Pseudouratura anticomunista

 

Se mai termina un an din epopeea nenorocita a umilirii Romaniei. La Bucuresti, tovarasul Ion Iliescu, vajnic coordonator al ariergarzii comuniste, isi poate savura succesele. Desigur succesele MAFIEI SECURICOMUNISTE romane, nu ale natiunii pe care aceasta paraziteaza distrugator.

 

Tovarasii sint victoriosi pe toata linia: revolutia s-a stins, justitia a ramas paralizata, competitia imbogatirii a fost cistigata de cine trebuia (si putea). Opozitia s-a inamolit in neputinta, obstacole si compromisuri. Adevarul a devenit satisfacator de relativ. Populatia a trecut de la instinctul supunerii din teroare la cel al supunerii din lehamite. Martirii supravietuitori ai represiunii comuniste si eroii rasturnarii din decembrie se ineaca in mlastina nesimtirii generale. Calaii lor prospera.

 

Abuzurile au devenit regula. Necinstea incepe sa conditioneze supravietuirea decenta. Cine nu se poate da pe brazda (descotorosindu-se de diverse scrupule morale) se autocondamna la marginalizare si mizerie. Tinerii au descoperit intelepciunea batrineasca a lui "mai bine nu te bagi" si "prinde ce pica". 

 

Mesajele celor dedicati emanciparii morale sint innecate cu eficienta de brumul galagiei oastei de informatori-provocatori. S-a legiferat ascunderea pentru urmatorii 50 de ani a documentelor vechiului regim. Au fost eliberati cei citiva tovarasi, care, e drept, aveau oarecari dificultati in a-si conduce marile firme, din arest.

 

S-a legiferat pedepsirea exemplara a celor ce cirtesc impotriva regimului "defaimind tara" sau insultind presedintia. Pentru faptul ca sustin neobosit ca Ion Iliescu si reteaua pe care o protejeaza  continua distrugerea Romaniei, ca prezenta lor la cirma tarii e lovita de nulitate absoluta, ca toate gesturile lor sint dovada continuarii traditionalei lor activitati tradatoare si distructive, mi-ar putea fi aplicati 10 ani de puscarie, daca as face o vizita pe acasa.

 

Din fericire,, si acesta este efectul benefic al Revolutiei, sint acasa multe constiinte ce nu se lasa nici cumparate, nici adormite, nici intimidate. Ei risca sa-si vada intransigenta amendata cu ani de puscarie. Deocamdata, Tovarasii evita sa treaca la fapte, pentru ca, pe de o parte nu sint inca absolut stapini pe situatie, si pe de alta parte, puterea lor nu este inca in mod serios pusa in pericol. Deocamdata, au inca toate instrumentele sa manipuleze populatia pentru a ramine la putere "democratic".

 

Ce se va intimpla insa in momentul in care puterea le-ar fi pusa cu adevarat in pericol ? Numai naivii isi inchipuie ca se vor da cu eleganta la o parte. Democratia va fi buna numai cit o vor putea controla satisfacator. Dupa aceea... mi-e frica sa ma gindesc. Au dovedit intodeauna ca sint in stare de orice pentru a nu fi scopiti de putere. Pot inscena orice cataclisme politice sau sociale. Sint in stare sa ne impinga si in vre-un razboi cu vecinii, daca nu va mai fi nici un mijloc de a amina pierderea puterii. Cine a inteles bine istoria comunistilor si principiile lor ar trebui sa realizeze pericolul.

 

In fata acestor reale amenintari, in fata unei tari practic ramase sub ocupatie criminala, lagar securicomunist camuflat, patura celor ce lupta pentru libertate si adevar ar trebui sa primeasca un sprijin solid din partea emigratiei romanesti (macar a partii ei anticomuniste). Ea e si asa anemica, slabita de manevrele puterii si uneori de propriile vicii, insuficent unita, insuficent organizata. Nu este de loc cazul sa fie tratata numai cu "spirit analitic critic" . Rezistenta anticomunista si lupta de emancipare din Romania trebuiesc ajutate. Minunat cadou facut "securidemocratiei" bucurestene este "apolitismul" si detasarea pe care o practica o mare parte a romanilor emigrati.

 

Cu ocazia acestui moment de bilant, ne putem intreba constiintele: ce-am facut pentru a ajuta Adevarul si Dreptatea in confruntarea cu Minciuna si Rautatea, care se poarta azi, surd dar masiv, in ROMANIA ? Cu ce am contribuit la rasturnarea retelei si la dezintoxicarea atmosferei care o tine in gheare ?

 

 Observati ca in ciuda mustrarilor care mi s-au adus (ca prea vad totul in alb-negru) vorbesc potrivit credintei ca un astfel de razboi este in curs AZI in Romania. Mai mult, cred ca teoriile privind "relativitatea" si "nuantarea" care motiveaza neinregimentarea unora in mod clar, in tabara anticomunista, sint subtile autojustificari, mascind fuga de responsabilitate si uneori chiar TEAMA.  E drept ca cel mai bine e sa fii si in siguranta si in comoditate si cu constiinta impacata. Atunci (mai ales daca ai la dispozitie un bun aparat intelectual) te "dedici" unui sitem de valori si unor teorii care ....intimplator, sint convenabile !

 

Ce vreau ? (Ce cred? Ce sper ?)

Sa nu incetam a spune raspicat adevarul si a contesta abuzul. Intre a impiedica o nelegiuire si a o aproba tacit, exista solutii intermediare. Faptul de a nu putea face dreptate (din motive evidente), nu te impiedica de a rosti raspicat si obsesiv adevarul, de a exprima neobosit invalidarea morala . Iliescu s-a ales. Nu sint obligat sa accept moral acest "abuz implinit". Calin Nemes s-a sinucis. Nu sint obligat sa ma resemnez in a nu-i sustine dreptatea. "Securicomunistii" s-au votat. Sa le fie de bine. Nu ma reprezinta si nu-i recunosc.

 

 Eu de aceea am plecat de acolo (asa ca ironiile la adresa titulaturii mele de "exilat" ma lasa rece). Celor interesati le pot pune la dispozitie declaratia mea publica din 21 decembrie 1990, in timpul celei de a doua greve a foamei, declansata de reprimarea brutala a comemorarii revolutiei, la care s-au dedat "oamenii de bine" din Piatra Neamt pe 16 decembrie 1990.  Nu voi uita niciodata cei citiva kilometri in care mica noastra coloana a fost haituita, bulgarita, insultata. Nu voi uita ferestrele blocurilor la care se striga "Huu Timisoara!" . Si nici intrarile blocate ale cimitirului unde urma sa depunem, la mormintul generalului Dascalescu, o coroana de flori pentru soldatii cazuti pe frontul de est si unde ni s-a strigat " Dati-o in pizda masii de Basarabie ! La munca, animalelor !". Declaratia mea de recuzare a concetateniei cu Ion Iliescu si ceilalti securicomunisti a fost publicata in Romania Libera.  Atunci am decis sa plec. Nu puteau (si nu trebuiau) sa plece toti cei pentru care ceea ce s-a intimplat in ultimii 5 ani este inacceptabil. Ei au ramas acolo, unii resemnindu-se, altii turbind, altii infruntind. Acestora le  urez:

 "Sa le aduca anul viitor ceea ce ne dorim cu sete !"

 

Ce sustin ? Ca am putea poate gasi un mod de a-i ajuta pe cei care acasa, LUPTA SI PENTRU NOI !  Fie si numai finaciar. Acum trei ani, impreuna cu un grup minuscul de incapatinati umblam pe la portile taranilor din judetul Neamt, sa facem campanie electorala pentru alegerile locale.  Nu aveam nici benzina, nici oameni, nici hirtie. Si desigur nici bani. Si-a dat fiecare "cota" pe decembrie, ca sa se poata deplasa in citeva sate. Obtinuta dupa o zi si o noapte de coada la PECO... Primeam din toate partile sugestii. Urmaream "analizele" din presa bucuresteana. Rupte de realitatea in care ne miscam. Incapabile sa sesizeze acest fapt elementar: ca nu aveam benzina sa mergem in sate !

 

Ca sa nu mai spun de ce gaseam acolo. De faptul ca satenii se fereau de politica ca dracul de tamiie. Ca propagandistii puterii circulau pe cararile batute ale vechilor structuri NECLINTITE. Ca "propagandistii" partidelor de opozitie gafau monumental. (nu le-o puteai lua in nume de rau, altii mai buni nu veneau, si nu dadeau nici benzina...)  Ca in mai toate satele unde am fost, cei ce se ofereau pentru listele Conventiei erau cit se poate de dubiosi. Ca aici urma sa ne reprezinte hotul de gaini si aici un betivan notoriu. E drept, foarte anticomunisti... Ca fiecare partid facea propaganda contra celorlalte din Conventie. Ca atunci cind incercam sa depistez gospodarii mai vrednici, ce se bucurau de respect si sa le propun a candida chiar ca independenti, membrii partidelor sareau ca arsi, considerind esentiala "credinta in partid" ... Ca atunci cind, ca presedinte a Conventiei m-am incapatinat sa sustin criteriul valorii profesionale si morale, tovarasii mei de drum s-au facut luntre si punte sa se debaraseze de mine ca sa-si poata continua tirgul pentru pozitii pe lista...

 

Dar cu toate acestea (si chiar din cauza lor), nu exista decit o singura cale de participare la democratizarea si emanciparea Romaniei: sprijinirea fortelor de eliberare de sub comunism.

 

Poate ca obsesia solidaritatii abstracte cu "poporul roman" va fi depasita. Care popor roman, victima sau capusa ? Este poate timpul sa se renunte la ipocrita amestecare a tuturor romanilor in aceeasi oala. Cui folosesc teoriile savante despre "comunismul" dusmanit de toti romanii. Nu e adevarat. Unora comunismul le-a convenit. Le-a intrat in singe. Le-a devenit natura. Le-a organizat universul de relatii. Nu discut aici motivatiile (e un subiect in sine) si nici nu vreau sa exprim dusmanie pentru romanii intoxicati de comunism. Majoritatea sint victime. Nevinovate, dar nu inofensive. Din inertia prabusirii lor interioare, pot prelungi inca mult cosmarul supravietuitorilor insetati de adevar si libertate.  Nu sustin ca principiul democratic ar putea, sau ar trebui eludat.  E inevitabil. Dar e timpul sa privim realitatea in fata, sa intelegem ca acasa, o parte a populatiei, din pacate majoritara, tine in captivitate o alta parte ! Si sa ne definim clar simpatiile si directia ajutorului .

 

Cu ocazia noului an fac urarea, (numai catre cei care o cred potrivita):

 

Jos Comunistii !

 

 

Ioan Rosca,

1 ianuarie 1995