Un alt fel de Holocaust - Andrei PLESU

În memoria Ameliei Pavel

Din punctul meu de vedere, normalizarea relatiei cu iudaitatea ar însemna
trei lucruri: 1) Sa nu mi se mai poata spune "cutare e defect pentru ca e
evreu". 2) Sa nu mi se mai poata spune, cînd vorbesc despre un evreu
defect, ca sînt antisemit. 3) Sa nu-mi mai fie teama sa spun deschis ce
cred, cînd ma refer la evrei. Cu alte cuvinte, sa pot sa-i laud pe evreii
pe care îi admir, fara sa fiu acuzat de filosemitism ostentativ, de
partizanat iudeo-masonic sau de smecherie oportunista, si sa pot sa-i
amendez pe evreii cu care nu sînt de acord, fara sa fiu acuzat de
incorectitudine politica, de cripto-antisemitism sau, direct, de fascism.
Asta ar însemna sa pot vorbi despre evrei asa cum vorbesc despre orice
alta etnie, fara sa risc complicate procese de intentie. Cînd cineva
inventariaza defectele românilor, ale evreilor sau ale turcilor, nu
anti-românismul, anti-semitismul sau anti-turcismul ar trebui sa i se
reproseze, ci, mai curînd, prostul obicei de a lucra cu definitii globale,
cu portrete colective, inevitabil false prin lenesa lor generalitate.

Ma îngrijoreaza, evident - si nu numai pe mine - sa constat ca, în
ciuda a tot ce se stie despre nebunia Holocaustului, în ciuda marturiilor
traumatizante si a declaratiilor oficiale, o anumita "dispozitie"
antisemita continua sa existe, subteran, în constiinta neamurilor.
Inteligenta, umanitatea, experienta istorica nu par sa fie piedici
suficiente pentru a dizolva aceasta "dispozitie": ea supravietuieste
latent, tulbure, în penumbra interioara a mai tuturor ne-evreilor si, la
imprevizibile rastimpuri, devine patenta. Nici o terapie n-a reusit sa
anuleze, pîna acum, aceasta insidioasa toxina, ceea ce, între altele,
confera dramei semite o insondabila dimensiune metafizica. Mai am însa o
îngrijorare, despre care se vorbeste mai putin sau aproape deloc. Ea se
refera nu la dezastrul de a fi evreu, cu toate consecintele lui în timp,
ci la substanta pozitiva a iudaitatii, la unicitatea creativitatii
iudaice, pe care si ne-evreii, dar si evreii , tind s-o lase de
izbeliste. Ce se stie astazi, ce stiu, sa zicem, tinerii europeni de
astazi despre evrei? Unii, contaminati de o retorica antisemita
straveche si barbara, stiu ca evreii sînt cei care l-au omorît pe
Christos si care conspira, dintotdeauna, pentru a conduce, perfid si
egolatru, lumea. Daca lucrurile merg prost, e din cauza lor. Altii,
"baietii buni", stiu ca evreii sînt victimele Holocaustului: un popor
sacrificat, obiect al unei antipatii irationale si al unei absurde
exterminari. Desigur, cele doua imagini despre evrei sînt incomensurabile:
cea dintîi e efectul malefic al unui delir, pe cînd cea de a doua
consemneaza un fapt monstruos, ireductibil în monstruozitatea sa. Dar
oricît de diferite, cele doua versiuni au si ceva comun: un pustiitor
reductionism, un fel de a simplifica lucrurile pîna la schema. Dintr-un
peisaj luxuriant, abundent, policrom, se retine o singura perspectiva,
un singur ton. Totul se organizeaza în jurul ideii de victima.
Antisemitii îsi închipuie ca sînt victimele evreilor, iar evreii sînt, la
propriu, victimele antisemitilor si se identifica, patetic, cu acest
statut. Antisemitii nu vad în comunitatea iudaica altceva decît o
comunitate vinovata. Opinia lor nu e argumentabila, iar dialogul cu ei e
inutil si, de altfel, imposibil. As avea însa cîteva întrebari pentru
cei care - evrei sau ne-evrei - înteleg sa opuna salbaticiei
sufletesti si mentale a antisemitismului portretul, de o omogena
monumentalitate, al comunitatii persecutate. Realitatea persecutiei,
respectiv a crimei, nu poate fi nici contestata, nici minimalizata.
Întrebarea este daca e întelept, pe termen lung, sa-ti definesti
identitatea retinînd din întreaga ei, inclasabila, bogatie doar
componenta tragica. Întrebarea este daca a te constitui ca paradigma a
victimei nu risca sa te împutineze, sa te înstraineze de propria ta
anvergura. Duhul iudaitatii deschide o tematica infinit mai subtila,
mai complicata, mai productiva, decît stricta tematica a jertfei. Avem de
a face cu un popor al carui destin religios, istoric si cultural are o
relevanta inconfundabila în economia lumii. Cu o astfel de înzestrare,
lui i-a fost dat, totusi, sa traiasca la limita disparitiei. A fi opac
la aceasta grozavie, a relativiza sau, si mai rau, a nega Holocaustul e
a pune umarul la aceasta disparitie. Dar un alt fel de Holocaust, la fel
de periculos, chiar daca mai discret, mai nesîngeros (cel putin la prima
vedere) apare la orizont: e "arderea de tot" a traditiei evreiesti,
ignorarea sau dispretuirea ei. Holocaustul nazist îsi capata adevarata
proportie daca e înteles nu doar ca un asasinat în masa, ci si ca un
asasinat spiritual. El ar fi putut însemna pierderea unei întregi culturi
si n-avem dreptul sa ne oprim la oroarea primului lui nivel, fara a lua
nota de oroarea nivelului secund. Iata de ce i-as întreba pe toti aceia
a caror singura "cultura politica" e discursul "oportun" despre
Holocaust: ce altceva stiti despre evrei? Ati citit textele hassidice
antologate de Martin Buber? Ati citit ceva de Gershom Scholem? Ati citit
Levinas si Walter Benjamin? Stiti ceva - altceva decît comentariile
prostesti ale antisemitilor - despre Talmud si Zohar? Ati citit cu
atentie Vechiul Testament? Aveti idee de Moses Maimonide? Ati auzit
vreodata cum suna, în ebraica, pasajul biblic despre visul lui Iacob?
Ati asistat vreodata la o slujba de înmormîntare într-o sinagoga? Si
daca nu, despre ce vorbiti? Ce aparati? Ce valori - disparute sau
amenintate - fac obiectul îngrijorarii voastre? Nu sînteti cumva
activistii unei abstractiuni, militantii unei "corectitudini" devenite
conventionale si, în definitiv, ipocrite? Nu cumva compromiteti printr-un
sentimentalism la îndemîna o mare idee si o nenorocire pe masura? Cred,
cu toata puterea, ca evreii sînt Holocaustul plus ceva. Cred ca acest
"plus" este esential. Si cred ca, uneori, teama - legitima - de a nu
uita Holocaustul ne face sa-i uitam pe evrei.

Andrei PLESU

****************************************************************************************
De :  Ioan Rosca   
Date :  Dimanche 7, Mars 2004  18:42  
Objet :  Re: [societatea_de_maine] Un alt fel de Holocaust


Text tipic. Ipocrizii transfigurate fertil. Supravietuirea (spirituala) in 
comunism ne-a invatat sa "innotam" dilematic in plasticul conceptual. Sa 
exploatam complexitatea cu abilitate (siretenie). Impresionism ideatic, 
labilitate legitima gestionata cu grija. Subintelesuri incerte, ambiguitati care 
permit lecturi din unghiuri multiple. Incit sa poti arata, in diverse contexte, 
ca ai criticat ca sa sustii , ca ai sustinut ca sa critici. 
Domnul Plesu va putea spune eventual ca a luat subtil pozitie in acest text 
impotriva intimidarii celor ce nu plac unor evrei, operata in numele condamnarii 
antisemitismului. Da va putea spune si ca nu a vrut decit sa rafineze 
condamnarea antisemitismului, sa o apere de folosire abuziva si degenerescenta! 
Ca si-a luat toate masurile pentru ca sa nu poata fi acuzat de 
colaborationism antisemit- e de inteles, avind in vedere omniprezenta actualei 
inchizitii anti-antisemite. Stim cu totii ca orice pas gresit pe acest subiect 
se poate plati cu excomunicarea... Dar aratindu-se ingrijorat de marginalizarea 
adevaratelor valori ale semitismului- domnul Plesu supraliciteaza, tradind 
preocupari tactice. Numai grija de a scrie un text rotund, inatacabil- 
indiferent de filtrul de lectura, i-a permis domnului Plesu sa "atinga" un 
subiect atit de fierbinte, fara sa se friga. 
Rezultata o pozitie interesanta, un demers abil, dar pe care nu-l mai pot 
banui de onestitate (candoare). Astfel imi explic curiosul salt acrobatic intre 
cele doua momente ale textului : apararea dreptului de a critica un evreu si 
apararea substantialitatii evreitatii. Nu pot crede ca domnul Plesu, altfel 
atit de laborios analitic, chiar nu observa o posibila legatura intre inchizitia 
anti-antisemita (la care face aluzie in prima parte) si resuscitarea 
sentimentelor "anti-semite" (la care se refera in a doua): 
"Ma îngrijoreaza, evident - si nu numai pe mine - sa constat ca, în ciuda a 
tot ce se stie despre nebunia Holocaustului, în ciuda marturiilor 
traumatizante si a declaratiilor oficiale, o anumita "dispozitie" 
antisemita continua sa existe, subteran, în constiinta neamurilor. 
Inteligenta, umanitatea, experienta istorica nu par sa fie piedici 
suficiente pentru a dizolva aceasta "dispozitie": ea supravietuieste latent, 
tulbure, în penumbra interioara a mai tuturor ne-evreilor si, la imprevizibile 
rastimpuri, devine patenta. Nici o terapie n-a reusit sa 
anuleze, pîna acum, aceasta insidioasa toxina, ceea ce, între altele, 
confera dramei semite o insondabila dimensiune metafizica." 
Explicatia data de domnul Plesu surselor "neo-antisemitismului" trece deci 
sub tacere posibilitatea ca inchizitia pro-semita , din ce in ce mai agresiva, 
sa produca o reactie de aparare, din exasperare. E o omisiune ciudata , avind in 
vedere subiectul analizei. Raminem cu teza efectului fara cauza, sau cu cauze 
"metafizice"... Dizidenta" domnului Plesu, atita cit poate fi banuita, are 
prudenta de a nu se indeparta in esenta de punctul de vedere oficial azi in 
occident. 
Nu contest dreptul cuiva de admira o astfel de optimalitate intelectuala 
(efect maxim cu riscuri minime). Nu pretind ca mi-am explicat deplin pozitia 
fata de aceasta abordare. Reactia mea de respingere e mai curind instinctiva, 
provine din faptul ca sint cladit cu alte primitive. 
 
Ioan Rosca, 7 martie 2004