Sectorul CIVES
 
 

Sprijiniti "Apelul pentru Adevar"! -comunicat-

Reflecta actiuni care concretizeaza Procesul si rezultatele lor.

Sprijiniti "Apelul pentru Adevar"! -comunicat-

Mesajde eu » Mie Mar 19, 2008 11:22 am

Reamintesc ca lista de semnaturi pentru "Apelul pentru Adevar" este deschisa la

http://www.petitiononline.com/cmr234/petition.html

Semnati!
Nu lasati ca adevarul sa fie ingropat!



Comunicat

D-nei Laura Codruţa Kövesi - Procuror General al României

Spre informare: D-lui Traian Băsescu - Preşedintele României, D-lui Călin Popescu Tăriceanu – Prim Ministru, D-lui Nicolae Văcăroiu – Preşedintele Senatului, D-lui Bogdan Olteanu – Preşedintele Camerei deputaţilor, D-lui Cătălin Predoiu – Ministrul Justiţiei, D-lui Jose Manuel Durao Barroso - Preşedintele Comisiei Europene, D-lui Hans-Gert Poettering - Preşedintele Parlamentului European, D-lui Franco Frattini – Vicepreşedintele Comisiei Europene, comisar pentru Justiţie, D-lui Jaap de Hoop Scheffer - Secretar general al NATO, D-lui Nicholas Taubman - ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România.

Stimată Doamnă Procuror General,

Acum peste un an de zile, v-aţi angajat oficial că veţi asigura toate condiţiile necesare pentru ca procurorii care instrumentează cauzele crimelor din decembrie 1989 şi iunie 1990 să le poată finaliza şi aţi cerut “soluţionarea acestora cu maximă celeritate”. Totuşi maxima celeritate a fost convertită în maximă tergiversare.
În cadrul ultimului nostru dialog, care a avut loc la începutul lunii decembrie 2007, ne-aţi promis că până la 15 ianuarie 2008 veţi da publicităţii calendarul aflarii adevărului - în cursul anului 2008 – despre masacrul din decembrie 1989 când au fost comise peste 1100 de crime şi despre fratricidul din iunie 1990 împotriva manifestanţilor anticomunişti, a societăţii civile, a partidelor istorice şi a presei independente. Pentru publicarea calendarului aflarii adevărului, sute de revoluţionari protestatari s-au aflat în greva foamei timp de aproape două luni, începând din 18 Decembrie 1989 – ziua condamnării crimelor comunismului în România. În mod surprinzător, până în prezent nu aţi publicat calendarul aflării adevărului.
La 6 februarie a.c., delegaţia revoluţionarilor protestatari condusă de Teodor Mărieş – preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989 a depus la Curtea Europeană a Drepturilor Omului o acţiune împotriva sistemului juridic al statului român, solicitând prin aceasta, o hotărâre a C.E.D.O. care sa oblige instituţiile statului român să soluţioneze dosarul 97/P/1990 referitor la crimele comise în timpul revoluţiei. Curtea Europeană s-a angajat că va lua o decizie în regim de urgenţă. Această acţiune a reprezentat primul recurs la o instanţă europeană îndreptat împotriva tergiversărilor inacceptabile şi anticonstituţionale în cercetarea penală a masacrului înfăptuit acum 18 ani în timpul revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989 când s-au înregistrat peste 1100 de crime nejudecate până în prezent.
La 7 februarie a.c., revoluţionarii protestatari au depus versiunea franceză a Apelului pentru Adevăr, adresat autorităţilor române şi europene, la Consiliul Europei de la Strasbourg. Cităm din Apelul pentru Adevăr - iniţiat de vicepreşedintele Alianţei Civice Sorin Ilieşiu, lansat în 21 ianuarie a.c., semnat de peste 700 de personalităţi şi susţinut de importante organizaţii sindicale:
“România de astăzi este profund imorală tocmai pentru că este clădită pe fratricidul nepedepsit reprezentat de cele peste 1100 de crime comise în timpul revoluţiei anticomuniste. În timp ce comunismul a căzut fără victime în toate celelalte foste ţări comuniste, în ţara noastră a fost un măcel de proporţii uriaşe. De 18 ani păcătuim în neadevăr şi injustiţie. România nu va putea clădi nimic bun pe crime, minciuni şi nedreptăţi. Incredibilul masacru nu a fost judecat până acum pentru că justiţia şi alte instituţii ale statului au fost aservite sau corupte de autorii celor peste 1100 de crime. Nu ne vom elibera de marea corupţie, nu vom reforma clasa politică şi justiţia decât după ce vom cunoaşte adevărul despre fratricidul din decembrie 1989 şi cel din iunie 1990 comis împotriva societăţii civile, a partidelor istorice şi a presei independente. Orice efort e în zadar dacă nu începem cu începutul: cunoaşterea acestui adevăr care e unica şansă a României. Prin tăcerea ei, o mare parte din clasa politică de astăzi se face vinovată de complicitate morală cu autorii masacrului comis pentru a deturna caracterul anticomunist al revoluţiei începute acum 18 ani. Acum, când România este membră a NATO şi UE, această revoluţie trebuie terminată şi se cuvine să devină “de catifea”.
De 18 ani încoace, cei implicaţi în crime istorice infestează viaţa publică din România şi ne dau lecţii de demnitate de la tribuna celor mai înalte instituţii ale statului. Autorii crimelor nu au fost judecaţi întrucât Justiţia a fost oprită să-şi facă datoria.
La 18 ani de la revoluţia anticomunistă, sute de revoluţionari protestatari s-au aflat în greva foamei timp de aproape două luni pentru împlinirea unor deziderate majore ale societăţii civile, exprimate constant în ultimii 18 ani. (...)
Facem apel la Procurorul General (...) să se angajeze în rezolvarea cererilor societăţii civile care sunt totodată revendicări ale revoluţionarilor grevişti ai foamei: Aflarea adevărului despre crimele istoriei recente a României prin soluţionarea cu maximă celeritate a dosarelor Revoluţiei şi mineriadelor. Publicarea imediată de către Procurorul General al României a calendarului cu termene maxime pentru fiecare etapă de cercetare juridică. Conform art. 21 din Constituţie, victimele celor peste 1100 de crime, cei peste 3300 de răniţi şi urmaşii eroilor revoluţiei “au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil”. 18 ani nu este un termen rezonabil, ci o batjocură faţă de eroi şi faţă de noi înşine. (...) “

Stimată Doamnă Procuror General, nu aveţi voie să nesocotiţi cele peste 700 de personalităţi semnatare ale Apelului pentru Adevăr, în frunte cu scriitorul Mircea Cărtărescu, profesorul Vladimir Tismăneanu sau venerabilul disident anticomunist Vasile Paraschiv.
Vă solicităm să acţionaţi pentru ca Justiţia română să aibă demnitatea de a-şi face datoria înainte de a fi obligată în acest sens de Curtea Europeană. Vă cerem încă o dată ca procesul crimelor revoluţiei anticomuniste să aibă statutul cuvenit celui mai important proces al Justiţiei române. Importanţa lui este esenţială. Dacă acest proces va avea loc, vom cunoaşte întregul adevăr despre istoria recentă a României. Cunoaşterea acestuia va face posibilă reforma morală a societăţii româneşti.
În urma dialogulului avut cu reprezentanţii revoluţionarilor care au protestat la Parchetul General în luna februarie a.c., aţi stabilit, pentru 11 sau 12 martie a.c., o întalnire cu o delegaţie lărgită din care sa facă parte reprezentanţi ai revoluţionarilor şi ai societăţii civile, întâlnire la care să participe în mod obligatoriu D-l General Dan Voinea, titularul dosarului revoluţiei – nr. 97/P/1990. Dialogul a fost din nou amânat de către dvs... Vă rugăm să ne comunicaţi data şi ora exactă la care este posibil acest dialog.

Tema dialogului, pe care v-am propus-o anterior, a rămas de actualitate: "DOSARUL REVOLUŢIEI: ÎL FINALIZĂM SAU ÎL INGROPĂM CU ADEVĂR CU TOT?"

Vă solicităm ca la întâlnire să participe şi următorii: D-l Cătălin Predoiu - Ministrul Justiţiei,
D-na Lidia Bărbulescu - Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, D-l Gabriel Pişcociu - Consilier prezidenţial. Participarea dânşilor ar putea avea loc la invitaţia dvs sau, cu acordul dvs, la invitaţia noastră. Vă solicităm să ne comunicaţi pentru care variantă optaţi.
În numele transparenţei înfăptuirii Justiţiei vă solicităm acordul ca dialogul să fie filmat de reprezentanţi ai presei din cadrul posturilor naţionale de televiziune, ca martori neutri, fără să aibă permisiunea de a interveni în dialog. Vă mai solicităm ca la întâlnire să mai fie prezenţi ca martori neutri: D-l Mircea Zamfir - jurnalist la radio BBC România, D-na Simona Popescu – jurnalist la România liberă, D-l Emil Hurezeanu - jurnalist la Cotidianul, precum şi alţi jurnalişti care au manifestat un deosebit interes pentru acest subiect esenţial în evoluţia societăţii româneşti.

Stimată Doamnă Procuror General, justiţia română s-a dovedit a fi până în prezent o instituţie a Injustiţiei, întrucât nu şi-a făcut datoria de a aduce autorii masacrului în faţa instanţei, călcând în picioare timp de peste 18 ani principiile Constituţiei şi ale Dreptului internaţional referitoare la înfăptuirea justiţiei.
Vă solicităm ca după dialogul solicitat de noi să publicaţi opinia dvs. de vedere referitoare la soarta adevărului despre istoria recentă a României.
Nu în ultimul rând, vă solicităm să faceţi publice eventualele presiuni şi ameninţări la care aţi fost expusă dvs. şi colaboratorii dvs., cu scopul împiedicării accesului cetăţenilor României la adevărul istoriei recente, prin tergiversarea trimiterii în judecată a autorilor celor peste 1100 de crime.
Vă cerem să răspundeţi imediat, printr-un comunicat de presă, cererilor legitime ale societăţii româneşti. Vă mulţumim anticipat.

Menţionăm că delegaţia noastră va fi formată din: Sorin Ilieşiu – Vicepreşedinte, Alianţa Civică; Teodor Mărieş – Preşedinte, Asociaţia 21 Decembrie 1989; George Costin - Preşedinte executiv, Blocul Naţional al Revoluţionarilor; Cristian Dumitrescu – AFDPR; avocat Antonie Popescu – Senior, Liga Studenţilor, 1990; Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte, Asociaţia Adevăr şi Dreptate.
19 Martie 2008

Cu încredrea că nimic bun nu poate fi clădit pe neadevăruri şi crime,

Sorin Ilieşiu – Vicepreşedintele Alianţei Civice
Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990, avocat Antonie Popescu – Senior
Asociaţia 21 Decembrie 1989, Teodor Mărieş – Preşedinte
Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989, George Costin – Preşedinte executiv
Consiliul Mondial Român, Ştefana Bianu - Vicepreşedinte
Asociaţia Adevăr şi Dreptate, Nicolae Bănuţoiu – Preşedinte
Fundaţia Culturală Timpul – Iaşi, Liviu Antonesei – Preşedinte
Federaţia naţională OMENIA a Caselor de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (peste 1.000.000 de membri), dr.ing.Gheorghe Chioaru – Preşedinte
Grupul văduvelor de eroi martiri
Federaţia sindicală “Solidaritatea – Virgil Săhleanu” a siderurgiştilor din România, Gheorghe Tiber - Preşedinte,
Fundaţia Naţională a Revoluţiei din Decembrie 1989 – Timişoara, Pompiliu Alămorean – Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea al siderurgiştilor Galaţi, Ilinca Diaconu - Preşedinte
Sindicatul Solidaritatea Hunedoara, Marian Mititelu - Preşedinte
Sindicatul ALRO Slatina, Ion Ioan – Preşedinte
Cristian Dumitrescu - Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România
Daniel Popescu – Senior Liga Studenţilor din Universitatea Bucureşti 1990
avocat Alina Grigorescu – Consiliul Director al Alianţei Civice
Ana Ciucan Ţuţuianu – Alianţa Civică Bucureşti
Şerban Rădulescu Zoner – ex-Preşedintele Alianţei Civice
Nu am murit atunci pentru bataia de joc de acum!
eu
 
Mesaje: 26
Membru din: Mar Oct 24, 2006 10:33 pm
Localitate: Bucuresti

Sustinere

Mesajde Ioan Rosca » Mie Mar 19, 2008 4:33 pm

Adaugati la semnaturi
CIVES- presedinte Ioan Rosca
Ioan Rosca
 
Mesaje: 589
Membru din: Vin Ian 07, 2005 8:30 pm

Re: Sprijiniti "Apelul pentru Adevar"! -comunica

Mesajde eu » Vin Apr 11, 2008 1:34 pm

11 aprilie 2008

Comunicat de presa

Ieri, 10 aprilie a.c., intre orele 9-11, delegatia societatii civile din Romania, condusa de Teodor Maries ? Presedintele Asociatiei 21 Decembrie 1989, a participat la un nou miting autorizat in fata Palatului Drepturilor Omului din Strasbourg (Palatul CEDO).

Continuarea dialogul s-a desfasurat intre conducatorii delegatiei romane si un reprezentant delegat de C.E.D.O., in absenta reprezentantilor sectiei romane a C.E.D.O.. Dialogul s-a derulat pe parcursul a trei ore si jumatate, incepand de la orele 9,30, prelungindu-se datorita documentelor extrem de importante prezentate de conducatorul delegatiei, Teodor Maries, unele dintre acestea socandu-l pe reprezentantul delegat de C.E.D.O., atat prin modul de lucru incalificabil al sistemului judiciar din Romania in dosarele crimelor istorice, cat si prin numarul extrem de mare de victime care fac obiectul acestui dosar: peste 1200 de morti si peste 3300 de raniti.

Concluzia reprezentantului conducerii C.E.D.O. a fost ca in Romania s-a inregistrat cel mai mare numar de victime pe timp de pace in istoria contemporana a Europei, masacrul producandu-se intr-un interval extrem de scurt.

Teodor Maries a prezentat modul incalificabil in care au fost tergiversate atat dosarele de urmasi de eroi martiri, cat si cele de raniti si retinuti, precum si deciziile condamnabile date de procurori militari si civili in cei 18 ani. Aceste acte de injustitie l-au socat din nou pe reprezentantul delegat de C.E.D.O.
Teodor Maries a mai prezentat urmatoarele:
a). documente si decizii injuste din ultima perioada, atat ale Curtii Constitutionale cat si ale Procurorului General al Romaniei;
b). deciziile ridicole ale sefului Parchetelor Militare - colonelul Ion Vasilache;
c). probe de imixtiune in justitie ale unor senatori si deputati;
d). probe de imixtiune in justitie ale unor reprezentanti ai Guvernului;
e). cazul - extrem de socant pentru reprezentantul delegat de C.E.D.O.. - al initiativei legislative a senatorului PSD Vasile Ion care a propus o lege impotriva unei singure persoane, respectiv contra lui Teodor Maries, pentru a-l impiedica indirect sa continue actiunea justitiara la C.E.D.O..

Delegatia societatii civile a mai depus la dosararele deschise la C.E.D.O. urmatoarele trei documente extrem de importante:
a). un document legat de perioada 16-22 Decembrie 1989;
b). un document legat de perioada 22-28 Decembrie 1989;
c). un document legat de crimele din 13 iunie 1990.

Delegatia romana a expus presiunile si amenintarile la care au fost supusi cei care au deschis actiunea la C.E.D.O. si avocatii acestora, precum si presiunile exercitate de la toate nivelele asupra procurorului de caz, generalul-magistrat Dan Voinea.

Teodor Maries a dezvaluit reprezentantului delegat de C.E.D.O.. o legatura existenta la varful Parchetului General, cu conotatii politice.

Inaltul functionar C.E.D.O. a afirmat ca va transmite tot ce i s-a comunicat sefilor ierarhici din conducerea superioara a C.E.D.O., cerand reprezentantilor delegatiei romane sa faca cunoscute zilnic, daca este cazul, presiunile de orice fel care se exercita asupra lor si a celor implicati in finalizarea cercetarii juridice a dosarelor referitoare la crimele istorice. Teodor Maries a rugat ca doar legatura oculta de la a varful Parchetului General sa nu fie dezvaluita pana in momentul in care delegatia romana va ajunge la Bucuresti unde va organiza o conferinta de presa extraordinara, urmand ca toate afirmatiile facute sa fie dovedite cu probe in fata reprezentantilor presei din Romania.

Tot astazi au fost deschise la C.E.D.O. actiuni din partea reprezentantilor de eroi martiri din Timisoara in cazul tergiversarii dosarului Chitac-Stanculescu de catre cei care au protejat criminalii in ultimii 18 ani de guvernari controlate de d-l Ion Iliescu. De asemenea, au fost depuse dosare de sesizare a tergiversarii de catre reprezentantii de eroi martiri din Brasov.


Delegatia a parasit Strasbourg-ul la orele 15, urmand sa ajunga in Romania in cursul serii de astazi, vineri 11 aprilie, in jurul orelor 20-21, la o ora care va putea fi aflata cu exactitate direct de la Teodor Maries: 0745-649218 sau de la Ana Ciucan Tutuianu: 0724-197809.

Imediat ce va sosi in Bucuresti, delegatia va face o vizita fostului presedinte al Romaniei, d-l Ion Iliescu, pentru a-i inmana personal un cadou simbolic si sugestiv, si pentru a insista sa semneze Apelul pentru Adevar in situatia in care doreste aflarea acestuia. Teodor Maries va face scurte declaratii de presa in str.Moliere nr.3-5.

Din delegatia societatii civile din Romania fac parte reprezentanti ai urmatoarelor organizatii: Alianta Civica, Asociatia 21 Decembrie 1989, Blocul National al Revolutionarilor, Asociatia Copiilor Revolutiei, Urmasii eroilor martiri din Bucuresti, Timisoara si Brasov, Federatia sindicala ?Solidaritatea ? Virgil Sahleanu? a siderurgistilor din Romania.

Prin actiunea deschisa la C.E.D.O., delegatia societatii civile din Romania doreste condamnarea sistemului juridic din Romania pentru modul incalificabil prin care tergiverseaza dosarele Revolutiei si
ale Mineriadei, in favoarea criminalilor, a complicilor acestora si a instigatorilor la crime.

11 aprilie 2008

Comunicatul de presa este semnat de:

Sorin Iliesiu - Vicepresedinte, Alianta Civica
Romulus Cristea - sef departament presa, Asociatia 21 Decembrie 1989

http://www.petitiononline.com/cmr234/petition.html
Nu am murit atunci pentru bataia de joc de acum!
eu
 
Mesaje: 26
Membru din: Mar Oct 24, 2006 10:33 pm
Localitate: Bucuresti


Înapoi la Actiuni si rezultate

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009