25 febr 1992
[]
Satisfacţia unei
anume verticalităţi sau revolte care m-a echilibrat īn
adolescenţă, a dispărut ca orice entitate strict termică.
Orgoliile şi vanităţile, chiar şi subtil emancipate
către refuz, m-au lăsat şi ele.
Singur īn imponderabilitate.
Complet absurd.
Scriind texte ca cel de
mai īnainte. Concepīnd progrese a unor subsisteme
dintr-un sistem vidat de posibilitatea de progres.
Incoerent pīnă la demenţă.
Şi , mai ales, tare
obosit!
Pur şi simplu nu mai
reuşesc să mă conving pe mine īnsumi. Pe ceilalţi ar fi
probabil mai uşor. Dar de ce?
Se apropie plecarea.
Mă cuprinde tot mai tare deznădejdea inutilităţii. Nu se
evadează pe afară dintr-o capcană interioară! Ideea că
plecīnd ar putea surveni o surpriză
salutară (deşi neabsurdă) e anemică.
Īn schimb pare tot mai clar că voi fi condamnat să-mi continui
parantezele de la mine īnsumi. Īn loc de meditaţie şi senzualitate,
va trebui să mă dedau la competitivitate laborioasă, exact acum,
cīnd rădăcinile ei īmi sunt definitiv
extirpate.
Să fac rost de
.
Să mă caţăr
Să aranjez
.. etc. etc. Mă īntunec
de silă şi lehamite.
Şi totuşi, nu
mi-ar fi trebuit decīt nişte bani şi un pic
de linişte. Dispus să gust lumea, să observ, să particip şi la jocurile
ei. Dar nu să mi-o asum. Să o atac. Să o īncalec. Să o
schimb. Să o (mă) hăituiesc!
Voi mai reuşi oare
să mă mai prefac īncă o dată?
Nu prea cred. Ultima
dezolare pare definitiv paralizantă.
Aş vrea doar o
slujbă fixă, stabilă, rezonabilă (exemplu profesor de matematică de liceu,
programator), din care să pot trăi decent, īmpăcat (deci util
celorlalţi). Cu un timp cīt mai mare cīştigat pentru dreptul de a simţi, de a cugeta. Atīt! Şi totuşi, probabil nu-mi va fi dat!
Poate că aici
rămas, s-ar fi putut mai uşor
Simt totuşi că nu pot
accepta umilinţa aceasta, că nu pot renunţa la cheful acestui
REFUZ, că vreau să-mi strig REVOLTA, plecīnd.
Dar toate acestea denotă remanenţa unei dedublări asupra punerii
a două euri:
- unul ridicat (coborīt ) la starea inutilităţii percepute;
- unul cochetīnd cu poze īncărcate cu anumite valori (valenţe).
Perfect conştient
că această coprezenţă e
ridicolă, că ea distruge credibilitatea fiecăruia dintre cei doi
Eu, că slăbiciunea de a nu
putea renunţa la unul din cele două obiceiuri de a fi, mă
cufundă īn nefericire, ascuţind nimicnicia dincolo de firescul ei.
Incapabil să decid
(adică să trăiesc), ridicol de tragic şi tragic de ridicol,
īmi consum porţia de turpitudine. Gesturi ca cel de pe 23 (cu buletinul de
vot pe care am denunţat nulitatea alegerilor), īmi denotă deruta.
Şi toate astea
pentru că
NU ŞTIU NICI
MĂCAR DACĂ NU ŞTIU
Şi mă īnvīrt turbat īn acest vīrtej
ce-mi ţine loc de cunoaştere, privind cu dispreţ, disperare,
invidie, neīncredere şi mirare pe cei care au īngheţat comod īn acel
ŞTIU CĂ
ŞTIU.
[]