Observatie : In aceasta parte, observatiile directe sint completate cu informatii la care am avut acces. Povestirea alterneaza cu analiza. Rezultatul e o incursiune personala. In nici un caz o sinteza, prea multe lucruri importante mi-au scapat.

Nu e usor de structurat noianul de microevenimente care au compus Evenimentul Piata Universitatii. Orice clasificare e relativa, fenomenele se intrepatrund. Cu constiinta acestei limitari, incerc separarea a doua nivele : pe de o parte participantii din strada, formind oceanul fierberii anarhice a multimii ("parterul") ; pe de alta parte cei ce au incercat sa organizeze sau sa reprezinte multimea ("etajul").

Fac aceasta separare, pentru a semnala un aspect oarecum paradoxal, pe care il simt important pentru intelegerea mitingului si poate, a unei anume disfunctionalitati a societatii romanesti : etajul "superior" a fost sub inaltimea "parterului", liderii nu au fost rezultatul selectiei celor mai buni, reprezentntii nu au fost neaparat reprezentativi.

Stiu ca aceasta afirmatie va intriga (irita) si ca e dificil de "dovedit". Sa spunem asadar ca e impresia mea, sinteza experientei mele. Am ajuns la aceasta concluzie pentru ca :

- Pe de o parte, am cunocut un mare numar de persoane, pierdute in multimea care asista, care mi-au facut o formidabila impresie : inteligenta, clarviziune, onestitate, omenie, energie, demnitate. Multi dintre necunoscutii care compuneau multimea, se dovedeau, la o cunoastere mai apropiata, de o calitate reconfortanta, de un manifest potential uman, politic, organizatoric. Era o teribila rezerva de lideri acolo, in contradictie flagranta cu teoriile privind "vidul de personalitati" capabile de a substitui vechea garnitura. E drept, oameni necunoscuti, cu calitati si potential nepopularizat, in general jenindu-se de a iesi in fata, timiditate impletita cu bunul simt si cu un anume instinct al derizoriului.

- Pe de alta parte, multi dintre cei care s-au proiectat sau au fost proiectati de opinia publica in pozitii de lider, tribun sau reprezentant, m-au deceptionat, cunoscindu-i de aproape. Uneori animati de vedetism,orgoliu sau chiar intoleranta (manifestate de exemplu - in clipa in care se opuneau aparitiei unor "concurenti" si negau orice punct de vedere, care nu le apartinea). Alteori extragindu-si curajul din exaltare sau chiar din inconstienta. E drept, oameni cu curajul implicarii, care si-au asumat o mare responsabilitate si au trait o teribila tensiune.

Ma intrebam uneori, cum e posibil ca anumite discursuri indoielnice enuntate la microfon, sa fie ascultate cu atita docilitate de persoane capabile de elaborari net superioare ? Cum e posibil ca unii "baieti" sa faca atitea lucruri bune, valoroase, pentru miting si sa ramina vesnic necunoscuti, in timp ce musafiri "vestiti" de o clipa, pentru citeva consideratii banale, sa fie solid impregnati in memoria colectiva. Cum e posibil ca un "lider" sa fie sub nivelul oamenilor pe care ii reprezinta ? Cum e posibil ca aceasta gigantica simfonie umana, sa fie "sintetizata" pe citeva voci... Cind vorbesc azi despre Piata Universitatii cu cineva care nu a fost in miezul ei, aud aceleasi citeva nume, observ domnia acelorasi locuri comune, intr-un fel de arbitrara substituire a complexitatii si a nuantei cu citeva etichete usor de folosit. Si ma intreb daca asta este istoria... Eu insumi sint obligat azi la aceasta "simplificare" : as vrea sa va vorbesc despre niste oameni minunati pe care i-am cunoscut si admirat in actiunile lor inspirate dar... nu stiu cum ii cheama ! Mi-au ramas doar fetele, si ele estompindu-se neiertator. Filtrul timpului cerne cu sita publicitatii...

Cine e (unde e ), de exemplu, "baiatul" acela (cercetator de valoare si protestatar prin greva foamei impotriva neocomunismului inca din ianuarie 1990, intr-o vreme cind multi "opozanti" orbecaiau intr-o necontrolata exaltare) care a reusit sa puna mina pe casetele compromitatoare din 22 decembrie ? In care se vedea cum garnitura securista l-a inscaunat pe Iliescu in locul de pe care Ceusescu fusese inlaturat... Cel care a reusit sa obtina casetele discutiei extrordinar de importante dintre reprezentantii mitingului militarilor din Piata Victoriei ( 12-17 februarie) si guvernul reprezentat de Voican Voiculescu. Cine sint (unde sint) "baietii" care au reusit, in urma singurei sarje victorioase asupra televiziunii (15 sau 16 februarie), sa impuna transmiterea integrala a acestor casete, in care militarii demascau revenirea la cirma a garniturii KGB-iste din Romania ? Cine sint cei care au organizat proiectia casetei compromitatoare pe zidul Universitatii? Cine sint cei care au pus mina pe caseta audio in care comandantul politiei (militiei), Chitac, putea fi auzit dind ordine de un zguduitor cinism, pentru reprimarea manifestatiei din dimineata de 24 aprilie ? Cine sint "baietii" care au filmat scene semnificative pentru manifestatie, integrate in filmul lui Stere Gulea, sau varsate in atelierul de la GDS ? Cine sint cei care au luptat cu televiziunea pentru a face transmisii corecte, si au incropit programe pentru a patrunde pe post ? Unde sint (cine sint) oamenii care au stat in piata pina dimineata, pentru ca politia sa nu profite de noapte si sa cucereasca pozitia? Cine sint cei care s-au asezat in fata masinilor care dadeau navala incercind sa sparga rindurile si le-au oprit ce trupurile lor ? Cine sint grevistii foamei, dispusi sa se autodistruga pentru a opri strimbatatea ? Cei care au ramas acolo, stingindu-se, pina pe 13 iunie dimineata, cind politia i-a "asistat" cu bastoane si beciuri. Cei atit de importanti si atit de usor dati uitarii de promotorii ideii ca mitingul se terminase de fapt la 24 mai, ca nu mai era nimic serios, ca crima puterii e doar ce a facut pe 14-16 iunie... Cine sint cei care au dat Pietii viata si forta, zecile de mii ce au participat zi de zi la manifestatie, cei care au cerut balconului, i-au raspuns, l-au inspirat, l-au validat ? Atit de multi "pioni" tinuti in umbra unor "regi" discutabili... Si atita arbitrariu in popularitate... Si daca ar fi fost doar atunci, doar acolo... Dar e plina Romania de partide, asociatii si organisme in care "sefii" sint sub nivelul membrilor pe care ii pastoresc. Obstruind, degradind, descurajind, indepartind... Oare de ce ? Oare cum s-ar putea evita ?

De ce se personalizeaza la noi orice idee, orice platforma, orice miscare, pina la o confunda cu purtatorii ei de cuvint ? De ce nu putem vorbi despre scopurile si mesajul unui eveniment ca Piata Universitatii, despre un proces ca Revolutia din 1990, fara sa ne cufundam in divagatii despre liderii ei ?

De ce ne incrincenam pe cite un Escu (Ceau-, Ili-, etc), si nu ne aparam inchegat de toata increngatura lor subterana, oricind capabila sa gaseasca un inlocuitor unui lider de fatada rasturnat ? In orice caz, acest reflex al personalizarii convine de minune puterii. Ii permite sa atace mitingul (rezistenta in general) prin "revelatii" (reale, trucate, sau absolut fanteziste) despre nu stiu care buba a nu stiu caruia dintre liderii-simbol. Ideile politice majore, sint mult mai greu de dezamorsat (cele din Piata erau de beton). Din pacate, nu reusim sa le tinem deasupra anectoticii ieftine privind cei care se intimpla sa le faca publice. Oare de ce ?

Voi trece acum la unele observatii privind activitatea liderilor asociatiilor care au vorbit in numele Pietei Universitatii. Nu as vrea ca observatiile mele critice sa fie intelese dezechilibrat. Departe de mine gindul de a-i acuza pe cei care si-au asumat (dupa posibilitatile lor) reponsabilitati de organizare, ca ar fi avut un rol negativ. Au facut ce au putut, in conditii dramatice. Nu sint de vina pentru limitele posibilitatilor lor. Ar fi trebuit ca altii mai performanti (care erau in public ) sa se impuna. Singurul repros pe care il emit este ca liderii nu si-au sesizat slabiciunea si nu au facut apel la intariri. Dimpotriva, evitau "intrusii", pe care in general ii acuzau de "oportunism". Convinsi probabil de un mare succes, pe care nu voiau sa-l imparta cu prea multi...

Cu toate aceastea o improspatare a echipei de organizare era imperios necesara. Pentru ca lucrurile mergeau foarte prost (mai exact, nu mergeau de loc).

Am participat (intre 6 si 16 mai) la mai multe sedinte "de organizare". Majoritatea nu au depasit faza acuzatiilor reciproce, nu s-a mai ajuns la organizarea a nimic. Nu se putea discuta calm despre activitati ca : sinteza presei si televiziunii care se referea la miting, contracararea defaimarii, comunicatele de presa proprii, raportul cu formatiunile politice, atitudinea fata de alegeri, invitarea unor personalitati pentru a se implica in miting, pregtirea pentru un atac al politiei etc.

In loc de asta se discuta despre : cum a fost vazut x stind de vorba cu un ofiter de securitate, cine e adevaratul tata al lui y, ce scopuri ascunse are z, ce planuri de catarare are u, cine a gresit in seara precedenta etc.

Am avut chiar ocazia sa prezidez o astfel de intrunire, punind la bataie toata capacitatea mea de convingere si tot tactul, pentru a determina intelegere, unitate si deschidere. Nu am reusit.

M-au deazamagit mult aceste ratari, aceste sfisieri fratricide. M-au nemultumit sentintele privind intelectualii a caror invitare o propuneam. M-a nemultumit barajul impotiva personalitatilor din partidele opozitiei. Imi amintesc cu neplacere cum am asistat neputincios la alungarea lui Vartan Arachelian, venit sa incerce un reportaj si confundat cu televiziunea. Sau cum era respins Victor Rebenciuc, pe care il invitasem sa ia cuvintul in balcon, de catre un oarecare, pe post de cerber-filtru. Si asta dupa ce, cu citeva zile in urma, citise un vibrant apel de solidaritate, in numele unei impresionante liste de personalitati culturale. Dar intre timp, "se demascase" : candida ca independent pe lista PNL-ului... M-au nemultumit deci prea mult aceste lucruri, ca sa nu am greutati in a face o prezentare obiectiva. E posibil sa fiu partinitor. In plus, ma pot insela, confuzia fiind pe atunci foarte mare. Voi incerca totusi sa redau, dincolo de confruntarile de suprafata, contrazicerile mai profunde, legate de rostul si strategia mitingului. Le-am mai semnalat, dar merita sa revin :

- Unii voiau pregatirea si intrarea in lupta cu puterea, convinsi ca nu poate fi invinsa decit prin confruntare directa ; voiau revolutie ; credeau ca, vazind ca eroii revolutiei sint macelariti (erau dispusi sa plateasca acest tribut), populatia va intelege, se va solidariza si-i va rasturna in sfirsit pe Tovarasi. Un punct de vedere barbatesc si coerent, dar care se baza pe o mare iluzie privind optiunile si disponibilitatile populatiei. De altfel, evenimentele din iunie au aratat eroarea acestui rationament, asociatiile care au ramas pina atunci in Piata fiind tocmai cele care aveau aceasta viziune (16-21 Decembrie, Alianta Poporului). E drept ca un factor important in dramaticul lor esec a fost faptul ca fusesera lasati singuri. Nu stiu daca reprimarea putea decurge la fel, daca s-ar fi lovit in Piata de zidul personalitilor culturale si politice ale opozitiei... Ce nu trebuie uitat este ca asociatiile respective erau formate din luptatori din decembrie, adica din oameni ce riscasera totul pentru un ideal tradat, care aveau tovarasi de lupta in pamint, sau in beciurile politiei.

- Altii doreau un miting de comunicare, de popularizare, de constientizare : semnal catre putere (protest si punere in garda), semnal catre populatie (trezire, apel), semnal catre alegatori. Sperau ca aceste semnale vor contribui la presiunea pro-democratica : vor determina puterea la prudenta si corectitudine, populatia la trezire si maturitate. Le era frica de escaladarea violentei, care ar fi putut produce (in viziunea lor) un efect propagandistic contrar. Se inselau (dupa parerea mea si derularea evenimentelor) cu privire la efectul asupra opiniei publice, pentru ca nu realizau in ce masura puterea putea controla fluxul informatiei, dind fiecarui eveniment coloratura pe care o dorea. Se inselau privind rolul prudentei declaratiilor ("sa nu se zica ca...") pentru ca oricum s-ar fi zis ce voia puterea si nu le raminea decit cartea declaratiilor clare, pe care le-au evitat inutil. Asociatia 21 Decembrie mi-a parut aproape de aceasta optica. Meritoriu modul in care si-au depasit resentimentele pentru felul in care fusesera tratati de emanati (fusesera si ei actori ai revoltei din decembrie), concentrindu-se pe problema majora a contracararii comunismului.

- Liga Studentilor, avea o tendinta mai simbolica, mai elevata. Pentru ei, mitingul era ocazia unei purificari sufletesti, a recuperarii demnitatii si nobletei participantilor la ea, angrenati intr-un gigantic ritual colectiv. O baie solidara pentru revenirea la frumusetea sufleteasca. Nu trebuia intinata aceasta imprejurare aproape mistica cu calcule si interese politice meschine. Nu trebuia sa se faca propaganda politica sau pregatire de rezistenta activa. Trebuia vazut dincolo de nemultumirile de suprafata, pentru a ne ridica spre esenta genocidului sufletesc comunist, si a-l invinge. Cam asta am intuit, dar nu sint sigur, Marian Munteanu era pe atunci foarte confuz, aproape incoerent. Din pacate, aceste frumoase intentii, nu erau prea ancorate in realitate. Nici nu s-au dovedit prea utile interminabilele denuntari teoretice ale comunismului. Ar fi fost cazul ca igiena de profunzime sa fie precedata de igiena mai prozaica, de suprafata, pentru a nu se autocondamna la utopie. Am regretat corolarul optiunii "profunde" : refuzul implicarii liderilor politici in manifestatie, refuzul de a fi denuntate alegerile, ideea ca "noi nu facem politica". Au vrut sa faca mai mult. Au facut, poate, mai putin...

- In sfirsit, tendinta G.I.D. (Grupul Independent pentru Democratie) a fost cea mai apropiata de a noastra : implicarea in viata politica, in sensul presiunii civile pentru asigurarea unui climat corect, democratic. Scopul lor era deci impunerea unor garantii privind corectitudinea alegerilor, denuntarea manevrelor abuzive, insanatosirea vietii politice. S-a vorbit poate prea putin despre meritele acestui grup, care a tinut aprinsa flacara protestului fata de manevrele puterii, incepind din 24 ianuarie (cind FSN-ul s-a transformat abuziv in partid de guvernamint). Mitingurile care au avut loc in Bucuresti, duminica de duminica, din ianuarie pina in aprilie, dind continuitate revoltei, au fost deseori organizate de ei. Dar nici macar GID-ul, de care eram destul de legati (participasem la actiunile lor) nu ne-a sprijinit in revendicarea si viziunea noastra : denuntarea alegerilor, apelul catre toate partidele democratice, sa iasa din alegeri si sa se adauge protestului Pietei. Poate nu erau atit de convinsi ca noi de deznodamintul farsei electorale. Poate ca luarea lor sub pulpana Grupului pentru Dialog Social incepuse sa ii disciplineze...

Nereusind sa ma integrez intr-o organizare unitara (care lipsea), a trebuit sa ma resemnez, ca si altii, sa lucrez pe cont propriu : fiecare asociatie organiza cum putea, ce putea. Noi am facut un nucleu din citiva membri de la "Dialog Piatra Neamt" si de la "Alternativa '90". Pe primii i-am prezentat deja. Ceilalti, eram un mic grup care incercase sa constituie un partid politic, pentru a exprima in parlamentul provizoriu doleantele manifestatiilor de protest din Ianuarie 1990. Voi povesti in alt cadru avatarurile interesante care au dus la nereusita acelei incercari a noastre de politizare a protestului civic al tinerilor. Pe moment, semnalez doar ca prin alaturarea celor doua grupuri am format o echipa de vreo 10-15 oameni. In aceasta echipa ne-am ocupat (6-19 mai) de : - stringerea si sintetizarea informatiilor din presa si televiziune interesante pentru manifestatie si punerea acestor sinteze la dispozitia organizatorilor ; - stringerea si filtrarea unor contributii ale celor din Piata si inminarea lor catre cei ce citeau mesajele la microfon ; - campanie pentru invitarea unor personalitati culturale si organizarea prezentarii lor in balcon ; - demersuri pentru prilejuirea unor dialoguri cu partidele politice si cu asociatii civile, in scopul intaririi mitingului ; - elaborarea si raspindirea unor materiale explicind manifestatia (manifeste etc) ; - actiuni de convingere, in directia denuntarii alegerilor

Cu ocazia acestor activitati, am facut o serie de observatii.

(va urma)