Poate. Dar eu ramin in revolutie !
Dedicatie :
Unor oameni si unor stari care s-au nascut acum sase ani. Si mai ales
celor care au murit cu aceasta ocazie. In semn ca nu i-am uitat.
Contra-dedicatie :
Securicomunistilor care au tinut Romania in gheare pina acum sase
ani. Si mai ales celor care o tin in continuare. In semn ca nu i-am uitat.
1
Poate ca acum 6 ani izbucnirea revoltei a fost instigata si manevrata.
Ca servicii de spionaj straine s-au implicat. Ca securicomunistii
romani s-au decis sa se debaraseze de Ceausescu . Ca fara aceasta
repliere a lor, revolta ar fi fost inabusita in singe si o lunge teroare s-ar
fi instalat. Poate ca dezechilibrul de forte a fost intr-adevar
insurmontabil si de aceea continuarea revolutiei nu a fost posibila. Ca
doar lasind securicomunistii sa puna mina progresiv pe intreaga
proprietate, la adapostul puterii conservate, s-a putut obtine de la ei
eliberarea noastra din detentie, dreptul de a vorbi si pleca. Poate ca
daca Tovarasii si-ar fi vazut cu adevarat amenintate pozitiile, mastile
blajine ale tranzitiei ar fi cazut si am fi fost readusi in cusca cu
brutalitate.
Poate ca poporul roman a fost mai domesticit de catre (intru)
comunism decit ne-am dat seama. Ca ajunsese la un anume echilibru
pe care l-am subestimat. Ca a dorit ca totul sa decurga la fel de usor ca
"revolutia in fata televizorului". Ca a stiut de ce a votat cum a votat,
stie de voteaza cum voteaza si de ce va vota cum va vota. Ca
anticomunismul "strident" a fost , este si va fi contraproductiv
electoral. Ca preocuparile si dorintele majoritatii sint chiar in
contradictie cu intentiile decomunizante. Ca daca minerii nu ar fi
ajuns primii la Bucuresti , alti "oamenii de bine" din tara ar fi facut
ordine. Ca acesti oameni au stiut si stiu pe cine si ce apara.
Poate ca o indelungata traditie de turpitudine politica a avut
contributia ei la succesul stalinizarii Romaniei. Ca mostenim trasaturi
pe care Caragiale le sintetizeaza. Ca mostenim complexe si obiceiuri
urite. Ca acuzatiile reciproce pe care si le arunca diversele grupari ce
revendica politica interbelica nu sint gratuite. Ca "politicienii de
profesie" isi urmaresc interesele individuale si de echipa chiar si
atunci cind isi declara patetic generoasele mobiluri, pe care le confisca
patriotic. Ca opozitia a pierdut nu numai din cauza manevrelor puterii
ci si din cauza lipsei de experienta, de resurse, de doctrina clara si
oportuna, de unitate, de mijloace de propaganda, de sustinatori, de
mecansime pentru selectia valorilor si evitarea intoxicarii cu impostori
si provocatori.
Poate ca lungii ani de lupta si suferinta ai bunicilor nostri meritau
acest amurg activ, cu pretul aminarii intrarii in joc a tinerilor. Ca
lungii ani de umilinta, dedublare si ambiguitate la care au fost expusi
parintii nostri, necesitau dezintoxicarea prin angajare in fruntea
opozitiei "echilibrate" , cu pretul denuntarii "extremismului" acelorasi
tineri, formolizati in recunostinta pentru curajul din decembrie ....
Poate ca opozitia nu a observat acum sase ani ca nu reprezenta
nazuintele celor ce protestau in strada si ca nu era mandatata de tinerii
adepti ai desavirsirii revolutiei : nici sa imparta CPUN-ul cu
neocomunistii; nici sa accepte pseudo-alegeri; nici sa ramina in
pseudo-parlament si sa legitimeze o putere care a reprimat revolutia
sub ochii lor, UN AN INTREG ! Poate ca si-a dat seama, dar nu a
avut (a crezut ca nu are ) ce face. Sau poate ca reforma era intr-adevar
o solutie mai putin rea decit "inca o revolutie" (a se citi de fapt "inca
revolutie"...).
Poate ca "intelectualitatea dizidenta" a avut motive serioase sa se
fereasca si ea de continuarea revolutiei. Ca a fost matura atunci cind a
evitat confruntarea de strada, evitind sacrificii inutile si prelungirea
agresivitatii. Ca a fost sincera atunci cind a propus rasturnarea
aparatului represiv prin educare, propaganda, comentariu critic, alianta
civica. Ca a fost inspirata atunci cind a vegheat (mai tare inca decit
oamenii de ordine ai puterii) ca nu cumva sa ne lasam furati de
temperament si provocati la violenta,. Ca denutind permanent astfel de
"iesiri reprobabile" , nu condamna implicit "agresivitatea din
decembrie" sau, nu recunoastea ca situatia s-a schimbat ... (adica
tocmai ce i se cerea sa recunoasca ! ).
Poate ca mitingurile din 1990 , culminind cu cel dintre 22 aprilie si 13
iunie au fost inutile. Ca revolutia trebuia sa dea inapoi. Ca protestele
strazii au fost doar refulari ineficiente si au deschis drumul
Contrarevolutiei. Ca inabusirea revolutiei sub bastoanele de cauciuc
ale poli-militienilor , prin manevrele experte ale s.r.i.-securistilor si
comanda inteleapta a f.s.n-comunistilor - nu a fost sesizata la timp si
de aceea atit de putini i-au sarit in aparare. (Caci multi erau ocupati pe
atunci cu rezolvarea misterului "Cine a furat revolutia ?", sau
dimpotriva ingrijorati de pericolul exceselor "vinatoarii de vrajitoare
anti-comunista" , sau prinsi in fierberea "epocii intreprinzatoare".)
Poate ca trecerea mafiei de la conducerea prin forta la conducerea prin
control economic si manipulare electorala e un progres, un pas catre
libertate. Ca recuperarea dreptului la joc democratic trebuia platita
prin supunerea minoritatii emancipate in fata vointei unei majoritatii
vizibil degradate. Ca respingerea unei astfel de decizii majoritare e o
aroganta , o slabiciune , o eroare. Ca minoritatea anticomunista din
Romania trebuia (trebuie) sa se resemneze democratic, asteptind ca
aparentele sa se transforme in realitate , asteptind ca Operatia
Tranzitiei Tovarasesti sa se incheie.
Poate ca intelepciunea politica a compromisului (la care atitia fac apel)
e inevitabila si reconcilierea intre victima si calau este totusi necesara
in ciuda sensului ei paradoxal (ce urmeaza sa conceada calaul ?!)Poate
ca atunci cind calaul nu mai loveste -ci candideaza- iar victima i se
supune liber, ea mai recupereaza din demnitate. Poate ca atunci cind
scara crimei face boxa neincapatoare iar tehnica compromiterii in lant
largeste exploziv spatiul vinovatiilor, gabaritul maxim al justitiei e
depasit... Si ca "procesul comunismului" "streseaza" un numar critic
de romani. Poate ca insasi victima are nevoie sa uite mai repede , mai
adinc, mai usor.
Poate ca refacerea economica e prioritara , ca e singura batalie ce se
mai poate incerca, cealalta fiind definitiv pierduta. Poate ca e timpul
sa ne fixam ceasurile la ora pragmatismului si sa renuntam la nazuinte
si doruri care nu pot decit sa ne accentueze frustrarea. Poate ca timpul
"ratacirilor spirituale gratuite" a trecut si trebuie sa invatam modestia
operationalitatii brute; sa recuperam intirzierea produsa de
vicisitudinile istoriei si de diversiunile noastre meditative; sa depasim
infringerea sperantei ca am fi mai mult decit tuburi digestive
motorizate si echipate cu multa siretenie, sa "coborim cu picioarele pe
pamint" si sa ne "apucam de treaba". Poate ca dupa ce vom deveni si
noi "competitivi" o sa ...
Poate ca partidele de opozitie ar trebui sa fie mai flexibile si sa cada la
pace cu securicomunistii, ca sa mai repare (incerce, imparta) cite ceva,
o data strecurati la putere; caci altfel nu vor fi lasati sa se apropie si
dictatura va deveni si mai ermetica. Poate ca in fond sintem cu totii
romani si trebuie sa ajungem la o pace care sa ne permita sa
continuam sa traim suportabil. Poate ca trecerea abuziva a tuturor
proprietatilor de stat in miinile tovarasilor se va incheia la un moment
dat si ne vom pomeni cu "elita economica " gata formata; tovarasii
patroni vor fi o garantie de dirijare spre capitalism . Numai ei vor
putea sa tina in friu masa dezmostenitilor circotasi si retrograzi. Restul
va fi liberalism.
Poate ca strainatatea va sfirsi prin a aprecia re-stabilizarea societatii
romanesti in jurul unei mafii stapine pe situatie (deci demne de
incredere) si se va angrena in cooperare... Si va cadea la intelegere
constructiva cu "intreprinzatorii" locali. Si vom trai si noi miracolul
chinez sau de aiurea. Si afacerile vor incepe sa mearga, demonstrind
viabilitatea in orice conditii a "paradigmei financiare". Si vor reveni si
romanii din diaspora: putini mai intelepti, putin mai bogati, putin mai
batrini. Si "se va da mina cu mina".
Poate ca tensiunea unei tragedii atit de complete nu poate fi suportata
la nesfirsit. Si va trebui sa-i supravietuim lasind in urma focarul
semnificatiei ei necrutatoare; suficent de departe pentru ca sinuciderea
lui Calin Nemes si zimbetul lui Ion Iliescu sa incapa pe aceeasi pagina
a unui album de amintiri confuze. Si doar cind nimic nu va mai
deosebi vre-un ceva de vre-un altceva, vom fi liberi ; si vom muri.
Poate ca altii vor gasi solutii cu totul diferite si mai justificate decit a
mea; mai eficace, mai coerente, sau mai sanatoase... Poate ca daca as
fi ramas (as reveni) in Romania as fi gasit si eu un mod de a "gestiona
" inacceptabilul.
2
Poate. Dar totusi, eu ramin in revolutie !
Si ma zbat in transeul interior al incapatinarii mele.
Ca sa rezist in ea , evitind stratul tot mai gros de renuntari ce o
inmorminteaza in Romania, am plecat si nu ma pot intoarce acasa.
Numai daca ... Cine stie ?
Poate ca prin absurd ...
Poate ...
-Ioan Rosca -