De : Ioan Rosca
Date : Vendredi 30, Janvier 2004 5:45
Objet : Miscarea pentru democratie reala – manifest
Miscarea pentru democratie reala – manifest
Nu mai fac inventarul dovezilor ca populatia romaneasca este victima unei
enorme farse si gigantice capuse economico-politice. Sper sa existe un termen de
expirare pentru credulitatea in fata simulacrelor de confruntare intre: cei care
servesc Mafia intrena si cei care servesc interese externe, cei care executa
ordinele Moscovei validate de Washington si cei care executa ordinele
Washingtonului vizate de Mosova, social-democratii care apara interesele marelui
capital ilicit si liberalii care apara interesele plasei sociale securicomuniste,
nationalistii mondialisti si internationalistii patriotarzi. Concluzia mea este
ca intreaga haita care s-a agitat pina acum pe scena politica a lucrat impotriva
intereselor populatiei pe care pretinde ca o reprezinta si trebuie infruntata in
bloc de o miscare care sa apere democratia de mistificare.
Nu putem exclude ca indivizi sau grupari izolate au abordat/abordeaza
politica cu bune intentii, mizind pe speranta (vechea iluzie care motiva si
unele intrari in PCR) ca se poate face bine "dinauntrul" organului politic degenerat.
Ei sint insa scosi din cursa, rosi sau marginalizati de sistem, incit populatia
ramine singura, dezarmata, in miinile retelei de excroci politici. Ea are nevoie
de aparare.
Pentru a evita contestatia, revolta si rezistenta, Puterea poate folosi
forta, amenintarea, cirdasirea sau diversiunea. Dupa 1989 ea a recurs mai ales la
ultima metoda, folosindu-le pe celelalte doar in cazuri critice. Manipularea,
domesticirea si dezorientarea au fost realizate prin dezinformare, farsa,
propaganda. Bataliile ordinare si doctrinare oferite publicului intoxicat au
fost doar evaziuni, confiscari, capitalizari, conflicte pentru ciolan.
Omul Nou- ctitor al epocii capitaliste multilateral dezvoltate- nefiind
insa/inca complet format, populatia mai observa realitatea, mai strabate candid prin
perdelele de fum, simtindu-se pacalita si inselata din toate partile si in toate
felurile. Nu si-a format inca reflexele de evaziune in realitate virtuala,
cumintenia functionala necesara intr-un furnicar disciplinat. Nici nu e sigur ca
metodele de "formare" occidentale, invidiate de stapinii de la Bucuresti, vor
avea succes pe un teren dur in care subiectii lupta din greu pentru
supravietuire. Cum nu se intrezareste din ce colonii ar extrage Romania
surplusul care sa astupe gura supusilor locali, e posibil ca sa se revina in final la
domesticirea prin forta si amenintare, dupa modelul sud-american. Trebuie parat
la timp acest pericol.
Democratia nu e un scop ci un mijloc: scopul este apararea unui maxim de
libertate individuala in conditile impuse de o viata comunitara coerenta si
eficace. De aceea succesul ei e masurat comparind rezultatele activitatii
sociale cu gradul de libertate ramas cetatenilor. Prezumtia care confera democratiei
legitimitate cere insa consimtamint. Orice incalcare a vointei si intereselor
cuiva e un compromis regretabil si poate fi acceptata doar daca e justificata
temeinic. Acordul majoritar obtinut prin impunere de sus sau amagire anuleaza
total legitimitatea democratiei. Acest principiu nu trebuie uitat.
Democratia reprezentativa este un compromis justificat numai de
inoperabilitatea celei directe, in cazul unor comunitati numeroase confruntate
cu o multitudine de probleme publice. Ea nu are de ce inlocui democratia directa-
cind aceasta este necesara (decizii importante) si posibila (tehnologiile
moderne deschid cai noi de participare: informare, dialog, sondaj , vot). Denuntarea
"populismului" pentru plierea fata de simpatiilor votantilor , cultivarea
teoriei ca majoritatea cetatenilor ar vota mai rau decit "alesii", sint pozitii esential
anti-democratice (daca cetatenii ar vota direct diferit, inseamna ca nu sint
reprezentati!) si reflecta un elitism nefondat si dubios. Argumentul
"necunoasterii" atrage insa atentia asupra obligatiei principale a oricarei
democratii autentice: informarea riguroasa a populatiei, facilitarea
dezbaterilor publice fecunde intre pledoarii contrare. Electoratul neavizat e doar o masa de
manevra.
Intelectualii romani, mult mai liberi ca inainte de 1989, ar fi trebuit sa
intervina in apararea poporului lor, sa urce mai sus de vechea lor "dizidenta",
catre popularizare, implicare, contestatie, revolta si rezistenta. In loc de
asta, ei au parasit complet cimpul de lupta, tradindu-si penibil menirea,
perorind banalitati despre vina "omului vulgar", dansind teoretic, anacronic si
pretios in publicatii inofensive. Unii au esuat pentru ca erau obisnuiti sa
"multumeasca din inima partidului", altii fiind cumparati cu citeva margele de
sticla, altii fiind lipsiti de un autentic dor emancipator, altii paralizati de
dezamagire, iar altii derutati de deconstructia sensurilor, pierduti in
inevitabile relativitati si paradoxuri. O importanta sursa de rataciri este
intelegerea caricaturala a opozitiei intre occidentul "civilizant" si estul "de
civilizat", caderea in capcana unor pseudo-contradictii intre Stapinii din
lagare diferite, care permite capitalizarile reciproce semnalate de Orwell sau Furet.
Aceste confuzii trebuiau dezamorsate.
A crede ca deriva democratiei se petrece numai in Romania de azi este o
prostie dezinformata si paguboasa. Scoaterea in evidenta a degradarii
democratiilor occidentale si a degradabilitatii democratiei ar fi utila pentru a
alunga analistii din Romania din hipnoza in care se complac. Transformarea
statului "garant" si a democratiei "reprezentative" in paravane si instrumente
pentru o exploatare eficace a cetatenilor captivi este o tendinta naturala ,
demonstrata de nenumarate exemple. Marul democratiei putrezeste dinspre
simburele puterii care o pazeste de indivizi sau grupari care o ameninta
ocazional. Face cancer secretind anticorpi. In unele regimuri occidentale
functioneaza anumite corecturi, in altele- partidele au invatat sa-si imparta
prada civilizat, evitind crizele. Echilibrul e usurat daca exista surplusuri
obtinute din relatii internationale asimetrice (imperialismul permite unei
democratii sa exploateze ne-democratic un stat dictatorial). Poporul roman
trebuie sa stie asta, pentru a nu se inneca in complexe absurde.
Democratia e un concept problematic, o solutie fragila la o problema
complexa, o cautare care nu poate decit naviga mai mult sau mai putin arbitrar
(inspirat, oportun) pintre interese contrare si paradoxuri. Asta nu inseamna
insa ca nu trebuie studiate cu maxima rigoare si responsabilitate metodele de
prevenire a degradarii (confiscarii) ei ! Puterile care o corup profita de
dificultatile teoretice infruntate de problema politica, isi camufleaza relele
intentii printre neputinte obiective. Pentru a-si apara in acelasi timp si mina
libera si legitimitatea, actorii politici nu-si recunosc public motivatiile si
limitarile ci se ascund in spatele unor perdele de fum doctrinare. Nu vad cine
ar putea contracara acest subterfugiu daca intelectualii ramin insurubati in corul
"Cintarii Romaniei". Ei trebuie treziti.
"Paradoxul prizonierilor" scoate in evidenta cit de profund (si poate
inevitabil) e pericolul ca o putere sa profite de postura de inima a corpului
social, exploatind organismul pe care-l coordoneaza- conform intereselor ei.
Cetatenii au deci toate motivele sa banuiasca inselaciuni, interese speculative,
sa pretinda pirghii de supraveghere si de rasturnare a "reprezentantilor"
incorecti. Dupa atitea revelatii ale istoriei, nu se mai poate acorda prezumtia
de buna intentie politicienilor (mai ales intr-un context ca acela al Romaniei
de azi). Vigilenta aceasta de jos in sus trebuie sa nu se lase intimidata de
volumul si de finetea propagandei justificatoare. Viciul farsei politice e recursiv;
puterea profita de mandatul de reprezentare, opozitia profita de mandatul de
control al puterii, etc… In sistemele bazate pe doua partide, "rotativa"
democraturii se realizeaza usor. Si in economie se gasesc solutii ingenioase
pentru monopolizarea ascunsa a pietelor aparent libere. Nici multipartidismul NU
asigura democratia reala, ci trebuie dublat cu reguli care sa ingreuneze
confiscarea in gasca, cu antidoturi eficace- marcate in constitutie. Dar pentru
a cauta solutii la o boala, e nevoie de un diagnostic lucid.
Pina la urma, poate nu mai conteaza daca democratia e folosita pentru
acoperirea Mafiei doar in Romania sau e vorba de un fenomen mai general de
degenerescenta : importante e combaterea prin mecanisme de aparare.
Intelectualitatea angajata ar trebui sa caute mecanisme de protectie impotriva
derapajului democratiei. Lipsa lor e CAUZA faptului ca romanii cad imparabil in
ghearele unor mafii aburcate la putere. Critica obtuza a EFECTELOR condamna
"civismul" la sterilitate (vezi ca exemplu Alianta Civica din Romania).
Politicienii pot protesta fata de lovituri date de concurenti sub centura, pot
critica punctual o garnitura a Puterii, dar nu vor cauta nesiliti instrumente
pentru a restringe avantajul castei asupra populatiei. Atunci cine o va face?
Sau cine ii va sili?
Functionarea sanatoasa a structurilor sociale are nevoie de valori
internalizate in sufletul oamenilor, de o anume doza de solidaritate asumata.
Fara o morala impartasita masurile justitiare "tehnice" vor fi intotdeauna
deraiate. Dar si inversul e valabil: mecanismele socio-politice pot influenta
decisiv atitudinile individuale. Degeaba se cere moralitate unui popor zdrobit
de nevoi, umilinta si nedreptate. Lupta pentru emanciparea constiintelor trebuie
deci impletita strins ce aceea de emancipare a mecanismelor politice. Nu se
poate amina intrarea pe aceasta spirala in numele faptului ca popualatia ar fi deja
degradata moral, sau ca structurile ar fi deja putrede. Cind incepe procesul de
regenerare?
Ar trebui declansata ACUM o miscare viguroasa de aparare a natiunii impotriva
abuzului (farsei) politice, fara frica de a "lovi" in partidele pe care le-am
cocolosit deja pagubos, sperind ca vor elibera Romania. O miscare de analiza
care sa-si mute privirea de la efecte la cauze, cautind instrumente CONCRETE pentru
impiedicarea abuzurilor, ocupindu-se apoi intensiv cu informarea populatiei, cu
popularizarea dezbaterilor importante, cu sensibilizarea cetatenilor fata de
pericolul confiscarii democratiei. Care sa mentina un climat de vigilenta
cetateneasca echilibrind vigilenta suspecta a Puterii, sa miscoreze plaja de
diversiune a partidelor politice, sa le oblige la transparenta si consecventa,
sa le puna in fata unor sondaje si grile-test care sa reveleze pozitia lor reala.
Obligind partidele sa-si asume raspunderi clare, semnalind electoratului
derivele , MISCAREA PENTRU O DEMOCRATIE REALA ar putea putea intari libertatea,
pertinenta, demnitatea si puterea electoratului roman. In ultima instanta,
intervenind direct ea ar putea sustine acele formatiuni politice care lupta
consistent pentru deparazitarea democratiei, sau chiar ar putea genera un partid
care sa aiba tocmai acest scop. De ce nu am incepe?
Ar trebui sa evadam imediat din letargie, realizind urgenta, in acest
moment critic in care Romania e antrenata (tirita obscur) in transformari fundamentale,
ce vor conduce probabil la aservirea tarii si a populatiei. Pe de alta parte,
activitatea de definire a unei democratii reale nu trebuie sa se rezume la
actiuni de oportunitate imediata, ci sa dezvolte si pista analizei fundamentale,
vazuta ca o investitie pe termen lung. Altfel, seria cirpelilor si bijbielilor
arbitrare in numele unor inepuizabile "isme" va continua nestingherit. Sa ne
aparam de derizoriu, cladind progresiv o practica participativa si o stiinta
politica.
Cei care s-au resemnat in fata simulacrelor democratice de la Bucuresti vor
considera acest manifest "anarhic". Cit de ciudat a evoluat pozitia multora fata
de legitimitatea contestatiei si a revoltei ! In decembrie 1989, aproape tot
poporul roman a denuntat pretentia de legitimitate a regimului comunist si a
iesit in strada luptind cu frica dar nu si cu vre-un complex fata de rasturnarea
puterii "legale". In timpul anului 1990, deja, numarul celor dispusi sa conteste
si sa infrunte pseudo-democratia FSN-ista a scazut simtitor, dovedind
superioritatea manipularii fata de forta. Oamenii s-au lasat pradati de dreptul
la revolutie, au uitat ca toate puterile se pretind legitime,dar nu toate sint.
Pina si Doina Cornea s-a zapacit in iunie 1990, reprosind lui Ion Iliescu ca a
folosit minerii pentru represiune, in locul "fortelor de ordine". Atunci cind (
un an mai tirziu) si-a rascumparat eroarea cerind demisia puterii atacate de
aceiasi mineri, am fost printre putinii ei sustinatori publici. Multi romani
s-au surpat vazind ca "opozitia anticomunista" nu a facut, nici ea, nimic- ajungind
la putere in 1996. Dar Reteaua care conduce Romania, distribuita in toate
partidele, nu a pierdut puterea nici o clipa Cind o sa spunem lucrurilor pe nume?
Cred ca am dreptul sa lansez acest manifest, dupa 14 ani de perseverenta
contestatie. Am parasit in 1992 "democratia originala" pentru ca nu mai aveam
impreuna cu cine denunta eficace un regim abuziv, nociv si doar pretins legitim
(care a pus intre timp Romania pe butuci). Imi voi spune in alt context parerea
despre disponibilitatea sinucigasa pentru acceptarea inaceptabilului politic.
Aici termin doar semnalind, inca o data, ca orbirea si pasivitatea, explicabila
prin modul perfid in care a fost ochestrata, nu e scuzabila. Trebuie sa actionam
, oricit ar fi de tirziu. Miscarea pentru care pledez ar trebui sa apere
cetatenii de politicienii care ii mentin in intuneric, azil si lagar. Sa
reaminteasca poporului roman ca are dreptul de a avea dreptate in lupta cu
conducatorii sai tradatori. Asta e democratia reala.
Cind redeschidem Piata Universitatii?
Ioan Rosca, 29 ianuarie 2004