifea". In Polonia s-a realizat o "masa rotunda" initiata de putere, de generalul Jaruselski, care era seful statului, o masa rotunda cu reprezentantii Guvernului si ai societatii civile, in care au convenit sa treaca pe cale pasnica la reorganizarea societatii. A rezultat guvernul Mazowiecki in vara lui 1989. Bulgarii au cunoscut o initiativa din interiorul partidului. Intr-o plenara a Comitetului Central a fost destituit Jivkov si s-a inlesnit aceeasi trecere pasnica. In Romania, asa ceva nu a fost posibil, datorita trasaturilor dictaturii instaurate de Ceausescu. Si orice incercari au fost din start inabusite. Daca s-ar fi putut organiza la noi o lovitura de stat, initiata indiferent de cine – de factori politici, militari sau combinati – ar fi fost o salvare, aceasta ar fi putut inlesni evitarea varsarii de sange. Dar n-a fost sa fie.
DISCUTII INAINTE DE ’89. S-au creat si confuzii din acest punct de vedere din cauza unei formulari pe care a folosit-o generalul Militaru in seara de 22 decembrie. Eu, personal, am avut discutii incepand din 1984 cu diverse personalitati, printre care generalul Ionita, fostul ministru al Apararii, generalul Militaru, fost sef al Marelui Stat Major, Virgil Magureanu, care era la "Stefan Gheorghiu", un comandor, Radu Nicolae, pe care l-am cunoscut cand lucram la Consiliul National al Apelor; el se ocupa de problema protectiei calitatii apei in porturi. Am avut discutii privind situatia din tara si ce s-ar putea face. Vedeam cum se degradeaza viata si climatul general in tara, suspiciunile si intensificarea supravegherii unor persoane. A provocat comentarii, de exemplu, moartea suspecta a lui Trofin. Eu lucram la Ape. Aveam niste lucrari pe Valea Mostistei; am vizitat lucrarile respective. Se construiau lacuri de acumulare pentru sistemele de irigatii. Trofin era surghiunit, era director la un IAS de langa Calarasi. L-am vizitat. Era sanatos, dar total izolat si sub paza, cu santinela la intrarea in sediul unde si locuia. La cateva zile dupa aceea, fratele lui a mers si a luat masa cu el. A doua zi dimineata a aflat ca a murit in urma unui atac de cord. La inmormantarea lui nu a venit nimeni de la partid. Fusese membru in conducerea de partid, secretar al CC. Au fost prezenti doar trei fosti membri ai CC: generalul Ionita, Corneliu Manescu si cu mine. S-a si remarcat acest lucru. Fosti activisti, care au vrut sa participe la inmormantarea lui, au fost impiedicati sau au fost preveniti ca nu cumva sa participe.
La un moment dat, generalul Militaru a incercat niste contacte in armata. Fusese seful Marelui Stat Major si a avut discutii cu niste generali din Marele Stat Major. A fost "turnat" de acestia si a intrat intr-o ancheta. Si generalul Ionita a fost prevenit. De atunci am si incetat legaturile cu generalul Militaru, pentru ca mi-am dat seama ca nu este un om prea prudent. Ca de altfel si comandorul Radu Nicolae. In 1987, generalul Ionita a contractat un cancer galopant si in trei luni a decedat. In iulie 1987. Magureanu a fost scos de la "Stefan Gheorghiu" la inceputul anului 1989 si trimis la Focsani. Astfel incat grupul initial a fost dispersat.
CONFUZII. Eu am incercat sa trimit o scrisoare la Europa Libera, care nu a mai ajuns. Canalele prin care incercam sa comunicam au fost blocate. Dar in vara lui 1989 a aparut la Europa Libera un text semnat: Frontul Salvarii Nationale. Ulterior am aflat ca textul apartinea profesorului Melian, de la Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti. Militaru, cu care nu mai aveam contacte, a banuit ca trebuie sa fie un text trimis de mine; de aceea, in discutia din seara de 22 decembrie asupra denumirii noii structuri a puterii, el a facut afirmatia ca "avem un Front al Salvarii Nationale", denumire care mie mi s-a parut chiar adecvata pentru titulatura acestei noi structuri provizorii. De aici, confuzii, speculatii: ca a existat o grupare constituita dinainte, ai carei membri s-au organizat intr-un complot si au preluat puterea. Nici unul dintre cei mentionati nu a intrat in prima componenta a Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Generalul Ionita era mort. Radu Nicolae nu mai avea nici o legatura cu noi. Si Magureanu a venit ulterior; el nu a fost in Bucuresti la 22 decembrie. Generalul Militaru nu a fost inclus in prima structura a celor 39 de membri ai Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Toate incercarile de a fabula pe aceasta tema – mai ales ale dlui Stoenescu – sunt pur si simplu speculatii gratuite.
SCENARII CONTESTATE. Sunt multe fabulatii in ceea ce ma priveste si poate o sa scriu pe tema Ariile calomniei. Tema Iliescu – KGB, spre exemplu, a alimentat o intreaga campanie. Nu am avut in viata mea astfel de relatii cu nici un fel de serviciu de informatii. Iar eu am fost sub o stricta supraveghere a Securitatii incepand din 1971, cand am fost scos din structura Secretariatului CC, din care am facut parte cinci luni, din februarie pana in iulie, dupa intoarcerea din Asia. Apoi, fabulatiile pe seama relatiilor mele cu Gorbaciov. Este inexact ca am fi studiat impreuna, ceea ce, de altfel, nu avea de ce sa fie compromitator. Mai mult, nu m-am vazut cu Gorbaciov niciodata inainte de 1990. Prima noastra intalnire a avut loc in iunie 1990, cand ne-am reunit la Moscova – sefi de state si guverne – pentru a discuta despre desfiintarea Tratatului de la Varsovia. Un an dupa aceea, in iunie 1991, la Praga, am semnat documentul de desfiintare a Tratatului, la care Gorbaciov nici nu a participat. A venit Ianaev, vicepresedinte, care voia sa-l rastoarne apoi pe Gorbaciov.
"OBSESIE MALADIVA". Mai mult, au aparut tot felul de fabulatii josnice: Iliescu Ilici, pentru a sublinia presupusele mele inclinatii proruse. Nu demult a mai aparut o inventie: Ivan Ilici. Nu stiu de unde au inventat o asemenea facatura. A fot lansata de un ziarist de la Ziua, care a scris o biografie falsa a mea. Pe mine, in familie, cunostintele, prietenii m-au numit intr-un singur fel: Ionel. Asta a fost numele meu dintotdeauna. Iar in familie n-avem decat nume romanesti: bunicul a fost Vasile, bunica – Maria, mama – Maria, fratii si surorile tatalui meu – Eftimie, Aristita, Virginia, Florica. Am avut trei frati: Eugen, Crisan, Mihai. In toata familia noastra nu au existat decat nume neaose, romanesti. Si in familia din sud, si in familia maramuresenilor de pe Valea Izei. Multe alte neadevaruri s-au vehiculat despre bunic, o matusa etc. Pana si despre sotie – fata din cartierul Crangasi-Giulesti, nascuta Serbanescu Elena (Nina) – unii au afirmat ca ar fi rusoaica. Obsesie maladiva!
O alta fabulatie: ca eu as fi refuzat intrarea lui Coposu in biroul in care lucram noi in seara de 22 decembrie 1989. Am vazut reluata aceasta chestiune recent si prezentata ca un fel de marturie: ca, atunci cand noi ne adunasem ca sa redactam proclamatia catre tara, ar fi aparut Coposu, iar Barladeanu si Iliescu ar fi strigat "sa nu intre Coposu". Eu habar nu aveam de existenta lui Coposu in momentul acela. N-auzisem de numele acesta. Sunt oameni care l-au cunoscut si stiau de el. Eu, nu. Pentru prima data l-am vazut, am vorbit cu Coposu la intalnirea pe care am avut-o, impreuna cu Mazilu, cu delegatia PNTCD condusa de Coposu la data de 10 ianuarie 1990. A fost prima noastra intalnire. Dar se fabuleaza pe aceasta chestiune, de asemenea. Iar noi nu numai ca nu am vrut sa inlaturam pe nimeni, am cautat sa atragem partidele, pe masura ce s-au infiintat, in cadrul CFSN. Noi am emis decretul de la 31 decembrie 1989 privind conditiile de constituire de partide politice, in ideea pluralismului politic. Si asa au aparut partide. Am avut intalniri in luna ianuarie cu delegatia PNTCD, cu delegatia PNL, condusa de dl Campeanu, cu delegatia PSDR, condusa de Cunescu. Cu acest prilej i-am invitat pe toti sa-si desemneze reprezentanti care sa faca parte din CFSN. Ne-au refuzat! Ulterior am cautat altceva.
CREAREA FSN SI CPUN. Ideea de a organiza un partid, sub denumirea de FSN, a aparut in momentul in care reprezentantii CFSN din teritoriu, din judete, vazand ca apar partide politice care isi construiesc filiale peste tot, isi amenajeaza sedii, incep sa elaboreze materiale electorale, au ridicat problema: "Si noi cu cine votam", vorba lui Caragiale. Noi ai cui suntem? Asa a aparut ideea organizarii unui partid. A fost o discutie intr-o reuniune a plenului CFSN. Unii spuneau sa-l denumim partidul revolutiei. Era si pozitia lui Barladeanu, printre altele. Cei mai multi s-au pronuntat insa pentru folosirea denumirii consacrate de Revolutie – Front al Salvarii Nationale, iar platforma sa politica sa fie platforma Revolutiei romane, cu cele zece puncte programatice. S-a supus la vot. Eu m-am abtinut pentru a nu influenta votul si pentru ca aveam o anumita temere in legatura cu confuzia posibila. Dar noi nu am decis atunci transformarea structurii de stat CFSN in partid, ci crearea unui partid a carui denumire a creat aceasta confuzie, urmand sa gasim o alta formula pentru structura de stat in care sa putem atrage alte partide. Experienta ne arata ca in CFSN nu doreau sa se integreze principalele partide ce se constituiau. Si asa s-a nascut ideea CPUN, ca noua structura de stat, idee conturata inca de la intalnirea de la 27 ianuarie cu domnii Coposu, Campeanu si Cunescu, la care a luat parte si Petre Roman si apoi, la 28 ianuarie, la "masa rotunda" de la Guvern, cu o delegatie condusa de domnul Coposu – urmare a demonstratiei organizate de PNTCD si PNL. Iar la 1 februarie am avut, precum se stie, adunarea cu reprezentantii celor 30 de partide care aparusera pana atunci, adunare unde s-a decis crearea CPUN. Dar mai ales in atmosfera electorala ce se nastea, pe masura ce au aparut partidele, calomnia a devenit un instrument al luptei politice si am fost permanent supusi unei asemenea campanii denigratoare, iar Piata Universitatii a devenit emitatorul principal a tot felul de asemenea formule. Ceea ce este mai regretabil este ca la 17 ani de la Revolutie asemenea teme se reiau si se amplifica.
http://www.jurnalul.ro/articol_72223/il ... t_om_.html
Iliescu: 'Am fost poate cel mai supravegheat om'
14 Februarie 2007
Christian Silva/JURNALUL NATIONAL
Cel mai jignitor demers il reprezinta fabulatiile care vor sa statueze ca revolutia noastra, miscarea populara, revolta ar fi fost inspirata de servicii straine. Sunt cele mai abjecte aberatii; cine poate sa creada ca se poate initia asa ceva de agenturi straine. A fost o miscare veritabil populara, o explozie sociala, generata de cauze profunde. Apare acum o noua diversiune – o asa-zisa noua etapizare a revolutiei – initiata de Guvern, se pare de Secretariatul pentru problemele revolutionarilor. Se propun astfel trei etape: 16-19 decembrie – revolta populatiei de la Timisoara; 19-22 decembrie pana la pranz – revolutie care s-ar fi terminat la pranz la 22 decembrie, o data cu fuga lui Ceausescu; dupa aceea incep lovitura de stat si preluarea puterii de CFSN.
Ion Iliescu relateaza pentru Jurnalul National momente-cheie ale Revolutiei din decembrie 1989, prezentand ceea ce s-a intamplat la Comitetul Central si la Televiziunea Romana in acele zile. Iliescu vorbeste, de asemenea, despre actiunea de filaj la care a fost supus inainte de ’89.
INCEPUTUL REVOLUTIEI. Vedeti cat este de parsiva toata asa-zisa etapizare. Pai, ce inseamna o revolutie? Ea trebuie sa duca, pe de o parte, la prabusirea vechilor structuri de putere si, pe de alta parte, instaurarea unei noi puteri cu programul sau. Fuga lui Ceausescu era expresia prabusirii dictaturii, dar nu si a victoriei Revolutiei, ci doar inceputul ei. Despre victorie se poate vorbi doar o data cu aparitia, la miezul noptii, a Comunicatului catre tara al Consiliului Frontului Salvarii Nationale, ca stat major al Revolutiei, care proclama ca "din acest moment se dizolva toate structurile de putere ale clanului Ceausescu. Guvernul se demite, Consiliul de Stat si institutiile sale isi inceteaza activitatea. Intreaga putere in stat este preluata de Consiliul Frontului Salvarii Nationale". Dupa care se expune programul Revolutiei romane in 10 puncte, care vizau schimbari structurale, de esenta, in viata societatii romanesti: in plan politic – prin trecerea de la dictatura la democratie, pluralism politic si stat de drept; in plan economic – prin trecerea de la economie centralizata de stat spre economie de piata; in plan spiritual – prin eliminarea dogmelor ideologice si dezvoltarea pe baze noi a invatamantului si culturii; in planul politicii externe – prin eliminarea izolarii tarii si integrarea ei in procesul de construire a Europei Unite. Acesta a fost momentul crucial care consemna nu doar prabusirea vechiului sistem, ci si aparitia noilor structuri de putere si elementele de program ale Revolutiei Romane, care prefigurau liniile directoare ale noii dezvoltari democratice a Romaniei. Deci acest moment nu insemna sfarsitul Revolutiei, ci doar inceputul ei – deschiderea spre transformarile prefigurate in programul sau.
LA SEDIUL CC. Aceasta a fost marea problema pe care ne-am pus-o atunci, dupa fuga lui Ceausescu, cand am trait cu totii ore de euforie, de entuziasm s.a.m.d., dar lipsea ceva. Bun, am scapat de tiran. Si mai departe, incotro mergem? Ce facem? Aceasta a fost si ideea mea, cand am sugerat, in prima aparitie la TVR – Studioul 4 – sa ne intalnim, la 5:00 dupa-amiaza in sediul CC, cei care doresc sa participe la acest proces de reorganizare a statului. Sa ne intalnim, cei care doresc, vor si pot, sa incercam sa structuram ceva si sa elaboram un program al Revolutiei romane. Habar nu aveam ce este la sediul Comitetului Central. La ora 5:00, cand am ajuns la Comitetul Central, era o mare inghesuiala, se calcau pe picioare, nu mai era loc de respirat. Si in jurul sediului si in sediu, de asemenea. Cu greu am ajuns pana la balcon, care devenise, ca si Studioul 4 TVR, o tribuna a Revolutiei romane. Am dialogat cu lumea din piata, inclusiv pe ideea alegerilor libere; era una din cerintele care se concretizau de acum. Si am discutat cand anume sa programam organizarea alegerilor libere. Initial am propus luna martie; era cam devreme. Caramitru, care era langa mine, a propus aprilie: era luna Pastilor, sa aiba si semnificatia renasterii societatii romanesti. Si asa a intrat in comunicatul catre tara: in aprilie sa organizam alegerile libere. Apoi am incercat sa ne asezam sa lucram asupra unui document programatic. Unde? Biroul lui Ceausescu era intesat de lume. Am urcat la etajul II, in sala mare de sedinte; imposibil sa te misti. Ne-am retras intr-un birou la etajul III. Ne-am adunat ad-hoc vreo 15 oameni. Eu nu am venit cu nimeni dupa mine.
FILAJ. Statutul meu pana la 22 decembrie 1989 era al omului poate cel mai supravegheat din Romania de atunci. Din 1971, cand am fost indepartat din conducerea de partid, indiferent unde am lucrat – la Timisoara, la Ape, la Editura Tehnica – am fost sub supraveghere permanenta. La Timisoara, inspectorul-sef de la Interne, Viorel Taurescu, a tinut sa ma avertizeze inca din primul an, 1971, in mod confidential: "Fii atent: esti urmarit pas cu pas. Ai microfoane in casa, la birou si esti supravegheat pentru fiecare intalnire pe care o ai; dar nu o facem noi, cei de aici, de la judet". Venise Pacepa la Timisoara la o reuniune de bilant. "Acestia de la centru au o unitate speciala care te supravegheaza." Acest lucru a continuat tot timpul; iar in ultimii ani, mai ales dupa evenimentele de la Brasov, filajul se facea fara jena, la vedere. Erau trei echipaje, in trei masini, care ma insoteau permanent, de acasa la Casa Scinteii, unde se afla Editura Tehnica, si oriunde mergeam. Doua mergeau dupa mine, al treilea supraveghea casa, o supraveghea pe sotie. Si aceasta supraveghere a filajului a durat pana la 22 decembrie, ora 1:00. Cei care lucrau cu mine la Editura Tehnica deja se obisnuisera. Ii vedeau pe cei care ma insoteau. La 22 decembrie, dupa ora 11:00, unul din colaboratori a venit sa-mi spuna ca cele doua masini care ma urmarisera de dimineata au disparut. Incepusera grupurile de muncitori de pe platforma electronica sa mearga spre centru, trecand pe langa Casa Scinteii. Acesta a fost statutul meu pana la data de 22 decembrie. Dupa aparitia emisiunii speciale de la TVR, ce anunta fuga lui Ceausescu – am parasit Editura si am plecat insotit de cca 20 de colaboratori. Mi-am lasat masina acasa si am mers la televiziune. Cateva zile si nopti nu am mai dat pe acasa.
TERORISTII. Cea mai marsava fabulatie ce se vehiculeaza este ca noi, cei care am preluat puterea, membrii CFSN, am fi inventat, am fi imaginat diversiunea cu teroristii. Este o ticalosie ordinara. Deci noi ne adunasem dupa ce ne-am adresat din balcon celor din piata – intr-un birou de la etajul III, in jurul orei cinci si jumatate. Incepusem sa redactam textul. Mazilu avea niste notite ale lui, altii, alte idei, eu stateam si colectam ideile tuturor si incepeam sa incropesc textul. Nu am redactat jumatate din el, cand in jurul orei 18:30 s-a declansat prima rafala. Nu stiu cum a fost pe ansamblu, dar s-a tras spre biroul in care ne aflam noi. Ne-am dispersat unii spre sediul Ministerului Apararii, altii la Televiziune. Ne-am reunit din nou abia spre ora 11:00 seara, la sediul TVR, la etajul XI, cand am continuat si definitivat textul. Acolo ne-am gandit si la o prima structura nominala a CFSN, in care am introdus cateva nume care erau cunoscute, vehiculate mai ales la Europa Libera, si apoi oameni care erau de fata. Unii de la Televiziune, de la baricada de la 21 decembrie, altii din sediul CC s.a.m.d. Era numai o prima lista improvizata din cei care erau de fata. Nu aveam nici o comunicare cu Timisoara. Si am stiut ca aceasta este o lipsa esentiala. De aceea am spus ca lista ramane deschisa si ne-am adresat tuturor, in orice caz in ideea sa avem reprezentantii tuturor judetelor si sa completam si cu alte categorii de oameni. Toata aceasta actiune la Televiziune s-a desfasurat in stare de asediu. S-a tras continuu asupra sediului Televiziunii, iar etajul XI a fost sub foc concentrat. Ca sa trecem din turnul Televiziunii in Studioul 4 am trecut prin pasarela de la primul etajul, cu geamurile acelea mari. Cand am trecut noi s-a tras spre pasarela; ne-am aruncat pe burta. Geamurile au cazut peste noi. Un geam mare mi-a patruns prin haina si prin camasa; am fost atins in spate. Iar cu palmele si genunchii am plonjat pe geamuri sparte. Toata noaptea, dupa ce am prezentat textul, din Studioul 4, am stat la etajul XI, in birourile fostei conduceri a Televiziunii, la podea. In aceste conditii am petrecut seara si noaptea de 22 decembrie in Televiziune. Si apoi, oriunde am fost, in sediul MApN sau la Televiziune, s-a tras continuu. In noaptea aceea a aparut si un elicopter care a tras asupra turnului Televiziunii; la etajul XIII, multa vreme s-au pastrat urmele in aparatura electronica de la acest etaj. In asemenea conditii, sa spui ca noi, care eram tinta acestei actiuni, am fi conceput asa ceva este o veritabila marsavie, pe care vad ca o vehiculeaza multi si astazi, cu intentii foarte clare.
PRIMELE ALEGERI. Deci era o incercare de discreditare a noii puteri, asa cum spuneam, pe fundalul unei lupte politice ce se declansase atunci o data cu aparitia partidelor si cu declansarea campaniei electorale. Dar momentul adevarului l-au reprezentat primele alegeri libere din anul 1990. Vointa populara a fost exprimata prin alegerile din mai 1990. Atunci s-au legitimat si Revolutia romana, si structurile care au luat fiinta, si cei care erau purtatorii de drapel ai programului Revolutiei romane. Insa campania de discreditare, de calomnii si de vehiculare a diferitelor neadevaruri continua si azi in forme diverse. Pana si raportul comisiei Tismaneanu adopta o pozitie ostila fata de Revolutie si principalii sai actori, lansand o noua aberatie – ca adevaratul program al Revolutiei romane ar trebui considerat Proclamatia de la Timisoara, din martie 1990 – document prin excelenta electoral destinat sa impiedice participarea la alegerile din mai a lui Ion Iliescu! "Curat murdar, coane Fanica" – vorba lui nenea Iancu. Precum vedem, toate aspectele legate de Revolutia romana sunt speculate politic incercandu-se deformarea adevarului istoric. De aceea, trebuie neaparat promovata o abordare obiectiva, stiintifica, corecta a acestor evenimente. Aceasta a fost ratiunea crearii Institutului Revolutiei Romane. Trebuie sa aparam acest institut; este singura institutie care a inceput sistematic sa organizeze studierea problemelor Revolutiei romane. In acest sens s-au pronuntat participantii la Simpozionul organizat de Institutul Revolutiei Romane, in decembrie 2006, consacrat aniversarii a 17 ani de la victoria Revolutiei romane.
ROLUL INSTITUTULUI. "Daca exista cu adevarat miracole in istorie, atunci unul dintre ele il constituie Revolutia romana din decembrie 1989, a carei flacara aprinsa la Timisoara avea sa cuprinda toata tara si sa puna capat in mai putin de o saptamana regimului dictatorial al lui Nicolae Ceausescu si sistemului totalitar, deschizand Romaniei calea spre democratizare si integrarea in concertul statelor europene civilizate. Prin consecintele si perspectivele sale, Revolutia din decembrie 1989 ramane una dintre cele mai marete pagini din istoria Romaniei. Ea a oferit poporului roman nu numai sansa unui nou drum in istorie, dar si a fauririi unui nou destin in demnitate, in libertate si democratie. Fara acel memorabil decembrie ’89, Romania nu ar fi fost astazi membra NATO si nici membra a Uniunii Europene. Iesind in strada si infruntand dictatura, romanii au dovedit ca pot muri pentru libertate. Cinstind actiunea lor curajoasa din zilele si noptile lui decembrie ’89, cunostinta noastra se indreapta spre toti aceia care s-au jertfit pentru ca idealurile revolutiei sa triumfe. Din pacate, multe dintre idealurile de atunci, pentru care au cazut sute de oameni, au ramas neimplinite. Astfel, din pagina cea mai frumoasa a istoriei romanilor, asa cum ar fi trebuit sa fie si cum si-au dorit-o multi dintre noi, Revolutia din decembrie ’89 continua sa ramana pagina cea mai controversata. Articolele si cartile care s-au scris pana acum despre evenimentele din decembrie ’89 au imbracat nuante si tonuri dintre cele mai diverse: de la contestare la blamare, de la negare la acuzare, de la suspiciuni la invective, de la vehementa la pesimism. Asa cum ar fi fost de dorit, istoricii inca nu s-au exprimat sau au facut-o cu reticenta. Iata de ce intemeierea Institutului Revolutiei Romane din decembrie 1989 raspunde astazi asteptarilor indreptatite ale generatiei noastre de a pune in drepturile sale firesti adevarul despre unul dintre cele mai importante evenimente din istoria recenta a Romaniei. Cercetarea minutioasa, nepartinitoare, nemanipulata, independenta a arhivelor, a documentelor si a marturiilor celor care au supravietuit Revolutiei va putea oferi pentru prima data romanilor cartea de istorie a Revolutiei din decembrie 1989. Membrii Colegiului National al Institutului Revolutiei Romane saluta intreaga miscare revolutionara din Romania cu care se simt solidari in incercarea de a oferi dreptul la adevar, onoare si dreptate tuturor celor care au participat la victoria Revolutiei romane.