Observații privind poziția CL față de noua propunere MCC

 

Notă: Mi-am exprimat deja opiniile privind redactarea unei Constituții care să dea putere reală cetățeanului,  ca adnotări pe marginea Constituției actuale, a celor două propuneri a Mișcării pentru Constituția Cetățenilor (MCC) și a reacției Consiliului Legislativ (CL) față de prima versiune propusă de MCC. Considerațiile care urmează constituie o reluare rezumativă a pledoariei mele, organizată ca un comentariu pe marginea ultimei reacții a CL. Încep cu observații generale și continui cu adnotarea punctuală a textului-țintă, prevenind cititorul care a urmărit eseurile mele pe această temă, că va da peste idei re-expuse (sper, cu un plus de concentrare). Menționez că am purtat discuții cu domnul Cojocaru pe marginea fiecărui articol al ultimei versiuni CC, care au scos în evidență rezonanțe, dar și contradicții- deci că punctul meu de vedere rămîne personal și nu angajează colectivul MCC. Recunosc că folosesc și această ocazie pentru a provoca- pe cine o fi să fie- la meditație de fond, nu numai pe marginea problemei bazei dreptului, ci și în legătură cu falsificabilitatea construcțiilor ideatice, în lipsa unui ultim postament epistemic.  

 

Remarci generale

 

1. Și această reacție a CL este de mare relevanță/expresivitate, pentru cine are ochiul pregătit ca să vadă simulacrele, să observe făcătura teoretică, să lumineze mintea capturată de aparențe. Ea ilustrează/demonstrează rolul real al aparatului juridic într-o (pseudo)democrație: de modelare a relațiilor sociale în interesul puterii, de protejare a intereselor profitorilor legii, care uzurpă instituțiile și folosesc statul ca instrument de înlănțuire a "cetățenilor". Totul acoperit cu savante justificări, folosind capacități nelimitate de speculație. Dar nu există crimă teoretică perfectă, manipularea normativă lasă urme. In mod spectaculos de metodic, CL atacă tocmai propunerile MCC care ar spori puterea cetățeanului, de parcă ar dori să-și reveleze rolul real (deși probabil nu e vorba de sinceritate, ci de lipsa de rafinament a mercenarilor juridici de pe Dîmbovița). Nici că se putea o mai reușită confirmare a caracterului premeditat al încălcării intereselor societății prin "legalitatea" criminală, capturată de cuceritorii statului- un megadelict letal pentru comunitate, acoperit cu falsă legitimitate. Poate că vor înțelege mai mulți că principalul dușman al dreptății e legea clocită de nedrepți. Este - cred eu- un cîștig major al demersului MCC. El ne indică faptul că puterea nu trebuie lasată să ne pună zgardă teoretică, fară rezistență intelectuală. Siliți să se explice, sforarii doctrinari se dau de gol.   

Ca să observăm eficace pledoaria CL, să nu pierdem din vedere contextul, miza partidei constituționale. Se împletesc, peste tot și dintotdeauna, două maniere de a domina mulțimea: una bazată pe forță/violență/coerciție și cealaltă bazată pe diversiune/amăgire/manipulare. Ești tîlhărit cu bîta sau jefuit prin înșelăciune. Umilit (înfrînt în voință) sau prostit (înfrînt în rațiune). Lucrezi sub bici sau sub hipnoză. Iubești pe Big Brother- ca să suporți mai ușor faptul că nu i te poți opune.  Domesticit prin frică sau păcalit să te crezi liber. Aici intervine "Legea"- începînd cu Constituția, prevalîndu-se de faptul că o comunitate are nevoie de reguli, căci anarhia nu scapă de condiția umană. Unii stăpîni ar redacta Constituția "totalitar", încît să-ți vezi de lungul nasului, curbînd spinarea, ca să fii conform. Ceilalți, ar aranja-o "democratic", încît să îți porți senin lanțurile montate pe cuget. Poți sluji cu credință sau crezînd că nu slujești.  Un singur lucru nu trebuie să se întîmple: scăparea din laț în masă. Ființa care a domesticit apele, vîntul, holdele, turmele- a găsit și mijlocul de capturare a semenilor.

Dacă poporul exploatat (majoritar numeric) ar lua puterea cu adevărat, reprezentanții săi ar elabora un cadru legislativ care să sprijine pe cei de jos (și nu din "stînga"…), în lupta eternă cu cei de sus (și nu din "dreapta"), ar proteja victima și nu căpușa,  ar favoriza emanciparea omului folosit de sub dominatia omului care folosește, ar apăra cetățenul- de putere. Respingerea modificării Constituției în direcția împuternicirii reale a poporului arată pentru cine lucrează plutonul lăsat să păzească buncărul legii, ocupat de "reprezentanți" . Cei "mandatați prin vot" nu lucrează (eliberator) pentru alegătorii care i-au legitimat, ci pentru stăpînii din umbră, care îi cumpără și controlează.  Ne aflăm în fața unei farse mai scîrboase decît tirania fațișă, dar care are calitatea de a amorți durerea umilinței.

            Reacția CL arată că paraziții care au cotropit puterea în Romănia nu sînt capabili de concesii, de compromisuri, de pași înapoi. Se bazează pe slăbiciunea rezistenței, datorată degradării populației, compromise eficace prin "descurcare", dezeducare, dezinformare. Cui nu-i place statutul de sclav , poate să încerce să devină stăpîn , sau măcar mercenar- folosit în menținerea dominației. Să fure singur sau în gașcă, să caute o ocazie de ciupeală, să-și facă loc în joc, înlocuind un alt fur. Nu are rost să aspire la o lume mai dreaptă, să se gîndească la o legalitate mai justă, la o democrație reală. 

Această mărturisire implicită a relei credințe legislative, ar trebui explicată poporului, ca să ințeleagă bine cum e înlănțuit normativ. Scoțînd la iveală scamatoriile "oamenilor legii", pregătim cetățenii pentru războiul de sens. Condiție necesară, dar nu suficientă, pentru revanșa omului demn.

 

2. După ce au slujit "tehnic" partidul-stat, juriștii postcomuniști au trecut cu agilitate în solda noilor stăpîni ai României, adoptînd ideologia noii etape, fără jenă/complexe. În loc să se arate frămîntați de creerea cadrului juridic adecvat năzuințelor populației, ei propovăduiesc acum europenismul și capitalismul. Știu probabil foarte bine că deciziiile impuse de UE nu corespund intereselor locale, că ele scot din joc mecanismul democratic și pregătesc terenul dispariției statului român. Dar mercenarii justificării puterii curente se arată la fel de lucrativi pentru noua agendă, ca atunci cînd înrămau în normițe naționalismul ceaușist (la care comutaseră dinspre tezele închinării spre Moscova- vechea formă a cosmopolitismului slugarnic).  Răspunsul CL relevă agenda juridică care decurge din "integrare". Este greșită evitarea înfruntării ei explicite, e inutilă și dăunătoare ascunderea contradicției dintre independența unui stat și încorporarea lui într-o alta structură. MCC va primi lovituri fatale din direcția în care încearcă să nu deschidă front. 

 

3. Cea mai importantă observație făcută de CL este însă validă: nu este vorba, în propunerea MCC, de o revizuire a Constituției actuale, ci de o înlocuire a ei cu o cu totul altă specie de Constituție. Diferențele de țintă, spirit și mijloace - deși nu merg pănă unde aș fi vrut eu- sînt radicale. Demersul MCC nu se poate înscrie (firesc, cu rost) într-un proces corector, reformator, ci doar intr-unul revoluționar-juridic. INLOCUIREA actualei carte a robiei libere cu o Nouă Constituție (care nu are a respecta nimic din cea veche, căci e bazată pe cu totul alte principii) care dă putere reală poporului- corespunde unei schimbări de regim. Aceasta se poate face prin revoluție de stradă sau mutație politică (aducerea la putere, prin alegeri, a celor care să legifereze noua Constituție și legalitatea aferentă). Fiind previzibil că împotrivirea răpitoarelor cartelate mafiot, lucrînd în tandem cu pegra mondială, susținute de mercenari și de prostimea teleghidată-  va conduce la înfruntări violente. Deci la suferințe, cu care s-a plătit- totdeauna scump- o libertate- deseori doar aparentă. De unde decurge responsabilitatea celor care instigă la eliberare.

Șansele unui cutremur socio-politic sînt minime, din cauza stării moral-intelectuale a populației supracontrolată cognitiv. Să nu eludăm nici faptul că uzurpatorii statelor din întreaga lume se sprijină întru împiedicarea emancipării populațiilor captive. Cale de mijloc nu încape însă. Căutarea ei, pentru a se continua demersuri aparente de "revizuire", nu duce decît la o confuzie care face rău fluxului novator. Sau la compromisuri inutile, începînd cu acela- major- de a recunoaște legitimitatea sistemului pînă acum, pentru a-i putea bate la ușa cu jalba schimbării. Nu avem ce și de ce respecta, ce și de ce continua. O abordare cuminte tolerează conservarea bolii în miezul cetății, fiind schimbați eventual doar actorii, cu unii noi, care să ajungă la plăcinte- în numele  dreptății, după care- să se declare învinși. Dacă nu tăiem rădăcinile răului, care sînt înfipte în trecut, ne vor covîrși ramurile sale, otrăvind inerțial orice reorganizare. Teoria non-retroactivității reparației e o capcană tipică, menită paralizării emancipării și corecturii. Numai în caz de continuitate juridică trebuie respectat abuzul consumat, acoperit cu aparențe formale. Cînd crima s-a făcut prin lege, de deasupra ei, dreptatea denunță retroactiv și legea strîmbă, îi corectează efectele și penalizează pe cei care au lovit societatea cu ea. România trebuie curățită de otrava vechii legalități, protectoare a atîtor mișelii. Constituția veche trebuie denunțată, nu revizuită. Compromisul nu are nici rost tactic. E deșartă speranța că stăpînii se vor da la o parte, dacă li se promite că nu se umblă la trecut, că echitatea va începe doar de azi, cîștigătorii tranziției păstrîndu-și avantajul. Precedentul "schimbării" pașnice din 1990 e aparent: securicomuniștii nu au cedat atunci puterea, ci au convertit-o, fructificîndu-și pozițiile pentru a-și însuși prada administrată de stat- ca bunuri proprii. 

E evident că propunerea MCC nu va fi validată de actualul parlament (sau de altele similare), ci va fi respinsă în numele unor argumente similare cu cele ale CL (care ne face deci serviciu de prevenire). Rămîn la convingerea că strîngerea celor 500 000 semnături pentru o revizuire improbabilă nu este calea optimă. Ceea ce vor gîndi și alții, care nu vor putea fi acuzați că nu susțin un demers previzibil steril. Eforturile irosite astfel ar putea fi canalizate spre actul educațional (trezirea conștiințelor, încît să-și perceapă sclavia), sau/și spre un atac antisistem viguros, constînd în promovarea directă a NOII CONSTITUȚII, susținută de semnăturile strînse,  pe care o mișcare politică sau o revoluție să o poată impune. Și atunci s-ar vedea cu ce viteză se reorientează juriștii români, cu ce talent justifică ei noile paradigme- dacă sînt lăsați să slujească și noua putere, a cetățenilor. Ce ușor au trecut de la teza partidului-stat la tezele proprietății private sacrosante….

 

Adnotări pe text

 

"1. Prezenta inițiativă legislativă a cetățenilor are ca obiect de reglementare revizuirea Constituției României, republicată, fiind formulată în temeiul art.150 din Legea fundamentală.Conform Expunerii de motive, proiectul a fost elaborat astfel încât să reprezinte un model de stat „organic", care permite optimizarea eforturilor cu maximizarea rezultatelor. In fapt, este vorba de o rescriere a Legii fundamentale, pe alte principii, cu alte instituții fundamentale ori cu menținerea unora dar având alte atribuții, iară a ține cont de principiile care decurg din legislația Uniunii Europene, având în vedere că România este stat membru al acesteia.Prin obiectul său de reglementare, inițiativa legislativă se încadrează în categoria legilor constituționale, fiind incidente prevederile art. 151 din Legea fundamentală."

Notă IR: Așa cum am semnalat, observația este justă. Degeaba s-a chinuit MCC să pară că nu iese din cadrul revizuirii, fixat prin actuala Constituție- pentru ca propunerea să fie tolerată. Răspunsul CL, care arată că regimul nu acceptă schimbarea radicală a  regulilor întru o democrație reală-  chiar dacă populația ar vota majoritar pentru asta, este un îndemn la răsturnarea puterii, ca singură manieră de a impune o Constituție nouă în spirit.

 .
"2.            Semnalăm că în anul 2013, Consiliul Legislativ a mai avizat o inițiativă   cetățenească   privind   revizuirea   Constituției   României, depusă de aceiași membri ai Comitetului de Inițiativă ca și cei ai

prezentului proiect. Avizul Consiliului Legislativ nr.308 din 22 aprilie 2013 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.294 din 23 mai 2013. Intre cele două proiecte există însă numeroase diferențieri, provenite și din faptul că actualul proiect cuprinde mult mai multe intervenții asupra Legii fundamentale decât precedentul."

Notă IR:  Fiind vorba de versiuni diferite, nu puteau fi rezolvate cu un unic aviz. Și nici nu se puteau strînge semnături la gramadă, pentru ambele propuneri. Din clipa în care o propunere e înregistrată și începe strîngerea semnăturilor, nu se mai poate umbla la text, decît reluînd procesul de la capăt.  Observînd reacția la noua propunere MCC, care trebuia tratată ca demers independent, constatăm că juriștii CL au renuțat la unele dintre obiecțiile cu care întîmpinaseră anumite articole din prima versiune, prezente și în a doua. Deci și-au retras criticile respective.


"3.            Semnalăm că, de principiu, Constituția unui stat trebuie să reflecte realitatea prezentului, dar este necesar a previziona, pe cât posibil,  și  evenimente  viitoare  care  nasc  situații  nereglementate

juridic. în acest context, apare necesară actualizarea normelor legale la noile realități, constatându-se, în acest sens, c㠄o lege fundamentală este oricând perfectibilă, trebuie doar cântărit atent momentul (când), metoda (cum) si doza (ce) de perfecționare care i se administrează". De aceea, majoritatea revizuirilor constituționale sunt motivate de considerente interne, fie de natură politică, fie predominant juridică. Totodată, o revizuire constituțională trebuie să aibă un caracter fundamentat și realizabil, adaptat condițiilor materiale, sociale, politice și juridice existente, în vederea îmbunătățirii lor. Prezentul demers, prin modificările propuse, vizează, mai degrabă, unele condiții ideale în viața unui stat, îmbinând protejarea intereselor cetățeanului cu diminuarea și controlul prerogativelor autorităților statului. Astfel de prevederi însă, nu pot fi implantate în realitățile interne, unionale și internaționale."
Notă IR: Începe spectacolul instructiv. Juriștii din CL spun inițiatorilor din MCC și poporului chemat să-i susțină că statul cu adevărat controlat de cetățeni (democrația reală) e o utopie, sau un lucru pe care "realitățile interne, unionale [!?] și internaționale" nu-l pot tolera…  Trecînd peste gravitatea acestei profesii de credință a constituționaliștilor de serviciu, să remarcăm că ei își permit să cenzureze orientarea civică a constituției, în loc să se rezume la considerațiile tehnice pentru care au mandat. Nimeni nu are dreptul să impună cetățenilor ce fel de stat trebuie să vrea- asta e treaba fiecărui om liber, căruia i se propune convenția socială. Nici atîta lucru nu simt/știu/respectă "specialiștii" din CL?

 

"4.       Este, de asemenea, de relevat faptul că o Constituție reprezintă baza întregului sistem juridic al unui stat și trebuie să aibă un caracter vizionar pentru a răspunde cerințelor și necesităților actuale și viitoare care apar în evoluția unui stat, ea reflectând stadiul dezvoltării și modernizării   societății.   Prin  Constituție  sunt  reflectate  interesele tuturor cetățenilor unui stat, imprimându-i astfel, o valoare supremă ce determină respectul de care trebuie să se bucure Legea fundamentală.  În Constituția unui stat democratic sunt consacrate principiile vieții economice, sociale, politice și juridice, care își au corespondent în valorile fundamentale pe care statul le promovează și le apără.

Ca atare, Constituția unei țări reglementează aspectele cele mai importante și generale ale ordinii juridice ale societății, principiile și liniile directoare, formulate într-un limbaj concis, sobru, accesibil și previzibil, fără detalierea unor aspecte care să încarce inutil normele constituționale, aspecte ce vor fi reglementate în detaliu în legislația subsecventă. In acest context, precizăm că unele articole nou introduse cuprind 13, 20, 25 de alineate, ceea ce contravine normelor de tehnică legislativă, iar conținutul acestora nici nu ar putea fi cuprins în Legea fundamentală a unui stat.

Constituția este principalul izvor de drept al unui stat, fiind clasată mai presus de toate celelalte izvoare de drept. Legile, ca acte juridice ale Parlamentului, sunt elaborate în conformitate cu litera și spiritul Constituției, fiind adoptate cu respectarea normelor fundamentale.

Poziția supraordonată a Constituției presupune că aceasta reglementează relațiile sociale care sunt esențiale pentru popor, stabilind principiile fundamentale pentru întregul drept, ramurile dreptului dezvoltând aceste dispoziții de principiu. Se constată însă, că prezentul proiect de revizuire încearcă să reglementeze unele situații care nu ar trebui să se regăsească într-o constituție, ci în acte subsecvente, de natura legii."

Notă IR: O nouă mărturisire de (rea) credință, tipică "legislativilor" români. Nu cumva să fie redactată Constituția suficient de concret/precis, încît să nu se mai poată emite legi care îi contrazic "spiritul vizionar" (la  rîndul lor formulate suficient de vag, pentru ca, pe teren, privilegiații puterii să aibă mîna cît mai liberă). Cetățenii să nu poată arăta simplu, prin raportare la un text precis, că o lege nu e constituțională; acest privilegiu fiind rezervat Curții Constituționale, un for de arbitraj magic, putere ocultă în stat. Reproșul CL ar fi putut fi de fapt invers: că sînt articole insuficient de detaliate, ceea ce introduce o lipsă de omogenitate. Dar și așa ar însemna că din nou, juriștii spun poporului ce Constituție poate să susțină. Dacă românii vor o redactare extinsă, sau chiar una neomogenă, cine are dreptul să-i cenzureze, cu pretenții "tehnice"? Aici e o chei a deturnării moderne a democrației: ce are voie să vrea cel de jos, se fixează "temeinic"…. de sus.

 

"5. Sub aspectul condițiilor de elaborare și redactare a unui act normativ, prezentul proiect nu este redactat într-un limbaj juridic specific normativ, concis, clar, sobru și precis, care să excludă orice echivoc (a se vedea în acest sens și Decizia Curții Constituționale nr. 1018/2010). Astfel, se formulează unele ipoteze juridice care, pe lângă caracterul permisiv, nerecomandat, creează și situații nedorite. Este cazul dispozițiilor art.41 alin.(l.l), conform cărora „statul este obligat... să ofere locuri de muncă pentru toți cetățenii apți de muncă și care doresc să muncească." sau de art.42 alin.(2), conform căruia "munca forțată, prestată în condiții acceptabile biologic sau moral, este permisă ..." .

De asemenea, semnalăm că în proiect nu este utilizată o terminologie unitară, în conformitate cu prevederile Legii nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind utilizate concomitent noțiunile de autoritate legislativă, Parlament, Camera Reprezentanților.

De asemenea, constatăm și reglementarea unor instituții care, în mod normal, nu trebuie prevăzute în Legea fundamentală, cum ar fi dispozițiile privind Fondurile naționale sau cele privind regimul monopolului de stat, rezervele internaționale, protejarea concurenței, protecția consumatorilor, propuse la pct. 161-167,170-173."

Notă IR: Nu era rău dacă erau semnalate meticulos erorile, ambiguitățile și inconsecvențele din textul MCC, inevitabile într-o intreprindere de asemenea complexitate. Aici este însă criticată imprecizia textului MCC într-un mod… imprecis, cu exemplificări puține și neconvingătoare. Nu se înțelege ce se reproșeză al. 1.1 din art 4.1 ca "situație nedorită"- că ar avea de muncă toată lumea, că statul ar avea obligații sau că se promite ceva irealizabil? Dacă în redactarea Constituției (mama legilor) poporul trebuie să se supună unor supralegi stilistice, ceva nu e în regulă. Trebuie recunoscut poate, în teoria statului și dreptului, că deasupra/dedesubtul Constituției mai este un strat- cel al  limbajului etalon, partajat de comunitate? Cine îl are în putere? Unde sînd definiți termenii Marelui Contract? În fine, se revine aici la iritarea reprobabilă față de garanțiile Constituționale, oferite prin concretizarea unor mecanisme de protecție a intereselor cetățenilor, pentru a nu lăsa loc implementărilor ticăloase.

 

"6. Revizuirea Constituției este un proces firesc în contextul modificării continue a realităților vieții sociale, însă aceasta nu poate fi realizată decât cu respectarea limitelor formale și materiale prevăzute de Legea fundamentală. Așa cum s-a precizat în doctrină, limitarea puterii constituante derivate de către cea originar㠄permite, în primul rând, o mai mare stabilitate a Constituției, iar, în al doilea rând, reprezintă încă o dovadă a faptului că prin legea fundamentală sunt consfințite valorile esențiale ale unei societăți, unele dintre acestea fiind atât de importante încât limitează în acțiunea sa chiar puterea constituantă derivată"2. în acest context, este de subliniat că limitele materiale ale revizuirii se impun indiferent care dintre subiectele de drept prevăzute de art.150 din Constituție ar fi inițiatorul acesteia. Din acest punct de vedere, se remarcă, în primul rând, că prezentul proiect cuprinde o modificare a însăși dispoziției din cuprinsul art.152 alin.(l) din Constituție, prin care sunt stabilite limitele materiale ale revizuirii Constituției. Astfel, este eliminată interdicția revizuirii prevederilor privind forma republicană de guvernământ, norma fiind corelată, de altfel, cu prevederea, în cuprinsul art.l alin.(2) din proiecta posibilității modificării, prin referendum național, a formei de guvernământ. O astfel de soluție legislativă este însă inacceptabilă, întrucât excede limitelor stabilite de legiuitorul constituant originar. Avem în vedere că, așa cum s-a subliniat în doctrină, este de domeniul evidenței „că o constituție nu este doar o regulă fundamentală, ci că ea se bazează pe o serie de principii intangibile, în absența cărora ea își pierde rațiunea de a fi"3. Astfel, nici modificarea normei care stabilește limitele revizuirii, și nici modificarea normelor care reglementează valorile stabilite de aceasta drept intangibile, nu pot fi acceptate, întrucât o astfel de soluție legislativă ar fi contrară scopului inițial al reglementării, constituind deci un abuz de drept. Menționăm  că schimbarea fundamentală a principiilor care stau la baza ordinii constituționale actuale nu este imposibilă, dacă voința populară o impune, însă o astfel de modificare nu poate fi realizată pe calea unei revizuiri a Constituției, ci doar pe calea înlocuirii acesteia în întregime.

Pe lângă soluțiile legislative deja analizate, proiectul supus avizării cuprinde o serie întreagă de dispoziții prin care se depășesc limitele revizuirii Constituției, după cum urmează:

Notă IR: Constituția din mintea juriștilor CL poate fi doar cîrpită de jos în sus, în limite stabilite la nașterea ei , în măsura în care o permite puterea, care face ce vrea- de sus în jos (așa cum s-a văzut cu ocazia intrării în UE, cînd s-a putut renunța chiar la independență, fără mofturi legate de limitările plajei de revizuire). Este interzis a modifica popular orientarea stabilită inițial de meșteșugarii feseniști, ca nu cumva poporul să vrea altceva decît a fost programat să trăiască. Observînd că a devenit prea vizibilă dictatura, prea evident faptul că populația nu are o cale de a schimba din temelii cadrul juridic nedorit, juriștii CL conced poporului dreptul la o Constituție nouă- dacă nu ajunge o revizuire. Dar cum poate face poporul asta? Nici un cuvînt în Constituție, și nici în acea sursă tenebroasă (exterioră piramidei legislative legitimate popular) denumită cu tact parșiv :"doctrină". Putem ști de unde vine doctrina răsturnării Constituției, dacă nu există un sediu legal?


"6.1.    Norma propusă la art.I pct.2 pentru art.l alin.(5), potrivit căreia respectarea hotărârilor judecătorești nu este obligatorie în cazul în care acestea „sunt adoptate abuziv, prin uzurparea autorităților și instituțiilor statului" aduce atingere independenței justiției, valoare fundamentală avută în vedere de art.l52 alin.(2), întrucât lasă la aprecierea unei entități nedefinite valabilitatea respectivelor decizii, care ar urma să fie supuse Judecății populare". In plus, adoptarea unui astfel de criteriu și în ceea ce privește supremația Constituției și obligativitatea legilor relativizează, până la eliminare, principiile de bază ale statului de drept, anulând, practic, principiile stabilite în cuprinsul întregii Constituției, care devine astfel, o simplă declarație de intenții."

Notă IR: Eu fiind sursa inovațiilor de acest gen în textul MCC, voi explica ce nu vor juriștii CL să înțeleagă, ce acoperă ei cu morgă teoretică- pentru a nu se crede că ne aflăm într-un impas banal. Există două viziuni contrapuse: dreptul domină (determină, acoperă) realitatea sau realitatea domină (determină, acoperă) dreptul. "Formaliștii" vor ca justiția să constea în primul rînd în aplicarea legilor  (crima- este încălcarea codului formal, prins în norme) în timp ce "realiștii"- vor ca justiția să facă în primul rînd dreptate (crima- este încălcarea codului moral, trăit în societate). Formaliștii ascund faptul că realitatea e mult prea complexă și labilă pentru a fi acoperită de legi. Fac orice ca nimeni să nu-și pună întrebarea: ce facem dacă legile sînt nocive, dacă ele sînt emise cu intenții și efecte constatabil criminale, de către instituțiile unui stat uzurpat de paraziți? Pentru ei, ar fi un dezastru să se recunoască că prezumția legitimității legii nu e absolută, că ea cade- dacă e dovedit contrariul. Asta, deși istoria e plină de experiențe juridice criminale- ultimul episod de deturnare a  justiției fiind realizat de regimul genocidar comunist. Deci, ceea ce nu ar trebui să existe…. există din plin. Dar asta nu contează pentru formalist. El ne invită să ne uităm tragedia, pentru a nu observa că legalitatea lucrează de la lege în jos, indiferent ce s-a întîmplat de la lege în sus, acolo unde puterea are mînă liberă. În spatele acestor ciocniri teoretice se află interese. Pretinzînd legitimitatea absolută a legii, juriștii postcomuniști blochează condamnarea crimelor celor pe care i-au slujit, deci și a lor - drept complici. De aceea nu vor să apară în constituție primatul dreptății și criminalizarea legiferării dovedit distructive. Dar nu au a impune unui popor liber ce viziune să adopte majoritar privind raportul dintre societate și drept.


"6.2.    Norma propusă la art.I pct.12 pentru art.8 alin.(3), prin instituirea dreptului constituțional al partidelor politice de a urmări schimbarea   ordinii   de   drept   existente,   fie   chiar   și   „pe   căi

democratice", constituie o încălcare a limitelor revizuirii Constituției, întrucât conferă partidelor politice îndreptățirea de a iniția sau de a susține   inclusiv  modificări   ale  Legii   fundamentale.   Prin  aceste dispoziții se aduc atingere valorilor fundamentale protejate de art.l52, valori care se înscriu, toate, în cuprinsul noțiunii de „ordine de drept existentă"."

Notă IR: Deci forțele politice trebuie să vegheze încît să nu se schimbe nimic, care să perturbe patologia socio-politică care distruge România. Se spune măcar pe șleau aici că nu sînt acceptabile decît partidele care conservă sistemul putred, care nu fac decît să rotească actorii pe scena simulacrului democratic, în timp ce profitorii își exploatează victimele neperturbați. Pentru cine este "ordinea de drept existentă" o "valoare fundamentală"? Pentru paraziții care profită de ea. Dar  dacă victimele sînt mai numeroase și vor să-și impună prioritățile?


 "  6.3.  La art.I pct.16, completarea art.13 cu norme prin care se instituie obligația utilizării exclusiv a limbii române în raporturile cu autoritățile publice, coroborată cu abrogarea art.120, potrivit art.I

pct.133, precum și cu lipsa unei norme de excepție în cuprinsul Titlului   referitor   la   autoritățile   locale   (art.I   pct.158),   elimină posibilitatea cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în relațiile cu autoritățile administrației publice locale în unitățile administrativ-teritoriale în care aceștia au o pondere semnificativă, prevăzută în prezent de art.120 alin.(2). întrucât această posibilitate reprezintă o garanție a dreptului la identitate consacrat de art.6 din Constituție, suprimarea acesteia încalcă limitele revizuirii, potrivit dispozițiilor art.152 alin.(2). În plus, dispoziția propusă pentru art.13 alin.(2), referitoare la dezbaterile publice în limba română la toate nivelurile administrației publice, nu poate fi acceptată și pentru că este în contradicție cu obligațiile asumate de România prin ratificarea, prin Legea nr.33/1995, a Convenției-cadru pentru protecția minorităților naționale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, precum și prin ratificarea, prin Legea nr.282/2007, a Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992.

În conformitate cu prevederile Cartei, la nivel constituțional se regăsesc în prezent norme care asigură posibilitatea folosirii limbii minorităților naționale în învățământ, justiție, autoritățile administrației publice locale. Și actualul proiect menține, de altfel, unele dintre aceste soluții legislative, cum ar fi, dispozițiile art.32 alin.(3) din Legea fundamentală, astfel cum sunt propuse la art.I pct.32, potrivit cărora dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a învăța limba lor maternă și dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalitățile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. In acest context, amintim și dreptul cetățenilor români aparținând minorităților naționale de a se exprima în limba maternă în fața instanțelor de judecată, în condițiile legii organice, care este consacrat de art.128 alin.(2) din Legea fundamentală, astfel cum este propus la art.I pct.142."

Notă IR: Discutabil. Grija pentru protejarea minorităților de tirania majoritară ar trebui să  intervină și la nivelul celei mai mici minorități: individul- care nu trebuie să cadă nejustificat sub dominația unui grup, pierzîndu-și libertatea, dacă prin ea nu face rău altora. Impunerea de sus a unei norme de protecție nedorite de majoritate anulează însă democrația și nu se poate spune care este suprafața pe care e legitimă supunerea cuiva la o voință colectivă. Dacă se reglementeză, prin Constituție, relațiile  pe toată suprafața României, pare firesc să garantezi unui cetățean că poate folosi limba română în fața administrației, oriunde s-ar afla. Căci și etnicul român are drepturi cetățenești, care nu trebuie dimunate- deci se poate invoca art 152 al2. și în direcție inversă. Cînd urci plapuma spre unii, o tragi de pe alții.  Minoritarii se pot mulțumi să-și vorbească limba între ei? Altfel va trebui să vorbim mandarin la primăria unui sat în care se așează mulți chinezi….


"6.4. La art.I pct.19, referitor la textul propus pentru art.I6 alin.(3), relevăm că eliminarea, din cuprinsul textului actual, a tezei a doua, care prevede, în prezent, drept garanție a egalității în drepturi, obligația st ocuparea funcțiilor și demnităților publice, reprezintă o suprimare a garanției principiului egalității în atului român de a garanta egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru drepturi, depășind astfel limitele revizuirii Constituției. Totodată, prin norma propusă pentru alin.(5) se instituie, în fapt, suprimarea definitivă a dreptului unor categorii de persoane de a ocupa funcții publice. Observația este valabilă și pentru art.37 alin.(l), astfel cum este propus la pct.37, în care trimiterea făcută la art.I6 alin.(5) are ca efect suprimarea unui drept fundamental, încălcându-se astfel limitele revizuirii, prevăzute de art.152 alin.(2)."

Notă IR: Aici dăm peste carențele de logică produse de educația juridică de la noi. Comentatorii CL nu înțeleg  că formularea "fără privilegii și fără discriminări" de la al.1 apară și egalitatea de șanse dintre femei și bărbați, dar interzice și alte inechități (a tinerilor față de bătrîni etc.) Deci este un progres în materie de concizie/eficacitate. Cît privește dreptul infractorilor politici de a fi repuși în poziții de conducere, pentru a putea recidiva, să lăsăm cetățenii să decidă dacă îl consideră legitim (așa cum suțin juriștii CL) sau nefiresc și nefast pentru societate.


" 6.5.            Normele   din   cuprinsul   art.20,   referitoare   la   efectele tratatelor   internaționale   privind   drepturile   omului,   propuse   spre abrogare la art.1 pct.22, reprezintă garanții ale tuturor drepturilor și libertățile   cetățenilor   consfințite   prin   Constituție,    astfel   încât eliminarea lor reprezintă o încălcare evidentă a limitelor revizuirii Legii fundamentale prevăzute de art.152 alin.(2)."
Notă IR: Nu e vorba de eliminare ci de cuprindere in alt articol
(11). Dar dacă tot vorbim de garanții, nu ar fi cazul ca și dreptul de a trăi într-o țară independentă și nu aservită imperiilor- să fie respectat?

 

"6.6.    La art.I pct.26, norma propusă pentru art.24 alin.(2),coroborată    cu    includerea    avocaturii    în    Cap.III    Autoritatea judecătorească,  propusă în  cuprinsul  art.I  pct.148,   are  ca efect suprimarea unei garanții a dreptului la apărare, respectiv aceea ca persoana să poată fi asistată de un avocat ales. Avem în vedere faptul că, spre deosebire de formularea actuală, din redactarea art.24 alin.(2) lipsește referirea la „avocatul ales", iar potrivit art.I32.1  alin.(4), „cererile de asistență adresate de părțile în proces barourilor sunt repartizate avocaților prin tragere la sorți, organizată conform legii", întrucât are ca efect suprimarea unei garanții a dreptului la apărare, soluția legislativă propusă prin proiect depășește limitele revizuirii și nu poate fi acceptată. "

Notă IR: Se dorește garantarea dreptului real la apărare? Atunci trebuie în primul rînd interzisă obligarea părții la folosirea unui avocat, care nu are aceleași interese cu clientul, ba chiar, în cazul asistenței remunerate, are interese contrare (să lungească procesul, să menajeze instanța etc). Și pentru ca partea să se poată apară singură, eficace, trebuie impusă , prin constituție, o legislație accesibilă, pe care fiecare să o poată înțelege și urmări (din moment ce este presupusă cunoscută, de fiecare cetățean). Pentru echitate juridică, trebuie ca săracii să nu fie dezavantajați- la nivelul avocaților abordabili. Toate acestea sînt realizate mai bine în propunerea MCC, față de forma actuală. Dar cum să recunoască juriștii sistemului că avocații cumpărabili deturnează justiția? E șah la casta lor parazitară.


"6.7.    Art.44 alin.(6), astfel cum este propus la art.1 pct.46, prevede că stabilirea despăgubirilor în cazul exproprierii pentru cauză de utilitate publică sau al utilizării subsolului proprietăților imobiliare

pentru lucrări de interes general se face „potrivit legii". Reglementarea propusă înlocuiește astfel, prevederea în vigoare potrivit căreia, în aceste   situații,   despăgubirile   se   stabilesc   de   comun   acord   cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție. Această dispoziție reprezintă o garanție a dreptului de proprietate, care nu poate fi suprimată prin revizuirea Constituției. Avem în vedere faptul că, în lipsa oricăror alte limite constituționale, „legea" la care face referire textul propus prin proiect poate  stabili  orice  fel  de  criterii  de despăgubire, inclusiv unele mai puțin avantajoase pentru proprietar."

Notă IR: Culmea ipocriziei, din partea unui corp juridic care a fost folosit pentru dezmoștenirea proprietarilor adevărați (în favoarea unor "băieți deștepți") lăsînd retrocedările (botezate șiret "reconstituiri")- la cheremul Comisiilor, instanțelor și ANRP!  După două decenii de hărțuire, victime ale unor primari și judecători fără scrupule, proprietarii rămași fără imobile (ajunse la cine trebuie) s-au văzut în final "compensați" cu "puncte", pe baza unor "grile a notarilor"- care cuprind valori fără nici o legătură cu piața. Dacă actuala Constituție oferă garanții că asta nu se poate întîmpla, cum de s-a întîmplat? Unde erau juriștii CL în 2013, cînd s-a dat noua "lege" a reparațiilor? Dar atunci cînd FSN a expropiat CAP-urile, pentru a le putea distribui mafiot terenurile, prin legea 18/91? Dar atunci cînd a privatizat și vîndut pe nimic, terenurile  chiaburești trecute de comuniști abuziv în administrarea unor intreprinderi? Dar atunci cînd a expropiat avuția colectivă, prin legea 15/1990?


"6.5.    Cu privire la alin.(8) al art.44, astfel cum este propus la art.1  pct.46,  care  are  ca finalitate  eliminarea  din  Constituție  a prezumției caracterului licit al dobândirii averii, semnalăm că norma

s-a regăsit și în proiectul de lege privind revizuirea Constituției, asupra  căruia  Curtea  Constituțională  s-a  pronunțat prin  Decizia nr.799/2011, reținând că această prezumție constituie o garanție a dreptului de proprietate al persoanei.  în absența unei astfel de prezumții, deținătorul unui bun ar fi supus unei insecurități continue întrucât, ori de câte ori s-ar invoca dobândirea ilicită a respectivului bun, sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmația, ci deținătorului bunului. Tocmai de aceea, în cadrul lucrărilor Adunării Constituante, în ședința din 9 octombrie 1991, a fost respins amendamentul de eliminare a dispoziției privind prezumția dobândirii licite a averii, neîntrunind decât votul a 14 parlamentari, astfel cum rezultă din Monitorul Oficial al României, Partea a Ii-a, nr.29 din 11 octombrie 1991.

Făcând aplicarea dispozițiilor art.152 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca efect suprimarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora, Curtea a constatat că eliminarea tezei a doua a art.44 alin.(8) din Constituție, potrivit căreia „Caracterul licit al dobândirii se prezumă" este neconstituțională, deoarece are ca efect suprimarea unei garanții a dreptului de proprietate, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin. (2) din Constituție

Curtea a subliniat în acest context cele reținute în jurisprudența sa, de exemplu prin Decizia nr.85 din 3 septembrie 1996, sau prin Decizia nr.453 din 16 aprilie 2008 și anume că reglementarea acestei prezumții nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al dobândirii averii, sarcina probei revenind însă celui care invocă acest caracter, în măsura în care partea interesată dovedește dobândirea unor bunuri, a unei părți sau a întregii averi a unei persoane în mod ilicit, asupra acelor bunuri sau a averii dobândite ilegal se poate dispune confiscarea, în condițiile legii.

Pe cale de consecință, nici norma propusă pentru art.44 alin.(9) nu poate fi acceptată, întrucât răstoarnă sarcina probei în raport cu reglementarea actuală, impunând persoanelor să probeze „caracterul licit al mijloacelor folosite pentru dobândirea sau sporirea bunurilor". O astfel de soluție legislativă constituie, la rândul ei, o suprimare a garanției dreptului de proprietate prevăzută în prezent de art.44 alin.(8) din Constituție, care impune dovedirea caracterului ilicit al dobândirii bunurilor celui care invocă acest caracter."

Notă IR: Să garantăm dreptul de proprietate indiferent cum a fost dobîndită? Să obligăm la probe pe cel care bănuie că palatele apărute din senin, latifundiile care se întind fulgerător, conturile care explodează, traiul mult deasupra veniturilor firești- ascund acțiuni ilicite? Un turnesol care revelează rolul corpului juridic criminalizat: să protejeze interesele jefuitorilor, "dreptul " lor de a rămîne cu prada. Complicii legislativi ne împiedică să modificăm Constituția, protecția infractorilor operînd în numele dreptului de a fura și înșela, care nu trebuie restrîns… Un om corect nu are nimic de pierdut dacă, în interesul însănătoșirii societății, trebuie să arate cum a produs minunea înmiirii averii. Este lamentabilă teza că proprietarul îmbogățit fulgerător (în timp ce bugetul e sifonat, resursele sînt înstrăinate, intreprinderile sînt date,  majoritatea românilor sînt lăsați la piele) s-ar simți "stresat", dacă ar trebui să se justifice. A aplica prezumția de achiziție cinstită într-un loc ca România în tranziție, înseamnă să răstorni sensul ideii de prezumție, sau te faci că ai picat din lună. Cum de în alte țări, în care corupția și "ingineriile" criminale sînt incomparabil mai puțin devastatoare, juriștii nu consideră că a dovedi modul de formare a proprietății ar înseamna o știrbire a ei?   

  
"6.9. La art.I pct.75, norma propusă pentru art.72 instituie răspunderea parlamentarilor prin eliminarea celor două forme actuale ale imunității parlamentare. Din acest punct de vedere trebuie subliniat că, analizând o dispoziție similară din cuprinsul unui proiect de revizuire a Constituției, Curtea Constituțională a subliniat, în Decizia nr.799/2011, că actuala reglementare a imunității parlamentare, sub cele două forme ale sale, respectiv lipsa răspunderii juridice pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului [alin.(l) al art.72] și inviolabilitatea parlamentarului [alin. (2) și (3) ale art. 72], continuă tradiția statului român ale cărei baze au fost puse încă din anul 1864. Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris prevedea în acest sens, în art. VII, că membrii Adunării Ponderatrice, ca de altfel și membrii Adunării Elective, se bucură de neviolabilitate, ei neputând fi arestați sau judecați pe timpul sesiunii parlamentare, cu excepția flagrantului, și numai după ce Adunarea a autorizat urmărirea. Instituția imunității parlamentare a fost preluată și întărită de constituțiile următoare, cu excepția celor din perioada dictaturii comuniste.

Constituția României din 1991 a consacrat din nou instituția imunității parlamentare, abolită practic în perioada 1948-1989, aceasta căpătând o reglementare de principiu în acord cu constituțiile statelor europene, influențate îndeosebi de modelul francez, care reglementează distinct lipsa răspunderii juridice și inviolabilitatea. Astfel, instituția imunității parlamentare este reglementată atât sub forma imunității pentru opinii, fiind general admis faptul că niciun parlamentar nu poate să fie urmărit, civil sau penal, pentru declarațiile făcute și voturile exprimate în exercițiul mandatului, cât și a imunității materiale, denumită și imunitate relativă, neprofesională sau inviolabilitate, fiind admis, de regulă, că un parlamentar nu poate fi arestat, cercetat sau urmărit în materie penală, fără autorizarea Camerei din care face parte [de exemplu, constituțiile Belgiei (art. 58 și art. 59), Finlandei (art. 30), Franței (art.26), Greciei (art.60-62), Italiei (art. 68), Poloniei (art. 105), Portugaliei (art. 15 7), Spaniei (art. 71) ]. Mai mult, în unele cazuri, chiar dacă parlamentarul a fost surprins în flagrant, el nu poate fi arestat decât dacă infracțiunea este pasibilă cu o pedeapsă cu închisoarea de cel puțin 5 ani [constituțiile Croației (art. 75), Macedoniei (art. 64), Sloveniei (art. 83) J. Reglementarea constituțională a imunității parlamentare este justificată de necesitatea protecției mandatului parlamentar, ca garanție a înfăptuirii prerogativelor constituționale și, totodată, o condiție a funcționării statului de drept. în activitatea sa, parlamentarul trebuie să se bucure de o reală libertate de gândire, expresie și acțiune, astfel încât să-și exercite mandatul în mod eficient. Instituția imunității parlamentare, sub cele două forme ale sale, protejează parlamentarul față de eventualele presiuni sau abuzuri  ce  s-ar  comite   împotriva persoanei  sale, fiindu-i  astfel asigurată independența, libertatea și siguranța în exercitarea drepturilor și a obligațiilor care-i revin potrivit Constituției și legilor.

Astfel fiind, eliminarea oricăreia dintre aceste forme ale imunității parlamentare are ca efect direct suprimarea unei garanții care privește atât mandatul Camerelor, cât și al fiecărui parlamentar în parte, cu consecințe grave asupra îndeplinirii de către Parlament a rolului său constituțional. In ceea ce privește persoana care ocupă demnitatea publică de parlamentar, eliminarea oricăreia dintre aceste forme ale imunității parlamentare are ca efect suprimarea garanțiilor unor drepturi și libertăți fundamentale, respectiv libertatea individuală și libertatea de exprimare.

Pe cale de consecință, norma propusă pentru art.72 la art.I pct.75 depășește limitele revizuirii prevăzute de art.I52 din Constituție și nu poate fi acceptată."

Notă IR: Cîtă strădanie pentru a apăra uzurpatorii democrației, de pedepse pentru încălcarea mandatului de reprezentare!  Cine fură un ou , sparge un cap, jignește un seamăn - trebuie pedepsit, nu poate invoca "libertatea individuală fundamentală". Dar ai dreptul la înaltă protecție cînd distrugi o nație,  încălcînd contractul prin care ai fost trimis în parlament,  votînd invers decît te-ai angajat, jefuind cetățenii în folosul celor care te plătesc să-ți trădezi alegătorii.    Avem parte de trimiteri la istorie și la legislația din alte țări- ca să ne convingem că singura pedeapsă pentru crima politică, cea mai distrugătoare, este să fie votați alți infractori - tot imuni, la viitoarele alegeri.  Și dacă nu mai vrem să continuăm această tradiție sisifică, ci vrem să ne apărăm de cei care-și iau libertatea înșelăciunii parlamentare?  Ar fi mai puțini amatori la preluarea cîrmei , din cauza răspunderii mari… Ar fi rău dacă s-ar implica în posturi de răspundere numai cei care cred că vor face față cinstit?


"6.10.  La art.96 alin.(7), astfel cum este propus la art.I pct.102, dispoziția referitoare la organizarea unui referendum pentru demiterea Președintelui României în cazul în care înalta Curte de Casație și

Justiție hotărăște condamnarea pentru trădare a acestuia, precum și cea referitoare la demiterea din funcție a judecătorilor de la înalta Curte  de  Casație  și  Justiție  care  au  votat pentru  condamnarea

Președintelui în cazul în care „poporul, prin referendum, respinge propunerea de demitere a Președintelui" aduc atingere independenței justiției. Supunerea unei decizii a instanțelor de judecată unui „control popular" exercitat prin referendum înfrânge orice regulă a statului de drept făcând inutilă, astfel, recurgerea la justiție.Întrucât independența justiției reprezintă, potrivit art.I52 din Constituție, o valoare care nu poate fi afectată prin revizuire, soluția legislativă propusă prin proiect nu poate fi acceptată."

Notă IR: Câțiva judecători nu pot impune unui popor să nu se considere trădat. Teoretic, poporul este deasupra tuturor puterilor în stat, deci ele nu sînt autonome față de el. "Independența" justiției nu înseamnă dreptul ei de a distruge societatea. Anticorpii juridici deveniți nocivi sînt un pericol extrem pentru sănătatea cetății. Dacă un grup de uzurpatori se cocoață în fruntea justiției, cineva trebuie să o poată elibera/curăța. De ce ar fi inamovibilitatea furnizorilor de servicii juridice o valoare nerevizuibilă? Trebuie să reașezăm justiția (reabilitată, curățată de actuala ei putreziciune) într-o postură care să permită renașterea societății românești, punînd-o sub control public, încît să nu mai putem fi loviți prin ea, în numele independenței ei.  


"6.11.            Modificarea raportului dintre Guvern și Parlament, prin prevederea, în cuprinsul art.102 alin.(2), astfel cum este propus la art.I   pct.110,   a   subordonării   Guvernului   față   de   Președintele României  care îi încredințează mandatul,  și prin prevederea, în cuprinsul art.103 alin.(l), propus la pct.lll, a numirii membrilor Guvernului de către Președintele României, Guvernul răspunzând numai în fața acestuia (art.109 alin.(l), propus la pct.115) poate fi interpretată ca semnificând situația caracterizată de doctrină drept „falsă revizuire sau fraudă constituțională"5,   adic㠄o modificare a regimului politic consacrat în texul inițial al Constituției fără a se schimba în mod corespunzător și cadrul constituțional". În sistemul constituțional actual este „instituționalizat modelul executivului bicefal sau dualist", potrivit căruia „puterea executivă este repartizată echilibrat între șeful statului și Guvern"7. Prin normele propuse însă, concepția legiuitorului constituant este radical modificată, Președintele României conducând „Autoritatea Executivă a statului român" și răspunzând „în fața poporului pentru buna funcționare a Guvernului și a tuturor instituțiilor publice care compun Autoritatea Executivă a statului", astfel cum prevede art.80 alin.(l) și (3), propus la art.I pct.86. Prin urmare, o astfel de modificare a raportului dintre autoritățile publice generează modificări esențiale în cadrul regimului politic actual consacrat de Constituție, putând fi interpretată ca încălcând limitele revizuirii."

Notă IR: Ni se reamintește că putem schimba totul, doar dacă nu modificăm mai nimic…  Nici măcar la raportul dintre Președinte și puterea executivă nu se poate umbla. Acuzația de "fraudă constituțională" nu se referă la folosirea Constituției în scop antisocial ci la tentativa de modificare a regimului politic! Se pare că asta s-ar putea totuși face, dacă  schimbăm "în mod corespunzător și cadrul constituțional".   Dar nu revizuind Constituția. Atunci cum? Mister total. Să nu uităm că nici partidele nu au voie să aibă astfel de scopuri. Sîntem instigați la revoluție?

 

"6.12. Referitor la norma propusă la art.I pct.115, pentru art.109 alin.(2), potrivit căreia răspunderea penală a membrilor Guvernului urmează a fi stabilită prin lege, precizăm că, soluția legislativă similară, propusă într-un alt proiect de revizuire, a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr.799/2011 a Curții Constituționale. Astfel, Curtea a reținut că actuala consacrare constituțională a dreptului Camerei Deputaților, Senatului și Președintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor constituie, din perspectiva membrilor Guvernului, o garanție constituțională de ordin procedural, menită să ocrotească interesul public, și anume realizarea actului de guvernare prin exercițiul mandatului. Cu alte cuvinte, prevederile art.109 alin. (2) din Constituție instituie o măsură de protecție a mandatului exercitat de membrii Guvernului, având deci caracterul obiectiv al unei garanții constituționale a libertății individuale a persoanei care ocupă funcția de demnitate publică și a dreptului său la apărare. Or, prin abrogarea dispozițiilor menționate, garanția constituțională este suprimată, împrejurare ce este de natură a încălca prevederile art.I 52 alin.(l) din Constituție."

Notă IR: Deci nici membrii Guvernului nu trebuie să răspundă... Și ei merită protejați de tirania cetățenilor... Au încercat recent fără tact să se auto-scutească de orice pedeapsă pentru abuz de putere și a ieșit-totuși- scandal.  Cei din MCC vor să apere cetățeanul de cei cocoțați la putere, să le micșoreze acestora libertatea de a domina/profita? CL vegheză ca să nu fie știrbite privilegiile uzurpatorilor statului. Scapă cine poate din așa societate, în funcție de cît e de decurcăreț.


"6.13.            Redactarea normei din cuprinsul art.118.1 alin.(3), astfel cum este propus la art.I pct.128, ar putea fi interpretată în sensul că, în cazul cetățenilor care încalcă legile țării, ar fi justificată încălcareavdrepturilor și libertăților fundamentale. O astfel de soluție legislativă nu poate fi acceptată, întrucât nici o împrejurare nu poate justifica încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, ci doar, eventual, restrângerea exercițiului acestora, în condițiile art.53 din Constituție, rămas    nemodifîcat.    Precizăm    că,    potrivit    acestei    norme, restrângerea (nu încălcarea) exercițiului drepturilor sau al libertăților poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, dacă este proporțională cu situația care a determinat-o și dacă nu aduce atingere existenței dreptului sau a libertății. întrucât aceste elemente  constituie  garanții  ale tuturor  drepturilor  și  libertăților fundamentale,   prevederea,   în   legea   de   revizuire,   a  posibilității încălcării acestora este inacceptabilă în raport cu dispozițiile art.I52 alin.(3) din Legea fundamentală."

Notă IR: Este drept că exprimarea "Măsurile luate pentru apărarea siguranței naționale nu pot justifica încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor care nu încalcă legile țării" e nereușită, dînd ocazia unei critici de pe simulate poziții libertare.  Sensul demersului MCC se vedea însă clar din restul paragrafului : "Este intezis să se execute foc sau alte acțini de molestare fizică sau de intimidare asupra manifestanților pașnici"- o prevedere concretă, pe care experții CL o trec cu vederea. Ipocrizia lor e acoperită cu finețe terminologică formată în timp (reprimarea e corectă dacă înseamnă "restrîngere"- nu încălcare și dacă e "proporțională"...)

 

"6.14.  La art.I pct.139, referitor la textul propus pentru art.125 alin.(l), întrucât inamovibilitatea judecătorilor constituie o garanție a realizării principiului independenței justiției, eliminarea normei cu privire la acest aspect nu poate fi acceptată, întrucât depășește limitele revizuirii   Constituției   consacrate   de   art.I52   alin.(2)   din  Legea fundamentală."

Notă IR: Orice schimbare poate fi respinsă prin această schemă: ea ar aduce atingere la un mecanism care constituie o garanție pentru apărarea unui drept (inventat) al cuiva, deci nu poate fi acceptată, datorită art.152. Arbitrar fiind și principiul și aplicarea lui- în folosul celor care încalcă drepturile reale ale altora, folosind ocazia dată de un mandat public. De ce independența justiției ar garanta apărarea dreptății, un drept fundamental al cetățenilor? Și cum să fie independenți niște salariați ai statului, cărora li se stabilesc salarii regești și pensii speciale, și li se cere în schimb să nu acorde reparații mari în litigiile contra statului. Și cum să nu fie beneficiarii respectivelor privilegii de castă îngăduitori cu parlamentarii care le aprobă (condamnați metodic.... "cu supendare")? De ce ar fi "inamovibili" judecătorii care strîmbă dreptul? 

 

"6.15.  Norma propusă la art.I pct.146 pentru art.131 alin.(l), prin eliminarea referirii la apărarea, de către Procuratură (actualul Minister  Public),   a  drepturilor  și  libertăților  cetățenilor,  încalcă

limitele  revizuirii,  prin  suprimarea unei  garanții  a drepturilor  și libertăților. "

Notă IR: La ce a folosit "norma" asta, ne-intărită de prevederi concrete, care să o impună, dinspre Constituție? Au apărat procurorii cetățenii- sau pe cei care și-au bătut joc de drepturile și interesele lor? I-a obligat norma găunoasă să se autosesizeze, demarînd anchetele care se impuneau, în fața valului gigantic de fărădelegi și crime cu care ne-a pus pe butuci "tranziția"? Sau să se îndrepte în regres către prepușii care au abuzat,  producînd pierderi statului comitent? I-a oprit ceva de la a tergiversa anchetele pînă la depășirea termenelor de prescriere?  Ca să fie suprimate, garanțiile ar fi trebuit să existe.


"7. Din analiza proiectului, sub aspectul respectării limitelor revizuirii Constituției, reiese că cele mai importante dispoziții ale acestuia se situează dincolo de „hotarul" stabilit prin prevederile art.I52 din Legea fundamentală. întrucât readucerea respectivelor dispoziții între limitele statornicite prin Constituție nu este posibilă tară a afecta concepția generală a proiectului, rezultă că acesta nu poate fi promovat în forma propusă.

Cu toate acestea, precizăm că, și în situația în care s-ar avea în vedere reformularea proiectului în scopul respectării limitelor revizuirii, există suficient de multe dispoziții care, fără a depăși aceste limite, nu pot fi promovate în forma propusă, fie pentru că instituie soluții legislative inacceptabile sub aspectul respectării principiilor pe care se fundamentează statul de drept, fie pentru că nu se corelează cu reglementările Uniunii Europene și cu tratatele internaționale la care România este parte, fie pentru că excede cadrul reglementării fundamentale, învestite cu forță juridică superioară, cuprinzând norme care nu au caracter de principiu sau de generalitate și care nu trebuie să se regăsească la nivelul Legii fundamentale, astfel cum se va reliefa în cele ce urmează."

Notă IR: Pentru a reitera inadmisibilitatea unei adevărate schimbări, sînt puse pe tapet principii "pe care se fundamentează statul de drept" care aterizează de undeva, de deasupra Constituției.  Acolo, tratatele internaționale sînt plasate deasupra voinței reale a poporului român. În acele cercuri misterioase deranjează reglementarea Constituțională a unor mecanisme concrete de garantare a principiilor, "investite cu forță juridică superioară"....

 

"8.       Cu privire la textul propus la art.I pct.2 pentru art.l alin.(4), precizăm că principiul consacrat de dreptul constituțional este acela al separației și echilibrului puterilor în stat, și nu al separației și echilibrului „autorităților statului", așa cum se prevede în proiect. în acest context, precizăm că autoritățile statului sunt acele persoane juridice de drept public prin care puterea se exercită în stat. Așa cum s-a subliniat în doctrină , cele trei funcții principale ale puterii sunt funcția legislativă, cea executivă și funcția judecătorească. In acest context, precizăm că textul face referire la autorități care exercită funcții ce nu pot fi asociate cu „puterea de stat" (autoritatea mediatică, financiară, electorală, statistică morală sau științifică)."

Notă IR: Obișnuita diversiune terminologică, pentru a se distrage atenția de la fond. Să trecem peste încleștarea lingvistică: "puteri" versus "autorități" ca să observăm ce îi supără de fapt pe cerberii din CL: scoaterea puterilor subterane, care deturnează democrația,  în lumina Constituției! În ciuda camuflajelor, se știe cum lucreză puterea mediatică sau financiară. Dar ar fi grav pentru marii sforari ca ele să fie supuse unor norme constituționale. Pentru a se evita demascarea, se face iar apel la tenebroasa "doctrină". Ce-i aia, tovarăși juriști, o altă putere sau o altă autoritate? Ce e deasupra Constituției, și ne guvernează din cer, fără legitimitate electorală ?


" 9.      Cu privire la art.I pct.7, precizăm că norma propusă pentru art.3.1. alin.(l) ridică problema succesiunii statelor din punct de vedere al dreptului internațional, problemă care apare atunci când au loc modificări teritoriale care conduc la apariția unor noi  state. „Mutațiile pe care un teritoriu este susceptibil să le sufere și care dau naștere   unor   situații   calificate   în   dreptul   internațional   drept „succesiune" "9, sunt: reunirea mai multor state într-un singur stat; dezmembrarea unui stat; separarea sau secesiunea și transferul de teritorii. Statul succesor nu este un simplu moștenitor al drepturilor și obligațiilor statului predecesor. In prezent, în dreptul internațional contemporan, succesiunea statelor este reglementată prin Convenția referitoare la succesiunea statelor la tratate, adoptată la Viena în anul 1978 și prin Convenția referitoare la succesiunea statelor în ceea ce privește bunurile, arhivele și datoriile, adoptată la Viena în anul 1983. Mai mult, Guvernul României a încheiat înțelegeri internaționale referitoare la acest aspect, cum ar fi Protocolul dintre Guvernul României   și   Guvernul   Republicii   Croația   privind succesiunea la acordurile încheiate între România și Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, semnat la București la 5 martie 2004, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.951/2004. Prin urmare, statul român nu poate fi continuatorul statului național și unitar menționat în text, așa cum se propune prin proiect.

Având în vedere că alin.(2) prevede c㠄poporul român militează și acționează necontenit și pașnic, pentru Reîntregirea Patriei (...) cu respectarea prevederilor tratatelor și dreptului internațional", precizăm că modalitățile de modificare a teritoriului admise de dreptul internațional contemporan sunt următoarele10: modificările intervenite ca urmare a procesului de decolonizare; desprinderea unor teritorii de la un stat și formarea unui11 sau unor state independente12; alăturarea la teritoriul unui alt stat ori alăturarea unor state, în întregul lor, la alte state . Indiferent, însă, de modalitatea de dobândire sau de modificare a teritoriului, admisă de dreptul internațional, aceasta trebuie să aibă ca fundament consimțământul liber exprimat al populației care locuiește pe teritoriul în cauză14. In caz contrar, s-ar încălca cel puțin două dintre principiile fundamentale ale dreptului internațional, și anume: neamestecul în treburile interne ale altor state și dreptul popoarelor la autodeterminare. Prin urmare, referirea, în cuprinsul normei, la acțiunile poporului român pentru „Reîntregirea Patriei" vine în contradicție cu principiile dreptului internațional."

Notă IR: Ciudată pledoarie- împotriva continuității noastre istorice. Perorație filozofică despre destinul existenței compuse, care stîrnește multe întrebări.  Cum se naște statul care capătă dreptul să îndatoreze pe cei încă nenăscuți? Ce-i oferă identitate, voința indivizilor care-l compun sau înțelegerile internaționale (de masă verde, între diplomați care se fac că reprezintă populații) ? Cum ajung membrii unei convenții sociale să fie obligați de acorduri făcute de niște panglicari, în trecut? De ce nu am avea dreptul să anulăm înțelegerile care ne fac rău?  Învățăm ceva de la SUA, care a invocat "odious debt" cînd a inhățat California de la Mexic- și a recidivat de curînd în Iraq? Sau aceste atitudini nu sînt și pentru țări satelit? Nu ai voie să vrei reunificarea, dacă nu ești o Germanie? Pînă cînd trebuie să respectăm pactul Ribbentrop-Molotov? De unde au dedus juriștii CL că MCC nu dorește consultarea basarabenilor, că îndemnă la o acțiune de forță?  Dacă ne pretăm la interpretări, putem considera și că a respinge "acțiunile poporului român pentru „Reîntregirea Patriei", în numele ne-dreptului internațional, înseamnă a nega democrația și a promova un statut de colonie.

 

"10.     Norma propusă la art.I pct.9 pentru art.5 alin.(1.3) se referă la „genocidul antiromânesc de după 1944", fără ca această noțiune să fie  circumscrisă vreunei definiții care  să facă posibilă stabilirea criteriilor pe baza cărora s-ar putea realiza constatarea „participării la genocid"."

Notă IR: Remarca aceasta lămurește poziția politică a CL și arată efectul evitării lustrației în justiție. Instrumentele juridice ale genocidului comunist (împlinit de FSN-ul continuator), care nu ne permit de 24 de ani să deblocăm justiția , se fac că încă nu înțeleg despre ce e vorba. Trebuia precizat că articolul se referă la indivizi care, după ce au participat la crima împotriva umanității care a secerat românii mai tare ca războiul mondial,  au emigrat (benevol) în țări din care pot pretinde să revină, cu drepturi depline. Prudența MCC de a elimina articolele referitoare la genocid si la lustrația aferentă se dovedește o greșeală. Trebuiau lăsate, ca să fie clar care sînt criteriile participării la genocid... Chiar dacă legislatorii și juriștii complici s-ar fi simțit vizați.

 

"11.     La art.I pct.10, referitor la norma propusă pentru art.6  alin.(4) și (5), precizăm că recensământul reprezintă o operațiune statistică, astfel încât nu poate avea efect constitutiv de drepturi pentru anumite categorii de persoane, așa cum se prevede în proiect.  "

Notă IR: Recensămîntul produce statistici pe baza unor declarații individuale. Dacă o persoană nu-și asumă o etnie, printr-o declarație explicită, cum poate pretinde să-i fie respectată identitatea respectivă? Care ar fi mecanismul de evitare a etniilor declarate fictiv? Și care ar fi acela prin care membrii comunității pot ști ce etnie au concetățenii lor, astfel încît să poată observa dacă nu au obligații de fidelitate față de alte state, care intră eventual în conflict cu interesele țării; sau dacă nu practică discriminare în favoarea unor co-etnici? De exemplu, poate vrem să știm dacă incriminarea penală a antisemitismului a fost promovată de cercuri filosemite, pentru îngreunarea apărării intereselor economice românești. Sau dacă autonomia Ardealului e cerută de mulți unguri. Căci democrația românească nu poate promova decît interesele cetățenilor români.


12.       La art.8 alin.(5), astfel cum este propus la art.I pct.12, calificarea partidelor drept „persoane juridice de drept privat" nu este corectă, în raport cu statutul constituțional al acestor entități. Așa cum s-a precizat în doctrină15, „scopul asocierii în partide politice se delimitează de scopurile celorlalte asociații: scopurile partidelor politice sunt, pe de-o parte, formarea și exprimarea opiniilor politice ale cetățenilor, manifestarea libertății politice a acestora, conturarea și consolidarea societății politice și, pe de altă parte, obținerea majorității sufragiilor cetățenilor pentru cucerirea și exercitarea puterii prin realizarea propriului program politic".

Notă IR: Tot "în doctrină" se explica, pe stil vechi, de ce trebuie să ne supunem partidului-stat.... Eu mă abțin aici, pentru că am o altă poziție față de partidele politice, cărora nu le-aș mai permite să adminstreze țara, ci numai să incube soluții și specialiști, validați apoi direct de alegători. Sau, dacă li se oferă posibilități de acțiune mai mari ca ale altor asociații  civice, să le revină și responsabilități specifice- cum ar fi garantarea -pecuniară- a contractelor electorale. Problema este însă: care o fi dorința majorității românilor (informați).


13.       La art.I pct.14, referitor la norma propusă pentru art.ll alin.(2) teza finală, semnalăm faptul că, atât la nivel internațional, cât și la nivel național este reglementată posibilitatea încheierii, de către stat, a unor tratate care pot fi, în totalitate sau în parte, declarate secrete, în măsura în care acestea cuprind informații clasificate. In acest sens, menționăm și faptul că, în prezent, România este parte la mai multe instrumente juridice internaționale care au ca obiect de reglementare protecția informațiilor clasificate, dintre care amintim, cu titlu de exemplu: Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Republicii  Slovace privind protecția reciprocă a  informațiilor,  a materialelor și a documentelor secrete de stat, semnat la Bratislava la 3 septembrie 1999, ratificat prin Legea nr. 173/2000 și Acordul între Statele Membre ale Uniunii Europene, reunite în cadrul Consiliului, privind  protecția   informațiilor   clasificate   schimbate   în   interesul Uniunii Europene, semnat la Bruxelles, la 25 mai 2011, ratificat prin Legea nr.64/2013. Menținerea prevederii potrivit căreia tratatele nu pot  avea clauze  secrete,  ar conduce  la neîndeplinirea,  de  către România,   a  obligațiilor  asumate  pe  plan  internațional,   fiind  în contradicție cu norma prevăzută la alin.(l) al aceluiași articol. Mai mult, art.I7 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu modificările și completările ulterioare, enumera informațiile care intră în categoria informațiilor secrete de stat, aici regăsindu-se, inclusiv, relațiile și activitățile externe ale statului român, care, potrivit legii, nu sunt destinate publicității, precum și informațiile altor state sau organizații internaționale, față de care, prin tratate ori înțelegeri internaționale, statul român și-a asumat obligația de protecție. 

Notă IR: Aceste considerațiii sînt extrem de expresive, revelînd rolul aparatului juridic într-un stat uzurpat și tehnicile vicioase de argumentație puse în slujba obiectivului antisocial (cum ar fi "justificarea": sforăria trebuie să fie secretă.... pentru că e clasificată). Din nou legile (vechi) sînt puse deasupra Constituției (noi)- ca să nu devină evidentă lipsa de "sediu" valid a ideii aberante a contractelor secrete. Doi oameni pot păstra secretul privind o înțelegere contra unui al treilea. Dar între societăți democratice astfel de situații nu sînt normale, căci, pentru ca "dușmanul" vizat să nu știe ce se coace în taină, trebuie ca popoarele respective să nu afle ce s-a complotat în culise... în numele lor. Cum pot reprezentanții cuiva să aibă secrete față de cel reprezentat? Sau recunoaștem că e vorba de pseudo-reprezentare, de simularea democrației în interesul unor forțe obscure (cum ar fi cele care ar apăra "interesele europene" față de cele ale unor națiuni captive, fără ca adevărul să ajungă la urechile cetățenilor europeni). Legitimăm făcături ca pactul Hitler-Stalin? Acceptarea clauzelor secrete în acorduri făcute în numele popoarelor ar trăda incoerență/inconsecvență în gîndire- dacă nu ar fi vorba de o eroare premeditată.  

 

14.       La art.I pct.14, referitor la art.ll alin.(6), semnalăm că soluția   legislativă  propusă   ar   implica   o   reanalizare   a   tuturor tratatelor internaționale la care România este parte, pentru a se stabili dacă prevederile acestora sunt sau nu sunt contrare intereselor naționale, în raport cu noile dispoziții constituționale. O astfel de operațiune juridică este imposibilă, atât din punct de vedere al principiilor dreptului intern (tratatele respective făcând deja parte din ordinea juridică națională), cât și din punct de vedere al regulilor dreptului internațional. Astfel, chiar dacă s-ar accepta că o entitate (nedefinită în cuprinsul normei propuse), ar stabili că anumite tratate sunt „contrare intereselor naționale", supunerea lor „aprobării poporului, prin referendum național, inițiat de cetățeni, potrivit legii" ar fi imposibilă, întrucât respectivele tratate sunt deja în vigoare și produc efecte. Singura modalitate prin care, eventual, ar putea fi supuse aprobării poporului aceste tratate ar fi prealabila lor denunțare, urmată de o nouă negociere, semnare și aprobare a acestora, fapt care ar putea reprezenta, de fapt, o nerespectare de către România a obligațiilor asumate pe plan internațional.

Notă IR: Evident că despre denuțare sau renegociere este vorba, în cazul în care poporul dorește să se scuture de jugul unei semnături nocive- produsă, deseori, prin falsă reprezentare. Numai așa se poate rămîne în cadru democratic autentic. Cum să aibă trazacțiile făcute odinioară între cîțiva indivizi, prioritate față de voința actuală a unui întreg popor? Numai populația care poate denuța un acord internațional aservitor se auto-conduce cu adevărat. Altfel, avem colonialism, camuflat cu eufemisme.

 

15.       La art.I pct.20, semnalăm că norma propusă pentru art.17  alin.(2), referitoare la dubla cetățenie, nu se încadrează tematic în obiectul de reglementare al articolului, respectiv „Cetățenii români în străinătate". Pe de altă parte, soluția legislativă propusă este cel puțin discutabilă, având în vedere că impune cetățeanului să decidă cu privire la sfera noțiunii de „interese ale României" și „să aleagă cetățenia care îi convine".

Notă IR: Națiuni ca SUA interzic dubla cetățenie, pentru a evita conflictele de interese, datorate dublei fidelități. MCC a încercat un compromis, pornind de la constatarea că tranziția criminală a produs o uriașă diasporă. Românii rămași acasă trebuie să decidă dacă vor permite și celor plecați, aflați sub influențe diverse,  să le influențeze viața, fără a participa direct la ea. Și, mai general, dacă țara lor mai are sau nu o delimitare geografică clară.

 

16.       La art.I pct.29, referitor la art.29 alin.(l), precizăm că teza finală  a normei,  prin  care  se  exclude  posibilitatea „penalizării" „delictelor de opinie" face imposibilă angajarea răspunderii civile în cazul exprimării unor afirmații calomnioase, fapt care nu poate fi acceptat.

Notă IR:  Un exercițiu semantic rudimentar conduce la confuzie între "delictul de opinie" și "calomnie". Dacă pretind public că am informații certe despre un lucru dezonorant - poate că se pune problema agrersării păgubitoare a altuia (deși, în cazul unui funcționar public , poporul poate alege să nu pună stavile luptei anticorupție). Dar dacă spun că bănui pe cineva de un lucru, impresia fiind bazată pe intuiții și raționamente personale- nu au de ce exista restricții. A interzice cuiva, de exemplu, să desteste pe altcineva, sau să afirme că îl consideră nociv, înseamnă a-i reduce libertatea de conștiință, în dauna contractului social.

 

17.       Norma propusă la art.1 pct.31 pentru art.31 alin.(2.1) este redactată   ambiguu,   formularea  putînd   fi   interpretată  în   sensul instituirii obligației personalului salarizat din fonduri publice de a face publice toate achizițiile realizate, soluție legislativă excesivă, în mod evident.

Notă IR: Deși tropotesc pe claviaturi, juriștii români (ca și alte categorii de iubitori ai umbrei- politicienii, arhivarii etc) nu vor să ia notă de creșterea explozivă a capacității de gestiune informațională, cu ajutorul tele-informaticii. Dar noi știm că nu mai există un obstacol practic ca fișierele tăinuite prin birouri să fie scoase la lumină. E suficient să se elimine paravanele, ca "intranetul birocratic" să devină "internet democratic".  

 

18.La art.32 alin.(2), astfel cum este propus la art.I pct.32, semnalăm că eliminarea posibilității desfășurării învățământului într-o limbă de circulație internațională și în cadrul unităților de învățământ de stat constituie o restrângere a dreptului la învățătură, generatoare de discriminare  pentru  persoanele   care   nu   dispun   de  posibilitățile materiale de a urma cursurile unor „școli private".

Notă IR: Așa se vorbește.... limba internațională a neocolonialismului. Dacă tot producem specialiști ieftini pentru alții , de ce să ne mai încurcăm cu limba română? Să contribuie și Vasile, prin buget, la plecarea din țară a copiilor lui Gheorghe, școliți special în acest scop. Pînă cînd vorbim toți noua rusă.

 

19.       Norma propusă la art.I pct.33 pentru art.33 alin.(1.2), prin referirea la „degradarea conștiințelor", la „intoxicarea informațională" și la „supunerea la condiții de viață degenerative" este lipsită de precizia și claritatea cerute de stilul normativ.

Notă IR: Este justă pretenția la claritate, dar sînt lucruri care nu pot fi spuse (sintetic) cu expresiile clasice (construcții tipice ale limbajului de lemn). Cel căruia nu-i este clar ce înseamnă să degradezi conștiințe, să intoxici informațional și să supui la condiții de viată degenerative, de ce ar înțelege păsăreasca juridică ?  Cine și pe ce baze stabilește/impune populației vocabularul utilizabil și "stilul normativ"?  Nu cumva , așa cum semnalează Orwell în "1984", "Ministerul Adevărului" (constituțional) încearcă să împiedice înarmarea populației cu concepte și sintagme ce pot fi folosite eficace în războiul de sens?

 

20.            Referitor la art.34 alin.(l), astfel cum este propus la art.I pct.34, precizăm că statul nu poate garanta „dreptul la sănătate fizică și mentală", ci poate avea obligația de a lua măsurile necesare pentru ocrotirea sănătății populației, așa cum se prevede în textul actual al art.34 alin.(l).In ceea ce privește referirea expresă la calitatea hranei, precizăm că aceasta nu este necesară, întrucât rezultă din prevederea, în alin.(2), a obligației statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei și sănătății publice.Totodată, menționăm că obligația statului de a lua măsuri pentru a asigura „accesul cetățenilor la alimentație naturală, apă curată și aer curat" prevăzută în norma propusă pentru art.34 alin.(l.l) rezultă din dispozițiile art.35, potrivit cărora statul trebuie să asigure cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos și echilibrat ecologic. De altfel, precizăm că formularea propusă prin proiect este discriminatorie, întrucât textul se referă exclusiv la „cetățeni", în vreme ce prin art.35 alin.(l) dreptul la un mediu sănătos este recunoscut, așa cum este și firesc, „oricărei persoane" aflate pe teritoriul României, nu doar cetățenilor români.

Notă IR: Este poate bine să precizezi că statul doar garantează că va apăra (activ) sănătatea fizică și mintală, dar că nu poate și garanta reușita, în fiecare caz. Nu văd însă cu ce supără precizarea explicită a unor potecții, care s-ar putea și deduce. În ce privește garantarea constituțională a drepturilor vizitatorilor, eu văd temeiul lor moral, dar nu și pe cel democratic- căci legitimitatea contractului social derivă din co-asumare. Cadrul de tratare a vizitatorilor ar trebui reglat prin prevederi aparte.

 

21.       Cu privire la art.34 alin.(5), astfel cum este propus la art.I pct.34,   precizăm   că,   odată   cu   aderarea  României   la  Uniunea Europeană,  politica în  domeniul comerțului  intră în  competența

exclusivă a Uniunii Europene. în acest sens, potrivit art.207 din Tratatul   privind   Funcționarea   Uniunii   Europene,   „Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile care definesc cadrul în care este pusă în aplicare politica comercială comună". In cazul în care trebuie negociate și încheiate acorduri cu una sau mai multe țări terțe ori organizații internaționale, se aplică prevederile art.207 și 218 din același tratat. în consecință, interdicția prevăzută în cuprinsul normei  de  la  alin.(5)   al  art.34   este  contrară  dreptului  Uniunii Europene.

Notă IR: Așadar, dacă acolo, sus, se decide să consumăm toxinele agriculturii intensive și să eliminăm alimentația naturală, va trebui să ne pliem.... Garantarea sănătății nu ne poate apăra și de îmbolnăvirea prin UE...  Ni se pot impune și reguli care să ducă la distrugerea unor ramuri ale economiei? Sau la favorizarea unor corporații străine, în căutare de piață de desfacere, față de întreprinzătorul român?  Ne amintim de vremea în care statul comunist sprijinea SOVROM sau fixa cote și prețuri de achiziție prin decret... Dacă prin "politică comercială comună" se înțelege dreptul statelor mari să impună condiții comerciale țărilor mici, prinse în plasa UE- trebuie ieșit din jug, sau trebuie aruncată Constituția națională la coș și asumat rolul de provincie europeană, reglementată numai prin drept european. Ce să ne mai jucăm de-a democrația, într-o cetate în care  ordinele vin din exteriorul zidurilor? 

 

22.       La textul propus la art.1 pct.43 pentru art.41 alin.(2.1), sintagma „raporturi de muncă abuzive" este restrictivă, având în vedere că există persoane care își desfășoară activitatea și în temeiul altor modalități legale decât în temeiul unui raport de muncă, cum ar fi raporturile de serviciu, reglementate prin Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Notă IR: Se poate completa, dacă se urmărește și protecția respectivei categorii. Dar nu este sigur că e vorba de o situație similară. Funcționarii publici ar trebui să aibă drepturi și obligații specifice. De regulă, birocrații își asigură condiții indecent de avantajoase, deturnînd mașinăria statului în favoarea lor. Au devenit stăpînii stăpînilor lor: cetățenii pe care ar trebui să-i servească.

 

23.       Norma din cuprinsul art.42 alin.(2), astfel cum este propusă la art.I pct.44, prin care anumite activități sunt considerate „muncă forțată permisă"  nu  este  corelată cu  dispozițiile  art.4 pct.3  din

Convenția   Europeană    a    Drepturilor    Omului,    potrivit    cărora desfășurarea muncii în situațiile enumerate la lit.a)-c) nu se consideră muncă forțată.

Notă IR: Adică? Ce ar trebui făcut? Să  interzicem obligarea la astfel de munci, sau să pretindem că obligarea nu se numește forțare, dacă racordezi eufemismele la CEDO?

 

24.            Modificarea art.44 alin.(2) astfel cum este propusă la art.I pct.46, în sensul excluderii menționării posibilității cetățenilor străini și apatrizilor ca, în anumite condiții, să poată dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, nu poate fi acceptată, întrucât acordarea acestei posibilități este necesară ca urmare a faptului că România este stat membru al Uniunii Europene cu drepturi și obligații depline.   Pentru   acest   motiv,   țara   noastră   trebuie      respecte reglementările Tratatelor Uniunii Europene, inclusiv cele referitoare la asigurarea liberei circulații a persoanelor (art.45 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene). Această posibilitate a fost acordată prin Legea de revizuire a Constituției din anul 2003. Precizăm că, analizând   respectiva   normă,   Curtea   Constituțională,   în   Decizia nr. 148/2003, a subliniat următoarele: Integrarea României în Uniunea

Europeană presupune respectarea dispozițiilor acquisului comunitar privitoare la libera circulație a capitalurilor, la drepturile cetățenilor europeni de a investi și de a dobândi bunuri în condiții de egalitate cu cetățenii români.   Curtea Constituțională observă că posibilitatea realizării acestor obiective este îngrădită de dispozițiile art.41 alin.(2) teza finală din Constituția României, prin care se interzice cetățenilor străini și apatrizilor să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor. Pentru înlăturarea acestei interdicții și pentru instituirea unor  garanții  ale   dreptului   de proprietate privată  se propune modificarea art.41. Prima modificare vizează denumirea articolului, în sensul că, în locul denumirii "Protecția proprietății private", se propune sintagma "Dreptul de proprietate privată". Cea de-a doua modificare  vizează  chiar  alin.(2)   al  art.41.   în   noua  redactare proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular,  iar cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea la  Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin legea organică, precum și prin moștenire legală. Curtea Constituțională constată că sunt înscrise în această nouă redactare suficiente garanții constituționale pentru exercitarea acestui drept în conformitate cu interesul general și cu respectarea prevederilor acquisului comunitar". Pe cale de consecință, este evident că nu poate fi acceptată modificarea art.44 alin.(2), întrucât se exclude posibilitatea cetățenilor străini și a apatrizilor ca, în anumite condiții, să poată dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor.

Notă IR: Cu asta, este desavîrșită demonstrația faptului că acești juriști, simulează doar orientarea democratică  și corectitudinea logică,  lucrînd de fapt în slujba stăpînilor lor vremelnici, împotriva intereselor poporului român. Găsim în acest fragment recuzita retorică tipică, pusă în slujba manipulării juridicoase. Romanii sint liberi, in țara lor liberă .... dar nu să își apere interesele, sau măcar glia. Convenții oculte, făcute între dresori ai națiunilor europene, ne guvernează constituția, controlată neofanariot. Statul slugă trebuie să se lase explotat neocolonial, văduvit de industrie competitivă locală, golit de resurse, ocupat funciar.  În timp ce cotropitorul "integrant", care pretinde libera circulație a bișniței, nu respectă dreptul la libera circulație a consumatorilor care vor să producă... În numele "echității" (egalității!!) se permite celor cu putere de cumpărare de zece ori mai mare, să acapareze pămîntul de sub picioarele românilor, care nu au cum face față atacului. Atîta timp cît nu ni se asigură condiții egale de acces la veniturile europene, de ce ne-am vinde și pamîntul pe nimic, așa cum ne-am vîndut și puterea de muncă? Va răspunde cineva pentru acest nou episod genocidar, acest jaf funciar efectuat prin lege? Nu- atîta timp cît ideea responsabilității pentru criminalitatea juridică nu-și face loc în Constituție.

 

25.            Normele din cuprinsul art.44 alin.(17) și (18), astfel cum sunt propuse la art.I pct.46, prin reglementarea exproprierii drept sancțiune pentru neîndeplinirea anumitor obligații, vin în contradicție cu alin.(3) al art.44, rămas nemodificat, potrivit căruia nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Precizăm că o eventuală extindere, la nivel constituțional, a cazurilor în care se poate dispune exproprierea ar încălca limitele revizuirii Constituției, prin suprimarea unei garanții a dreptului la proprietate. În acest context, precizăm că și normele propuse pentru art.44 alin.(ll), precum și pentru art.135.1 alin.(2) (propus la art.I pct.161) au ca efect, de fapt, operarea unor exproprieri în ceea ce privește „baza materială a autorităților și instituțiilor publice" sau „capitalul vândut de statul român până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Notă IR:  Cauza pedepsirii celor are au jefuit poporul romîn și reparării daunelor nu este de utilitate publică? Nu poporul fixează limitele expropierilor necesare supraviețuirii sale? Înțelegînd că dreptul natural la existență, individuală și colectivă, este deasupra dreptului la proprietate- o convenție socială reglabilă, în funcție de context- ca orice contract.

 

26.       La art.I pct.47, referitor la art.45 alin.(4), apreciem că soluția   legislativă   privind   prevederea   competenței   exclusive   a instanțelor judecătorești   de   a  autoriza  desfășurarea  de   activități economice nu se justifică, întrucât excede funcției judiciare pe care o îndeplinesc respectivele instanțe.

Notă IR:  Și eu am avut rezerve privind acest aliniat. Căci nu văd de ce o activitate economică ar avea nevoie de vreo aprobare. Dacă încalcă legile- se poate interveni, pe baza lor.

 

27.            Semnalăm faptul că denumirea propusă la art.I pct.48 pentru art.46.1, și anume „Dreptul la locuință", nu este în concordanță cu prevederile art.31 din Carta socială revizuită, ratificată de România prin Legea nr. 74/1999. Potrivit Cartei, în vederea asigurării exercitării efective a dreptului la locuință, părțile se angajează să ia măsuri destinate: să favorizeze accesul la locuință la un nivel adecvat; să prevină   și      atenueze   lipsa  locuințelor,   în   vederea   eliminării progresive a acestei situații și să facă accesibil costul locuinței pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente. Prin urmare, există o neconcordanță între denumirea articolului și conținutul acestuia, ceea ce conduce la dificultate în aplicarea prevederilor Cartei. Precizăm că prin legea de ratificare, România a făcut rezervă cu privire la aplicarea art.31 din Cartă.

Pe de altă parte, referitor la norma din art.46.1 alin.(3), precizăm că gajul nu poate fi constituit decât în ceea ce privește bunurile mobile, nu și imobilele, așa cum prevede textul.

Notă IR:  Nu dispun de formularea MCC la acest punct.

 

28.       La art.49, astfel cum este propus la art.I pct.50, considerăm că prin modificarea propusă, respectiv înlocuirea sintagmei "copii și tineri" prin cuvântul "minori", se restrânge aria persoanelor care beneficiază de protecție.

Notă IR:  Dacă românii vor, pot stabili că tinerii ne-minori pot beneficia de o protecție specială. Dar ar fi o atingere a principiului non-discriminării.

 

29.       La art.I pct.59, referitor la art.60, instituirea obligației Avocatului poporului ca, în raportul anual, să facă aprecieri asupra modului de respectare a „contractului electoral" de către cei aleși în

funcții publice excede obiectului de activitate al acestei instituții, astfel cum este stabilit la art.58 alin.(l) - propus la art.I pct.57.

Notă IR:  Ușor de rezolvat. Mai greu e de tranformat această instituție într-un instrument real prin care poporul poate combate cotropirea puterii. MCC încearcă să facă niște pași în acest sens. Ce poate fi mai grav pentru cetățean decît frauda politică, marea cauză a încălcării drepturilor celor prinși în capcana statului uzurpat?

 

30.            Referitor la textul propus la art.I pct.62 pentru art.61 alin.(4),  potrivit  căruia Parlamentul  este  alcătuit  dintr-o  singură Cameră, semnalăm că o astfel de soluție legislativă a fost prevăzută și

în proiectul de lege pentru revizuirea Constituției asupra căruia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr.799/2011. Cu această ocazie,  instanța de contencios constituțional a arătat că această

modificare  nu pune  în  discuție  niciuna  dintre  limitele  revizuirii prevăzute de art.I52 din Constituție, ci reprezintă exclusiv o opțiune politică asupra căreia se vor pronunța participanții la procedura de revizuire a Constituției. Nu trebuie ignorate totuși, în exprimarea acestei opțiuni, tradiția statului roman și avantajele pe care le oferă o structură bicamerală a Parlamentului în raport cu cea unicamerală. Curtea a reținut în acest sens că, în mod tradițional, Parlamentul României a avut o structură bicamerală. Această structură a forului legiuitor, consacrată în anul 1864, prin „Statutul dezvoltător al Convenției de la Paris " al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a continuat să existe sub imperiul Constituțiilor din 1866, 1923 și 1938, fiind întreruptă doar în perioada regimului comunist, când reprezentanța națională era unicamerală - Marea Adunare Națională. După revoluția din decembrie 1989, prin Decretul - lege nr.92/1990 pentru alegerea Parlamentului și a Președintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.35 din 18 martie 1990, act în baza căruia s-au organizat alegerile din mai 1990, a fost reintrodusă formula bicameralismului. Constituția din 1991 a preluat, cu unele modificări, această structură a Parlamentului, menținută cu prilejul revizuirii Legii fundamentale din anul 2003. Modificarea textelor incidente în materie, realizată cu prilejul revizuirii, a vizat doar trecerea la un sistem de bicameralism funcțional.

Notă IR:  I-a întrebat cineva pe juriștii CL ce gusturi politice au ei, ce preferințe? I-a apucat conservatorismul (pe care-l resping, acolo unde își are rostul) pe un subiect față de care românii s-au pronunțat prin referendum, fără a fi ascultați (lucru trecut sub tăcere aici)?  Dar dacă CL ar fi pus în discuție modul în care s-a ajuns la respectivul plebiscit, să denunțe faptul că populația nu a avut la dispoziție o alegere optimă, ar fi scos la lumină carențe ale practicii referendare, și ale dreptului care pretinde a ne guverna viața.

 

31.       La art.I pct.63, referitor la art.62, este de discutat dacă excluderea  dreptului   la  un   loc   de   deputat  pentru   organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care nu întrunesc în

alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, prevăzut în prezent de art.62 alin.(2), nu este de natură a crea o discriminare între cetățenii care aparțin unor minorități naționale.

Avem în vedere că, așa cum s-a subliniat în doctrină16, această prevedere   constituțională   „permite   cetățenilor   care   aparțin   unei minorități naționale să-și manifeste vocația electorală în cadrul unei

organizații reprezentative".Totodată, în literatura de specialitate 17 s-a reținut că norma „reprezintă una din modalitățile prin care cetățenii români aparținând minorităților naționale își realizează propriile aspirații, la nivelul reprezentanței naționale".

Notă IR: Din nou dăm peste recursul extra-legal la "literatura de specialitate", prin care se susține o speculație. De ce ar avea 100 de cetățeni dreptul de a avea un reprezentant în parlament, adică tot atît cît 25 de mii, discriminarea operînd pe criterii etnice, în numele echității? Atunci să oferim cîte un loc și pentru reprezentarea aspirațiilor microbiștilor, balerinilor, cascadorilor, hingherilor, ateilor, depresivilor, etc... ajungîndu-se la un fel de senat corporatist (în sensul interbelic).  Ce-i împiedică pe minoritari să susțină un candidat independent? Nu mai bine s-ar elimina partidele etnice, dacă apare prin ele o discriminare în favoarea minoritarilor mai numeroși? Pe cînd cîte un parlamentar pentru un malgaș, doi salvadorieni,  trei islandezi și patru mongoli- împămînteniți în România?.

 

32.       La art.I pct.74, referitor la art.71 alin.(2.2), precizăm că stabilirea pedepsei în cazul săvârșirii unor infracțiuni nu poate fi realizată prin norme constituționale, ci doar prin norme de drept penal.

Observația este valabilă pentru toate situațiile similare din cuprinsul proiectului.

Notă IR:  Codul penal se referă la nerespectarea legilor și prea  puțin la deturnarea legalității de către uzurpatorii puterii, care o folosesc împotriva cetățenilor, degenerare patologică fatală, de care Constituția trebuie să se ocupe cu prioritate. Nimic nu poate împiedica un popor să reglementeze la nivel constituțional fenomene care atentează la supraviețuirea sa. Mai ales dacă e vorba de infracțiuni care lovesc direct în ordinea constituțională. Juriștii CL  nu ar trebui să apere "drepturile" (interesele) celor care distrug legitimitatea legalității.

 

33.       La art.I pct.78, referitor la norma propusă pentru art.74, soluția   legislativă   privind   eliminarea   limitărilor   referitoare   la domeniul   de   reglementare   a   inițiativelor   legislative   cetățenești prevăzute în prezent de art.74 alin.(2) este discutabilă. Menționăm că, în doctrină,  s-a subliniat că problemele fiscale,  cele cu caracter internațional,   amnistia  și  grațierea  au  fost  excluse  din  obiectul inițiativei  legislative  a  cetățenilor pentru  a  se  evita propunerile legislative demagogice

Notă IR:  Stupefiantă notă!  Este demagogie a da cetățenilor posibilitatea reală să se apere de abuzurile puterii, care îi lovește pe linie fiscală sau îi aservește străinilor... Ce răsturnare nerușinată a evidenței!  Cînd tocmai faptul că supușii statului nu se pot opune dărilor și înaltei trădări, adică nu pot rezista malversației neocoloniale, este marca marii demagogii care subminează contractul constituțional. Pentru cine lucrează acești juriști, care nu vor ca membrii simpli ai societății să se poată emancipa din postura de sclavi cu iluzia libertății, avînd un cuvînt de spus privind birurile?   

 

34.       La art.1 pct.83, referitor la art.79, semnalăm că se propune schimbarea regimului juridic al instituției Consiliul Legislativ, din organ consultativ de specialitate al Parlamentului, în instituție publică autonomă, condusă de un președinte ales de popor. Prin această schimbare nu mai este precis conturată natura juridică a instituției și nici rolul exact al acesteia. Pe de altă parte, modalitatea alegerii în acest fel a președintelui Consiliului Legislativ pare excesivă în raport cu atribuțiile pe care le îndeplinește.

Notă IR:  Curat dezinteresat , nu-i așa? Domnii din CL nu vor să ajungă sub controlul cuiva numit de popor prin alegeri, deci pretind să rămînă o instituție operînd discret, în afara unei supravegheri publice eficace. În acest scop,  ei își subestimează importanța (și resposabilitățile...). Puțini știu că trăim într-o lume plămădită de experți juridici, că acești "tehnicieni" pun pe masa validatorilor legislativi labirinturi perfide, pe care puțini parlamentari au posibilitatea de a le analiza cu atenție, atunci cînd le votează. Consultanții aceștia ne-au plămădit continuu plasa regulilor toxice, dar nimeni nu i-a pedepsit sau lustrat pentru asta.

 

35.       La art.I pct.87, referitor la art.81 alin.(1.2), stabilirea prin Programul   Național   de   Dezvoltare   a   României,   a   dinamicii indicatorior economici și sociali prevăzuți la lit.a) - k) este specifică unei economii planificate, și nu economiei bazate pe libera inițiativă și concurență, așa cum se prevede în cuprinsul art.135 alin.(l), propus la art.I pct.160.

Notă IR:  Jenant mini-panseu despre raportul dintre libertatea individuală de intreprindere și nevoia de planificare în societate, dintre componente și sistem. Cît trupeu îți trebuie ca să vorbești pe acest ton, după 24 de ani de tranziție devastatoare, realizată în numele "liberei inițiative"... Astfel de inamici ai statului puternic, sînt mai eficaci decît anarhiștii. Dacă acestor experți din CL li s-ar cere avizul despre managementul României, pregătirea lor intelectuală ar trebui să fie super-interdisciplinară.  De aceea ei trebuie să se ocupe numai de ce pot face cu oarecare meșteșug: să observe coerența eșafodajului constituțional, ca temelie a protocoalelor de negociere, inclusiv în problema nivelului de macro-planificare. Hotărăște poporul român, pus în gardă corect privind consecințele,  dacă România așteaptă lucrarea "mîinii invizibile", sau dacă pune în funcție o strategie globală de dezvoltare.   

 

36.       Norma propusă la art.I pct.91 pentru art.85 alin.(l) lit.k), prin instituirea unei sancțiuni radicale - dizolvarea Parlamentului în cazul nerespectării unui termen destul de scurt de 60 de zile în care trebuie să se pronunțe asupra respectivelor proiecte de lege - este de natură a avea efecte negative atât asupra calității actului de legiferare, cât și asupra stabilității politice a țării.

Notă IR:  Dacă poporul ar trece la putere, evadînd din rotativa ramurilor mafiei feseniste, care a fructificat genocidul comunist,  nu s-ar atinge singura stabilitate politică respectabilă? Și nu e bine ca falsa reprezentare să fie corectată repede? Un ticălos nu trebuie lăsat să mai facă rău nici o zi, în numele "stabilității". Cît timp ar vrea CL să tolerăm deturnarea parlamentului, văzînd că propunerile poporului (referendumul privind numărul de parlamentari, semnăturile pentru legea Cojocaru) nu sînt luate în discuție?  

 

37.       în cuprinsul normei prevăzute la art.1 pct.127 pentru art.118  alin.(l) teza finală se prevede faptul că armata română nu poate participa decât la operațiuni militare care au ca scop eliberarea teritoriilor ocupate vremelnic de agresori  externi  și neutralizarea capacităților militare ale agresorilor, ceea ce exclude, între altele, și participarea armatei române la operațiuni de menținere a păcii și asecurității internaționale. Acest fapt contravine prevederilor Cartei Organizației Națiunilor Unite, care, la art.43, dispune următoarele: „Toți Membrii Națiunilor Unite spre a contribui la menținerea păcii și securității internaționale, se obligă să pună la dispoziția Consiliului de Securitate, la cererea sa și în conformitate cu un acord sau  acorduri speciale, forțele armate, asistență și înlesnirile, inclusiv dreptul de trecere, necesare pentru menținerea păcii și securității internaționale".

Prin urmare, menținerea, în cuprinsul proiectului, a normei, în actuala redactare, va atrage răspunderea internațională a statului român, pentru neîndeplinirea obligaților asumate.

Notă IR:  Și dacă românii nu înghit cacealmaua imperială cu "răboiul de prevenire" întru "menținerea păcii", care ne-a dus la rușinoasa participare la agresiunile rapace din Iraq sau Afganistan? Și dacă ei nu uită că rușii ne-au ocupat, jefuit și înrobit în numele prietenii dintre popoarele comuniste? Îl poate obliga un jurist CL pe un cetățean, prin ucaz lingvistic,  să considere că pătrunderea pe teritoriul unei țări în alt scop decît de eliberare, nu poate fi o acțiune pentru "menținerea păcii și securității"- deci că prevederile MCC nu încalcă nici un tratat?

 

38.       La art.125 alin.(2.2), astfel cum este propus la art.I pct.139, prevederea sancțiunii revocării din funcție a judecătorilor „care s-au făcut vinovați de decizii greșite", în lipsa oricăror alte circumstanțieri este de natură a afecta principiul independenței judecătorilor.

Notă IR:  Iată că aici se doresc detalii. Dacă este așa de greu de înțeles ce înseamnă "decizii greșite" și de imaginat mecanismele care le pot repera , se poate adauga: "Se vor arhiva 50 de ani toate dosarele din instanțe. Se va institui un organism/mecanism de verificare a acestor dosare. Se va stabili prin lege și numărul de abuzuri care conduce la demiterea judecătorului vinovat". Și dacă tot combatem ambiguitatea, ce-ar fi să o depășim și pe aceea din expresia găunoasă "independența judecătorilor"? Sigur că un judecător trebuie să decidă fără nici o influență exterioară, conform dreptății și legii.  Dar poate fi el indepedent în sensul de a da decizii abuzive, fără a fi tras la răspundere?

 

39.       Norma propusă pentru art.127 alin.(5) la art.I pct.141, referitoare   la   punerea   la   dispoziția   publicului,   pe   internet,   a conținutului dosarelor de judecată, este de natură a încălca dreptul laviață intimă, familială și privată consacrat de art.26, soluția legislativă fiind, pentru acest motiv, inacceptabilă.

Notă IR:  ??. Dar ședințele de judecată nu sînt publice? Cine nu vrea să se dea în spectacol, să nu recurgă la justiție sau să nu comită delicte. Prioritatea României acum este maxima transparență a actului de justiție, care, lăsat înafara privirilor indiscrete,  e pe cale să răpună dreptatea și socialitatea. Se dorește ca judecători să poată în continuare face ce vor din victimele lor, ca niște călăi în serie, serviți regește de patologia societății?

 

40.       La art. 134.5 alin.(5), astfel cum este propus la art.I pct.154, referirea din teza finală la „sancțiunile prevăzute de lege pentru dare și luare de mită" este greșită, întrucât sub denumirea de „mită electorală" sunt reunite fapte care nu au vreo legătură cu infracțiunile de luare și

dare de mită.

Notă IR:  Observație justă, amendînd o neatentă operare cu termenii, metafora folosită de MCC ducînd la confuzie. Cumpărarea electoratului nu e asimilabilă mitei ci pervertirii grave a democrației, deci ar trebui penalizată exemplar și mai ales prevenită- prin împiedicarea folosirii averilor în lupta politică. Ne putem deci întreba, dacă o Constituție nu ar trebui însoțită de un dicționar de termeni și expresii, ca orice contract serios.

 

41.       Din redactarea propusă la art.I pct.157 pentru art.134.8 alin.(4) - (7) rezultă că Autoritatea Științifică ar reprezenta o adevărat㠄forță conducătoare" a societății, întrucât Programele asumate de candidați, precum și inițiativele legislative și proiectele finanțate de la bugetul  public  național  trebuie     se   coreleze   cu   Strategia  de dezvoltare a României, elaborată de respectiva Autoritate. O astfel de reglementare,  care  conferă unei  autorități  o  putere  supraodonată tuturor celorlalte autorități ale statului, este în dezacord cu principiul separației și echilibrului puterilor în stat.

Notă IR:  Textul C.C. nu conferă Autorității Științifice decît un rol consultativ, de incubator de proiecte și sursă de analize riguroase. Dar dacă această Autoritate ar deveni putere deplină în stat, cu acordul poporului român- nu văd cu ce s-ar știrbi democrația. Dimpotrivă, de-abia așa ar fi atenunată o carență a recurgerii la votul popular- sub presiunea politicianimului partidist. Poporul are nevoie de un reper de autoritate neinteresată, de opinia înțelepților care nu au putere de decizie. 

 

42.            Normele referitoare la autoritățile locale, astfel cum sunt propuse la art.1 pct.158 cuprind în detaliu atât modalitatea de alegere, cât și organizarea și funcționarea respectivelor autorități. Precizăm că astfel de reglementări trebuie să se regăsească în lege, și nu în Constituție.

Notă IR:  Protocolul central de organizare a unei societăți unitare trebuie să fie un tot coerent. Problema grea este de principiu: care e legitimitatea nivelului local de decizie colectivă, suprapus peste nivelul central? Interferează două metabolisme sociale, așa cum trăiește celula in corp, sau două etaje ale unei unice structuri, ierarhizate? E nevoie de subsidiaritate ca să recunoști entității locale dreptul la propria ei democrație, deci la existențialitate politică? Poate funcționa (democratic) o țară în care fiecare localitate are alt cod, pe lîngă cîteva prevederi comune? Dar dacă așa ceva nu e posibil, nu înseamnă că o construcție ca UE nu e compatibilă cu democrația la nivel național?    

 

43.       în ceea ce privește instituirea, potrivit art.I pct.159,  a „Asociațiilor comunitare", apreciem că aceasta nu face decât să multiplice în mod inutil numărul de entități care reprezintă interesele

comunităților locale. Dincolo de această observație, trebuie precizat că instituirea, la nivelul Legii fundamentale, prin dispozițiile art. 134.84 lit.j), a atribuției unei entități de a organiza „manifestații de protest ale membrilor" împotriva actelor normative, împotriva autorităților publice sau împotriva agenților economici, indiferent de motivul organizării respectivelor manifestații, reprezintă o modalitate de instigare la rezolvarea pe calea „presiunii străzii" a unor probleme care trebuie soluționate prin recurgerea la proceduri și mecanisme de control prevăzute de lege. Desigur c㠄dreptul de a protesta" este o componentă esențială a libertății de exprimare, însă nu este necesară reglementarea, ca „atribuție" a unei entități, de „a organiza manifestații de protest".

Notă IR: Interesantă observație. De ce nu ar fi protestul împotriva abuzurilor o funcție cheie într-o democrație, lucrînd pentru apărarea cetățeanului de putere- și nu invers?  Există un pericol mai mare decît folosirea instituțiilor puternice ale statului împotriva celor prinși în plasa lor?  Poate că într-adevăr infrastructura propusă de CC pentru transformarea activității civice într-o "putere a cetățeanului" e cam stufoasă. Dar ea are meritul de a scoate civismul de pe tușa pe care e ținut acum, ca să consume steril energiile celor ce se implică, pentru diverse cauze , fără a susține un partid. 

 

44 În legătură cu textul art.135 alin.(2) litd), propus la art.I pct.160,  precizăm  că norma nu  este  corectă,  întrucât veniturile obținute din muncă aparțin prestatorilor muncii, prin urmare nu pot fi

supuse unei „distribuții echitabile" din partea statului. Referitor la Fondul Național de Capital Distributiv, care urmeaz㠄să fie utilizat pentru împroprietărirea cetățenilor țării cu capital productiv", semnalăm că norma propusă la alin.(2) lit.e) tinde să aducă atingere dreptului de proprietate privată al cetățenilor, garantat de Constituție, precum și proprietății publice și private a statului.

Notă IR: Dar taxarea cîștigurilor din muncă, mai tare chiar decît cele speculative, de ce este practicată intens? Cu ce drept bagă statul mîna în buzunarul cuiva care a făcut altuia un serviciu?  Și cine a demonstrat că averile care ar urma să fie taxate, adică cele jefuite în timpul tranziției, sînt realizate prin muncă?  Cît privește valoarea pensiei, am atras atenția MCC că ea trebuie stabilită nu numai respectînd principiul contribuției și cel al solidarității, ci și calculele actuariale.

Dar aici merită în primul rînd consemnată prudența celor din CL, care evită înfruntarea frontală a "Legii Cojocaru". Oare de ce?

 

45.       La art.I pct.161, referitor la art. 135.1, norma de la alin.(7) este în contradicție cu alin.(9) al aceluiași articol, potrivit căruia sumele sunt transformate în cote individuale și alocate prin concursuri de proiecte.

Notă IR: Există într-adevăr o anume contradicție între spiritul unei împroprietăriri- reparatorii și necondiționate și cel care cere beneficiarilor să treacă de filtrul unor concursuri de proiecte. Nu am putut să-l conving pe domnul Cojocaru să renunțe la această formulă, care ar creea oportunități de corupție pentru birocrația stufoasă care s-ar ocupa cu evaluarea proiectelor- cu suspiciunile de rigoare. Eu nu aș vota deci aliniatul 9. Se manifestă însă și aici carența votării constituției- la pachet, pe care cei din CL o știu foarte bine. Dintotdeauna "poporul" înghite referendar tot felul de găluște, plasate în supa constituțională. 

 

46.            Inițiativa legislativă cetățenească cuprinde reglementarea unor instituții care, în mod normal, nu trebuie prevăzute în cuprinsul Legii fundamentale, cum ar fi dispozițiile privind Fondurile naționale de la art.135.1, 135.2, 135.3, 135.4, 135.5, 135.6, 135.6, astfel cum sunt propuse  la  art.I  pct.161   -   167.   Mai  mult,  potrivit  proiectului, respectivele fonduri ar urma să funcționeze  ca instituții publice subordonate Guvernului, fără a se preciza calitatea conducătorilor și, totodată, a gestionarilor acestor fonduri.

Notă IR: Reglementarea respectivelor fonduri (de capital distributiv, de pensii, de șomaj, asigurări de sănătate, inovare, mediu, valutar) este o dovadă că MCC vrea să micșoreze plaja de manevră a celor care ajung la cîrma statului, să facă un pas în direcția concretizării tezelor de principiu,  prin instrumente operaționale, cu fundament solid. Cît privește calitatea conducătorilor și gestionarilor... încă nu a găsit nimeni leacul magic.  

 

47.       La art.I pct.171, referitor la art.135.10 alin.(l), precizăm că rezervele internaționale ale unui stat cuprind aur și valută, nu doar aur, cum greșit s-a reținut în text.

Notă IR: Cine "precizează" aici și de ce? Să fie glasul din umbră a celor care au ocupat Banca Națională și instrumentează aservirea poporului român, profitînd de faptul că sînt feriți de lumina Constituției?  Excluderea hîrtiilor fără acoperire reală,  din categoria "rezerve"- nu e un accident, ci este un demers fundamental întru însănătoșirea finanțelor publice. De ce am tolera combinația între jaful de la Roșia Montană  și acumularea de pseudo-valori exportate ocult?

 

48.       La art.1 pct.176, referitor la art.138 alin.(3), soluția de dizolvare a Parlamentului trebuie reanalizată, deoarece, în această situație, lipsește reglementarea cu privire la sursa de finanțare a cheltuielilor aferente respectivelor alegeri, în cazul în care bugetul nu este aprobat, iar bugetul precedent nu cuprinde capitole pentru astfel de destinații.

Notă IR: De ce nu ar cuprinde capitolele de rigoare? Precizînd eventual limitarea cheltuielilor electorale, prin folosirea tele-informaticii. Fără o astfel de soluție, combinată cu măsurile contra falsurilor și cu eliminarea pragurilor de prezență, orientarea către democrație participativă/directă - nu poate fi materializată. Dar cu mijloace adecvate, bugetul ar putea fi aprobat direct de popor, pe capitole. Ce rămîne din libertate dacă alții hotărăsc la ce trebuie folosiți banii strînși de la noi?     

 

49.       Norma din art.147 alin.(5), astfel cum este propusă la art.I pct.185, potrivit căreia poporul poate, prin referendum național, să modifice,     completeze  sau    anuleze  orice  decizie  a  Curții

Constituționale este incompatibilă cu principiile statului de drept. O astfel de prevedere anulează, de fapt, orice semnificație a deciziilor Curții, lipsindu-le de eficiența necesară. Precizăm că, așa cum s-a

pronunțat Curtea Constituțională în Decizia nr. 1/2011, niciun instrument juridic prevăzut de Constituție nu poate fi lipsit de eficiență, golirea lui de conținut determinând caracterul lui iluzoriu și, implicit, încălcarea principiului constituțional al statului de drept.

Notă IR: Și uite așa rămîne "poporul" la cheremul Curții Constituționale, care-și bate joc de el și de ideea democratică, de atîția ani. Cine crede că exagerez, poate citi uluitoarele decizii ale micii benzi de Dumnezei vicioși rămase la timona legalității, care sabotează emanciparea noastră, de peste 20 de ani. Căci de atîta grijă pentru eficiența instrumentelor juridice, poporul a rămas fără eficiență, întreaga constituție căpătînd un caracter iluzoriu.

 

București Nr.47/16.01.2014

Având în vedere observațiile formulate, rezultă că prezenta inițiativă cetățenească, prin amploarea intervențiilor legislative care afectează concepția generală și caracterul unitar al Constituției, în loc să aducă un plus de valoare actualei reglementări, nu ar face decât să favorizeze interpretările eronate și confuziile cu privire la normele din cadrul Legii fundamentale. Totodată, așa cum s-a arătat, inițiativa legislativă nu întrunește condițiile necesare unei legi de revizuire a Constituției, întrucât depășește limitele impuse de art.152 din Legea fundamentală și cuprinde reglementări contrare principiilor statului de drept și principiilor rezultate din tratatele internaționale la care România este parte, astfel încât nu poate fi promovată în redactarea propusă.

Notă IR: Rezum și eu. 1. Propunerea MCC este mai mult decît o revizuire, este o reformă din temelii 2. Poporul are dreptul la o constituție nouă și istoria recentă îl silește la această măsură de apărare. 3. Principiile statului de drept nu sînt deasupra Constituției, ci sînt exprimate prin ea.  4. Tratatele internaționale nu pot fi impuse unei populații care nu le (mai) vrea. 5. Juriștii din CL își pot apara interesele, facînd observații, dar nu au căderea să spună poporului român ce cadru să promoveze. 

 

Ioan Roșca 2.03.2014