„Revoluţie”

În problema punerii ghilimelelor pe revoluţia anticomunistă suntem martorii unui paradoxal consens….

Că mişcarea din decembrie 1989 a izvorît dintr-o nemulţumire generală, atît a victimelor regimului comunist , cît şi a profitorilor lui cărora excesele lui Ceauşescu le compromiteau şansele de a se menţine „stabil” pe poziţia de „căpuşă”,

că s-a manifestat simultan: o revoltă a nemulţumirii materiale populare, o lovitură de palat, o operaţie de igienizare a puterii şi o autentică izbucnire anticomunistă,

că e greu de stabilit raportul fiecăreia dintre aceste dimensiuni ale „evenimentelor din decembrie”,

a devenit între timp evident.

Dar

Jertfele pe care le-au plătit tinerii ce s-au simţit înrolaţi într-o revoluţie de eliberare anticomunistă,

Entuziasmul cu care şi-a exprimat marea masă a populaţiei opţiunea pentru revoluţie,

Şi , mai ales,

Continuarea, timp de doi ani a bătăliei de dezarmare a forţelor represive comuniste şi de eliberare a populaţiei din mîinile reţelei de intoxicare propagandistică,

Nu lasă loc pentru îndoieli privind faptul că în România a izbucnit o Revoluţie, a cărei zvîcniri durează de aproape doi ani.

Cine sunt cei ce încearcă să evite recunoaşterea faptului că trăim în plină revoluţie?

Susţinătorii reţelei mafiote securicomuniste, din motive evidente.

Profitorii de toate felurile, răsăriţi ca ciupercile, grăbiţi să „culeagă” roadele unei campanii la care nu participă şi pe care o declară închisă.

Oamenii speriaţi de confruntare, obişnuiţi cu liniştea minimei rezistenţe.

Adepţii „reformei” ce nu vor să admită că nu este încă posibilă, cît timp revoluţia nu e încheiată.

Politicienii grăbiţi să-şi joace ritualul politic.

Angrenaţi (ca de obicei!) în disputa-capcană asupra faptului dacă a fost sau nu o revoluţie autentică în decembrie, „analiştii” recunosc tacit faptul că ea nu mai este!