Sectorul CIVES
 
 

Parchetarii apără încalcarea dreptului la moştenire!

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Parchetarii apără încalcarea dreptului la moştenire!

Mesajde Nica Leon » Mie Oct 10, 2007 1:09 pm

Către,
Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,





Doamnă Procuror General,





Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3C, ap. 23, sector 2, cod 021791, în termen legal contest rezoluţia pronunţată în cauza înregistrată cu nr. 1052/P/2007 a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, pe care a adoptat-o, la data de 17 09 2007, fapt pentru care, rog procurorul ierarhic superior să revadă plîngerea penală în cauză şi, reconsiderînd argumentaţia nelegală a semnatarului Constantin Marcel, în temeiul legii şi al adevărului, să o anuleze şi să dispună continuarea cercetărilor, în vederea constatării vinovăţiei celor pe care i-am reclamat, în plîngerea înregistrată la acest număr, pentru următoarele:


MOTIVE

Am formulat plîngere penală împotriva primului ministru Călin Popescu Tăriceanu, a membrilor guvernului şi a unor demnitari, sub aspectul săvîrşirii mai multor infracţiuni.
În loc ca parchetarii prea plictisiţi şi cu o neţărmurită lehamite faţă de prevederile art. 131 alin. 1, coroborată cu art. 1 alin. 3 şi 5, art. 16 alin. 1 şi 2, art. 54 din pîngărita Constituţiie a României, indiferenţi şi faţă de prevederile Legii răspunderii ministeriale, iniţial şi-au declinat abuziv competenţa şi au trimis-o unui parchet inferior, necompetent, cu intenţia de a o înmormînta sau pentru a se consuma astfel şi foarte mult timp, pentru a se apropia termenul aberantei şi imoralei prescripţii, iar după ce a fost pronunţată ordonanţa nr. 2609/P/2006 a Parchetului Judecătoriei Sectorului 2, plîngerea împotriva membrilor guvernului s-a întors la aceeaşi instituţie, care avea şi are obligaţia legală să-i cerceteze pe cei ce au semnat ilegalul şi neconstituţionalul acord pentru înfiinţarea Fundaţiei publice româno-ungare Gojdu.
Cu toate că am arătat actele pentru care învinuiţii se fac vinovaţi de săvîrşirea infracţiunilor pentru care i-am acuzat, care constituiau cele mai concludente probe, care îi incriminau, parchetarul Constantin Marcel nu a reuşit să înţeleagă nici motivele învinuirii, nici prevederile supreme şi obligatorii ale terfelitei Constituţii a României şi nici textele legale care le interziceau să se amestece în statutul unei persoane juridice de drept privat, aşa cum este Fundaţia Gojdu şi nici pe cele care nu le permit să schimbe voinţa marelui testator Emanoil Gojdu şi pentru că dreptul la moştenire este un drept sacru, garantat şi de art. 46 din violata Lege fundamentală a acestei ţări jefuită de comunişti-criminali, cocoţaţi încă în funcţii importante.
Din această cauza parchetarul nu a fost în stare să "deceleze" probele, considerînd că eu, în plîngere, am făcut numai "afirmaţii neînsoţite de date ori indicii pertinente sau indicarea de probe" ca şi cum textele constituţionale şi legale precizate de mine, ce au fost însă încălcate atît de brutal, cînd a fost aprobat un act pe care nu îl poate adopta guvernul, pentru că aşa prevede art. 102 alin. 2 şi art. 108 alin. 2 şi 4 din siluita Constituţie a României, guvern care are numai dreptul să adopte hotărîri şi ordonanţe, nu şi acorduri, prin care a fost grav încălcat şi dreptul la moştenire, ca şi dreptul la proprietate, drept de asemena garantat, ocrotit şi inviolabil, ceea ce reprezintă probe mai mult decît concludente.
Şi invocarea prostească a calităţi de prim-ministru a lui Tăriceanu, care a semnat fără drept, prin încălcarea prevederilor violatei Constituţii a României, O.U.G. nr. 183/14 12 2005, este o nouă dovadă a neseriozităţii, netemeiniciei şi nelegalităţii rezoluţiei criticate, deoarece, parchetarul dovedeşte că încă ori nu a avut timp să citească terfelita Lege fundamentală ori nu a reuşit încă să-i desluşească normele sale supreme şi obligatorii, care la art. 115 alin.4, 5 şi 6, texte care au fost flagrant încălcate de semnatari acestei abuzive ordonanţe căreia nui s-a dovedit încă nici măcar urgenţa.
Deşi este cel puţin stranie "tratarea", la grămadă, a două plîngeri diferite, cu alţi învinuiţi, pentru fapte distincte, parchetarul, în încercarea sa de a părea isteţ sau pentru a-i proteja astfel pe infractori, făcîndu-se vinovat de săvîrşirea infracţiunilor de împiedicare a înfăptuirii justiţiei, favorizare a infractorului, complicitate etc., nu reuşeşte să vadă că am ataşat la plîngerea penală formulată împotriva fostului ministru Popescu Dan Ioan, chiar şi o ofertă comercială concretă, în care stă scris chiar şi un preţ, cifrat la jumătate din preţul de achiziţie a gazelor naturale cumpărate de guvern, de la firma Winterschal şi nu direct de la furnizorul Gazprom, procedeu care încalcă nu numai normele constituţionale, dar şi legile economiei de piaţă.
În aceste condiţii este de "înţeles", dar nu şi legal, ca parchetarul ce a semnat această rezoluţie să nu reuşească să vadă probele, el necerînt, nici pînă astăzi, măcar o copie a contractului semnat de guvern, pentru importul de gaze naturale fără licitaţie publică, la un preţ atît de mare, guvern care, contrar prevederilor art. 135 alin. 2 lit. b şi d, nici nu a dorit să ia în discuţie şi posibilitatea oferită şi propusă de mine, pentru a cumpăra o importantă cantitate de gaze naturale, la un preţ mult mai mic, care ar fi dus şi la ajutarea economiei româneşti, mult prea împovărate de tîlharii care atunci cînd nu afirmă că este doar un morman de fiare vechi, o jefuiesc sălbatic.
Aşa fiind, fără ca la dosar să se afle acte de urmărire penală, la plezneală, a fost pronunţată o rezoluţie netemeinică şi nelegală, motiv pentru care rog procurorul ierarhic superior să dispună efectuarea unor cercetări temeinice şi legale, în vederea trimiterii în judecată a celor învinuiţi.
În drept, îmi întemeiez cererea pe prevederile art. 275 – 278 din C.p.p.



Nica Leon 02.10.2007
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 13 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009