From: Rosca Ioan (roscai@ERE.UMontreal.CA)
Subject: Reeducarea de la Pitesti (4)
Newsgroups: soc.culture.romanian
Date: 1994-02-26 08:50:59 PST
Nota :
In toamna anului 1990, ma aflam, impreuna cu Neculai Popa, autorul
acestei marturii, singuri in ploaie, in mijlocul unei paduri de linga
Roman. (Dealul Marului)... La marginea picioarelor noastre se casca o
groapa proaspat sapata, din care ne rinjeau hidos , sfisietor si patetic
...unsprezece cranii!.
El reprezenta "Asociatia fostilor detinuti politici-Neamt", eu, Asociatia
"Dialog Piatra Neamt"(rideam pe atunci spunindu-i "Asoc. viitorilor
detinuti politici"). Erau singurele asociatii "civile" componente a
"Forumului Antitotalitar Neamt" (alianta opozitiei din Neamt, careia i-
am fost fondator si presedinte). Doua generatii de victime ale
agresiunii comuniste.
Pornisem impreuna o ancheta , pe urma unei piste fragile, despre o
executie operata de securitate, in acea padure, in anul 1950. Ne
incapatinasem sa ducem la bun sfirsit o operatie detectiva ingreunata de
scurgerea timpului, de trecerea anilor,de secretul in care avusesera loc
operatiunile, de disparitia unor martori, de frica altora, de impotrivirea
tacita a autoritatilor.
Dupa multe peripetii , am dat peste locul unde, cu peste 40 de ani in
urma, dupa spusele martorilor, victimele fusesera date jos din masinile
securitatii , aliniate, puse sa-si sape groapa si impuscate. Batrinul Tudor
Gheorghe (la aproape 80 de ani) ne adusese linga un copac in scoarta
caruia era incrustata o cruce mare. " Sapati aici, crucea am scrijelit-o eu
atunci..., a crescut impreuna cu copacul ...! De 40 de ani astept sa vina
cineva si sa ma'ntrebe...Era si timpul, ca nu mai am mult !"
Si am sapat acolo...
Voi reveni alta data cu procesele verbale privind ceea ce am gasit
si marturiile pe care le-am strins. Voi reveni si cu o relatare privind
efectul acestei prime scormoniri in memoria pamintului, asupra mult
disputatului subiect al Procesului Comunismului. Voi reveni mai ales
pentru a va descrie cum am incercat sa punem in miscare mecanismul
judiciar pentru analiza acestui caz manifest de genocid si cum au
refuzat "noile autoritati legale" din Romania sa lanseze cercetarile de
rigoare.
Trebuie sa va povestesc (pentru a va scutura din betia teoretica prin
aburii careia incercati sa intelegeti realitatea romaneasca.) cum NU AM
PUTUT SUB NICI O FORMA sa facem sa functioneze un aparat de
justitie, dominat de cei contra carora ar fi trebuit sa lucreze.
Pentru moment, am vrut sa redau cadrul in care l-am intilnit pe batrinul
Nicolaie Popa. (imi asum abordarea emotionala !). As vrea sa va pot
descrie, ca o introducere la ce veti citi mai jos , senzatia pe care mi-a
produs-o prima data marturia sa , acolo, in ploaie, la marginea gropii...
Ramasesem numai noi doi , sa pazim oasele.
(autoritatile se codeau sa vina, mai ales dupa ce primele lor opinii :"
Probabil inca o crima facuta de legionari"- fusesera spulberate de
elementele descoperite - de exemplu monezile Rep. Poulara Romana
din buzunarul unor haine).
Si atunci am simtit dureros , insuportabil si iremediabil
SINGURATATEA CELOR CE MURISERA AICI ,CU 40 DE ANI IN
URMA!
Nici un sprijin, nici o speranta... Implacabila geopolitica fringind
destine in numele viziunilor globale. Oameni fara nici o sansa in fata
Tavalugului. De mila, si revolta mi s-a pus un nod in git... si in gind.
Nici acum nu pot sa-l inghit...!
In timp ce ploaia si groapa imi descompuneau aroganta si "pozitivismul
stenic", Neculai Poapa inainta purtindu-ma intr-o excursie
insuportabila, CARE NU AR FI TREBUIT SA EXISTE. Presimteam
infiorat viata , asa cum trebuie s-o fi perceput subiectii grozaviei de la
Pitesti. Fiinta haituita in mod absolut,in toate ungherele sale, sufocata,
"incinsa" la forja unei necrutatoare transformari. Smteam (si simt) fizic
setea de o gura de aer (de o minima sansa) a celui inecat.
As fi vrut sa fac un gest de tandrete , sa usurez cu un gram povara
pasatoare pe care o purta acest om-supravituitor, sa-l fac sa nu adauge
la indelungata asteptare a unei dreptati (pe care o vedea de altfel cu o
inteleapta blajinitate), amara batjocura a indiferentei fata de ceea ce a
fost silit sa traiasca. Dar durerea nu era diluabila...
Nu imi ramine, Neculai Popa, decit sa-mi tin cuvintul fata de destinul
dumitale (pe care mi l-am asumat ) si sa lupt impotriva amneziei pe
care atitia o cred necesara unui nou inceput.
Eu nu voi uita ...! Nu voi uita asteptarea ta infrigurata pentru o portita
de scapare, pentru o pauza a schinjuirii, pentru o moarte usuratoare. Nu
voi uita asteptarea ta de 40 de ani pentru ca adevarul sa lumineze ,
justificindu-ti incapatinarea in omenesc. Nu voi uita dezamagirea ta
surpatoare in fata stingerii revolutiei. Nu voi uita ca esti din nou
condamnat, retroactiv, LA NON-SENS. Nu voi uita cum aratai in fata
celorlati unsprezece necunoscuti, ucisi exact in timp ce iti indurai
calvarul , care, ascunsi in aceea groapa , te asteptasera... si te asteptau ...
O suferinta atit de nemasurata nu mai poate fi individuala. Ea ne
apartine , SI RASPUNDEM pentru modul cum o tratam. Caci o
natiune, ESTE MAI MULT DECIT O AGLOMERATIE
PRODUCTIVA. !
Ioan Rosca
Inchisoarea Pitesti -Reeducarea (partea a patra)
marturia lui Neculai Popa -supravietuitor
" ...In acele clipe trecutul nu mai interesa , iar viitorul ne cutremura. De
aceeia traiam numai in prezent si eram convinsi ca viitorul nostru atirna
de acest prezent. In aceasta atmosfera ne geseam in preajma Anului
Nou. Nu pot preciza daca inainte sau dupa 1 Ianuarie 1951, mai
ramaseseram inca trei asupra carora sa se faca demonstratia de forta,
intrucit nu consimtisem sa ne facem demascarea. Nu stiam pe ce
considerente am fost lasat la urma , deoarece la inceput nu fusesem pus
alaturi de cei care erau considerati a fi mai greu de reeducat. Intrebarea
pe care mi-o puneam era : oare fusesem lasat in urma pentru ca nu
cerusem hirtie ca sa scriu ceea ce stiu sau ei sint in posesia unor date
despre mine si care sint ele? Dupa cum eram asezati pe prici, eram al
treilea, deci as fi urmat la rind. In dreapta mai era G.O., student la Cluj,
iar pe celalalt nu mi-l mai amintesc.
Intr-adevar, a doua zi am fost luat la bataie, la fel cum se procedase si
cu ceilalti dinaintea mea. Batai la palma, talpi, apoi lovituri unde se
nimerea. Dupa bataie am fost pus fac 300 de genoflexiuni cu miinile in
sus. Alaturi de mine era un reeducat care imi impunea ritmul cu lovituri
de ciomag peste picioare, avind totodata si sarcina de a numara. Nu ma
asteptam sa le execut, fiind foarte slabit, ,dar spre deznadejdea
mea,dupa executarea celor 300 mi s-a spus sa continui pina ma vor
opri ei. Nu stiu cum de am mai avut atita forta sa mai execut in
continuare, pentru ca dupa un timp sa nu mai pot: picioarele imi
tremurau si am cazut sau m-am lasat pe ciment. Au inceput sa ma
loveasca si apoi sa ma calce cu picioarele. Am simtit ca incep sa-mi fac
nevoile pe mine. Le-am spus si s-au oprit din bataie. Nu mi-au permis
sa merg la hirdau, ci m-au obligat sa intru sub prici si sa utilizez
gamela.
Dupa ce mi-am facut nevoile in gamela si m-am curatat cum am putut
sub prici, am pus gamela la piciorul priciului, am iesit de sub acesta si
am incercat sa ma duc la locul meu. Am fost oprit si trimis sa-mi iau
gamela si sa maninc tot ce este in ea. I-am rugat sa-mi permita sa
maninc mai tirziu continutul gamelei, deoarece ma simteam foarte rau.
Nu stiu cum aratam, dar au acceptat. Nu m-am asezat bine pe prici, ca
usa s-a deschis si gardianul ne-a spus sa mergem la WC. Fara a mai
astepta ceva, m-am repezit la gamela, am luat-o sub haina si am fugit,
intrind primul in Wc, unde am varsat-o, incercind sa o spal la chiuveta.
Acesta operatie nu am mai reusit sa o duc la bun sfirsit, deoarece sub
ploaia de lovituri am fost indepartat de la chiuveta, desi mai ramasese
destula murdarie pe marginea gamelei. Cu toate loviturile primite ma
bucuram ca am scapat de umilinta la care urma sa fiu supus. Ajuns in
camera nu-mi amintesc ce s-a intimplat si cit de scump am platit
indrazneala de a nu executa ce mi-au spus sa fac cu continutul gamelei.
La masa de prinz ne-am asezat in fata hirdaului cu mincare in ordine.
Cum nu mi s-a permis sa spal gamela, am fost nevoit sa o tin cu fundul
in sus, ca sa nu se observe murdaria. Polonicarul C.A. impartea cu
ciuda mincarea, turnind-o de sus in gamela, in asa fel incit sa sara citi
mai multi stropi pe miini pentru a ne frige. Cind mi-a venit rindul, am
intors si eu gamela deasupra hirdaului. Pina a observat polonicarul
murdaria de pe gamela, polonicul deja fusese departat,iar stropii din
gamela apucasera sa sara atit pe mina mea cit si in hirdau. Cu
polonicul ridicat , a inceput sa injure ca am spurcat mincarea. M-am
retras repede din fata lui, ducindu-ma la locul meu. Am mincat repede
mincarea si cu groaza urmaream ce se mai intimpla. Toata lumea a luat
masa in tacere, dar, ca niciodata, nimeni nu a mai luat supliment,
scotindu-se afara restul de mincare. Dac m-as fi prezentat cu gamela
nerasturnata, s-ar fi observat fecalele si m-ar fi obligat sa o tin alaturi de
hirdau. Sint convins ca in timpul mesei ar fi facut tot felul de glume
despre gamela mea cautind sa ma umileasca. Nu a fost corect cum am
procedat., dar atunci cine mai gindea normal? Eram sigur ca daca le-as
fi cerut sa-mi dea voie sa spal gamela nu mi-ar fi permis, dimpotriva ar
fi dat amploare acestui fapt, cu scopul de a fi umilit, batjocorit. In urma
celor intimplate, in afara de injuraturile si amenintarile polonicarului,
nimeni nu a zis nimic.
Pe masura ce timpul se scurgea , ma simteam tot mai neputincios si
groaza de bataie incepuse sa ma cuprinda. Asistarea la torturile
celorlalti, incepea sa-si arate efectele, mai ales ca stiam ca ma asteapta
si pe mine. Seara ,cu ochii inchisi, imi faceam in gind rugaciunea si
apoi, pina ma fura somnul, cautam o scapare.
In majoritate oamenii cedasera si li se dadea hirtie si creioane pentru a
nota ce trebuie sa declare. In aceea noapte m-am hotarit sa le spun ca
accept si eu sa scriu tot ce stiu. Luind aceasta hotarire, credeam ca ma
vor lasa in pace citeva zile, timp in care speram sa-mi vina in minte vre-
o idee salvatoare. Ma gindeam sa repet unele lucruri fara importanta,
care mai fusesera declarate la Suceava, si apoi numai minciuni. Nici
prin gind nu-mi trecea sa divulg ceea ce reusisem sa ascund in timpul
acelor teribile anchete de la Suceava si nici nu puteam sa spun ceea ce
discutasem prin celule cu prietenii.
Cred ca Dumnezeu nu ma parasise si m-a ajutat, trimitindu-mi
urmatoarea idee: Va trebui sa spun ca , in padurea de linga satul meu,
am un mic depozit de arme. Eram sigur ca voi fi crezut, deoarece
Securitatea cunostea participarea mea la pregatirea punctului de
rezistenta din padurea de linga Solont, jud. Bacau, unde se gasisera si
arme. Pentru Securitate, existenta unor arme si in alte locuri era
plauzibila. Pentru a intari afirmatiile mele am inventat niste nume
fictive de complici cu care am ascuns armele. Am avut grija sa pun
numai nume de oameni care nu au existat niciodata in sat,sperind ca
mai tirziu sa pot nega existenta acestor arme, bazindu-ma pe acesste
nume si pe faptul ca eram torturat. Scopul meu era de a cistiga timp sau
de a fi dus la Securitate pentru noi anchete, scapind din iadul in care ma
aflam. Analizasem si perspectiva de a fi dus sa arat locul ascunzatorii,
cu care ocazie as fi incercat o evadare.
A doua zi, imediat dupa terci, am fost intrebat din nou daca am de gind
sa-mi fac demascarea. Se vedea clar ca vor sa inceapa din nou torturile.
Spre surprinderea lor am raspuns ca m-am hotarit sa-mi fac demascarea
si ca voi declara tot ce stiu. In ziua aceea nu am mai fost batut,
spunindu-mi-se sa ma pregatesc pentru ca voi primi hirtie de scris. Am
scapat eu de torturi pentru a intra altul in locul meu. Imi parea rau, dar
simteam ca ma parasesc puterile.
Bataile incepusera sa-si faca efectul. Miinile se umflasera incit nu mai
puteam stringe pumnul, culoarea palmelor era aproape neagra si inainta
printre degete pe partea exterioara. Picioarele erau vinete si se umflau
mereu. Vorbeam tot mai greu fara sa stiu ca maxilarul imi este luxat sau
poate fracturat. Aveam dureri in piept, nu puteam respira decit cu dureri
mari si-mi dadeam seama ca am temperatura. Cu toate acestea nu m-am
plins ca sint bolnav, asteptind ca toate se se desfasoare dupa cum va
hotari Cel de sus. Ajunsesem sa am imresia ca toti cei reeducati ma
urmaresc. Teama imi patrunsese in suflet mai adinc o data cu
imbolnavirea fizica. Noaptea sint trezit din somn de plantonul P.T.,
student la medicina, care imi spune ca daca doresc apa imi da voie sa
beau. Desi setea ma chinuia , am refuzat. Nu stiu cauza reala a
refuzului; greutatea de a ma scula de pe scindurile pe care eram intins
sau neacceptarea favorului.
Dupa una sau doua zile mi s-a dat hirtie si creion si am scris tot ceea ce
planuisem. In tot ceea ce am scris nu am implicat pe nimeni. Aceasta va
fi unica mea declaratie data in tot timpul reeducarii.
Dupa masa, cind am fost scosi la WC, pe mine m-au dezbracat in pielea
goala si m-au bagat sub un dus cu apa rece. Geamurile si usa WC-ului
erau deschise, iar afara era un adevarat "ger al bobotezei". Se facea un
curent groaznic, iar eu sub dusul rece nu simteam nimic. Am fost tinut
sub dus pina au folosit toti WC-ul si s-a terminat cu golitul hirdaielor.
Cind s-a dat ordin sa mergem in camera, nu am avut timp sa iau macar
o camasa pe mine, incit am plecat in pielea goala. Trecind astfel pe
linga gardian ,am observat ca se uita la mine speriat, probabil de felul
cum aratam. Poate ca Dumnezeu a vrut ca acest dus sa-mi scurteze
stagiul in camera. Nu stiu care a fost scopul dusului la care am fost
supus. La Gherla, imi spunea Ionita Sirbu, care atunci era in aceeasi
camera, ca am fost bagat sub dus pentru ca eram tot vinat si tumefiat .
Sau poate ca au incercat o blasfemie a sarbatoriri Botezului Domnului.
Pierdusem notiunea timpului, dar stiu ca s-a petrecut in ziua de 6 sau 7
ianuarie.
Seara m-am culcat din nou imbracat, sub acelasi geam intredeschis. In
timpul noptii sint din nou trezit de aceasi plantone, care imi spun ca am
voie sa merg sa beau apa. O noapte mai tirziu am fost iarasi trezit
pentru ca gemusem prin somn, ingaduindu-mi-se sa dorm pe o parte,
dar cu miinile afara din patura. Am ramas mai departe in aceeasi pozitie
fara sa spun ceva. Cei ce imi faceau favorul de a-mi acorda posibilitatea
de a dormi in alta pozitie-primul favor de acest fel- nu o faceau de mila
sau datorita vreunui sentiment, ci dupa cum aveam sa aflu mai tirziu
din cauza ca gemeam prea mult prin somn si deranjam la dormit pe cei
reeducati. Ma trezeau de cite ori gemeam, dar acest fapt nu ma deranja,
ajunsesem intr-o asemenea stare incit nu mai simteam nici durerile
mele, nu ma influentau nici durerile altora, devenisem indiferent la tot
ce se intimpla in jurul meu.
In acesta stare eram cind, a doua zi, vine Turcanu in camera si-mi spune
sa ma imbrac, ca sint chemat la poarta Era in jur de ora 14. Aceasta
veste mi-a dat puteri nebanuite. Parca nu mai eram bolnav. Eram sigur
ca ma cheama Securitatea ca urmare a declaratiei mele. M-au ajutat sa
ma imbrac , mi-au pus o caciula cu urechi, fiindu-mi apasata pe cap
chiar de Turcanu, dar lucrurile s-au complicat cind a trebuit sa ma
incalt. Din cauza ca picioarele imi erau foarte umflate, nu s-a gasit in
camera nici o pereche de bocanci in care sa-mi intre picioarele. Pina la
urma s-a ales o pereche, in care imi incapeau numai virful labelor
picioarelor, cu restul calcind pe staifuri.
Astfel imbracat am avut nefericita onoare de a fi dus de Turcanu pina
la poarta, timp in care mi s-a atras atentia sa nu vorbesc ceva din cele ce
se intimpla in camerele de la subsol. Cind vorbea el, eu imi faceam
planul cum trebuie sa ma comport si ce sa spun. De la posrta, unde m-a
parsit Turcanu, pina la camera de ancheta, imi apare o noua banuiala.
Dac mi se intinde o cursa pentru a vedea cum ma comport, iar
anchetatorul sa nu fie decit un reeducat ? Sunt convins ca si in acel
moment Dumnezeu mi-a redat toata luciditatea si increderea care la un
moment dat ma parasisera. In citeva secunde am hotarit ce trebuie sa
fac. Pina la usa mi-am dezlegat caciula de sub barba, dind-o mult spre
ceafa spre a se vedea urmele loviturilor. Dupa cum imi pusese Turcanu
caciula pe cap si ma legase pe sub barba mi-am dat seama ca urmarea
sa asccunda urmele loviturilor.
Intrind in camera, tineam miinile intinse pe linga corp dar cu
palmele in fata, pentru a se vedea cit sint de umflate si de innegrite. Am
cautat sa fac cit mai mult zgomot, tirind bocancii pe dupa mine, pentru
a se vedea ca nu mi-au incaput picioarele in ei. Am incercat sa iau o
atitudine degajata , urmarind permanent felul in care va reactiona
,pentru a-mi da seama daca este anchetator sau reeducat. Dupa
intrebarile obisnuite, cum ma numesc?,de unde sint? etc, timp in care
ma studia foarte atent, uitindu-se cind la fata ,cind la miini si picioare,
m-a intrebat cum ma simt cu sanatatea. I-am raspuns scurt ca sint racit.
S-a mai uitat o data la mine, apoi a spus ca ar dori sa ma cunoasca si a
chemat gardianul, spunindu-i sa ma duca in camera.
Am plecat convins ca mi-am jucat bine rolul ce mi-l propusesem si ca
nu am riscat nimic in cazul in care ar fi fost un om de-al lui Turcanu.
Avind in vedere modul cum a decurs intilnirea cu securistul, nu ma
asteptam la nimic deosebit. Observasem ca m-a studiat atent, ca a
inteles tot ce se petrece in inchisoare si ca in sufletul lui mai era un
strop de omenie. Nu-mi inchipuiam ca in urma acestei intilniri va
incepe o alta perioada din viata mea de puscarias.
Dupa circa o jumatate de ora de la intoarcerea mea de la ancheta, a
venit din nou Turcanu in camera si a pus pe P.T. student in anul 5 la
medicina sa ma consulte.;acesta ,dupa consultatie, i-a soptit ca am apa
la plaminul drept. A plecat spunindu-le ceva celor din comitet, iar eu
mi-am luat locul pe prici ,in pozitia de gindire. Dupa o discutie intre
membrii comitetului de camera, a venit P.T. si mi-a spus ca nu mai sint
obligat sa stau cu miinile pe genunchi. Nu am spus nimic, raminind in
aceeasi pozitie , deoarece simteam nevoia sa ma sprijin de ceva. Apoi a
venit din nou Turcanu, care m-a mutat de la locul meu pe celalalt prici,
spunindu-le celor din comitet sa-mi dea voie sa stau intins pe prici., iar
inchiderea sa ma gaseasca sub patura.
Tot atunci voi fi martor la o alta scena zguduitoare, cind l-au batut pe
Nelu Pintilie,. L-au batut pina a innebunit. In aceste stare a inceput sa-i
injure, cind pe romaneste, cind in limba franceza,trecind apoi la ris si
apoi la alte injuraturi. Cei care il bateau, crezind ca simuleaza,
continuau sa-l loveasca pina ce studentul medicinist de la Iasi, nu a mai
putut zice nimic. Nelu Pintilie era fiul unui cojocar din Tecuci, fiind
singurul copil la parinti. In ziua de Sf. Ioan, 7 ianuarie, ne-au adus un
hirdau cu muraturi in camera si ne-au dat fiecaruia cite o cana de
moare, iar celor ce-si serbau onomastica cite un litru , si api 2-3 zile nu
ne-a dat apa cu exceptia celor ce promiteau ca-si fac demascarea. De la
litrul de moare I. Pintilie parca era beat din cauza setei, avind toata gura
spuzita. El avea ascunsa in caciula o poezie la care tinea foarte mult, si
pe care nu o predase la perchezitie. Probabil a mai stiut cineva de ea,
deoarece s-a facut intrebarea repetata :" Daca mai are cineva ceva
ascuns". Nelu Pintilie nu a spus nimic. I-au desfacut caciula si a fost
descoperita poezia. Acesta a fost motivul pentru care a fost batut.
Trebuie precizat ca poezia nu continea nimic politic.Dindu-si seama de
monstruozitatea facuta, l-au intins pe prici, vizavi de mine. De atunci
nu l-am mai vazut Am aflat mai tirziu ca a fost si el dus la infirmerie,
unde a murit.
De voie de nevoie m-am asezat pe prici, sub patura. Nu ma mai durea
nimic si eram parca absent la cele ce se petreceau in camera. Nu am
coborit la masa si nici nu m-au obligat sa maninc. Nu ma mai interesa
ce se petrece in timpul curateniei in jurul meu. Chiar bataia la care
fusese supus Nelu Pintilie, aveam atunci impresia ca se petrecea undeva
, departe de mine si nu trebuia sa-i dau importanta. Anormalul incepuse
sa devina normal.
Cu citeva zile inainte de a fi batut Nelu Pintilie, am asistat iarasi la o
scena la care parca ma simt si acum rusinat de indiferenta aproape
totala de care eram stapinit., in momentul in care A.Pandurescu ,pentru
a scapa de suferintele si chinurile la care era supus, intr-un moment de
disperare , s-a aruncat cu capul in hirdaul cu ciorba fierbinte (ce fusese
bagat in camera) - sperind ca in urma arsurilor sa scape definitiv din
acest infern.
Gradul de dezumanizare, manifestat printr-o totala indiferenta la care
ajunsesem se confirma si prin faptul ca numai in urma unor incercari de
a delimita , impreuna cu alti colegi de camera, timpul cind am stat
impreuna in camera 3 subsol , mi-am amintit de acesta scena.
Mi-a ramaas doar in memoria vizuala momentul cind s-a aruncat cu
capul in hirdau, cum a fost scos de acolo, si parca il vad cum era dus de
doi colegi de camera la locul sau, in timp ce el mergea inconvoiat, iar
de pe capul lui aplecat pina in dreptul genunchilor i se scurgeau
resturile de ciorba. A fost asezat la locul lui pe prici in apropiere de usa
, iar eu stind pe priciul de vizavi, il privesc cu totala nepasare.
Daca unele momente povestite pina acum, ma fac parca sa retraiesc
acele clipe, datorita poate acelei sensibilitati omenesti care mai
continua sa existe in mine pina atunci, de la acesta intimplare nu mi-a
ramas decit ceea ce s-a intiparit in memoria vizuala, dupa cum se va
intimpla si in cazul lui Nelu Pintilie. Cred ca nu gresesc afirmind ca in
acele clipe continuam sa traiesc doar fizic intrucit sufleteste eram
complet distrus. Ce a urmat dupa aceea nu mai stiu si sper sa se
gaseasca cineva sa povesteasca.
Imediat dupa inchidere a venit un gardian si m-a luat , ducindu-ma la o
celula de pe sectia "corectional". Nu stiu cine mi-a adus putinul bagaj si
bocancii, plecasem din camera asa cum sedeam sub patura. In noua
celula am gasit un detinut pe care aveam sa-l identific mai tirziu in
persoana faimosului bataus Titus Leonida. Cum a plecat gardianul din
camera , a si venit la mine pentru a ma iscodi. Nu-mi dadeam seama
cum era mai bine sa ma comport, ca "bandit" sau ca "reeducat" si pentru
a evita discutiile cu el m-am prefacut ca adorm.;poate si din cauza
efortului depus la urcarea scarilor am adormit cu adevarat si numai
Dumnezeu stie cite zile s-au scurs.
Imi amintesc doar ca intr-o dimineata, inainte de a se face ziua , am
auzit intrebarea "Mai traieste?" si apoi raspunsul- "Ar putea sa scape,
temperatura i-a scazut la 39 cu 5"
Ma gaseam in alta camera , iar intrebarea era pusa de un alt bolnav. Cit
timp am stat in celula de la "corectional" nu am aflat niciodata.
Bolnavul cu care eram in noua celula era Puiu Chivulescu din
Tirgoviste, student la matematica si sosit de curind dintr-un lagar din
Siberia, unde fusese prizonier de razboi. Desi avea o mina rupta de la
batai, m-a ingrijit asa cum numai mama ar fi facut-o.
Cind mi-am recapatat cunostinta, nu-mi dadeam seama ce este cu mine.
Pentru ca aveam mincarimi mi-am scos caciula de pe cap: era uda si se
rupea cu usurinta. Putrezise. Incercind sa ma scarpin pe cap, sub
unghiile care crescusera enorm, raminea numai par.Pipaindu-mi capul
am constatat ca din moalele acestuia imi cazuse parul. Nu aveam timp
sa ma gindesc ce-i cu mine pentru ca adormeam imediat. Am vrut sa-mi
schimb pozitia , dar nu am putut. Cerul gurii era ca o rana si aveam
impresia ca ceva atirna de el. Buzele erau uscate si ma dureau. Am
cerut apa si Puiu Chivulescu mi-a dat citeva linguri, dupa care am
adormit din nou. Cind ma trezeam ceream mereu apa, setea nu se mai
potolea. L-am intrebat pe Puiu Chivulescu unde ma aflu si mi-a spus ca
sint la infirmerie si ca el se gaseste in acesta camera de 3-4 zile si ca m-
a gasit aici. Nu l-am mai intrebat nimic. Adormeam si ma trezeam
cerind apa. Setea ma chinuia, cerul gurii ma durea, abia inghiteam apa,
dar ceream mereu. Devenisem un adevarat vhin pentru Puiu
Chivulescu. Imi amintesc ca sanitarul imi facea injectii cu o seringa
mare, probabil cu glucoza sau ser fiziologic.
Puiu Chivulescu mi-a spus ca miros ingrozitor si ca ar vrea sa vada
daca nu mi-am facut nevoile pe mine. Nu eram murdar; sub mine
cearsaful era ud, iar paiele din salteaua pe care zaceam se
infierbintasera si incepusera sa putrezeasca. Dind la o parte toata
patura, a descoperit de unde venea mirosul. De la laba picioarelor si
pina la genunchi facusem o adevarata colectie de puroi, iar punga de la
piciorul sting se sparsese in doua locuri, la oul piciorului si sub
genunchi. Acesta era sursa mirosului de care vorbea Chivulescu. La
piciorul drept punga de puroi nu se sparsese, desi ajunsese tot pina sub
genunchi. Am auzit cind sanitarul a propus doctorului sa-mi faca o
incizie la piciorul drept pentru a da drumul puroiului sa se scurga, dar
doctorul a refuzat. Alte amanunte mi-au fost povestite de Chivulescu;
cicatricile se pot vedea foarte clar si in prezent
.
Urmare a scurgerii puroiului , organismul incepuse sa-si recapete
vigoarea, iar temperatura sa scada. Cu toate acestea setea ma chinuia
permanent si cosumam foarte multa apa, contrar tuturor recomandarilor.
In fiecare seara Chivulescu imi aducea cite 6 gamele cu apa si mi le
punea pe noptiera, dar mie nu-mi ajungeau. Aveam o sticluta pe care o
introduceam in gamela pentru a o umple , din care beam de trei ori.
Auzisem ca nu este bine sa bei multa apa in cazuri cu temperatura
mare, de aceea sorbeam cite putina, dar foarte des. Totdeauna, la 5
dimineata, cind se dadea desteptarea, Chivulescu batea in usa si cerea
voie sa-mi aduca apa. Imi amintesc ca intr-o noapte am baut toata apa
din cele noua gamele aduse de Chivulescu. O data cu consumul de apa,
am inceput sa maninc si cite putin arpacas. Eram hranit cu lingura , iar
Chivulescu era nevoit sa ma trezeasca mereu deoarece adormeam cu
mincarea in gura. Oricit ma sfortam sa mestec arpacasul, nu reuseam.
Nu stiam de ce. La fel se intimpla si cind se nimerea o bucata de carne
sau burta. Cu toata straduinta mea de a le marunti, trebuia sa le inghit
tot intregi.
A venit intr-o zi doctorul, m-a consultat si l-am auzit spunind
sanitarului ca lichidul a ajuns din nou pina aproape de clavicula. S-a
intors peste putin timp si mi-a facut o puctie , scotind o parte din lichid.
Intre timp a inceput sa ma doara urechea stinga, iar somnul pune
stapinire pe mine. Sanitarul imi ia temperatura zilnic, dimineata si
seara, dar refuza sa-mi spuna valoarea ei. Odata, stind cu ochii inchisi,
am observat venirea sanitarului pentru a ma vedea ce fac . L-am auzit
pe Chivulescu spunindu-i ca tot spatele meu este o rana si daca ar putea
sa ma panseze. M-a controlat si apoi mi-a pus un pansament pe sale si
pe sirea spinarii.
Intr-o seara, dupa citeva zile, cind Chivulescu fusese scos de Turcanu
pentru a scrie o declaratie referitoare la niste ofiteri prizonieri in
lagarele din Siberia, (dupa cum mi-a spus el), eu am incercat sa cobor
singur din pat pentru a merge la tineta. Cind am coborit din pat nu m-
am putut tine pe picioare si am cazut pe ciment. Nu m-am mai putut
ridica si am ramas asa pina aproape de miezul noptii, cind a fost adus in
camera Chivulescu. Vazindu-ma jos, m-a ridicat impreuna cu Turcanu
si m-au asezat in pat, de unde nu voi mai cobori fara sa fiu ajutat de
cineva, pina cind voi ramine singur in celula.
Tot atunci Chivulescu imi va povesti ca mi s-au facut citeva injectii cu
penicilina, ramase de la cineva care murise si ca aceste injectii m-ar fi
salvat, ajutind la localizarea puroiului de la picioare. Nu am putut afla
numele celui care murise, insa in mod sigur a fost tot o victima a
reeducarii. Nu este exclus sa fi fost Nelu Pintilie, care a fost internat in
urma mea. Este doar o prezumtie.
Cu tot consumul foarte mare de apa, urinam foarte putin; apa pierzindu-
se prin transpiratie sau era retinuta in organism datorita dezhidratarii.
Dupa scoaterea lui Chivulescu din infirmerie, dimineata, am cerut sa fiu
lasat sa merg la WC-ul de pe sala, motivind ca nu pot duce tineta afara
si nici nu ma pot aseza si ridica de pe ea. Cererea mi-a fost aprobata,
lasindu-mi-se usa deschisa. Am coborit tinindu-ma de pat, am ajuns la
perete si sprijinindu-ma de acesta am ajuns la WC. Inainte de a ma
ridica de pe WC, am incercat sa-mi fac toaleta cu o bucata de cirpa.
Aceasta, dupa folosire, am avut impresia ca nu a cazut in WC si am
cautat sa o indepartez. Spre surprinderea mea nu era cirpa, ci ceva
moale si umed. Crezind ca este poate un vierme intestinal, am incercat
sa-l indepartez. Tragind de el, simteam cu iese din mine ceva si-l
aduceam printre picioare in fata pentru a-l vedea. Cind am vazut ce tin
in mina am inlemnit pentru un moment, deoarece imi scosesem din
mine intestinul..."