In dimineata zilei de 1 Mai, am sosit in Piatra Neamt cu trenul de la Bucuresti, cu impresia ca venim din alta lume. Orasul ne parea inert, anacronic, sumbru.

Am convocat imediat membrii Asociatiei Dialog pe care i-am putut contacta. Le-am povestit modul in care delegatia noastra s-a achitat de mandatul pe care il avusese pentru congresul de la Timisoara. Le-am povestit de cele vazute si simtite in Piata Universitatii si in Piata Operei. Am explicat de ce trebuise sa ma angajez ca vom iesi in strada. Si am discutat despre ce era de facut.

Pe de o parte, camarazii mei erau ingroziti de atmosfera din oras si convinsi ca orice manifestatie va fi reprimata de populatia manipulata. Pe de alta parte, erau exasperati si nu mai voiau sa stam in expectativa, sa ne lasam intimidati. In plus, erau cu totii sincer convinsi ca avem datorii fata de Timisoara, fata de revolutie, fata de... noi insine !

S-a hotarit asadar sa incercam o actiune cit mai percutanta, dar in acelasi timp cit mai bine protejata. Trebuia sa trezim opinia publica si in acelasi timp sa rezistam cit mai mult, pentru ca evenimentul sa apuce a da de gindit. Am optat pentru o greva a foamei publica.

Ideea principala era sa putem demonstra cu ocazia reprimarii noastre previzibile ca : - oamenii securitatii nedesconspirati sint activi si periculosi ; mentalitatea publica din orasul nostru este grav dereglata (ca oamenii sint dezinformati, ca nu admit nici o opinie contrara puterii si sint dispusi sa zdrobeasca pe cei care ar sustine-o public) ; opozitia nu se exprima din frica (stie ce se s-ar intimpla daca s-ar manifesta) ; autoritatile nu pot (vor) impiedica nicidecum violenta si nu pot garanta un mecanism politic si electoral acceptabil ; in aceste conditii "alegerile" sint o aparenta, o farsa denuntabila.

Am decis sa revenim asupra initiativei mai vechi de a lansa in Bucuresti o greva a foamei si sa o facem, dar la Piatra Neamt. Formula promitea citeva avantaje : - lipsa elementelor care sa motiveze violenta : ne-am decis sa procedem fara a provoca populatia, sa nu strigam nimic sa nu ne angrenam in discutii ; - exprimarea fidela a ceea ce simteam : disperare, revolta, indirjire ; - scoaterea in evidenta a intolerantei celor ce nu ne vor lasa nici macar sa nu mincam

Au fost multi amatori pentru inceperea grevei. Am decis sa restringem grupul grevistilor la 6. Ei au fost : Veronica Andone (medic); Ioan Balan (arhitect); Radu Dobinda (fost regizor la Teatrul Tineretului); Jean Olteanu (muncitor- pensionat); Petre Popovici (profesor); Ioan Rosca (subsemnatul, inginer, matematician). Ceilalti urmau sa ne protejeze in masura posibilului. Locul ales a fost : in fata Turnului lui Stefan cel Mare. Era simbolic. Ar fi putut inspira un anume respect si poate retinere. Era central si in acelasi timp ferit de vreo cladire in care sa se fi desfasurat vreo activitate pe care sa ni se fi putut reprosa ca o perturbam, sau vreo strada pe care sa deranjam circulatia. Era foarte aproape de sediile autoritatilor locale (prefectura, politie) si de sediul asociatiei. Puteam sa ne organizam o anume protectie : stind lipiti cu spatele de zidul turnului nu puteam fi loviti, macar din spate, in plus un gardut de fier ne separa orecum de cei ce ne-ar fi atacat prin fata.

Stratagema decisa pentru protejare a fost ca, in loc ca restul tovarasilor nostri sa stea impreuna cu noi si sa se manifeste fatis de partea noastra, sa se raspindeasca in fata turnului intre ceilalti gura casca. Urma ca ei sa incerce : - sa observe mecanismul (si protagonistii) instigarii la zdrobirea noastra (am avut chiar pregatit si un tinar fotograf, care ulterior s-a dovedit a fi fost omul lor, lasindu-ne fara nici o fotografie...) - sa influenteze opinia publica in sensul evitarii acestei zdrobiri (idee care se pare ca e singura explicatie pentru cit am rezistat ) - sa ia pulsul opiniei publice si sa incerce acolo unde se va putea sa deschida ochii, sa explice ce se intimpla (nu era nici o sansa sa faci pe cineva sa te asculte daca marturiseai de la inceput ca nu esti cu Iliescu...). Speram asadar ca sa param lovitura cu armele inamicului : sa declansam si noi un plus de confuzie in clipa atacului, care sa-i surprinda pe provocatori, sporind confuzia dincolo de scenariul confuziei provocate de ei, si derutindu-i. Nu cred ca toate aceste masinatii pot place prea mult. Mie imi stirnesc amaraciune. Atunci insa, poate, ne-au salvat.

Ne mai bazam pe faptul ca orasul e mic, ca oamenii ne cunosteau. Nu se putea sustine ca am fi straini, suspecti sau huligani. Eram oameni respectabili, poate chiar dintre cei cu oarecare renume profesional. Speram ca pietrenii sa aiba dificultati in a ma trata de vagabond, dupa ce se laudasera cu mine ca un "olimpic al lor"...

Am lansat un apel tuturor prietenilor nostri, pentru a veni in aceasta perioada in fata turnului si a ne proteja de la un linsaj absolut previzibil. Unii au venit. Din pacate, atit de putini... Citi dintre cunoscutii si prietenii mei nu au fost foarte ocupati in acele zile.... Pina si elevii pe care-i pregatisem (sper, bine) m-au evitat, cu tot cu parintii lor. Mi-au lasat acele zile un gust amar privind prietenia care, la nevoie, se cunoaste...

In sfirsit mi-am trimis familia in afara de oras. Nu voiam sa o expun razbunarii furiosilor. Toate acestea dovedesc cit eram de pesimist si cit mi-era de teama. In fond intimidarea reusise si cu mine.

Am facut turul citorva organisme a caror nonfunctionare doream s-o surprind printr-un caz concret : prefectura, municipalitate, politie, spital, presa. Am depus la fiecare din ele o adresa in care anuntam actiunea noastra (si sensul ei ) si ceream protectie contra eventualei violente, sau macar asistenta. Iata de exemplu documentul pe care l-am depus la politie :

1-05 -1990

Domnule Comandant, Va anuntam pe aceasta cale ca un grup de membri ai asociatiei "Dialog Piatra Neamt" care s-a afiliat pe data de 28-04-1990 la Alianta Nationala pentru Proclamatia de la Timisoara, a inceput marti 1-05-1990 la ora 16, o greva a foamei, in semn de solidaritate cu revolutionarii acuzati de catre guvern de huliganism. Protestam astfel impotriva atitudinii guvernului provizoriu, care refuza sa ia in discutie revendicarile lor, pe care le consideram legitime. Am ales aceasta forma de protest datorita atmosferei politice nesanatoase din orasul nostru, manifestata prin presiuni si atacuri violente la adresa oricarei forme de exprimare libera a opiniei. Consideram ca modul in care veti sti sa protejati actiunea noastra (care, desfasurindu-se linga Turnul lui Stefan cel Mare si la sediul asociatiei, nu deranjeaza ordinea publica), va reflecta hotarirea cu care va angajati sa aparati democratia. Organizatori : Rosca Ioan - presedintele asociatiei, Dobinda Radu - secretar - stampila asociatiei

Pe tot parcursul evenimentelor care au urmat, organismele chemate sa ne apere au stralucit prin absenta. Ar fi fost poate suficent sa apara sau sa intervina in orice moment, pentru a linisti spiritele si pune la punct pe tovarasii care ne cereau capul. Politistii (citiva, aparent cu alte treburi) care au trecut pe acolo, au privit impasibili cum eram hartuiti, injurati, amenintati, imbrinciti. Conducatorii prefecturii s-au strecurat discret prin multime. Ziaristii locali nu au gasit interesant evenimentul. In orice caz, nu i-am sesizat. In sfirsit, spitalul nu a considerat oportun sa delege pe cineva pentru a supraveghea medical o greva a foamei, desfasurata in conditii dramatice. Ni s-a spus ca nu au ce ne face, daca ne apucam de astfel de lucruri. Dar desigur nu ne-am mirat. In definitiv, foarte probabil, tocmai cei pe care ii chemasem demonstrativ sa ne apere au organizat echipele de atac. Sau prietenii lor din subterana securista.

Ne-am asezat in fata turnului. Nu spuneam nimic. Pe pancarte scria : "Libertatea nu se acorda !"; "Vesnica recunostinta eroilor !"; "Solidaritate cu "golanii" bucuresteni"; "Greva fomei ". Pe piept ne pusesem cite un ecuson cu profesia fiecaruia.

Prima dupa amiaza a decurs oarecum linistit. Au venit chiar tineri care si-au manifestat simpatia. Au aparut deasemenea figuri ciudate. In recunoastere probabil, pentru ca s-au rezumat sa se uite si sa injure de la distanta, la plecare... A mai venit si o precupeata, cu o plasa cu borcane goale, pe care le-a invirtit indelung pe la capurile noastre, bagoslovindu-ne cu un "Pizda mati' ! " pitigaiat. Dar in general a fost acceptabil. A doua dimineata insa, a inceput infernul.

Cetateni din ce in ce mai numerosi, din ce in ce mai hotariti, din ce in ce mai agresivi au inceput sa ne admonesteze. Nu ne intreba nimeni ce vrem. Stiau, se pare... : "Ce vrei ma barbosule, pastele mati' de bandit, ce nu-ti cauti de treaba ta ?!"; "Pe dracu inginer, e un borfas din gasca lui Ratiu ; l-au parasutat aici sa-si bata joc de orasul nostru"; "Ce cauti aici curvo, n-ai unde sa faci trotuarul in alta parte ?!"; "Ce doctorita, tiganca asta nenorocita ?!"; "La munca putorilor, lasati destabilizarea oamenilor cinstiti !"; "De ce nu mincati animalelor, nu va place salamul nostru; vreti sa nu mai avem cu toti ce manca?!"; "Spurcati turnul lui Stefan, nelegiuitilor !"; "Cine le-a dat voie la destrabalatii astia sa se aseze aici ; asta e loc public !"; "Carati-va acasa si nu mincati cit poftiti!"; "Ce ai ma cu Iliescu, lasa ca-ti arat eu golan !"; "Astia-s de la Timisoara, i-a trimis aia sa provoace varsare de singe !"; "Pizda matii de profesor, asta iti inveti tu elevii !"

In acest timp, cei citiva oameni ai nostri, dipersati in multime, incercau sa linisteasca spiritele. Din cauza confuziei, nu au avut probleme. Ba chiar, cind se putea, strecurau cite un adevar : "Sa-i lasam sa nu manince, ca e democratie"; "Au si cei de la Timisoara dreptate, le datoram libertatea !"; "Poate ca oamenii astia nu protesteaza degeaba"; " Televiziunea ne minte !"... Desemenea citiva distribuiau "o anumita presa" (ziarul Timisoara, Romania Libera ). Mergea destul de bine ca rascoleala : venea foarte multa lume, majoritatea stergind-o prudent, dupa citeva schimburi de cuvinte. Au venit si citiva dintre profesorii mei de la Liceul Petru Rares (le multumesc). Erau cei mai renumiti profesori de matematica ai judetului. Au incercat sa ma prezinte multimii. Putin a lipsit sa nu ia bataie. Au trebuit sa fuga.

De noi era tot mai greu. Incepusem sa acuzam foamea (prima zi e mai dificila) si oboseala acumulata in ultimele zile, iar incordarea pe care o traiam amplifica slabiciunea. Cel mai greu era de indurat suvoiul de ura. Am fost scuipat pe pantofi, pe haine sau pe fata ore in sir (fiecare dupa cum ajungea). Era extrem de greu sa nu replici, dar pe de alta parte orice replica era evident inutila. Nu ne aflam in fata unor amatori. Ii simteam pentru ca de pe fete lipsea emotia. Doar o anume rautate specifica. Priviri reci, securoase... Strigau nefiresc, instigau pe ceilalti, apoi se retrageau in spatele celor instigati. Iar cei citiva neprofesionisti sinceri erau intr-o stare de turbare inaintata... S-a trecut de la injurii la indemnuri mai active : "Puneti mina pe ei si sa-i aruncam in Bistrita !"; "Cautati-i in buzunare sa vedeti dolarii cu care i-au cumparat !"; "Sa-i invatam noi revolutie pe nespalatii astia"; "Sa le dam noi libertate, de s-o tina minte !"; "Ba, vino mai aproape, sa-ti smulg barba !"; "V-om face noi sa mancati cu sila, crucea mamii voastre de nenorociti"; "Sa le dam foc la putregaiurile astea !"...

Fete hidoase intr-o hula permanenta. Miini care te agata de guler sau inceraca sa te prinda de par. Scuipaturi. Vreascuri adunate ca sa ti se puna foc. Pina in git in mocirla de ura... Oboseala. Dezgust. Frica. Revolta. Tristete. Si totusi... Mi s-a intimparit in memorie figura unui batrin impunator. Cu greu tinindu-se in picioare fara toiag, incercind sa-l foloseasca pentru a ne proteja de multime. "Sa nu indrazniti sa va legati de copiii mei !" Avea peste 80 de ani. Nu-l intilnisem niciodata...

L-am cunoscut ulterior. Era batrinul Radu, vechi ofiter de cariera, vechi prizonier, vechi detinut politic. Poate ca macar pentru el...

Miraculos, am strabatut ziua de 2 mai, care a fost cea mai lunga pe care am trait-o. Desi de zeci de ori multimea si-a luat vint sa ne "curate", nu s-a trecut la fapte. Cred ca motivul esential au fost oamenii nostri strecurati printre ei. Sau poate, se primisera ordine sa se mearga doar pina la un punct, in speranta ca vom pleca. Sau, poate, a fost totusi o urma de omeneasca retinere.

In dimineata de 3 mai, am trimis din nou semnale catre autoritati, cerind protectie. De data aceasta ne refeream la o stare de fapt. Nu a venit nimeni in continuare. S-au imputinat si aparatorii nostri. Nici macar un ziarist. Pentru un oras in care nu se intimpla niciodata nimic, e foarte elocvent... De altfel vorba preferata a pietreanului este "Nu te baga, cine stie ce poate iesi !". Pe la ora 10 a trecut pe linga noi o delegatie masiva, care iesea din primarie. Vorbeau franceza. Am fugit dupa ei. Erau din administratia orasului francez Roanne, infratit cu Piatra Neamt-ul, in vizita de curtoazie. Am fugit dupa ei si l-am interpelat pe cel ce le era lider. I-am expus problema pe scurt : facem o greva a foamei de protest ; sintem amenintati cu linsajul; autoritatile refuza sa ne apere. Le-am cerut protectie. Am admirat o data in plus clasa (eleganta) cu care francezii pot fi mici. Dindu-ne cele mai sincere asigurari de simpatie, membrii delegatiei din Roanne au disparut cu o viteza remarcabila in interiorul Muzeului de istorie (aflat linga Turnul lui Stefan). Nu i-am mai vazut. Probabil ca au gasit o forma discreta de a iesi din el.

Spre prinz tensiunea devenise absolut exploziva. Eram slab aparati si hartuiti din toate partile. Tot mai des eram agatati de haine si trasi spre multime. La un moment dat a venit un grup bine organizat si foarte decis. Il conducea seful pietei orasului (?...). Ne-au anuntat ca ajunge. Ca sint decisi sa ne invete minte. Au facut un apel catre multime si s-au pregatit de atac. Pe mine ma prinsesera de peste tot. Si ceilalti erau inghesuiti in zid. Venise momentul unui deznodamint. In acel moment am luat decizia sa nu scap cu totul din mina evenimentele. Am intrat in dialog cu cel ce parea a fi liderul miniei populare si era pe cale de a-mi sfisia haina. I-am spus ca am aprobare sa fac greva foamei in acel loc."Cine ti-a dat-o ?!" "Primarul." "Nu se poate sa ne faca primarul asa ceva, ce e nebun ?!" "Poti sa te duci sa-l intrebi !" "Sa mergem la primarie sa vedem ce hram poarta astia !"; "Te pomenesti ca si la primarie sint dusmanii poporului ! "Ne-au luat pe sus. Fiecare inconjurat de cite o haita, am fost tiriti in primarie. Am mai apucat doar sa sesizez un fel de rocada. Tovarasii cei mai activi, care cerusera vehement pedepsirea noastra, au facut un pas in spate si au disparut. Am ramas in compania "esalonului doi", care probabil era compus din oameni sincer intaritati impotriva noastra (peste citeva luni, unul din ei m-a cautat sa-mi ceara iertare...). Ultima faza fusese rezervata fraierilor. Astfel lua sfirsit,dupa aproape doua zile, ritualul batjocoririi noastre.

O data ajunsi in primarie, am fost impinsi in sediul salii de conferinte. A ramas cu noi o delegatie a multimii, care avea a cere socoteala primariei, pentru ca nu intervenise sa apere orasul de derbedei.

Au venit conducatorii CPUN-ului Piatra Neamt (pe atunci organ al revolutiei). Au aparut ziaristii din presa locala. A aparut si seful politiei. Sala era plina. O urmat o scena antologica careia nu voi putea probabil sa-i redau parfumul.

Conducatorii multimii au vorbit intii. Ei au aratat primarului ca, de citeva zile in fata turnului lui Stefan cel Mare, a aparut un grup de elemente destabilizatoare, huligani platiti de dusmanii democratiei sa tulbure ordinea publica si sa provoace razmerita. Am fost demascati : "Sint din aia din Piata Universitatii"; "sint agenti de la Timisoara"; "Sint plini de dolari" si chiar,cu o revolta sincera:"Fac greva foamei !". O femeie a conchis "De 50 de ani n-am avut asa rusine in orasul nostru. La noi a fost totdeauna liniste !", iar seful pietei a subliniat "Si cel mai rau e ca nerusinatii s-au asezat in fata Turnului lui Stefan; nu puteam indura asa bataie de joc !"

Apoi s-a cerut autoritatilor socoteala. De ce n-au fost vigilenti ? N-au vazut ce se intimpla ? Ce dracu pazesc in primarie ? Asta e democratia, debandada ?

Cind au terminat, s-a lasat o liniste savuroasa (pentru mine cel putin, care imi consideram demontratia extrem de reusita). Presedintele CPUN - Piatra Neamt, Domnul Munteanu (un om destul de manierat), poza in scriitor disident si emanat din revolutie. Si nu era singurul dintre cei ce "reprezentau revolutia" la Piatra Neamt care facea figura de intelectual liberal, dar se pretau la un rol de figuranti. Acum acesti domni erau intr-un unghi foarte prost. In fata a atitia martori, trebuiau sa ia o decizie.

Domnul Muntenu, cu evidente sfortari sa indulceasca hapul, a inceput sa explice oamenilor ca nu are nici o legtura cu noi, ca nu ne aproba, dar ca intr-o democratie, fiecare are dreptul sa faca greva foamei daca vrea.

Uimire pe banca acuzarii. "Da, de ce nu fac foame in casa la ei !" Citiva insistau plini de o minie, pe care nu o cred prefacuta : "Daca nu vreti sa va faceti datoria, o sa pazim orasul noi. Daca astia ies iar ii culegem, oriunde se aseaza ! Si nu mai scapa asa usor" Domnul scriitor Munteanu ( poate, cine stie, revoltat de ce ni se intimplase sau de dobitocia care inundase incaperea) a marit tirul : "Daca ii atacati, puteti avea de a face cu legea !" O femeie a izbucnit in plins : "Cum, ii lasati pe astia sa isi faca de cap ?" Se simtea sincer parasita. Alte vociferari au mai izbucnit, dar tonul se muiase spectaculos. Oamenii se trezeau, certitudinea ca fac ceva bun, eroic, disparea, si ii lasa descumpaniti. Incepeau sa reculeze. Curajul le venise din siguranta ca vor avea aprobarea autoritatii. Acum, se pomeneu surprinsi intr-o situatie ingrata. A venit rindul meu. Nu am spus oamenilor nimic. Cel putin pe cei care intrasera in primarie ii simteam nevinovati. M-am adresat numai "autoritatilor". Am intrebat pe seful politiei daca ne poate proteja daca iesim din nou in strada, pentru a continua greva. A raspuns ca nici intr-un caz. "De ce ?". A descris starea jalnica a arsenalului lor, lipsa omenilor si a resurselor. "Nu avem nici macar masini de teren sa putem urmari infractorii !" Am intrebat atunci daca ma pot proteja in alte activitati publice pe care le-as putea desfasura in campania mea electorala (eram candidat). Din nou raspuns negativ. Nu erau in masura sa ofere nici un fel de protectie. M-am intors atunci catre domnul presedinte CPUN si l-am rugat sa consemneze aceasta declaratie a sefului politiei. "Va rog sa luati act de declaratia comandantului politiei si sa o transmiteti autoritatilor centrale : in judetul Neamt nu se poate asigura protectia expresiei libere a opiniei politice. Este de obligatia dumneavoastra ca sa faceti acest lucru oficial cunoscut !"

Apoi m-am intors catre reprezentantii presei locale, care holbasera ochii destul de mari. Aveam sa constat ca asta le proteja urechile, bine inchise. Le-am cerut si lor sa consemneze declaratia autoritatilor din Neamt privind imposibilitatea protejarii exprimarii publice a opiniei politice. Apoi am declarat :

"Afirm ca opozitia nu poate participa la campania electorala fiind intimidata si neputindu-se apara. In consecinta denunt aceasta campanie si alegerile pe care le va genera. Va rog sa publicati retragerea mea din alegeri, pe care le declar viciate si nule."

Dupa mine au vorbit ceilalti grevisti. Tot foarte retinut, dar ferm. Retinute erau si replicile "autoritatilor", care se impleticeau incercind sa impace capra si varza si sa salveze aparentele. Era evident ca nu le placea turnura evenimentelor. Atmosfera se schimbase din nou, se simtea deruta generala. Cind insa a venit rindul Veronicai Andone (cam apucata, si probabil adusa la paroxism de ce indurase de la oamenii - dintre care unii ii fusesera pacienti), toata bruma de maniere s-a prabusit. Pentru ca Veronica a spus :"Sa mai lasam circul asta. N-avem ce discuta. Sinteti cu totii o haita de comunisti inraiti : si-n strada, si-n primarie, si-n politie, si-n presa; nu mai vreau decit sa nu va mai vad niciodata; eu ma voi exila din acest oras de cosmar !"

La care, intrunirea s-a spart... Am mai apucat doar sa anunt ca vom continua greva foamei la Bucuresti (in Piatra Neamt fiind imposibil ), sa depun o platforma locala de revendicari, pe care am redactat-o pe loc si am inminat-o presedintelui CPUN si presei.

Iata extrase din aceasta platforma :

(...) In consecinta prezentam urmatoarele revendicari :

1. Asigurati climatul necesar desfasurarii unei campanii electorale reale. In cazul in care, asa cum ne-ati declarat, nu aveti puterea necesara, va cerem sa faceti cunoscut acest lucru, opiniei publice si guvernului.

2. Declansati o campanie sustinuta de educare a cetatenilor, pentru a le asigura dreptul elementar de a hotari in cunostinta de cauza. Daca nu considerati acest aspect critic, va rugam sa faceti acest lucru public.

3. Asigurati conditiile de schimbare reala a structurilor comuniste in a caror plasa este inca victima judetul. In prima instanta, creati cadrul in care salariatii sa-si poata alege democratic si drept noii conducatori.

4 Eliberati exprimarea opiniilor, contracarind blocajele care exista in acest moment (editura, mitinguri etc).

5 Incepeti actiunea de demontare a retelei mafiei locale, in ale carei miini este populatia orasului.

6 Interveniti in ajutorul acelor cetateni si formatiuni care doresc sa declanseze procese in care cei care au comis abuzuri de putere si infractiuni sa fie judecati conform legii.

7 Dati publicitatii lista informatorilor securitatii., pentru a putea sa ne aparam de actiunile lor actuale de manipulare a opinii publice.

8 Prezentati fara echivoc situatia trecutului, prezentului si viitorului securitatii din Piatra Neamt.

9 Aratati care sint masurile pe care le-ati luat pentru a preveni numirea in pozitii de decizie a unor persoane care, prin interesele lor (deductibile din activitatea dinaintea revolutiei) pot compromite sansa invierii societatii noastre.

10 Aratati care sint actiunile prin care ati demonstrat ca operati in spiritul revolutiei.

Am parasit sediul CPUN, direct catre gara. Ne-au lasat, fara sa ne mai atace. Greva foamei se muta la Bucuresti. In tren, am redactat impreuna "Apelul din Moldova", care a fost apoi platforma noastra in Piata Universitatii. Lasam in spate un episod care ne-a marcat adinc.

(va urma)