Sectorul CIVES
 
 

Verificari la C.N.S.A.S.

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Verificari la C.N.S.A.S.

Mesajde Nica Leon » Lun Oct 12, 2009 3:35 pm

Către,
C.N.S.A.S.


În atenţia dlui Virgiliu-Leon Ţîrău


Stimate Domn,


Am avut neplăcerea să găsesc comunicarea dvs., transmisă ca urmare a faptului că în acest stat terfelit şi umilit de comunişti, criminalii au încă drepturi şi un tupeu nemăsurat.
Spun asta, pentru că, scîrbit peste măsură, sînt nevoit să constat că după toată lupta mea împotriva bestialei dictaturi comuniste, un fost sprijinitor la ciumei roşii, ce primea soldă ca maior la trupele de grăniceri ale M.I., după ce a fost dat afară în 1987, fiind găsit a fi bolnav mintal şi pensionat, devenit apoi lucrător la Fabrica de Lapte Militari, a venit îmbrăcat în uniformă de maior de grăniceri, în seara de 22 12 1989, în clădirea fostului C.C., deci după fuga dictatorului şi a sinistrei, unde s-a băgat pe sub pielea unui alt ticălos, Mazilu Dumitru, fost şef la Şcoala securităţii de la Băneasa, după care au început să aresteze şi să tortureze oameni nevinovaţi, să dea ordine cretinoide, în urma cărora au fost împuşcaţi tineri. Faptele criminale celui care v-a sesizat au culminat în data de 24 12 1989, cînd numitul Iordan Rădulescu s-a lăudat în gura mare, în prezenţa a zeci de martori, că el “a salvat revoluţia” pentru că a împuşcat cinci “terorişti”, în realitate nişte bieţi copii, cel mai mare avînd numai 15 ani, veniţi acolo să viziteze şi ei clădirea.
Pentru aceste fapte criminale eu am sesizat Parchetul General, cauza fiind şi astăzi în nelucrare, pardon, în “cercetare”, la Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Bucureşti, Serviciul Teritorial Militar, ca şi opinia publică.
Cu toate că pînă şi Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie a ajuns la justa concluzie că toate dovezile şi actele semnate în acea perioadă, dar şi ulterior, de Mazilu, nu reprezintă dovezi în sensul Legii nr. 42/1990 şi a Legii nr. 341/2004, atît semnatarul respectivelor documente bune de lada de gunoi cît şi Iordan Rădulescu, fără a fi dovedit vreodată faptele deosebite, care să fi contribuit la victoria Revoluţiei române, au fost făcuţi totuşi “revoluţionari”, chiar cu certificate preschimbate, beneficiind de drepturi nemeritate, în timp ce eu sînt nu numai persecutat, ca urmare a luptei mele împotriva ciumei roşii, care a culminat cu conceperea, declanşarea şi condurerea la victorie a luptei pentru dreptate, libertate şi democraţie, ci şi umilit prin astfel de mizerii.
Aşa fiind, avînd în vedere că în ordonanţă se aminteşte atît de “cunoaşterea istoriei recente” care se pretinde că ar fi o prioritate, deşi dosarele de cercetare penală a atîtor criminali stau în nelucrare, fiind sub o straşnică protecţie a procurorilor, de aproape 20 de ani, ca şi de “adevărul istoric”, pe care cred că dvs. nu îl cunoşteaţi pînă acum, pentru că este sistematic ascuns de indivizi ca acest Iordan Rădulescu – făcut ilegal revoluţionar, contrar prevederilor legale, care prevăd că acordarea titlului să se facă pe baza faptelor deosebite, care tocmai pentru că a luptat împotriva Revoluţiei române este şi astăzi un abject profitor al unei lupte anticomuniste la care niciodată nu a participat, deşi beneficiază şi astăzi de toate drepturile, fiind făcut chiar şi secretar de stat la S.S.V.R.
Ca atare, vă mărturisesc, cu o deplină greaţă, că astfel de “verificări” şi acum îmi provoacă o neţărmurită indignare şi o extremă scîrbă, ele amintindu-mi de perioada de tristă amintire, cînd şi atunci eram verificat de organele de partid şi de stat, pentru că le stăteam în gît.

Cu consideraţie,

Nica Leon 12 10 2009

Persecutatul binefăcător al României şi al boborului român
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 14 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009