Calatorie la capatul noptii... politice Radacinile esecului opozitiei anticomuniste sint implintate in milul anului 1990. Pentru a le scoate la lumina, fac o trecere in revista a unui lant de intimplari, la care am fost martor. Despre primele etape ale calatoriei mele "la capatul noptii politice" am mai scris (a se vedea textele expuse la adresa www.piatauniversitatii.com). Am descris lupta penibila pe care am dus-o, dupa 22 decembrie, pentru a determina "personalitatile" din Romania la implicare, incercind chiar alcatuirea unui partid al intelectualilor, sau macar a unei miscari care sa combata neocomunismul. Am relatat si sustinerea Proclamatiei de la Timisoara, participarea la primul (si ultimul...) Congres al Aliantei Nationale pentru Proclamatia de la Timisoara. Si dezamagirea produsa de sterilitatea acestui congres- de care se legasera multe asteptari. In fine, am redat inscrierea mea pe lista comuna PNT-Dialog (pe baza Proclamatiei de la Timisoara), retragerea mea din campania electorala (dupa reprimarea grevei foamei din 1-5 mai 1990), participarea la mitingul din Piata Universitatii pentru a contesta conditiile in care urmau sa aiba loc "alegerile" (legitimind contrarevolutia). Voi relua aici firul acestei povesti, interupt acum zece ani (din dorinta de a menaja "opozitia"...) Demonstratia de forta din 13-16 iunie, a sugrumat revolta, a impus contrarevolutia si si a reusit sa intimideze opozitia. Putine voci au mentinut tonul dinainte. Citeva mitinguri au drenat energiile protestatare, anesteziate cu sloganuri ca "Fara violenta !" si "Nu cu bite si topoare, noi venim cu-o floare!" Am participat la aceste proteste, aratind ca asociatia "Dialog Piatra Neamt" (pe care o reprezentam) ramine pe pozitia contestarii radicale a pseudo-democratiei- care paraliza emanciparea Romaniei. Dupa 15 iunie, am trimis mai multor ziare comunicate, in care ceream sa fim si noi arestati , pentru ca impartasim vederile celor inchisi, regretind doar ca nu am fost alaturi de ei. Unul din texte a fost doar publicat, de-abia dupa o luna, in Dreptatea. In aceste conditii, am fost invadati de revolta , greata si disperare. Fiind cautat insistent de s.(ecu)r.i.-sti, si vrind sa denunt Crima, am cerut insistent azil politic la consulatul Frantei din Bucuresti. Acolo am aflat de declaratia Doinei Cornea, care condamnase reprimarea Pietei cu ajutorul minerilor, in locul folosirii fortelor de ordine. Era o mare gafa. Sub nici o forma nu trebuia acceptata legitimitatea reprimarii manifestatiilor anticomunsite de catre fortele represive (neschimbate) ale statului-lagar care-si pusese o alta camasa. Pentru a- i atrage atentia doamnei Cornea (care revenea dintr-o delegatie) asupra acestui aspect, am intimpinat-o la aeroport. Desi nu ne cunoscusem, a avut candoarea de a ma insoti acasa (la mama mea, Livia Dandara). Am mai chemat citeva persoane din PNT-CD (Paul Lazarescu de la Dreptatea, Doina Bisca – tineret PNT etc.) si am stat la sfat, in acea noapte. Am aflat detalii despre sabotarea unificarii opozitiei si despre dorinta domnului Coposu de a depasi aceasta paguboasa scindare. Ce era de facut? Cum puteam depasi veleitatile si vanitatile care impiedicau opozitia sa faca front comun impotriva Restauratiei cameleonice? Dar procesul de antiselectie- care bloca accesul celor mai buni la conducerea formatiunilor opozitiei ? Intorcind situatia pe toate partile, am pus la cale un plan: sa fortam mina liderilor refractari (Cimpeanu etc) unificind opozitia DE JOS IN SUS. Stiam ca in provincie , distinctiile doctrinare nu au nici o semnificatie si ca exista dorinta si nevoia unitatii. Puteam incerca sa unim opozitia in fiecare judet, punind anumiti lideri de la Bucuresti in fata unui fapt implinit. Zis si facut. Dupa alte citeva dialoguri (unul din ele, care a avut loc la GDS- a fost publicat selectiv in "Dreptatea"- din 3 august 1990) ne-am raspindit in tara. Eu m-am ocupat cu inchegarea "Aliantei Opozitiei din Neamt" (care a strins alaturi asociatiile si partidele locale de opozitie) - declarata oficial la 31 august 1990. Nu stiu cum s-a raspindit initiativa, in toata Romania. Cred ca in primul rind a actionat doamna Cornea, sprijinita intens de cei care au pus la Cluj bazele Forumului Democratic Antitotalitar. Au avut sprijinul conducerii PNT, datorita patriotismului domnului Coposu. Fapt este ca in luna octombrie 1990, minunea se produsese! In intreaga tara aparusera Forumuri Democratice Antitotalitare, care reuneau sub aceiasi palarie partide... ne-unite la centru! Era o miscare importanta catre coagularea opozitiei si o victorie a democratiei participative (si de partid). O rara manifestare a politicii de jos in sus. Primul congres al F.D.A a fost convocat pe 24-25 octombrie si a fost organizat foarte bine. Au venit delegatii din toate judetele, intr-o atmosfera viguroasa care ne-a renascut sperantele. Au fost si momente dificile, batalii intre "temparati" (care indemnau la rabdare) si "radicali" (care cereau implinirea politica a revolutiei inceputa in decembrie). Constantin Cojocaru s-a straduit, inca o data, sa explice importanta reformei sale pentru a se evita imbogatirea oligarhiei comuniste. Batalii majore s-au purtat in ultima zi, pe marginea comunicatului final. Eu am lupat din greu ca acesta sa reia (la punctul 3) punctul 8 de la Timisoara, pe care unii il considerau inoportun... Neplacuta a fost pretentia unor intelectuali, de a figura nominal in FDA , nu ca membri ai forumurilor constituente. Nu erau ca alde' mine, plebe ce poate sta in promiscuitatea unei asociatii. Dar macar acesti "barzi civici" au venit pina la Cluj... Marea majoritate a intelectualilor cu capital public (pe care Doina Cornea ii invitase personal ca sa sustina coagularea unei opozitii unitare si de buna calitate) au declinat invitatia. Unii au pretextat ca sint ocupati, altii ca sint apolitici, altii s-au agatat de obligatia de a participa la conferinta pentru drepturile omului care urma sa aiba loc la Timisoara intre 26 si 28 octombrie. Pentru a intelege de ce, nici in al 12-lea ceas, "elita civica" nu se implica in batalia eliberarii Romaniei , am plecat de la Cluj, direct la Timisoara. Am gasit aici o cu totul alta atmosfera . o desincronizare care m-a infuriat, facindu-ma sa intrerup frecvent discutiile teoretice despre "ce este democratia?"- pe care le gaseam indecente- in acel context. Am reusit probabil sa irit pe multi (nu am mai primit invitatii la astfel de sindrofii...). Sa provoc un comunicat final de solidarizare cu Doina Cornea (care era violent atacata de putere- ca destabilizind democratia). Sa particip la o emisiune Radio pentru BBC (unde l-am infruntat pe domnul Vasile Popovici, care propunea sa nu-i hartuim pe securisti- ca sa-si poata face necesarul proces de constiinta). Sa discut cu domnul Constatinescu (suficent cit sa ma mir , mai tirziu, ca i s-a pus in mina steagul anticomunismului). Sa aflu despre intentia de infiintare a Aliantei Civice, acceptind sa fiu membru fondator (la propunerea lui Ticu Dumitrescu) dar semnalindu-le ca nu ne putem permite destramarea frontului de lupta creat la Cluj. Ca presedinte al FDA Neamt, am incercat sa valorific unirea fortelor plapinde de care dispunea fiecare partid local. Am organizat citeva actiuni mai consistente: mitinguri pentru Basarabia tradata (la 2 noiembrie), pentru comemorarea crimelor securiste (la 15 noiembrie), pentru denuntarea securipatriotismului (la 1 decembrie) etc. Am pus la cale o revista (din care a iesit doar un numar) etc. Cea mai frumoasa actiune a fost cea facuta in cooperare cu AFDPR Neamt, care a dus la descoperirea gropii comune de la Dealul Marului. In urma ei, am putut lansa comunicatul pentru demararea Procesului Comunismului (idee la care, dupa cum se poate vedea, nu am renuntat.....) Din pacate ceialalti "civici" din tara nu prea au pus umarul la consolidarea constructiei lansate la Cluj. La 15 noiembrie 1990 a fost lansata in schimb la apa Alianta Civica (intr- un contratimp pe care cei care ar fi parcurs traseul meu -incepind din 22 decembrie- l-ar fi putut percepe). Mi-am dat seama ca Alianta se resemneaza la sterilitate atunci cind am auzit indemnurile la "evitarea provocarilor" cu care a fost stins mitingul urias din 15 noiembrie, la care venisera toti cei care simteau: "ultima solutie, inc-o revolutie!". Am incercat sa combat trei fenomene nocive: recuperarea controlului central asupra activitatii politice locale, divizarea fortelor rezistentei intre politici (FDA) si apolitici (AC) si fuga din fata Contrarevolutiei violente, in numele "pacifismului" si "elevarii". Am compus interventii explicative, incercind sa le public, fara succes. Am purtat discutii cu cei implicati. Am unificat activitatea AC din Neamt (infiintata si prezidata de mine) cu FDA Neamt (infiintat si prezidat de mine). Am propus membrilor FDA+AC Neamt reluarea luptei cu contrarevolutia. Cu o astfel de platforma m-am prezentat la al doilea congres al FDA, care a avut loc la Cluj , intre 6-8 decembrie 1990. Venisera mai putine judete, iar cei prezenti (mai ales din PNL) ne povesteau ca au trebuit sa reziste unor presiuni de la centru pentru boicotarea congresului. Din partea conducerii PNT au fost acolo domnii Lup si Galbeni- facind tot ce s-a putut pentru a ne impiedica sa votam rezolutii radicale. Nu au reusit . Multi dintre taranistii conducatori ai forumurilor judetene s-au comportat admirabil, fara nici un complex , aratind un nivel de constinta politica net superior "liderilor" de la Bucuresti. Dupa discutii tumultoase, la care am contribuit, a fost adoptata rezolutia pentru care avusesem mandat sa lupt. Ea denunta aparenta legitimitate a regimului si cerea retragerea imediata din parlament a reprezentantilor partidelor integrate in FDA ! Bucuros de acest succes, m-am intors la Piatra Neamt, asteptind (...mult si bine) difuzarea comunicatului nostru in media si retragerea parlamentarilor. NIMIC. Nu s-a retras din parlament nimeni! De-abia peste citeva zile a aparut rezolutia, ascunsa intr-o pagina din Dreptatea. Era clar pentru mine: revolutia de catifea care incercase eliberarea opozitiei de sub tutela "liderilor"- luase sfirsit. Nu a mai avut loc nici un alt congres al forumurilor. Centrul a reluat controlul, infiintind CDR. O inlantuire a carei semnificatii a scapat multora. Reusisem partial, pentru ca presiunea noastra a fortat aparitia CDR-ului. Dar derularea procesului, nu prevestea nimic bun. Dezolat de evolutia FDA, stupefiat de inmormintarea inadmisibila a rezolutiei de la Cluj, am incercat sa actionez pe cealalta pista , determinind Alianta Civica sa ia in mina steagul evitat de liderii partidelor de opozitie. M-am prezentat la congresul de constituire a Aliantei Civice nationale (14-15 decembrie 1990)- ianarmat cu o propunere, votata de toti mebrii AC Neamt. Ea cerea ca AC sa denunte contrarevolutia, cerind demisa guvernului si oferindu-se sa organizeze un interimat care sa garanteze organizarea de alegeri reale (bazate pe informarea corecta a populatiei- cu ajutorul unei televiziuni eliberate). Nu speram, desigur, ca o astfel de propunere sa aiba efect practic ci doream ca ea sa mentina aprinsa in constiinte flacara contestatiei si a rezistentei. Imediat dupa ce am prezentat aceasta propunere, urmatorul vorbitor, domnul Paler, a deplins ca s-au putut strecura provocatori (ca mine) in sala... Ziarele "noastre" au tinut de altfel ascunsa aceasta "provocare". Doar "Azi" a demascat prezenta si interventia mea in congesul AC. Intelectuali pe care-i IMPLORASEM in ianuarie-mai 1990 sa faca politica sau sa declanseze rezistenta civica... nu-si mai aminteau acum de mine. Delegatilor AC Neamt care au avut treaba la Bucuresti li se spunea sa fie atenti, ca sint securist! Avind in vedere rolul singular pe care l-am jucat in contestatia din Piatra Neamt (nu cunosc un caz analog in Moldova) , aceste mesaje au cazut in gol- stirnind doar mirarea celor ce mi le aduceau la cunostinta. Nici celelalte propuneri ale mele nu au avut mai mult succes. Au fost alese din nou in conducere "personalitatile" cunoscute de sala, desi multi isi demonstrasera deja sterilitatea. S-a respins atunci implicarea politica (fiind insa adopatata ulterior- in vesnicul contratimp pagubos). Congresul a pus capacul peste revolta. Au delegat o echipa pentru a purta un dialog stupid cu Iliescu. Mi-a fost dat sa aud un fragment, pe o caseta, din aceasta lamentabila prestatie. Nu am putut influenta nici macar decizia ca Alianta sa faca, in toata tara, manifestatii de comemorare a revolutiei incepute la 16 decembrie. Au decis sa se "evite provocarile". Asa ca am iesit, singuri, la Piatra Neamt, la 16 decembrie pentru a saluta curajul Timisoarei, expusi unor manifestari previzibile de ostilitate. Batut cu gheata si tras de barba, sub privirile ingaduitoare ale politiei care "pazea" mitingul. Umilit de urletele ("Jos Timisoara!" , "Sa ne traisca Roman si Iliescu" " Huliganilor!") - care ne intovaraseau. Salvat intr-o duba a politiei de la linsarea dorita de multimea de informatori si securisti furiosi care ne asteptau in poarta cimitirului (unde nu am reusit sa intram ca sa depunem o coroana cu flori) ... mi-am urcat Golgota, implinind o experienta ravasitoare. Ramas fara un FDA confiscat, denuntat in AC ca provocator, umilit de populatia orasului meu, ca sa-mi semnalez revolta si insingurarea, am declansat a doua greva a foamei, intre 16 si 22 decembrie. La 21 decembrie, in cadrul mitingului din Piata Universitatii, am declarat ca resping monstruozitatea pe cale de infaptuire, renuntind la statul de cetatean al unui stat criminal- condus de securitate si de Ion Iliescu. Nu puteam decit sa ma exilez , pentru a nu fi victima faptului implinit. Am inceput demersurile pentru parasirea Romaniei. Domnul Cerveni a incercat sa ma ajute sa devin apatrid dar cererea trebuia facuta lui ... Ion Iliescu. Tovarasii de drum m-au acuzat atunci... de tradare. Numai Corneliu Coposu mi-a vorbit altfel (voi relata in alt text aceasta intilnire) Nu pot sa descriu cum au curs anii care au urmat, pozitia insuportabila in care m-am plasat, modul in care m-am zvircolit pina am reusit sa parasesc zona sinistrata. Pe de o parte, respingind autoritatea statului si declarindu-ma prizonier de constiinta. Pe de alta parte, continuind... sa conduc CDR si AC Neamt ! Pentru ca ... nu prea avea cine! Eram rugat sa mai "ajut macar un pic" , pina cind voi reusi sa plec. Voi descrie alta data aceasta experienta stranie de presedinte al CDR-AC renegindu-si cetatenia. Semnalez aici doar citeva momente importante: incercarea esuata de a apropia PNT de sindicate pe o platforma de tip Cojocaru, incercarea esuata (sustinuta doar de domnul Coposu) de a sili partidele de opozitie sa-si declare culorile raspunzind la 32 intrebari privind Contrarevolutia, seria de comunicate in care am denuntat pseudo-legitimitatea vietii politice (referendum etc.) Sar acum direct la epilogul acestui ciclu... de calire a mea. In luna ianuarie 1992 m-am ocupat , in conditii penibile, de organizarea alegerilor locale din judetul Neamt. Voi povesti in alt text aceasta "campanie". Ma opresc acum la momentul alcatuirii listelor. Ne-am prezentat la dezbaterile pentru alcatuirea listei comune a Conventiei din partea AC-Neamt. Eram singura formatie din CDR care isi definise criterii de selectie, care facuse dezbateri publice si alegeri democratice pentru a-si numi candidatii si care se prezenta la negocieri cu alte persoane decit cei propusi. Pentru ceilalti (PNT, PNL, PER , AFDPR etc) candidatiii, negociatoriii si sefiii de partid erau cam aceleasi persoane (drept e ca unii nu aveau mai mult de trei mebri activi...) Am deschis sedinta, amintind criteriile de valoare pe care le stabilise AC si cerindu-le tuturor sa facem lista comuna in spiritul lor, pentru a nu trada sau dezamagi electoratul, compromitind cauza anticomunista. Atunci am primit eu lovitura cea mai mare. Adunatura aceea de persoane, extrem de sterse pina atunci, care nu facusera ABSOLUT NIMIC pentru a tine in viata mica flacara de revolutie care pilpiise la Piatra Neamt , care participasera pasiv la toate mitingurile (organizate de mine , fara exceptie) -oameni incapabili de a formula o idee politica sau de a organiza temeinic o activitate- in loc sa fi venit cu niste propuneri respectabile, aveau pretentia de a intra (ei sau protejatii lor) in primarii, in numele schimbarii ! Argumentatia era uluitoare: ca au adus lemne pentru soba de la sediu , ca au un var care a dat benzina cind s-a mers la sate etc . Toti bilbiitii "anticomunisti", toti mediocrii care se agitasera imperceptibil prin sedii goale, erau acum buni de primari. AM SPUS NU. Am insistat sa faca fiecare alegeri, respectind criterii de calitate si sa ne trimita apoi persoane necompromitatoare. Atunci s-au declansat. Toti, ca niste hiene. 24 de oameni furiosi, animati miraculos de o josnica patima. Devenisera de nerecunoscut, scotind la iveala o vitalitate pe care nu o banuisem sub nci o forma. VOIAU posturi. Pentru asta ni se alaturasera. Am retras lista AC si m-am asezat linga soba. Sectacolul a continuat. M-au uitat repede, aruncindu-se in lupta pentru pozitiile de pe lista. Pofta de catarare, probabil reprimata indelung, izbucnea la lumina. O razbunare a lui Caragiale. Eram intre ai mei. Cu nimic mai buni decit cei pe care speram sa-i inlocuim. Totul fusese o iluzie. Intretinuta si girata de mine. Nu mi-am revenit mult timp dupa aceasta scena revelatoare. Nu puteam nici vorbi. Intrasem intr-un fel prostratie. Nu am reactionat potrivit atunci cind, dupa ce au umplut orasul cu zvonul ca presedintele CDR e un securist care saboteaza alcatuirea listelor, au venit la usa mea ca sa ma roage sa scriu textele care urmau sa apara in presa locala , semnate de candidatul lor pentru primarie. Nici macar manifestele electorale nu le-au putut raspindi. Nu aveau cu cine. Le-am lipit tot eu cu cei din Dialog, o noapte intreaga , facind haz de necaz in ninsoare si dorind sa nu avem a ne reprosa... ca nu am facut totul. Reactie idioata, tradindu-mi alienarea. Au urmat alte citeva luni. Ma apropiam de plecare (mi-a fost admis dosarul depus pentru emigrare in Canada). Reusisem sa-mi rezerv biletul de avion pe 26 septembrie 1992, pentru ca sa evit noua etapa din seria simularii democratiei, ce urma a se derula a doua zi. Membrii CDR Neamt, regretind evolutia lucrurilor, nu m-au menajat. M-au asaltat toata vara cu rugamintea sa ii ajut sa curate partidele de canaliile care urmau sa corupa si lista CDR pentru alegerile generale. Nici nu se formase bine "PAC" Neamt si intrase pe miinile unor impostori. Am fost rugat sa incep cu PNT-ul, unde trona un incomptent (care in plus, facuse parte din aripa care a tradat PNT-ul in 1946, mergind pe lista soarelui). O spun cu rusine: am cazut inca o data in capcana. M-am dat chiar in petec. Stiam ca nu au multi membri activi. Mi-am rugat prietenii din AC si din Dialog sa intre masiv in PNT ca sa putem schimba raportul de forte. M-am inscris si eu in, dupa doi ani de colaborare din afara, la citeva zile inainte de plecarea in exil! La sedinta de alegeri din septembrie 1992, am reusit sa rastorn, democratic, toata conducerea PNT-Neamt. Un fel de "puci", animat de dorinta de a face curatenie si a evita degenerari ca acelea produse la alegerile locale. Au fost alesi doi lideri noi, fara experienta, dar pe care mizam ca moralitate si buna intentie. Le-am recomndat sa declanseze cit mai repede o campanie de presa, in care sa recunoasca slabiciunea organizatiei locale si sa ceara intariri- invitind in partid oameni de calitate. Dupa care, sa faca loc celor mai buni, dindu-se la o parte din conducere. Nu au facut nimic din ce mi-au promis. Domnisoara Gabi Radu, impinsa de mine la cirma PNT-Neamt, fiica minunatului domn Radu (vechi PNT-ist si fost detinut politic) a ramas la cirma organizatiei pina s-a propulsat in parlament (1996-2000) - unde nu a facut decit sa arate ca nu avea ce cauta. Incit acum, mi-e rusine sa merg pe strada, in orasul pentru care am facut ce mi-a stat in putere. Sa revenim insa la operatia de aparare a listelor CDR pentru parlament. Avantpostul cucerit la PNT si experienta din ianuarie mi-au permis sa pregatesc temeinic intilnirea pentru stabilirea listelor comune. Cei veniti acolo pentru a face obisnuitul troc murdar, ne-au gasit pregatiti si nu au mai putut trece. Am impus criterii de selectie amenintind ca facem PUBLICA orice incercare de eludare a lor. Am organizat un juriu, care a interogat ore intregi fiecare candidat votind , dupa 17 ore de discutie continua- lista candidatilor CDR Neamt. Trimisa imediat la centru, cu doi delegati. Ma vad mergind spre casa, frint de oboseala, dar cu senzatia unui mic succes. A doua zi insa am primit telefon de la Bucuresti. Listele nostre fusesera schimbate. Aparusera niste Agamita Dandanche. Dupa negocieri cu delegatii nostri (care si-au tradat mandatul) au lasat doar pe cel propus primul pentru Senat. Ma zbatusem din nou, pe degeaba. Doar ca sa nu uit cit de putred e totul.. Peste citeva zile, mi-am parasit conditia de prizonier, ca sa intru in haina de exilat. Am mai apucat doar sa-l intimpin pe Ion Iliescu, care si-a deschis campania electorala la Piatra Neamt, crezind ca e un terenul sigur. I-am facut o primire pe cinste, noi cei din asociatia Dialog (culmea e ca mi-a permis sa recidivez, dupa 12 ani, la Montreal !) . S-a produs un nou val de agresiuni, tinerii care au avut curajul sa raspunda apelului meu au fost hartuiti si chiar batuti. A trebuit sa merg acasa si sa-mi dau dau jos barba, ca sa il pot huidui pe Iliescu si la iesire (ma vinau "oamenii de bine" in tot orasul). Nici de data asta insa, domnii din partidele locale nu au fost linga noi. In timp ce strigam "Asasinul!", dumnealor dialogau cu "seful statului", in cladirea prefecturii. Foarte bine. Dar sa nu indrazneasca sa vorbeasca in numele Revolutiei Anticomuniste. Au tradat-o, alegind "reforma" si legitimind "tranzitia". Acum sa culeaga ce au semanat. Sa-si continue dansul politic, in tandem cu Tovarasii, consolidindu-i doctrinar prin promovarea unui capitalism care merge in folosul LOR. Sau, sa se trezeasca, macar acum- intrind in lupta pentru eliberarea Romaniei. Ioan Rosca, 29 decembrie 2004