544. România – colonie a URSS
545. De ce guvernul nu luptă pentru Basarabia
546. De ce nu se poate trece peste
problema securităţii. Posibilitatea represiunii
creează oricui premiza imposibilităţii de a-şi apăra drepturile! Lupul
pe post de paznic şi liniştea oii.
547. Binele e ceea ce nu e rău!
548. Necesitatea recensămîntului inteligenţelor
(valorilor spirituale). Antiselecţia si publicitatea;
elitele ştiute!
549. Suntem foarte puţini
550. Un scenariu sinistru: restauraţia terorii
551. O lovitură de maestru: „liberalizarea” (devierea atenţiei, stresul
grijilor materiale, pregătirea eventualei căderi – „nu au vrut să suporte
austeritatea”, dezgust faţă de capitalism, atenuarea criticilor faţă de fostul
regim – prin comparaţie )
552. O crasă neutralitate
553. Apolitismul în traducere exactă
554. Informatorii şi oamenii de bine
555. Hăul interimar. Curaj şi viaţă
556. Greşeala fundamentală a liderilor opoziţiei: nu şi-au sesizat
limitările; nu au creat cadrul pentru a fi sprijiniţi de alţii; discuţie
557. Lupta ascunsă pentru poziţii favorabile în conjunctura de mîine; fotoliile din opoziţie; inconştienţa organizării
închise; necesitatea unei structurări care să atragă valorile, irigînd cu oameni noi, mai capabili; renunţarea la
legitimitatea primului venit
558. Sterilitatea opoziţiei declamative; de la a spune şi cere la a face!
Epoca proclamaţiilor; lipa planurilor de acţiune; jocul afectiv între optimism
şi pesimism; impotenţa
559. „Mica intelectualitate de provincie”
560. Minciuna în opoziţie, tactica cu efect distructiv întîrziat
561. Necesitatea morală a împroprietăririi generale. Paradoxul
anticomunismului de stînga
562. O coincidenţă cheie: micul procent de indivizi bine conservaţi (capabili de eforturi de reconstrucţie,
catalizatori ai emancipării generale) coincide cu acela aflat în opoziţie!
Majoritatea trebuie să înţeleagă că e obligată să facă o concesie acestei
minorităţi, căci altfel democraţia le va da dreptul de a se scufunda în
dezastru. Apelul la această concesie, bine explicat, promisiunile clare legate
de pretenţia minorităţii progresiste de a fi creditată cu dreptul de a conduce
procesul renaşterii, construirea serioasă a alternativei şi respectarea
promisiunilor ar fi o alternativă rezonabilă.
563. Un altruism politic: cei ce au responsabilitatea deciziei să nu aibă
alte avantaje decît al posibilităţii de a da viaţă
concepţiei lor de organizare.
564. Dacă guvernul va cere să ni se pună botniţe…parlamentul va vota!
Stipularea în Constituţie a unui mecanism de echilibru care să interzică o
majoritate absolută decisivă dar să evite şi haosul incapacităţii de guvernare
565. Grija constantă a luptătorilor pacifişti de a condamna „extremismul”.
Demonstraţiile cuminţi , supapă de răcorire a presiunilor şi substanţă de
stingere a incendiilor revoluţionare; cînd cei mai
buni apărători ai stabilităţii devin… opozanţii simbolici. Forţa tăcerii
turbate faţă de gălăgia diluantă!
566. Între securitate şi…masonerie!
567. Stilul secretos şi operaţiile deschise; între organizaţiile subterane
şi procesele publice de renaştere; trebuie să preluăm puterea pentru a
influenţa spre bine masa sau să influenţăm spre bine pentru a lua puterea?
568. O Constituţie modernă trebuie să fie operativă, un adevărat mecanism
de asigurare a democraţiei (structuri, tehnici, organisme de reglaj).
569. Stilul conspirativ şi pierderea de timp şi energie pentru suspiciuni;
diversiunea pîndei continue; motivul real: lipsa de
forţă (sevă) a protagoniştilor; coerenţa unui plan şi autoreglarea prin
respectarea lui a problemei „trădării”.
570. Limba – o temniţă a noţiunilor (împiedicînd
gruparea după idei, credinţe); o lume cu 10 state mari, avînd
10 forme de organizare socială şi cu dreptul de a te muta unde vrei – ar
dispare obligaţia minorităţii de a se supune majorităţii.
571. De la captivitatea fricii de represiune la captivitatea fricii de a
face rău spunînd adevărul despre opoziţie.
572. Confuzia prelungită între cauze şi efecte.
573. Deschiderea spre valori sau „apărarea” de cei prea inteligenţi!
574. Apel către poporul francez.
575. Pseudo-opoziţia. Forme de manifestare.
576. Ce ar trebui să fie un partid. Se susţine cel mai bine încercînd un exemplu.
577. Economia socialistă +teroare= viabila! (mediocru, tip lagăr).
Dezechilibrul vine din dispariţia fricii – axul intern al fostei structuri. Să
dorim deci reinstaurarea terorii pentru a repune bătrînul
şi sinistrul vapor pe linie!? Hăul din epoca de tranziţie: libertate fără
conştiinţă emancipată.
578. Pericolul dezumflării simbolice – ţara intelectualului umanist. De la
a simţi la a spune ce simţi şi la… a face ce spui!
579. Necesitatea separării apelor; duşmanul principal – confuzia.
Proclamaţia la un an.
580. Eliberare; emancipare; renaştere.
581. Asul de treflă al manipulării:dezorganizarea opoziţiei… prin capii ei!
582. Constituirea Alianţei Civice este expresia unei insatisfacţii faţă de
prestaţia partidelor , pe care acestea trebuie să o analizeze , trăgînd concluzii şi modificînd!
583. Opoziţia tricefală: forumul , Alianţa civică, şefii partidelor.
584. Observînd erorile ar fi trebuit să le
corectăm implicîndu-ne, nu să acuzăm adîncind criza multipartidismului.
586. Decît să faci politică urît,
mai bine nu faci deloc şi mai bine critici greşelile…. Dar cel mai bine e să
faci politică frumos!
587. Scrisoare deschisă către Vatra românească. Problema celor patru
cadrane. Pericolul compromiterii simultane a naţionalismului şi democraţiei.
Apel la dezicerea de colaboratorii securişti!
588. Lista „disponibililor pentru alternativă”.
589. Dreptul călăului de a-şi continua munca în ciuda abolirii pedepsei
capitale.
590. Paradoxul harnicilor colaboraţionişti versus leneşilor opozanţi.