Declaraţie apel a
opoziţiei intransigente (prima versiune, īn ciornă, a apelului la
clarificare)
Avīnd īn vedere:
1.
Pericolul de a se rata ocazia eliberării naţiunii de sub tirania
reţelei securicomuniste, eliberare care
constituie īnainte de orice, problema fundamentală a regimului actual.
2.
Tentativa evidentă de a se implementa un proces de reformă
economică, imorală şi frauduloasă, liberalizarea nefiind
precedată de corectarea abuzurilor şi de pedepsirea crimelor
comuniste, fără deci a se face dreptate, operīnd
de fapt trecerea patrimoniului naţional īn mīinile
īntreprizătorilor īmbogăţiţi
prin escrocheriile săvīrşite īn solda
vechiului regim sau sub tutela celui actual. Adăugīndu-se
pericolul ca această operaţie cinică şi mafiotă
să producă o gravă compromitere a conceptului de reformă,
dacă nu se bazează pe dreptate.
3.
Riscurile la care sunt expuşi contestatarii străzii (neluīndu-i aici īn considerare pe nebuni şi
provocatori) care īnfruntă cu disperare trupele aparatului represiv, īncercīnd să continue revoluţia.
4.
Marginalizarea contestatarilor prin atitudinea ambiguă a
formaţiunilor politice de opoziţie , dispuse la compromisuri ce
transformă contestatarii īn tulburători ai ordinii publice şi
neasumīndu-şi responsabilitatea de a reprezenta
punctul de vedere a manifestanţilor anticomunişti , cu o
consecvenţă şi o fermitate care să-i scutească pe
aceştia de postura īn care īi
īmpinge disperarea neluării īn seamă a năzuinţelor lor.
5.
Posibilitatea ca īn urma unei eventuale prăbuşiri a puterii
comuniste, unii lideri ai opoziţiei să se pretindă
emanaţi de noul val al luptei de eliberare, fără ca de fapt
să rişte, declarīndu-se
făţiş de partea revoluţiei (şi nu a reformei), asigurīnd astfel combatanţilor o umbrelă
politică protectoare, detensionantă şi
fructificativă.
Considerăm
că nu mai e permisă nici-o amīnare pentru
cei care se doresc implicaţi īn procesul politic, obligaţi să
răspundă ACUM, prin DA sau NU , la īntrebarea:
Este
legitimă puterea din Romānia?
Forţele
de ordine apără legea , sau fărădelegea?
Alegīnd una dintre singurele alternative posibile:
A. Puterea
e legitimă; ea rezultă din procese democratice, răspunde
mandatului liber acordat de poporul romān şi respectă promisiunile
prin care l-a obţinut; contestatarii ce vor să o răstoarce,
tulbură ordinea īn stat; trebuie pedepsiţi.
B. Puterea
e ilegitimă; pretinzīnd că reprezintă
eliberarea de sub comunism (īn vorbe şi promisiuni), dar īn fapt apărīnd poziţiile securiştilor şi
comuniştilor şi folosind procedee de teroare şi diversiune, ea a
trădat revoluţia şi interesele poporului romān; īn măsura
īn care nu vrea să cedeze şi menţine controlul asupra pīrghiilor de decizie, represiune şi propagandă
(televiziunea şi agenţii informatori), uzurpīnd
legea, răsturnarea ei īn forţă e legitimă şi
necesară.
Poate
că veţi opta mai uşor răspunzīnd
la următoarele īntrebări:
1.
Dacă la cīrma Romāniei ar reveni reţeaua
mafiotă securicomunistă, ar fi
justificată răsturnarea ei revoluţionară?
2. Sunt
actualii deţinători ai puterii (preşedinte, parlament, SRI,
armată, cercuri tenebroase de presiune) reprezentanţi ai luptei de
eliberare de sub comunism sau dimpotrivă, a rămas la cīrma ţării vechea nomenclatură?
Semnatarii
acestui apel la clarificare se declară, fără rezerve,
adepţi ai opţiunii contestatare. Ei īmpărtăşesc
următoarele idei, pentru care s-au
făcut manifestaţiile din aceşti doi ani:
1. Regimul
criminal comunist nu are nici-o legitimitate, nici-o scuză. Partizanii lui
au distrus naţiunea şi sunt marele pericol pentru dorita
democraţie.
2. Acest
regim a fost posibil datorită reţelei care l-a susţinut:
represiunea (securitatea, miliţia, justiţia), propaganda (partidul,
media), mafia (administraţia, comerţul).
3. Este
absurdă afirmaţia că membrii acestei reţele criminale au
azi aceleaşi interese cu victimele activităţii lor. Istoria
acestor ani a separat victima d de căpuşă. Nu se pune problema
unui consens, ci a aplicării legii şi īnfăptuirii
dreptăţii, pentru a salva victima şi a face căpuşa
inofensivă, căutīnd un nou echilibru,
curat, pentru societate.
4. Orice
formaţiune politică e obligată să precizeze de care parte
este īn această confruntare fundamentală (īntre partizanii
comunismului şi opozanţii lor). Ambiguitatea este intolerabilă
chiar īnvelită īn declaraţii demagogice privind o ipotetică
reconciliere.
5. Puterea
actuală a demonstrat că e de partea reţelei mafiosecuricomuniste:
- blocīnd procesul de īnfăptuire a dreptăţii;
- menţinīnd īn poziţii de decizie şi de
avantaj īn competiţia pentru īmbogăţire pe foştii slujitori
fideli ai comunismului;
- reprimīnd manifestaţiile anticomuniste.
6. Īn mod
evident fraudulos, puterea a susţinut public teorii contrare īnainte de
alegeri, minţind electoratul īn faţa căruia s-a prezentat ca o
emanaţie a revoluţiei anticomuniste.
7. Aripa
reformistă a puterii a īncercat să impună soluţia
reformei economice , fără prealabila realizare a libertăţii
şi dreptăţii, compromiţīnd de
fapt conceptul de liberalizare, ce a apărut ca o operaţie de
transformare a vinovaţilor īn īntreprinzători, patroni şi
manageri. O atīt de sfidătoare nedreptate, nu
poate fi asimilată de acest popor, sub titlul de intrare īn societatea
civilizată.
8.
Toţi cei fideli revoluţiei, convinşi că principala
problemă este eliberarea din chinga aparatului represiv-
ideologic mafiot, au cerut dovezi indiscutabile că acesta a fost
dezactivat, refuzīnd să se liniştească
īn lipsa unor garanţii īn acest sens, luptīnd cu
disperare pentru a nu fi relegitimat terorismul de
stat.
9. Expusă
la cura de intoxicare ideologică, degradare morală şi
compromitere, o mare parte a populaţiei buimăcite, s-a lăsat
ademenită de contractul demagogic propus de foştii stăpīni, acreditīndu-i!
Opţiunea incredibilă , de a prefera un fost prim secretar, unui fost
deţinut politic, dovedeşte durerosul efect al dereglării
comuniste, un experiment Piteşti generalizat.
10. Fapt este că supravieţuitorii
anticomunişti au fost puşi īn minoritate datorită acestei
defecţiuni, lipsiţi de sprijinul larg al populaţiei, atīt de necesar pentru a echilibra balanţa de
forţe, net favorabilă organizatorilor represiunii securicomuniste.
11.
Paralizaţi de obsesia de a cuceri voturile acestui electorat, partidele
politice de opoziţie au avut o prestaţie jalnică, motivată,
pe līngă nepregătirea auditoriului de lipsa condiţiilor obiective de
organizare şi de obtuzitatea şi slăbiciunea multor lideri. Adoptīnd strategia ponderată şi
colaboraţionistă şi respingīnd
consecvent radicalitatea revoluţionară a contestării, partidele politice
au refuzat practic să-ţi asume responsabilităţi īn
revoluţie, dedicīndu-se doar dezbaterilor despre
reformă.
12. Din
păcate, contestatarii străzii şi a opoziţiei politice nu
s-au sincronizat , şi mai mult, au
reuşit, prin atacuri reciproce provocate de reflexul de neīnţelegere
a celuilalt punct de vedere, să-şi aducă prejudicii, desigur cu
largul concurs al diversioniştilor puterii. Fapt este că nici acum,
după doi ani īn care strada īnfruntă puterea represivă cu grele
riscuri, umilinţe şi suferinţe, nu se găsesc
formaţiuni politice care să-i reprezinte punctul de vedere, care
să-i susţină aspiraţiile.
13. Īn rezumat, acest punct de vedere al
contestaţiei, ar fi: comuniştii nu s-au dat la o parte şi nu se
vor da decīt siliţi. A-i accepta
ca parteneri de dialog e o insultă adusă victimelor crimelor lor, o
recunoaştere tacită a imposibilităţii de a ne descotorosi
de lanţul īn care menţin acest popor; o repetare a greşelii de a
crede că ei pot fi adversari loiali, cu naivitatea de a nu īnţelege
că oferindu-li-se şansa continuităţii puterii, īşi vor
păstra opoziţiile. Numai după īndepărtarea tuturor din
poziţii de decizie, desfiinţarea clară a securităţii,
publicarea listelor informatorilor-provocatori, judecarea celor ce au
īncălcat legea, abuzīnd de putere pentru
a-şi consolida situaţia, eliberarea principalului lor instrument de
propagandă televiziunea, vom putea vorbi de īnceperea drumului spre
democraţie. Oricīte promisiuni ar face,
răufăcătorului nu i se mai poate oferi instrumentul puterii, pentru
a se autopedepsi!
14. Pentru
foarte multe formaţiuni politice, pentru mulţi observatori
străini, problema liberalizării economiei este cheia reconstruirii
Romāniei. Noi cei din stradă nu credem īnsă că indivizi
nărăviţi la ilegalităţi şi crime pot aduce
bunăstarea generală, dacă sunt lăsaţi să-şi
valorifice agoniseala frauduloasă, transformīndu-se
īn pionieri ai privatizării. Libertatea, apoi dreptatea, apoi
declanşarea promovării şi selecţiei valorii, sunt baza
morală fără de care nici un edificiu economic serios nu poate fi
construit. Ori partidele pragmatice resping această viziune.
15. Īn mod
repetat, acţiunile credincioşilor revoluţiei au fost tratate cu
distanţă de către o mare parte a opoziţiei, care, mai mult,
a ţinut să se delimiteze de anarhismul străzii. Ele au
recunoscut astfel, implicit, că puterea este legitimă, punīndu-i pe contestatari īn poziţia de elemente
turbulente, marginalizīndu-i, obligīndu-i
să renunţe la confruntare. De altfel prezenţa īn parlament ,
deschiderea spre dialog cu puterea criminală, participarea la toate
ritualurile specifice unei situaţii politice, aparent legale, au
arătat elocvent īn ce măsură respectivii politicieni se
desolidarizează de continuarea procesului revoluţionar prin
contestare intransigentă şi confruntare a reţelei represive.
16.
Deşi īn practică, teoria pacifistă s-a dovedit
inoperantă, puterea avīnd toate atuurile pentru
a folosi armistiţiul īn interesul reīntăririi
instrumentelor ei, deşi opoziţia nu a obişnuit nimic ca urmare a
īngăduinţei sale faţă de simularea jocului democratic,
deşi toate micile progrese (CPUN, căderea guvernului Roman) de care a
profitat, se datora curajului şi īncăpăţīnării
luptătorilor străzii, opoziţia nu a recunoscut valoarea
intransigenţei şi meritele manifestanţilor. Aţi
pronunţa dezaprobarea faţă de maniera necivilizată īn
care s-a exprimat rezistenţa anticomunistă stradală,
īnseamnă a trăda cauza revoluţie, din dragoste pentru modelul
igienic, dar utopic şi steril al reformei de larg consens.
Avīnd īn vedere toarte acestea, fruntaşii formaţiunilor politice ar
trebui să răspundă răspicat la īntrebările din acest
apel, care pot fi formulate şi astfel:
Cine sunt
duşmanii libertăţii şi dreptăţii, de care poporul
romān este īnsetat: puterea actuală (securitatea, administraţia,
etc.) sau manifestanţii care īn aceste zile sunt confruntaţi cu
formaţiunile represive. Este Romānia o democraţie
ameninţată de protestatari haotici şi anarhişti sau a
rămas o temniţă īn care vechii gardieni au īmbrăcat haine
noi şi reprimă , īn numele stabilităţii, pe acei prizonieri
ce preţuiesc libertatea mai mult decīt confortul
ipotetic pe care l-ar aduce supunerea la regulile jocului.
O
minimă francheţe ar trebui să oblige formaţiunile politice
să răspundă la această īntrebare.
Domnilor,
dacă nu doriţi să riscaţi confruntarea,
abţineţi-vă măcar de a o declara ilegitimă! Motorul
teoriilor dumneavoastră este
mediocritatea morală şi intelectuală, combinată
nefast cu laşitate, veleitarism şi iresponsabilitate ce nu vă
recomandă pentru poziţii de responsabilitate naţională.