Procesul lui Iliescu ?
Domnule Romeo,
Cererea dv. de a repune pe rol procesul lui Ion Iliescu este ori o
diversiune , ori o farsa, ori o inconstienta, ori o obraznicie.
Acest proces s-a judecat deja si nu-l putem redeschide ori de cite
ori se scoala cite unul care pretinde ca l-a ratat. Ne cereti sa reluam
pledoariile ? Unde ati fost de celelalte mii de ori cind au fost
prezentate public ? Nu putem sa re-convocam tribunalul revolutiei
pentru ca un individ (indolent politic timp de 6 ani) devine curios -
sau se face.
Subsemnatul a pierdut citiva ani pentru a demasca crimele
regimului securicomunist si a scris despre asta zeci de articole si
tone de argumente. Si nu sint decit unul dintr-o mare de acuzatori.
Dupa ce ne-ati neglijat argumentele e o insolenta sa le cereti acum
reluate.
Numai pretinzind ca ati pierdut contactul cu realitatea va puteti
permite sa disociati pe Ion Iliescu de tabara pe care o reprezinta si o
protejeaza, in contra intereselor vitale ale poporului roman. :
reteaua mafiota securicomunista. Doar musuroiul de pseudo-
comentatori politici din Romania pot intretine confuzii in aceasta
privinta. Iliescu e doar un instrument docil al acestei retele si nu
poate fi judecat decit solidar cu ea. "Charisma" lui nu are nici o
importanta; va ramine la putere atita timp cit corespunde rolului la
care se preteaza. Nu ati inteles asta ?
Nu ati observat ca dupa manevrele din 1989 vechii nostri stapini
si calai nu patesc nimic - indiferent ce au facut? Nu ati observat ca
nu se poate stabili cine a reprimat revolutia? Nu ati observat ca
Securitatea e protejata , rebotezata , relansata? Ca arhivele sint
pecetluite si procesele pentru abuz blocate? Ca televiziunea ramine
in solda puterii ? Ca indoctrinarea tovaraseasca continua ? Ca
Tovarasii se imbogatesc fabulos ? Ca raminem aplecati spre stinga ,
inauntru si afara ? Ca Basarabia e tradata ? Ca nici o hotie a
membrilor retelei nu e pedepsita ? Ca partidele de opozitie sint
sabotate, intimidate, infiltrate, calomniate ? Ca fostii detinuti politici
sint umiliti ? Ca tinerii care au iesit in decembrie sint reprimati
pentru ca denunta furtul revolutiei ? Ca Nemes s-a sinucis ?
Nu ati observat nimic...
Nu va cred .
Ce e posibil sa va fi scapat e ca procesul si condamnarea
(neo)comunismului si a lui Ion Iliescu au avut deja loc. S-au
petrecut (din cauza imprejurarilor) cu totul neformal, dar profund
legitim. Din ploaia de capete de acuzare, chiar numai crima de
mentinere a poporului roman in bratele mafiei securicomuniste a
fost suficenta pentru sentinta de tradare de tara.
Asta s-a judecat latent o jumatate de veac de ocupatie si lagar ,
asta s-a consumat intre 16 si 22 decembrie 1989, asta s-a consemnat
in Proclamatia de la Timisoara, asta s-a oficiat in Piata Universitatii.
Faptul ca acuzatul a tratat procesul cum l-a tratat, ca a refuzat
responsbilitatea si nu s-a prezentat pentru a se apara, preferind sa
aresteze tribunalul , sa cumpere judecatorii , sa se debaraseze de
victime si sa haituiasca martorii - nu-l scuteste de rigoarea sentintei,
dimpotriva ii demonstreaza -o data in plus- justetea.
E adevarat ca nu a putut fi condamnat decit in contumacie , caci
s-a exilat pe teritoriul unei presedintii uzurpatoare, strasnic pazit de
Tovarasii sai.
Suportat de o populatie domesticita , nu ispaseste inca.
Dar a ratat toate drepturile de apel. Pledati pentru un client
condamnat.
Nu pot da deci curs invitatiei dv. de a o lua de la inceput , de la
prezumtia de nevinovatie, pe marginea unui dosar atit de
iremediabil clasat.
Nu pot , caci inteleg frustrarea pe care trebuie sa o produca
constiintelor inca vii faptul de a avea un astfel de ... presedinte.
Celor care sint siliti sa suporte aceasta umilinta, efect si semn al
prizonieratului camuflat, dizertatiile dv. le arunca sare pe rani. Sint
convins ca daca ar avea si ei acces pe News v-ar replica pe masura.
Cum deocamdata, din Romania, patrundeti copios numai dv. (ceea
ce mi se pare in continuare foarte suspect) va voi raspunde eu in
locul lor.
Ioan Rosca 6 august, 1996