Din nou despre revoluţie şi răscoală

Monolog pe grupul "Revoluţia română din 1989"

IR 28.02.2012 ora 7.56

Puteţi adăuga [la documentul de prezentare a participanţilor la Revoluţia română din 1989]: Ioan Roşca

- Pătrund, împreună cu alţi gură cască, la 22 decembrie 1989 ora 13, în clădirea goală a Comitetului Judeţean de Partid Neamţ si o părăsesc , pentru a nu mă ciocni cu indivizii care devastau şi furau vaze si draperii. Revin (chemat) în clădire pe la ora 18.30 , după ce văd la televizor (fiind avizat de cine sînt personajele) aburcarea echipei KGB-iste Iliescu-Roman. Asist la prima şedinţă FSN -Neamţ, în care şeful securităţii jură credinţă revoluţiei pe steag şi promite că va apăra oraşul de ţigani. Intervin pentru a aminti că revoluţia e împotriva securităţii. Fiind tratat cu totală indiferenţă, îmi dau demisia din FSN la ora 20,15. Încerc (fără succes) pîna pe 25 decembrie, să instig pietrenii la revoluţie reală (texte în ziare, întilniri cu tinerii etc).

- Pe 26 plec la Bucureşti, unde instig salariaţii de Electronica Bucureşti (fabrică şi Service) să oprească producţia (depanare etc), să nu pună fostii şefi în FSN-ul pe intreprindere şi să sigileze birourile de la personal şi camera BDS. Sînt scos din clădirea administrativă de cîţiva militari şi constat că şeful FSN din uzină (moş Bîcu) era un ins pe care-l ştiam agent KGB. Merg la televiziune, unde reuşesc să pătrund în studioul 4, citind un apel adresat inginerilor - să nu lase muncitorii sub influenţa activiştilor. Aflu că "transmisia în direct" (de pe 27 decembrie) … nu a mai ajuns pe ecrane (decît pe 3 ianuarie, total trunchiată).

- Înţeleg că se întîmplă o uriaşă deturnare şi compun un mesaj de alarmă , cu care atac o lungă serie de intelectuali (personalităţi, dizidenţi), instigîndu-i să se opună farsei FSN.Toţi mă trateaza ca pe un nebun, declarîndu-se încîntaţi de Iliescu. Ziarele nu-mi publică avertizarea (2-3 ianuarie 1990), Constantin Munteanu (7 ianuarie) refuză transmiterea ei spre Europa Liberă, Băcanu mă primeşte zilnic acasă, dar nu se lasă convins (4-11 ianuarie) , intelectualii îmi zic că sînt extremist, Rebenciuc mă duce la GDS. unde aflu (în jur de 2 ianuarie) că sediul grupului a fost dat de Brucan. Continui să mă agit fără succes , pînă cînd Frontul se transformă în Partid. De-abia acum iîncep intelectualii să se trezească.

- Pe 26 ianuarie, îi determin pe cei de la GDS să mergă în Piaţa Victoriei, pentru a vedea ce se întîmplă, şi pe 27 transmit la Europa Liberă un mesaj de alertă privind caracterul Contrarevoluţionar al FSN-ului. Încerc să formez rapid un partid (Alternativa '90) care să ducă în CPUN mesajul străzii revoltate contra furtului revoluţiei. Dar toţi tinerii abordaţi, nu semnează listele, decît dacă se înscrie şi Liiceanu , sau altcineva de la GDS. Iar aceştia refuză. Încît, trece termenul limită pentru CPUN şi protestul tinerilor rămîne în stradă.

- Particip apoi la manifestaţiile din Bucureşti. Sînt martorul săptămînii hotărîtoare 12-19 februarie, în care armata e pe punctul de a declanşa conflictul cu securitatea. Cer GDS-ului pe 14/15 februarie să ia pozitie faţă de mesajul echipei CADA la întîlnirea cu Voican, transmis noaptea la TVR, după un asalt reuşit al mulţimii. GDS refuză implicarea şi refuză şi cererea mea de a deschide în toată ţara filiale, pentru ridicarea rapidă a unei rezistenţe civice.

- Dezgustat, mă întorc la Piatra Neamţ, unde înfiinţez asociaţia Dialog Piatra Neamţ. Declanşez primele acţiuni antifeseniste în oraş, stîrnind stupoare. Pe 25 martie , organizez marş si miting pentru Proclamaţia de la Timişoara, în timp ce în restul Moldovei s-au desfăşurat manifestaţii împotriva ungurilor, pregătite de trimişi ai Vetrei Romăneşti. Strîng cu greu şi mari riscuri (agresiuni din partea "oamenilor de bine") un caiet de semnături pentru punctul 8. Sînt invitat să le aduc la primul congres ANPT de la Timişoara.

- Pe drum, trec pe la GDS unde constat ca tinerii din Piaţă nu reuşesc să-l convingă pe Liiceanu (sau pe alţii) să se adauge mitingului. Pledez în şedinţa GDS ca grupul să se ofere măcar pentru o mediere, încît ţara să vadă că nu e vorba de golani. Duc acest mesaj la televiziune şi determin trasmiterea lui de către Popescu, la ora 21. Asist mulţumit la primirea entuziastă a grupului in Piaţă (care nu sesizează că GDS nu se alătură de fapt mitingului) fără să aflu că a doua zi, delegaţia GDS (condusă de Stelian Tănase) convinge liderii asociaţiilor să-şi retragă din platforma cererea de aplicare a punctului 8 lui Iliescu şi de amînare a alegerilor (castrînd mitingul de rost).

- Particip la congresul ANPT de la Timişoara , constatînd stupefiat că organizatorii cer invitaţilor să se abţină de la poziţii anticomuniste radicale şi chiar de la contestarea lui Iliescu pe baza punctului 8! Relatez discuţiile seara la Europa Liberă , ceea ce face ca să fiu ovaţionat la mitingul de pe 29 aprilie din Piaţa Operei, timişorenii bucurîndu-se că "s-a trezit şi Moldova". Aflu stupefiat că liderii de la Timişoara se întîlnisera cu Iliescu, care le promisese lustraţie, dacă îi lasă timp. Şi că nu au existat cele 3 milioane de semnături (obţinute prin adunarea numărului- umflat- de membri raportaţi de asociaţiile venite la congres) caietele conţinînd mult mai puţine. Insist în congres ca punctul 8 să-i fie aplicat lui Iliescu, fiind susţinut de Cornea, Cerveni, Leon si alţi 30 de semnatari, care depun această contestaţie la biroul electoral central. Acolo ajunge si contestaţia semnată de vreo 10 0000 de manifestanţi din Piaţa Operei, însă pentru alte motive (minciună etc) - nu pentru punctul 8.

- Revin la Bucureşti pe 30 aprlie şi vorbesc la mitingul din Piaţa Universităţii despre situatţia catastrofală din oraşele ne-eliberate; mi se strigă: "Ieşiţi în stradă!". Pe 1 Mai, împreună cu alţi cinci membri ai asociaţiei Dialog PN, încep la Piatra Neamţ, in faţa turnului lui Ştefan cel Mare, o grevă a foamei , de solidarizare cu Piaţa Universităţii. Urmează 48 de ore de coşmar , mii de oameni trecînd pe la turn, ca să ameninţe, urle, înjure, scuipe, asmută la linşare. Pe 3 Mai are loc asaltul final şi greviştii sint duşi pe sus în primărie , pentru judecare în plen. Anunţ aici programul de revendicari, cerînd protecţie pentru continuarea acţiunii şi intrebînd şeful poliţiei dacă poate asigura condiţii opozanţilor FSN care ar îndrăzni să facă prin judeţ campanie electorală. In clipa în care mi se răspunde că nu , declar retragerea mea din alegeri si denuţarea lor ca inacceptabile (eram înscris pe liste comune cu PNTcd, ca independent - cu 256 de semnaturi- pe platforma Proclamaţiei de la Timişoara).

- Grupul agresat e silit să părăsească oraşul şi pe 4 mai se alătură celorlalţi grevişti ai foamei din Piaţa Universităţii . Aici citesc Apelul din Moldova, în care explic realitatea din ţară, denunţ alegerile ca nelegitime (inclusiv pentru nerespectarea punctului 8) şi declar că nu voi recunoaşte legalitatea puterii rezultate din "alegeri", similare cu 1946. Trei revoluţionari timişoreni nu pot crede ce se întîmplă într-un oraş ca Piatra şi vor să vină să explice ei. Pe 5 mai, greva foamei revine in faţa turnului, se împarte ziarul Timişoara, timişorenii fac o conferinţă. Sînt cu greu salvaţi de furia mulţimii. Ca atare, ne imploră să oprim greva foamei şi să părăsim oraşul groazei. Revenim la Bucureşti.

- Intre 5 si 19 mai, particip la mitingul din Piaţă (singura asociaţie din Moldova implicată oficial) încercînd să atenuez confictele dintre liderii asociaţiilor din Bucureşti şi să sporesc coerenţa şi eficacitatea organizării. Chem zilnic personalităţi la balcon, trecîndu-le greu de filtrele lui Munteanu, care impune mitingului o orientare găunoasă. Compun zece manifeste ale Pieţei , le multiplic la GDS şi le răspîndesc. Particip la pregătirea întîlnirii cu Iliescu, încercînd să-i conving pe ceilalţi de importanţa amînării sau denunţării alegerilor. Am întălniri cu liderii PNTcd, PNL si PDSR, dar nu reuşesc să-i conving să se retragă din alegeri, pentru că nu mă cred privind situaţia din provincie. Pe 19 Mai, mă retrag din Piaţă, pentru că toate celelalte organizaţii nu contestă alegerile înainte, ca şi cum punctul 8 ar fi fost o glumă. Pe 20, revin la Piatra Neamţ pentru a vizita multe secţii de votare , unde constat absenţa reprezentanţilor opoziţiei şi apoi previzibilul vot zdrobitor pentru FSN.

- Aflu că optimismul celor care au vrut alegeri a fost urmat de prăbusire psihică şi că numai cîteva organizaţii (şi greviştii foamei) au rămas in Piaţă, contestîndu-le a posteriori. După 9 iunie sînt căutat la Bucureşti şi la Piatra de securitate (despre care ştiu cu certitudine că şi-a continuat activitatea, în aceleaşi birouri) . După evenimentele din 13-15 iunie, plec la Bucureşti. pentru a anunţa solidaritatea mea cu cei care au înfruntat bărbăteşte forţele feseniste. Foarte tîrziu îmi sînt publicate aceste texte. Particip la marşul cămăşilor albe şi la mitingul din Piaţa Operei, mirat că ni se cere să nu strigăm lozinci antiguvernamentale şi să nu aclamăm pe Dincă şi Mărieş. Decis să-mi ţin cuvîntul şi să mă exilez, îmi dau examenul de stat [al 2-lea, la matematică] şi fac o serie de încercări de a obţine azil politic la consulatul francez. Mi se sugerează să plec în Franţa şi să-l cer de acolo. Dar eu vreau sa forţez recunoaşterea criminalităţii regimului, la Bucureşti. Nu reuşesc.

- O aştept pe Doina Cornea la aeroport şi o invit la o discuţie despre relansarea opoziţiei. Ceilalţi invitaţi din PNTcd spun că totul e blocat la vîrf, mai ales de Cîmpeanu. Decidem să forţăm coagularea şi radicalizarea opoziţiei. de jos în sus, de la nivelul judeţelor. Participăm la dialoguri GDS pe aceeaşi temă. Pe 31 August, infiinţez Alianţa Opoziţiei din Neamţ, în care intră partidele locale antifesenisite. Ulterior, numele devine FDAR, la sugestia Clujului, care coordonează operaţia.

- Organizez activitatea FDAR Neamţ. Una din acţiuni fiind comună cu AFDPR Neamţ- săpături la Dealul Mărului, lîngă Roman. Găsim acolo 11 cadavre, ale unor necunoscuţi împuşcaţi de securitate. Găsim gloanţe, bănuţi RPR. Apar şi martori. Chemăm procuratura. Domnul Neculai Popa urmăreşte evoluţia dosarului de cercetare (închis în 1993, cu NUP, pentru prescriere). Tulburat de cele trăite in acea pădure, lansez Apelul pentru Procesul Comunismului, care amplifică hărţuirea mea în oraş.

- Reprezint FDAR Neamţ la primul congres de la Cluj (26 octombrie) unde mă bat (cu domnul Frunda) pentru ca punctul 8 să fie prins in platforma FDAR. Il cunosc pe Călin Nemeş. Asist la dezamăgirea doamnei Cornea, că intelectualii cărora le-a trimis invitaţii nu au venit. Se pare că ei sînt la Timişoara , unde pe 28 are loc o conferinţă despre drepturile omului. Iau trenul de noapte şi ajung şi eu la Conferinţă. Aici se discută occidental, elevat, degajat. Numai Toader Şteţca mai încinge atmosfera. Plus problema expulzării lui Doru Braia. Cer conferinţei solidarizare şi cu Cornea, şi o obţin. Dar nu sesisez că pe acolo se punea de Alianţa Civică, exact în clipa în care FDAR avea nevoie de implicarea politică a intelectualilor. Constat reţinerile lui Emil Constantinescu faţă de radicalismul meu şi speranta lui Vasile Popovici în remuşcările securiştilor (vezi dialogul nostru la BBC).

- Revin în Piatra Neamţ , organizez activităţi şi manifestaţii. Primesc de la Ticu Dumitrescu invitaţia de a intra printre fondatorii Alianţei Civice, pe care o iniţiez la Piatra Neamţ. Dar delegaţilor pe care îi trimit la Bucureşti li se spune că… sînt securist provocator. Sint stupefiat de modul în care AC stinge tensiunea revoluţionară din Bucureşti, la 15 noiembrie (cînd fac şi eu un miting, la turn, pentru Braşov).

- Pe 8 decembrie, particip la Cluj, la al 2-lea congres FDAR, unde ni se cere (Lup sau Galbeni) sa renunţăm la cererea ca parlamentarii opoziţiei să se retragă (pentru a nu mai legitima aparenţa de democraţie şi a răspunde aşteptărilor străzii -între timp şi mulţi fesenişti erau revoltaţi de modul în care fuseseră păcăliţi). Dezbateri aprige , în care l-am avut alături pe Viorel Tocan, pe şeful PNTcd Tulcea etc- repurtînd victoria asupra liderilor, speriaţi că Iliescu i-a acuzat în presă de intenţii anarhice. Dar comunicatul FDAR nu este difuzat!!

- Pe 14 februarie, particip la Congresul de lansare a Alianţei Civice. Cer din partea AC Neamţ denuţarea ilegitimitatii puterii, demisia , organizarea alegerilor de către AC . Sînt tratat de provocator în congres şi în ziarele controlate de opozantură. Cer să se prezinte sălii candidaţii mai puţin cunoscuţi, încît să nu mai fie alese aceleaşi "personalităţi" ineficace. Sînt refuzat. Ulterior am ascultat caseta dialogului reprezenanţilor AC cu Iliescu. O cumplită ruşine. In ultima zi, cer să se iasa pe 16 decembrie, solidar cu cei din Timişoara, care se aflau în grevaă generală şi chemau din nou ţara. S-a decis ca AC să nu iasă, ca să nu fie provocări…

- Aşa că am ieşit doar eu, la Piatra Neamţ. Şi iar au venit mardeiaşii (anunţasem în presă). Pancartele făcute praf si arse. Invitaţii mai slabi de înger- alungaţi. Eu bătut cu gheaţă, din centru pînă la cimitir. Acolo, porţile baricadate, ca să nu putem pune o coroana de flori la mormintul lui Dăscălescu. Foştii deţinuţi recunosc între "oamenii de bine" securişti şi chiar gardieni din vechi penitenciare. Nu le-a plăcut apelul meu pentru judecarea crimelor lor. M-au huiduit şi hărţuit de la cimitir pînă în centru. La ferestre se striga : Huuu Timişoara! Iliescu - Roman! In faţa Casei de cultură, lumea vrea să termine cu mine. Sînt "salvat" într-o maşina a poliţiei, care e scuturată bine pînă cînd reuşeşte să plece. Aşa am comemorat eu un an de la revoluţie.

Intru în a doua grevă a foamei, solidar cu Iuga, anunţînd că îi dau lui Iliescu cîteva zile ca să demisioneze. Nu a făcut-o… Şi nimeni nu l-a silit (şi sindicatele fiind deturnate). Pe 21 decembrie , la mitingul (făcut cu o întărziere de neiertat, de AC) în Piaţa Universităţii, mă declar apatrid, pentru că nu recunosc uzurpatorii statului român. Ulterior, domnul Cerveni mă lămureşte că trebuie să fac cerere "preşedintelui Iliescu"…. pe care eu nu l-am recunoscut niciodată.

Cam atît despre primul an al participării mele la o revoluţie înfrîntă. Poate domnul Mioc să inţeleagă de ce mă deranjează limitarea ei la 16-22? Reuşesc cei zdrobiţi de forţele ceauşiste sau schilodiţi de "mineri" să-şi imagineze şi ce înseamnă să fii hăituit de un întreg oraş, aşteptînd zilnic, de oriunde, un cuţit în spate, pentru că aperi adevărul celor căzuţi din 1944 pînă la 22 decembrie?

IR 28.02.2012 , ora 15

Intrebări (pornind de la relatarea traseului meu)

1 Cum trebuie considerate fenomenele petrecute

a Între 16 si 22 decembrie 1889 [1989, evident]

b Între 22 decembrie 1989 si 1990?

Ca doua etape ale unui aceluiaşi proces istoric, sau ca fenomene separate/separabile?

2 Dacă le separăm, ce este al doilea fenomen. altceva decît Contrarevoluţia şi lupta cu ea?

Şi ce mai poate fi primul, decît o revoltă/răscoală anti-ceauşistă reuşită, din moment ce o revoluţie nu durează 6 zile, iar comuniştii au rămas la putere pînă azi?

3 Dacă le unim, pot fi consideraţi "revoluţionari anticomunişti" cei care nu au făcut nimic dupa 22 decembrie împotriva Contrarevoluţiei, sau chiar au sprijinit FSN?

Invers, ştiţi pe cineva care să fi ieşit absolut singur, între 16 si 22, într-un oraş în care toţi ceilalţi au rămas în casă?

4 Mai poate un om ca mine să considere persoanele premiate (pe merit sau nu), de capii Contrarevoluţiei, pentru participarea la revolta 16-22, ca nişte autentici "revoluţionari anticomunişti"?

Sau inţelegeţi de ce cadorisiţii FSN-ului îmi apar ca nişte revoltaţi anticeauşişti plătiţi ca să nu stînjenească Contrarevoluţia?

Dacă nici de data aceasta domnul Mioc nu răspunde temeinic întrebărilor mele… mă dau bătut.

IR 28.02.2012 ora 24

Domnule Mioc, cred că după atîţia ani de colaborare, merit şi eu un răspuns serios la întrebările de mai sus, importante pentru tema dv, şi reluate de mine, pentru a nu ştiu cîta oară.
De ce tăceţi? Nu mă menajaţi. Spuneţi-mi făţiş că nu sănt "revoluţionar din decembrie", căci la Piatra Neamţ nu s-a ieşit decît după căderea lui Ceauşescu. Că dv aţi fi ieşit absolut singur, într-un oraş ca al meu. Că nu e mare scofală că m-am expus un an turbării securiste din Piatra Neamţ, ca să aduc aminte oamenilor că sacrificiul Timişoarei şi al altora cere continuarea revoluţiei. Că nu sînt nici revoluţionar anticomunist, din moment ce revoluţia s-a terminat pe 22. Ca revoltaţii ieşiţi în stradă între 16 si 22 nu trebuie consideraţi rebeli anticeauşişti, ci revoluţionari anticomunişti, chiar dacă nu făcut nimic împotriva Contrarevoluţiei FSN. Că nu au fost plătiţi cu privilegii penibile, doar ca să lase securicomuniştii în pace, părpsind revoluţia sugrumată.
Dar citiţi vă rog înainte relatarea mea de mai sus, poate de data asta mă înţelegeţi mai bine.
Deasemenea, aş dori ca şi invitaţii dv să răspundă acestei provocări. Dacă e nevoie să aţîţ atmosfera ca să mi se răspundă ceva, voi formula problema mai abrupt :
Cei care au ieşit în stradă în Timiţoara, Bucureţti, etc. între 16 si 22, dar după aceea nu au mai luptat împotriva FSN, sau chiar au colaborat cu "emanaţia", pot fi consideraţi revoluţionari (deci anticomunişti) sau doar răsculaţi (anticeauşişti)?

IR 29.02.2012 ora 0.53

Sau altfel. Îmi puteţi semnala ce au făcut eroii străzii, care au avut curajul să iasă pînă pe 22 (să zicem timiţoreni), după 22 decembrie, pentru a continua/apăra "revoluţia anticomunistă"? Am o bogată colecţie de presă din 1990. Am fost atunci la Timişoara şi-mi amintesc ce indureraţi erau cei din asociaţii, că mulţi timişoreni votează FSN. Ştiu cam ce şi cum s-a încercat, în totală dezorientare şi confuzie, de exemplu prin CADA sau prin greva generală din decembrie 1990. Am scris deja despre dezumflarea celor care au lansat proclamaţia din 11 martie şi apoi au stins ANPT şi aprins tardiv sterila Alianţă Civică. Nu am sesizat, poate cu excepţia lui Costinaş sau Monoran (corectaţi-mă) o figură consistentă şi consecventă de revoluţionar, rămas (conducător de trupe) în traşeea anti-FSN, de genul lui Nica Leon, Călin Nemeş sau Radu Chesaru. Vă rog să-mi semnalaţi ce lideri anticomunişti au transformat revolta din decembrie într-o revoluţie. Poate Ion Iliescu si Petre Roman? :)

IR 29.02.2012 ora 13

Nu-mi vine să cred! Tot nu-mi răspunde nimeni? E atît de greu de privit realitatea în faţă? Măcar daţi-mă afară din acest grup de revoluţionari, pentru less-majestate.

IR 5 29.02.2012 ora 19

Dragi prieteni, adevărul trebuie căutat şi apărat cinstit, fără menajamente, omisiuni, ascunzişuri, împodobiri şi exaltare. V-am fost alături în 1990, vă sînt alături în lupta împotriva propagandei neo-securiste, care propagă ideea că în decembrie 1990 cei mai curajoşi dintre români nu s-au revoltat ( declanşînd o provocare la revoluţie), ci au fost manevraţi de "servicii".

Dar dacă voi nu aveţi puterea să recunoaşteţi că de-abia după 22 decembrie, odată consumat episodul revoltei anticeauşiste, s-a văzut cine era cu adevărat revoluţionar anticomunist - prin asumarea infruntării Contrarevoluţiei feseniste, eu nu vă mai pot considera dedicaţi doar adevărului întreg, ci trebuie să iau notă că faceţi şi propagandă pro-domo.

Păcat…

IR 6 01.03.2012 ora 1 Este si tacerea un raspuns....