Sectorul CIVES
 
 

Jefuirea romanilor

Stand: dedicat contributiilor lui Nica Leon, care nu sint plasate in alte forumuri

Moderator: Nica Leon

Jefuirea romanilor

Mesajde Nica Leon » Lun Mai 29, 2006 4:40 pm

Către,
Tribunalul Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ


Domnule Preşedinte,

Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3 C, ap. 23, sector 2, cod 021791, chem în judecată şi personal la interogatoriu Ministerul Economiei şi Comerţului din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 152, sector 1, cod 010096, pentru ca prin hotărîrea pe care o veţi pronunţa să constataţi că reprezentanţii acestuia au încălcat prevederile constituţionale şi Legea 544/2001, prin refuzul de a-mi răspunde la solicitarea mea legitimă, respectiv să-mi transmită o copie a contractului de vînzare-cumpărare încheiat de reprezentanţii pîrîtului care au decis să înstrăineze ilegal S.C.de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord";
Să obligaţi pîrîtul, prin sentinţă, să îmi pună la dispoziţie contractul de vînzare-cumpărare încheiat de reprezentanţii pîrîtului cu firma E.On/Ruhrgas din Germania;
Să oblige pîrîtul să-mi plătească daune morale în sumă de 15.000.000 lei noi ca urmare a încălcării drepturilor mele, a ofensei şi desconsiderării mele;

MOTIVE

În fapt, aflînd din presă că reprezentanţi ai Guvernului României au vîndut abuziv 30% din acţiunile unei mari societăţi din România, S.C.de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" fără a avea vreun titlu legal şi fără să aibă dreptul constituţional şi rolul să vîndă bunuri proprietate publică a statului, bunuri inalienabile confrom art. 136 alin. 2 şi 4, bunuri ce aparţin de drept numai poporului român suveran, am solicitat în scris să pîrîtului să-mi transmită copia respectivului contract de vînzare-cumpărare.
Cu intenţia de a verifica care este realitatea palpabilă în care trăim şi pentru a vedea dacă România a devenit, după instalarea acestui guvern, un stat de drept şi, bazîndu-mă şi pe prevederile art. 31 din Constituţie, am cerut ministrului Codruţ Şereş să dispună să-mi fie transmisă copia contractului de vînzare – cumpărare încheiat de M.E.C în numele Guvernului României, de reprezentanţii săi, pentru S.C.de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord".
Deşi reprezentanţii pîrîtului aveau obligaţia să-mi răspundă la solicitarea mea, formulată şi transmisă la data de 21 12 2005 şi să-mi trimită copia contractului legitim solicitat şi legal datorat, aceştia au refuzat să îmi răspundă.
Refuzul de a-mi răspunde şi de a-mi transmite copia contractului solicitat este o dovadă a ilegalităţilor comise, pentru jefuirea poporului român, obligat să plătească preţuri exorbitante pentru gazul metan necesar economiei naţionale, cît şi pentru cel folosit în gospodăriile populaţiei, dar şi în industria naţională.
Avînd în vedere şi prevederile art. 1 alin. 3 şi 5, art. 2, art. 4, art. 16, art. 31 alin. 1 şi 2, art. 52, art. 53, art. 54, art. 55, art. 57, art. 102, art. 104 raportat la art. 82, art. 108, art. 131, art. 135 alin. 1 şi 2, lit. a, b, d şi f, art. 136 alin. 1, 2 şi 4 şi art 154 alin. 1 din Constituţie, am cerut în scris pîrîtului ca în conformitate cu Legea 544/2001 să dispună să-mi fie transmisă o copie a contractului de vînzare – cumpărare încheiat de reprezentanţii săi cu firma E.On./Ruhrgas din Germania.
Contrar Constituţiei şi legilor pîrîtul, pînă la data prezentei, nu mi-a transmis actul legitim solicitat, motiv pentru care îl chem în judecată, pentru ca prin sentinţa pe care o veţi pronunţa în cauză să obligaţi reprezentanţii acestuia să îmi transmită o copie a contractului de vînzare – cumpărare solicitat.
Totodată, vă rog să obligaţi pîrîtul să îmi plătească suma de 15.000.000 lei noi cu titlu de daune morale pe care reprezentanţii pîrîtului mi le-au pricinuit ca uramre a refuzului acestora de a-mi răspunde şi de a-mi trimite contractul de vînzare – cumpărare, prin care pîrîtul, prin reprezentanţii săi, cît şi cei din subordinea sa au decis abuziv să vîndă pachetul majoritar de acţiuni deţinut de statul român la S.C.de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Nord" şi nu de pîrît, la această mare societate din România.
În drept prevederile Legii 544/2001 art. 1, art. 2, art. 7 alin.1, art. 22 alin.2, cît şi cele invocate mai sus.
Anexez copia scrisorii pe care am adresat-o pîrîtului.

Nica Leon 16 .02. 2006


Către,
Tribunalul Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ


Domnule Preşedinte,

Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3 C, ap. 23, sector 2, cod 021791, chem în judecată şi personal la interogatoriu Ministerul Economiei şi Comerţului din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 152, sector 1, cod 010096, pentru ca prin hotărîrea pe care o veţi pronunţa să constataţi că reprezentanţii pîrîtului au încălcat prevederile constituţionale, cît şi Legea 544/2001, prin refuzul de a-mi răspunde la solicitarea mea legitimă, respectiv să-mi transmită copiile contractelor de vînzare-cumpărare încheiate de acesta, care a decis să înstrăineze ilegal S.C.Electrica Banat S.A. şi S.C. Electrica Dobrogea S.A.;
Să obligaţi pîrîtul, prin sentinţă, să îmi pună la dispoziţie contractele de vînzare-cumpărare încheiate de reprezentanţii pîrîtului cu firmele cumpărătoare.
Să oblige pîrîtul să-mi plătească daune morale în sumă de 15.000.000 lei noi ca urmare a încălcării demnităţii, drepturilor mele, ofensîndu-mă şi desconsiderîndu-mă atît pe mine, dar şi statul de drept;

MOTIVE

În fapt, aflînd din presă că reprezentanţi ai Guvernului României au vîndut abuziv un număr însemnat de acţiuni ale unor mari societăţi din România, respectiv S.C.Electrica Banat S.A. şi S.C. Electrica Dobrogea S.A, fără a avea vreun titlu legal şi fără să aibă dreptul constituţional şi rolul de a vinde bunuri proprietate publică a statului, bunuri inalienabile confrom art. 136 alin. 2 şi 4, bunuri ce aparţin de drept numai poporului român suveran, am solicitat în scris pîrîtului să-mi transmită copiile respectivelor contracte de vînzare-cumpărare.
Cu intenţia de a verifica care este realitatea palpabilă în care trăim şi, pentru a vedea dacă România a devenit, după instalarea acestui guvern, un stat de drept, bazîndu-mă şi pe prevederile art. 31 din Constituţie, am cerut ministrului Codruţ Şereş să dispună să-mi fie transmise copiile contractelor de vînzare – cumpărare încheiate de M.E.C în numele Guvernului României, prin reprezentanţii săi, pentru S.C.Electrica Banat S.A. şi S.C. Electrica Dobrogea S.A.
Deşi reprezentanţii pîrîtului aveau obligaţia să-mi răspundă la solicitarea mea, formulată şi transmisă la data de 12. 01 2006 şi, să-mi trimită actele legitim solicitate şi legal datorate, aceştia au refuzat să îmi răspundă.
Refuzul de a-mi răspunde şi de a-mi transmite copiile contractelor solicitate constituie o dovadă a ilegalităţilor comise, cu intenţia de a participa la jefuirea poporului român, obligat să plătească preţuri exorbitante pentru energia electrică consumată, energie ce a devenit pentru majoritatea românilor un lux, fiind chiar şi accizată, iar pentru agenţii economici un handicap care face ca majoritatea produselor româneşti să fie necompetitive la export şi neatractive pe piaţa internă.
Avînd în vedere şi prevederile art. 1 alin. 3 şi 5, art. 2, art. 4, art. 16, art. 31 alin. 1 şi 2, art. 52, art. 53, art. 54, art. 55, art. 57, art. 102, art. 104 raportat la art. 82, art. 108, art. 131, art. 135 alin. 1 şi 2, lit. a, b, d şi f, art. 136 alin. 1, 2 şi 4 şi art 154 alin. 1 din Constituţie, am cerut în scris pîrîtului ca în conformitate cu Legea 544/2001 să dispună să-mi fie transmise copiile contractelor de vînzare – cumpărare încheiate de reprezentanţii săi cu firmele străine.
Contrar Constituţiei şi legilor pîrîtul, pînă la data prezentei, nu mi-a transmis actele legitim solicitate, motiv pentru care îl chem în judecată, pentru ca prin sentinţa pe care o veţi pronunţa în cauză să obligaţi reprezentanţii acestuia să îmi transmită copiile contractelor de vînzare – cumpărare solicitate.
Totodată, vă rog să obligaţi pîrîtul să îmi plătească suma de 15.000.000 lei noi cu titlu de daune morale, pe care reprezentanţii pîrîtului mi le-au pricinuit ca uramre a refuzului acestora de a-mi răspunde şi de a-mi trimite copiile contractelor de vînzare – cumpărare, prin care pîrîtul, prin reprezentanţii săi, cît şi cei din subordinea sa au decis abuziv să vîndă pachetele majoritare de acţiuni deţinut de statul român la S.C.Electrica Banat S.A. şi S.C. Electrica Dobrogea S.A şi nu de pîrît, la aceaste mari societăţi din România.
În drept prevederile Legii 544/2001 art. 1, art. 2, art. 7 alin.1, art. 22 alin.2, cît şi cele invocate mai sus.
Anexez copia scrisorii pe care am adresat-o pîrîtului.

Nica Leon 16 .02. 2006



Către,
Tribunalul Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ

Domnule Preşedinte,

Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3 C, ap. 23, sector 2, cod 021791, chem în judecată şi personal la interogatoriu Ministerul Economiei şi Comerţului din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 152, sector 1, cod 010096, pentru ca prin hotărîrea pe care o veţi pronunţa să constataţi că reprezentanţii pîrîtului au încălcat prevederile constituţionale, cît şi Legea 544/2001, prin refuzul de a-mi răspunde la solicitarea mea legitimă, respectiv să-mi transmită copiile contractelor de vînzare-cumpărare încheiate de acesta, care a decis astfel să înstrăineze ilegal S.C. Electrica Moldova şi pe cel pentru vînzarea societăţii Electrica Moldova S.A. şi pe cel pentru vînzarea societăţii Electrica Oltenia S.A.;
Să obligaţi pîrîtul, prin sentinţă, să îmi pună la dispoziţie contractele de vînzare-cumpărare încheiate de reprezentanţii pîrîtului cu firmele cumpărătoare.
Să oblige pîrîtul să-mi plătească daune morale în sumă de 15.000.000 lei noi ca urmare a încălcării demnităţii, a drepturilor mele, ofensîndu-mă şi desconsiderînu-mă atît pe mine, cît şi statul de drept;

MOTIVE

În fapt, aflînd din presă că reprezentanţi ai Guvernului României au vîndut abuziv un număr însemnat de acţiuni ale unor mari societăţi din România, respectiv la S.C. Electrica Moldova şi la S.C. Electrica Oltenia S.A., fără a avea vreun titlu legal şi fără să aibă dreptul constituţional şi rolul de a vinde bunuri proprietate publică a statului, bunuri inalienabile confrom art. 136 alin. 2 şi 4, bunuri ce aparţin de drept numai poporului român suveran, am solicitat în scris pîrîtului să-mi transmită copiile respectivelor contracte de vînzare-cumpărare.
Cu intenţia de a verifica care este realitatea palpabilă în care trăim şi, pentru a vedea dacă România a devenit, după instalarea acestui guvern, un stat de drept, bazîndu-mă şi pe prevederile art. 31 din Constituţie, am cerut ministrului Codruţ Şereş să dispună să-mi fie transmise copiile contractelor de vînzare – cumpărare încheiate de M.E.C în numele Guvernului României, prin reprezentanţii săi, pentru S.C. Electrica Moldova şi la S.C. Electrica Oltenia S.A.
Deşi reprezentanţii pîrîtului aveau obligaţia să-mi răspundă la solicitarea mea, formulată şi transmisă la data de 27. 01 2006 şi să-mi trimită actele legitim solicitate şi legal datorate, aceştia au refuzat să îmi răspundă.
Refuzul de a-mi răspunde şi de a-mi transmite copiile contractelor solicitate constituie o dovadă a ilegalităţilor comise, cu intenţia de a participa la jefuirea poporului român, obligat să plătească preţuri exorbitante pentru energia electrică consumată, energie ce a devenit pentru majoritatea românilor un lux, fiind mai nou chiar accizată, iar pentru agenţii economici un handicap care face ca majoritatea produselor româneşti să fie necompetitive la export şi chiar pe piaţa internă.
Avînd în vedere şi prevederile art. 1 alin. 3 şi 5, art. 2, art. 4, art. 16, art. 31 alin. 1 şi 2, art. 52, art. 53, art. 54, art. 55, art. 57, art. 102, art. 104 raportat la art. 82, art. 108, art. 131, art. 135 alin. 1 şi 2, lit. a, b, d şi f, art. 136 alin. 1, 2 şi 4 şi art 154 alin. 1 din Constituţie, am cerut în scris pîrîtului ca în conformitate cu Legea 544/2001 să dispună să-mi fie transmise copiile contractelor de vînzare – cumpărare încheiate de reprezentanţii săi cu firme străine.
Contrar Constituţiei şi legilor pîrîtul, pînă la data prezentei, nu mi-a transmis actele legitim solicitate, motiv pentru care îl chem în judecată, pentru ca prin sentinţa pe care o veţi pronunţa în cauză să obligaţi reprezentanţii acestuia să îmi transmită copiile contractelor de vînzare – cumpărare solicitate.
Totodată, vă rog să obligaţi pîrîtul să îmi plătească suma de 15.000.000 lei noi cu titlu de daune morale, pe care reprezentanţii pîrîtului mi le-au pricinuit ca uramre a refuzului acestora de a-mi răspunde şi de a-mi trimite copiile contractelor de vînzare – cumpărare, prin care pîrîtul, prin reprezentanţii săi, cît şi cei din subordinea sa au decis abuziv să vîndă pachetele majoritare de acţiuni deţinut de statul român la S.C. Electrica Moldova şi la S.C. Electrica Oltenia S.A şi nu de pîrît, la aceaste mari societăţi din România.
În drept prevederile Legii 544/2001 art. 1, art. 2, art. 7 alin.1, art. 22 alin.2, cît şi cele invocate mai sus.
Anexez copia scrisorii pe care am adresat-o pîrîtului.

Nica Leon 16 .02. 2006

Către,
Tribunalul Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ


Domnule Preşedinte,


Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3 C, ap. 23, sector 2, cod 021791, chem în judecată şi personal la interogatoriu Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului din Bucureşti, Bdul. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, cod 010867, pentru ca prin hotărîrea pe care o veţi pronunţa să constataţi că reprezentanţii acestui minister au încălcat prevederile constituţionale şi Legea 544/2001, prin refuzul de a-mi răspunde la solicitările mele legitime, respectiv să-mi transmită copiile mai multor acte publice, aşa cum rezultă din scrisoarea pe care am adresat-o pîrîtului la data de 28 09 2005;
Să obligaţi pîrîtul, prin sentinţă, să îmi pună la dispoziţie copiile contractelor solicitate, a proceselor verbale şi a rapoartelor de expertiză tehnică efectuate în cauză, conform legii;
Să oblige pîrîtul să-mi plătească daune morale în sumă de 13.000.000 lei noi ca urmare a încălcării drepturilor, a ofensei şi desconsiderării mele ;

MOTIVE

În fapt, văzînd în presă că reprezentanţi ai Guvernului României şi ai M.T.C.T., după producerea inundaţiilor care au fost în anul 2005 în ţara noastră, dar şi probleme mai vechi, referitoare la pagubele pricinuite prin încheierea unor contracte ilegale, cu firme fantomă, în cazul aşa zisei reabilitări a autostrăzii Bucureşti – Piteşti, dar şi în cazul abandonării lucrărilor la autostrada Bucureşti – Constanţa, a contractelor pentru pretinsa "ranfluare" a navei Rostok, cît şi pentru alte aspecte expuse în scrisoarea transmisă pîrîtului cît şi primului – ministru, ca urmare a refuzului pîrîtului de a-mi răspunde serios şi competent la cele solicitate
Cu intenţia de a verifica care este realitatea palpabilă în care trăim şi pentru a vedea dacă România a devenit, după instalarea acestui guvern, un stat de drept şi, bazîndu-mă şi pe prevederile art. 31 din Constituţie, am cerut ministrului transporturilor şi primului ministru Călin Popescu Tăriceanu să dispună să-mi fie transmise copiile actelor publice solicitate, ale contractelor încheiate în numele Guvernului României de reprezentanţii săi pentru distrugerea unor bunuri publice şi pentru refacerea unor tonsoane de drumuri şi poduri naţionale, bunuri proprietate publică inalienabilă.
Deşi reprezentanţii pîrîtului aveau obligaţia să-mi răspundă la solicitarea mea formulată şi transmisă ultima dată la data de 05 01 2006 şi să-mi trimită copiile contractelor, a actelor şi informaţiile solicitate legal şi datorate mie de aceştia, pîrîtul a refuzat să îmi răspundă.
Refuzul de a-mi răspunde şi de a-mi transmite copiile actelor şi informaţiile solicitate este folosit ca scuză pentru jefuirea poporului român, obligat să plătească preţuri exorbitante pentru acoperirea culpei unora şi pentru refacerea unor lucrări prin intermediul unor firme privilegiate, în afara legilor
Avînd în vedere şi prevederile art. 1 alin. 3 şi 5, art. 2, art. 4, art. 16, art. 31 alin. 1 şi 2, art. 52, art. 53, art. 54, art. 55, art. 57, art. 102, art. 104 raportat la art. 82, art. 108, art. 131, art. 135 alin. 1 şi 2, lit. a, b, d şi f, art. 136 alin. 1, 2 şi 4 şi art 154 alin. 1 din Constituţie, am cerut în scris pîrîtului ca în conformitate cu Legea 544/2001 să dispună să-mi fie transmise copiile contractelor solicitate şi informaţiile necesare, obligaţie legală pe care reprezentanţii pîrîtului cît şi cei ai Guvernului României au refuzat să mi le pună la dispoziţie.
Contrar Constituţiei şi legilor pîrîtul, pînă la data prezentei, nu mi-a transmis actul legitim solicitat, motiv pentru care îl chem în judecată, pentru ca prin sentinţa pe care o veţi pronunţa în cauză să obligaţi reprezentanţii acestuia să îmi transmită actele şi explicaţiile solicitate.
Totodată, vă rog să obligaţi pîrîtul să îmi plătească suma de 13.000.000 lei noi cu titlu de daune materiale şi morale pe care reprezentanţii pîrîtului mi le-au pricinuit ca uramre a refuzului acestora de a-mi răspunde şi de a-mi trimite contractele şi actele prin intermediul căruia pîrîtul, prin reprezentanţii săi, cît şi cei din subordinea sa au decis abuziv să efectueze, să distrugă, să abandoneze şi să păgubească statul român şi bugetul României.
În drept prevederile Legii 544/2001 art. 1, art. 2, art. 7 alin.1, art. 22 alin.2, cît şi cele invocate mai sus.
Anexez copia scrisorii pe care am adresat-o pîrîtului, copia scrisorii adresate primului ministru şi răspunsul neserios transmis la data de 13 02 2006.

Nica Leon 19 .02. 2006

Către,
Tribunalul Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ





Domnule Preşedinte,



Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. Tîmpa nr. 5, bl. 3 C, ap. 23, sector 2, cod 021791, chem în judecată şi personal la interogatoriu Ministerul Economiei şi Comerţului, cu sediu în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 152, sector 1, cod 010096, pentru ca prin hotărîrea pe care o veţi pronunţa să constataţi că reprezentanţii acestui minister au încălcat prevederile constituţionale şi Legea 544/2001, prin refuzul pîrîtului de a-mi răspunde, în termen legal, la solicitarea mea legitimă, respectiv să obligaţi pîrîtul să-mi transmită o copie a contractului de vînzare-cumpărare încheiat de reprezentanţi ai M.E.C. care au decis să înstrăineze S.C. de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud";
Să obligaţi pîrîtul să-mi plătească daune morale în sumă de 10.000.000 lei noi ca urmare a încălcării drepturilor mele, a ofensei şi desconsiderării şi încălcării demnităţii mele.

MOTIVE

În fapt, după ce am aflat din presă că reprezentanţi ai Guvernului României au decis să înstrăineze S.C. de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud", fără a avea vreun titlu legal şi fără să aibă dreptul constituţional şi rolul să vîndă bunuri proprietate publică a statului, bunuri inalienabile confrom art. 136 alin. 2 şi 4, bunuri ce aparţin de drept numai poporului român suveran, am cerut în scris M.E.C, la data de 21 12 2005 să-mi transmită copia respectivului contractului de vînzare-cumpărare.
Dar, pentru a mă convinge care este realitatea, pentru a verifica dacă România a devenit un stat de drept, bazîndu-mă şi pe prevederile art. 31 din Constituţie, am cerut ministrului Codeuţ Sereş de la Ministerul Economiei şi Comerţului să dispună să-mi fie transmisă copia contractului de vînzare – cumpărare încheiat în numele Guvernului României de pîrît pentru S.C.Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud cu Gaz de France, societate la care acţionar majoritar este statul Francez.
Deşi reprezentanţii M.E.C. aveau obligaţia să-mi răspundă la solicitarea mea din 21 12 2005 şi să-mi trimită copia contractului legitim solicidat şi legal datorat, aceştia mi-au transmis la data de 31 01 2006 o scrisoare neserioasă, nelegală prin care, după ce au bătut cîmpii şi, după ce au invocat un proiect PHARE irelevant faţă de solicitarea mea legitimă, au refuzat să răspundă cererii mele legale, refuzînd să-mi transmită o copie a contractului de vînzare – cumpărare solicitat expres de mine.
Văzînd promisiunile electorale, programule de guvernare ale guvernului Tăriceanu şi actele normative adoptate în mod ilegal şi abuziv de reprezentanţii Guvernului României, plătiţi de popor pentru a "asigura realizarea politicii interne şi externe a ţării şi pentru a exercita conducerea generală a administraţiei publice"
cît şi nivelul extracţiei de gaz metan din zăcămintele României, care se cifrează la peste 80 % din necesarul anual de consum naţional, dar şi preţul contractelor încheiate de firmele intermediare agreate de pîrît cu Gazexport, din Federaţia Rusă, gaz care ar putea fi cumpărat astăzi, la terminalul de la Isaccea, cu un preţ de cel mult 145 $ la 1000 Nmc, vîndut apoi, în amestec cu gazul românesc, la un preţ inacceptabil de mare de 285 $ la 1000 Nmc, preţ impus populaţiei de miniştrii nepatrioţi unei populaţii care consumă sub 5 % din totalul consumului anual naţional. Tot un preţ exorbitant este practicat şi agenţilor economici consumatori de gaz metan, care sînt astfel obligaţi să-şi vîndă produsele lor la preţuri foarte mari, ce depăşesc puterea de cumpărare a majorităţii cetăţenilor ţării, cu venituri foarte mici.
Socotind că motivele invocate ca scuză pentru jefuirea poporului român, obligat să plătească pentru gazul metan necesar economiei naţionale, cît şi pentru cel folosit în gospodăriile populaţiei un preţ uriaş faţă de preţul pieţei din zonă, sînt nu numai neserioase, dar şi că mult invocata obligaţie a ţării noastre de a se alinia la preţurile gazului din Comunitatea Europeană, unde salariile sînt cu mult mai mari decît cele ale românilor şi, avînd în vedere şi prevederile art. 1 alin. 3 şi 5, art. 2, art. 4, art. 16, art. 31 alin. 1 şi 2, art. 52, art. 53, art. 54, art. 55, art. 57, art. 102, art. 104 raportat la art. 82, art. 108, art. 131, art. 135 alin. 1 şi 2, lit. a, b, d şi f, art. 136 alin. 1, 2 şi 4 şi art 154 alin. 1 din Constituţie, am cerut în scris Ministerului Economiei şi Comerţului ca în conformitate cu prevederile Legii 544/2001 să dispună să-mi fie transmisă o copie a contractului de vînzare – cumpărare încheiat de reprezentanţi ai Guvernului României cu firma GDF International, pentru a mă informa asupra temeiniciei, oportunităţii şi legalităţii acestei tranzacţii comerciale ilegale.
Contrar Constituţiei şi legilor M.E.C, pînă la data prezentei nu mi-a transmis actul legitim solicitat, motiv pentru care chem în judecată pîrîtul, pentru ca prin sentinţa pe care o veţi pronunţa în cauză să obligaţi reprezentanţii pîrîtului să îmi transmită o copie a contractului de vînzare – cumpărare a S.C. de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud" cu G.D.F. Internaţional.
Totodată, vă rog să obligaţi Ministerul Economiei şi Comerţului să îmi plătească suma de 10.000.000 lei noi cu titlu de daune materiale şi morale pe care reprezentanţii pîrîtului mi le-au pricinuit ca urmare a refuzului acestora de a-mi răspunde şi de a-mi trimite contractul de vînzare – cumpărare, prin care pîrîtul, prin reprezentanţii săi, cît şi cei din subordinea sa au decis abuziv să vîndă pachetul majoritar de acţiuni deţinute de statul român la S.C. de Distribuţie a Gazelor Naturale "Distrigaz Sud", nu de Guvernul României, la o mare societate de distribuţie a gazului metan, societate de stat, proprietate publică inalienabilă a poporului român suveran.
În drept prevederile Legii 544/2001 şi cele invocate mai sus.
Anexez copia scrisorii la care guvernul a refuzat să îmi răspundă în termen legal şi copia răspunsului nelegal prin care a refuzat să-mi îndeplinească solicitarea mea legitimă, încălcîndu-mi astfel dreptul la liberă informare.


Nica Leon 14 02 2006


Către,
Tribunalul Bucureşti – Secţia contencios Administrativ


Domnule Preşedinte,


Subsemnatul Nica Leon, domiciliat în Bucureşti, str. tîmpa nr. 5, bl. 3C, ap. 23, sector 2, chem în judecată şi personal la interogatoriu pe pîrîţii Ministerul Finanţelor Publice, cu sediu în Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sector 5, cod 050741 şi Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, cu sediu în Bucureşti, Bdul. Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, cod 010873, pentru ca prin hotărîrea pe care o veţi pronunţa să constataţi nelegalitatea taxei impusă prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 539/1998, încasată pe un act ilegal numit "Bon cu Valoare Fixă" pentru un serviciu inexistent, deci neprestat de Compania Naţională de Autostrăzi Naţionale din România *Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa*Agenţia Control Încasare Giurgeni – Vadu Oii.
Totodată, vă rog, ca prin sentinţă, să hotărîţi desfiinţarea acestei taxe impusă ilegal pentru "trecere poduri dunărene", să-mi restituie banii incasaţi abuziv şi să-mi plătească suma de 5.000 (50.000.000)lei cu titlu de daune morale.

MOTIVE

În fapt: la data de 21 09 2005 mă deplasam cu autoturismul personal la un seminar internaţional organizat la Tulcea, la care am întîrziat pentru că imediat după ce am trecut peste podul peste Dunăre de la Giurgeni- Vadu Oii drumul mi-a fost barat cu bariere montate abuziv, acţionate din gheretele instalate pe carosabil, doar după ce plăteşti 5 (50.000) lei pentru un serviciu inexistent, neprestat, sumă impusă prin Ordinul Miniterului de Finanţe nr. 593/1998, ordin care nu există în realitate.
Prin blocarea drumului cu gherete şi bariere mi-a fost încălcată demnitatea, fiind obligat să mă opresc, să pierd timp, să-mi fac nervi cu angajaţii ai statului care mi-au încălcat astfel dreptul fundamental garantat prin Constituţie la art. 25 şi, obligîndu-mă să plătesc un serviciu inexistent numit ilegal "tarif pentru trecere poduri dunărene", poduri proprietate publică, construite de întreprinderi de stat cu fonduri de la bugetul de stat, buget la care eu am contribuit consistent, perpetuîndu-se astfel practica impusă de comunişti în timpul dictaturii, menţinută astăzi de comunişti în originala democraţie care ne umileşte şi copleşeşte astăzi.
La fel s-a întîmplat şi la întoarcerea spre casă, motive pentru care am cerut în scrisoarea din data de 04 10 2005, adresată Ministerului de Finanţe, căruia îi comunicam că am fost obligat să plătesc pentru un serviciu inexistent, nesolicitat de mine, pentru care am fost totuşi nevoit să achit 10 (100.000) lei, arătînd şi că O.M.F.P. nr. 593/1998 este nu numai ilegal dar şi inexistent, acesta neputînd fi găsit în Monotorul Oficial, pe pagina electronică a Ministerului Finanţelor Publice sau pe alte pagini similare specializate în acte normative.
În loc să primesc un răspuns legal, primesc la data de 04 01 2006 scrisoarea nr. 24/RP/3434/15 12 2005 de la Ministerul Transporturilor, care, în loc să constate că a impus ilegal şi a perceput taxe de la cetăţenii României prin încălcarea art. 25 şi 139 din Constituţie, sînt informat despre obiectul de activitate al CN ANDR S.A.care nu are legătură cu cele arătate de mine şi, ca în filmele cu proşti, crezîndu-se şmecheri încep să bată cîmpii printr-o precizare tîmpită, în care mi se explică principiul european (loc unde nu au fost şi nu sînt comuniştii la putere), prevedere care însă îmi dă mie dreptate în totalitate pentru că:
1. "utilizatorul plăteşte pentru ce foloseşte" ori eu nu am solicitat şi nu am folosit nici un serviciu, trecerea peste pod fiind făcută de mine, la volanul propriei maşini, care a mers pe un drum naţional, proprietate publică, realizat prin munca şi contribuţia întregului popor român;
2. Uitînd că România ar trebui să fie un stat de drept care are propria constituţie şi legile sale se vorbeşte de prevederile din Decizia 62/1999/CE a Parlamentului European privind taxarea autovehiculelor de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri" ori eu nu sît marfă decît în mintea unor ticăloşi iresponsabili şi hrăpăreţi, iar Dacia mea nu este autovehicul de marfă;
3. Cum România încă se chinuie să intre în Uniunea Europeană la 01 01 2007 expozeul despre "Totuşi, statele membre pot…" nu are nici o relevanţă sau implicaţie legală care să ne privească pe noi, românii şi pentru că în statele membre ale U.E. nimeni nu plăteşte vreo taxă atunci cînd utilizează drumurile de stat, proprietate publică. De plătit se plăteşte doat taxa pentru autostrăzile construite din fonduri private!
Nici referirea la OUG 84/2003 nu are nici o legătură cu taxarea ilegală şi îngrădirea dreptului la liberă circulaţie.
Pentru a ne demonstra dispreţul faţă de cetăţean şi faţă de principiile statului de drept în răspuns MTCT spune că "Tarifele alicate pentru trecerea podului de laGurgeni sînt stabilite prin hotărîri ale consiliului de administraţie al C.N.A.N.D.R. S.A. instituţie publică care nu este proprietar al sistemului de drumuri naţionale ci doar un simplu administrator în numele statului, companie care ale cărei hotărîri ar trebui să vizeze numai activitatea internă fără a încălca drepturi şi libertăţi fundamentale.
În final se recunoaşte involuntar că taxa la data cînd eu am fost obligat să o plătesc era ilegală, ei încercînd să mă convingă că a trebuit să o plătesc pentru că ei gîndesc cu premeditare fiind invocată data de 20 12 2005 cînd a fost dat un alt ordin ilegal de ministrul comunist care a participat la aducerea minerilor în iunie 1990 la Bucureşti, care acum crezîndu-se stăpînul reţelei de drumuri naţionale a emis O.M.T.C.T nr.1702/2005 publicat de astă dată în M.Of. nr. 942/21 10 2005.
Motivaţia din finalul răspunsului este la fel de aberantă deoarece noi contribuabilii români participăn prin taxe şi impozite la formarea bugetului de stat al României, buget la care pentru intreţinerea drumurilor au fost impuse şi sînt în vigoare şi în prezent alte trei taxe de drum aplicate asupra combustibililor şi lubrifianţilor dar şi ilegala şi ruşinoasa rovinietă taxe ce încalcă constituţia şi sărăcesc buzunarul jefuit de guvernele ilegale din această ţară bîntuită şi tîlhărită de comunişti.
În drept Legea 554/2005 art. 1, 2, 4, 7, 8, 9, 10, 11, 13, 14 şi 15.

Nica Leon
Nica Leon
 
Mesaje: 820
Membru din: Lun Apr 17, 2006 3:57 pm
Localitate: Bucuresti

Înapoi la Nica Leon

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 8 vizitatori

cron
<<< Piata Universitatii 2009