Sectorul CIVES
 
 

Rechizitoriu Chiţac-Andriţa-Costea-Constantin

Forum: Dedicat relatarilor , discutiilor si actiunilor legate de revolutia sufocata in 1990 de catre Contrarevolutie (12 ianuarie, 24-30 ianuarie, 12-19 februarie, 11 martie, 22 aprilie-13 iunie, 15 noiembrie, 16-22 decembrie etc. )

Rechizitoriu Chiţac-Andriţa-Costea-Constantin

Mesajde Marius » Lun Mar 31, 2008 11:10 pm

Revista "22" publică pe situl ei de internet http://revista22.ro/ rechizitoriul contra gen. Chiţac Mihai, gen. Andriţa Gheorghe, col. Costea Dumitru şi col. Constantin Vasile, trimişi în judecată pentru mineriada din iunie 1990. Nu e clar cine iscăleşte rechizitoriul. Îl reproduc mai jos:

R O M Â N I A
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PARCHETELOR MILITARE
Dosar nr. 74/P/1998

RECHIZITORIU
27.07.2007

Examinând actele dosarului penal privind pe următorii învinuiţi:
- general locotenent rez. ( cu trei stele) dr. ing. Chiţac Mihai
- general maior rez.(cu două stele) dr. ing. Andriţa Gheorghe
- colonel rez. Costea Dumitru
- colonel rez. Constantin Vasile,
- colonel rez. Călin Traian Ştefan,
faţă de care s-au efectuat acte de urmărire penală pentru participaţie improprie la omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 31 alin. 2, din C. pen., rap. la art. 174, 175 lit. e şi 176 lit. b, din C. pen., în condiţiile prev. de art. 73 lit. b, din C.pen. şi cu aplicarea pevederilor art. 13, din C. pen.
CONSTAT URMĂTOARELE:

I. CONSIDERAŢII PRELIMINARE

După Revoluţia din decembrie 1989, încă din luna ianuarie 1990, au apărut în Capitală şi în alte oraşe mari din ţară primele manifestări antiguvernamentale şi incidente de stradă. Primul semn de criză a fost la data de 12.01.1990 şi a constat într-o mare manifestaţie de protest, ca urmare a deciziei Frontului Salvării Naţionale de a se transforma în partid politic şi a participa, de pe această poziţie la competiţia electorală. Rezultatul acţiunii de protest a fost scoaterea în afara legii a Partidului Comunist Român, însă Decretul Lege a fost abrogat a doua zi.
Acţiunile de protest au continuat, iar la data de 28.01.1990, partidele istorice au organizat în Bucureşti o mare manifestaţie antiguvernamentală, urmată o dată cu căderea serii de o contrademonstraţie organizată de F.S.N., aceasta prelungindu-se până a doua zi când avut loc prima "Mineriadă”. Atunci s-au produs primele incidente violente când diferite persoane au folosit împotriva adversarilor bâte şi lanţuri. Unii martori oculari au sesizat prezenţa a diferite persoane care coordonau cu ajutorul staţiilor de emisie-recepţie mişcările celor care participau la contramanifestaţie.
La data de 18.02.1990 s-au produs incidente similare când o demonstraţie antiguvernamentală paşnică a fost catalogată de către Guvern şi şeful provizoriu al statului, drept o încercare de lovitură de stat. Cu acel prilej, unii manifestanţi au pătruns, prin violenţă în sediul Guvernului, producând distrugeri de bunuri. Ca o contramăsură, au fost mobilizaţi minerii din Valea Jiului, iar aceştia au venit, pentru a doua oară la Bucureşti, cu scopul declarat de a face ordine, în acest fel substituindu-se autorităţilor.
La data de 25.02.1990 organizaţia apolitică intitulată Grupul Independent pentru Democraţie (G.I.D.), a organizat, în semn de protest faţă de cea de a doua mineriadă, un marş al tăcerii. Această formă de protest este emblematică pentru caracterul nonviolent al manifestaţiilor care au fost organizate în perioada următoare şi care şi-au găsit expresia de maximă amploare în manifestaţia maraton din Piaţa Universităţii. Practic, de atunci, în fiecare duminică s-au organizat marşuri de protest cu plecare din Piaţa Unirii şi încheiate in Piaţa Victoriei, la Guvern sau la Televiziune.
Începând cu data de 25.03.1990, când deja începuse campania electorală pentru alegerile generale şi prezidenţiale din 20.05.1990, au avut loc mitinguri la care, folosindu-se o tribună improvizată ad-hoc, diferite persoane mai mult sau mai puţin cunoscute se adresau miilor de participanţi. Scopul acestor manifestaţii era semnalarea atitudinilor nedemocratice ale deţinătorilor Puterii, considerate drept indicii ale trădării idealurilor Revoluţiei şi avertizarea oamenilor asupra pericolului instaurării unui nou regim dictatorial.
Concomitent cu aceste acţiuni de protest, pe linie guvernamentală s-au luat o serie de măsuri care au avut un puternic impact social, cu deosebire în rândul minerilor, cărora le-au fost acceptate toate cererile formulate pe linie sindicală şi care s-au materializat în mari creşteri salariale. În acest fel minerii au devenit o importantă masă de manevră în slujba Puterii care, nu a ezitat să o folosească atunci când se considera în pericol. Astfel, în istoria României au fost "inaugurate”, încă de la începutul anului 1990 acele acţiuni care, ulterior, aveau să fie cunoscute sub numele de "Mineriade”. Acest fenomen social-politic, care a marcat ultimul deceniu al secolului 20 pentru a fi corect înţeles şi interpretat din punct de vedere juridic, necesită câteva observaţii.
În primul rând, trebuie amintit că în urma grevei din luna august 1929 de la Lupeni, care a fost interpretată şi pusă în terminologia utilizată de ideologia marxist-comunistă, s-au pus bazele unei anumite reprezentări cu privire la minerii din Valea Jiului. Această reprezentare a fost contrazisă de aceeaşi categorie socială în anul 1977 când, la fel ca şi în anul 1929, minerii au manifestat pentru drepturile lor sociale şi pentru obţinerea unor condiţii mai bune de muncă şi viaţă, dincolo şi în afara ideologiilor oficiale.
Încă de la începutul anului 1990, sindicatele din Valea Jiului de acum "libere” dar controlate de Puterea instalată după Revoluţie, au fost implicate, în mai multe rânduri, în mişcări care au excedat cadrul sindical şi au devenit fenomene cu un pronunţat accent politic. Aşa au fost mineriadele din 29.01.1990, 19.02.1990, 13-15.06.1990, 23-28.09.1990, ianuarie şi februarie 1999, când minerii din Valea Jiului s-au deplasat în număr foarte mare la Bucureşti (în 1990 şi 1991), manifestând pentru revendicări politice ori exprimând pretenţia de a face ordine în Capitală.
Dintre aceste mineriade, cea care a avut cele mai dramatice urmări a fost aceea din 13-15.06.1990, când minerii din Valea Jiului, conduşi de liderii sindicali Cozma Miron, Ilinescu Constantin, Napău Ioan, Torsan Ilie şi alţii, la chemarea autorităţilor din vârful Puterii, s-au substituit organelor de ordine reţinând şi molestând peste o mie de persoane. În plus, cu acelaşi prilej au fost comise fapte deosebit de grave, cum sunt cele de tentativă de omor ( Domokoş Gheza asupra lui Marian Munteanu), ori furtul din locuinţa lui Ion Raţiu, fapte confirmate prin întocmirea unor dosare penale, instanţele de judecată pronunţând hotărâri de condamnare definitivă. De asemenea, au fost ucise 6 persoane (dintre care 4 persoane, prin împuşcare) iar peste o mie de persoane au suferit vătămări corporale, mai mult sau mai puţin grave. Toate acestea demonstrează periculozitatea şi consecinţele deosebit de grave determinate de substituirea forţelor de ordine de către grupurile de civili.
Chiar dacă acţiunile minerilor au fost profund dezavuate de către opinia publică din ţară şi de peste hotare, începând chiar cu prima mineriadă, guvernanţii ţării nu au întreprins nici un fel de măsuri pentru oprirea lor. Lipsa de reacţie a autorităţilor publice a creat premisele ca aceste fenomene să se repete, aducându-se imense prejudicii României şi punându-se în pericol însăşi existenţa democraţiei şi a statului de drept.
Din păcate, nu au fost luate nici un fel de măsuri pentru ca faptele penale săvârşite cu ocazia mineriadelor să fie cercetate iar cei vinovaţi să fie traşi la răspundere.
Revenind la prezentarea situaţiei din ţară care a premers celei de-a treia mineriade, din 13-15.06.1990, consider că este necesar a menţiona în context căteva momente, cu concluziile aferente.
Astfel, la data de 22.04.1990, în Bucureşti au fost organizate 2 mitinguri electorale: în Piaţa Aviatorilor- cel al P.N.Ţ.C.D. şi în Piaţa Unirii- cel al Uniunii Democratice de Centru. În afara acestora, asociaţiile independente: "16-21 Decembrie” şi "Alianţa Poporului”, au organizat un marş de protest spre Piaţa Victoriei şi Televiziune. După terminarea mitingurilor electorale, mii de participanţi au luat parte şi la marşul organizaţilor independente. Data de 22.04.1990 este semnificativă întrucât, de atunci, maniestanţii au ocupat practic Piaţa Universităţii până la reprimarea acestora în dimineaţa zilei de 13.06.1990. Se cuvine a menţiona faptul că, la marşul respectiv cetăţenii veniţi de la mitingurile electorale purtau pancarte cu lozinci antiguvernamentale, pe care se putea citi: "Revoluţia a fost furată de F.S.N.”; "Proclamaţia de la Timişoara, lege pentru toată ţara”; "Iliescu şi Guvernul comunist”; "Jos comunismul!”; "Jos decretele ceauşiste”; " F.S.N. = P.C.R.”, etc. De asemenea manifestanţii scandau "Apel din Timişoara- trezeşte Doamne ţara”; "16-22, cine a tras în noi?”; "Jos Chiţac”; "Chiţac-să fie ras în cap!”, etc. De nenumărate ori, s-a scandat ”Timişoara, Timişoara!”, iar la un moment dat coloana a fost întâmpinată de un grup de timişoreni care purtau un steag tricolor şi scandau "Proclamaţia de la Timişoara” şi "Timişoara-Bucureşti”. Cu această coloană a mai fuzionat un grup care purta pancarte cu inscripţiile "Asociaţia viitorilor deţinuţi politici” şi "Cine sunt adevăraţii autori ai genocidului, teroriştii sau Guvernul?”. Cuvântul simbol al zilei de 22.04.1990 scandat de miile de manifestanţi a fost "Unitate!”. Astfel, în Piaţa Aviatorilor, unde se găsea numărul cel mai mare al demonstranţilor, s-a aplaudat şi s-a scandat "Fuziune pentru victoria democraţiei!”
După terminarea mitingului o parte dintre participanţi au pornit spre Televiziune, însoţind grupul Asociaţiei "16-21 Decembrie”, care îşi încheia pelerinajul comemorativ de la cimitirul eroilor căzuţi la Televiziune.
În jurul orelor 18.00, o delegaţie de la organizaţiile "16-21 Decembrie”, "F.A.R.” şi "Alianţa Poporului” s-a dus la Televiziune pentru a preda un comunicat comun, în vederea transmiterii pe post, iar grupul rămas a pornit spre Universitate. În timp ce coloana se deplasa pe Calea Dorobanţilor, din blocul "Sofia”, o persoană neidentificată a aruncat cu un ghiveci de flori care i-a provocat numitei Sanda Lugoj, o fractură craniană, femeia fiind internată la Spitalul de Urgenţă, unde medicii au apreciat, atunci, că sunt slabe speranţe de supravieţuire. Scandalizaţi de faptul că poliţiştii nu au acţionat conform atribuţiilor ce le aveau pentru identificarea agresorului şi luarea de măsuri legale împotriva acestuia, manifestanţii au hotărât să facă o noapte de veghe pentru victima acestei demonstraţii dar şi pentru a comemora trecerea a 4 luni de la Revoluţie, blocând total circulaţia în Piaţa Universităţii.
Datorită acestui fapt, ca o contramăsură, Piaţa a fost rapid înconjurată de forţele de ordine - poliţişti şi scutieri - care, prin prezenţa şi numărul lor, nejustificat de mare având în vedere caracterul non-violent al manifestaţiei, i-au iritat pe revoluţionarii demonstranţi, aceştia având încă proaspătă în memorie, represiunea la care au fost supuşi în perioada 21-22.12.1989, când au fost ucişi şi răniţi mulţi tineri care au avut curajul să protesteze împotriva dictaturii ceauşisto-comuniste.
În jurul orei 21.30 forţele de ordine au fost întâmpinate de protestele manifestanţilor iar unii poliţişti şi scutieri au fost chiar bruscaţi. Nu după mult timp scutierii au primit ordin să se retragă.
La data de 23.04.1990, încă de dimineată, în Piaţa Universităţii s-au adunat mii de persoane care cereau o democratizare reală a României. În jurul orelor 13.00 au reapărut forţele de ordine în număr foarte mare - aproximativ 1000, poliţiştii şi scutierii find înarmaţi cu pistoale mitralieră sau cu bastoane. Demonstranţii au continuat să strige lozinci anticomuniste fără a avea intenţia să părăsească piaţa astfel că, în jurul orei 14.00 o parte din trupele de ordine s-au retras acompaniate de huiduieli şi fluierături.
Peste noapte în piaţă au rămas aproximativ 150 de tineri care au decis să constituie pichete menite să asigure paza "baricadelor” simbolice înălţate în locul unde au fost cele din seara zilei de 21.12.1989.
În dimineaţa zilei de 24.04.1990, în jurul orei 05.00 au sosit în piaţă mai multe autovehicule cu ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi din cadrul Ministreului de Interne şi Ministerului Apărării care au intervenit cu brutalitate lovindu-i pe manifestanţi cu bastoanele, cu pumnii şi picioarele, violenţa lor neavând nici o justificare legală. Aceştia au agresat chiar şi câteva călugăriţe ce se rugau lângă o troiţă amplasată în amintirea morţilor din decembrie 1989. De asemenea au fost reţinute câteva zeci de persoane. Se impune a sublinia faptul că în faţa celor aproximativ 700 de poliţişti, scutieri şi soldaţi nimeni dintre cei aproximativ 150 de manifestanţi nu au opus rezistenţă astfel că Piaţa Universităţii a fost eliberată în câteva minute fiind ocupată de poliţie şi armată.
Această intervenţie deosebit de violentă, făcută ostentativ, în văzul lumii, pentru intimidare, i-a indignat pe cetăţenii Capitalei şi nu numai, fapt ce a determinat ca în Piaţa Universităţii să vină din ce în ce mai mulţi oameni pentru a protesta. Evenimentul a suscitat proteste vehemente în cadrul şedinţei Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională (C.P.U.N.) şi s-a soldat cu demiterea şefului Inspectoratului General al Poliţiei- general Moldoveanu Jean, acesta fiind înlocuit cu general Diamandescu Corneliu.
Prezenţa în număr foarte mare a manifestanţilor a determinat autorităţile să retragă din piaţă forţele de ordine, aceasta rămânând astfel închisă pentru circulaţie, fiind ocupată de manifestanţii care continuau să protesteze faţă de atitudinea intransigentă a Puterii în ceea ce priveşte realizarea unui dialog cu demonstranţii. Numărul manifestanţilor a crescut continuu astfel că seara, în jurul orelor 20.00 erau în piaţă peste 30.000 oameni ce scandau lozinci anticomuniste şi împotriva violenţei, aceştia cereau demisia ministrului de interne, generalul Chiţac Mihai. Se impune a sublinia faptul că partidele politice nu au participat la manifestaţii, în schimb, principalii artizani ai mitingurilor au fost reprezentanţii asociaţiilor independente "Grupul Independent pentru Democraţie”, "21 Decembrie”, "Alianţa Poporului”. S-au refăcut baricadele de la pasajul Universităţii şi de pe strada Batiştei. În cursul nopţii numărul demonstranţilor a scăzut însă baricadele au fost bine păzite iar după retragerea forţelor de ordine în zonă au rămas doar câţiva agenţi de circulaţie.
Trebuie subliniat faptul că în Piaţa Universităţii, pe lângă un număr impresionant de studenţi, au venit ingineri, profesori, medici, personalităţi din lumea artei şi a culturii, muncitori, elevi şi chiar câteva călugăriţe.
La data de 27.04.1990 a fost elaborat şi difuzat "Comunicatul Pieţii Universităţii” prin care s-a încercat să se dea o formă concisă şi unitară revendicărilor manifestanţilor. Comunicatul a subliniat faptul că demonstraţia nu este îndreptată împotriva unor persoane sau grupări politice ci împotriva regimului comunist. A existat o singură excepţie şi anume cererea de demisie a ministrului de interne general Chiţac Mihai, justificată prin implicarea sa în reprimarea Revoluţiei la Timişoara şi în acţiunea deosebit de brutală a poliţiei din data de 24 aprilie 1990.
Piaţa a reacţionat civilizat la anunţarea înfiinţării Alianţei Naţionale pentru Proclamaţia de la Timişoara (ANPT). Pentru manifestanţi, aşa cum a rezultat din luările de cuvânt, această zi era expresia libertăţii de gândire, de informare şi exprimare susţinându-se că totul este pentru binele ţării.
Grupul pentru Dialog Social a prezentat un comunicat oficial prin care a invitat Guvernul Provizoriu la masa tratativelor cu reprezentanţii grupărilor şi asociaţiilor independente prezente la manifestările din piaţă. Deşi era evident pentru toată lumea că obiectivele demonstraţiei au puternice accente politice, reprezentanţii Puterii în frunte cu preşedintele Ion Iliescu şi premierul Petre Roman au considerat demonstraţia drept o formă de anarhie şi o problemă de circulaţie rutieră. Mai mult, participanţii la manifestaţii au fost catalogaţi "golani” care trebuiau să fie lăsaţi "să fiarbă în suc propriu”. Faţă de aceste catalogări mulţi dintre demonstranţi au adoptat o atitudine critică dar nonviolentă punându-şi în piept ecusoane purtând inscripţia apelativului cu care i-a gratulat şeful provizoriu al statului. Unii dintre manifestanţi au declanşat greva foamei. Între cererile lor erau acelea de susţinere a punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, libertatea de expresie a televiziunii, aflarea adevărului despre revoluţie, abolirea structurilor comuniste şi altele. La rândul lor, studenţii, prin liderul Marian Munteanu au arătat că "stăm aici nu pentru a tulbura ordinea publică ci pentru a restabili această ordine”.
O dată cu creşterea în amploare a manifestaţiei maraton din Piaţa Universităţii, în fiecare zi, importanţi lideri de opinie, formulau acuzaţii grave la adresa conducătorilor statului şi guvernului provizoriu. În mod deliberat, nu au mai fost luate măsuri pentru respectarea legalităţii în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea mitingurilor, dimpotrivă, deşi în cursul după-amiezelor participau zeci de mii de oameni, cu deosebire intelectuali şi studenţi dar şi muncitori, s-a admis ca în piaţă să acţioneze şi alte categorii de persoane, cu preocupări nu de puţine ori, dincolo de limitele legii, persoane situate la periferia societăţii. Nu au fost luate măsuri legale pe considerentul că acestea ar fi putut influenţa rezultatul alegerilor din 20 mai 1990.
Cu ocazia şedinţei de Guvern din 10 mai 1990, ministrul de interne, general Chiţac Mihai a pus în mod oficial problema reprimării în forţă a manifestaţiei însă s-a renunţat la această iniţiativă. ("Aplicarea legii înseamnă să intru cu câteva mii de poliţişti între ei şi să zicem aşa să facem praf din ceea ce se poate face praf.”)
- În urma alegerilor din 20 mai 1990 desfăşurate în mai multe locuri, inclusiv în Capitală, într-o stare destul de tensionată, partidul de guvernământ- FSN şi preşedintele provizoriu, Ion Iliescu, au câştigat detaşat alegerile cu peste 66%, respectiv peste 85% din voturile exprimate.
Încă înainte de alegeri, organizaţiile civice, studenţeşti şi cele ale revoluţionarilor s-au retras din piaţă însă aceasta a continuat să fie ocupată de un umăr restrâns de manifestanţi care blocau circulaţia şi îşi petreceau noaptea în corturi instalate pe gazonul din faţa Teatrului Naţional. Aceste persoane, dintre care unele au avut de suferit în urma acţiunilor protestatare prin intervenţia în forţă a poliţiei şi scutierilor, erau deosebit de active în criticile adresate cu precădere preşedintelui ales, Ion Iliescu, pe care îl acuzau de confiscarea Revoluţiei şi de practici nedemocratice. Acest grup a continuat să se manifeste verbal, cu ostilitate şi faţă de forţele de ordine, ori de câte ori aveau prilejul şi cu deosebire faţă de generalul Mihai Chiţac.
Se impune a se sublinia faptul că atât şeful statului cât şi primul ministru precum şi alţi miniştri au refuzat dialogul cu liderii acestor formaţiuni şi nu au fost de acord să le satisfacă una din principalele revendicări, respectiv aceea de a se permite punerea în funcţiune a unui post de televiziune independent.
Aceste atitudini ostile, atât dintr-o parte cât şi din cealaltă, au creat o stare extrem de tensionată, cu atât mai mult cu cât în perioada următoare urmau a se deschide, în mod oficial, lucrările noului parlament rezultat în urma alegerilor.

II. ACŢIUNI PREGĂTITOARE PENTRU EVACUAREA PIEŢEI UNIVERSITĂŢII

La data de 11 iunie 1990, ca urmare a unei hotărâri luate anterior de către şeful statului şi un grup de politicieni mai apropiaţi care îl sprijineau (în cadrul unei şedinţe care a avut loc la Scroviştea ), a fost convocată o şedinţă restrânsă la sediul Guvernului condusă de Ion Iliescu şi premierul interimar Petre Roman. Potrivit documentelor aflate la dosar, la şedinţa care a început la orele 16.00, la Palatul Victoria, au mai participat vice-premierul Gelu Voican Voiculescu, ministrul de interne generalul Mihai Chiţac, şeful I.G.P. generalul Diamandescu Corneliu, ministrul apărării, generalul Victor Atanasie Stănculescu, şeful Marelui Stat Major generalul Vasile Ionel, şeful S.RI., Virgil Măgureanu, primarul general al Capitalei Dan Predescu, procurorul general Gheorghe Robu, prim-vicepreşedintele F.S.N. Nicolae S. Dumitru şi alţii. În această şedinţă s-a discutat despre eliberarea Pieţii Universităţii. Iniţial, s-a prevăzut ca evacuarea acesteia să aibă loc a doua zi, în 12 iunie 1990, însă la propunerea învinuitului, generalul Mihai Chiţac s-a decis ca această acţiune să aibă loc în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990 la orele 04.00 pentru a se asigura poliţiei şi celorlalte forţe armate implicate timpul necesar pentru pregătire. Învinuitul general Mihai Chiţac a cerut ca poliţia să fie sprijinită de armată care să asigure împiedicarea pătrunderii populaţiei în piaţă după evacuarea acesteia. Generalul Vasile Ionel s-a opus cerându-i lui Ion Iliescu să nu implice armata în această acţiune, justificând că Ministerul de Interne poate să folosească o parte din cei peste 11.000 de militari din trupele de pază şi ordine. Aceşti militari nu erau dislocaţi însă numai în Bucureşti ci şi în alte oraşe ale ţării. În această situaţie Ion Iliescu a decis să fie mobilizaţi şi aduşi în piaţă câteva mii de muncitori (4.000-5.000) care să staţioneze acolo până la normalizarea situaţiei, precizând ca pe lângă aceştia să mai fie pregătite pentru a interveni la nevoie încă unul sau două schimburi. Sarcina de a pregăti şi aduce muncitorii în piaţă a primit-o N.S. Dumitru, toţi participanţii la şedinţă fiind de acord cu această soluţie.
Ministrul de interne, generalul Mihai Chiţac, potrivit propriei declaraţii, a primit ordin de la preşedintele ales, Ion Iliescu, ca până a doua zi să întocmească un "Plan de Acţiune” pentru "eliberarea” Pieţii Universităţii, la această operaţiune urmând să participe pe lângă forţele Ministerului de Interne şi trupe (poliţie militară) ale Ministerului Apărării dar şi forţe antitero aparţinând S.R.I. ori altor structuri.
A doua zi, 12 iunie 1990, în jurul orelor 10.00, la sediul Ministerului de Interne, învinuitul Chiţac Mihai s-a întâlnit cu şeful I.G.P. - generalul Diamandescu Corneliu şi cu prim - vicepreşedintele F.S.N., profesorul N.S. Dumitru, împreună punând la punct planul de evacuare a Pieţii Universităţii. Generalul Diamandescu a prezentat planul de acţiune al poliţiei iar N.S.Dumitru s-a angajat că va aduce muncitorii de pe platformele industriale "Pipera” , "23 August”, I.M.G.B., etc.
La orele 12.00, învinuitul, general Mihai Chiţac, s-a prezentat la primul-ministru Petre Roman care a fost de acord cu "Planul de Acţiune” pentru evacuarea pieţii, precum şi cu efectivele preconizate să participe la operaţiune ( peste 1600 de poliţişti şi 18 autobuze, precum şi efective ale poliţiei militare şi ale S.R.I.). Potrivit declaraţiei învinuitului Chiţac Mihai, premierul Petre Roman a avut o discuţie telefonică cu Ion Iliescu după care i-a cerut ca în cursul serii să organizeze o nouă şedinţă cu şefii militari desemnaţi să participe la acţiune urmând să prezinte în detaliu măsurile de "eliberare” a pieţii. Tot atunci învinuitul, generalul Chiţac Mihai a redactat "Planul de Acţiune” care pentru a nu fi desconspirat, la cererea lui Petre Roman, nu a fost dactilografiat. O copie după acest document a fost ataşată la declaraţia învinuitului Chiţac Mihai (vol. IX, filele 107-110). Potrivit menţiunii înscrise de învinuitul Chiţac Mihai "Planul de Acţiune” a fost "Întocmit pe baza Ordinului verbal al Preşedintelui ales al României Dl. Ion Iliescu, dat în şedinţa din 11.06.90 ora 16.00. Discutat şi aprobat verbal de Prim-ministru Guvernului Provizoriu- Dl. Petre Roman în şedinţa din 12.06.90 ora 12.00”.
Deosebit de cele mai sus arătate s-a stabilit ca în seara zilei de 12.06.1990, din partea fostei Procuraturi Generale a României să se prezinte pe postul naţional de televiziune un "Comunicat” prin care să se ceară poliţiei să "restabilească ordinea” în zona Pieţii Universităţii, comunicat care a fost transmis în aceeaşi seară, în numele procurorului general al României, de către procurorul Olteanu Ionel.
În cursul serii de 12 iunie 1990, începând cu orele 22.00 până la orele 24.00, la sediul Poliţiei Capitalei a avut loc şedinţa ordonată de premier la care au participat şefii secţiilor şi sectoarelor de poliţie, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor civile implicate în evacuarea Pieţii Universităţii. La acea şedinţă s-au făcut precizări în detaliu privind misiunile ce reveneau fiecărei formaţiuni şi categorii de participanţi. Concomitent au fost convocaţi la sedii poliţiştii şi ceilalţi militari desemnaţi pentru a participa la evacuare.

III. EVACUAREA PIEŢII. PRINCIPALELE EVENIMENTE DIN 13.06.1990

Potrivit celor anterior hotărâte şi a planului de acţiune, în dimineaţa zilei de 13.06.1990, la orele 04.00, Piaţa Universităţii era înconjurată de forţele de ordine după cum urmează:
-1.400 militari din Ministerul de Interne ( 650 cadre de poliţie; 500 militari în termen şi 250 elevi), precum şi 3 maşini de pompieri.
- efective din Serviciul Român de Informaţii ( în număr neprecizat)
- 80 militari din Batalionul de Poliţie Militară a Ministerului Apărării Naţionale.
- 10 autosanitare cu personalul medical necesar de la Ministerul Sănătăţii.
Efectivele Ministerului de Interne au fost dotate cu scuturi din material plastic, căşti metalice, bastoane de cauciuc iar cadrele de poliţie aveau asupra lor şi armamentul din dotare cu muniţia aferentă (a se vedea vol.1- anexa secretă, filele 10-13 şi urm.).
Conform planului, la orele 04.00 s-a realizat blocarea pieţii cu 21 autovehicule grele şi cordoane din cadre de poliţie. Concomitent cu blocarea s-a realizat pătrunderea a două detaşamente formate din 300 militari în termen şi 100 subofiţeri de poliţie care au efectuat ridicarea baricadelor şi a materialelor ce blocau carosabilul. De asemenea subofiţerii de poliţie au reţinut persoanele care se aflau în corturi sau în jurul baricadelor ori dormeau pe spaţiul verde. Pentru protecţia lucrărilor de degajare dispozitivul iniţial a fost întărit cu militari în termen şi cu studenţi de la Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri a Ministerului de Interne.
Activitatea propriu-zisă de degajare a pieţii nu a durat decât câteva minute ( cel mult 30 min.) şi a constat practic în demontarea şi ridicarea corturilor şi în unele acţiuni de curăţenie. În zona corturilor, potrivit documentelor puse la dispoziţie de către Ministreul de Interne, precum şi a declaraţiilor unor participanţi direcţi, nu au mai fost găsite decât 2 persoane situaţie ce se explică prin două motive:
- primul, potrivit căruia la data de 13 iunie 1990 manifestaţia din Piaţa Universităţii şi-a pierdut substanţial din amploare şi,
- al doilea, potrivit căruia aceia care se aflau acolo pe timp de noapte, cel mult 10-15 persoane, aflaseră deja ori bănuiau că va avea loc această acţiune motiv pentru care au părăsit zona.
După ridicarea corturilor şi efectuarea unei curăţenii sumare, forţele de ordine au rămas instalate în acelaşi dispozitiv şi au început să reţină, fără niciun motiv legal, o serie de persoane ce au încercat să protesteze împotriva evacuării forţate a Pieţii Universităţii.
Din cercetările efectuate şi documentele aflate la dosarul cauzei rezultă că până la orele 07.00 au fost reţinute 263 de persoane care au fost conduse pentru cercetare, iniţial la arestul Serviciului Independent de Poliţie Transporturi Bucureşti, iar ulterior la cazarma U.M. 0575 - Măgurele unde urmau să fie cercetate. Decizia de a fi duşi la unitatea militară din Măgurele (total ilegală) era cuprinsă în "Planul de Acţiune” întocmit şi semnat de învinuitul Chiţac Mihai şi aprobat de fostul premier Petre Roman. Din cercetări a rezultat că nu a existat vreun temei legal în baza căruia aceste persoane au fost reţinute.
Reţinerea lor s-a desfăşurat exclusiv în zona Pieţii Universităţii (până la orele 7.00) şi această activitate a vizat inclusiv studenţii de la Institutul de Arhitectură sau de la Universitate care se găseau în sălile de specialitate unde întocmeau proiecte prevăzute în planul de învăţământ sau studiu, fiind în sesiunea de examene.
Se impune a sublinia faptul că în clădirile unde se aflau studenţii au pătruns în acea dimineaţă, în forţă, mai mulţi poliţişti care le-au adus acestora reproşuri că sunt simpatizanţi şi sprijinitori ai manifestaţiei maraton din Piaţa Universităţii, motiv pentru care câţiva dintre studenţi au şi fost reţinuţi şi transportaţi la cazarma de la Măgurele.
Aflându-se de acţiunea în forţă a poliţiei, începând cu orele 9.00 în Piaţă au început să se adune grupuri de persoane (inclusiv studenţi de la Universitate şi Institutul de Arhitectură) care protestau faţă de reţinerea nejustificată a colegilor de facultate sau a participanţilor la manifestaţie.
Împotriva acestora dar şi pentru a ocupa Piaţa Universităţii, aşa cum s-a stabilit iniţial au fost aduşi câteva sute de muncitori de la I.M.G.B. care au sosit în Piaţă în jurul orei 10.00-11.00, scandând lozincile "IMGB face ordine” şi " Noi muncim nu gândim!” Între aceşti muncitori şi studenţi a existat la intrarea în Institutul de Arhitectură o adevărată confruntare întrucât unii dintre muncitori au încercat să pătrundă în incinta clădirii dar studenţii au opus rezistenţă. Prima consecinţă a acestei confruntări a fost spargerea geamurilor clădirii din zona uşii de acces spre interior.
Aducerea în piaţă a acestor muncitori în număr relativ mic (doar câteva sute) faţă de ceea ce se plănuise anterior este consecinţa eşecului profesorului N.S. Dumitru şi a conducerilor F.S.N. din întreprinderile nominalizate, inclusiv a unor lideri sindicali, de a aduce în piaţă 4000-5000 de oameni.
Toate aceste acţiuni din dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, au avut ca efect destabilizarea ordinii şi aşa destul de fragilă, întrucât mulţi dintre cei care mai păstrau încă în conştiinţă spiritul protestatar al manifestaţiei maraton din piaţa Universităţii au receptat acţiunea forţelor de ordine ca fiind una ostilă libertăţii de expresie a persoanelor. Pe acest fond începând cu orele prânzului au început să se strângă în piaţă grupuri mari de persoane simpatizante ale mişcării din Piaţa Universităţii care au început să protesteze public împotriva forţelor de ordine, cerând demisia ministrului de interne Chiţac Mihai precum şi eliberarea imediată a celor care au fost reţinuţi.
După orele 12.00 la unitatea militară din Măgurele s-a deplasat o echipă de procurori împreună cu şeful I.G.P. - generalul Diamandescu Corneliu, care i-au găsit pe cei reţinuţi în timp ce erau obligaţi să dea declaraţii scrise. Constatându-se că nu se poate reţine în sarcina celor reţinuţi comiterea unor infracţiuni şi că nu pot fi emise mandate de arestare, generalul Diamandescu i-a raportat ministrului Chiţac Mihai iar acesta a decis să fie eliberaţi.
Potrivit declaraţiei învinuitului Chiţac Mihai, după aproximativ 2 ore de la punerea în libertate a celor ilegal reţinuţi, preşedintele Ion Iliescu i-a telefonat întrebându-l unde se află cei reţinuţi în cursul zilei. Ministrul i-a raportat că au fost eliberaţi în jurul orelor 12.00 din ordinul său, însă acesta i-a reproşat faptul că a decis să-i elibereze fără aprobarea lui. I-a răspuns că nu a considerat că este necesar "deoarece asta era treaba ministrului şi era legală” . Cei reţinuţi şi puşi în libertate au venit marea majoritate în oraş şi s-au alăturat grupurilor de protestatari deja formate, starea de tensiune continuând să crească.
În acest context, în jurul orelor 15.30 întregul dispozitiv poliţienesc a fost retras în mod nejustificat şi astfel Piaţa Universităţii a fost treptat reocupată de către manifestanţi.
Concomitent o parte dintre cei aflaţi în piaţă la care s-au alăturat şi alte persoane s-au dus la sediul Poliţiei Capitalei, Serviciului Român de Informaţii şi Ministerului de Interne unde bănuiau că s-ar afla cele 263 de persoane reţinute în cursul dimineţii pentru a cere eliberarea acestora precum şi la sediul Televiziunii Române pentru a solicita să se transmită corect şi nepărtinitor pe post evenimentele petrecute.
Grupurilor de manifestanţi din cele două zone li s-au alăturat şi persoane care s-au comportat agresiv începând prin aruncarea cu pietre şi alte corpuri contondente asupra geamurilor clădirilor respective şi culminând cu confecţionarea şi aruncarea spre aceleaşi clădiri cu cocktail-uri Molotov ori incendierea unor autoturisme parcate în zonă. În această situaţie ministrul de interne, generalul Chiţac Mihai a părăsit sediul ministerului şi s-a deplasat la sediul I.G.P. unde a continuat să rămână împreună cu generalul Diamandescu Corneliu. Mai mult, a solicitat intervenţia în forţă a armatei împotriva protestatarilor, considerând că starea de lucruri putea lua o întorsătură periculoasă. A susţinut că a procedat în acest mod întrucât, după discuţia avută cu şeful statului i-ar fi fost tăiate legăturile telefonice şi cele prin staţie cu I.G.P.-ul şi din acest motiv s-a deplasat acolo. A justificat că nu s-a înapoiat la sediul ministerului, pe considerentul că instituţia era atacată de demonstranţi.
Cercetările care s-au efectuat imediat după producerea evenimentelor s-au limitat numai la câteva aspecte şi ele nu au fost extinse aşa cum se impunea din cauze de cele mai multe ori subiective, la toate faptele penale săvârşite în timpul mineriadei din iunie 1990.
Potrivit acestei opinii care s-a conturat tot mai clar o dată cu începerea efectivă a cercetărilor (în perioada 1998-2000) şi s-a cristalizat după reluarea acestora, în ultima perioadă de timp s-a avut în vedere faptul că pentru cele peste 1000 de victime, persoane reţinute în condiţii ilegale la U.M. 0575 Măgurele şi la Şcoala Militară Superioară de Poliţie a Ministerului de Interne, pentru sutele de persoane agresate grav şi foarte grav începând cu dimineaţa de 14 iunie 1990, pentru cele 4 persoane împuşcate mortal de forţele de ordine aparţinând Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării în noaptea de 13/14.06.1990 şi pentru rănirea prin împuşcare a mai multor persoane, pentru devastarea sediilor unor partide politice, asociaţii neguvernamentale, redacţii de ziare ori instituţii de învăţământ superior, nu s-au efectuat la timpul potrivit cercetările ce se impuneau şi prin urmare nu s-a aplicat legea penală împotriva celor răspunzători de comiterea acestor fapte.
În economia cercetărilor efectuate un loc aparte aparţine elucidării împrejurărilor în care au fost ucise prin împuşcare, cele 4 persoane şi au fost rănite tot prin împuşcare alte trei. Astfel a fost format prezentul dosar penal finalizat prin Rechizitoriul din 18.05.2000 când au fost trimişi în judecată un număr de cinci inculpaţi.
Prin Sentinţa nr.69 din data de 30.06.2003 a Curţii Supreme de Justiţie- Secţia Penală, rămasă definitivă prin Decizia nr.69 din 16 februarie 2004 în dosarul nr.544/2003, a completului de 9 judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus restituirea cauzei la Secţia Parchetelor Militare în vederea completării urmăririi penale.

IV. EVENIMENTELE CARE AU AVUT LOC LA SEDIUL MINISTERULUI DE INTERNE

În după-amiaza zilei de 13.06.1990, în jurul sediului Ministerului de Interne s-a adunat un grup de câteva zeci de persoane, numărul acestora crescând la aproxiativ 200. Aceştia, la început s-au manifestat paşnic şi scandau lozinci prin care cereau punerea în libertate a celor reţinuţi în cursul dimineţii, fără să cunoască faptul că acest lucru se produsese deja, manifestanţii bănuind că persoanele respective se află în arestul poliţiei. De asemenea cereau demisia ministrului de interne generalul Mihai Chiţac.
Neluându-se măsuri deosebite pentru paza şi apărarea sediului Ministerului de Interne, în exterior nu existau decât 4 posturi de santinelă, militari în termen, care în momentul sosirii demonstarnţilor au fost retraşi în interior, astfel la fel ca la sediul Poliţiei Capitalei, din acel moment în afara clădirii nu se mai afla nici un dispozitiv de pază şi apărare, a cărui existenţă ar fi fost absolut necesară ţinând seama de modalitatea în care s-au derulat evenimentele în cursul zilei. Un dispozitiv de pază şi apărare era necesar cu atât mai mult cu cât în cursul dimineţii, un număr impresionant de poliţişti şi scutieri au eliberat Piaţa Universităţii şi era previzibil faptul că vor avea loc acţiuni de protest, ca urmare a reţinerii fără temei legal a 263 de persoane.
În condiţiile arătate anterior, s-a petrecut un fapt deosebit de important şi cu efecte negative în derularea ulterioară a evenimentelor şi anume părăsirea nejustificată a clădirii Ministerului de Interne de către generalul Mihai Chiţac, ministru în funcţie. Acesta a susţinut că, după convorbirea telefonică avută cu Ion Iliescu, în care i s-a reproşat că a dispus eliberarea persoanelor reţinute în cursul dimineţii, practic i s-au întrerupt legăturile telefonice şi prin staţia de emisie-recepţie cu Inspectoratul General al Poliţiei şi, ca atare a decis să se deplaseze acolo. Intrând în biroul şefului I.G.P., l-a găsit pe generalul Diamandescu Corneliu având o atitudine relaxată, fiind” îmbrăcat lejer, în papuci, cu o sticlă de whisky şi urmărind meciul la televizor”. De acolo, ministrul de interne, învinuitul Mihai Chiţac, a "coordonat” activitatea subalternilor săi prin telefon şi staţiile radio, transmiţând ordine şi aprobări, inclusiv pentru deschiderea focului cu muniţie de război, împotriva manifestanţilor care, de mai mult timp, strigau lozinci împotriva lui şi îi cereau demisia. În momentul în care generalul Mihai Chiţac a părăsit clădirea ministerului, dispozitivul de pază aflat în interiorul clădirii era format din 55 cadre militare, salariaţi ai ministerului, 12 cadre şi 6 militari în termen din secţia pază şi control acces, conduşi de şeful secţiei, col. Călin Traian Ştefan, 75 de militari în termen, 4 ofiţeri şi un maistru militar, din cadrul Batalionului de Trupe de Pază şi Ordine Ploieşti, aflat sub comanda învinuitului colonel rez. Costea Dumitru, 74 de militari în termen şi 2 ofiţeri din cadrul Batalionului 89 Transmisiuni, comandat de locotenet colonelul Cristea Dumitru, 2 plutoane de militari în termen, din cadrul U.M.0456 Bucureşti, comandate de locotenenţii Stoica Cristian şi Berechet Tiberiu.
În situaţia în care Ministerul a fost părăsit de către generalul Mihai Chiţac, cel mai mare în grad şi funcţie, prezent atunci în sediu era adjunctul ministrului, învinuitul general rez. Andriţa Gheorghe, sub comanda căruia s-au desfăşurat activităţile din clădire.
Din rândul personalului mai sus menţionat, numai cei 55 de angajaţi ai ministerului şi cei din secţia pază şi control acces aveau locurile de muncă în incinta acestei clădiri. Ceilalţi militari de la Unităţile de trupe de pază şi ordine şi Batalionul de Transmisiuni, au venit la sediul ministerului, la ordin, în cursul după-amiezii, în jurul orelor 16.00-17.30. Militarii aduşi pentru apărarea ministerului nu aveau asupra lor muniţie de război. Singurii deţinători de armamament şi muniţie erau cei 55 militari salariaţi ai ministerului, care aveau pistoalele şi muniţia aferentă în fişetele din birouri, precum şi cei 18 militari din secţia pază şi control acces, care erau dotaţi, atât cu pistolete, cât şi cu pistoale mitralieră , calibru 7,62 mm, cu muniţia aferentă.
Militarii din cadrul Batalionului de Trupe de Pază şi Ordine din Ploieşti, comandaţi de învinuitul colonel rez. Costea Dumitru, au ajuns la sediul ministerului în jurul orelor 17.00. Acolo au fost întâmpinaţi de către manifestanţi care scandau lozinci împotriva forţelor de ordine, iar câţiva dintre aceştia aruncau spre clădire cu pietre şi alte obiecte contondente găsite pe stradă.
După intrarea în clădirea Ministerului de Interne, învinuitul colonel rez. Costea Dumitru a luat legătura cu şeful Secţiei pază şi control acces, col. Călin Traian Ştefan, care atunci conducea operativ activitatea de pază şi apărare. Potrivit declaraţiei învinuitului colonel rez. Costea Dumitru, acesta i-a solicitat lui Călin Traian Ştefan detalii referitoare la posibilităţile de intrare în incinta clădirii, spunându-i-se că nu există decât 3 porţi de acces. Într-o declaraţie anterioară, învinuitul Costea Dumitru arată că "şeful serviciului pază şi control acces, col. Călin Traian Ştefan era extrem de timorat faţă de evenimentele care aveau loc, aproape plângea, împrejurare în care am preluat, în fapt, iniţiativa de organizare a apărării obiectivului”. A mai relatat că lt. col. Cristea Dumitru care îi comanda pe transmisionişti, a dispărut, ascunzându-se undeva şi nemaiapărând decât în dimineaţa zilei de 14.06.1990.
Învinuitul, col. Costea Dumitru, după discuţia avută cu col. Călin Traian a luat iniţiativa de a baricada porţile, folosind în acest scop fişete, mese şi alte obiecte mai voluminoase. De asemenea, a organizat echipe de stingere a incendiilor şi a coordonat personal activităţile subordonaţilor săi dar şi pe ale celor ai lui Călin Traian, care nu avea experienţă militară de comandă. Cei doi ofiţeri au împărţit cadrele şi militarii la cele 3 porţi de acces, respectiv la poarta principală (postul nr. 1), precum şi la celelalte 2 intrări, situate spre Calea Victoriei (postul nr. 2), respectiv spre str. Brezoianu (postul nr. 3 ).
Cei 4 ofiţeri din subordinea învinuitului col. Costea Dumitru, respectiv lt.col. Protopopescu Marin, lt. col. Badiu Marian, mr. Pătrulea Cristinel şi mr. Petcu Gabriel, au fost distribuiţi împreună cu grupurile de militari în termen la cele 3 intrări de la parterul clădirii. În afară de aceştia, tot la parter, la posturile nr. 2 şi 3 se mai aflau subofiţerii de serviciu, respectiv plt. Axintoaie Mircea şi plt. Ferentz Marian, cei doi fiind înarmaţi inclusiv cu pistol mitralieră şi muniţie de război.
Ceilalţi militari prezenţi în sediul Ministerului de Interne au fost distribuiţi la subsol şi etajele clădirii în vederea stingerii unor incendii şi evacuarea din diferite birouri a mobilierului ce putea fi distrus de pietrele aruncate din stradă. În tot acest timp demonstranţii continuau să scandeze lozinci, fiind amplasaţi în zonele cu spaţiu verde existente în zona intrărilor de la posturile 2 şi 3, la o distanţă de aproximativ 12-15 m. Câţiva dintre ei, neidentificaţi, aruncau cu pietre spre clădire sau cu sticle incendiare.
La sediul ministerului a sosit în jurul orelor 19.00 un număr de 10 T.A.B.-uri în care se aflau 40 de militari în termen şi cadre care însă nu erau dotaţi cu muniţie. Acest detaşament era comandat de mr. Şerb Ioan. T.A.B.-urile au format un dispozitiv în jurul clădirii M.I. şi aveau misiunea să îi sprijine pe cei aflaţi în interior.
În momentul apariţiei blindatelor, manifestanţii au început să scandeze bine cunoscuta lozincă "Armata e cu noi!”, cerându-le militarilor să li se alăture şi să îi ajute să-i elibereze pe cei care au fost reţinuţi în cursul dimineţii şi despre care credeau că se află acolo. Lucrurile au început să se precipite, motiv pentru care învinuitul col. rez. Costea Dumitru şi col.rez. Călin Traian Ştefan, au luat decizia să deschidă focul cu armamentul şi muniţia de război, cu scopul de a împrăştia manifestanţii. În prealabil însă au luat hotărârea să obţină aprobările necesare pentru aceasta de la învinuitul, general rez. Andriţa Gheorghe şi de la învinuitul, general rez. Chiţac Mihai. Cei doi ofiţeri s-au deplasat la biroul adjunctului ministrului, general Andriţa Gheorghe, căruia, porivit declaraţiei sale i-au raportat că situaţia impune a se lua o măsură urgentă şi fermă, şi anume să someze manifestanţii prin foc de avertisment de la intrările numărul 2 şi 3, folosind muniţie de război. Se impune a sublinia faptul că la postul numărul 2 exista şi muniţie de manevră, însă cei 2 ofiţeri şi generalul Andriţa Gheorghe au apreciat că utilizarea muniţiei de manevră ar fi ineficientă.
Nu este necesară o pregătire militară aparte pentru a putea aprecia că, utilizând armamentul şi muniţia de război, chiar în holurile de la intrarea în minister, exista oricând posibilitatea ca orice glonţ rătăcit sau din ricoşeu, situaţie foarte plauzibilă când se trage în ziduri, unele din beton armat, oricând puteau să rănească sau să omoare persoanele din exteriorul clădirii care se aflau atunci în cele 2 părculeţe. În acelaşi sens este logic că aceste gloanţe rătăcite ca şi ricoşeurile, având o direcţie necontrolată, puteau să ucidă persoane nevinovate. În ciuda acestei situaţii care putea şi trebuia să fie prevăzută de către învinuiţi, toţi militari cu experienţă şi studii militare superioare, generalul Andriţa Gheorghe a aprobat deschiderea focului asupra manifestanţilor, sub rezerva obţinerii aprobării şi de la ministrul său cu care a luat legătura imediat la sediul Inspectoratului General al Poliţiei şi căruia i-a raportat condiţiile şi locurile din care urma să se tragă, cerându-i aprobare pentru deschiderea focului. De asemenea, generalul Andriţa Gheorghe i-a mai raportat ministrului Chiţac că nu dispune pentru executarea focului de prea multă muniţie de război, împrejurare în care învinuitul, generalul Chiţac Mihai, l-a încurajat pe subordoanatul său să se deschidă focul cu "toată tăria”, angajându-se că, dacă va fi nevoie o să se ocupe personal cu trimiterea unui supliment de muniţie de război la minister.
Trebuie precizat în acest cadru că legislaţia atunci în vigoare şi anume Decretul 367/1971, privind regimul armelor, muniţiilor şi materiilor explozibile în art. 40, alin. 2 prevede că "se interzice uzul de armă.... în situaţiile în care s-ar primejdui viaţa altor persoane...”. Totodată, în Planul de pază şi apărare al sediului central al Ministerului de Interne, înregistrat sub numărul 05572/18.05.1990 se prevede, la capitolul VII, alinat ultim că "se interzice cu desăvârşire uzul de armă cu folosirea focului armamentului atunci când se pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a altor persoane”. Este de remarcat şi faptul că acest Plan de pază şi apărare a fost întocmit de către şeful de Stat Major al Comandamentului Trupelor de Pază şi Ordine, col. Pavelescu Dumitru şi şeful Secţiei pază şi control acces, col. Călin Traian, fiind apoi aprobat de celălalt adjunct al ministrului, general Penciuc Dumitru, cu mai puţin de o lună înainte de producerea evenimentelor şi, tocmai de aceea el a fost prelucrat şi trebuia să fie cunoscut foarte bine.
Având aprobările ministrului Chiţac Mihai şi adjunctului acestuia generalul Andriţa Gheorghe, col. Costea Dumitru şi col. Călin Traian Ştefan, au decis ca focul să fie tras de ofiţeri şi subofiţeri şi nu de militarii în termen, tocmai din motivul că au accepatat posibilitatea producerii unor incidente grave de tragere, soldate cu victime.
Având la bază această decizie, cei doi ofiţeri au distribuit pistoale mitralieră calibru 7,62 mm şi muniţie de război celor 4 ofiţeri de la Batalionul din Ploieşti, ordonându-le acestora şi celor 2 subofiţeri de serviciu Ferentz Marian şi Axintoaiei Mircea Romică, ambii fiind deja înarmaţi, să tragă focuri de avertisment în holurile de la intrările posturilor 2 şi 3.
Conform ordinului, aceştia au început să execute pe rând şi prin rotaţie, de la un post spre altul, foc cu muniţie de război, spre plafoanele şi pereţii uşilor de acces, în serii scurte, foc cu foc. Deschizând focul, în mod firesc, din pereţi şi plafoane, cartuşele au ricoşat, iar din acest motiv, pentru a nu crea posibilitatea produceriii de victime în propriul dispozitiv, soldaţii din apropiere au fost îndepărtaţi, tocmai pentru a nu fi împuşcaţi.
Din actele dosarului rezultă că generalii şi ofiţerii decidenţi au ştiut şi acceptat ideea că, urmare a tragerilor cu armamentul din dotare şi cu muniţie de răboi, pot să apară ricoşeuri şi, prin urmare, pot rezulta victime din rândul persoanelor aflate în zonă. Existenţa acestor ricoşeuri este demonstrată de ceea ce s-a întâmplat în exteriorul clădirii, dincolo de uşa de acces, unde se aflau manifestanţii şi militarii de la armată cu cele 10 TAB-uri, sub comanda mr. Şerb Ioan. Astfel, în jurul orelor 18.30, în dreptul uşii respective, puţin lateral stânga, a fost împuşcat mortal numitul Mocanu Velicu Valentin, în vârstă de 25 de ani, căsătorit, tată a 2 copii minori, de profesie ajutor de magazioner la I.O.R. Bucureşti. Despre acesta tatăl lui precum şi soţia sa au declarat că în ziua de 13.06.1990 a fost la serviciu în mod normal, iar după orele 15.30, s-a deplasat în oraş unde urma să se întâlnească cu un prieten de la care urma să primească nişte bani. Acesta nu a participat în nici un fel al manifestaţiile care au avut loc în perioada aprilie - iunie 1990, în zona Piaţa Universităţii.
Din primele cercetări care s-au efectuat după conducerea în teren a martorului plt.maj.Cernat Sorin Traian, acesta indicând locul de unde a ridicat prima victimă, rezultă că acesta s-ar fi aflat la o distanţă de aproximativ 22 m, de uşa şi geamurile de deasupra porţii de la postul numărul trei, înspre str. Brezoianu. Ulterior, reluându-se cercetările şi efectuându-se măsurători cu tahimetru electronic, s-a stabilit că locul de unde a fost ridicată victima se află la 15 m faţă de poarta numărul 2. Nu există însă nici o certitudine că victima nu a fost mutată din locul unde a căzut. Este însă cert că victima a fost lovită din spate în ceafă, fapt ce denotă că se afla cu spatele spre clădirea Ministerului de Interne şi la o distanţă destul de mare pentru a se aprecia că el ar fi prezentat vreun pericol pentru sediul Ministerului de Interne. Actul medico-legal concluzionează că victima a prezentat o "plagă împuşcată cervicală (orificiul de intrare), cu ruptura pachetului muscular stâng, fractură corpi vetebrali C II-C III şi maxilar superior drept (orificiul de ieşire). De asemenea, se mai precizează că moartea lui Mocanu Velicu-Valentin a fost violentă şi s-a datorat leziunilor produse prin împuşcare, distanţa de tragere fiind în afara limitei factorilor suplimentari ai împuşcării (conform buletinului de analiză). La finalul acestor concluzii se precizează că nici sângele şi nici urina victimei nu prezenta urme de alcool.
Comisia de Avizare şi Control a actelor medico-legale a precizat că "având în vedere dimensiunile mari ale orificiului de intrare al plăgii împuşcate (1,2-1,3 cm), nu se pot face precizări obiective asupra calibrului armei, nefiind exclusă producerea leziunii cu proiectil deformat (ricoşeu). Între leziunile traumatice şi deces există legătură directă de cauzalitate” (vol. I, filele 81-83). De asemenea, Comisia Superioară Medico-legală a I.N.M.L. "Mina Minovici”, la data de 26.11.2004 a aprobat avizul Comisiei de Avizare şi Control de pe lângă I.N.M.L. Bucureşti din 18.04.2000 .
În altă ordine de idei, potrivit expertizei balistice efectuate, s-a apreciat că victima Mocanu Velicu Valentin, "putea fi lovită de gloanţele menţionate numai dacă s-ar fi găsit la o distanţă mai mică de 6,80 m faţă de poartă”. Prin urmare, rezultă clar că, dacă ofiţerul se afla la 4-5 m distanţă de intrare şi că acolo a fost bătut, este limpede şi că primii manifestanţi se aflau la respectiva distanţă, printre aceştia fiind şi Mocanu Velicu Valentin. În condiţiile în care o dată cu deschiderea focului cei care se aflau în apropierea porţii de acces în clădirea Ministerului s-au întors şi au fugit pentru a scăpa de efectul gloanţelor, nu poate fi primită altă ipoteză decât aceea că şi Mocanu Velicu Valentin s-ar fi aflat între acei manifestanţi care, la sosirea T.A.B.-urilor scandau " Armata e cu noi!” şi le cereau ofiţerilor şi soldaţilor M.A.p.N. să li se alăture pentru a-i putea elibera pe cei care credeau că după ce au fost reţinuţi ar fi fost duşi acolo. De asemenea, este greu de crezut că manifestanţii, o dată ce un coleg de-al lor ar fi căzut împuşcat l-ar fi lăsat în mijlocul străzii, cu atât mai mult cu cât aveau experienţa manifestaţiilor şi aveau proaspătă încă în memorie amintirea represiunii din decembrie 1989. Astfel, conduita firescă este aceea de a scoate victima din zona de acţiune a proiectilelor ricoşate sau, de ce nu chiar trase direct după spargerea geamurilor de la uşă (ipoteză foarte plauzibilă şi practic de neînlăturat, ţinând seama de faptul că nimeni nu poate controla atitudinea unor trăgători aflaţi în situaţia specifică de atunci).
Momentul împuşcării primei victime, în faţa sediului Ministerului de Interne a fost esenţial pentru derularea ulterioară a evenimentelor. Din acel moment, manifestanţii au conştientizat că Poliţia trage şi ucide, iar spiritele au început să se agite, cei prezenţi în stradă începând să strige către cei din clădire " asasinii, asasinii!”
După aproximativ 30 de minute de la împuşcarea lui Mocanu Valentin, a fost împuşcată mortal, prin tiruri trase în aceleaşi condiţii, cea de a doua victimă, pe nume Lepădatu Mitriţă, în vârstă de 25 de ani, căsătorit, părinte a 2 copiii minori, încadrat ca paznic la Direcţia de Transporturi Poştale Bucureşti. Auzind la serviciu despre evenimentele petrecute în cursul zilei, cei patru s-au deplasat, din curiozitate, în Piaţa Universităţii şi apoi la sediul Ministerului de Interne, pentru a vedea ce se întâmplă. Acolo s-au despărţit unii de alţii şi, la scurt timp, fără ca Lepădatu Mitriţă să facă vreun gest de violenţă, a fost împuşcat mortal de un glonţ tras de la postul numărul trei al clădirii. Locul apare ca fiind situat la o distanţă de 31 m de colţul clădirii Ministerului de Interne, iar în partea opusă la o distanţă de 11 m faţă de intrarea în clădirea Casei de Cultură a Ministerului de Interne. Locul de unde a fost ridicată victima, potrivit celor precizate de martori, este situat, mai precis, la 9 m lateral stâng, de la locul unde a căzut prima victimă. Ulterior, cu ocazia reluării cercetărilor, s-a stabilit că victima a fost ridicată de la o distanţă de 41 m faţă de poartă, de lângă bordura trotuarului şi de lângă o gură de canalizare stradală. Uciderea victimei s-a produs în condiţii similare, iar faptul că a fost ridicat din locul arătat de martori nu poate impune certitudinea că în acel loc s-ar fi aflat şi atunci când ar fi fost împuşcat. Este cert că victima a fost ridicată din locul iniţial şi dusă în locul de unde a fost ridicată. În momentul împuşcării, potrivit actelor medico-legale depuse la dosar, victima se afla cu spatele către clădirea M.I., orificiul de intrare fiind situat în ceafă (plagă transfixiantă). Deci şi el se afla între cei care o dată cu efectuarea tragerilor au încercat să fugă, făcând stânga împrejur pentru a scăpa. Menţionăm că, din raportul medico-legal de autopsie mai rezultă faptul că "cercetarea în sângele primit la analiză pe numele Lepădatu Mitriţă a substanţelor toxice de natură medicamentoasă şi a produşilor volatili reducători, a dat rezultate negative”- deci nu era sub influenţa alcoolului.
Din actele medico-legale mai rezultă că moartea victimei a fost violentă şi că se datorează leziunilor produse prin împuşcare cu un proiectil calibru 7,62 mm. Plaga împuşcată are orificiul de intrare în regiunea cervicală posterioară dreaptă şi orificiul de ieşire în regiunea latero-cervicală stângă. Despre distanţa de tragere medicul legist s-a pronunţat că aceasta a fost de la distanţa minimă absolută, (cu ţeava lipită), fără ca acestă concluzie să se bazeze pe ridicarea de probe de piele din zona orificiului de intrare pentru a se evidenţia prezenţa factorilor suplimentari ai tragerii. Din investigaţiile ulterioare efectuate la I.M.L. Bucureşti dar şi din studierea dosarului de autopsie a victimei a rezultat că asemenea prelevări de probe şi analize nici nu s-au efectuat şi că distanţa de tragere a fost apreciată numai ca urmare a aspectării vizuale a orificiului de intrare a glonţului. Această neclaritate a actului medico-legal iniţial a fost înlăturată de Comisia de Avizare şi Control a actelor medico-legale care a concluzionat că "haloul pergamentat, în formă de semilună prezentat la orificiul de intrare, indică o direcţie oblică de penetraţie a glonţului” şi nicidecum o tragere cu ţeava lipită. Dacă ar fi fost o astfel de situaţie, ar fi fost necesar ca pe canalul de tragere să fie identificaţi factorii suplimentari ai împuşcării, ceea ce nu s-a întâmplat. De asemenea, Comisia Superioară Medico-legală a I.N.M.L. "Mina Minovici”, la data de 26.11.2004 a aprobat avizul Comisiei de Avizare şi Control din 27.04.2000 .
Singura concluzie realistă care se poate trage este aceea că Lepădatu Mitriţă a fost lovit în ceafă de un proiectil ce a urmat o traiectorie oblică faţă de corpul victimei, poziţie ce nu putea fi conferită decât dacă el provenea dintr-un ricoşeu.
Din cercetările efectuate şi actele aflate la dosar rezultă câteva concluzii: ambele victime au fost la serviciu în ziua de 13.06.1990 şi nu aveau nici o legătură cu evenimentele petrecute în acea zi şi nici anterior, în Piaţa Universităţii; nici Mocanu Valentin şi nici Lepădatu Mitriţă, în momentele premergătoare uciderii lor nu desfăşurau activităţi periculoase pentru militarii aflaţi în sediul Ministerului de Interne; amândoi au fost împuşcaţi din sediul ministerului, din zona postului 3, aflându-se în momentul împuşcării cu spatele spre clădirea din care s-a tras, prin urmare nu aveau cum să fie atacanţi ai acestei clădiri şi nici ai celor care se aflau în interior, protejaţi de ziduri şi având asupra lor armament cu muniţie de război; în ambele cazuri, proiectilele care au generat moartea victimelor nu au provenit din trageri directe ci din ricoşeuri; nici una din cele două victime nu se afla sub influenţa alcoolului; ambele victime erau, în realitate simpli spectatori ai evenimentelor ce se derulau.
Din analiza acestor concluzii rezultă indubitabil că faţă de cele două victime trăgătorii din interior nu se aflau în starea de legitimă apărare, aşa cum se prevede în art. 44, din C.pen., care impune imperativ pentru a da relevanţă juridică acestei situaţii care înlătură caracterul penal al faptei, existenţa unui atac material, direct, imediat şi injust. Probatoriul privind împrejurările în care au fost ucise cele două victime rezultă şi din declaraţiile martorilor oculari.
Faptul că în seara zilei de 13.06.1990, din clădirea sediului M.I. s-a executat foc cu muniţie de război, atât asupra manifestanţilor cât şi asupra T.A.B.-urilor şi cadrelor de armată, rezultă şi din documentele oficiale întocmite la vremea respectivă în cadrul M.A.p.N. Astfel, în Jurnalul activităţilor desfăşurate de unităţile armatei în garnizoana Bucureşti, în perioada 13-15.06.1990, în care se face referire la scrisoarea ministrului de interne, nr. S/76941/09.06.1990 (deci rezultă că acţiunile erau mai dinainte pregătite şi nu au avut loc spontan, cum s-a încercat a se justifica, ulterior) se arată o serie de activităţi care au marcat ziua respectivă, 13.06.1990. Spre exemplu, în conţinutul planului întocmit de către M.I. şi comunicat la M.A.p.N.,
s-a prevăzut pentru evacuarea persoanelor aflate în Piaţa Universităţii, participarea a 120 cadre şi militari în termen, de la Batalionul 265, Poliţie Militară. Ulterior, pe parcursul zilei Ministerul a fost solicitat şi a asigurat participarea de forţe şi mijloace mult mai numeroase şi cu valoare operativă deosebit de importantă.
La orele 15.45, potrivit documentului mai sus menţionat, "preşedintele României, a cerut telefonic la Marele Stat Major (M.St.M.) să se intervină cu 2 detaşamente de militari în sprijinul trupelor M.I. din Piaţa Universităţii. Generalul Şchiopu Nicolae, care îl înlocuia pe şeful M.St.M., i-a propus preşedintelui ca M.A.p.N. să nu intervină în Piaţa Universităţii, ci să întărească paza la Guvern şi Televiziune.
La orele 16.00, ministrul de interne, general colonel Mihai Chiţac, a solocitat telefonic la M.St.M., ca armata să intervină cu trupe în Piaţa Universităţii.
La orele 16.20, preşedintele ţării a cerut ca armata să întărească apărarea la celelalte obiective de stat (M.I., S.R.I., etc) apoi, după 10 minute, la orele 16.30, la cererea contraamiralului Cico Dumitrescu, de la M.I., generalul Şchiopu Nicolae a dat dispoziţie comandantului Armatei 1 şi comandantului trupelor de transmisiuni să intervină la Poliţia Capitalei, cu câte un detaşament alcătuit din câte 50 de militari. Ulterior, din ordinul şefului M.St.M., aceste efective au crescut, astfel că, la sediul M.I. au fost trimişi 150 de militari şi 10 TAB-uri, care trebuiau să acţioneze pe 2 direcţii: Piaţa Unirii - sediul M.I. şi Teatrul Bulandra- sediul M.I. Alte sute de militari şi paraşutişti au fost trimişi să acţioneze în diferite puncte din Capitală.
La orele 17.25, au fost alarmate comandamentele şi unităţile militare din Bucureşti şi Mihai Bravu, regimentele mecanizate din Slobozia şi Ploieşti, precum şi regimentele de paraşutişti din Caracal, Boteni şi Buzău. Potrivit indicativului primit, unităţile nu au scos din depozite nici un fel de muniţie.
La orele 17.35, la M.St.M. s-a primit ordinul preşedintelui să se folosească gazele lacrimogene în zona sediului M.I. iar la orele 19.25, preşedintele Iliescu Ion "informează pe prim adjunctul ministrului apărării naţionale că pe sediul Poliţiei Capitalei, s-a ridicat drapelul verde, legionar, deci mişcarea este o rebeliune legionară şi se tratează ca atare”.
La orele 20.30, se raportează că T.A.B.-urile s-au retras din mulţime iar cadrele M.I., din clădire, execută foc de avertisment (vol. II, anexa secretă, fila 193, vol. II, filele 31-32 şi filele 86-88 şi vol.X, filele 39-45).
La orele 23.43 a decolat elicopterul de la Otopeni, spre sediul M.I., unde a lansat 2200 fiole lacrimogene iar la orele 02.25, ministrul transporturilor Alexandru Dobre comunică ora sosirii trenurilor cu muncitori şi mineri: 00.55 a sosit Braşovul; 03.30 soseşte un tren de la Constanţa; 05.00 sosesc 4 trenuri cu minerii din Valea Jiului, precum şi câte un tren de la Craiova şi de la Galaţi. În realitate vor veni 12 trenuri cu muncitori şi mineri, precum şi un mare număr de autobuze din localităţile situate în apropierea Capitalei.
Acest document a fost pus la dispoziţia Comisiei Parlamentare de anchetă şi din el rezultă cine au fost actorii principali ai teatrului de operaţiuni de la sediile menţionate anterior.
Starea de fapt mai sus descrisă este completată cu rapoartele, notele explicative şi declaraţiile luate imediat după evenimente persoanelor implicate nemijlocit şi unor martori, precum şi declaraţiile date pe timpul urmăririi penale ori în faţa Instanţei de Judecată sau ulterior, după reluarea cercetărilor pentru lămurirea aspectelor stabilite prin Sentinţa de restituire cauzei pentrru completarea urmăririi penale.
Cadrul legal care reglementa uzul de armă la data de 13.06.1990 cu aplicare concretă privind paza şi apărarea sediului principal al Ministerului de Interne este cuprins în Decretul nr. 367/1971, privind regimul armelor, muniţiilor şi materiilor explozibile, în Regulamentul Serviciului de Gardă şi în Garnizoană -RG 2 şi Planul de pază şi apărare al sediului central al Ministerului de Interne. Acest plan conţine capitolele privind : importanţa şi caracteristicile obiectivelor; sistemul de pază; compunerea forţelor pentru pază şi misiunile acestora; îndatoririle personalului de pază; consemnul general şi particular al posturilor; dotarea, asigurarea materială, tehnică şi medicală; uzul de armă; modul de acţiune în situaţii deosebite.
În consemnul posturilor sunt prevăzute atât atribuţiile şi obligaţiile personalului de pază cât şi aria de desfăşurare a fiecărui post fiind delimitate punctele teritoriale până la care este operabil consemnul postului şi cele peste care nu mai operează acest consemn.
Planul de pază şi apărare al sediului central al Ministerului de Interne reprezintă forma concretă a modului în care se poate face uz de armă în raport cu Decretul 367/1971 şi Regulamentul Serviciului de Gardă şi în Garnizoană -RG 2, normative care au prevederi cu caracter general.
Din analiza prevederilor celor 3 documente invocate, referitor la uzul de armă se desprind următoarele:
- Militarul aflat într-un post de pază nu poate deschide foc cu arma din dotare decât în condiţile şi în cazurile prevăzute în Decretul 367/1971, atunci în vigoare şi numai după efectuarea somaţiilor legale (prevederi reiterate şi în actuala reglementare cu unele modificări, respectiv Legea 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor.
- Potrivit art. 40 alin. 2, din Decret "se interzice uzul de armă împotriva copiilor, femeilor gravide, precum şi în situaţia în care s-ar pune în pericol viaţa altor persoane”.
- La capitolul I alin. 3, pct. 4, din Pl
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara

Mesajde Marius » Lun Mar 31, 2008 11:16 pm

Văd că n-a intrat dintr-o singură postare, pun mai jos partera a 2-a:

- La capitolul I alin. 3, pct. 4, din Planul de pază şi apărare al sediului central al Ministerului de Interne se arată că imobilul este construit din beton, plăci prefabricate şi cărămidă rezistente la incendii şi explozii;
- La consemnele particulare ale posturilor de pază nr. 1, 2 şi 3, există pentru fiecare dintre acestea precizarea expresă de delimitare a razei postului, limita zonei interzise fiind uşa de la intrarea în obiectiv; în acest sens, numai în situaţia în care un atacator trecea de pragul uşii, abia atunci era legală procedura uzului de armă care trebuia să fie precedată de somaţiile corespunzătoare;
Mai trebuie subliniat faptul că, potrivit prevederilor din regulamentele militare aflate atunci în vigoare, aceste obligaţii reveneau atât subofiţerilor titulari ai posturilor de pază, cât şi subunităţilor venite în sprijinul acestora, în concret, militarii din cadrul Batalionului de Trupe de Pază şi Ordine Ploieşti, care au acţionat la posturile nr. 2 şi 3. În seara zilei respective, conform probelor aflate la dosarul cauzei, la posturile nr. 2 şi 3 de la sediul Ministerului de Interne, s-au tras un număr de 130 cartuşe de război, calibru 7,62 mm. Urmare a folosirii muniţiei de război împotriva acţiunii manifestanţilor a rezultat uciderea prin împuşcare a victimelor Mocanu Valentin şi Lepădatu Mitriţă.
Din probele administrate rezultă că abia în jurul orelor 23.00 a fost distribuită muniţie militarilor din unităţile M.A.p.N. Dintre aceştia, doi ofiţeri de la U.M. 01305 Bucureşti, care aveau misiunea de a păzi camionul cu muniţie, au tras în aer cu pistoalele din dotare pentru a îndepărta persoanele suspecte care s-au apropiat prea mult de autovehicul, însă, urmare a tragerilor în aer efectuate de ei nu au rezultat victime astfel că, acţiunea lor nu are reflexii penale.
Se impune a menţiona faptul că, executarea focului cu muniţie de război din sediul central al M.I., în condiţiile descrise, s-a făcut pe fondul unei puternice stări de tulburare în care s-au aflat atât cei care au ordonat tragerea cât şi cei care au tras efectiv. Astfel, urmează a se reţine ca o circumstanţă atenuantă obligatorie starea de provocare, prev. de art. 73, lit. b, din C.pen., faţă de persoanele decidente care au ordonat deschiderea focului. În ceea ce îi priveşte pe cei care au executat nemijlocit focuri de armă, ei nu pot fi puşi sub incidenţa răspunderii penale întrucât fapta lor a fost săvârşită în executarea unui ordin militar, legal în formă şi aparent legal în conţinut. De altfel, în dispozitivul rechizitoriului iniţial s-a şi dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceşti militari, în baza prevederilor art. 228, alin 4, rap. la art. 10, lit, d, din C.pr. pen., deci apreciindu-se că au comis fapta fără vinovăţie.
În ceea ce îi priveşte pe învinuiţii, general rez. Chiţac Mihai, general rez. Andriţa Gheorghe, col. rez. Costea Dumitru şi col. rez. Constantin Vasile, aceştia au comis faptele pentru care au fost puşi sub învinuire, cu intenţie indirectă. Aceştia au hotărât, fiecare la nivelul de decizie conferit de prerogativele funcţiei pe care erau încadraţi, să se execute foc cu muniţie de război în cele 2 holuri de intrare în clădirea M.I., în condiţiile în care puteau şi trebuiau să prevadă că o astfel de acţiune periculoasă putea pune în primejdie viaţa unor persoane, inclusiv dacă cartuşele erau trase direct sau puteau să ricoşeze, cum de altfel s-a şi întâmplat.
Cei patru învinuiţi, după felul cum au acţionat, deşi nu au urmărit în mod direct uciderea victimelor, au acceptat producerea rezultatului letal. Vinovăţia lor pentru moartea celor 2 victime rezidă şi din acceea că au dat ordin să se facă uz de armă, în condiţii total ilegale.

V. EVENIMENTELE CARE AU AVUT LOC ÎN ZONA FOSTULUI MAGAZIN "ROMARTA COPIILOR”

Evenimentele care au avut loc în această zonă s-au petrecut după miezul nopţii de 13/14.06.1990 când, după despresurarea clădirii sediului Ministerului de Interne, în jurul orelor 01.00, detaşamentul de paraşutişti din U.M. 01847 Buzău, pus sub comanda învinuitului col. rez. Constantin Vasile, a deschis focul asupra manifestanţilor rămaşi, fapt ce a avut consecinţă uciderea, prin împuşcare a 2 persoane şi rănirea altor 3. Împrejurările în care au fost rănite alte persoane, în urma disjungerii dispuse prin rechizitoriul iniţial, sunt cercetate în dosarul nr. 75/P/1998.
Din analiza "Jurnalului activităţilor desfăşurate de unităţile armatei în garnizoana Bucureşti în perioada 13-15.06.1990” rezultă următoarele:
- după ce la orele 17.25 prim adjunctul ministrului apărării naţionale şi şef al M.St.M., a ordonat alarmarea unor comandamente şi unităţi militare, la orele 17.31 serviciul operativ din M.St.M. a transmis ordinul la Comandamentul Aviaţiei Militare, în subordinea căruia se aflau şi trupele de paraşutişti. La orele 18.30, şeful M.St.M., a ordonat ca regimentele 56, 60 şi 64 paraşutişti, din Caracal, Boteni şi Buzău, să fie aduse pe calea aerului la Bucureşti şi a dispus să se numească comandanţi militari unici pentru misiunile ce urmează a fi executate.
- la orele 21.45 primul adjunctul al ministrului apărării naţionale a raportat preşedintelui Iliescu că T.V.R. este în curs de eliberare iar la M.I. nu se poate acţiona în forţă deoarece sunt oameni de diferite tendinţe şi propune să se organizeze 3 detaşamente formate din paraşutişti, poliţie şi poliţie militară şi sprijinite de tancuri să acţioneze în direcţii convergente, după folosirea substanţelor lacrimogene cu ajutorul elicopterului, fără a se face uz de armă (vol II, anexa secretă, fila 194).
- la orele 22.00, preşedintele Iliescu a comunicat că în această noapte (13/14.06.1990), elemente turbulente vor încerca să pătrundă şi în alte obiective, aceştia având asupra lor arme şi muniţie; toţi militarii să aibă baioneta pusă la armă şi să se apere împotriva celor care atacă. Cei care atacă nu sunt revoluţionari, sunt contrarevoluţionari legionari. Această comunicare a fost transmisă la toate comandamentele de armă, la Armata I şi la Divizia 57 Mecanizată.
- la orele 23.30, comandantul Aviaţiei Militare, generalul Opruţă Horia a raportat că au sosit la Aeroportul Otopeni, un număr de 200 militari de la Buzău, aceştia fiind înarmaţi cu muniţie de război la Regimentul de Tansport Aerian. S-a ordonat acestora să se deplaseze în Piaţa Mihail Kogălniceanu pentru a participa la despresurarea M.I.
- la orele 01.07, generalul maior Paul Romulus, a raportat din biroul ministrului de interne că localul a fost despresurat complet, fiind ocupat de armată.
- la orele 01.35 primul adjunct al ministrului apărării, l-a informat pe preşedintele Iliescu despre situaţia din Bucureşti, relatând că sediul M.I. a fost eliberat şi ocupat de armată, că bandele de vandali sunt alungate, fiind în contact cu ele, subunităţile de paraşutişti de pe Bd. Kogălniceanu în faţa Casei Centrale a Armatei şi str. Constantin Mille.
Un alt document relevant privind operaţiunile militare ce au avut loc în zona "Romarta Copiilor” este "Sinteza privind acţiunile desfăşurate de către trupele Ministerului Apărării Naţionale în perioada 13-15.06.1990” În această "sinteză” se menţionează că, sub presiunea forţelor care au acţionat pentru depresurarea clădirii M.I., manifestanţii s-au repliat succesiv pe direcţia Poliţia Capitalei - Magazinul "Romarta Copiilor”- fostul Restaurant Havana-Hotel Modern. Spaţiul dintre localurile fostelor magazine Delta Dunării şi "Romarta Copiilor” a fost blocat de manifestanţi cu tomberoane şi alte obiecte. La ajungerea în faţa acestui baraj, asupra militarilor, s-au aruncat sticle incendiare, fiind incendiat (?) echipamentul unui militar, moment în care manifestanţii au încercat să îl captureze pe acest soldat, ceea ce se susţine în document, a determinat detaşamentul de paraşutişti din U.M.01848 să execute un foc de avertisment (cu ţevile în plan vertical ?) şi prin acţiunile detaşamentului a fost respins atacul şi salvat acest soldat (vol. II, anexa secretă, fila 55).
În continuare se arată că, în timp ce se acţiona cu un tanc, manifestanţii l-au incendiat (?), moment în care paraşutiştii au executat un foc de avertisment (cu ţevile în plan vertical ?). De asemenea, se arată în document că, aruncându-se cu sticle asupra miliatrilor, faţa unui soldat a fost grav brăzdată de tăieturi provocate de cioburile unei sticle, iar militarul pierzându-şi cunoştinţa a căzut şi era în pericol de a fi capturat, motiv pentru care detaşamentul de paraşutişti a fost obligat să execute pentru a treia oară, foc de avertisment (cu ţevile în plan vertical ?).
Din raportul adresat prim-locţiitorului şefului M.St.M. şi şef al Direcţiei Operaţii de către şeful de Stat Major al Comandamentului Aviaţiei Militare rezultă că, la orele 17.45, comandantul Aviaţiei Militare, în baza ordinului primit de la M.St.M., a alarmat unităţile subordonate. astfel că, militarii au fost trimişi la Bucureşti, fără a avea asupra lor muniţie. Muniţia avea să le fie distribuită la Regimentul de Transport Aerian, de la Otopeni. Nu rezultă din nici un document că s-ar fi dat vreun ordin pentru ridicarea capacităţii de luptă, când, potrivit Instrucţiunilor menţionate se distribuia muniţie de război.
Tot din documentul mai sus menţionat, rezultă că, la sediul Ministerului de Interne a acţionat un detaşament condus de lt. col. Constantin Vasile, compus din 194 militari din Regimentul 60 Pşt. Se mai arată în document că pe timpul îndeplinirii misiunii, s-au consumat 1225 cartuşe, calibru 7,62 mm, fără ca în zona de acţiune să se semnaleze morţi sau răniţi prin împuşcare. De asemenea, se arată că "au fost reţinute şi predate poliţiei aproximativ 300 persoane”.
Dintr-un alt "Act de Justificare” rezultă că, în preioada 13-14.06.1990 au fost consumate 1466 cartuşe, 7,62 mm, scurt, glonţ miez oţel, tub oţel. În nici un act nu se face menţiune că
s-ar fi distribuit muniţie de manevră.
Din analiza conţinutului documentelor menţionate, coroborate cu materialul probatoriu administrat în cauză ulterior, rezultă o serie de concluzii, după cum urmează:
-consemnul general al misiunii paraşutiştilor deplasaţi în Bucureşti în noaptea de 13/14.06.1990, privind folosirea armelor de foc, transmis acestora în mod repetat, a fost acela că militarii nu vor trage asupra manifestanţilor , decât în situaţia în care se tage cu arme de foc asupra lor. Nu rezultă de nicăieri că manifestanţii ar fi tras cu arme de foc asupra militarilor aflaţi în dispozitiv, astfel că aceste susţineri sunt nerealiste;
-ordinul dat de M.St.M., cu privire la faptul că detaşamentele trebuie să acţioneze sub o comandă unică, a fost executat în sensul că militarii de la Regimentul 60 Pşt. Buzău au fost preluaţi în subordine de către lt.col. Constantin Vasile, care la aceea dată îndeplinea funcţia de ofiţer I, la secţia paraşutişti în Statul Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaerine. Secţia era comandată atunci de către col. Sterian Dumitru, venit la conducere după Revoluţia din decembrie 1989. Practic, în calitate de ofiţer I, la secţia menţionată şi în absenţa col. Sterian Dumitru, funcţia cea mai mare aparţinea respectivului ofiţer, el fiind acela care, pe linie de specialitate comanda toţi paraşutiştii din România.
- în urma executării focului cu muniţie de război, ocazie cu care au fost consumate real 1466 cartuşe, a rezultat uciderea a două persoane şi rănirea altor trei. Numărul celor răniţi este însă mai mare şi, aşa cum am mai menţionat, împrejurările în care acestea au suferit vătămări corporale, prin împuşcare, sunt cercetate într-un alt dosar;
- afirmaţiile potrivit cărora militarii din acest detaşament ar fi fost incendiaţi, răniţi grav, atacaţi în forţă, tăiaţi, etc. sunt inexacte, singura explicaţie a acestor exagerări făcute de oficialii vremii fiind aceea de a încerca să justifice motivul pentru care, în mod nejustificat s-a ordonat deschiderea focului. În realitate, a rezultat că, din acest detaşament, numai trei militari în termen au fost uşor vătămaţi, prezentând zgârieturi şi contuzii, motiv pentru care au fost internaţi pe o perioadă de una - două zile, după care, au fost externaţi vindecaţi şi şi-au reluat programul de pregătire militară. Nici unul nu a prezentat certificate medico-legale;
- este nesusţinută aserţiunea potrivit căreia militarii au tras foc de avertisment cu ţeava numai în plan vertical, deoarece din cercetări rezultă că aceştia au tras foc de intimidare, direct spre manifestanţi, acest foc fiind neochit, fiind tras inclusiv în zidurile clădirilor din zonă, fapt ce a creat în mod real, posibilitatea apariţiei unor ricoşeuri apte de a ucide;
- ordinul special transmis acestui detaşament de paraşutişti după despresurarea M.I., când ei împingeau manifestanţii spre Casa Centrală a Armatei, Romarta Copiilor şi Restaurantul Havana, a fost în mod clar şi explicit de a nu deschide focul , sub nici un motiv, cu armele din dotare. Acest ordin a fost încălcat însă, de trei ori, în mod succesiv.
Revenind la explicarea stării de fapt, se impune a menţiona că, de la Buzău până la Bucureşti, comanda detaşamentului a fost asigurată potrivit ordinului de zi pe unitate nr. 130/14.06.1990, de către maiorul Hodârnău Romulus, acesta avâdu-l ca adjunct pe maiorul Brânză Maricel. La Aeroportul Otopeni, au fost aşteptaţi de către lt.col. Ionescu Vasile, care avea atribuţii pe linia pregătirii de luptă, în cadrul secţiei paraşutişti, din Comandamentul Aviaţiei Militare. După ce au primit muniţia, mr. Hodârnău s-a întâlnit cu învinuitul col. rez. Constantin Vasile, şeful lui pe linie de armă, care
i-a comunicat că din ordinul generalului Mircea Budiaci o să preia el personal comanda detaşamentului de paraşutişti. Acestă decizie vine ca urmare a ordinului dat de la M.St.M., ca unităţile şi subunităţile folosite în misiune să se afle sub comandă unică. Pe de altă parte, ea are semnificaţia învestirii învinuitului col. rez. Constantin Vasile, cu toată puterea de decizie a unui comandant militar, prin urmare, aşa cum se prevedea în Regulamentul disciplinei militare, fiind răspunzător pentru legalitatea şi urmările ordinelor date. Astfel, maiorul Hodârnău Romulus a devenit, o dată cu preluarea nemijlocită a comenzii de către învinuitul col. Constantin Vasile, subordonat al acestuia şi, evident, executant al ordinelor primite de la şeful său.
Învinuitul col. rez. Constantin Vasile i-a explicat apoi maiorului Hodârnău Romulus că au misiunea să despresureze sediul Ministerului de Interne, după care cei doi ofiţeri s-au dus la autobuzele unde se găseau ceilalţi militari paraşutişti, ocazie cu care mr. Hodărnău Romulus i-a informat pe subordonaţi că detaşamentul va fi comandat de superiorul lor ierarhic, învinuitul col. rez. Constantin Vasile.
În jurul orelor 21.30, autobuzele cu militari au plecat spre Piaţa Mihail Kogălniceanu, pentru a se întâlni cu celelalte forţe militare. O dată ajunşi în piaţa respectivă, învinuitul col. rez. Constantin Vasile a participat singur, din partea acestui detaşament la o scurtă şedinţă de instruire, convocată de generalul mr. Paul Romulus, comandantul comenduirii garnizoanei Bucureşti şedinţă la care au participat şi ceilalţi comandanţi de formaţiuni militare sosiţi în piaţă.
În jurul miezului nopţii, acest dispozitiv militar s-a deplasat, desfăşurat, spre sediul M.I., pe care în mai puţin de o oră l-au încercuit şi au reuşit să alunge manifestanţii care se mai aflau acolo. În continuare, detaşamentul de paraşutişti conduşi de învinuitul col. rez. Constantin Vasile s-a deplasat pe Calea Victoriei, spre intersecţia cu fostul Bd. Gheorghe Gheorghiu Dej, pentru a elibera şi aceea zonă de manifestanţi . În această misiune paraşutiştii au fost însoţiţi de un tanc venit în sprijin. După ce au depăşit zona Poliţiei Capitalei, o sticlă incendiară a lovit blindajul tancului, iar trei soldaţi au suferit vătămări uşoare, ca urmare a pietrelor aruncate asupra lor de către manifestanţi. În aceste împrejurări şi contrar consemnului şi ordinelor primite, învinuitul col. rez. Constantin Vasile a smuls nervos o armă de la un militar în termen şi a tras o rafală cu ea, ordonându-le în acelaşi timp soldaţilor să execute focul. În aceste împrejurăi, militarii au deschis focul, trăgând dezordonat, lovind cu gloanţele inclusiv zidurile clădirilor din zonă. Pe partea opusă intersecţiei se afla în faţa magazinului "Romarta copiilor”, partea vătămată Pârvulescu Dan Gabriel, la o distanţă de aproximativ 100 m, faţă de militari. Acesta a fost împuşcat în piciorul stâng, mai precis la 11,5 cm deasupra genunchiului. Pârvulescu Dan Gabriel era singur în zonă, şi a încercat să se retragă într-un loc mai ascuns însă nu a reuşit, fiind luat de o maşină a poliţiei şi dus la Spitalul Militar Central. Ulterior, a fost încarcerat, iniţial la Şcoala Superioară de Poliţie, apoi la Secţia 8 Poliţie şi la Spitalul Penitenciar Jilava, fiind eliberat la data de 21.09.1990. Din raportul de expertiză medico-legală, rezultă că Pârvulescu Dan Gabriel "a prezentat leziuni produse prin împuşcare, cu armă de foc, posibil cu proietil calibru 7,62 mm, plagă transfixiantă, coapsa stângă. Direcţia de tragere s-a efectuat de la distanţă, în afara factorilor suplimentari ai împuşcării, cu direcţia din faţa victimei...a necesitat circa 30-35 zile îngrijiri medicale”.
După primele trageri, manifestanţii au fugit spre Piaţa Universităţii, fiind urmăriţi de militari, iar în momentul în care aceştia se aflau în zona coloanelor magazinului "Romarta copiilor” şi în faţa fostului Restaurant Havana (în prezent Cazinoul Princesse), în spatele lor, între magazinul "Romarta copiilor” şi fostul magazin Delta Dunării (actualul local Pizza Hut), s-a format un baraj constituit din militarii paraşutişti care, din ordinul aceluiaşi învinuit, col. rez. Constantin Vasile, au deschis din nou focul, trăgând tot la întâmplare. De acestă dată, au fost împuşcate mai multe persoane, dintre care prima mortal, respectiv victima Drumea Dragoş.
Drumea Dragoş se afla împreună cu prietenul său Paraschiv Mircea Lucian la aproximativ 50-60 m de barajul respectiv, cu spatele la acesta şi amândoiu fugeau pentru a-şi salva viaţa. Martorul Paraschiv Mircea Lucian a declarat următoarele: " ... cu Dragoş am ajuns în jurul orelor 01.30, în intersecţia bulevardului cu cofetăria Universităţii. Am văzut format cordon de scutieri (care nu erau înarmaţi) şi în spatele lor armată, dispuşi de la magazinul Delta Dunării, până la coloanele de la magazinul "Romarta copiilor”, barând tot bulevardul....în prezenţa mea Dragoş nu a folosit asemenea mijloace (pietre sau sticle incendiare). În acel moment am văzut că începuse să se execute foc, dinspre cordonul dinspre bulevard şi, la fel pot menţiona că s-a tras cu gloanţe de război, întrucât Dragoş a fost surprins de un asemenea glonţ”.
Din raportul medico-legal de autopsie, aprobat de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.M.L. Bucureşti, rezultă că mortea lui Drumea Dragoş a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei contuziei şi dilacerării meningo-cerebrale, consecutive unui traumatism cranio-cerebral, prin împuşcare cu armă de foc. După aspectul leziunilor prezentate de cadavru, la nivelul toracelui, acestea au fost produse prin împuşcare cu armă de foc, tragerea fiind de la distanţă, din spatele victimei, victima având o poziţie posibil aplecată în faţă.
Tot în aceste împrejurări a fost împuşcată mortal şi victima Duncă Gheorghiţă. Din cercetările efectuate şi actele aflate la dosar, rezultă că în seara de 13.06.1990 a stat acasă urmărind la televizor un meci de fotbal, împreună cu doi vecini. Victima nu a ajuns însă la Televiziune, ci în centrul oraşului.
Cert este că, în jurul orelor 03.00, victima se afla în sediul M.I., printre alte persoane reţinute de către poliţie şi armată din zona centrală a Capitalei, după intervenţia paraşutiştilor. Medicul militar Popescu Gheorghe, în timp ce îi examina pe cei reţinuţi, l-a identificat pe Duncă Gheorghiţă, care prezenta în zona abdominală o rană gravă. Medicul l-a descris pe Duncă Gheorghiţă ca fiind într-o stare de şoc şi că miroasea a alcool. Datorită faptului că pierduse mult sânge şi condiţiile existente nu erau propice unui control amănunţit, am stabilit că trebuia de urgenţă transportat la o unitate medicală. Spunându-mi-se că este periculos şi că trebuie să fie păzit, am stabilit să fie transportat la Spitalul Ministerului de Interne. L-am transportat personal, împreună cu şoferul ambulanţei şi aici, în urma examinării s-a stabilit că suferise o plagă prin împuşcare. Medicul mai relatează că militarii i-au spus că l-au observat (pe victimă), participând la acţiunea de atac al ministerului şi că aruncase cu sticle incendiare În presa din zilele următoare (Poliţia română şi Realitatea româneacă) Duncă Gheorghiţă avea să fie prezentat ca fiind incendiatorul şef din ziua de 13.06.1990.
La Spitalul Ministerului de Interne, victima a fost preluată la camera de gardă de către col. Dr. Grumezescu Mirică, acesta îndeplinind atunci şi funcţia de director al spitalului. În timp ce acesta îl consulta pe Duncă Gheorghiţă, victima i-a relatat medicului, următoarele: "după ce a văzut împreună cu un prieten emisiunea de la Televiziune, în legătură cu tulburările de stradă din centrul Capitalei, în seara zilei de 13.06.1990, s-a deplasat către centrul Capitalei şi pe când se afla în faţa magazinului Romarta Copiilor, a simţit că a fost împuşcat în şold. În plus, îmi amintesc că pacientul îşi exprima nedumerirea de a fi ajuns aici, în faţa M.I. De la Spitalul Ministerului de Interne, victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă unde a decedat după 15 minute de la introducerea sa în sala de operaţie . Din raportul medico-legal de autopsie, avizat de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.M.L. Bucureşti, rezultă că moartea lui Duncă Gheorghiţă a fost violentă şi s-a datorat bronchopneumoniei, în cazul peritonitei purulente, cu punct de plecare de la leziunile traumatice ale intestinului. Aceste leziuni, precum şi celelate, s-au produs prin transversarea victimei la nivelul micului bazin, de către un proiectil (glonţ), cu calibru de 7-8 mm,(posibil 7,62 mm), pe o direcţie latero-laterală (de la dreapt la stânga), tras de la o distanţă care depăşeşte limita de apariţie a factorilor suplimentari ai împuşcării (vol. I, filele 236-238).
Tot în aceste împrejurări şi în condiţii similare, au mai fost rănite, prin împuşcare, victimele Prodanczuk Gabriel Mircea, împuşcat în obrazul drept, cu retenţie de glonţ deformat (ricoşeu) şi Iancu Cătălin, împuşcat în piciorul drept. Din declaraţia victimei Prodanczuk Gabriel Mircea, rezultă că în seara zilei de 13/14.06.1990, a plecat de acasă să afle ce se întâmplă cu tatăl său, care era ofiţer activ la Poliţia Capitalei. Pe drum, în timp ce era în apropierea fostului Restaurant Trocadero, a fost împuşcat în obrazul drept, după care a fost dus la Spitalul de Urgenţă cu o maşină particulară. Glonţul era deformat, motiv pentru care şi-a dat seama că înainte să îl lovească pe el, se lovise în ceva tare, venind din ricoşeu.
Din raportul de expetiză medico-legală, rezultă că Prodanczuk Gabriel Mircea a prezentat leziuni produse prin împuşcare cu armă de foc, cu glonţ, cu tragere de la distanţă, în afara factorilor secundari ai împuşcării, posibil cu glonţ de calibru 7,62 mm, iar leziunile au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale, nu i-au pus în pericol viaţa şi nu a rămas cu infirmitate sau sluţire .
Având în vedere faptul că a fost împuşcat în faţă, se poate trage concluzia că viaţa victimei a fost pusă în pericol. Trăgătorii puteau şi trebuiau să prevadă că, utilizând muniţie de război în spaţiul public, în zona unde se găseau oameni se creeau premisele uciderii ori vătămării corporale ale acestora.
Partea vătămată, Iancu Cătălin a declarat că, după miezul nopţii de 13/14.06.1990, în timp ce se deplasa cu valul de manifestanţi dinspre magazinul Victoria spre magazinul Romarta Copiilor a observat că militarii care îi urmăreau au tras câteva rafale în pereţii magazinului. El a încercat să scape fugind spre Universitate, pe lângă coloanele magazinului şi să se ascundă în acelaşi timp, moment în care, întorcând capul, a observat barajul de militari format deja în spatele lui şi care au deschis focul, fiind împuşcat în picior. A fost luat de 2 persoane şi transportat pe treptele Librăriei Mihai Eminescu după care a fost dus cu o ambulanţă la Spitalul Colţea.
Din raportul de expetiză medico-legală rezultă că Iancu Cătălin a prezenta leziuni traumatice care au putut fi produse prin împuşcare, pe coapsa stângă în treimea medie, faţa posterioară şi au necesitat pentru vindecare 30-35 zile îngrijiri medicale. Direcţia de tragere a fost dreapta-stânga şi de la o distanţă suficient de mare ca să se afle în afara acţiunii factorilor suplimentari ai tragerii. Împuşcarea s-a produs, posibil, cu un glonţ calibru 7,62 mm, numai prin ricoşare (lovire anterioară a unui plan dur care să determine deformarea glonţului). În ceea ce priveşte victimele Pârvulescu Dan Gabriel şi Iancu Cătălin care au suferit vătămări corporale prin împuşcare în zona membrelor inferioare, se constată că numai datorită încercării lor de a se salva din faţa gloanţelor nu au fost împuşcate în zone vitale. Concluzia care se poate trage şi în cazul acestora, este aceea că, a existat o intenţie indirectă din partea trăgătorilor de a le suprima viaţa prin împuşcare cu o armă de foc, instrument destinat special pentru ucidere şi numai reacţia lor de moment i-a salvat, dovadă fiind existenţa celor 4 persoane ucise.
În afara celor 3 părţi vătmate, rănite prin împuşcare, în urma studierii arhivelor şi a documentelor primite de la 14 spitale din Capitală, au mai fost identificate şi alte persone care au fost diagnosticate cu răni rezultate din împuşcare, însă în ceea ce le priveşte, cauza a fost disjunsă o dată cu întocmirea primului rechizitoriu, cercetările fiind efectuate într-un alt dosar.
Învinuitul col. rez. Constantin Vasile, a negat săvârşirea vreunor fapte penale, considerând că este nevinovat, însă ceilalţi martori audiaţi susţin contrariul. Unul dintre aceştia este chiar fostul său şef, generalul rez. Budiaci Mircea care a declarat că "dimineaţa..., când acest detaşament a revenit la comandament locotenent-colonelul Costantin Vasile a venit personal şi mi-a raportat că misiunea a fost îndeplinită însă au întâmpinat reacţii agresive din partea manifestanţilor în zona Casei Centrale a Armatei, către sediul Poliţiei Capitalei, loc în care acest detaşament a executat foc de avertisment pentru împrăştierea manifestanţilor. Textual, despre acesta ofiţerul ne-a spus "datorită reacţiei agresive a manifestanţilor, am fost nevoiţi să deschidem foc de avertisment, după care manifestanţii au început să strige că pleacă, deoarece nu le merge cu noi. Precizez că locotenent-colonelul Constantin Vasile a fost numit din partea Comandamentului Aviaţiei Militare, şef al acestui detaşament, răspunzând de coordonarea îndeplinirii misiunii” .
Aşa cum s-a menţionat şi în rechizitoriul iniţial, din probatoriul administrat şi actele aflate la dosar, rezultă că învinuitul col. rez. Constantin Vasile a săvârşit faptele cu intenţie indirectă. În ceea ce îi priveşte pe ceilalţi militari din U.M. 01847 Buzău, în mod corect s-a apreciat că aceştia nu pot fi traşi la răspundere penală, întrucât, la fel ca şi trăgătorii de la sediul Ministerului de Interne au executat un ordin militar, legal în formă şi aparent legal în conţinut, fără ca ei să aibă posibilitatea, în condiţiile date de a nu-l îndeplini. Mai mult, ca urmare a informaţiilor primite de la cel mai înalt nivel, ei aveau convingerea că acţionează împotriva unei "rebeliuni legionare şi că trebuie să acţioneze ca atare”. Pe de altă parte, rezultă că unii dintre manifestanţi au dat dovadă de violenţă, aruncând cu pietre şi sticle incendiare spre zona unde se aflau militarii. Prin urmare, în mod cert a existat o stare de provocare şi, ca atare, în mod obligatoriu aceasta urmează a fi reţinută ca circumstanţă atenuantă, potrivit art. 73, lit. b , din C. pen.

VI. PRACTICA JUDICIARĂ ŞI DOCTRINA DE SPECIALITATE ÎN MATERIE

Iniţial, s-a stabilit că toţi cei cinci învinuiţi se fac răspunzători de instigare la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art.25, rap. la art.174-176, lit.b, din C.pen., cu aplicarea art.73 lit. b, din C.pen. şi art.75, lit.a, din C. pen., iar pentru învinuitul col. rez. Constantin Vasile s-a reţinut şi instigare la tentiva la infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 25, rap. la art.20 şi la art. 174-176, lit. b, din C.pen. cu aplicarea art.33, lit.a, din C.pen şi art.73, lit. b, din C.pen. După restituirea cauzei şi efectuarea lucrărilor solicitate pentru completarea urmăririi penale, reanalizând întreg materialul probatoriu administrat, s-a dispus, prin ordonanţa din 02.07.2007, schimbarea încadrării juridice din cea iniţială în aceea de participaţie improprie la omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 31, alin 2, din C.pen rap. la art. 174, 175, lit. e şi 176 lit. b, din C. pen, în condiţiile prev. de art. 73, lit. b, din C.pen. şi cu aplicarea prevederilor art. 13, din C.pen. În ceea ce îl priveşte pe învinuitul col. rez. Constantin Vasile, urmează a i se reţine şi participaţie improprie la tentativa de omor calificat şi omor deosebit de grav, în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, prev. de art. 33, lit. b, din C.pen.
Pentru a se ajunge la această încadrare juridică, s-a avut în vedere că, în conformitate cu disp. art. 31, alin. 2, din C.pen., participaţia improprie constă în determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă, fără vinovăţie.
Din probatoriul administrat, rezultă că învinuiţii, acţionând fie împreună, fie independent, potrivit nivelului ierarhic de competenţă funcţională conferit de funcţiile pe care erau încadraţi, au determinat, în modalităţile arătate, militarii subordonaţi lor să comită faptele care au avut ca urmare uciderea a 4 persoane şi rănirea altor 3.
Un alt aspect care a fost examinat este acela referitor la determinarea gradului de vinovăţie al persoanelor implicate. Este imposibil şi incorect, din punct de vedere juridic a se stabili o vinovăţie generalizată asupra tuturor participanţilor pentru că, nu toţi, aşa cum s-a arătat în expunerea stării de fapt, au acţionat pentru a produce urmările ce au avut loc. Cert este însă, că învinuiţii au depăşit limitele unor reacţii tolerabile în cadrul confruntărilor ce au avut loc cu manifestanţii. Este important de subliniat că decizia iniţială de reprimare a fost luată la cel mai înalt nivel şi a fost coordonată, personal, de către fostul şef al statului, Iliescu Ion. Faţă de acesta, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru participaţie improprie la aceeaşi fapte, prin rezoluţia din data de 19.06.2007. Planul de acţiune a fost elaborat din ordinul său şi, în calitate de preşedinte ales, a ordonat intervenţia militară, cu muniţie de război, TAB-uri şi alte forţe, împotriva demonstranţilor care se manifestau violent, depăşindu-şi atribuţiile prevăzute de art. 82 din Decretul Lege nr. 92/1990. De asemenea, nu a fost luată o decizie cu consultarea Consiliului Militar Superior (ulterior denumit Consiliul Suprem de Apărare a Ţării). Nu există nici un Decret ori alt act, în baza căruia să se fi dispus alarmarea de luptă a unităţilor ori instituirea stării de urgenţă, aşa cum se prevede în art. 82, lit. g, din actul normativ anterior menţionat. Mobilizarea parţială sau generală a armatei putea fi declarată numai cu aprobarea prealabilă a Parlamentuilui, în cazuri excepţionale, conform art. 82, lit. f din acelaşi Decret. Dreptul de a dispune alarmarea de luptă (atunci având indicativul "Ştefan cel Mare”), îl avea exclusiv ministrul apărării naţionale, însă acesta nu era în ţară. S-a ordonat doar alarmă de exerciţiu - indicativul "Munţii de Aramă” potrivit căruia, unităţile implicate nu trebuiau înarmate cu muniţie de război şi nu trebuiau să părăsească incinta cazărmilor sau locaţia stabilită pentru acest tip de alarmă.
Având în vedere aceste considerente, precum şi probatoriul administrat în cauză şi ţinând seama de decizia Curţii Constituţionale din 20.06.2007, prin care s-a statuat că art.3, alin 2 şi 3 teza întâi din Legea nr. 356/2006, pentru modificare şi completarea codului de procedură penală, precum şi modificarea altor legi sunt neconstituţionale, prin rezoluţia din 19.07.2007 s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îl priveşte pe Iliescu Ion şi declinarea acesteia la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Secţia de urmărire penală şi criminalistică, dându-se astfel eficienţă disp. art. 35, alin. 2 din C.pr.pen.
În sprijinul tezei care susţine că responsabilitatea sub aspect penal revine liderilor decidenţi, sunt şi deciziile anterioare emise de Curtea Supremă de Justiţie şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care au fost condamnaţi Miron Cozma şi alţi inculpaţi pentru faptele comise în timpul mineriadelor din 1991 şi 1999. (Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr. 486/15.02.1999 şi Sentinţa nr.72/12.12.2003 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 5459 din 28.09.2005). Folosind o exprimare mai plastică, nu este de vină trotilul care explodează, ci acela (aceia) care dă (dau) foc fitilului.
Doctrina actuală oferă subiecte interesante privind angajarea răspunderii în astfel de situaţii. În doctrina română, s-a impus instituţia participaţiei improprii care a fost adoptată în art. 31 din C.pen. În alte legislaţii, cum sunt cele din Germania, Spania, Statele Unite ale Americii, Federaţia Rusă şi altele, a fost adoptată o nouă "figură juridică, aceea a autorului mediat; acesta răspunde în calitate de autor pentru infracţiunea săvârşită de o persoană incapabilă sau care a acţionat fără vinovăţie, în măsura în care voinţei acestuia i s-a substituit voinţa persoanei care a acţionat din umbră (autorul mediat) şi care s-a folosit ca de un instrument de executantul material al faptei” (a se vedea, George Antoniu, Participaţia penală, studiu publicat în Revista de drept penal, nr. 3/2000, pag. 33-40).
Pe de altă parte, "folosirea cu intenţie a unor elemente umane deficiente, imprudente sau iresponsabile (ori a celor aflaţi sub ordin ori comandă militară - s.n.) la efectuarea de activităţi infracţionale, face ca aceste activităţi să fie lesne săvârşite şi cu riscuri reduse pentru cei care le iniţiează...participanţii care lucrează cu intenţie sunt persoane deosebit de abile care stiu să acţioneze eficient, şi totuşi să rămână mereu în umbră. În analele justiţiei, în repertoariile de practică judiciară, când s-au putut stabili cazuri de participaţie penală improprie, acestea priveau fapte extrem de odioase, deosebit de grave prin urmările lor, fapte care şi-au găsit o tristă rezolvare : răzbunări, răfuieli de familie, ieşiri din situaţii dezastruoase şi alte situaţii în care numai crima era considerată ca unic remediu”.
Abilitatea celor care lucrează cu intenţie, constă în primul rând, într-o atentă alegere a persoanelor, iar în al 2-lea rând în orientarea abilă a activităţii tuturor participanţilor (a se vedea Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Rodica Stănoiu şi alţii, Codul penal comentat şi adnotat, partea specială, vol.I, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975, pag. 239).
Deosebit de acestea, în lucrarea " Infracţiuni contra vieţii persoanei” de Ion Dobrinescu, publicată în Ed. Academiei, Bucureşti 1987, calitatea procesuală a celui care determină pe altcineva să comită fapte penale, este apreciată ca fiind deosebit de periculoasă, întrucât "utilizează slăbiciunea altuia şi acţionează din umbră, perfid, uneori prin metode dificil de sesizat, provocând o mutaţie esenţială în conştiinţa instigatului, de ordin negativ. Anterior,...acesta se afla inactiv, indiferent sau nedecis, pentru ca ulterior şi ca urmare a intervenţiei exercitate asupra lui să se decidă să săvârşescă o faptă atât de gravă cum este omorul”.
Sociologii şi psihologii au evidenţiat într-un foarte mare număr de lucrări rolul liderilor şi impactul pe care aceştia îl au asupra unui grup social, dar mai ales asupra militarilor subordonaţi. Astfel, în ceea ce priveşte rolul liderului asupra celor în fruntea cărora este plasat, s-a concluzionat că "un lider induce o stare hipnotică. Impactul său este transmis din persoană în persoană, prin contagiune şi durează atât de mult cât durează evenimentul care l-a prilejuit” sau "liderul exercită o influenţă irezistibilă şi îşi câştigă o ascendenţă sigură asupra celorlalţi. Un asemenea lider expoatează tradiţia care, la rândul ei, întreţine o corespondenţă aparte, cu psihicul fiecărui individ. Asocierea unei idei conştiente şi a unei memorii inconştiente, scurtcircuitează logica şi devine la fel de compulsivă precum o obsesie. În acest fel, el este capabil să determine mulţimile” (cu atât mai mult pe militarii subordonaţi) - a se vedea Siegmund Freud, citat de Serge Moscovici în lucrarea Descoperirea maselor - Psihologie socială, Ed. Polirom, Iaşi, 1996, pag. 410 - 413. Acelaşi autor arată că "particularitatea mulţimilor este fuziunea indivizilor într-o conştiinţă şi o stare emotivă comună...nici unul dintre membrii mulţimii nu ar trebui să comită de unul singur vreuna dintre faptele abominabile pe care mulţimea le săvârşeşte aparent, cu uşurinţă”.
Este evident că atât fostul şef al statului Ion Iliescu, cât şi ministrul de interne, generalul Mihai Chiţac ori adjunctul său generalul Andriţa Gheorghe, precum şi col. Costea Dumitru şi col. Constantin Vasile au fost lideri incontestabili, comandanţi sau superiori ai militarilor folosiţi în acţiunea de reprimare. Prin urmare, ei sunt cei responsabili de faptele săvârşite, fără vinovăţie, de către militarii folosiţi în acestă acţiune iar soluţia adoptată iniţial, fiind corectă, urmează a fi menţinută.

VII. LATURA CIVILĂ A CAUZEI PENALE

Pentru victima Mocanu Velicu Valentin, s-au constituit părţi civile soţia lui, Mocanu Anca, împreună cu fiii lor, Mocanu Ştefan Gabriel şi Mocanu Maria Raluca, aceştia urmând să îşi formuleze pretenţiile în faţa instanţei.
Pentru victima Lepădatu Mitriţă, s-a constituit parte civilă soţia acestuia, Lepădatu Gabriela Rodica, urmând să îşi formuleze pretenţiile în faţa instanţei.
Întrucât Mocanu Velicu Valentin şi Lepădatu Mitriţă au decedat ca urmare a împuşcării mortale de către cadre ale Ministerului de Interne ce se aflau în timpul serviciului şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cauză, va fi introdusă ca parte responsabilă civilmente Ministerul de Interne.
Pentru victima Drumea Dragoş, s-a constituit parte civilă mama acestuia Drumea Virginia urmând să îşi formuleze pretenţiile în faţa instanţei.
Pentru victima Duncă Gheorghiţă s-au constituit părţi civile soţia acestuia Duncă Maria şi fiicele acestuia Bursuceanu Cristina Gabriela şi Ştefan Oana Mihaela, urmând să îşi formuleze pretenţiile în faţa instanţei.
Cele două victime au fost împuşcate de cadre militare aparţinând M.A.p.N. care, în aceleaşi împrejurări au rănit alte trei persoane, astfel:
Partea vătămată Iancu Cătălin, a fost internată şi tratată la Spitalul Clinic Colţea şi a declarat că nu se constituie parte civilă în procesul penal, dar solicită tragerea la răspundere a celor vinovaţi.
Partea vătămată Prodanczuk Gabriel a fost internată şi tratată la Spitalul Clinic de Urgenţă şi la Spitalul Clinic de Stomatologie. Iniţial, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 200 milioane lei, apoi, a declarat că îşi va reformula pretenţiile în faţa instanţei.
Partea vătămată Pârvulescu Dan Gabriel a fost internată şi tratată la Spitalul Militar Central Bucureşti şi se constituie parte civilă în cauză, urmând să îşi formuleze pretenţiile în faţa instanţei.
În ceea ce priveşte uciderea lui Drumea Dragoş şi Duncă Gheorghiţă, precum şi rănirea lui Iancu Cătălin, Prodanczuk Gabriel şi Pârvulescu Dan Gabriel, de către militari din cadrul M.A.p.N. aflaţi în timpul serviciului şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, în cauză, urmează a fi introdusă ca parte responsabilă civilmente, M.A.p.N., prin Oficiul Juridic. De asemenea, vor fi introduse, din oficiu, ca părţi civile, unităţile spitaliceşti, unde au primit îngrijiri medicale victimele, înainte de deces sau sau cele care necesitau tratament medical de specialitate în cazul celor trei răniţi, după cum urmează: Spitalul Clinic de Urgenţă, Spitalul Militar Central Bucureşti, Spitalul Clinic Colţea şi Spitalul Clinic de Stomatologie.

VIII. ALTE ASPECTE PROCESUAL PENALE

Urmărirea penală a fost începută faţă de generalul în rezervă Chiţac Mihai, la data de 12.01.2000, faţă de generalul în rezervă Andriţa Gheorghe la aceeşi dată iar faţă de coloneii în rezervă Costea Dumitru şi Constantin Vasile, la data de 23.02.2000, respectiv la data de 18.01.2000. Tot la aceeşi dată (18.01.2000), s-a dispus începerea urmăririi penale şi faţă de colonelul în rezervă Călin Traian Ştefan.
Prin rechizitoriul din 18.05.2000, cei 5 inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru instigare la infracţiunea de omor deosebit de grav iar colonelul Constantin Vasile şi pentru instigare la tentativa la infracţiunea de omor deosebit de grav, conform încadrărilor juridice despre care s-a făcut menţiune la începutul rechizitoriului. Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de 6 cadre ale Ministerului de Interne, precum şi faţă de cadrele militare şi militarii în termen din U.M. 01847 Buzău, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor deosebit de grav, întrucât s-a apreciat că aceştia au săvârşit faptele fără vinovăţie.
Deosebit de cele mai sus arătate, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor într-un dosar separat pentru cele peste 1000 de persoane reţinute de forţele de ordine, cu concursul minerilor, precum şi pentru celelalte 2 victime ucise prin împuşcare sau rănite cu arme de foc sau în alt mod.
Prin Sentinţa nr. 69/30.01.2003 a Curţii Supreme de Justiţie- Secţia Penală, rămasă definitivă prin Decizia nr. 69/16.02.2004, din dosarul nr. 554/2003, a completului de 9 judecători, din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus restituirea cauzei la Secţia Parchetelor Militare, în vederea completării urmăririi penale.
La data de 27.07.2004, aşa cum rezultă din certificatul de deces (vol.VIII, fila 177), colonelul în rezervă Călin Traian Ştefan a decedat. Prin urmare, se va dispune încetarea urmăririi penale faţă de el, prin prezentul rechizitoriu.
La date de 14.10.2005, s-a dispus prin "Rezoluţie”, scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor general rez. Chiţac Mihai, general rez. Andriţa Gheorghe, col. rez. Călin Traian, col. rez Costea Dumitru şi col. rez. Constantin Vasile.
Apreciindu-se că "Rezoluţia” de scoatere de sub urmărire penală nu respectă condiţiile de fond şi de formă cerute de Codul de procedură penală şi că nu au fost clarificate toate motivele de restituire cerute de judecători şi nici nu s-a stabilit cine se face vinovat de uciderea prin împuşcare şi vătămarea corporală a victimelor, prin ordonanţa din 10.09.2006, s-a dispus infirmarea respectivei "Rezoluţii” de scoatere de sub urmărire penală ca fiind nelegală şi netemeinică şi totodată continuarea cercetărilor pentru stabilirea adevărului şi a persoanelor ce se fac vinovate pentru uciderea şi rănirea prin împuşcare a victimelor.
În urma cercetărilor efectuate şi a noilor probatorii administrate în cauză, prin ordonanţa din 02.07.2007, s-a dispus, în baza art. 238, din C.pr.pen., schimbarea încadrării juridice, din instigare la omor deosebit de grav prev. de art. 25, rap. la art 174-176, lit. b, din C. pen., în aceea de participaţie improprie la omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 31, alin 2 din C. pen., rap. la art. 174, 175, lit. e, 176, lit. b, din C. pen., în condiţiile prev. de art. 73, lit. b, din C. pen. şi cu aplicarea legii penale mai favorabile prev. de art. 13, din C. pen.

X. ÎN DREPT

1). Fapta învinuitului, general locotenent (cu trei stele), rez. dr. ing. Chiţac Mihai, fost ministru de interne, care în exercitarea atribuţiilor funcţiei ce o îndeplinea a determinat subordonaţii săi să utilizeze armamentul din dotare cu muniţie de război, trăgând din sediul Ministerului de Interne asupra manifestanţilor, dintre care unii protestau violent, acţiune în urma căreia a rezultat decesul prin împuşcare a 2 persoane şi a pus în pericol viaţa altora, fapta fiind comisă de către militari, fără vinovăţie, constituie participaţie improprie la omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 31, alin 2, din C. pen., rap. la art. 174, 175 lit.e, 176 lit. b, din C.pen. , în condiţiile prev. de art. 73 lit.b, din C.pen.
2). Fapta învinuitului, general maior (cu două stele) rez. dr. ing. Andriţa Gheorghe, fost adjunct al ministrului de interne, care în exercitarea atribuţiilor funcţiei ce o îndeplinea a determinat subordonaţii săi să utilizeze armamentul din dotare cu muniţie de război, trăgând din sediul Ministerului de Interne asupra manifestanţilor, dintre care unii protestau violent, acţiune în urma căreia a rezultat decesul, prin împuşcare a 2 persoane şi a pus în pericol viaţa altora, fapta fiind comisă de către militari, fără vinovăţie, constituie participaţie improprie la omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 31, alin 2, din C. pen., rap. la art. 174, 175 lit.e, 176 lit. b, din C.pen. , în condiţiile prev. de art. 73 lit.b, din C.pen.
3). Fapta învinuitului, colonel rez. Costea Dumitru, fost comandant al Unităţii Militare de Trupe de Pază şi Ordine din Ploieşti, care în exercitarea atribuţiilor funcţiei ce o îndeplinea a determinat subordonaţii săi să utilizeze armamentul din dotare cu muniţie de război, trăgând din sediul Ministerului de Interne asupra manifestanţilor, dintre care unii protestau violent, acţiune în urma căreia a rezultat decesul, prin împuşcare a 2 persoane şi a pus în pericol viaţa altora, fapta fiind comisă de către militari, fără vinovăţie, constituie participaţie improprie la omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 31, alin 2, din C. pen., rap. la art. 174, 175 lit.e, 176 lit. b, din C.pen. , în condiţiile prev. de art. 73 lit.b, din C.pen.
4). A. Fapta învinuitului, colonel în rez. Constantin Vasile, fost ofiţer I în Secţia paraşutişti, din cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare, care în noaptea de 13/14.06.1990, fiind şeful Detaşamentului de paraşutişti, a determinat subordonaţii săi să utilizeze armamentul din dotare cu muniţie de război, trăgând în zona magazinului "Romarta Copiilor”, asupra manifestanţilor, dintre care unii protestau violent, acţiune în urma căreia a rezultat decesul, prin împuşcare a 2 persoane şi a pus în pericol viaţa altora, fapta fiind comisă de către militari, fără vinovăţie, constituie participaţie improprie la omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 31, alin 2, din C. pen., rap. la art. 174, 175 lit.e, 176 lit. b, din C.pen. , în condiţiile prev. de art. 73 lit.b, din C.pen.
B. Fapta aceluiaşi învinuit care a a determinat subordonaţii săi să utilizeze armamentul din dotare cu muniţie de război, trăgând în zona magazinului "Romarta Copiilor” asupra manifestanţilor, dintre care unii protestau violent, acţiune în urma căreia a rezultat rănirea, prin împuşcare a 3 persoane şi a pus în pericol viaţa altora, fapta fiind comisă de către militari, fără vinovăţie, constituie participaţie improprie la tentativă la infracţiunea de omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 31, alin 2, din C. pen., rap. la art.20 şi art.174, 175 lit.e, 176 lit. b, din C.pen. , în condiţiile prev. de art. 73 lit.b, din C.pen.
Cele două fapte au fost comise în condiţiile concursului ideal de infracţiuni, prev. de art. 33, lit.b, din C.pen.
Având în vedere faptul că , de la data comiterii faptelor până în prezent au survenit mai multe modificări legislative, în sensul că infracţiunile de omor calificat şi omor deosebit de grav au fost mai aspru pedepsite, urmează a se aplica legea penală mai favorabilă, şi anume aceea în vigoare la data comiterii faptelor, potrivit art. 13, din C.pen.

Având în vedere cele ce preced, din care rezultă că în cauză au fost administrate probatoriile necesare, că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului şi că urmărirea penală este completă, în baza prevederilor art. 262, pct.1, lit a, din C.pr.pen , precum şi ale art. 242, alin. 1, rap.la art. 10, lit.g şi art.11, lit.c, din C.pr.pen,

DISPUN:

I. Punerea în mişcare a acţiunii penale şi
II. Trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpaţilor :
1. General locotenent (cu trei stele), rez. dr. ing. Chiţac Mihai, fost ministru de interne, fiul lui Gheorghe şi Saveta, născut la data de 04.11.1928, în localitatea Suharău, jud. Botoşani, cetăţean român, studii - Academia de Înalte Studii Militare, în prezent pensionar, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în Bucureşti, str. Sf. Spiridon, nr. 12, sc.A, et.5, ap.11, sector 1, posedă antecedente penale fiind condamnat definitiv la 2 ani închisoare cu suspendare pentru o faptă concurentă (art.25, rap.la art 189, alin 2, din C.pen.) şi în curs de judecare pentru implicarea sa în Revoluţie (conform fişei de cazier), pentru participaţie improprie la omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 31, alin 2, din C. pen., rap. la art. 174, 175 lit.e, 176 lit. b, din C.pen., în condiţiile prev. de art. 73 lit.b, din C.pen., cu aplicarea prevederilor art.13, din C.pen.

2. General maior (cu două stele) rez. dr. ing. Andriţa Gheorghe, fost adjunct al ministrului de interne, fiul lui Ion şi Natalia, născut la data de 20.12.1937, în Bucureşti, cetăţean român, studii - Academia de Înalte Studii Militare şi Facultatea de chimie, în prezent pensionar, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în Bucureşti, Bd. Armata Poporului, nr. 13 C, bloc D5, sc. 2, parter, ap.12, nu posedă antecedente penale, pentru participaţie improprie la omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 31, alin 2, din C. pen., rap. la art. 174, 175 lit.e, 176 lit. b, din C.pen. , în condiţiile prev. de art. 73 lit.b, din C.pen., cu aplicarea prevederilor art.13, din C.pen.

3. Colonel rez. Costea Dumitru, fost comandant al U. M. de Trupe de Pază şi Ordine Ploieşti, fiul lui Nicolae şi Elena, născut la data de 16.05.1050 în Ploieşti, jud. Prahova, cetăţean român, studii - Academia de Înalte Studii Militare, ocupaţia şef seviciu siguranţă - administrarea patrimoniului propriu, la S.C. Petrotrans S.A., Ploieşti, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în Ploieşti, str.Cuza Vodă, nr.3, bloc D11, et.7, ap.21, jud. Prahova, nu posedă antecedente penale, pentru participaţie improprie la omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 31, alin 2, din C. pen., rap. la art. 174, 175 lit.e, 176 lit. b, din C.pen. , în condiţiile prev. de art. 73 lit.b, din C.pen., cu aplicarea prevederilor art.13, din C.pen.

4. Colonel rez. Constantin Vasile, fost ofiţer I, în Secţia paraşutişti, din cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare, fiul lui Ion şi Maria, născut la data de 01.06.1948 în Drobeta -Turnu Severin, cetăţean român, studii - Academia de Înalte Studii Militare, în prezent pensionar, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în Bucureşti, Bd. Luptătorilor, nr.10, sector 1, cu reşedinţa în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti, nr. 95, bloc 2, sc. 1, et. 1, ap. 16, sector 1, pentru :
- participaţie improprie la omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 31, alin 2, din C. pen., rap. la art. 174, 175 lit.e, 176 lit. b, din C.pen. , în condiţiile prev. de art. 73 lit.b, din C.pen.
- participaţie improprie la tentativă la infracţiunea de omor calificat şi omor deosebit de grav, prev. de art. 31, alin 2, din C. pen., rap. la art.25 şi art.174, 175 lit.e, 176 lit. b, din C.pen. , în condiţiile prev. de art. 73 lit.b, din C.pen.
în condiţiile prev. de art.33, lit.b, din C.pen. şi cu aplicarea prevederilor art.13, din C.pen.

III. Încetarea urmăririi penale faţă de col. rez. Călin Traian Ştefan, fost şef al Secţiei pază şi control acces în M.I. , fiul lui Dumitru şi Maria, născut la data de 24.01.1941, în Ploieşti, jud. Prahova, cetăţean român, studii- Şcoala de Ofiţeri M.I., Oradea, decedat la data de 27.07.2004, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, str. Barajul Sadului, nr. 2, bloc. Z11, sc. 4, ap.48, sector 3, care a fost cercetat pentru instigare la omor deosebit de grav, prev de art.25, rap.la art.174-176, lit.b, din C.pen., cu aplicarea art. 73 lit.b, din C.pen.şi art.13, alin.1 din C.pen. , întrucât acesta a decedat.

IV. În conformitate cu prevederile art. 264, din C.pr.pen, dosarul va fi înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmând ca la termenul de judecată să fie citaţi:

Inculpaţii:

1. General locotenent (cu trei stele) rez. dr. ing. Chiţac Mihai, domiciliat în Bucureşti, str. Sf. Spiridon, nr. 12, sc.A, et.5, ap.11;(vol.II, filele 137-224; vol.IV, filele 106-119; vol.V, filele 347-349 şi vol.IX, filele 87-110);

2. General maior (cu două stele) rez. dr. ing. Andriţa Gheorghe domiciliat în Bucureşti, Bd. Armata Poporului nr. 13 C, bloc D5, sc. 2, parter, ap.12,sectorn 6; (vol.IV, filele 142-147; vol.V, filele 338-340 şi vol.IX, filele 117-125);

3. Colonel în rez. Costea Dumitru, domiciliat în Ploieşti, str.Cuza Vodă nr.3, bloc D11, et.7, ap.21, jud. Prahova; (vol.IV, filele 195-203; vol.V, filele 341-343; vol.IX, filele 128-134 );

4. Colonel în rez. Constantin Vasile, domiciliat în Bucureşti, Bd. Luptătorilor nr.10, sector 1, cu reşedinţa în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 95, bloc 2, sc. 1, et. 1, ap. 16, sector 1; (vol.IV, filele 222-225; vol.V, filele 344-346; vol.IX, filele 139-142)
Alte date :
- Se stabilesc cheltuieli judiciare în cuantum de 2000 lei, respectiv 500 lei pentru fiecare dintre cei patru inculpaţi.
Marius
 
Mesaje: 949
Membru din: Dum Ian 09, 2005 5:52 am
Localitate: Timisoara


Înapoi la Revolutia si Contrarevolutia din 1990

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 20 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009