Poate. Dar eu ramin in revolutie ! Dedicatie : Unor oameni si unor stari care s-au nascut acum sase ani. Si mai ales celor care au murit cu aceasta ocazie. In semn ca nu i-am uitat. Contra-dedicatie : Securicomunistilor care au tinut Romania in gheare pina acum sase ani. Si mai ales celor care o tin in continuare. In semn ca nu i-am uitat. 1 Poate ca acum 6 ani izbucnirea revoltei a fost instigata si manevrata. Ca servicii de spionaj straine s-au implicat. Ca securicomunistii romani s-au decis sa se debaraseze de Ceausescu . Ca fara aceasta repliere a lor, revolta ar fi fost inabusita in singe si o lunge teroare s-ar fi instalat. Poate ca dezechilibrul de forte a fost intr-adevar insurmontabil si de aceea continuarea revolutiei nu a fost posibila. Ca doar lasind securicomunistii sa puna mina progresiv pe intreaga proprietate, la adapostul puterii conservate, s-a putut obtine de la ei eliberarea noastra din detentie, dreptul de a vorbi si pleca. Poate ca daca Tovarasii si-ar fi vazut cu adevarat amenintate pozitiile, mastile blajine ale tranzitiei ar fi cazut si am fi fost readusi in cusca cu brutalitate. Poate ca poporul roman a fost mai domesticit de catre (intru) comunism decit ne-am dat seama. Ca ajunsese la un anume echilibru pe care l-am subestimat. Ca a dorit ca totul sa decurga la fel de usor ca "revolutia in fata televizorului". Ca a stiut de ce a votat cum a votat, stie de voteaza cum voteaza si de ce va vota cum va vota. Ca anticomunismul "strident" a fost , este si va fi contraproductiv electoral. Ca preocuparile si dorintele majoritatii sint chiar in contradictie cu intentiile decomunizante. Ca daca minerii nu ar fi ajuns primii la Bucuresti , alti "oamenii de bine" din tara ar fi facut ordine. Ca acesti oameni au stiut si stiu pe cine si ce apara. Poate ca o indelungata traditie de turpitudine politica a avut contributia ei la succesul stalinizarii Romaniei. Ca mostenim trasaturi pe care Caragiale le sintetizeaza. Ca mostenim complexe si obiceiuri urite. Ca acuzatiile reciproce pe care si le arunca diversele grupari ce revendica politica interbelica nu sint gratuite. Ca "politicienii de profesie" isi urmaresc interesele individuale si de echipa chiar si atunci cind isi declara patetic generoasele mobiluri, pe care le confisca patriotic. Ca opozitia a pierdut nu numai din cauza manevrelor puterii ci si din cauza lipsei de experienta, de resurse, de doctrina clara si oportuna, de unitate, de mijloace de propaganda, de sustinatori, de mecansime pentru selectia valorilor si evitarea intoxicarii cu impostori si provocatori. Poate ca lungii ani de lupta si suferinta ai bunicilor nostri meritau acest amurg activ, cu pretul aminarii intrarii in joc a tinerilor. Ca lungii ani de umilinta, dedublare si ambiguitate la care au fost expusi parintii nostri, necesitau dezintoxicarea prin angajare in fruntea opozitiei "echilibrate" , cu pretul denuntarii "extremismului" acelorasi tineri, formolizati in recunostinta pentru curajul din decembrie .... Poate ca opozitia nu a observat acum sase ani ca nu reprezenta nazuintele celor ce protestau in strada si ca nu era mandatata de tinerii adepti ai desavirsirii revolutiei : nici sa imparta CPUN-ul cu neocomunistii; nici sa accepte pseudo-alegeri; nici sa ramina in pseudo-parlament si sa legitimeze o putere care a reprimat revolutia sub ochii lor, UN AN INTREG ! Poate ca si-a dat seama, dar nu a avut (a crezut ca nu are ) ce face. Sau poate ca reforma era intr-adevar o solutie mai putin rea decit "inca o revolutie" (a se citi de fapt "inca revolutie"...). Poate ca "intelectualitatea dizidenta" a avut motive serioase sa se fereasca si ea de continuarea revolutiei. Ca a fost matura atunci cind a evitat confruntarea de strada, evitind sacrificii inutile si prelungirea agresivitatii. Ca a fost sincera atunci cind a propus rasturnarea aparatului represiv prin educare, propaganda, comentariu critic, alianta civica. Ca a fost inspirata atunci cind a vegheat (mai tare inca decit oamenii de ordine ai puterii) ca nu cumva sa ne lasam furati de temperament si provocati la violenta,. Ca denutind permanent astfel de "iesiri reprobabile" , nu condamna implicit "agresivitatea din decembrie" sau, nu recunoastea ca situatia s-a schimbat ... (adica tocmai ce i se cerea sa recunoasca ! ). Poate ca mitingurile din 1990 , culminind cu cel dintre 22 aprilie si 13 iunie au fost inutile. Ca revolutia trebuia sa dea inapoi. Ca protestele strazii au fost doar refulari ineficiente si au deschis drumul Contrarevolutiei. Ca inabusirea revolutiei sub bastoanele de cauciuc ale poli-militienilor , prin manevrele experte ale s.r.i.-securistilor si comanda inteleapta a f.s.n-comunistilor - nu a fost sesizata la timp si de aceea atit de putini i-au sarit in aparare. (Caci multi erau ocupati pe atunci cu rezolvarea misterului "Cine a furat revolutia ?", sau dimpotriva ingrijorati de pericolul exceselor "vinatoarii de vrajitoare anti-comunista" , sau prinsi in fierberea "epocii intreprinzatoare".) Poate ca trecerea mafiei de la conducerea prin forta la conducerea prin control economic si manipulare electorala e un progres, un pas catre libertate. Ca recuperarea dreptului la joc democratic trebuia platita prin supunerea minoritatii emancipate in fata vointei unei majoritatii vizibil degradate. Ca respingerea unei astfel de decizii majoritare e o aroganta , o slabiciune , o eroare. Ca minoritatea anticomunista din Romania trebuia (trebuie) sa se resemneze democratic, asteptind ca aparentele sa se transforme in realitate , asteptind ca Operatia Tranzitiei Tovarasesti sa se incheie. Poate ca intelepciunea politica a compromisului (la care atitia fac apel) e inevitabila si reconcilierea intre victima si calau este totusi necesara in ciuda sensului ei paradoxal (ce urmeaza sa conceada calaul ?!)Poate ca atunci cind calaul nu mai loveste -ci candideaza- iar victima i se supune liber, ea mai recupereaza din demnitate. Poate ca atunci cind scara crimei face boxa neincapatoare iar tehnica compromiterii in lant largeste exploziv spatiul vinovatiilor, gabaritul maxim al justitiei e depasit... Si ca "procesul comunismului" "streseaza" un numar critic de romani. Poate ca insasi victima are nevoie sa uite mai repede , mai adinc, mai usor. Poate ca refacerea economica e prioritara , ca e singura batalie ce se mai poate incerca, cealalta fiind definitiv pierduta. Poate ca e timpul sa ne fixam ceasurile la ora pragmatismului si sa renuntam la nazuinte si doruri care nu pot decit sa ne accentueze frustrarea. Poate ca timpul "ratacirilor spirituale gratuite" a trecut si trebuie sa invatam modestia operationalitatii brute; sa recuperam intirzierea produsa de vicisitudinile istoriei si de diversiunile noastre meditative; sa depasim infringerea sperantei ca am fi mai mult decit tuburi digestive motorizate si echipate cu multa siretenie, sa "coborim cu picioarele pe pamint" si sa ne "apucam de treaba". Poate ca dupa ce vom deveni si noi "competitivi" o sa ... Poate ca partidele de opozitie ar trebui sa fie mai flexibile si sa cada la pace cu securicomunistii, ca sa mai repare (incerce, imparta) cite ceva, o data strecurati la putere; caci altfel nu vor fi lasati sa se apropie si dictatura va deveni si mai ermetica. Poate ca in fond sintem cu totii romani si trebuie sa ajungem la o pace care sa ne permita sa continuam sa traim suportabil. Poate ca trecerea abuziva a tuturor proprietatilor de stat in miinile tovarasilor se va incheia la un moment dat si ne vom pomeni cu "elita economica " gata formata; tovarasii patroni vor fi o garantie de dirijare spre capitalism . Numai ei vor putea sa tina in friu masa dezmostenitilor circotasi si retrograzi. Restul va fi liberalism. Poate ca strainatatea va sfirsi prin a aprecia re-stabilizarea societatii romanesti in jurul unei mafii stapine pe situatie (deci demne de incredere) si se va angrena in cooperare... Si va cadea la intelegere constructiva cu "intreprinzatorii" locali. Si vom trai si noi miracolul chinez sau de aiurea. Si afacerile vor incepe sa mearga, demonstrind viabilitatea in orice conditii a "paradigmei financiare". Si vor reveni si romanii din diaspora: putini mai intelepti, putin mai bogati, putin mai batrini. Si "se va da mina cu mina". Poate ca tensiunea unei tragedii atit de complete nu poate fi suportata la nesfirsit. Si va trebui sa-i supravietuim lasind in urma focarul semnificatiei ei necrutatoare; suficent de departe pentru ca sinuciderea lui Calin Nemes si zimbetul lui Ion Iliescu sa incapa pe aceeasi pagina a unui album de amintiri confuze. Si doar cind nimic nu va mai deosebi vre-un ceva de vre-un altceva, vom fi liberi ; si vom muri. Poate ca altii vor gasi solutii cu totul diferite si mai justificate decit a mea; mai eficace, mai coerente, sau mai sanatoase... Poate ca daca as fi ramas (as reveni) in Romania as fi gasit si eu un mod de a "gestiona " inacceptabilul. 2 Poate. Dar totusi, eu ramin in revolutie ! Si ma zbat in transeul interior al incapatinarii mele. Ca sa rezist in ea , evitind stratul tot mai gros de renuntari ce o inmorminteaza in Romania, am plecat si nu ma pot intoarce acasa. Numai daca ... Cine stie ? Poate ca prin absurd ... Poate ... -Ioan Rosca -