"Stejarul" lui Pintilie - o opinie critica

1 Am vazut in aceasta seara la televiziunea canadiana (pentru a doua oara) "Stejarul" lui Pintilie. Speram ca impresia deplorabila pe care mi-a facut-o prima vizionare sa se fi datorat unei neintelegeri, unei nepotriviri de stare interioara. Traiam pe atunci cu intensitate trauma produsa de napirlirea comunismului si inabusirea revolutiei si reactia lui Pintilie m-a dezamagit. Am auzit insa comentarii elogioase, din multe parti. Si de aceea am mai incercat o data. A fost insa si mai rau. Filmul m-a revoltat pe aproape intreaga lui desfasurare. Mi-a aparut fals si falsificator.

2 Daca as fi fost strain de realitatea la care - chiar daca metaforic - se raporteaza, as fi putut poate aprecia intriga si fluidul cinematografic. Desi nu aceasta e genul meu... Nu ma dau in vint dupa scene tari, murdare si nejustificate. Nu am nevoie de prea multe vulgaritati, de filmari obsesive in bucatarie si baie (chiar in momentul urinarii...), de etalarea cadavrelor si trambalarea cenusii, pentru a percepe amenintarea uritului, grosolanului, nimicnicei. Nici de o insiruire monotona si arbitrara de violente pentru a surprinde tensiunea si agresivitatea. Prefer revelarea incordarii interiorizate si cruzimea poetica. Imi place ca haul absurdului si tumultul revoltei sa fie mai curind sugerate decit declamate. M-am simtit intotdeauna stingher in fata bizantinismului artificios in care exceleaza regizorii nostri (Pita, Danieluc ). Nu inteleg de ce au nevoie de atita recuzita greoaie pentru a ajunge la mister. Gustul artistic fiind insa (din fericire...) discutabil, retinerile personale nu m-ar fi determinat sa scriu.

3 Ceea ce m-a scadalizat (nu evit termenul, desi e cumva compromitator) e potentialul dezinformant al filmului pe un subiect pe care il consider prea important pentru a fi "masluit cinematografic" : tragedia Romaniei comunizate. Pintilie era liber sa compuna orice fantezie sau sa inprovizeze in jurul unui filon real. Era liber sa alega romanul lui Baiesu ca sursa (desi mi-e greu sa inteleg preferinta). Dar spectatorul strain trebuia prevenit si nu incurajat tacit sa creada ca filmul reflecta - simbolic dar corect - esenta regimului comunist din Romania. Crimpeiele veridice sint intretesute cu elemente artificiale, incit ansamblul e mai nociv decit falsul deplin : e un amestec arbitrar si derutant de fals si realitate. Eu nu recunosc Romania despre care pare a povesti Pintilie, in multe detalii si - mai ales - in atmosfera. Nu am trait in ea. Poate ca regizorul a vazut-o dintr-un alt unghi, dintr-o alta postura. Pentru mine, e o contrafacere. Nu am cunoscut acei copii de ofiteri de securitate care au adus de la Paris suflul libertatii, curajului si revoltei (?!?). Nu le contest acestor "fii" posibilele zbuciumuri emancipatoare, dar in nici un caz nu le-as fi pus in centrul unui pretins denunt anti-comunist. Imi imaginez perplexitatea detinutilor politici in fata acestei indecente. Mai ales ca "tatal" apare in culori aproape duioase, de-abia intinate de citeva aluzii (inperceptible unui neavizat ). Singura "dezvaluire" neta din viata Tovarasului Securist - ramasa in rest intr-o prea pudica ceata - e ca - in 1958 - suferea de un acut... nationalism, chinuindu-si nevasta din banuiala ca ar fi evreica (?!). Curios portret. Intriganta selectie.

Nu am intilnit nici acei doctori de provincie ce-si puteau permite sa injure directorii, sa traga un picior in fund procurorilor, sa refuze vizita securistilor etc. Personajul imaginat de Pintilie are o dezinvoltura admirabila (si cinegetica) care a lipsit la noi cu desavirsire. Tocmai dezinvoltura aceasta dezinformeaza grav spectatorul, care se poate intreba (pe drept cuvint) ce au ceilalti - "rinocerii" - care nu protesteaza... Romanii sint rai, nervosi, murdari, josnici, isterici. Nu se intelege insa de ce ! Fara calai, victimele par nebuni, NU PRIZONIERI. Din "Romania" acestui film lipseste FRICA, adica tocmai marea in care au fost izolate insulele infringerilor noastre. Si aceasta fatala omisiune compromite totul. Nici finalul exagerat, in care Ceausescu ordona telefonic mitralierea unui autobuz plin cu copii pentru a lichida trei protestatari inarmati (?1? ) care ii luasera ostatici (?!?) nu repara eroarea, ci doar adauga un element spectacular, denaturant si neverosimil. Concentrarea vinovatiei pe Ceausescu (silind pe un prim secretar - altfel nu antipatic - sa se supuna...) sau difuzarea ei generalizaata ne trimite spre vestita "alegere" intre "EL a fost vinovatul !" si "Toti am fost vinovati !"...

4 Multe din scenele acestui film (care se doresc ostentativ reprezentative) isi rateaza scopul. Sint indoielnice si arbitrare. Violarea unui popor timp de o jumatate de secol trebuie sa se vada prin si dincolo de violurile individuale. Violarea si nu numai efectele ei ! Pintilie are dreptate. In Romania s-a produs o monstruozitate. Si ea trebuie cunoscuta. Sensibilizarea e intentia si meritul filmului. Pericolul e insa ca - grabit precum il stim... - spectatorul occidental sa "claseze dosarul" pe care "Stejarul" il trateaza cu totul superficial.

Ioan Rosca
Montreal -11 Martie 1996