Sectorul CIVES
 
 

Raportul "Revolutia si Contrarevolutia din Romania"

Forum: Dedicat relatarilor , discutiilor si actiunilor legate de revolutia sufocata in 1990 de catre Contrarevolutie (12 ianuarie, 24-30 ianuarie, 12-19 februarie, 11 martie, 22 aprilie-13 iunie, 15 noiembrie, 16-22 decembrie etc. )

Raportul "Revolutia si Contrarevolutia din Romania"

Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 5:29 pm

Am depus astazi la procuratura militara, domnului procuror Voinea, pentru dosarul P75/97 (in care este analizata si plingerea mea pentru represiunea din Piatra Neamt din 1990) primele doua parti ale raportului "Revolutia si Contrarevolutia" - rezultatul cercetarilor mele, facute in sprijinul anchetelor dedicate evenimentelor din decembrie si iunie, care formeaza un tot unitar:
http://www.piatauniversitatii.com/news/ ... nth=12.htm
Textul este prezentat (segmentat) si aici, pentru eventuale comentarii.
Ioan Rosca, Bucuresti, 21 decembrie 2007
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

I 1. Legitimitate şi lege, în justiţia tranzitorie

Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 5:39 pm

Revoluţia şi Contrarevolutia din România
Declaraţie-raport; versiunea1

Depusa la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007


I. Probleme de principiu

1. Legitimitate şi lege, în justiţia tranzitorie

Să lămurim întîi sensul acestui text. Ce este acest raport (studiu) ? Ce-şi propune?

Răspunsul - presupune o viziune sistemică asupra societăţii, în care legalitatea (justiţia) e doar o componentă, evoluînd împreună cu ansamblul. Ne vom raporta la un model global, cu trei straturi (nivele) : unul al lumii faptelor, al doilea - al normelor şi practicii juridice şi al treilea - al principiilor (paradigmelor, teoriilor) privind raportul dintre lege (drept) şi societate.

Din primul strat provin actorii şi evenimentele, dar şi sensul conceptelor - cu care apoi se clădesc interpretări şi argumentaţii. Tot de aici izvorăsc valorile societăţii (cum ar fi morala creştina sau principiile "dreptului natural") care polarizeaza normele juridice. În fine, din el se manifesta nevoia victimelor de a li se face dreptate- pentru a nu şi-o face singure.

In al doilea strat, se încearcă realizarea echitabilă a "dreptăţii" fiecăruia, cu restrîngerea - prin reguli acceptate social- a plajei de subiectivitate şi a arbitrarului. Cei care anchetează şi judecă sînt ghidati de norme cît mai precise, stabilite prin mecanisme (conventii, contracte) socio-politice. Formalizarea justiţiei, în spiritul "dreptului contractualist" (cineva fiind pedepsit nu pentru faptă - ci pentru că a încălcat o lege care incriminează fapta) are limite - atît practice, cît şi de logică şi legitimitate. Ele sînt evidente în regimurile represive (cind norma devine antagonică dreptăţii) şi ies în evidenţă şi în democraţii, în cazul schimbării legilor: trebuie condamnat cineva pentru că a încălcat o faptă condamnată azi - dar legală, cînd a comis-o? În regimurile democratice stabile, care pot invoca (mai mult sau mai puţin legitim) acordul cetăţenilor la cod, se acordă o mare importanţă "continuităţii" - aplicîndu-se principiul non-retroactivităţii, tehnică prescripţiei, etc. Se judecă deci numai încalcărea legilor, prezumate juste. Cele considerate retroactiv abuzive - pot duce cel mult la plata unor compensaţii - de către stat- dar nu sînt criminalizate a posteriori.

Această viziune privind esenţa legalităţii - invocată intensiv de adepţii impunităţii, ascunde paradoxuri şi alternative - vizibile în planul trei, al observării fiziologiei perechii drept-societate. O astfel de privire (global-sistemică) este absolut necesară, pentru a aborda problema de teorie a statului şi dreptului numită "transitional justice" (a se vedea vasta literatură de specialitate dedicată subiectului - pe care juriştii români par a o descoperi greu). Se admite că teza "continuităţii legislative" este cu totul nepotrivită - în cazul perioadelor de schimbare profundă (radicală) a societăţii. Dreptul tranziţiei (de la tiranie la democraţie) trebuie să spijine încercarea de eliberare din plasa vechilor reguli nefaste şi nu să o frineze (deturneze) în numele conformismului - adecvat menţinerii stabilităţii- prin inerţie. Apare o prăpastie între legalitatea nouă şi cea veche, o zonă tranzitorie în care abordarea contractualistă nu e operaţională şi trebuie să lase loc dreptului natural. Spus în alţi termeni (substanţialism): fondul faptelor trebuie să predomine, în faţa formalismelor.

Această problemă s-a mai pus- recunoscîndu-i-se importanţa şi dificultatea (că e vorba de un compromis, în tratarea unor inevitabile paradoxuri). De exemplu, cu ocazia judecării crimelor din timpul regimului hitlerist. Unii au argumentat că pot fi condamnate doar abuzurile faţă de legile naziste. S-au stabilit însă precedente juridice, acceptîndu-se că, în situaţii extreme, un regim poate fi criminalizat a posteriori, cu legile lui cu tot. S-a preferat să se poată face dreptate victimelor, decît să se apere un monism paradigmatic arbitrar - numai pentru a nu se recunoaşte că dreptul, ca şi alte domenii, nu are o bază epistemologică perfectă. După căderea regimurilor din Europa de Est, societăţile respective au fost confruntate frontal, cu problema spinoasă a dreptului de Tranziţie. Indecidabilă teoretic, alegerea între continuitate şi salt, între imputabilitate lărgită şi imunitate (în numele non-retroactivităţii) - depindea de voinţa politică. Care la noi a tranşat în favoarea vinovaţilor, din motive evidente.

Vom arăta în acest raport cum, ramînd la putere şi după 1990- prin Contrarevoluţie- autorii crimelor vechiului regim (savîrşind o nouă serie de acte distructive în Tranziţie) s-au protejat - facînd dificilă formal şi imposibilă practic, judecarea crimelor comunismului, ale Contrarevoluţiei şi ale Tranziţiei. Acest fapt constituie o maximă "forţă majoră"- demonstrabilă prin cauze (amînarea legilor şi paralizarea acţiunilor necesare) şi prin efecte (vinovaţii nu au fost pedepsiţi pînă azi, victimele au decedat neconsolate). E suficient - pentru a nu mai putea fi vorba de prescripţii. Nici amnistiile, date chiar de către cei incriminabili - nu-i pot exonera. Penibilă este poziţia juriştilor şi a teoreticienilor dreptului - care încearcă să-şi justifice inerţia şi colaboraţionismul prin speculaţii formale (a se analiza ca exemplu justificarea recursului în anulare, în cazul Stănculescu). Aceşti "experţi" intimidează (complexează, tratează de sus) publicul, cu "tehnicalităţi juridice" dar nu observă că , la rîndul lor, sînt depăşiţi de problemele de teorie a sistemelor (socio-politice) sau a fundamentelor dreptului- semnalate mai sus.

Ocultarea problematicii "transitional justice" este suspectă, cînd vine din partea unor 'teoreticieni" care au admis aplicarea "noii justiţii", instalate de regimul comunist după 1944 - deci justiţia tranziţiei la dictatură. Condamnarea activităţilor (explotare burgheză, anti-sovietism, fascism, etc.) ce avusesera loc în regimul anterior a avut ca rezultat exterminarea în masa a unor oameni - demonstrabil nevinovaţi faţă de vreo lege morală. Iată că pedepsirea unor criminali demonstrabil vinovaţi (acoperiţi cu legi criminale, sau depăşindu-le litera) - este denunţată ca "vînătoare de vrăjitoare" . Aici transpare limita convenţionalităţii: un ordin ca bătrînii şi copiii să fie împuşcaţi (blondele deportate, ţiganii castraţi, ziariştii şi poeţii arestati, politicenii duşi la canal, tăranii cooperativizaţi, etc.) nu poate fi admis (după o revoluţie reală …) în numele non-retroactivităţii. Chiar dacă s-au emis toate legile (si Constituţia - încît ordinul respectiv să fie legal. Atunci cînd un grup criminal confiscă pîrghiile statului, apare, pe lîngă stratul abuzurilor făcute în raport cu legea, un palier al abuzurilor comise prin lege, care necesită un tratament juridic special.

Regimul instalat la 22 decembrie nu a facut însă dreptate ci a protejat vinovaţii. La aceasta, a adăugat propriile sale crime, profitînd de ambiguitatea regimului juridic tranzitoriu. Ce a rămas valid ca normă juridică, pe 22 decembrie? Abrogarea cîtorva legi anti-populare nu a lămurit mare lucru.
Constituţia regimului criminal răsturnat era sau nu abolită? Dacă nu, pe ce bază a fost executat Ceauşescu, preluată puterea, modificat -fără nici o legitimitate formală- cadrul legislativ? Dacă da, ce era pus în loc - ca bază a normelor aplicabile în instanţe ? (la limita, anomia legală ar fi facut imposibilă judecarea crimelor şi furturilor în acea perioada?). Cînd le convine - vinovatii tranziţiei pot invoca articole de lege comunistă, neabrogate explicit la 22 decembrie. Dar tot ei, în apărare, pot invoca primatul dreptului natural în perioada de tranziţie, arătînd că - în lipsa unui formalism legal valid- au lucrat cum au putut în interesul naţional, creînd condiţii pentru stabilirea unui nou cadru juridic. Vor semnala si ei norme încălcate de manifestanţi (pentru a împiedica uzurparea puterii şi confiscarea Revoluţiei) atunci cind le vom arăta ce articole din codul penal au încălcat ei (pentru a reprima acesti manifestanţi si a infaptui Contrerevoluţia): trădarea - art.155, atentatul contra unei colectivităţi - art.161, subminarea puterii de stat - art.162, acte de diversiune - art.163, sabotajul - art.164, subminarea economiei naţionale - art.165, omorul - art.174, omorul calificat - art. 175, omorul deosebit de grav - art.176, uciderea din culpa - art. 178, determinarea sau înlesnirea sinuciderii - art.179, lovirea sau alte violenţe - art. 180, vătămarea corporală - art.181, vătămarea corporală gravă - art. 182, lovituri cauzatoare de moarte - art. 183, lipsirea ilegală de libertate - art. 189, violarea de domiciliu - art. 192, ameninţarea - art. 193, şantajul - art. 194, violarea secretului corespondenţei - art. 195, insulta -art. 205, calomnia - art. 206, furtul calificat - art.209, tîlhăria - art. 211, abuzul de încredere - art.213, gestiunea frauduloasă - art. 214, înşelăciunea - art.215, distrugerea calificată - art. 218, tulburarea de posesie - art. 220, denunţarea calomnioasă - art. 259, mărturia mincinoasă - art. 260, încercarea de a determina mărturia mincinoasă - art. 261, arestarea nelegală şi cercetarea abuzivă - art.266, supunerea la rele tratamente - art. 267, represiunea nedreaptă - art. 268, punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji - art. 314, tratamente neomenoase - art. 358, propagandă pentru război (civil) - art. 356, distrugerea valorilor culturale - art. 360, favorizare şi tăinuire de genocid - art. 361).

Sigur că am fi putut opera corelarea faptelor şi proceselor criminale descrise în aceast raport, cu articole de lege valide formal, în momentul producerii lor. Oamenii care aplica legea pot face acest lucru, după ce norma morală firească este reabilitată şi formal, de către cei care elaborează normele legale şi le legiferează. Nu ne putem deci rezuma la invocarea legalităţii clasice, pentru acuzarea unui regim care a subminat legitimitatea legii şi ar putea să se prevaleze de caracterul tranzitoriu al justiţiei sale.

Revoluţionarii din decembrie nu au respectat legile. Dacă le-ar fi respectat, nu ar fi putut elibera ţara. Nu se poate răsturna un regim criminal fără a-i înfrunta forţele represive şi sfida legile. Degeaba încearcă unii ( a se citi pledoariile gen. Guşă - ca exemplu) să ne convingă că armata a intervenit numai pentru a impiedica acte de vandalism. Şi că, în timp ce "revoluţionarii paşnici" erau legitimi şi bine veniţi, cei care au încercat să se înarmeze, să captureze tancurile ieşite în stradă, să patrundă în Miliţie, etc. - au încălcat legea …şi ar trebui pedepsiţi. Practicînd aceste "raţionamente" se poate deduce că manifestaţiile împotriva uzurpării puterii din 12 ianuarie, 23-28 ianuarie, 12-18 februarie, 22 aprilie-13 iunie, etc. - au încălcat "legile tranzitorii" şi tot ei trebuiau pedepsiţi. Sau, că alegerile din 20 mai 1990, ar fi instalat un regim legitim în ciuda viciilor fatale: confiscarea revoluţiei, restauraţia comunistă în instituţii, protejarea securităţii, controlul televiziunii manipulatoare, campania electorală trucată şi teroristă, înşelarea şi instigarea susţinătorilor FSN, reprimarea, sabotarea şi satelizarea opoziţiei, declanşarea distrugerii economiei, învrăjbirea inter-etnică, respingerea punctului 8, etc.

De aceea, nu cădem în capcana de a invoca doar legalitatea formală, ci cerem dreptate, în condiţiile specifice ale justiţiei de tranziţie. Victimele Contrarevoluţiei (şi ale comunismului protejat de ea) nu trebuie şi nu pot să rezolve problemele (contradicţiile) de teorie a dreptului - să pună ele în acord legislaţia şi practica justiţiară cu necesităţiile dreptăţii naturale. Victimele au dreptul să ceară soluţii globale statului român care a produs nedreptăţile- dovezi ale faptului că, pentru a se reabilita, acesta le asumă, regretă şi repară.
    Ioan Rosca
     
    Mesaje: 589
    Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

    2. Operaţionalitatea justiţiei - obligaţie a statului

    Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 5:52 pm

    Revoluţia şi Contrarevolutia din România
    Declaraţie-raport; versiunea1

    Depusa la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007


    I. Probleme de principiu

    2. Operaţionalitatea justiţiei - obligaţie a statului

    Pe lîngă problemele de principiu, statul reabilitat trebuie să rezolve şi dificultăţile de ordin strategic şi pragmatic- care impiedică normalizarea justiţiei. Să se elibereze din ghearele reţelei parazite (uzurpatoare) care paralizează procesele şi reparaţia. Să găsească un antidot şi la problema complexităţii dosarului.

    Prezentul studiu relevă faptul că anchetarea şi judecarea tuturor evenimentelor care au compus fenomenul unitar al Contrarevoluţiei, pune probleme extrem de grele de operaţionalitate juridică. Pe data de 2 mai 2007, ora 10, am participat la o întîlnire între procurorul general Laura Codruţa Kovesi şi căţiva reprezentanţi ai societăţii civile, interesaţi de avansul anchetelor (conduse de generalul Voinea) privind evenimentele sîngeroase din decembrie 1989 şi iunie 1990. Cu această ocazie mi-am expus punctul de vedere privind carenţele legislaţiei, slăbiciunea mijloacelor alocate de Justiţie şi necesitatea sprijinirii efective a anchetei de către societatea civilă - observaţii rezultate din experienţa acumulată în aceşti 17 ani de încercări sterile şi a unor constatări făcute pe parcursul colaborării mele cu echipa de anchetă. Am depus procurorului general şi analiza redată mai jos:

    "Deblocarea procesului pentru crimele comunismului [IR: Inclusiv al celor comise în timpul Contrarevoluţiei şi Tranziţiei, pentru protejarea şi îmbogăţirea vinovaţilor ].

    Ca mulţi alţii, am prezentat în diverse texte şi împrejurări (vezi şi colecţia www.procesulcomunismului.com) pledoarii pentru legitimitatea (importanţa, prioritatea) unui proces al crimelor comunismului. Nu voi mai reveni aici cu astfel de argumente. Cei surzi au urechile înfundate de alte interese. Ei au făcut şi vor face orice pentru împiedicarea unui cutremur juridic, moral, social, politic şi economic. Şi sînt mulţi, hotărîţi, uniţi, bine dotaţi, bine plasaţi. De partea cealaltă se află forţe justiţiare - în netă inferioritate. Nu de noi justificări au acestea nevoie, ci de mijloace adecvate, de sprijin popular, de bună organizare, de voinţă, realism şi coerenţă. Sîntem însă extrem de departe de condiţiile minimale pentru o minimă reuşită.

    Să observăm doar obstacolul "prescriptibilităţii" - invocat pentru acoperirea intereselor răufăcătorilor. Depăşirea sa cere mai întîi un efort analitic (dezamorsarea tezelor protectoare: prin extensia imprescriptibilităţii pentru crime împotriva umanităţii şi asupra abuzurilor conexe, sau prin aplicarea principiului întreruperii prescripţiei pentru forţă majoră pînă în anul 2006 -cînd statul român şi-a reconsiderat poziţia - sau prin afirmarea caracterului excepţional al situaţiei create şi deci al măsurilor necesare). Apoi, cere declanşarea unei vaste acţiuni juridico-politice (promulgare de legi, îndrumări de interpretare pentru instanţe, impulsionarea anchetelor şi proceselor).

    Pentru un regim despotic ar fi uşor… Toate acestea trebuie făcute însă democratic, în numele, la cererea şi cu sprijinul majorităţii populaţiei. Ori, ca rezultat al campaniei de manipulare, compromitere în lanţ, santaj, alienare, degradare şi debusolare - în masă- practicate în ultimii 60 de ani - mulţi români nu percep utilitatea curăţirii societăţii de cangrena careia i-au căzut victimă. Este unul dintre motivele pentru care insist asupra abordarii problemei "dinspre prezent" spre trecut. Oamenii trebuie să poată vedea cine sînt cei care le conduc azi destinele - pe căi economice, politice şi mediatice oculte-, cum au convertit unii în avere puterea reţelei securicomuniste.

    Cetăţenii sînt menţinuţi cu abilitate în capcana unui model fals privind evoluţia României: epocii comuniste umilitoare i-ar fi urmat o "tranzitie anticomunistă"… devastatoare - cu nimic mai bună, pentru iobagi. Pentru a scăpa de acel cumplit "era mai bine înainte" ar trebui ca oamenii să perceapă clar că "de acolo ni se trage ce îndurăm azi". Acesta e rostul principal al Procesului şi de aceea el nu trebuie redus la tratarea represiunii staliniste sau a demenţei ceauşiste, nu trebuie oprit "cuminte" la 1989. El trebuie să parcurgă continuumul care leagă conspiraţia antinaţională a PCR, de ciopîrţirea şi cotropirea României, de transformarea ei într-un lagăr de exterminare, alienare şi muncă - toate finalizate după 1990, prin jefuirea averii prizonierilor de către foştii lor gardieni, care si-au împărţit prada. Aşadar, dosarele dedicate genocidului comunist, reprimării revoluţiei din decembrie, declanşării Contrarevoluţiei din 1990 (culminind cu "mineriada"), jefuirii românilor iesiţi din lagăr, în faza Tranziţiei Criminale - trebuie corelate.

    Dar ele sînt deja -fiecare- de o zdrobitoare complexitate. Crimele comunismului? Un noian de locuri de detenţie sau caznă în care au suferit sute de mii de oameni şi au dispărut zeci de mii. Sute de răscoale şi acţiuni de rezistenţă legitime înăbuşite în sînge, zeci de mii de evenimente oribile cu urmări traumatice. Un stat folosit ca instrument de domesticire a cetăţenilor captivi. O uriaşă cantitate de mărturii scrise şi mii de martori care pier neaudiaţi. O enormă plasă de vinovăţii şi complicităţi. Implicaţii morale, psihice, sociale şi economice incomensurabile - care ridică o problemă de reparaţie ameţitoare şi cere soluţii speciale, cum ar fi crearea unor fonduri alimentate din confiscări şi penalizări (pentru a proteja bugetul- deci cetăţenii nevinovaţi). Revoluţia din decembrie? Un uriaş amalgam de ciocniri regizate sîngeros - în care a fost implicată (antrenată) o parte semnificativă a populaţiei României. Contrarevoluţia din 1990? Un proces nociv care a antrenat zeci de mii de personaje - mai mult sau mai puţin penalizabile - într-o sarabandă de evenimente şi procese criminale, greu de investigat. Tranziţia? Acapararea, înstrăinarea sau distrugerea a zeci de mii de obiective economice, jefuirea unei întregi populaţii de către reţele mafiote uriaşe.

    Toate acestea cer o tratare unitară, pentru a li se înţelege şi demonstra sensul global genocidar. Dar în acelaşi timp- o segmentare (disjungere)- pînă la nivelul unei operaţionalizări juridice. O luptă uriaşă cu complexitatea. Contabilitatea şi analiza daunelor şi a avuţiei globale prejudiciate- fiind acut problematică. Documentarea necesară orientarii cercetării penale (sau cea elaborată în timpul anchetei şi pusă la dispoziţia judecătorilor pentru decizie) - fiind atît de vastă, încît gestiunea spaţiului informaţiilor pertinente reclamă tehnici informatice avansate. Poate justiţia trata o criză de o asemenea amploare, bazîndu-se pe o politică adecvată, realizată sub presiunea societăţii civile? Să nu eludam dificultatea. Nici măcar în plan teoretic nu găsim soluţii pentru asemenea catastrofe sociale (care să trateze de exemplu "limitele de operaţionalitate a justiţiei, în cazul ilegalităţilor săvîrşite pe scară foarte largă"?). Ca unul care mă zbat în faţa acestor probleme de 17 ani, care a irosit ultimii ani pentru a strînge informaţii în sprijinul anchetelor existente, care s-a străduit să cerceteze dificultăţile teoretice dar şi să acţioneze concret (cît mai are rost) - am ajuns la concluzia că NU dispunem de mijloacele necesare rezolvării problemei (şi asta nici măcar dacă ne-am afla într-o societate dominată de buna intenţie - ceea ce, ştim bine, nu e cazul).

    Cîţiva procurori inimoşi înarmaţi cu cîteva maşini de scris şi copiat, chibiţaţi sporadic de cîteva persoane emanînd comunicate prin care reclamă "avansul dosarului"- nu au cum rezolva o asemenea problemă gigantică. Căruţa aceasta nu poate fi despotmolită decît dacă avem întrunite o serie de condiţii, legate prin "şi" logic:

    1. sînt alocate resurse juridice mult mai mari: procurori pentru anchete, jurişti care să trateze dificultăţile de principiu, judecători corespunzători (toţi - nelegaţi de interesele celor vizaţi de Proces şi apăraţi de reacţiile lor previzibile).
    2. sînt implicaţi un număr mult mai mare de intelectuali, eficaci, lucrînd benevol şi cooperativ, în baza unui plan închegat de acţiune: reperînd şi depăşind dificultăţi, avansînd iniţiative legislative, redactînd şi difuzînd explicaţii care să lumineze publicul, căutînd martori şi victime încă disponibile, sintetizînd fapte şi piste- pentru a le pune la dispoziţia anchetatorilor, etc.
    3. este folosit un instrumentar specializat (informatizat) de gestiune documentară (vezi şi propunerea mea, expusă la conferinţa INSCIT de la Merida, din 26 oct. 2006).
    4. sînt adoptate legile şi emise instrucţiunile de interpretare necesare (în problema prescripţiei şi amnistiilor, privind calculul şi sursa despăgubirilor, rezolvînd raportul dintre integralitatea genocidului şi divizarea cauzei pe sub-dosare, etc.).
    5. este convinsă populaţia, printr-o campanie mediatică consistentă- să sprijine proiectul, susţinînd iniţiativele civice şi politice oportune.
    6. este format un grup de coordonare a campaniei globale, integrînd coerent şi convergent acţiunile juridice, civice, politice, economice, mediatice, etc.
    7. se pun la punct arme eficace împotriva obstacolelor: diversiune, boicot, şantaj, etc .

    Sîntem în faţa unei alternative nete: ori de tot, ori de loc. Dacă aceste condiţii nu sînt îndeplinite, vechilor injustiţii (neresorbite) şi actualei dezolări (cronice) li se va adăuga irosirea celor ce vor încerca eroic să lupte, lucrînd însă singuri, sub masa critică. Ei vor fi soldaţii jertfiţi pe un front dezechilibrat. Vor fi victimele răutăţii, nesimţirii şi imposturii altora. La asta trebuie să mediteze cei care nu vor decît să arate că se achită formal de obligaţii (pentru a lua un salar), să creeze publicului impresia că "se rezolva" (pentru a obţine linişte) sau care vor să facă un capital moral sau politic din "implicarea" lor în dosar - simulînd ca sînt în plină lucrare… de deplasare a oceanului cu linguriţa.

    Cum printre cei prezenţi la această întîlnire nu sînt, cred, farsori, lunatici sau veleitari - sper că veţi fi de acord că nu mai putem ascunde prăpastia care ne desparte azi de un adevărat Proces al crimelor comunismului. Modul în care a fost abordat subiectul pînă acum aruncă doar praf în ochii publicului. A venit momentul ca ( pe lîngă continuarea şi sprijinirea acţiuniilor existente) să spunem tot adevărul, denunţînd situaţia actuală. E vorba de un proiect de societate, nu de o sinecură pentru cîţiva profesionişti şi ocazie de afirmare pentru cîţiva aventurieri. Să facem deci un apel onest la ajutor, dacă vrem ca societatea să se capaciteze pentru această cauză, dedicîndu-i un efort colectiv.

    Nu vom obţine un mandat pentru o sută de mii de procurori înarmaţi cu tehnică modernă şi audiind o sută de mii de martori, ajutaţi de o sută de mii de intelectuali. Dar, dacă nu putem amplifica de mii de ori forţele puse în joc azi, haide să încercăm să le amplificam de zeci de ori, pentru ca măcar o abordare parţială- selectivă dar consistentă- să devină posibilă.

    Altfel, pseudo-combatanţii de azi vor trebui mai tirziu implicaţi în "procesul celor care au împiedicat sau compromis Procesul".

    Ioan Roşca, cercetator, 2 mai 2007"

    Derularea întîlnirii, din păcate, mi-a întărit concluziile exprimate în text: "luptătorii profesionişti" pentru procesul comunismului, mînaţi doar de interese egoiste de imagine, sînt pe cale de a dilua, deturna, confisca şi compromite cauza în numele careia pretind că acţionează. Nu sînt dispuşi să se dedice muncii de ajutare a justiţiei, să se organizeze în acest sens. Îşi continuă agitaţia sterilă şi retorică prin Comunicate - aratînd că nu vor să observe adevarata dimesniune a problemei.

    In acest timp, procuratura se complace în a simula deplasarea oceanului cu linguriţa. Nu recunoaşte public că resursele alocate dosarului sînt total inadecvate, nu cere sprijin civic pentru ierarhizarea aspectelor anchetate şi parlamentar- pentru constituirea cadrului legal necesar. Se lansează în schimb în diversiuni legate de faptul că un dosar depus prematur (datorită interventţei sabotoare a Curţii Constituţionale) nu are nu ştiu care semnatură şi dată.

    În loc să pună la punct cadrul legislativ necesar judecării crimelor comunismului , contrarevoluţiei şi tranziţiei, parlamentarii huiduie condamnarea comunismului de către Preşedinte- diversiune care determină publicul fascinat să nu observe că era vorba doar de o condamnare de circumstanţă, fără efecte juridice. Iar soluţiile de operaţionalizare şi adaptare a justiţiei de tranziţie, la necesităţile dreptăţii, aşteptate de la juriştii şi teoreticienii dreptului .. nu apar.

    Acest raport este conceput ca reacţie constructivă faţă de o situaţie profund distructivă. El pune un instrument de analiză a faptelor şi mizelor, de gestiune a unei mase enorme de detalii- la dispoziţia celor cu adevărat interesaţi de găsirea unei soluţii juridice- chiar şi cu atîta întîrziere. Şi dacă tot nu se va face nimic pentru reabilitarea dreptăţii, în timp util pentru victime, existenţa unei documentaţii solide- nefolosite- va fi o dovadă suplimentară a relei credinţe sistemice.
    Ioan Rosca
     
    Mesaje: 589
    Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

    3. Disjungere şi coerentă. Segmente şi ansamblu. "Miner

    Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 5:57 pm

    Revoluţia şi Contrarevolutia din România
    Declaraţie-raport; versiunea1

    Depusa la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007

    I. Probleme de principiu


    3. Disjungere şi coerentă. Segmente şi ansamblu. "Mineriada" la Piatra Neamţ?

    Pe lîngă ambiguităţile meta-juridice ale justiţiei de tranziţie, dificultatea acuzării tocmai a celor care au determinat sau determină legile şi problema practică a operaţionalităţii şi ierahizării priorităţilor în cazul anchetelor enorme- acest dosar pune şi probleme grele (epistemologice) de teorie argumentativă (esenţa cauzalităţii, esenţa explicaţiei). Stiinţele (sociologie, teoria comunicaţiei, etc.) au ajuns la concluzia că fenomenele care au loc în sisteme complexe au un carcater unitar, global, organic. Lanţurile particulare cauză - efect sînt împletite într-o înlănţuire procesuală unitară - extrem de greu de segmentat. Putem observa anumite evenimente, serii de evenimente şi etape, fire problematice şi grupuri tematice. Putem stabili responsabilităţi, efecte nocive corelate mai strîns cu măsurile cauzatoare. Dar atunci cînd judeci evoluţia globală dezastruoasă a unei societăţi, în plan economic, social, moral - trebuie să poţi reclama responsabilitatea globală a celor care au determinat fiziologia patologică de ansamblu. Aporturile sînt multiple şi procesele degenerative interferează. Dar ştim ce reţea a fost la putere, de la 23 August 1944, pînă …azi. Dovada acestei continuităţi (singura explicaţie posibilă) este şi nepedepsirea crimelor. Vom şti că statul român a fost deparazitat în clipa în care justiţia va face dreptate, nu va apăra cu formalisme şi tergiversări… dreptul injustiţiei.

    Cam acesta este cadrul în care se desfăşoară anchetele în sprijinul cărora am pregătit prezentul Raport (studiu). Un ultimul paradox. Atragînd atenţia asupra unităţii fenomenului global care ar trebui anchetat, putem amîna nepermis rezolvarea unor segmente - ceea ce nu e de loc de dorit. Pentru a nu întîrzia reparaţia la care victimele au dreptul, justiţia nu poate aborda acest dosar complex decît fragmentîndu-l într-o serie de etape, concentrate în jurul unor evenimente majore. Va începe probabil cu represiunea din decembrie şi cu represiunea din 13-15 iunie. Sînt momentele cele mai semnificative: prin gravitatea infracţiunilor, prin amploarea daunelor şi prin faptul că, rezultînd din procesele criminale globale condensate în cele 6 capete de acuzare ale raportului, revelează toate efectele lor nocive. Speram că se va continua apoi facînd dreptate celor hărţuiţi şi loviţi de agenţii FSN la 28 ianuarie, 18 februarie, 24 aprilie, etc. Apoi, celor violentaţi în toată ţara, în "campania electorală", din 1990. Pe de altă parte, studiul acesta (atît în partea de sinteză cît şi de cronologie analitică, cît şi de arhivă structurată) este pus la dispozitia celor ce vor încerca rezolvarea globală a problemei - după ducerea la bun sfîrşit a tuturor anchetelor şi proceselor parţiale. Acest proces "politic" final, aşteaptă cadrul legislativ adecvat, pe care trebuie să-l pună la punct puterile statului român reabilitat (parlament, justiţie, administraţie, presă) .

    Unul dintre dosarele incluse în ciorchinele coerent documentat aici este cel dedicat evenimentelor din mai şi decembrie 1990 de la Piatra Neamţ (vezi plîngerea din data de 26 aprilie 2005, întărită prin explicaţiile, declaraţiile şi documentele adăugate ulterior la dosar- de exemplu la 6 mai 2006). Dosarul acesta trebuie corelat şi cu dosarul deschis în noiembrie 1990 (şi casat abuziv în 1993) - în urma descoperirii gropii comune de la Dealul Mărului. Pentru că, aşa cum am arătat în declaraţia mea din 6 mai 2006, agresarea noastră din mai şi decembrie a avut loc numai pentru că acţionam (în cadrul forţelor de opoziţie: ANPT, CDR, AC) în favoarea procesului pentru genocidul comunist, şi înlăturarea nomenclaturii rămase la putere .

    Vă semnalez, cu ample dovezi, că şi în alte oraşe: Braşov, Sibiu, Craiova, Constanţa, Ploieşti, Arad, Deva, etc. - au avut loc agresiuni similare, chiar cu efecte mai grave. Din cauza "orbirii" mediatice (ziarele şi televiziunile refuză de 3 ani pînă şi publicarea unui comunicat în care să semnalăm victimelor şi martorilor din aceste oraşe că intervenţia lor la procuratură ar sprijini ancheta) şi a faptului că mulţi au emigrat sau au renunţat la justiţie (din disperare)- victimele nu au depus plîngeri formale. De altfel, şi la Piatra Neamt, cei agresaţi alături de mine s-au rezumat, deocamdată, la declaraţii de martori - fiind neîncrezători în şansele unui demers justiţiar- în Romania de azi. Sper ca justiţia să infirme acest scepticism, prin satisfacţia morală (pedepsirea vinovaţilor) şi despăgubirile acordate mie - pentru traumele suferite, condamnarea la exil şi la o uriaşă muncă voluntară (pentru a împinge înainte această cauză). Pe de altă parte, se impune ca, pe baza informaţiilor din prezenta declaraţie-raport, în numele similitudinii cu cazul meu (şi al principiului non-discriminării) şi respectînd caracterul activ al procuraturii - să vă autosesizaţi- şi în cazul celorlalte victime.
    Ioan Rosca
     
    Mesaje: 589
    Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

    4. Concluzia dizertaţiei de principiu

    Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 6:00 pm

    Revoluţia şi Contrarevolutia din România
    Declaraţie-raport; versiunea1

    Depusa la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007

    I. Probleme de principiu


    4. Concluzia dizertaţiei de principiu

    Procurorii pot încerca corelarea faptelor şi efectelor semnalate în acest raport cu delicte incriminate de codul penal. Dar nu trebuie să se rezume la asta. Justiţia de tranziţie nu poate folosi (just) instrumentele dreptului formal (din cauza perioadei de vid legislativ, ambiguitate si contradicţie, criză de legitimitate). Ea trebuie să ia o decizie. Poate adopta punctul de vedere convenabil victimelor:condamnînd crimele şi în baza dreptului natural (relegitimat printr-o nouă legislaţie)- pentru a face totuşi dreptate. Sau, poate adopta punctul de vedere convenabil vinovaţilor: exonerîndu-i de răspundere, cu scuza inadecvării cadrului legislativ. Prezenta declaraţie cere procuraturii să admita şi să reprezinte punctul de vedere al victimelor (pe care raportul îl explică şi argumentează masiv). O astfel de poziţie este validă teoretic (în ciuda speculaţiilor "legaliste") şi firească (avînd în vedere rolul procurorului). Ea este necesară pentru a contrabalansa atitudinea instanţelor, a organelor legislative şi a teoreticienilor dreptului - forţe care s-au dovedit pînă acum interesate mai mult de apărarea aparenţelor legale - acoperind realitatea uzurpării puterii în statul român.
    Ioan Rosca
     
    Mesaje: 589
    Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

    II 1. Organizarea raportului

    Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 6:03 pm

    Revoluţia şi Contrarevolutia din România
    Declaraţie-raport; versiunea1

    Depusa la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007


    II. Sinteza explicativă a fenomenului de ansamblu

    1. Organizarea raportului

    Prezenta analiză are mai multe roluri:

    - Explicaţie (cadru istoric) - semnalînd şi demonstrînd cauzele şi consecinţele evenimentelor din 13-15 iunie, aceleaşi cu ale evenimentelor din Piatra Neamş şi din atîtea alte locuri;

    - Deschiderea şi sprijinirea unor piste de cercetare, informaţii utile pentru clarificarea unor situaţii şi găsirea unor probe, legate de infracţiuni separate comise între 16 decembrie 1989 şi 31 dec 1990, dar legate între ele de un fenomen unitar;

    - Probarea instigării mediatice, prin prezentarea articolelor de presă şi semnalarea emisiunilor de radio-tv provocatoare. Se arată că agresorii din 13-16 iunie au fost conduşi, nu numai de persoane folosind instituţii uzurpate ale statului (aşa cum va trebui să o demonstreze ancheta procuraturii) ci şi de confuzia raspîndită în rîndul susţinătorilor FSN, pe parcursul a şase luni de intoxicare propagandistică. Represiunea a fost orchestrată de autori morali, de unde rezultă obligaţia inculpării celor responsabili de campania incitatoare- aşa cum am cerut din start în plîngerea mea din 26 aprilie 2005;

    - Pledoarie iniţială (potenţială) pentru un viitor rechizitoriu global, integrînd rechizitoriile dedicate segmentelor judecate în cadrul unor procese separate procedural - dar conectabile logic.

    Destinaţia mixtă a meterialului prezentat aici (ghid de cercetare, explicaţie istorică, probă directă de manipulare, pledoarie coagulantă) impune o alegere dificilă între:

    - granulaţia fină a evenimentelor concrete versus prezentarea sintetică a fenomenelor majore;

    - poziţia neutră a prezentării cronologice, versus poziţia polarizată a pledoariei învinuitoare;

    - organizarea de-a lungul marilor procese împletite (lupta politică pentru putere, lupta revoluţionară pentru libertate, lupta civică pentru conştiinţa emancipată, lupta economico-socială, lupta pentru unitate naţională) versus organizarea global-secvenţială, de-a lungul seriei de evenimente majore (22-26 decembrie, 12 ianuarie, 23-29 ianuarie, 12-19 februarie, 11-20 martie, 22-29 aprilie, 13-16 iunie, etc).

    Formula de compromis aleasă este structurarea materialului în:
    I. Problemele de principiu - puse de acest dosar;

    II. Sinteza explicativă a fenomenelor împletite în lupta Revoluţie - Contrarevoluţie (prezentul document)

    III. Cronologii extensive a faptelor şi reflectărilor lor, combinînd semnalarea şi adnotarea mărturiilor personale cu a mesajelor (relatări, comentarii, rapoarte) apărute în presă, radio şi televiziune (cu trimiteri la documentele arhivate);

    IV. Arhiva de documente selectate. Blocul de articole de presă - organizat cronologic şi extrasele din jurnalele alcătuite de Ioan Roşca şi Livia Dandara, consemnînd mărturii personale, semnale de presă şi emisiuni radio-tv.
    Ioan Rosca
     
    Mesaje: 589
    Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

    II 2. Punctul de plecare: 11-20 iunie 1990

    Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 6:13 pm

    Revoluţia şi Contrarevolutia din România
    Declaraţie-raport; versiunea1

    Depusa la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007

    II. Sinteza explicativă a fenomenului de ansamblu


    2. Punctul de plecare: 11-20 iunie 1990

    Pe 11 iunie, după 50 de zile de rezistenţă, manifestanţii din Piaţa Univ, în numele greviştilor foamei au un dialog -eşuat- cu puterea, urmat de o nouă diversiune. Pe 12 iunie, primul guvern Roman decide evacuarea Pieţei. Continuă intens -în presă şi televiziune- instigarea populaţiei împotriva "golanilor".

    Pe 13 iunie 1990 dimineaţa, la orele 4, forţe masive ale ministerului de interne, executînd ordinele guvernului interimar, au înconjurat protestatarii aflaţi încă în Piata Universităţii, lovindu-i cu nejustificată brutalitate, arunrcindu-I în masini şi ducîndu-i către locuri de anchetă şi detenţie. A continuat apoi, în timpul zilei, arestarea cetăţenilor care-şi arătau dezacordul faţă de această intervenţie şi faţă de putere. Tensiunea a crescut, unii dintre contestatarii care se retraseseră din piaţă după 23 Mai au revenit, pentru a-şi arăta revolta, protestînd împotriva acţiunii guvernamentale şi cerînd eliberarea celor arestaţi. Revolta a luat aspecte insurecţionale. A declanşat asedierea cîtorva instituţii simbol (Poliţia capitalei, Ministerul de Interne, Televiziunea) de către o parte dintre manifestanţi, instigaţi şi de indivizi cu comportament suspect. Forţele de ordine au replicat ciudat, uneori cu bizară moliciune, alteori cu nejustificată ferocitate. Pe 14 iunie 1990, la ora 4 dimineaţa, ele păreau a controla Bucureştiul: vînătoarea de demonstranţi se terminase. Desigur, nimeni nu putea şti cum avea să se deruleze următoare zi (şi pe 22 decembrie dimineaţa revolta fusese înăbuşită, trotuarele spălate de sînge, centrele de detenţie umplute cu cei arestaţi).

    In acest moment, au început să soseasca în Gara de Nord garnituri de tren pline cu susţinători ai FSN, organizate şi trimise din toată ţară (Galaţi, Buzău, Comăneşti, Alba Iulia, Petroşani, etc). Purtînd uniforma de mineri (nefiind însă toţi mineri) aceşti combatanţi, ghidaţi de guvernanţi şi serviciile secrete, îndemnaţi de Ion Iliescu, au ocupat Piaţa Universităţii- deja golită. După ce au bătut cu sălbăticie studenţii găsiţi în Universitate şi Arhitectură, distrugînd sediile respective, minerii au declanşat, în tot Bucureştiul, o vînătoare de o inimaginabilă barbarie. În zilele de 14 şi 15 iunie, sub privirile complice ale politiştilor (şi chiar cooperînd strîns cu aceştia) fasciile minereşti au legitimat, agresat, ameninţat, insultat, lovit cu bestialitate, călcat în picioare, arestat, încărcat în dube dirijate spre lagăre ad-hoc - mii de trecători care li se păreau suspecţi (aer de intelectual, studenţi, opozanţi, etc). În acelaşi timp, cu precizie profesională, au vînat opozanţii politici şi civici - la domicilii şi sedii, distrugînd localurile şi mobilierul şi instaurînd teroarea. Puterea provoacă, orchestrează şi salută aceste acte de teroare - ca pe o apărare a democraţiei. Nemulţumită de insuficienta implicare represivă a militarilor - lichidează prin decret (pe 14 iunie) mişcarea CADA. Era clar că următoarea revoltă previzibilă, a maselor înşelate de Front şi sărăcite prin "reformă"- nu mai putea fi înăbuşită cu mineri. Armata şi poliţia trebuiau readuse în postura de forţe de represiune, acoperite cu legitimitate democratică.

    Intre 16 şi 18 iunie, încercările de organizare a unor proteste de stradă au fost palide. Ziarele fiind închise prin forţă, televiziunea aservită- intelectualii neorganizaţi şi intimidaţi, partidele slabe şi infestate - replica opoziţiei politice şi civice a fost nesemnificativă. Protestele care au urmat, au rămas şi după aceea într-o nota de sterilitate, intimidare, dezbinare, incoerenţă, non-combativitate - a se vedea ca exemplu mitingul "cămăşilor albe".

    Pe 19-20 iunie Parlamentul "ales" la 20 mai îşi începe activitatea: interzicînd protestele din strada, înfiinţînd comisii formale de anchetă care nu vor rezolva nimic, lansînd masina de vot FSN şi cooperarea colaboraţionistă, demarînd distrugerea economiei naţionale în baza programului Roman- aprobat cu inconştienţă de "opoziţie". Inselîndu-şi susţinătorii, Frontul adoptă exact măsurile distructive pe care le pusese în seama opoziţiei. Populaţia se pomeneşte în capcana implicării ei de partea FSN, nu mai poate traversa prăpastia creată, cu bună stiinţă, prin campania de diversiune finalizată la 13-15 iunie.
    Ioan Rosca
     
    Mesaje: 589
    Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

    II 3. De la fapte la explicaţii şi intenţii

    Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 6:20 pm

    Revoluţia şi Contrarevolutia din România
    Declaraţie-raport; versiunea1

    Depusa la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007

    II. Sinteza explicativă a fenomenului de ansamblu


    3. De la fapte la explicaţii şi intenţii

    Faptele trebuie detaliate şi interpretate. Ca în orice fenomen de masă, poziţiile şi acţiunile vizibile au fost însoţite de manevre oculte, facînd parte dintr-o plasă de scenarii, în urma unor negocieri de culise, echilibrînd jocuri de interese diverse - labirint de detalii obscure şi nesemnificative, care nu pot şi nu merită să fie revelate exhaustiv. Anumite poziţii, evoluţii şi situaţii au fost determinate şi de elemente subterane. Intuirea existenţei "secretelor" nu trebuie însă să mascheze sensurile majore ale înfruntării, care pot fi deduse analizînd sistemic (ca tot organic) şi selectiv (în căutarea aspectelor majore)- ansamblul faptelor petrecute. Putem întelege cauzele prin efectele lor. După 17 ani de manifestare a consecinţelor anului 1990- avem tot ce ne trebuie pentru a aprecia intenţiile jucătorilor.

    In absenţa posibilităţii unui adevăr pur obiectiv, acest Raport îşi propune să argumenteze, cu cît mai multă rigoare, adevărul celor care au căzut victime, în 1990, diversiunii şi represiunii pe care o denunţam. Pe de o parte, ne interesează fiecare act care a produs suferinţe unei victime nevinovate. În acelaşi timp, este importantă explicaţia fenomenului, care relevă cauzele şi intenţiile.

    Putem dovedi nenumărate abuzuri (provocatoare de daune, disperare, teroare, suferinţe, surghiun şi victime) săvîrşite şi în iunie 1990 de către guvernanţi, pentru a reduce la tăcere- prin forţă- opoziţia politică şi contestaţia civică. Multe dintre ele au fost de altfel de notorietate publică, fiind bogat reflectate în ziarele vremii. Doar păstrarea puterii a permis amînarea judecăţii. Mai devreme sau mai tîrziu însă, într-un stat de drept, represiunea sălbatică, prin mijloace parţial ilegale- trebuie condamnată.

    Procesul acesta nu trebuie oprit însă la nivelul judecării exceselor săvîrşite -în 13 iunie dimineaţa- faţă de ultimele "elementele turbulente" care mai rezistau, dintre cei care blocaseră 52 de zile un spaţiu public- pentru a contesta puterea. Nici la judecarea reprimării sîngeroase a revoltei care s-a declanşat pe 13 iunie după masp. Şi nici la analiza antrenării minerilor pe 14-15 iunie, într-un razboi civil unilateral. El trebuie să reveleze mobilurile forţelor aflate în conflict, arătînd care din ele apără cu adevărat interesele României.

    Cercetînd motivaţia simpatizanţilor FSN, pentru a înţelege ce i-a determinat să acţioneze cum au făcut-o pe 14-15 iunie, vom descoperi că agresorii au fost la rîndul lor victimele unei enorme înşelătorii, fiind atraşi într-o capcană cu urmări catastrofale. Prin manipulare (agenţi provocatori şi campanie mediatică) ei au fost făcuţi să creadă că opozitia urmăreşte vinderea ţării şi pauperizarea populaţiei şi că, în acest scop, ea încearcă să răstoarne în forţă puterea legitimă. În fapt însă, s-a întîmpat tocmai pe dos: imediat după ce a zdrobit potenţiala rezistenţă politică şi civică (cu ajutorul susţinătorilor FSN intoxicaţi, compromişi şi izolaţi) - puterea a putut opera nestingherită seria de măsuri socio-economice antipopulare care a distrus economia şi jefuit populaţia, în folosul acoliţilor ei "privatizaţi".

    Pentru a înţelege de ce s-a recurs la mineri şi politica de anihilare a rezistenţei faţă de uzurparea statului român (menţinerea instituţiilor sale în mîinile securi-comuniste), trebuie urmărite cu atenţie şi evenimentele legate de democratizarea (eliberarea) armatei- care au premers şi au succedat desfiinţarea CADA (la 14 iunie).

    Importantă este şi înţelegerea legitimităţii revoltei (cu aspecte insurecţionale) de pe 13 iunie după masă, dincolo de unele excese condamnabile (în mare parte cauzate de zurbagii şi de provocatori cu rol compromiţător). Manifestanţii autentici nu au vizat distrugerea instituţiilor statului ci dimpotrivă, eliberarea lor de garnitura PCR care confiscase revoluţia anticomunistă: agăţîndu-se de putere cu orice preţ, protejînd şi menţinînd la conducere nomenclatura, folosind forţele şi tacticile represive pregătite de comunişti, manipulînd nociv populaţia, falsificînd campania electorală şi sfidînd punctul 8, reprimînd brutal contestaţia, ascunzînd adevărul despre evenimentele din decembrie, molestînd şi arestînd revoluţionarii protestatari.

    Intervenţia din 13 iunie dimineaţa se cere analizată în contextul lanţului de ciocniri care a opus, între 16 decembrie 1990 şi 22 decembrie 1990, revoluţia anticomunistă şi contrarevoluţia reuşită de nomenclatura vechiului regim (restauraţia oligarhiei, cu conversia de la comunism la capitalism). Numai analizînd integral fenomenul "16 decembrie 1989- 16 decembrie 1990" se pot înţelege poziţiile şi motivaţiile actorilor, se poate demonstra sensul retrograd şi scopul distructiv al represiunii din 13-16 iunie, se poate scoate în evidenţă eroismul şi poziţia justiţiară anticomunistă a ţintelor agresiunii, se pot demasca intenţiile contrarevoluţionare ale puterii, se pot demonta justificările responsabililor pentru o acţiune cu multe victime şi cu urmări extrem de grave asupra destinului României.

    Un punct fundamental al analizei noastre va fi trădarea susţinătorilor FSN, prin răsturnarea poziţiei electorale faţă de problemele socio-economice, reorientare demarată la 19 iunie, imediat după eliminarea adversarilor politici, cu ajutorul populaţiei înşelate. Pentru a înţelege efectul (deci şi scopul) loviturii date de forţele din spatele FSN este necesară şi urmărirea reacţiei timide şi colaboraţioniste a opoziţiei- după 16 iunie. Această reacţie penibilă (care şi azi este ascunsă cu jenă de cei implicaţi, în dauna restabilirii adevărului şi dreptăţii) a izolat şi izolează revoluţionarii autentici, permiţînd şi legitimînd victoria Contrarevoluţiei (restauraţiei securiştilor şi comuniştilor convertiţi în capitalişti). Vom sesiza cu această ocazie un lanţ de vinovăţii secundare: ale partidelor de opoziţie, ale personalităţilor şi asociaţiilor civice, ale mişcărilor sindicale, etc. Urmărind însă cauzele acestor slăbiciuni (erori, dezertări, trădări, etc) - vom ajunge la cauzele prime: manevrele de dezinformare, intoxicare, dezbinare etc. - prin care a fost orchestrată cu premeditare confiscarea României de o reţea parazită.

    Metodele folosite în atingerea scopului criminal au fost, pe de o parte antrenarea instituţiilor ocupate ale statului în activităţi anti-sociale şi -pe de altă parte- instigarea populaţiei la autodistrugere şi război civil, prin pîrghii controlate de propagandă: televiziune, presă, informatori care au dezinformat, provocat, calomniat, etc. De aceea , pe lîngă dovezile ilustrînd activităţile reţelei criminale agăţate de putere şi ilegalităţile comise sub umbrela instituţiilor statului, vom adăuga semnale de presă şi televiziune - care demostrează manipularea la care au fost expuşi cititorii şi tele-spectatorii, pentru a fi împinşi la acţiunile iresponsabile de reprimare a luptătorilor pentru libertate - la care s-au pretat susţinătorii înşelaţi ai FSN
    Ioan Rosca
     
    Mesaje: 589
    Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

    II 4. Importanţa lămuririi fondului politic

    Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 6:22 pm

    Revoluţia şi Contrarevolutia din România
    Declaraţie-raport; versiunea1

    Depusa la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007

    II. Sinteza explicativă a fenomenului de ansamblu


    4. Importanţa lămuririi fondului politic

    Nu se poate evita clarificarea legitimităţii politice - în acest proces, fără a-l transforma într-o farsă. Chiar inculpaţii recurg la argumente în acest sens. Recunoscînd eventual unele "erori regretabile" şi dînd vina pe cîţiva militari nedisciplinaţi, ei invocă apărarea interesului de stat. Vor pretinde şi că România se afla în vidul de autoritate creat de prăbuşirea regimului comunist (şi a legilor sale, inclusiv Constituţia)- deci că au fost siliţi să aplice creator dreptul natural, în aşteptarea unei reorganizări post-revoluţionare a noului formalism legislativ şi justiţiar. Ei cer deja, insistent, ca 14-15 iunie să fie interpretat în contextul zilei precedente. Intr-adevar, reducerea problemei la încălcarea unor formalisme subrede şi scoaterea lor din fluxul istoric nu este justă - pentru o miză ca dirijarea României, într-o perioadă esenţială de tranziţie: socială, politică, juridică. Să facem deci ce reclamă şi inculpaţii: o analiză pe fond. Ca să stabilim circumstanţe atenuante … sau agravante- trebuie analizate scopul şi cadrul acţiunilor.

    Din păcate, au fost loviţi pe 14-15 iunie oameni care treceau întîmplător pe stradă, persoane care "arătau suspect", sau erau denunţate de trecători isterici, cetăţeni care protestau faţă de monstruozitatea ce se petrecea. Sînt deci şi (numeroase) victime colaterale. Gravitatea delictului creşte dacă urmărim însă ţinta reală: paralizarea sau satelizarea opoziţiei politice şi intimidarea contestaţiei civice - încît, rămasă la putere, nomenclatura să evite judecarea crimelor comunismului. Cea mai abil mascată intenţie criminală fiind înşelarea masei susţinătorilor FSN, compromişi faţă de opoziţie, încît să rămînă fără sprijin politic- în momentul în care puterea a trecut la jefuirea şi distrugerea avuţiei naţionale. După 17 ani, putem observa schema de dezbinare aplicată şi-i putem evalua efectele. La cîteva zile după lovitura de la 13-15 iunie, în numele conversiei spre capitalism, încălcîndu-şi promisiunile electorale, valorificînd deruta şi spaima creată, guvernanţii au declanşat cascada loviturilor prin care au dezmoştenit şi alienat populaţia, distrugînd economia şi înfeudînd România; adică exact ce puseseră în seama intenţiilor opoziţiei, cînd au asmuţit populaţia împotriva ei.

    Justiţia ar proceda ca Pilat din Pont, dacă ar evita lămurirea problemei politice care condiţionează judecarea corectă a acestui caz. Disjungerea părţilor "civile" şi "militare" într-un astfel de dosar, denotă dorinţa de eludare a mizelor majore şi creează premisele fabricării unor acari Păun. Nu e tot una dacă la capătul "civil" al lanţului de comandă a ordinelor represive executate de militari se află legitimitate, sau trădare. Ordinele vădit criminale- nu se execută. Au fost guvernanţii salvatorii unei Românii ameninţate de elemente fascisto-anarhiste (huligani, golani, drogati, etc- cum îi numise şi Ceauşescu)? Sau ei uzurpaseră statul, prin confiscarea şi trădarea revoluţiei- aşa cum susţineau contestatarii reprimaţi în Piaţa Universităţii? Diferenţa e fundamentala. În caz că ne aflam în faţa unei puteri legitime- ramîn de amendat excesele represive, de despăgubit victimele, de pedepsit militarii şi civilii care au depăşit măsura. În caz contrar însă, lupta celor din Piaţa Universităţii a fost o eroică continuare a revoluţiei de eliberare din decembrie şi o formă legitimă de rezistenţă faţă de uzurparea puterii în stat. Adică exact intenţia patriotică, cu care se încearcă justificarea violenţelor minerilor şi a altor susţinători FSN.

    Miza dosarului nu e deci numai judecarea celor ce au folosit abuziv şi orbeşte forţele de ordine împotriva unor manifestanţi paşnici şi bine intenţionaţi (care avuseseră şi curajul revoltei din decembrie) sau a unor victime colaterale (fără nici o legătură cu contestaţia din Piaţa Universităţii). Nu e numai judecarea celor ce au instigat şi orchestrat un război civil, trimiţînd hoardele simpatizanţilor împotriva opozanţilor- pentru a-şi păstra puterea. Ci este, în primul rînd, condamnarea celor care au sufocat revoluţia anticomunistă, împiedicînd emanciparea României. Dincolo de infracţiunile masive împotriva persoanei- se află uzurparea puterii în stat şi înalta tradare, pregatind sabotarea economiei naţionale. Dovedind acest lucru, vom spulbera şi eventuala invocare a prescripţiei. Ea este evident întreruptă de forţa majoră ca, tocmai prin crimele reclamate, vinovaţii au conservat controlul asupra instituţiilor statului român- facînd imposibilă judecarea lor pînă azi. Nu se poate da alta explicatie acestei amînări.
    Ioan Rosca
     
    Mesaje: 589
    Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

    II 5. Etapizare şi continuitate istorică

    Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 6:24 pm

    Revoluţia şi Contrarevolutia din România
    Declaraţie-raport; versiunea1

    Depusa la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007

    II. Sinteza explicativă a fenomenului de ansamblu


    5. Etapizare şi continuitate istorică

    Trebuie să observăm evenimentele - cum ar fi cele din 13-15 iunie - în contextul lor firesc, urmărind seria de procese declanşate la 16 decembrie 1989: o luptă majoră între revoluţie şi contrarevoluţie, purtată la scară naţională. Agresarea manifestaţiilor solidare cu cea din Piaţa Universităţii (şi cu Proclamaţia de la Timişoara) a fost comisă în toată ţara (Brasov, Sibiu, Arad, Constanţa, Galati, Tulcea, Ploiesti, Craiova, Iasi, Piatra Neamt, etc) - la diverse date- de către susţinători agresivi ai FSN, amăgiţi cu promisiuni (trădate imediat după 20 iunie), instigaţi prin media împotriva opoziţiei, organizaţi de autorităţi şi manevraţi de provocatori ai serviciilor secrete.

    Confruntări similare au avut loc pe tot parcursul anului 1990: 12 ianuarie, 28-29 ianuarie, 12-19 februarie ,etc. Ele au implicat două tabere: una pretinzînd legitimitate în preluarea puterii după 22 decembrie 1989 şi cealaltă, contestînd-o pe prima, denuntînd-o ca pe o emanaţie neocomunistă. Nu întîmplător, printre cei arestaţi după 16 iunie, găsim personaje ca Dumitru Dincă, contestatar consecvent al "emanaţilor", aflat în centrul evenimentelor din 21 decembrie, 12 ianuarie, 18 februarie, 22 aprilie-13 iunie. Sau ca Doru Măries, Nica Leon , etc. Si, de partea celaltă, diversele garnituri şi progenituri ale partidului şi securităţii (Iliescu, Roman, Brucan, Bîrladeanu, etc).
    Dosarul acesta formează deci o pereche indisolubilă cu cel dedicat revoluţiei din decembrie 1989, momente cheie ale confruntării revoluţionare din România, care poate fi segmentată (in diverse feluri) în etape, în funcţie de evenimentele majore. Iată o posibilă organizare:

    (etapa 0: pînă la 16 dec 1989 - lagărul de muncă, exterminare şi alienare comunist;)

    etapa 1: 16-22 dec '89 - declanşarea revoluţiei anticomuniste;

    e2: 22 dec'89 - 1 februarie '90 - confiscarea puterii provizorii de catre FSN;

    e3: 1 februarie- 22 aprilie - denunţarea neorganizată a deturnării revoluţiei (girată de CPUN);

    e4: 22 - 27 apr. - începe mitingul contestatar al revoluţionarilor trădaţi;

    e5: 27 apr-23 mai - intervenţia intelectualilor în miting, pe măsură ce se desăvîrşea paralizarea opoziţiei şi legitimarea puterii prin "alegeri";

    e6: 23 mai-19 iunie- sufocarea contestaţiei civice, reprimarea rezistenţei străzii şi intimidarea opoziţiei politice marginalizate sau satelizate;

    e7: 19 iunie- 22 dec 1990 - contrarevoluţia învinge (stinge) revoluţia - folosind duşmănia creată între opoziţie şi populaţia înşelată de FSN

    (etapa 8: după 1990 - consolidarea puterii contrarevoluţionare, cu distrugerea economiei şi societăţii, jefuirea populaţiei şi îmbogăţirea paraziţilor).

    O încercare de întrerupere a logicii longitudinale a anului 1990 (vizînd corodarea legitimităţii revoluţionare a manifestanţilor) se face prin teza că alegerile din 20 Mai ar fi adus la putere un guvern legitim, pe care majoritatea contestarilor din Piaţă l-au recunoscut, retrăgîndu-se. Ar fi rămas acolo aşadar doar niste zurbagii, aventurieri, marginali, lunatici. Vom dovedi falsitatea acestei teorii, la a cărei raspîndire au contribuit şi elementele colaboraţioniste ale opoziţiei civile şi politice, în căutare de justificare pentru dezertarea de pe frontul apărării democraţiei autentice. Cum pot susţine semnatarii punctului 8 că alegerile care au avut loc cu încălcarea sa flagrantă au fost acceptabile? Cînd alegătorii nu au avut nici măcar posibilitatea (prevazută în art 10 al legii electorale) de a şti care dintre candidaţi au avut activitate reprobabilă în fostul regim. Ca să nu mai vorbim de condiţiile inadmisibile (şi discriminatorii pentru tabăra autentic anticomunistă) în care s-a desfasurat acea "campanie electorală"- perechea celei din noiembrie 1946. Cei care, în aprilie 1990, au recomandat liderilor asociaţiilor să renunţe la cerinţa amînării (denunţării) alegerilor şi a epurarii domnului Iliescu- recunosc greu cît de grav au greşit, amplificînd vechea eroare - prin acceptarea tezei că retragerea majorităţii din Piaţă ar fi validat alegerile (cînd în realitate, ea a fost doar efectul strategiei dezastruase de a nu le contesta din timp). Nu acceptarea auto-legitimării, prin minciună şi manipulare a fost cauza retragerii (fizice) din Piaţă a multor manifestanţi, după 23 mai - ci tocmai disperarea lor, în faţa unui fapt monstruos împlinit. Cei care au rămas acolo (greviştii foamei de exemplu) dispuşi la orice sacrificiu, au reprezentat punctul de vedere al revoluţiei române anticomuniste. Care a pîlpîit pînă în decembrie 1990 - cînd a fost sufocată, în urma unui proces reacţionar extrem de nociv pentru ţară. Contrarevolutia a exploatat din plin lovitura dată pe 13-15 iunie, care a vizat creerea unei prăpastii între elitele anticomuniste şi populaţia înşelată (jefuită) de Front.
    Ioan Rosca
     
    Mesaje: 589
    Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

    II 6. Pricipalele delicte (bază a capetelor de acuzare )

    Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 6:27 pm

    Revoluţia şi Contrarevolutia din România
    Declaraţie-raport; versiunea1

    Depusa la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007

    II. Sinteza explicativă a fenomenului de ansamblu


    6. Pricipalele delicte (bază a capetelor de acuzare )

    Dispunem de un enorm material documentar în spijinul concluziilor acestui raport. Vom arăta că, pentru a conserva şi valorifica puterea uzurpata, gruparea coagulata în FSN a folosit o largă gamă de mijloace condamnabile (înşelăciune, diversiune, provocare, infiltrare, sabotaj, corupere, şantaj, calomniere, intimidare, represiune) - care au produs mari daune victimelor ei şi României.

    Aceste infracţiuni continuate (delicte politice) au constituit citeva confruntări majore, din a căror împletire a rezultat cronologia evenimentelor. Ele ne conduc la principalele capete de acuzare (procese degenerative, problematici centrale):

    p1 Ascunderea adevarului, paralizarea justiţiei şi reprimarea contestaţiei străzii, pentru a evita procesul comunismului şi a deturna revoluţia;

    p2 Boicotarea partidelor democratice şi compromiterea renaşterii democraţiei, pentru a menţine monopolul puterii în mîinile vechilor şefi comunişti ;

    p3 Sabotarea încercărilor de emancipare (morală, spirituală, civică) a populaţiei şi continuarea expunerii ei la propagandă de intoxicare (manipulare, instigare);

    p4 Pregătirea distrugerii economiei naţionale şi pauperizării cetăţenilor, înşelaţi cu promisiuni electorale- pentru acapararea avuţiilor acumulate de poporul român;

    p5 Tradarea intereselor nationale, aservirea fata de interese străine şi învrăjbirea cetăţenilor de diverse naţionalităţi- pentru a apăra interesele clanului uzurpator;

    p6 Impiedicarea unificării opoziţiei (revoluţionare, politice, civice, sociale, naţionale) prin mijloace mergînd de la dezinformare şi diversiune la represiune şi instigare la război civil.
    Ioan Rosca
     
    Mesaje: 589
    Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

    II 7. Structura argumentaţiei

    Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 7:07 pm

    Revoluţia şi Contrarevolutia din România
    Declaraţie-raport; versiunea1

    Depusa la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007

    II. Sinteza explicativă a fenomenului de ansamblu


    7. Structura argumentaţiei

    Firele problematice "longitudinale" (p1-8) şi etapele "transversale" e1-8 au dat naştere unei cauzalităţi globale, sistemice, dificil de urmărit şi de expus. Bidimensionalitatea demonstraţiei este semnalată în urmatorul tabel de sinteza:

    - tabelul word nu poate fi redat aici -

    Voi face întîi sintetizarea situaţiei pe coloane (problematicile p1-p5) relevînd lanţurile de cauzalitate care conduc la responsabilităţile puterii pentru: zdrobirea rezistenţei faţă de Contrarevoluţie, monopolizarea şi uzurparea puterii în stat, alienarea conştiinţelor şi elitei civice, distrugerea economiei şi sărăcirea populaţiei, învrăjbirea naţionalităţilor şi respingerea reunificării ţării - raţionamentele fiind întărite cu documente.

    Pe de altă parte, trebuie înteles că ansamblul cauzelor creează o dereglare patologică a metabolismului social, care produce - tot global, sistemic- un ansamblu de efecte nocive, imputabil celor care, deţinînd puterea, au putut determina evoluţia globală distructivă. De aceea, firul de sinteza (p6) - coagulează înşiruirea etapelor luptei dintre putere şi diversele ramuri ale rezistenţei, punînd accent pe manevrele de dezbinare a lor (care au mers pînă la destrămarea echilibrului social şi instigarea la război civil ).

    Pacurgerea pe orizontală a tabelului va fi realizată prin cronologiile zilnice plasate în partea III a raportului. Fiecare afirmaţie din această parte, se bazează pe observaţii punctuale, care trimit la documentele regrupate în partea IV. Intregul sistem demonstrativ, care va fi expus pe Internet la adresa www.procesulcomunismului.com este deschis, în continuă extindere. Aşadar vor fi elaborate şi înregistrate progresiv versiunile îmbogăţite ale prezentului raport.
    Ioan Rosca
     
    Mesaje: 589
    Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

    II 8 Zdrobirea rezistentei revolutionare -p1

    Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 7:16 pm

    Revoluţia şi Contrarevolutia din România
    Declaraţie-raport; versiunea1

    Depusa la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007

    II. Sinteza explicativă a fenomenului de ansamblu

    8. Ascunderea adevărului, paralizarea justiţiei şi reprimarea contestaţiei străzii, pentru a evita procesul comunismului şi a infringe revoluţia (p1)

    A. Puterea: Liderii Frontului Salvării Naţionale se strecoară la putere (în condiţii care trebuie elucidate) profitînd de oportunitatea creată de revolta declanşata între 16 şi 22 decembrie, după o încleştare dramatică -la care nu au contribuit. Nu ştim încă dacă ei au făcut capital revoluţionar prin diversiunea unor "terorişti" inexistenţi, sau daca, au avut loc hărţuieli reale între forţe de intervenţie ale fostului regim- pînă cînd s-a ajuns la un pact între ele (bazat pe garanţia protejării, din partea "noii" puteri). În ambele alternative, deşi produce pagube umane şi materiale, FSN nu capătă legitimitate revoluţionară. Pretinde că emană din revoluţia anticomunistă, dar gestionează societatea în sens invers năzuinţelor ei. Noul regim începe prin eliberarea "teroriştilor", suspendarea pedepsei cu moartea, repunerea în funcţie a directorilor demişi, avansarea ofiţerilor care au participat la represiunea din decembrie, oblăduirea securiştilor în Ministerul Apărării. Frînează vîntul schimbării, blocînd tentativele de îndepărtare a vechilor şefi comunişti, plasînd în fruntea noilor autorităţi nomenclaturişti notorii. Susţine că nu se poate lipsi de experienţa vechilor lideri, ca ar apare un "vid de competenţe". Impiedică accesul la informaţiile privind crimele comunismului, încuind, dezorganizînd şi distrugînd arhive. Impiedică curăţirea justiţiei, conservînd vechiul personal în tribunale şi procuratură. Menţine continuitatea legislativă (anulînd doar măsurile foarte nepopulare) şi aplică un formalism juridic paralizant (în loc să facă dreptate pe fond). Eliberează "teroriştii", însceneaza cîteva procese penibile pentru cîţiva "ceauşişti", acuzaţi doar de ce au făcut în decembrie 89. Se feresc să condamne dictatura comunistă. Insultă public reprezentanţii foştilor deţinuţi politici şi protestatarii nemultumiţi de deturnarea revoluţiei, acuzînd justiţiarii că vor "vînătoare de vrăjitoare". Invocă prescripţia, deşi ea era evident supendată prin forţă majoră- pe toată perioadă comunistă. Impiedică democratizarea armatei şi aflarea adevărului despre folosirea ei în represiunea din decembrie. Repune în poziţii de conducere foşti agenţi (de influenţă) ai URSSS. Pretinde că pe 22 decembrie au dispărut indivizii din aparatul represiv sau că teroriştii statului comunist îşi epurează singuri rîndurile. Păstrează în funcţie reţeaua securiştilor şi informatorilor, acoperindu-i, santajîndu-i şi folosindu-i pentru manipularea populaţiei şi pentru combaterea forţelor democratice. Patronează convertirea superficială a Miliţiei în Poliţie, moştenind un personal cu obiceiuri represive şi simpatii totalitare, cu care aplică planuri de stingere a protestelor, puse la cale de regimul "răsturnat". Eliberează, prin amnistii, zeci de mii de delicvenţi- pentru a-i putea folosi în provocări şi diversiuni. Anulează, prin diversiune, prima demonstraţie de contestare (pe 26 decembrie). Este silită de presiunea străzii să dea trei decrete anticomuniste, pe 12 ianuarie, dar le retrage imediat. Organizează contramanifestaţiiile care sufocă mişcările de protest din 24-28 ianuarie (trădate şi de partidele de opoziţie, prin înţelegerea din CPUN). Compromite protestele din 12-18 februarie şi regizează o nouă mineriadă intimidantă (19 februarie). Atacă, pe toate căile, manifestaţia anticomunistă din Piaţa Universităţii (22 aprilie-15 iunie, etc.) reprimînd-o, în sînge şi teroare.

    B1. Tabăra justiţiară: Este animată de cei care au avut curajul să lupte pentru libertate între 16 şi 22 decembrie. Cere schimbarea vechilor conducători comunişti din poziţiile de decizie deţinute în structurile politice, economice, administrative, academice, publicistice etc. Consideră că aceştia sînt vinovaţi de dezastrul României şi că, fiind depăşiţi, îndoctrinaţi şi rău intenţionţi- vor paraliza schimbarea. Incearcă sa impună la comanda economiei tehnicieni în locul activiştilor. Doreşte continuarea revoluţiei declanşată în 1989, pînă la victoria idealurilor sale anticomuniste. Denunţă FSN- ca forţă contrarevoluţionară. Doreşte adevărul despre crimele comunismului genocidar, inclusiv despre cele comise în decembrie 1989. Inregistrează, cu revoltă neputincioasă, faptul că vinovaţii prosperă nestingheriţi, în timp ce victimele supravieţuitoare se duc în mormînt, fără a li se mai face dreptate. Reprezintă năzuinţele şi doleanţele victimelor comunismului (de exemplu, ale foştilor deţinuţi politici, care nu sînt reabilitaţi şi primesc compensaţii materiale mai mici decit pensiile torţionarilor). Sesisează şi denunţă blocajul justiţiei, datorat personalului juridic compromis şi reacţionar rămas în posturi (de exemplu, în Curtea Constituţionala). Exasperată de aminarea proceselor, derutată de "experţi juridici" răuvoitori, rătăcită între instituţii care se derobează, depune puţine plîngeri penale. Cere armatei sa nu facă jocul puterii contrarevoluţionare, să recunoască şi să depăşească erorile din decembrie. Susţine mişcarea CADA. Aceasta, reclamă adevărul despre participarea armatei la revoluţie, democratizarea armatei şi îndepărtarea activiştilor şi cadrelor compromise. Pentru că se opune folosirii represive a armatei, după ce este antrenată în dialoguri de diversiune cu conducerea MapN, CADA este harţuită, marginalizată şi reprimată - comunicatul de interzicere fiind dat, nu întîmplător, pe 14 iunie 1990. Solicită, fără succes criminalizarea Securităţii şi garantarea scoaterii din funcţie a securiştilor. În cursul confruntărilor care se succed de-a lungul anului (12 ianuarie, etc.) suportă din nou ostilitatea şi agresivitatea aparatului represiv ceauşist. Apară, cu sacrificii grele, libertatea de a manifesta, pe care puterea încearcă continuu s-o îngrădească. Este compromisă de acţiunile provocatorilor strecuraţi în rîndurile sale (exemple : 18 februarie, 13 iunie, etc.) sau silită să renunţe la mitinguri, pentru a se evita provocările (26 decembrie 89, 16 decembrie 90). Prea puţin apărată de către partidele de opoziţie (vezi fir p2), lipsită de aportul unor intelectuali angajaţi (fir p3), separată de masa proletariatului manipulat (fir p4) , neputînd influenţa politica externă şi scindată prin manevre pseudo-naţionaliste (fir p5) - insurgenţa revoluţionară a străzii este marginalizată şi anihilată. Legitimitatea insurecţiei de eliberare este negată de putere şi abandonată de opozitia colaborationista. De la condamnarea ca violentă a revoltei de pe 13 iunie pînă la reabilitarea tezelor lui Ceauşescu despre "huliganii" care au atacat în decembrie forţele de ordine - este doar un pas. Intelectualii uita ca nu exista "revolutie de catifea"-singura la care erau capabili sa participe. Contestatarii fermi sînt tot mai izolati. Pînă la finele anului 1990, Contrarevolutia învinge ultimele focare de rezistenţă.
    Ioan Rosca
     
    Mesaje: 589
    Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

    II 9 Uzurparea puterii politice-p2

    Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 7:20 pm

    Revoluţia şi Contrarevolutia din România
    Declaraţie-raport; versiunea1
    Depusa la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007


    II. Sinteza explicativă a fenomenului de ansamblu

    9. Boicotarea partidelor democratice şi compromiterea renaşterii democraţiei, pentru a menţine monopolul puterii în mîinile vechilor şefi comunişti (p2)


    A. Puterea: Frontul promite iniţial că va crea cadrul corect pentru renaşterea democraţiei şi desfăşurarea alegerilor, ca un administrator provizoriu şi imparţial. Intervine însă subteran în crearea partidelor, infestîndu-le cu agenţi ai săi, informatori, sabotori şi provocatori. Se transformă apoi în partid-stat, capitalizînd primele măsuri reparatorii impuse de logica revoluţiei şi încercînd sa monopolizeze viaţa politică (deşi îşi declamă obţiunea pentru pluripartidism). Protestele cetăţenilor revoltaţi de această manevră (începute la 24 ianuarie), presiunile celorlalte partide şi logica aparenţelor democratice- determină trecerea la formula "de compromis" a CPUN-ului. Un organism legislativ provizoriu, în care Frontul îşi "rezervă 50% din locuri, celelalte fiind împărţite de noianul de partide nou înfiinţate (din care multe sînt instrumente ale sale). Este doar o mascare mai abilă a monopolizării puterii şi capitalizării ilicite a revoluţiei. Deciziile luate de acest CPUN sînt cele dorite de Front. Chiar cînd se obţine şi acordul "opoziţiei", nimeni nu poate demonstra pe cine reprezinta de fapt "partidele" care incuviinţează Frontul. Dezbaterile furtunoase, televizate tendenţios, creează impresia de democraţie haotică, dezgustînd publicul de politica partinică, chiar înainte ca aceasta să se înfiripe. Disparitatea dintre FSN, care păstrează monoplul asupra executivului - compus din foşti lideri comunişti - şi concurenţii săi, este totală. Frontul e beneficiarul unic al măsurilor populiste ale guvernului FSN (acoperite generos din buget şi din ajutoare externe), deţinătorul informaţiilor necesare orientării activităţii politice, clientul activităţii subterane a foştilor securişti, conducătorul securităţii folosite electoral (SRI fiind un stat în stat, la discreţia lui Ion Iliescu), patronul televiziunii folosite propagandistic, părintele iubit de populaţia dezinformată. Foloseşte toate pîrghiile puterii acaparate ilegitim pentru a paraliza opoziţia şi a proteja nomenclatura comunistă, căreia îi reprezintă interesele. Sabotează, reprimă şi interzice mişcările care îi denunţă agenda neocomunistă. În clipa în care cerinţa lustraţiei este exprimată clar prin punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara (profitînd şi de conivenţa, slăbiciunea sau tranzacţionismul partidelor din CPUN) Frontul forţează o lege electorală care acoperă candidatura nomenclaturii comuniste. Restul îl va face Comisia Electorală Centrală, care respinge contestaţiile (cea bazată pe punctul 8 fiind abandonată de iniţiatorii Proclamaţiei şi de unii mentori civici ai Pietei). Această redută ne-lustrată nu admite că liderii unui partid genocidar, condamnat prin revoluţie, încă nejudecaţi penal, sînt ne-eligibili, din principiu. Nici că, pentru a se respecta punctul 10 al legii, faptele candidadaţilor trebuie cunoscute, lucru imposibil atîta timp cît ele sînt inmormintate în arhive. Ultimele obstacole în calea farsei politice, combătute prin toate mijloacele sînt : încercarea de coagulare a opoziţiei anticomuniste în jurul Alianţei Naţionale pentru Proclamaţia de la Timişoara (ANPT) şi mitingurile contestatare izbucnite în toată ţara. Profitîd, fără scrupule, de avantajul instituţilor uzurpate, puterea paralizează renaşterea democraţiei: sabotînd, agresînd şi corupînd opoziţia politică. Înscenează "alegeri", bazate pe o campanie irezistibilă de intimidare şi dezinformare. În întreaga ţară, partidele de opoziţie sînt demonizate, prin acţiunea concertată a televiziunii, presei şi informatorilor. E nevoie de un curaj nebunesc pentru a înfrunta FSN-ul, în acest climat de teroare. În provincie, unde nu pătrund ziarele supărătoare, cele locale sînt cenzurate (şi prin greva tipografilor şi alocările de hîrtie) si televiziunea locală (dacă există) este închisă- populaţia este educată de televiziunea Frontului. Opoziţia nu se poate practic manifesta. Sediile partidelor sînt devastate şi închise, susţinătorii lor ameninţaţi, insultaţi, bătuţi, aruncaţi din autobuze, înjunghiaţi. Opoziţia nu poate face campanie electorală. Cererile de amînare a alegerilor sînt însă respinse, partidele victimă determinate ocult să accepte faptul împlinit. La 20 mai, secţiile de votare din teritoriu sînt practic ocupate de oameni ai Frontului, în faţa cărora se prezintă alegătorii înşelaţi, isterizaţi sau terorizaţi. Speranţa partidelor de opoziţie că, în ciuda acestui cadru, oamenii se vor elibera la urnă - dovedeşte naivitate (sau trădare). Prea puţin contestate, şi înainte şi după, "alegerile" par a legitima puterea neocomunistă, punînd în dificultate contestaţia consecventă. În realitate au fost tot atît de valide ca în 1946, desfăşurîndu-se după aceeaşi formulă: defăimarea, sabotarea, hărţuirea, satelizarea, infiltrarea, intimidarea, reprimarea - opoziţiei. Manipularea, dezinformarea şi înşelarea- propriilor susţinători. Acest ultim punct avea sa iasă în evidenţă după 20 iunie, cînd guvernul Roman a lansat reforma pe care pretinsese ca ar intenţiona-o opozanţii FSN.

    B2. Opoziţia politică: Lipsită de mijloace şi boicotată feroce, e silită să parcurgă intr-un timp extrem de scurt, drumul de la înfiinţare la o bătălie electorală total inechitabilă. Absenţa cadrului adecvat de organizare, produce o pletoră de partide debusolate, ticsite cu agenţi ai puterii şi cu veleitari. Aceştia comit (sau sînt făcuţi să comită) erori de doctrină, strategie şi tactică. Negăsind antidot manevrelor de sabotare prin care puterea le impiedica să se afirme ca forţe progresiste (dorind înnoirea societăţii româneşti), partidele "istorice" încearcă să reînnoade firul întrerupt brutal cu jumătate de secol în urmă. Se lasă plasate în poziţia paradoxală de forţă conservatoare, care ar dori revenirea situaţiei din 1944. În loc să lupte pe frontul dintre prizonierii şi gardienii lagărului comunist, partidele se lasă antrenate în provocări despre Lupeni, Griviţa, 1907. Prinse în chinga confruntării "front"- "partide istorice" (care domină spaţiul public) şi excesiv de fărămiţate, celelalte partide, chiar cînd sînt atente la problemele transformării optimale a societăţii, nu-şi pot afirma platformele. Opoziţia nu găseşte calea spre unitate de acţiune în faţa Frontului-stat, fiind legată doar de o confuză şi sterilă orientare anticomunistă. Ea doreşte pluralism real, respinge soluţia partidului dominator şi a despotului luminat. Contestă manevrele conservatoare, manipulatoare şi totalitare ale puterii. Incearcă să se opună încercării Frontului de a organiza singur alegerile, dar cade în capcana perfidă a CPUN-ului dominat de Front şi a unei campanii electorale controlate de susţinătorii acestuia. Se lasă intimidată de demonstraţiile de forţă din 28-29 ianuarie şi 18-19 februarie, abordînd o tactică defensivă, convenabilă puterii şi făcînd cu ea înţelegeri care nu ţineau cont de revendicările ferme ale străzii revoluţionare. Urmărind prea puţin situaţia din provincie, liderii îşi expun susţinătorii din ţară la insulte, calomnii, ameninţări şi violenţe. Reacţionează şovăitor, votînd iniţial Legea electorală (în urma unui tîrg lamentabil, pentru a se obţine dreptul la candidatură a lui Cîmpeanu şi Raţiu), pentru ca apoi să o conteste (adoptînd punctul 8 şi aderînd la ANPT). Ca în final, să renunţe practic la lustraţie, acceptînd participarea la alegeri a nomenclaturii comuniste, în condiţii electorale inadmisibile. Ne-denunţînd "alegerile", nereuşind să se sincronizeze cu protestul străzii (vezi firul p1) nici să determine implicarea intelectualilor (vezi p3), nici să trezească la timp masele păcălite de Front, sau să le sprijine, atunci cînd i-au devenit victime (vezi p4), nici să combată politica de aservire externă sau strategia de învrăjbire interetnică (vezi p5), participînd la un "parlament" ilegitim dominat de FSN şi trecînd mult prea uşor peste crimele din 13-15 iunie- opoziţia face figuraţie în 1990, legitimînd pseudo-democraţia şi colaborînd cu regimul contrarevoluţionar. Revoluţia nu-şi găseşte reprezentare politică, ceea ce a avut consecinţe extrem de grave pentru soarta insurgenţei străzii. Incercările făcute în toamna anului 1990 de către Forumul Democratic Antitotalitar, de a depăşi blocajul datorat unor lideri dizolvanţi (Cîmpeanu, etc) şi a se organiza eficace, unifica, radicaliza, democratiza intern- sînt boicotate de "elita civică" şi dezamorsate subtil prin crearea CDR (care a permis liderilor colaboraţionişti de la Bucureşti să pareze atacul radicalilor din teritoriu). În decembrie 1990, FSN culege roadele alienării şi satelizării opoziţiei.
    Ioan Rosca
     
    Mesaje: 589
    Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

    II 10 Alienarea constiintelor si opozitiei civice-p3

    Mesajde Ioan Rosca » Vin Dec 21, 2007 7:25 pm

    Revoluţia şi Contrarevolutia din România
    Declaraţie-raport; versiunea1
    Depusa la dosarul 75P/1997 de Ioan Roşca, la 21 decembrie 2007

    II. Sinteza explicativă a fenomenului de ansamblu


    10. Sabotarea încercărilor de emancipare (morală, spirituală, civică) a populaţiei şi continuarea expunerii ei la propaganda de intoxicare (manipulare, instigare) (p3)

    A Puterea:
    Liderii comunişti nu-şi pot depăşi condiţia formată de vechiul sistem. Sînt necinstiţi, agresivi, vulgari, suficienţi, imorali, neruşinaţi. După o scurtă defensivă, trec impetuos la atac, aratînd că nu se căiesc şi nu se schimbă. Reiau campania de diabolizare a diasporei, pe care o invitaseră să participe la reconstrucţie. Initial, îşi asociază cîteva "personalităti", creditate ca anticomuniste. Cînd aceştia se lămuresc, părăsindu-i şi demascîndu-i, declanşează o campanie mîrşavă de calomniere a intelectualilor incomozi, instigînd asupra lor "oamenii de bine", hrăniţi cu lozinci ca "Moarte intelectualilor!" şi "Noi muncim nu gîndim!". Pe de altă parte, puterea face totul pentru a stimula dezertarea civică: de la lansarea curentului "apolitic", la cumpărarea conştiinţelor şi şantaj, pentru vechile compromisuri... culte. Tratează studenţimea (care nu-şi vede numai de carte) ca pătura iresponsabilă şi duşmănoasă, cu tendinţe anrhiste şi fasciste. Prin presă, televiziune şi informatori- se pretează la o josnică campanie de dezinformare, pentru a-şi adjudeca ilicit alegerile (după care, nu respectă nimic din ce au promis) Boicotează editarea şi pătrunderea în ţară a ziarelor de opoziţie. Apără, cu orice preţ, reduta televiziunii, arma cheie în păstrarea puterii. Impiedică dezintoxicarea populaţiei, victimă a propagandei de formare a "omului nou" şi a unui îndelungat proces de compromitere în lanţ, prin colaboraţionism. Foloseşte intens experienţa propagandiştilor comunişti şi dezinformatorilor securişti. Instigă masele manipulate împotriva luptătorilor pentru democratizare. Incît românii simpli '"află", pe toate căile, că în Piata Universităţii se strînge o pegră periculoasă, antisocială, fascistă, toxică. Nefericitele victime ale manipulării agresează pe cei care încercau să îi ajute. Puterea stimuleaza necinstea şi şiretenia, grosolănia şi agresivitatea, răutatea şi intoleranţa, delicvenţa, lenea şi delaţiunea, egoismul şi cinismul, etc. Dă o grea lovitura şansei de emancipare a condiţiei umane româneşti. Lozincile susţinătorilor FSN- spun totul.

    B3. Contestaţia civică: Vrea să profite de ocazia de emancipare deschisă de revoluţie. Să se scuture de tarele psihologice şi morale dobîndite de-a lungul curei de alienare comunistă. Să evadeze spre condiţia de om normal, deplin, ascendent. Să-şi recunoască şi depăsească greşelile. Să recupereze şi dezvolte rafinamentul, cinstea, generozitatea, toleranţa, responsabilitatea, solidaritatea, curajul, bucuria. Dar... fără a plăti cu lupte şi jertfe, fără a se angaja intr-o revoluţie. Menajînd puterea... ca să evite "provocările". Non-violenţa, invocată pînă la ridicol ("Nu cu bîte şi topoare, noi venim c'o floare") este, în fond, o camuflare a fricii şi o declaraţie de non-beligeranţă- demonstrînd pînă unde a mers intimidarea. Reacţie explicabilă din partea unor oameni care ştiu care este raportul real de forţe. Poeţii visează o putere securi-comunistă care se auto-distruge, dacă nu e agresată, în urma unor procese de conştiinţă- declanşate prin educaţie civică. Majoritatea personalităţilor culturale denunţă- cu întîrziere- manevrele contrarevoluţionare ale puterii, combate acţiunea nefastă a propagandei comuniste şi cere măsuri de dezintoxicare ideologică: prin învăţămînt, cultură şi media. Intervine şi studenţimea militantă (minoritară) care, în lipsa unor lideri inspiraţi, alunecă spre exaltare şi retorică sterilă. Călăuzele alese sînt buni oratori, dar nu au reflexe organizatorice şi operaţionale (pentru că sînt de regulă actori, scriitori, artişti, ceilalţi profesionişti ţinîndu-se deoparte). Războiul propagadistic nu este echitabil. Avangarda civică e adusă la exasperare de cenzura care o împiedică să trezească din hipnoză poporul român. Principala revendicare din Piaţa Universităţii este eliberarea televiziunii, sau măcar înfiinţarea unui post independent. Delegaţiile pentru dialogul cu Puterea cer ca măcar aceste discuţii să fie televizate. Nu au nici o şansă. Puterea nu-şi poate permite ca adevărul furtului Revoluţiei, denunţat de combatanţii din Piaţă, să fie aflat de telecetăţean. Contestaţia se exprimă deci în circuit închis, în cele cîteva ziare nealiniate. Piaţa Universităţii se transformă intr-un forum de educare civică, care trezeşte doar o mică parte a populaţiei. Filtrat prin televiziune, adevărul e împiedicat să lumineze calea poporului român. După cura de entuziasm, speranţă şi emulaţie colectivă, treziţi brutal din iluzii, mulţi intelectuali trec în urma "alegerilor", la o cruntă depresie. Părăsesc mitingul, parînd a legitima alegerile. Neputincioşi, infrînţi, umiliţi, trădaţi, idealiştii care visau emanciparea ţării, sînt determinaţi să revină la singuratate sau interese personale, să se exileze în masă - în loc să-şi elibereze naţiunea (vezi fir p5), sau chiar să se sinucidă (vezi cazurile Nemeş, Chesaru, Gavrilescu). Alianţa Civică, alcătuită tardiv şi întîmpinată cu mari speranţe, nu reuşeşte decît: să abandoneze, în decembrie 1990, cauza revoluţiei (vezi fir p1) , să rateze încercarea de coagulare a rezistenţei politice în FDAR (vezi fir p2) şi să nu susţină ferm doleanţele şi revolta populaţiei sărăcite de Front (fir p4). Orientarea non-combativă (suspectă) pe care o imprimă liderii care eliminasera cererea de amînare a alegerilor din platforma mitingului si susţineau menajarea lui Iliescu, protejează puterea de revolta maselor, amplificînd cataclismul civic.
    Ioan Rosca
     
    Mesaje: 589
    Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

    Următorul

    Înapoi la Revolutia si Contrarevolutia din 1990

    Cine este conectat

    Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

    cron
    <<< Piata Universitatii 2009