Praful de pe dosarele Securitatii...

Lucian (Lou) Gelehrter scria acum citeva zile domnului Dinu Patriciu : Mai bine decit sa ceri cu patos captusit cu motive constitutionale demiterea lui Virgil Magureanu, concentreza-ti eforturile parlamentare in schimbarea articolului 45, aliniatul2 care prevede un praf gros de 40 centimetrii (un cm. pe an) peste dosarele securitatii.

Sint de acord cu interventia domnului Gelehrter, atit in spiritul ei, cit si in stil si oportunitate. Doresc insa sa adaug citeva remarci.

1 Securistii nu au interzis accesul la dosare numai pentru ca sa fie uitate. Ei asteapta sa se aseze - nu 40 de centimetri de praf pe dosare - ci 40 centimetri de tarina pe cadavrul persoanelor implicate. Cit timp mai exista martori, masluirile operate in dosare pot fi demascate. E nevoie de cei 40 de ani pentru ca nimeni sa nu mai poata filtra adevarul. Innecate cu un zgomot imposibil de filtrat, dosarele vor fi utilizate dezinformant, ori vor fi declarate inutilizabile.

2 Pe dosarele care prezinta un oarecare interes, nu se aseaza de loc praful. Se lucreaza la (cu) ele din plin. Nu uitati ca au ramas, in tot acest timp, in mina celor care le-au comis ! Sint eliminate lucrurile compromitatoare, sint masluite declaratiile si adaugate altele noi. Le este "actualizat" continuu continutul, in functie de necesitati. De sase ani se forfoteste prin aceste dosare cu o energie si o consecventa iesita din comun. O adevarata uzina de fabricat "adevarul" (vezi si modelul lui Orwell) care permite securistilor romani sa se mentina in forma si sa-si valorifice profesionalismul...

3 Pe linga metamorfoza vechilor documente, dosarele continua sa se ingroase cu date reale privind adversarii Retelei, care s-au desconspirat si inmultit exploziv dupa 1989. Sint colectate si date compromitatoare despre "intreprinzatorii" care incalca legea (cu aprobarea tacita a puterii). Azi sint lasati sa o faca, si vor fi pina cind vor calca gresit. La nevoie insa ei pot fi santajati sau chiar loviti, in baza datelor detinute despre ilegalitatile comise. Fiecare dosar are probabil mai multe variante. Pentru public, si eventuale priviri indiscrete (sau in eventualitatea publicarii ) el are o forma. Pentru uz "intern" insa, ingredientele mistificatoare trebuie indepartate pentru a nu deruta "munca operationala" ; si de aceea exista "chei" si "anexe"care permit o cu totul alta lectura... Iata schita unei munci frenetice, atit de departata de imaginea unei arhive uitate si prafuite...

4 Tratarea dosarelor (mistificare, purificare, amenajare, adaptare etc) e operatia pe baza careia se pot desfasura activitatile de rang superior : camuflare, compromitere, santajare. Romania este o santajo-cratie. Cine tine fabrica de dosare, tine totul in mina. Restul e fum.

Fostii informatori sint obligati sa faca mai departe servicii celor pentru care au lucrat, sub amenintarea divulgarii. Fosti detinuti carora li s-au smuls declaratii sub tortura sint santajati cu dezvaluirea lor publica. Prin santaj sint tinuti in friu multi potentiali adversari ai regimului si astfel se explica deseori comportarea confuza, "ciudata" a unor personalitati investite de public cu sperante neconfirmate. Santajul completeaza -cu infiltrarea si coruperea- un triunghi redutabil de control asupra opozitiei.

5 In ce priveste atitudinea PNL'93 fata de articolul 45 (aliniatul 2) ea este mai curind simptomatica decit singulara. M-am confruntat deseori cu stupefianta ingaduinta a opozitiei fata de principiul "protejarii dosarelor". Si azi (sint incapatinat...) ma revolta aliniatul din scrisoarea PNL'93 in care se cere demiterea lui Magureanu pentru ca... a incalcat aceasta lege ! O lege criminala si nefasta pe care opozitia nu are mandat sa o admita, necum sa vegheze la respectarea ei ! Ma revolta, dar nu ma mai surprinde... Imi amintesc in acest context de o discutie pe care am avut-o in sediul central al PNT-cd cu citiva fruntasi ai partidului, pe tema publicarii dosarelor securitatii, pentru parlamentari. Se incercase o motiune in acest sens (cred ca initiator era Claudiu Iordache care lansase o lista) si domnul Valentin Gabrielescu, tocmai venit de la dezbateri ne povestea cum a refuzat sa semneze. La mirarea mea, el a binevoit sa ofere o explicatie a carei idee principala era : documentele sint sigur falsificate, asadar e o capcana pentru opozitie, a carei compromitere se urmareste. Aceeasi logica a mai fost folosita si in alte imprejurari cind PNT-ul a trebuit sa raspunda intrebarii despre dosare si cind a facut-o cu intristatoare ambiguitate. (vezi de exemplu teoriile ciudate pe care domnul Paunescu - proaspat redactor sef la Dreptea, ce sutinea ca are mandatul partidului- le-a expus intr-o serie de articole din 1991)

6 Nu am fost de acord cu aceasta teorie (si atitudine), desi riscul pe care se baza era real. Mi se parea ca se renunta la un principiu si la un gest mult mai important decit riscul unor compromiteri prin falsificare. Defaimarile erau inca parabile, cit timp persoanele vizate se mai puteau apara. Era insa esential ca lantul santajului sa fie rupt. Si ca principiul ascunderii sa fie denuntat. Buba trebuia sparta. Acesta era interesul public si niste politicieni responsabili trebuiau sa il considere prioritar intereselor personale, asumindu-si toate riscurile. Si azi cred ca buba trebuia sparta. Si cred ca inca trebuie sparta ( desi intre timp dosarele au devenit mai exotice, mai bogat "tratate"), Sint insa mai putin convins ca "opozantii" care s-au temut sa o faca, au avut constiinta perfect curata. Era probabil cite ceva in acele dosare care ii facea (face) sa se fereasca de publicare, mai mult decit simpla teama de masluiri...

7 Cind elementul ce se doreste ingropat e o mica derogare de la demnitate si onoare (de exemplu o nota informativa despre un coleg etc) situatia e limpede. Mai dramatica e postura vechilor detinuti politici care nu au mai putut rezista schinjuirilor si au semnat ceea ce li se punea in fata. Sau care nu mai sint siguri ca au rezistat fara fisura in toti acei ani de presiune. Sau care chiar, desi sint siguri ca au rezistat, nu vor sa mai riste angajarea extenuanta si jignitoare in explicatiile pe care ar trebui sa le dea cunoscutilor, daca s-ar face "dezvaluiri" trucate in ceea ce-i priveste. Pe toti acestia i-am inteles si ii inteleg. Nu mi-ar trece prin cap sa le fac reprosuri. Ar fi o formidabila cruzime si stupiditate. Stiu sa disting victima de calau si nu mi se pare atit de greu de sesizat cine a fost responsabil de "fenomenul Pitesti". Multi dintre colegii mei de generatie aveau in 1990 capacitatea si tandretea de a intelege ; riscul de a fi cazut prada "bombei cu dosare pentru compromiterea victimelor" era redus. Imi pare rau in schimb ca interesele generatiei mele nu au fost intelese si ca unii vechi detinuti politici au preferat tacerea. Noi aveam nevoie de o gura de adevar ca sa nu ne innecam in dezolare. Aveam absoluta nevoie ca buncarul cu dosare sa fie dezafectat. Nu numai pentru a darima. Ci pentru a putea construi. Labirinturile tenebroase ale securitatii nu pot fi temelie decit pentru un edificiu sumbru si sortit prabusirii.

Ioan Rosca
Montreal, 17 ianuarie 1996