Există o forţă ce poate fi bănuită că are
interese contrare instaurării unei adevărate democraţii? Evident este vorba de
reţeaua fostului aparat represiv anti-democratic.
Pe lîngă tendinţele tiranice , manifestate
din plin timp de atîţia ani, mulţi membri ai securităţii , poliţiei,
administraţiei, magistraturii şi mafiei comuniste sînt atît de compromişi încît
au tot interesul să obstaculeze procesul normalizării. Libertatea va produce
condiţii pentru dreptate ceea ce ar avea pentru resptectivii un efect
dezastruos.
Toate aceste evidenţe ar fi trebuit să
determine un guvern autentic revoluţionar să-şi îndrepte atenţia în primul rînd
asupra dezamorsării pericolului pe care-l reprezintă organizaţiile de teroare
din trecut, pentru viitorul ţării.
Poporul român, eliberat cu grele jertfe,
trebuia ţinut la curent , antrenat în acest proces de deparazitare protectoare.
Acţiunile conducătorilor actuali, nu se
înscriu în această direcţie, stîrnind mirarea, apoi iritarea , apoi indignarea
şi furia celor care doresc cu ardoare emanciparea ţării, eliberarea ei din mîna
reţelei teroriste comuniste.
Mai mult, noii lideri nu şovăie să se
sprijine pe respectivele elemente, folosindu-le împotriva revoluţionarilor
consideraţi periculoşi, în timp ce, acelora cu adevărat periculoşi, spre groaza
noastră, li se oferă din nou puterea.
Iată motivul contestaţiei noastre! Teama că
sîntem victimele unei farse enorme şi sinistre, că în timp ce sîntem trimişi să
muncim în linişte, ţara se reorganizează ca temniţă!
Deţinătorii puterii ar trebui, dacă ar avea
alte intenţii decît de a acoperi vinovaţii, să dea asigurări indiscutabile
asupra erorii unor asemenea temeri. În loc de a ne oferi astfel de garanţii,
liniştind spiritele, ei se dedau la un îngrijorător proces de dezinformare şi
manipulare, nerespectîndu-ne nici măcar dreptul elementar de a ne face
cunoscută public opinia.
Cine are interesul ca ţara să nu afle motivul
atitudinii noastre? Oare "oamenii de bine" care ne sînt potrivnici,
ar mai fi aşa şi dacă ar cunoaşte exact dorinţele noastre expuse în următorul
program?
Toţi eram puşi în situaţia de a da explicaţii
pentru modul în care ne-am comportat înainte. Ruşinea, vinovăţia, trădarea,
laşitatea, degradarea - trebuiau asumate, recunoscute, incriminate.
Acest gest presupunea însă conservarea unui
anumit simţ al onoarei, demnităţii, adevărului şi curajului, adică... o
personalitate paradoxală.
De aceea au preferat cei distruşi definitiv
moral, să facă orice numai să evite judecata. Este sensul adînc al adeziunii
aparent surprinzătoare, în masă, la armata revoluţionară condusă de vechii
strategi.
De aceea, încercările de a-i înţelege, de a-i
cuceri, nu au şanse. De aceea sînt surzi la argumente, orbi la realităţi,
refractari la raţionamente. Preferă un contract cu puterea în locul apropierii
de rîndurile noastre, care le reamintesc spectrul răspunderii şi ameninţarea
pedepsei.
Chiar dacă am mai încerca azi să le dăm
asigurări că nu avem în vedere punerea în discuţie a activităţii lor dinaintea
puciului şi extragerea unor concluzii (ceea ce sună - să fim sinceri -
neconvingător şi straniu ), ei nu vor risca.
Şi de aceea, dintr-o deplorabilă
"neatenţie" , nu vor observa unele probleme de genul:
- trebuie să fie
analizată activitatea fostului aparat de represiune şi luate măsurile de
rigoare? Cum stăm azi?
- trebuie
demontată structura parazită care deţinea controlul societăţii? Cum stăm azi?
- trebuie
reeducată populaţia şi dezintoxicată ideologic?
- ce-a făcut
conducerea în aceste direcţii? Poate fi ea considerată ca exponent legitim al
revoluţiei?
- trebuie
pedepsite abuzurile şi gravele ilegalităţi? Care e componenţa aparatului de
justiţie corelată cu cel care funcţiona în trecut?
- care este
adevărul privind evenimentele dintre 16 decembrie şi 16 iunie
- dacă situaţia
ţării s-a deteriorat d.p.d.v. economic, politic, civic, etc. este răspunzător
guvernul pentru asta?
- etc. etc. etc.
Dar întunecaţii noştri tovarăşi nu-şi pun
astfel de probleme. Ciudăţenie? Nicidecum! Certitudine a pactului de
neagresiune a celor vinovaţi. Ideea că trebuia menajat corpul vinovaţilor
pentru a-l putea cuceri de partea revoluţiei, a fost , nu numai naivă, dar şi
nocivă.
Trebuia să silim corul reacţiunii la
defensivă, profitînd de momentul favorabil survenit în urma izbucnirii de
revoltă, care punea pasivitatea lor într-o postură neapărabilă.
Trebuia să facem public portretul complex al
vinovăţiei , la început, cînd nu putea fi contestat dreptul învingătorului în
lupta împotriva terorii comuniste, cînd manipulatorii istoriei noastre fuseseră
siliţi să permită etapa "revoluţiei".
Claritatea acuzaţiilor noastre ar fi
îngreunat posibilitatea escamotării subiectului şi nu le-ar fi permis celor
degradaţi să se salveze prin contraatac, cu atîta seninătate.
Astfel încît, dacă azi asistăm la monumentala
desfăşurare a contrarevoluţiei sub steagul "sincerităţii" omului de
bine, sîntem şi noi vinovaţi. Evitînd "radicalitatea adevărului", am
dat o nesperată ocazie pentru instalarea confuziei generale care a permis
ofensiva nedreptăţii ,fără ca măcar acest lucru să fie evident.
Noi nu am acuzat muncitorul dezabuzat de
obedienţa lui subumană. Azi, el ne atacă senin.
Noi nu am demascat activitatea criminală a
aparatului de represiune (miliţie şi securitatea). Azi, el poate opera în
numele legalităţii.
Noi nu am analizat mecanismul antiselectiv
prin care s-au ales cadrele de conducere. Ele sînt azi folosite în numele
experienţei.
Noi nu am evidenţiat incultura crasă a
populaţiei, intoxicarea ei ideologică, incapacitatea de discernămînt rezultată.
Azi, masa are orgoliul hotărîrilor înţelepte, pretinzînd chiar monopolul lor!
Noi nu am acuzat colaboraţionismul şi astăzi
ne confruntăm cu valeţii terorii, ieşiţi în arenă fără mare problemă.
Vom plăti amar "împăciuitoarea"
noastră amnezie, lipsa noastră de combativitate în perioada în care istoria
ne-a acordat o şansă, faptul de a nu fi ştiut să profităm de fisura care a
apărut în momentul în care sistemul dictatorial dezumanizant a trecut printr-o
criză, trebuind să se organizeze.
Cînd în ianuarie optam pentru ieşirea
luărilor de cuvînt din zona eufemismelor, eram acuzat de radicalitate şi
inconştienţă. Eu sesizasem imposibilitatea practică de a face dreptate atunci
cînd victima e minoritară numeric şi agresorul păstrează toate pîrghiile
puterii. Am considerat însă că , singurul lucru pe care puteam şi trebuia să-l
facem, era să obligăm reacţiunea să opereze făţiş, fără a se ascunde în ceaţa
creată de confuziile politice, să nu-i permitem să zdrobească revoluţia ,
purtînd masca ei.
În felul acesta, am fi pus "oamenii de
bine" într-o anume dificultate, silindu-i să aleagă reacţiunea făţişă,
fără a le permite să-şi trădeze din nou condiţia umană - fără nici-un risc!
Sînt convins că tupeul lor, numărul celor
activi, ar fi fost diminuate. Şi chiar dacă succesul nostru nu era previzibil,
avînd în vedere raportul de forţe, am fi creat un punct de plecare pentru
viitorul acestei naţiuni.
Constatînd îndurerat efectul dezastruos al
compromisului pe care l-a acceptat opoziţia , ca plată a slăbiciunii sale
numerice şi operative, sînt puţin dispus să accept un rol în semi-opoziţie.
Voi părăsi această ţară, pe care maşina de
dezumanizat a populat-o astfel încît, nu mă mai simt acasă! Sînt român, dar
sânt şi om şi ca atare, vreau să trăiesc între români doar dacă mai sânt
oameni!
Orice îngăduinţă îmi apare ca nefastă, deci
dacă aş rămîne, avînd în vedere poziţia defensivă a opoziţiei şi nesinceritatea
devenită atmosferă generală, aş fi acuzat de radicalism şi respins de absolut
toate taberele.
Eu nu-mi pot însă tocmi credinţa, onoarea şi
adevărul.
Eu nu pot aştepta ca, ceea ce respir, să
devină doar pe viitor oxigen.
Eu înţeleg , dar nu pot suporta degradarea
inumană a concetăţenilor mei.
Eu nu vreau ca, prin însăţi prezenţa mea în
organismul social, să legitimez ceea ce consider inacceptabil moral.
[]
Domnule Munteanu, m-am decis foarte greu să
fac acest gest, deşi e rezultatul unei convingeri, părîndu-mi-se îndoielnică
oportunitatea lui.
Dificila situaţie în care vă aflaţi, simbolul
pe care a-ţi ajuns să-l reprezentaţi, situaţia grea în care se află opoziţia,
m-au făcut să şovăi în a vă face un reproş public. O fac totuşi din trei
motive:
Mai întîi pentru că sînteţi victima unei
enorme nedreptăţi şi mărturia mea poate să cîntărească, dacă vi se va da un
drept real de apărare.
În al doilea rînd, pentru că în astfel de
momente, ocazia unor învăţăminte nu trebuie pierdută, pentru a se evita
repetarea pe viitor a erorilor care le fac posibile.
În al treilea rînd, pentru că aţi refuzat în
mod constant să-mi daţi vre-o atenţie atunci cînd am încercat să vă semnalez
responsabilitatea pe care o crea , poziţia dvs. în manifestaţia din Piaţa
Universităţii, determinîndu-mă să vă părăsesc pe 19 mai. V-am lăsat atunci un
mesaj, care a fost din păcate autentificat de evenimentele din 13-15 iunie.
Iată ideile principale, de care nu aţi vrut
să ţineţi cont:
1. Că
manifestaţia devenise un simbol naţional pentru opoziţie; că ea nu mai
aparţinea unor asociaţii organizatoare, ceea ce crea o extindere adecvată a
colectivului care să decidă evoluţia ei.
2. Că eventuala
degradare a manifestaţiei va fi folosită din plin de putere, reprezentînd o
grea lovitură pentru toţi cei care îşi asumaseră opoziţia.
3. Că apolitismul
pe care-l susţineţi constant este ilogic, atîta timp cît strigaţi "Jos
comunismul!", iar refuzul colaborării cu cei angrenaţi în luptă pe căi
politice înseamnă a face jocul puterii.
4. Că numai
dublînd curajul, demnitatea şi cinstea cu inteligenţa şi buna organizare se
poate asigura succesul unei acţiuni atît de greu de controlat. Aceasta impunea
constituirea unei structuri "cerebrale" organizatorice.
5. Că vă înşelaţi
total atunci cînd credeţi şi susţineţi că succesul contestaţiei este foarte
aproape şi etichetaţi pe cei ce veneau să-şi ofere sprijinul solidar ca nişte
"oportunişti" care au simţit victoria apropiată.
6. Că sînteţi
complet dezinformat privind convingerile cetăţenilor ţării, starea lor
intelectuală, afectivă, psihologică - decizia lor pentru a lupta pentru
libertate! Că riscaţi ca în locul mult aşteptatului sprijin, să vă confruntaţi
cu represaliile unei populaţii dezinformate şi asmuţite împotriva mitingului!
7. Că trebuie să
consideraţi prioritară problema dialogului cu ţara, căutînd toate formele de a
împiedica formarea unor convingeri total eronate şi profund nocive, la cei
trataţi de către manipulatorii puterii, profesionişti bine-cunoscuţi.
8. Că dialogul cu
guvernul e o evidentă diversiune, care vă faceţi să pierdeţi timpul - care ar
fi trebuit folosit în mod constructiv, în acţiuni care să pună cui adevărat
probleme celor de la putere, silindu-i la acele clarificări care să ajute
electoratul să ia decizii în cunoştinţă de cauză.
9. Că
ritualizarea manifestaţiei este o mare eroare, strigătul "Jos
comunismul!" - lipsit de explicaţiile de rigoare, fiind neputincios.
Trebuia (şi am încercat în acele zile să vă conving), să transformăm
manifestaţia într-o adevărată tribună de analiză matură, substanţială, a
esenţei societăţii totalitare. Numai astfel, oamenii ar fi fost ajutaţi să-i
recunoască prezenţa, sub noua faţă a revoluţionarului "FSN".
10. Că vă opuneţi
unor indivizi extrem de periculoşi, total lipsiţi de scrupule, cu mare
experienţă distructivă, care nu vor fi impresionaţi de atitudinea dvs. de Isus,
fiind mai curînd încurajaţi , decît opriţi, spre violenţă, atunci cînd victima
îşi manifestă pacifismul.
Astfel, afirm şi depun mărturie , că pe toată
perioada manifestaţiei, dvs. aţi fost un neobosit dezamorsator al oricăror
tendinţe revoluţionare active, că aţi blocat toate iniţiativele de
radicalizare, chiar verbală.
Aţi împiedicat încercările de organizare a
manifestaţiei, susţinînd spontaneitatea ei, reducînd-o la un ritual complet
neoperativ, pur simbolic.
Aţi profesat iubirea şi înţelegerea,
considerînd că adevărul şi dreptatea sînt simboluri a căror afirmare e
suficientă pentru a declanşa în suflete o reacţie de înnobilare care-şi va
produce în timp efectul.
Aţi împiedicat "furtul " manifestaţiei
, de către intelectuali şi în general, pe orice persoane cu prea mare putere de
convingere prin argumentaţie de calitate.
Aţi dezaprobat încercările de a
"politiza" acţiunea, cum ar fi aceea de a se cere boicotarea
alegerilor. V-am văzut de multe ori reproşînd vorbitorilor atacurile la
persoană, cum ar fi aceea a tovarăşului Iliescu şi de a ţine discursuri
instigatoare.
În rezumat, eu, care am privit dinăuntru
activitatea dvs. , exasperat de ineficacitatea ei inconştientă, v-am bănuit
adeseori că aţi lucra în interesul celor pe care-i consider duşmani ai
destinului ţării, deşi s-au cramponat la cîrma ei.
Incredibilele represalii la care aţi fost
condamnat de către regizorii terorii, mi-au dovedit că m-am înşelat şi că
opţiunea dvs. pentru o rezistenţă non-violentă, atitudinal - simbolică, era un
adevărat crez.
Nu sînt de acord cu o astfel de opoziţie
(masochistă) şi cred că aţi primit lămuriri cumplite privind raportul real de
forţe şi capacităţile celor pe care îndrăzniţi să-i sfidaţi.
Dar este deosebit de nedrept ca eu să fiu la
ora actuală liber şi dvs. întemniţat, căci, deşi am părăsit manifestaţia la 20
mai, eu am aşteptat cu sufletul la gură căderea guvernului , în timp ce dvs.
aţi luptat pentru evitarea unei confruntări, în numele unor principii, care vă
fac să credeţi în victoria dreptăţii dezarmate!
Vă prezint nota de plată:
- irosirea celei
mai mari şanse de evadare a populaţiei României din capcana unei organizări
canceroase
- acoperirea
urmelor unor criminali odioşi şi extrem de periculoşi
- uciderea
speranţei în suflete şi conştiinţe
- degradarea
totală a codului etic al societăţii
- compromiterea
activităţii politice şi de stat
- uciderea lupei
pentru libertate
- maltratarea
tinerilor cinstiţi
etc.
Toate acestea pentru a vă păstra puterea.
Atenţie însă... remiza va fi 100%.
Finii noştri intelectuali , fac exact ce-am
prevăzut: acuză perplexitate. Se fac că nu bănuiam cu cine au de-a face, ca
să-şi justifice pasivitatea iniţială; în fond, un laş compromis cu un monstru
pentru că credeai că are de gînd să se poarte înţelegător.
Tot lipseşte clasa protestatarilor radicali,
între luptătorii de stradă şi analiştii opoziţiei. Protestul non-violent, dar
ferm, absolut clar, numai nu poate să apară!
Pare greşit a se da lovituri opoziţiei, dar
dacă tăcem mai departe, complici la toate prostiile ei (copilul nostru, nu?),
nu vom ajunge nicăieri. Trebuie instalată sinceritatea , pentru a pune aşa-zisa
opoziţie actuală, în lumina ridicolului ei nenorocit.
Ce trebuie să facă o parte a populaţiei,
minoritară, dacă cealaltă semnează un pact cu puterea murdărită?! Nu poate fi
obligată să se supună acestui contract, în numele democraţiei şi nici nu poate
împiedica libera asociere a celor două părţi. O singură soluţie: plecarea!
1. Pericolul
represiunii administrative
2. Pericolul
represiunii de populaţia asmuţită
3. Pericolul
acţiunii securităţii
4.
Nerecunoaşterea legalităţii şi legitimităţii guvernului
5.
Imposibilitatea colaboraţionism
6. Imposibilitatea
tăcerii şi evitării radicalităţii adevărului
7. Înstrăinarea
faţă de concetăţeni, ieşirea din sistemul năzuinţelor şi concepţiilor lor
8. Neputinţa de a
orienta activ opoziţia (partide, intelectuali, contestaţie)
9. Evitarea
tendinţelor anarhice
10. Dorinţa de a
atrage atenţia popoarelor civilizate, asupra pericolului degradărilor
canceroase ale societăţii şi de a le ajuta să se ferească ( solidaritate
umană).
11. Dorinţa de a
mai apuca să trăiesc o viaţă fericită şi demnă în timpul de viaţă rămas
12. Satisfacerea
cererii populaţiei ce respinge intelectualitatea, refuzul apostolatului lui
Isus
13. Dorinţa de a
continua din afară, sprijinirea rezistenţei româneşti: organizare, articole,
explicaţii, etc.
14. Împlinirea
potenţelor de creaţie intelectuală
[]
Chiar dacă stă 20 de ani în puşcărie,
deţinutul nu pierde noţiunea de libertate, la care se raportează necontenit.
O realizare înspăimîntătoare a societăţii în
care am trăit, este că deţinuţii nu-şi păstrează noţiunea de libertate, o pierd
complet, căpătînd convingerea că ceea ce trăiesc este normal!
În clipa în care victima nu mai are
conştiinţa prizonieratului ea e definitiv încarcerată.
Ar trebui reinventată o întreagă terminologie
pentru a redefini realităţi de genul celor din Europa de Est. Cum să le spun ,
de exemplu, celor ce deţin puterea? Amestec între: tiran, escroc, mafiot,
inchizitor, terorist, sadic, cinic, amoral, neruşinat, criminal, vinovat,
profitor. Ţesutul canceros...miriapod tiranic...organizaţie satanică, reţea
distructivă... Dar acestei forme de organizare bazată pe supunere,
îngenunchere, dominare? "Comunism" - creează derută şi diversiune.
Poate că prostia ascunde întotdeauna o
agresivitate latentă. Faptul că o clică de indivizi pot să-şi facă din acest
lucru capital, exploatîndu-l fără rezerve, este particularitatea experienţei
noastre!
Cultivă prostia, o încurajează, o protejează,
o măgulesc, o înarmează - iată tehnica comunistă! Să scoţi mulţimea din
amorfitate şi să-i dai o polarizare care să-ţi permită să o controlezi.
Orice politician nu poate decît să invidieze
această capacitate de a-ţi cuceri reprezentativitatea, de a-ţi construi
popularitatea.
În numele celor mulţi, făcînd pact cu ei, se
poate profita de democraţie, trădînd axul emancipării speciei. Paradoxul: cei
mulţi decid evoluţia sistemului, deşi puţini profită de ea. - gestionarii
"aleşi".
Oare de ce nu se poate impune ideea unei
meritocraţii? S-ar putea imagina mecanisme care să facă frauda imposibilă sau
să dea mulţimii pîrghii cu reacţie în cazul erorilor constatate istoric.
Perfect conştienţi şi perfect degradaţi,
intelectualii noştri au acceptat în ianuarie compromisul, crezînd că puterea le
oferă dreptul de a se manifesta şi împlini profesional, în schimbul tăcerii lor
(neimplicării în lupta de deparazitare).
Acum , ei acuză trădarea puterii, păstrînd
nostalgia pactului ratat datorită nerăbdării tineretului revoluţionar.
Ei reproşează manifestanţilor imaturitatea şi
radicalitatea (reale) dar dexterităţile lor intelective scot pofta de dreptate
din centrul motivaţiei implicării.
Domnule ambasador,
Subsemnatul Roşca Ioan, cetăţean român de
naţionalitate română, vă rog să luaţi în considerare cererea mea pentru
acordarea azilului politic adresată guvernului francez.
Fac această cerere din următoarele motive:
începînd de pe 22 decembrie, am acţionat fără nici o rezervă pentru
fructificarea ocaziei de eliberare şi emancipare , pe care a deschis-o criza
violentă a sistemului comunist.
Astfel că, sînt pus acum în următoarea
situaţie fără ieşire:
1. Pericolul de a
se lua măsuri administrative (arestare, etc. ) împotriva mea.
2. Chiar dacă nu
voi suferi o represiune oficială, cele subterane realizate prin agenţii
securităţii, care sînt deja pe urmele mele, sînt şi mai ameninţătoare.
3. În orice
clipă, elementele furibunde retrograde din sînul populaţiei manipulate, mă pot
ataca, pentru ceea ce ei consideră o sfidare din partea mea. Linşajul
adversarilor politici a devenit aici o obişnuinţă, încurajată de regim. Nu am
nici-un mijloc de apărare!
Poate că în această situaţie, aş avea
speranţe dacă "m-aş cuminţi", renunţînd la orice manifestare liberă a
opiniilor mele. Dar acest lucru nu e posibil, deoarece:
4. Mă simt dator
eroilor revoluţiei şi fidel principiilor ei şi nu concetăţenilor mei şi
guvernului actual - pe care nici nu-l recunosc ca legitim! Vezi furtul puterii
şi manipularea alegerilor.
5. Nu pot
colabora cu acest regim, fiind încredinţat că acest lucru ar fi în defavoarea
destinului ţării, ca ar ajuta stabilizarea actualei situaţii, ar fi o
monumentală nedreptate.
6. Nu pot tace...
7. Nu mă pot
înregimenta în rîndul opoziţiei, căci nu sînt de acord cu metodele sale. Este
evident că organizarea opoziţiei a luat un start greşit şi nu sînt în măsură
să-l corectez. Nu am timpul şi menirea opozantului ca meserie.
8. Opoziţia în
faţa monstruozităţii, ar justifica acţiuni foarte dure, chirurgicale, ceea ce
contravine convingerilor mele non-violente. Deci , nu voi putea ajuta efectiv
noua revoluţie.
În anii '40, colaboraţionişti francezi au
fost mai puţin vinovaţi decît ai noştri:
- erau cumva
obligaţi la un compromis datorită situaţiei războiului, pentru a salva ceva;
- nu s-au aruncat
cu furie să distrugă societatea franceză, pentru a profita de situaţie;
- nu a durat atît
şi nu a avut nici pe departe efectul dezastruos de la noi.
Şi totuşi francezii şi-au făcut dreptate!
Deci faptul este 100% legitimat istoric, moral şi juridic ( pedepsirea
vinovaţilor). La noi nu s-a putut tocmai datorită gravităţii marasmului care a
făcut ca vinovaţii să fie azi majoritari.
A venit şi rîndul
părintelui cu copil slab să se răzbune pentru succesul celui cu copil student,
scoţîndu-şi la iveală pizma şi urma, devenind ameninţător. 45 de ani s-a făcut
şcoală de pizmă, ură, intoleranţă, egoism, etc. [] Prostia ne-a jucat un renghi cumplit.
Intelectualul adevărat, este recunoscut uşor
de cei din specia lui. Cine nu simte imediat stîngăcia de activist cultural a
domnului Iliescu, îşi trădează propria condiţie. Numai între mineri, găina pare
pasăre măiastră.
Stilul "temperat" de adresare:
Criminalului -
"Trebuie să admiteţi că nu sînteţi perfect, faceţi şi erori".
Mincinosului -
" Adevărul e relativ, nu numai dvs. aveţi dreptate".
Vinovatului -
"Trebuie să ne sprijiniţi în căutarea adevărului".
Prostului -
"Nimeni nu vă contestă opinia, dar se poate afirma şi că...".
Mafiotului -
"Instalarea unor relaţii corecte ne-ar da posibilitatea unei cooperări
fructuoase".
Inchizitorului -
" Nu veţi instaura o atmosferă democratică decît admiţînd opinia
critică...".
Sadicului -
"Trebuie să renunţăm la ameninţarea cu forţa".
Brutei - "Să
căutăm căi de dialog".
Sclavului
manipulat - "Vă respectăm alegerea, dar şi dvs...".
Distrugătorului
de destin - " Numai împreună vom reuşi".
Ce rost au aceste schelălăieli?!
Ce-a fost comunismul la noi, asta ar trebui
spus peste tot, critic, dur, neiertător, fără nici-un menajament înceţosător.