Declaraţie apel a opoziţiei intransigente (prima versiune, īn ciornă, a apelului la clarificare)

 

Avīnd īn vedere:

1. Pericolul de a se rata ocazia eliberării naţiunii de sub tirania reţelei securicomuniste, eliberare care constituie īnainte de orice, problema fundamentală a regimului actual.

2. Tentativa evidentă de a se „implementa” un proces de reformă economică, imorală şi frauduloasă, liberalizarea nefiind precedată de corectarea abuzurilor şi de pedepsirea crimelor comuniste, fără deci a se face dreptate, operīnd de fapt trecerea patrimoniului naţional īn mīinile „īntreprizătorilor” īmbogăţiţi prin escrocheriile săvīrşite īn solda vechiului regim sau sub tutela celui actual. Adăugīndu-se pericolul ca această operaţie cinică şi mafiotă să producă o gravă compromitere a conceptului de reformă, dacă nu se bazează pe dreptate.

3. Riscurile la care sunt expuşi contestatarii străzii (neluīndu-i aici īn considerare pe nebuni şi provocatori) care īnfruntă cu disperare trupele aparatului represiv, īncercīnd să continue revoluţia.

4. Marginalizarea contestatarilor prin atitudinea ambiguă a formaţiunilor politice „ de opoziţie” , dispuse la compromisuri ce transformă contestatarii īn „ tulburători ai ordinii publice” şi neasumīndu-şi responsabilitatea de a reprezenta punctul de vedere a manifestanţilor anticomunişti , cu o consecvenţă şi o fermitate care să-i scutească pe aceştia  de postura īn care īi īmpinge disperarea neluării īn seamă a năzuinţelor lor.

5. Posibilitatea ca īn urma unei eventuale prăbuşiri a puterii comuniste, unii lideri ai opoziţiei să se pretind㠄emanaţi” de noul val al luptei de eliberare, fără ca de fapt să rişte, declarīndu-se făţiş de partea revoluţiei (şi nu a reformei), asigurīnd astfel combatanţilor o umbrelă politică protectoare, detensionantă şi fructificativă.

 

Considerăm că nu mai e permisă nici-o amīnare pentru cei care se doresc implicaţi īn procesul politic, obligaţi să răspundă ACUM, prin DA sau NU , la īntrebarea:

Este legitimă puterea din Romānia?

Forţele de ordine apără legea , sau fărădelegea?

Alegīnd una dintre singurele alternative posibile:

A. Puterea e legitimă; ea rezultă din procese democratice, răspunde mandatului liber acordat de poporul romān şi respectă promisiunile prin care l-a obţinut; contestatarii ce vor să o răstoarce, tulbură ordinea īn stat; trebuie pedepsiţi.

B. Puterea e ilegitimă; pretinzīnd că reprezintă eliberarea de sub comunism (īn vorbe şi promisiuni), dar īn fapt apărīnd poziţiile securiştilor şi comuniştilor şi folosind procedee de teroare şi diversiune, ea a trădat revoluţia şi interesele poporului romān; īn măsura īn care nu vrea să cedeze şi menţine controlul asupra pīrghiilor de decizie, represiune şi propagandă (televiziunea şi agenţii informatori), uzurpīnd legea, răsturnarea ei īn forţă e legitimă şi necesară.

Poate că veţi opta mai uşor răspunzīnd la următoarele īntrebări:

1. Dacă la cīrma Romāniei ar reveni reţeaua mafiotă securicomunistă, ar fi justificată răsturnarea ei revoluţionară?

2. Sunt actualii deţinători ai puterii (preşedinte, parlament, SRI, armată, cercuri tenebroase de presiune) reprezentanţi ai luptei de eliberare de sub comunism sau dimpotrivă, a rămas la cīrma ţării vechea nomenclatură?

 

Semnatarii acestui apel la clarificare se declară, fără rezerve, adepţi ai opţiunii contestatare. Ei īmpărtăşesc următoarele idei, pentru care s-au  făcut manifestaţiile din aceşti doi ani:

1. Regimul criminal comunist nu are nici-o legitimitate, nici-o scuză. Partizanii lui au distrus naţiunea şi sunt marele pericol pentru dorita democraţie.

2. Acest regim a fost posibil datorită reţelei care l-a susţinut: represiunea (securitatea, miliţia, justiţia), propaganda (partidul, media), mafia (administraţia, comerţul).

3. Este absurdă afirmaţia că membrii acestei reţele criminale au azi aceleaşi interese cu victimele activităţii lor. Istoria acestor ani a separat victima d de căpuşă. Nu se pune problema unui consens, ci a aplicării legii şi īnfăptuirii dreptăţii, pentru a salva victima şi a face căpuşa inofensivă, căutīnd un nou echilibru, curat,  pentru societate.

4. Orice formaţiune politică e obligată să precizeze de care parte este īn această confruntare fundamentală (īntre partizanii comunismului şi opozanţii lor). Ambiguitatea este intolerabilă chiar īnvelită īn declaraţii demagogice privind o ipotetic㠄reconciliere”.

5. Puterea actuală a demonstrat că e de partea reţelei mafiosecuricomuniste:

- blocīnd procesul de īnfăptuire a dreptăţii;

- menţinīnd īn poziţii de decizie şi de avantaj īn competiţia pentru īmbogăţire pe foştii slujitori fideli ai comunismului;

- reprimīnd manifestaţiile anticomuniste.

6. Īn mod evident fraudulos, puterea a susţinut public teorii contrare īnainte de alegeri, minţind electoratul īn faţa căruia s-a prezentat ca o emanaţie a revoluţiei anticomuniste.

7. Aripa „reformist㔠a puterii a īncercat să impună soluţia reformei economice , fără prealabila realizare a libertăţii şi dreptăţii, compromiţīnd de fapt conceptul de liberalizare, ce a apărut ca o operaţie de transformare a vinovaţilor īn īntreprinzători, patroni şi manageri. O atīt de sfidătoare nedreptate, nu poate fi „asimilat㔠de acest popor, sub titlul de „ intrare īn societatea civilizată”.

8. Toţi cei fideli revoluţiei, convinşi că principala problemă este eliberarea din chinga aparatului represiv- ideologic – mafiot, au cerut dovezi indiscutabile că acesta a fost dezactivat, refuzīnd să se liniştească īn lipsa unor garanţii īn acest sens, luptīnd cu disperare pentru a nu fi relegitimat terorismul de stat.

9. Expusă la cura de intoxicare ideologică, degradare morală şi compromitere, o mare parte a populaţiei buimăcite, s-a lăsat ademenită de contractul demagogic propus de foştii stăpīni, acreditīndu-i! Opţiunea incredibilă , de a prefera un fost prim secretar, unui fost deţinut politic, dovedeşte durerosul efect al dereglării comuniste, un experiment Piteşti generalizat.

10.  Fapt este că supravieţuitorii anticomunişti au fost puşi īn minoritate datorită acestei defecţiuni, lipsiţi de sprijinul larg al populaţiei, atīt de necesar pentru a echilibra balanţa de forţe, net favorabilă organizatorilor represiunii securicomuniste.

11. Paralizaţi de obsesia de a cuceri voturile acestui „electorat”, partidele politice de opoziţie au avut o prestaţie jalnică, motivată, pe līngă nepregătirea auditoriului  de lipsa condiţiilor obiective de organizare şi de obtuzitatea şi slăbiciunea multor lideri. Adoptīnd strategia „ponderat㔠şi colaboraţionistă şi respingīnd consecvent radicalitatea revoluţionară a contestării, partidele politice au refuzat practic să-ţi asume responsabilităţi īn revoluţie, dedicīndu-se doar dezbaterilor despre reformă.

12. Din păcate, contestatarii străzii şi a opoziţiei politice nu s-au sincronizat , şi mai mult,  au reuşit, prin atacuri reciproce provocate de reflexul de neīnţelegere a celuilalt punct de vedere, să-şi aducă prejudicii, desigur cu largul concurs al diversioniştilor puterii. Fapt este că nici acum, după doi ani īn care strada īnfruntă puterea represivă cu grele riscuri, umilinţe şi suferinţe, nu se găsesc formaţiuni politice care să-i reprezinte punctul de vedere, care să-i susţină aspiraţiile.

13.  Īn rezumat, acest punct de vedere al contestaţiei, ar fi: comuniştii nu s-au dat la o parte şi nu se vor da decīt siliţi. A-i accepta ca „parteneri de dialog” e o insultă adusă victimelor crimelor lor, o recunoaştere tacită a imposibilităţii de a ne descotorosi de lanţul īn care menţin acest popor; o repetare a greşelii de a crede că ei pot fi adversari loiali, cu naivitatea de a nu īnţelege că oferindu-li-se şansa continuităţii puterii, īşi vor păstra opoziţiile. Numai după īndepărtarea tuturor din poziţii de decizie, desfiinţarea clară a securităţii, publicarea listelor informatorilor-provocatori, judecarea celor ce au īncălcat legea, abuzīnd de putere pentru a-şi consolida situaţia, eliberarea principalului lor instrument de propagand㠖 televiziunea, vom putea vorbi de īnceperea drumului spre democraţie. Oricīte promisiuni ar face, răufăcătorului nu i se mai poate oferi instrumentul puterii, pentru a se autopedepsi!

14. Pentru foarte multe formaţiuni politice, pentru mulţi observatori străini, problema liberalizării economiei este cheia reconstruirii Romāniei. Noi cei din stradă nu credem īnsă că indivizi nărăviţi la ilegalităţi şi crime pot aduce bunăstarea generală, dacă sunt lăsaţi să-şi valorifice agoniseala frauduloasă, transformīndu-se īn pionieri ai privatizării. Libertatea, apoi dreptatea, apoi declanşarea promovării şi selecţiei valorii, sunt baza morală fără de care nici un edificiu economic serios nu poate fi construit. Ori partidele „pragmatice” resping această viziune.

15. Īn mod repetat, acţiunile credincioşilor revoluţiei au fost tratate cu distanţă de către o mare parte a opoziţiei, care, mai mult, a ţinut să se delimiteze de „anarhismul” străzii. Ele au recunoscut astfel, implicit, că puterea este legitimă, punīndu-i pe contestatari īn poziţia de „elemente turbulente”, marginalizīndu-i, obligīndu-i să renunţe la confruntare. De altfel prezenţa īn parlament , deschiderea spre dialog cu puterea criminală, participarea la toate ritualurile specifice unei situaţii politice, aparent legale, au arătat elocvent īn ce măsură respectivii politicieni se desolidarizează de continuarea procesului revoluţionar prin contestare intransigentă şi confruntare a reţelei represive.

16. Deşi īn practică, teoria „pacifist㔠s-a dovedit inoperantă, puterea avīnd toate atuurile pentru a folosi „armistiţiul” īn interesul reīntăririi instrumentelor ei, deşi opoziţia nu a obişnuit nimic ca urmare a īngăduinţei sale faţă de simularea „jocului democratic”, deşi toate micile progrese (CPUN, căderea guvernului Roman) de care a profitat, se datora curajului şi īncăpăţīnării luptătorilor străzii, opoziţia nu a recunoscut valoarea intransigenţei şi meritele manifestanţilor. Aţi pronunţa dezaprobarea faţă de maniera „necivilizat㔠īn care s-a exprimat rezistenţa anticomunistă stradală, īnseamnă a trăda cauza revoluţie, din dragoste pentru modelul igienic, dar utopic şi steril al „reformei de larg consens”.

Avīnd īn vedere toarte acestea, fruntaşii formaţiunilor politice ar trebui să răspundă răspicat la īntrebările din acest apel, care pot fi formulate şi astfel:

Cine sunt duşmanii libertăţii şi dreptăţii, de care poporul romān este īnsetat: puterea actuală (securitatea, administraţia, etc.) sau manifestanţii care īn aceste zile sunt confruntaţi cu formaţiunile represive. Este Romānia o democraţie ameninţată de protestatari haotici şi anarhişti sau a rămas o temniţă īn care vechii gardieni au īmbrăcat haine noi şi reprimă , īn numele stabilităţii, pe acei prizonieri ce preţuiesc libertatea mai mult decīt confortul ipotetic pe care l-ar aduce supunerea la „regulile jocului”.

O minimă francheţe ar trebui să oblige formaţiunile politice să răspundă la această īntrebare.

Domnilor, dacă nu doriţi să riscaţi confruntarea, abţineţi-vă măcar de a o declara ilegitimă! Motorul teoriilor dumneavoastră este  mediocritatea morală şi intelectuală, combinată nefast cu laşitate, veleitarism şi iresponsabilitate ce nu vă recomandă pentru poziţii de responsabilitate naţională.