1. Polarizarea
societăţii româneşti către scopuri şi sensuri spirituale.
2. Apărarea intereselor
şi valorii intelectualităţii.
3. Unificarea
eforturilor intelectualilor de diverse categorii.
4. Răspîndirea în
mase a idealurilor, capacităţilor şi satisfacţiilor intelectuale.
5. Criteriul
valorii şi calităţii, drepturile inteligenţei morale.
6. Schimbarea
sensului politicii şi partidelor, către cel sănătos, ideal.
7. Valorificarea
principalei surse de materie primă: aurul cenuşiu, ax central al politicii
economice.
8. Politica
internă şi externă pusă sub semnul moralei, cinstei, adevărului, contrabalansînd
tendinţele pragmatice indecente.
9. Găsirea unui
echilibru sistemic, propriu pentru societatea românească, în mod cerebral,
justificat, fără entuziasme puerile faţă de forme copiate din străinătate.
10. Ofensiva
generală pentru înţelegerea universului; ghidul general.
11. Punerea
educaţie în centrul preocupărilor societăţii, ca scop şi ca mijloc.
12. Pregătirea
democraţiei reale, viabile, prin atacul pe dinăuntrul fiinţei.
13. Apărarea
principiilor "socialiste" care prevăd evitarea liberului arbitru
social, declanşării unei lupte deschise, refuzul primordialităţii principiului
concurenţei. Cultura este singurul argument serios împotriva principiului
selecţiei naturale.
14. Înzestrarea
scenei politice cu un pilon de calitate, stîlp de susţinere a democraţiei
reale, evitîndu-se dezmembrarea taberei iubitorilor de bine, frumos şi adevăr.
1. Economia
asigură societăţii mijloacele absolut necesare. Scopurile ei trebuie însă să
fie de factură spirituală.
2. Inteligenţa,
calitatea spiritului, este o valoare fundamentală, o pîrghie centrală pe care
se poate ridica societatea română modernă. Poziţia centrală, în fapt, a
intelectualităţii, trebuie recunoscută, drepturile ei trebuie apărate!
3. Iubitorii
cunoaşterii au fost dispersaţi prin specializare. Este necesară întîlnirea lor
într-un mare front, o sinteză care să redea unitatea acţiunii intelectuale.
4. Intelectul
este un al şaselea simţ şi nu o meserie. Orice om are dreptul la această
dimensiune! Trebuie căutate într-un context unitar, eficace, pîrghiile de
dezvoltare a dimensiunii intelectuale a tuturor românilor indiferent de
profesie.
5. În toate
domeniile de activitate, principiul fundamental să fie al calităţii şi
moralităţii.
Cînd cultura e o meserie, ai nevoie de o
credinţă. Cînd cultura e o credinţă, religia nu mai e necesară.
Cultura se poate apăra numai atacînd!
Cît timp eşti victimă a politicii şi supus
deciziilor ei, trebuie să le poţi influenţa.
Numai un efort de moralizare a politicii ne
poate salva de degradarea vieţii sociale.
Singurul argument împotriva selecţiei
naturale, e cultura.
Sentimentul de specificitate a
intelectualului de orice specialitate, trebuie întărit printr-o apartenenţă la
o structură oficială.
Spiritualizarea mulţimii e un obiectiv atît de
important, încăt a restrînge acţiunea la grupul celor specializaţi
("oameni de cultură"), e o crimă.
Spiritualitatea e un relief complex, cu linii
de nivel evoluînde. Nu numai piscurile îl definesc. Ne interesează întreaga lui
geografie, repartiţia lui în peisajul cerebral românesc.
Cei care sînt "de meserie" în
cultură, au suferit dereglări, s-au îndepărtat de tinereţea iubirii
neinteresate. Mai curînd, putem spera la amatori!
Creatorii ard de nerăbdare să ne servească
noi producţii, în care să-şi arate întreaga măsură! E o grabă indecentă, după
atîţia ani de compromis, care porneşte de la falsa premisă, că avem mare nevoie
de clarificările lor.... Fugind şi azi, ca şi-n trecut, de responsabilitatea
prezentului, se definesc ca nişte microbişti ai adevărului, nu ca luptători ai
lui.
Ar trebui înfiinţat un partid al fotbalului.
Probabil că ar avea o popularitate zdrobitoare. Ar demonstra astfel,
stupiditatea considerării principiului majorităţii, ca decisiv. De cealaltă
parte, tendinţa elitistă, oricînd degenerînd într-o conspiraţie. Soluţia,
singură, e democraţia pregătită prin elevarea mulţimii.
[..]
Asemenea unui organism omenesc, societatea se
sprijină pe conlucrarea unor sisteme cu roluri bine repartizate. Ţărănimea îi
conferă osatura de sprijin, muncitorimea - musculatura de acţiune,
funcţionărimea - organele interne. A susţine că între ele trebuie să se poarte
un război... iată grosolana greşeală a practicienilor "marxismului".
A doua lor obsesie este desconsiderarea sistemului nervos - intelectualitatea
ale cărei funcţii coordonative sînt evidente. Duşmănia comuniştilor pentru
această dimensiune a societăţii nu este însă întîmplătoare: ea reprezintă
adevăratul obstacol în calea încercării de manipulare a mulţimii, de subjugare
a populaţie lucrătoare, de folosire şireată a potenţelor ei lucrative şi
afective.
Înţelegînd rolul fundamental al inteligenţei
în apărarea societăţii de atacul parazitar al mafiei politice, grupul de
aventuri lipsiţi de scrupule care au decis să folosească, la sfîrşitul celui
de-al doilea război mondial prezenţa trupelor sovietice pentru înfeudarea ţării
a început printr-un violent şi eficace atac în direcţia sistemului nervos al
societăţii. Tactica banală (nu era nevoie de subtilitate) de a atrage masele
populare împotriva păturii intelectuale (ajutată şi de eroarea elitismului
acestea) a funcţionat excelent.
Astfel, organismul popular, a început prin
a-şi devora propriul creier! Moartea sau întemniţarea celulelor cenuşii a creat
un mare gol, care a fost umplut în viteză pe principiul antiselecţiei şi
neruşinării. Mecanicii de locomotivă au devenit doctori în istorie! Vagabonzii
satelor - primari şi preşedinţi CAP. Borfaşii şi pauperii oraşelor au promovat
imediat, alcătuind structura de conducere... Astfel a fost făcută cea mai
monstruoasă operaţie: întregul sistem nervos al societăţii româneşti a fost
înlocuit cu o impostură mecanică, mafio-inchizitorială.
Se credea că în urma acestei acţiuni, oasele
şi muşchii vor avea de cîştigat.. O astfel de naivitate nu putea fi validată de
mecanismul obiectiv al istoriei. Lipsit de creier, întregul organism se
depreciază!
Astfel că, încet încet, viaţa celorlalte
sisteme (ţărănime, muncitorime), a început să se degradeze. Ei nu au sesizat că
la origine stă farsa sistemului de conducere necalificat şi anacronic. Au văzut
doar, că viaţa le devine imposibilă.
Noii lideri au încercat să refacă din mers
calitatea cenuşiului membrilor lor, de exemplu să-şi şcolească bine copiii, dar
s-au lovit de
dificultăţi majore: cei iniţiaţi în inteligenţă aveau tendinţa de dizidenţă, de
a se desprinde de un sistem a cărui oroare apare transparent în razele
inteligenţei. Astfel că, încercarea de "!deschidere" din anii '65
care urmărea tactica de recalificare intelectuală a conducerii societăţii, a
dus la tensiuni noi, la apariţia dorinţei de eliberare şi emancipare. Cel ce
gîndeşte, se întreabă, observă şi la un moment dat... refuză!
De aceea şurubul a trebuit strîns din nou!
Numai în lipsa oxigenului poate fi înăbuşită activitatea cerebrală. Întregul
mecanism se apropia de prăbuşire pentru că nu putea rezolva o contradicţie
fundamentală: pentru a salva plaga canceroasă de la conducere era nevoie de subdezvoltarea
mintală a cetăţenilor, pentru eficacitate productivă - exact pe dos!
Ultimele încercări au fost (din păcate au
reuşit jenant!!!) de a pune la punct un nou tip de inteligenţă, care să rezolve
contradicţia supunere/eficacitate: inteligenţa strict tehnică. Gîndire eficace,
lipsită de tensiuni umaniste, capacitate superioară de manipulat idei, lipsită
de morală şi dragoste pentru adevăr.
În aceste tranşee au fost înghesuiţi
"intelectualii cu strictă specialitate". Consider că acest
subterfugiu a fost ultima mare carte jucată de sistem şi cei care au acceptat-o
au o mare vinovăţie. Egoismul lor a fost exploatat de putere.
Din fericire pentru organism, microbul
conducător consecvent a încercat rezolvarea în forţă a tensiunii crescînde. O
parte din conducătorii structurii parazite au înţeles această eroare şi s-au
împotrivit exceselor, căci şi-au dat seama că întregul sistem pus la punct 40
de ani cu atîta migală, e pe cale de a se prăbuşi.
Dar Ceauşescu şi acoliţii lui nu au ţinut
cont de avertismentele colegilor lor, mai prudenţi, mai moderaţi, mai şireţi şi
a jucat cartea terorii făţişe, intimidatoare. Şi a pierdut...
După spargerea bubei, rana deschisă a
societăţii româneşti, poate avea cele mai diverse evoluţii.
Pericolul enorm pe care l-am simţit şi m-a
făcut să intervin, este acela a rămînerii în capcana reţelei artificiale
strecurată în organismul ţării!
Iată că, acea parte a strategilor asasinului
sistem, care s-au împotrivit compromiterii lui prin excesele dictatorului, a
ieşit indecent în arenă pentru a-şi apăra poziţiile. Sperăm că e prea tîrziu,
dar ne e foarte frică! Metodele lor sînt aceleaşi ca acum 40 de ani:
manipularea opiniei publice, ameninţarea disimulată, farsa! Au început prin a
se strecura în locul golit de tinerii revoluţionari, pentru ca, mai apoi, să se
lipească de el în stilul atît de propriu comuniştilor! Au avut grijă deja, să
cucerească opinia publică, prin metode ieftine, profitînd din plin de capitalul
lăsat de prea-zelosul şi exageratul lor coleg de echipă: Ceauşescu. Astfel:
- cine nu e cu
(sau ca) Ceauşescu e de partea noastră-spun naivii- care pot fi cucerişi cu
orice bună-voinţă, cu orice zimbet, mai ales că sînt obişnuiţi să aibă
iniţiativa paralizată şi au nevoie de "siguranţă";
- demontarea
decretelor nebuneşti, care s-a produs de fapt la 22 decembrie '89, prin voinţa
întregului popor, este servită în pilule mici cu semnătura Iliescu, etc.;
- ca şi pînă
acum, ne conving că ei ne dau mîncare, petrol, etc., că trebuie să fim recunoscători
pentru ceea ce noi înşine producem sau am primit din străinătate;
- crează tuturor
celor speriaţi (din diverse motive) de posibilitatea unor răfuieli în masă,
siguranţa marelui compromis amnezic, pe care acest FSN îl reprezintă;
- sugerează subtil,
apoi nonşalant, apoi agresiv, că e singurul mandatar al voinţei poporului;
- uită să-şi
prezinte intenţiile, nu se simte obligat la consecvenţă, foloseşte fosta
structură a puterii, neincriminînd-o, aşa cum ar dori poporul oprimat ( dar nu
şi poporul oprimant...);
- afirmă peste
tot teza jignitoare a vidului de inteligenţă românească, care ar face necesar
ajutorul vicioşilor cu experienţă din vechea gardă!
etc. etc. etc. etc.
Dar scopul meu nu e de a analiza toate
mecanismele prin care membrii vechii benzi încearcă să-şi salveze poziţiile,
sistemul.. şi poate libertatea, ci de a puncta un anumit aspect pe care-l
consideră esenţial.
Este vorba de problema intelectualităţii
române, de poziţia şi rolul reprezentanţilor spiritualităţii. Am încercat să
amintesc că, dintre toate păturile sociale, ea au fost victima centrală a sidei
comuniste, care a urmărit decapitarea ei, pentru a o înlocui. Celelalte pături
au fost victime de rangul doi, au suportat efectele acestei substituţii.
Intelectualitatea are deci azi o datorie
enormă, ea trebuie să se refacă, să se reabiliteze, să devină naturală,
legitimă, redînd societăţii acel miez de care depinde evoluţia ei sănătoasă.
Ea trebuie să explice celorlalte categorii
care a fost cauza şi care au fost efectele, căci altfel, se riscă oprirea
presiunii revoluţionare în pieptul omului de rînd, în clipa în care îşi vede
rezolvate rezonabil dificultăţile imediate ale existenţei.
Este ceea ce încearcă să facă actuala
conducere şi e foarte probabil că va reuşi, dacă intelectualii îşi păstrează
pasivitatea, căci nevoia de "linişte", de pact, de siguranţă a omului
de rînd, îndobitocit de vechiul regim cu bună-ştiinţă, reprezintă un excelent
capital, pentru orice încercare neruşinată de manipulare centralizată!
Dar intelectualii adevăraţi ( nu persoane
mascate cu diplome la manifestări de carnaval) nu pot reduce procesul de
refacere a ţării la eliminarea efectelor bolii, fără a eradica şi cauzele ei,
admiţind rămînerea structurii îmbolnăvitoare la conducere (aceasta este, se
pare, dorinţa manipulată a naţiunii debusolate). Ea trebuie să-şi apere
sănătatea de sistem şi prin aceasta, sănătatea societăţii.
Un obiectiv de prim plan, este de a ajuta
mulţimea să înţeleagă că, apariţia salamului şi căldurii nu va dovedi nimic, nu
va da nici-o garanţie pentru mîine, că numai o operaţie radicală, de curăţire a
organismului de parazitul care-l invadase, poate crea şanse reale.
E bine să afle cît mai mulţi, că focarul
acestui război este la nivelul sistemului nervos, al conducerii şi că interesul
victoriei inteligenţei normale asupra microbului pseudodoctrinar comunist, este
vital pentru viitorul întregului organism.
[..]