Preşedintelui Curţii de Apel Bucureşti
sectia II penală pentru dosarul 3095/2/2012
Concluzii
I. Observaţii privind
situaţia dosarului propus cercetării penale
Cicerone Ioniţoiu, solidar cu
co-reclamanţii din dosarul procuraturii, cere anularea tuturor deciziilor de
NUP prin care a fost oprită cercetarea īn dosarul 35/P/2006, deschis (vezi vol.2 din lucrarea īn 49 de
volume) prin plīngerele penale individuale depuse de Cicerone Ioniţoiu
(pag.1), Gh. Jijie (pag.9) şi Grigore Caraza (pag.12) la 29.06.2006
şi de Ioan Roşca la 31.07.2006 (pag.2), īntărite cu memoriul lui
Cicerone Ioniţoiu "Genocidul din Romānia plīngere īn procesul
comunismului" (pag.17), urmate de
memoriile colective depuse la 31.07.2006 (pag.6) şi 4.08.2006 (pag.14),
semnate de Cicerone Ioniţoiu, Ioan Roşca - mandatat de Comitetul de
Reprezentare al Victimelor Comunismului-CRVC, Jijie Gheorghe, Tudoraş
Liviu, Pārāianu Răzvan, Daniş Ionel, Boroneanţ Vasile, Grigore
Caraza. Ulterior, plīngerea tip redată mai jos fiind semnată de multi
alţi reclamanţi (Gavril Vatamaniuc-vol.9 pag.102, Mircea Şerban
vol.3-pag35, listele cu 86 de semnatari din CRVC de la pag. 36 a vol.7,
alţi 63 de semnatari la pag. 71 vol.9, etc). S-au adăugat dosarului
35/P/2006 alte plīngeri legate de crimele comunismului , inclusiv cele propuse
de IICC: Vasile Paraschiv, Ion Bugan-vol.8, Tolea Stelea- vol.1 pag.86,
Chira Augustin-vol.1 pag.114, Mircea Morărescu-vol.1 pag.94,
Păvălan Ctin-vol.1 pag.98, Vişinoiu-vol.8 pag.212, Pică N
Dorin-vol.27 pag.47, Liubovia Buşe-vol.27 pag.218, Mica Anton pag.323,
Gaşpar Partenie, etc..
Dosarul a fost conexat, prin ordonanţa Voinea din 09.10.2007 (vezi vol.1, pag.7) cu dosarele 68/P/2006 şi 82/P-2007.
Plīngerile care au folosit un text comun, au
avut două mari capete, corelate:
1. Crimele īn masă (genocidare) savīrşite de regimul comunist
asupra poporului romān
2. Infracţiunile regimului postcomunist- de protejare a
vinovaţilor pentru crimele comuniste
Procuratura unui regim
care a condamnat formal comunismul trebuia să facă eforturi adecvate,
pentru a reabilita ideea de justiţie, ţinīnd cont de importanţa
uriaşă a cauzei, de vīrsta părţilor vătămate
(care au supravieţuit terorii regimului comunist şi batjocorii celor
două decenii de tranziţie anti-justiţiară). Īn loc
să-şi facă datoria cu celeritate, clarificīnd faptele şi
responsabilităţile, īncīt victimele să mai apuce
satisfacţia inculpării unor vinovaţi, procurorii implicaţi
au dovedit crasă incompetenţă, rea voinţă şi slugărnicie
politică, continuīnd crima
protejării celor care au distrus Romānia, devenind la rīndul lor
inculpabili (īncadrabili īn capătul 2 al plīngerii).
Īntr-o
primă fază, cercetarea penală (efectuată de
secţia militară a parchetului, condusă de generalul Dan Voinea)
a constat īn audierea martorilor (părţilor vătămate),
numeroasele şi consistente mărturii (cu importantă valoare
istorică) fiind strīnse īn mai multe volume (vol.7 pag.26, vol.9 pag.98,
declaraţii de martor īn vol.18 şi 25, vol.19-23 integral-
declaraţii de parte vătămată, īn care se vede că
"bandiţii" vīnaţi toată viaţa, schinjuiţi
monstruos, īnchişi (īn condiţii de exterminare) şi după
expirarea pedepselor, sau "reeducaţi" gen Piteşti, nu au
fost decīt cetăţeni corecţi, care stăteau īn calea
ocupaţiei comuniste, inclusiv tinerii intraţi īn
"frăţiile de cruce" numai pentru a-şi apăra
naţiunea ocupată. Toate declaraţiile conţin nenumărate
elemente de la care procuratura putea pleca (numerele dosarelor, actele
represive, numele celor ucişi
şi a torţionarilor, etc). Īn ele fenomenul genocidar este revelat
pregnant, de la reconstituirea experimentului Piteşti pīnă la redarea
distrugerii conştiinţelor īn marele lagăr care a devenit
Romānia. Mulţi reclamanţi semnalīndu-şi stupefacţia
produsă de constatarea că vinovaţii nu au putut fi
pedepsiţi nici după 1989, din cauza protecţiei oferite de
conducerea FSN. La pag.191 a vol.23 este
expus apelul veteranilor de război
pentru ridicarea imunităţii parlamentare a lui Ion Iliescu,
prevedere legală care a īmpiedicat evident inculparea acestuia,
fără īnsă ca procurorii să ia notă că acest
obstacol suspendă prescripţia, conform art.128 cp.
Aşa cum o arată procesele verbale din
31.07.2006-vol.3 pag.1, 4.09.2006, 22.11.2006-vol.2 pag. 87, 4.09.2007-vol.14
pag.3, 31.07.2008, etc., declaraţia de parte vătămată a
lui Cicerone Ioniţoiu (vol. 2 pag.
1) a fost completată (vol. 2, 3) cu documente, extrase şi exemplare
din cărţile sale dedicate cercetării crimelor
comunismului (publicate de Ioan Roşca şi la
www.procesulcomunismului.com) cum ar fi: "Comunismul-o maşină
infernală- lista neagră a criminalilor"-vol.2 pag. 88,
"Reeducarea sau batjocura fiinţei umane""-vol.2
pag.141, "Victimele terorii
comuniste- dicţionar īn numeroase volume", "Album al martirilor
genocidului comunist", "Rezistenţa anticomunistă din
Dobrogea", "Album al eroilor", "Luptele din
Banat"-vol.2 pag.7, recunoaşterea crimelor īn 1968 (vol.2 pag.194: cu
extrase din discursul minstrului de interne Ion Stănescu privind
represiunile, note secrete privind reeducarea, sinteza plenarei CC din 22-25
aprilie, propuneri de penalizare a vinovaţilor). Volumul 14 este
dedicat integral declaraţiei sale-raport "Jur să spun
adevărul", conţinīnd memorii şi documente din dosarele sale
de urmărire. Cum pot suţine procurorii că nu au găsit
date privind faptele criminale şi identitatea victimelor şi
responsabililor, măcar īn lucrările lui Cicerone Ioniţoiu, care
le-au fost puse la dispoziţie, ca să nu se mai deplaseze la
bibliotecă? Ar fi fost bine
dacă ar fi studiat lista lucrărilor de la pag 238-vol.14 sau
măcar cartea "Memorii" (ataşată īn volum la dosar) -
īn care Cicerone Ioniţoiu descrie continuarea hărţuirii
foştilor deţinuţi politici, după "eliberarea" din
1964.
Că represiunea nu a īncetat īn 1964 - ci
şi-a schimbat doar forma- o arată multe alte probe şi mărturii depuse la dosar,
de exemplu declaraţia lui Vasile Paraschiv (chinuit după 1964
īn sute de interogatorii distrugătoare- vezi dosarul lui
cutremurător īn vol. 24 pag.121), Grigore Caraza (īnchis 24 de ani,
reīncarcerat īntre 1969 şi 1977- vezi declaraţia lui īn vol.23 pag.4),
Gavril Vatamaniuc (vezi īn vol.18 pag.53 declaraţia lui despre
hăituirea foştilor luptători din munţi şi asasinarea
lor după 1964), Ion Bugan (arestat pentru a treia oară īn
1983, pentru un curajos protest politic- vezi nota din vol.8 pag.114 despre
disjungerea acestui dosar), Răducu Ilie (vezi vol. 1 pag.123), Valer
Neagoe (tatăl studentului Marius Neagoe, ucis īn 1985, vezi pag.1 vol.8),
Mancaş Neculai (din Moţca- Iaşi, bătut de securiştii
Isac şi Smeu īn 1975, vezi vol.8 pag.198), lista cītorva dintre cei
ucişi pe Dunăre de grăniceri (vezi pag.123 din vol.8),
planurile de măsuri ale securităţii (inclusiv cele decise de
Pleşiţă pentru cazul Meditaţia transcendentală, īn
vol.28, pag.270). Aceste cīteva cazuri,
selectate dintr-un ocean de suferinţe, relevă tratamentul la care
au fost supuşi romānii şi īn epoca lui N.Ceuşescu (executat īn
1989
pentru genocid).
La dosar, printr-un remarcabil efort colectiv,
au fost depuse numeroase alte documente pertinente privind represiunea
comunistă şi nepedepsirea vinovaţilor, conţinīnd mărturii, tabele cu asasini şi victime,
situaţii şi instrucţiuni,
statistici şi analize -
publicate īn cărţi, reviste, sinteze de conferinţe, etc:
colecţiile memorialului Sighet şi revistei Memoria (vezi procesul
verbal din vol.1 pag.9), vol.7 pag.4- lista celor decedaţi la Aiud, vol.8
pag.217-episcopi romano-catolici din dioceza Iaşi, ucişi, vol.9
pag.127-listă cu 676 de persoane asasinate de securitate, vol.11
pag.3-listă cu 2654 de victime ale represiunii (elita politică, militară,
economică, religioasă, intelectuală, etc) publicată īn
Cotidianul, vol.12 pregătit de IICC-tabel cu cadrele din
penitenciare-pag2, legislaţia represivă-pag.22, buletine informative
ale direcţiei penitenciare-pag.36, note, rapoarte şi adrese MAI privind
regimul de detenţie, fapte de represiune şi acte de genocid -pag.115,
lista deţinuţilor decedaţi la Sighet -pag.201, vol.13-pag.1
concluziile raportului Comisiei Prezidenţiale, pag.167 continuarea
tabelului victimelor din Cotidianul, vol.23 pag.193-fotografii ale celor
ucişi depuse de Şt.Cucu, vol.27 pag.51 memoriul lui Constantin
Bulibaşa, vol. 28 pag.16-lucrarea "Represiune şi regim
concentraţionar īn Romānia comunistă", pag.68-lucrarea
"Legislaţia cu caracter represiv din Romānia"
pag.89-"Recensămīntul populaţiei
concentraţionare"-fundaţia Academia civică, şi
pag.199-lucrarea "Īnchisorile" (instrucţiuni, conducere, etc),
vol.31 pag.208-formaţiunea Ostrov, pag.224- extrase din cartea lui Radu
Ciuceanu despre regimul penitenciar 1940-1962, etc.
Toate acestea trebuiau completate cu
informaţiile legate de crimele comunismului şi postcomunismului,
apărute după 1989 īn uriaşa literatură dedicată
subiectului şi cu studierea arhivelor. Pentru capătul 1 al cercetării,
echipa Voinea a obţinut, prin corespondenţă cu unele arhive,
informaţii utile, care reflectă uriaşa scară a
represiunii politice ucigaşe cum ar fi: tabelul cu cadrele MAI din penitenciare
(vol.10 pag.3, pag.18, pag.28, pag.51 ), registrele penitenciarelor din
toată ţara (incluzīnd numeroşi ţărani care au stat īn
calea colectivei, īnchişi pentru "sabotaj" şi
"rebeliune"- a se vedea scara şi violenţa acestei
represiuni īn rapoartele din arhiva CC-PCR secţia agrară, inclusiv īn
raportul făcut de Voitinovici īn 1952, ca adjunct al procurorului general)-
liste cu decedaţi de la Galaţi şi Gherla-vol.10 pag.15 şi
respectiv 59; vol.15 pag.1- acte de deces la Sighet şi calendarul
deceselor: pag.115 personalul īnchisorii Sighet şi morţii Sighetului,
pag.128- codul penal 1955, pag. 130- codul penal 1958 şi legi
speciale, vol.37- situaţii la
penitenciarele Caracal, Codlea, Cluj, Deva, Galaţi, Iaşi,
Mărgineni, Ocnele Mari, Oradea, Ploieşti, Ostrov şi Salcia;
vol.39 (Aiud), vol.40 şi vol.47-
Penitenciarul Craiova, vol.41 (Gherla),
vol.42 (Alba Iulia, Bacău, Botoşani, Buzău, Jilava,
Văcăreşti), vol.43 (Piatra Neamţ, Roman, Satu Mare,
Tīrgşor, Tărgu Jiu, Tīrgu Ocna, Tīrgu Mureş,
Tărgovişte, Vaslui, Văcăreşti), vol.45
(Timişoara, Caransebeş, Oraviţa), vol.46 (Poarta Albă,
Penisula, Tulcea).
Pentru capătul 2, s-au recuperat cīteva
dintre numeroasele dosare deschise la procuraturi şi tribunale care arată că pedepsirea
crimelor comunismului nu a fost posibilă
nici după 1989. Ceea ce, pe de o parte, justifică
īntreruperea şi suspendarea precripţiei pentru capătul 1 şi,
pe de altă parte, documentează capătul 2. Ar fi trebuit
colectate numerosele sentinţe date după 1989, contra victimelor
solidare ale comunismului care au īncercat să obţine dreptate, pentru
a scoate īn evidenţă absurditatea pretenţiei că nu ar
interveni prescripţii sau suspendări. Dar chiar şi numai
exemplele proceselor Apostol, Diamandi şi Crăciun (din vol.4) sīnt
elocvente demonstraţii că reclamanţii nu au putut obţine
nici o condamnare īn instanţe, oricīte eforturi au făcut.
Īn dosarul 57/1994 al Curţii Supreme de
Justiţie-secţiile unite (pag.4) a fost judecat, la 19.06.1995,
recursul īn cazul Ibrahim Sefit, un cetăţean din Sibiu asasinat la
4.12.1954 de un grup de cinci securişti, la ordinul lui Drăghici, supărat
că victima īl apostrofase pentru că nu īl lăsa să intre īn
cantina partidului , unde Tovarăşul lua masa. Documentele adunate la
dosarul 393/P/1992, deschis la 5.09.1992, sintetizate īn rechizitoriul
fundamental din 8.04.1993, de Procurorul Zaharia Nicolae (pag.89), nu
lasă loc nici unei īndoieli privind vinovăţia inculpaţilor
(există chiar şi un martor care a asistat la criminala
execuţie). Īncolţit, Alexandru Drăghici se ascunsese īn Ungaria,
care a refuzat cererea de extrădare din 29.12.1992 făcută de
Procurorul General, tergiversīnd apoi răspunsul
pīnă īn 1993, cīnd presiunile nu au
mai lăsat decīt soluţia
decesului inculpatului. Īn schimb, dintre ofiţerii care au
executat crima, Briceag, Muntean şi Luţenco mai puteau
ispăşi, Popa şi Voaideş fiind decedati. Tenacele procuror
risipeşte invocarea prescripţiei la 18.03.1994 de către
CSJ-secţia militară, arătīnd că suspendarea
menţionată de art 128cp nu trebuia repinsă, ţinīnd cont de
īmprejurarea de neīnlăturat că PCR nu se putea auto-condamna şi
că Drăghici personal, a avut puterea să blocheze anchetarea
crimei sale, fapt atestat de unii martori.
Analizīnd protocolul CC-PCR din 19.09.1968,
īn care a fost discutat, printre alte
episoade ale crimelor din anii anteriori, cazul Drăghici, procurorul
decoperă (pag.95) intervenţia lui Gh Maurer, care atrage
atenţia celor porniţi spre un reglaj de conturi: "ce ar
īnsemna un proces? Apărarea lui Drăghici va scoate la iveală
o serie de lucruri urīte nu numai īn ce priveşte anumite practici ale
unei anumite părţi a conducerii īntr-o anumită epocă, dar
şi legătura acestei practici cu alte practici de unde s-au inspirat.
Procesul ar lua un caracter nu numai īmpotriva unor elemente ale conducerii
romāne, dar ar lua un caracter de proces care se face īntr-un stat care este
foarte sensibil la aceasta. Nu avem nimic de cīştigat īn aceasta
dimpotrivă, īn asemenea condiţii noi nu am putea lăsa procesul
public, ar trebui să-l facem īn şedinţă secretă
şi dacă īl luăm īn şedinţă seceretă, īn
şedinţă seceretă s-au făcut toate porcăriile pe
care le dăm acum şi căutăm să le īndreptăm
şi ar fi īntr-adevăr nefericit lucru dacă ne-am aşeza
īntr-o situaţie care să poată spune şi de tandea şi de
mandea, ăştia au spus despre aceia ca s-o facă ei! Aşa
că mie mi se pare că soluţia cea mai bună este să
lăsăm lucrurile să se īndrepte spre prescripţie din
punct de vedere judiciar, să spunem să nu fie trimis īn judecată
şi īmpotriva omului să se ia hotărările politice. Mai sīnt
cīteva luni pīnă la prescripţie". Constatīnd că "toţi
tovarăşii sīnt de acord" partidul a blocat cercetările
crimelor comise pīnă īn 1964, lăsīnd premeditat dosarul "să
se īndrepte spre prescripţie". Aceasta probabil şi ca
reacţie faţă de şantajul lui Drăghici, care
aminteşte şi īn discuţia de la 30.10.1968 (citat de procuror din
stenogramă): "dar atunci să excludeţi din Partid
şi pe aceia care au făcut represiuni īn raionul Focşani, pentru
că acolo au fost īmpuşcaţi oameni, au fost īmpuşcaţi
copii". [aluzie
evidentă la Ceauşescu]
Constatīnd că s-a lovit de un
adevărat procuror, care a săpat unde nu trebuie, făcīnd
imposibilă prescrierea, instanţa retrimite dosarul spre rejudecare la
Secţia Militară a CSJ care, la 2.06.2007 (pag.11), īn completul
condus de Petre Similescu, decide īn dosar (renumit 46/1995):
1. Că datorita comportării exemplare, criminalii trebuie
penalizaţi cu minimul pedepsei, de 10 ani (de ce 10 şi nu 15 şi de ce minimul
absolut pentru asemenea crimă?)
2. Că pedepsele pīnă la zece ani au fost amnistiate prin
Decretul 11/1988 (aha, altfel nu se
putea realiza ingineria juridică). De ce erau criminalii atīt de exemplari
aflăm (vezi vol.1) şi din rezoluţiile NUP a lui Ilie Botoş
din 10.01.1997- īn dosarul 342/P/1995-pag.19,
īn dosarul 980/P/1995-pag.25 şi īn dosarul 981/P/1995-pag.26
şi a lui Marius Budu din 31.10.1996- īn dosarul 979/P/1995-pag.23, īn
dosarul 350/P/1995-pag.28 şi 1410/P/1995-pag.27, īn care alte crime ale
lui Briceag, şef al securităţii la Dej, fuseseră albite la cererea lui
Samoilă Joarză (vol.1 pag.14). Nici măcar īn acest caz nu s-a
putut sparge zidul protector al vinovaţilor. Q.E.D. (a se compara cu menţinerea īn detenţie a lui
Viorel Rovenţu, care a furat două arme īn 1983, cu intenţia
-nerealizată- de a-l īmpuşca
pe Ceauşescu. Condamnat la moarte prin sentinţa 63 din 12.10.1983,
comutată īn 1984 la 25 de ani de temniţă, nu a beneficiat de
amnistia din 1988 decīt printr-o nouă comutare la 20 de ani, rămīnīnd
īnchis
. pīnă īn 1999, cīnd a fost graţiat de Emil Constantinescu .
Acesta este sensul tranziţiei, pentru justiţia neeliberată:
numai anticomuniştii pot fi sau pot rămīne īnchişi.
Aceeaşi disperată luptă a
justiţiei uzurpate īmpotriva dreptăţii transpare (vezi vol.
4 pag.103) şi īn dosarul Gh.
Crăciun (513/2000) deschis prin
plīngerea penală din 21.12.1998 depusă de mai mulţi foşti
deţinuţi politici din ARFDPLA, dosar tranşat de TMB la
11.09.2001, īn completul condus de Mihai Hondor. Rechizitoriul din 7.09.2000,
demontează argumentele găunoase folosite dolosiv īmpotriva
neaplicării īntreruperii şi suspendării prescripţiei
(inclusiv referindu-se la şedinţa CC din 1968, citată mai sus)
care curge de la 22 dec. 1989, "sau
de la 8 dec. 1991, data consacrării constituţionale a
separaţiei şi independenţei puterii judecătoreşti
" şi arată că nu e incidentă amnistia din 1988
(pedeapsa aplicabilă fiind 15-20 de ani). Laţul părea a se
strīnge īn jurul lui Crăciun, care nu se prezenta la termene, la
05.12.2000 hotărīndu-se să fie adus forţat īn
instanţă, pentru audiere. Imediat Crăciun
decedează , īncīt
procesul
. īncetează, lăsīndu-i cu ochii īn īntuneric pe cei care
īşi jertfiseră ultimele energii pentru a vedea măcar un vinovat
pedepsit.
Singura concesie făcută victimelor īn
tribunale a fost admiterea unor recursuri extraordinare (ca īn penibilul proces
nr 3/1998, īn care completul CSJ condus de
Paul Florea, prin Decizia 40 de la 12.10.1998, a revizuit sentinţele īn
lotul Maniu, īntr-un mod care a trădat amintirea preşedintelui martir
al PNŢ - vezi vol.24 pag.116) sau a unor cereri de revizuire (ca īn cazul
Porumb Ioan Aurel- dosar 16506/55/2006 judecat de judecătoria Arad la
12.02.2007 vezi vol.4 pag.71). Cu mare grijă ca să nu fie
contestată, cu ocazia revizuirilor, legitimitatea legalităţii
comuniste, să nu se răstoarne "retroactiv" prezumţiile
potrivit cărora cei care au īncercat dărīmarea īn forţă a
regimului au fost pedepsiţi just -pentru că au īncălcat legile,
īn timp ce securicomuniştii care l-au apărat īn forţă - nu
pot fi īnvinuiţi pentru asta. Se
poate vedea de exemplu de optică (vol.8 pag.180), īn sentinţa
Tribunalului Olt pentru dosarul Soare Constantin (974/104/2007) că
atacarea furioasă a unui post de miliţie nu fusese considerată
de Direcţia de Muncă (īn decizia 373/2.02.2007) un act de
opoziţie politică.
Respectul justiţiei post-decembriste
pentru legalitatea comunistă este pus īntr-o lumină penibilă de
mărturiile din acest dosar, sau de
documente reflectīnd sau denunţīnd farsele judiciare practicate de
Tovarăşi, cum ar fi cele legate de procesul cu care s-a īnchis
reeducarea de la Piteşti- vezi pag.142 din vol.28; sau cercatarea īn dosarul Salcia- īntre 1979
şi 1983 (vol.30 pag.2), īn care se vede că pīnă şi atunci
cīnd au fost pedepsiţi cīţiva gardieni torţionari, pentru
uciderea prizonierilor politici, pedeapsa a fost anulată repede şi
respectivii au fost reinvestiţi cu aceleaşi sarcini; sau cercetararea
din 1972 din procesul Canalului (vol.44) sau din dosarul
Pătrăşcanu (vol.28 pag.317), īn care vedem ce făcea
justiţia, la ordinele PCR, chiar īmpotriva tovarăşilor de drum.
Īn exemplele din vol.1 (rezoluţiile NUP
ale lui Ilie Botoş şi ale lui Marius Budu ) sau din vol.38 (NUP-ul
procurorului Tănase din 16.12.1996, īn cazul Suvac) se observă cum
au fost īnchise anchetele penale, cu pretenţia că faptele nu au
existat sau că au fost prescrise (deşi s-a admis măcar
că termenul ar curge din clipa instalării noului regim juridic, deci
de la 22.12.1989, sau de la 8.12.1991- o dată cu noua Constituţie).
Pīnă la deschiderea dosarului 35/P şi la intervenţia echipei
IICC (vezi vol.25-cazul Maniu, sau
vol.30 pag96-cazul Tira Gheza), nici gropile comune descoperite nu au
determinat cercetări energice (vezi nota către procuratura Cluj
privind dezgropări din judeţul Mureş, de la pag.111 a vol.
8, sau, īn vol.29, crima securistă
din comuna Spermezeu, acoperită cu NUP la 31.10.1996, pentru ca nimeni
să nu se atingă de securistul Briceag (protejat şi de Legea
14/1992 care permite SRI 05057 Cluj -pag.152- să răspundă
procuraturii că nu poate da date, decīt după 40 de ani, pe chestiuni
care privesc siguranţa statului).
Īn vol.
48 şi 49 se observă cum au decurs anchetele legate de gropile comune
descoperite la:
- "Dealul Mărului": dosarul
430/P/1990, deschis īn octombrie 1990, īn numele AFDPR Neamţ, de Neculai
Popa şi Ioan Roşca, īnchis cu
NUP la 08.10.1993 de procurorul Aurel Cute- pentru o imaginară prescriere,
redeschis īn 2006 prin decizia lui Dan Voinea (vezi şi vol.1), completat
cu interogatorii, explicaţii şi documente depuse de N. Popa şi
Ioan Roşca (vol.23 pag.174) şi cu numeroase mărturii privind reprimarea
violentă suferită la 16.12.1990 la Piatra Neamţ, de către
cei care au făut cercetările de la Dealul Mărului şi au
lansat Apelul pentru judecarea crimelor Comunismului (depuse la 6 mai 2005
şi colectate īn volumul 168 din dosarul 75/P/1997).
- "Dealul Balaurului"- dosarul
146/P/1995, un alt episod din genocid, (mal)tratat similar, la 8.11.1996, de
procurorul Finică Dan (vol 4 pag77).
Ce s-a īntīmplat atunci cīnd asffel de NUP-uri
au fost contestate īn instanţă, se poate vedea īn dosarul Diamandi
(vol.4 pag.75). Īncercarea doamnei Diamandi de a face dreptate memoriei
soţului său, Diamandi Alcibiade, ucis la 9.07.1948 īn timpul
anchetelor pentru "uneltire contra siguranţei statului", prin
inculparea lui Zotescu Nicolae şi Dulbergher (Dulgheru)
Mişu, s-a lovit de
rezoluţia 11/P/98 din 19.02.1999 a
parchetelor militare, īn care se comite tipica respingere a īntreruperii
şi suspendării prescrierii. Plīngerea depusă la ICCJ de fiul
celui asasinat (Diamandi Ctin) la 2.07.2004, este declinată spre Curtea
Militară de Apel, condusă de Niculae Smaranda, care, la 17.08.2005 confirmă
rezoluţia procuraturii, constatată negru pe alb că "īn
cauză nu sīnt incidente dispoziţiile art.123 şi art.128 c. prod
penală (sic) privind īntreruperea sau suspendarea cursului
prescripţiei" şi conchide: "Petentul va plati statului 100
RON cheltuieli judiciare."
Să se lecuiască de
justiţiarism.
Generalul Voinea a constatat că toate
aceste NUP-uri sīnt ilegale, procuratura observīnd īntre timp
că termenele nu puteau curge īnainte de 1990, ca atare a decis redeschiderea
anchetelor şi conexarea lor, fiind īnsă evident că e nevoie de o
segmentare, pentru operaţionalitate. Trebuiau cercetate dosarele penale pe
baza cărora au fost torturaţi, īnchişi, chinuiţi sau
exterminaţi atīţia oameni nevinovaţi şi stabilită, de
sus īn jos, o ierarhie a responsabilităţii pentru genocid şi
pentru ascunderea lui după 1989, aşa cum Ioan Roşca a
arătat īn analiza prezentată la 2.05.2007 procurorului general. Dar
īn momentul īn care ancheta procurorilor militari s-a īndreptat spre arhive,
procurorul Levanovici, conformīndu-se unor indicaţii abuzive
(inspirate de o decizie a Curţii Constituţionale), a declinat (la
31.07.2008, vezi vol.1 pag.1) dosarul 82/P/2007 către o secţie
civilă a parchetului (SUPC), pretinzīnd că speţa nu mai e de
competenţa secţiei militare,
din cauza pensionării celor care conduseseră instituţiile
represive comuniste. Protestul depus de
Ioan Roşca la 16.09.2008 (vol.23 pag.173), īn care se arăta că
reluarea cercetării de altă echipă e nejustificată şi va īmpotmoli ancheta, nu a fost luat
īn consideraţie, rezultatul fiind cel previzibil.
Boicotarea
cercetării a continuat īn forma disjungerii abuzive, īncīt să nu se mai poată
īnţelege problema şi să nu se mai poată urmări
activitatea penală. Victimele nu au mai fost chemate niciodată
pentru a spori blocul declaraţiilor de parte vătămată iar
cei care au apucat să le depună, nu au mai primit nici un rezultat
privind evoluţia lucrării. Nu au ştiut că secţia
civilă a parchetului (SUPC) a decis, la 24.11.2008 (pag.13 vol. 47) declinarea
cercetării infracţiunilor contra siguranţei statului, către
DIICOT, că procurorii DIICOT au
disjuns apoi nejustificat dosarul, trimiţīnd sub-dosarul dedicat
genocidului īnapoi către SUPC (devenit 1304/P/2008) şi
reţinīnd sub-dosarul infracţiunilor īmpotriva statului
rupte de
context.
Cum să ajungă DIICOT la inculparea
celor vinovaţi de infracţiuni īmpotriva statului, īnainte şi
după 1989, dacă faptele, care au compus un genocid, au fost analizate
separat de SUPC? Şi cum să
īnţeleagă SUPC că faptele reclamate nu s-au prescris, nu numai
datorită caracterului genocidar ci şi al īntreruperilor şi
suspendărilor ce se impun datorită blocării justiţiei
.
cercetată netemeinic de DIICOT?
Spargerea dosarului īn aşchii a uşurat camuflarea noii
infracţiuni īmpotriva justiţiei comise de complicii rămaşi
de gardă īn procuratură. DIICOT a ajuns (se pare, pentru că
decizia din 20.01.2009,
nu a fost comunicată
īncă reclamanţilor) la concluzia că nu s-au īnfăptuit
infracţiuni īmpotriva statului romān şi a justiţiei, deşi
chiar ultimele ordonanţe ale procuraturii constituie continuarea acestor
infracţiuni. Iar SUPC a reacţionat la memoriul depus de Ioan
Roşca la 6.08.2010 (pag.194 din vol.27), prin ordonanţa Iuliu
Molcuţ din 29.09.2010 (vol. 26 pag.2 cu comunicări la pag. 16-
inclusiv către Ioan Roşca) astfel:
1. Declară crimele regimului comunist
terminate īn 1964, prescriptibile şi prescrise, cu cīteva excepţii
dijunse (cazurile I8, I15, I16,I17, I31, I33, despre care nu am mai auzit
nimic) ;
2. Nu spune nimic despre
cercetarea celor care au paralizat justiţia după 1989, pe baza
cărora s-a ajuns la concluzia că "nu rezultă elementele
constitutive" ;
3. Disjunge punctele I2 şi I5, probabil
reclamate de ANVR- St Cucu, trimiţind o porţiune din volumele 7
şi 9 către DIICOT (care a
comunicat, celor care reclamaseră cu totul altceva, decizia hilară
din 26.11.2010, a procurorului Oana Dragomir, privind neconfirmarea actelor de
corupţie care ar fi īnsoţit actele de distrugere a
societăţii romāneşti).
Īn contestaţiile depuse conform art. 278
cpp., reclamanţii (Ioniţoiu
-la 10.11.2011, Roşca- la 10.11.2011, Jijie, Paraschiv, etc). au fost
scoase īn evidenţă carenţele grave ale anchetei (continuarea
crimelor după 1964, conexitatea, imprescriptibilitatea, aplicarea īntreruperilor
şi suspendărilor, etc.) şi dolosivitatea concluziei Molcuţ.
Fără a lua īn consideraţie aceste observaţii, procurorul Marius Iacob, īn rezoluţia 9971/4335/II/2010, din
22.11.2010 (vol.26, pag.72) şi 3.12.2010 (vol.26, pag.92 cu
comunicările - la pag. 97, spre Cicerone Ioniţoiu şi Ioan
Roşca), nu face decīt să repete ordonaţa Molcuţ: crimele comunismului au īncetat īn 1964, nu
au devenit imprescriptibile (nici īn 1969), au putut fi judecate īncepīnd cu
1990, deci s-au prescris pīnă īn 2006, neexistīnd temeiuri de īntrerupere
sau suspendare şi nici elemente pentru a acuza pe cineva de tergiversarea
reparaţiei.
Confruntīnd deciziile
Molcuţ şi Iacob cu plīngerea iniţială, se poate observa
că ancheta a fost deturnată fără scrupule, făcīndu-se
orice pentru ca să se īndepărteze de ţintă. Premeditarea
cu care s-a realizat eşuarea cercetărilor, īncīt să fie
eludat complet capătul 2 al plīngerii, care cerea stabilirea listelor
celor responsabili pentru nejudecarea crimelor comunismului după
1989, adaugă procurorii
implicaţi (şi pe cei care i-au pilotat) pe respectiva listă.
Sabotarea justiţiei este singura
explicaţie şi pentru modul īn care au fost tratate plīngerile
īmpotriva rezoluţiilor procuraturii,
depuse la ICCJ (la 22.12.2012- ale lui Cicerone Ioniţoiu şi
Ioan Roşca) care au deschis dosarele 10635 şi respectiv 10636.
Procesul 10636 a fost īnchis la primul termen ( 25.02.2012), deşi
instanţa nu primise dosarul de la procuratură, refuzīndu-i-se lui
Ioan Roşca dreptul la justiţie, pentru că nu ar fi avut
calitatea să reclame rezoluţiile, deşi el fusese
iniţiatorul dosarului şi, īn plīngerea şi declaraţiile
sale, arătase calitatea de parte vătămată , mai ales legat
de capătul doi, al reprimării celor care cereau judecarea crimelor
comunismului, de către puterea fesenistă. Cele 49 de volume din lucrarea procuraturii
9971/4335/II/2010 nu fost puse la timp la dispoziţia instanţei,
nici pentru procesul 10635 (care ar fi trebuit conexat cu 10636, pentru că
era vorba de două plīngeri faţă de aceeaşi cercetare,
deschisă printr-o plīngere penală comună).
La 8.09.2011, īn momentul īn care Ioan
Roşca, reprezentīnd pe Cicerone Ioniţoiu, a adus la
cunoştinţa instanţei că volumele lipsă au fost
plasate īn dosarul 10635 (īnchis şi
depozitat), instanţa ICCJ a intrat īn pronunţare şi a decis
declinarea cauzei spre Curtea de Apel. Motivaţia acestei declinări a
venit cu deplorabilă īntīrziere (la 12.03.2012), deşi celeritatea
care se impunea a fost cerută insistent, avīnd īn vedere vīrsta şi
starea de sănătate a dlui Cicerone Ioniţoiu.
Sentinţa ICCJ cuprinde justificări
invalide, cum ar fi reducerea speţei la art. 356-361, sau afirmaţia
că "petiţionarul a sesizat organele de urmărire
penală [] fără īnsă a indica făptuitorii sau a furniza date
suficiente din care să rezulte identificarea acestora". Ori, aşa cum se poate vedea din copia
plīngerii reprodusă mai jos, nimic nu a īmpiedicat procurorii să
descopere cine a condus instituţiile folosite represiv sau īmpotriva
justiţiei şi nici să observe nominalizarea īn plīngeri a lui Ion
Iliescu şi Petre Roman. Ca să nu se mai ştie ce conţinea
plīngerea care a declanşat ancheta, semnată de un mare număr de
coreclamanţi - printre care Cicerone Ioniţoiu, s-au făcut
manevre penibile pentru ascunderea ei prin dosare.
Reproducerea integrală a plīngerii īn
aceste concluzii se impune, pentru a contracara
acest joc diversionist:
" Către Parchetul de pe lāngă
Īnalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Secţia Parchetelor
Militare Bucuresti (Bv Libertatii, 12-14, sector 4 Bucuresti)
Plingere penala,
1. Pentru crime comise īnainte de 1989
a.
Subsemnaţii, cetăţeni romāni, victime ale regimului comunist,
cerem anchetarea şi pedepsirea celor ce vor fi găsiţi
responsabili (īn primul rānd ai conducătorilor instituţiilor statului
romān: PCR, Securitate, Justitie, etc.) pentru savārşirea unor infracţiuni
imprescriptibile, contra păcii şi omenirii (Cod Penal art. 121),
comise īn cadrul regimului comunist, īntre 1944 şi 1989: genocid- art.
357, tratamente neomenoase - art. 358, propagandă pentru război
civil-art.356, distrugerea valorilor culturale- art.360, favorizare şi
tăinuire- art. 361.
Crimele
īmpotriva umanităţii erau prevazute de codul penal īn vigoare īn
clipa comiterii lor (Codul Carol din 1936, Codul penal al RPR din 1948, Codul
penal al RSR din 1968), sunt de notorietate publică, sunt descrise
extensiv īn mărturii publicate (documentaţia organizata de Cicerone
Ioniţoiu, lucrările Memorialului Sighet, revista Memoria, lucrarile
simpozionului Pitesti, numeroase publicatii periodice de dupa 1989, volume de
mărturii, situri Internet cum ar fi http://www.procesulcomunismului.com).
Natura
penală şi criminală a faptelor este demonstrabilă cu probe
şi mărturii ale ultimilor supravieţuitori. Aceste fapte sunt
cercetate şi calificate drept criminale de către comisii oficiale
(cum ar fi IICC).
b. Pe
lāngă crimele impresciptibile semnalate mai sus, cerem şi
judecarea altor crime comise īnainte de 1989 (specificate in codul penal īn
vigoare īn clipa făptuirii, noi facānd aici referinţă la cel din
1968): trădarea - art.155, atentatul contra unei colectivitati - art.161,
subminarea puterii de stat - art.162, acte de diversiune - art.163, sabotajul -
art.164, subminarea economiei nationale - art.165, omorul - art.174, omorul
calificat - art. 175, omorul deosebit de grav - art.176, uciderea din culpa -
art. 178, determinarea sau īnlesnirea sinuciderii - art.179, lovirea sau alte
violenţe - art. 180, vătămarea corporală - art.181,
vătămarea corporală gravă - art.182, lovituri cauzatoare de
moarte - art. 183, lipsirea ilegală de libertate - art. 189, punerea īn
sclavie -art. 190, supunerea la muncă forţată sau obligatorie -
art. 191, violarea de domiciliu - art. 192, ameninţarea - art. 193,
şantajul - art. 194, violarea secretului corespondenţei - art. 195, insulta
-art. 205, calomnia - art. 206, furtul - art.208, furtul calificat - art.209,
tālhăria - art. 211, abuzul de īncredere - art.213, gestiunea
frauduloasă - art. 214, īnşelăciunea - art.215, distrugerea -
art. 217, distrugerea calificată - art. 218, tulburarea de posesie -
art.220, denunţarea calomnioasă - art.259, mărturia
mincinoasă - art. 260, īncercarea de a determina mărturia
mincinoasă - art.261, arestarea nelegală şi cercetarea
abuzivă - art.266, supunerea la rele tratamente - art.267, represiunea
nedreaptă - art.268, punerea īn primejdie a unei persoane īn
neputinţă de a se īngriji - art. 314.
După 22 decembrie 1989, toate aceste
infractiuni (concurente şi cu circumstanţe agravante) trebuiau
anchetate şi consecintele lor anulate, corectate, despăgubite, termenele
de prescripţie (art. 122) fiind suspendate pe perioada regimului comunist
(conform principiului enunţat īn art.128) pentru că, īn mod evident,
efectiv şi demonstrabil, īn acea perioadă, "o imprejurare [..]
de neīnlăturat" a impiedicat "punerea īn mişcare a
acţiunii penale".
Dacă instituţiile statului ar fi
funcţionat normal, ar fi trebuit deci ca, pe lāngă crimele
imprescriptibile, crimele sintetizate īn aliniatul precedent să fie
judecate, īnaintea expirării termenelor lor de prescriptibilitate: 15 ani
pentru cele relative la art 155,161,162,163,164,165,174,175,176,218 (termen
2005), 10 ani pentru cele de la art. 211,218 (termen 2000), 8 ani pentru cele
de la art 178,179,182,183,190,211,267 (termen 1998), 5 ani pentru cele de la
art.180,181,189,191,192,194,208,209,213,214, 215,217,259,260,261,266,267, 314
(termen 1995), 3 ani pentru cele de la art.193,195,205,206,220 (termen 1993).
Īn
realitate, termenele menţionate mai sus trebuie prelungite pentru că,
aşa cum ne propunem să demonstrăm (īn cadrul celuilalt
capăt de acuzare), autorităţile instalate dupa 1989 au blocat
şi ele derularea procesului penal, justificānd o nouă aplicare a
principiului suspendării (art.128).
Pe de
altă parte, īn ciuda obstacolelor enorme, īn decursul celor 16 ani, au
fost făcute cāteva plāngeri, pe care vă rugăm să le
analizaţi, care au īntrerupt prescripţia (art. 127) - relansānd
termenele legale.
Crimele
de la puntele a şi b au fost īnfăptuite īn cadrul unor acţiuni
represive şi antinaţionale:
1 Dezmembrarea, prin rapt şi şantaj, a Romāniei, stat
independent şi suveran, prin răpirea Basarabiei şi Bucovinei de
Nord, pregătită şi acceptată de comuniştii din
Romānia, sub controlul şi cu ajutorul unui guvern comunist străin
şi al armatei sovietice, hotărīta prin tratatul Ribbentrop-Molotov
(1939) si consacrata prin Tratatul de Pace de la Paris (1947). Acceptarea alror
conditii īnrobitoare prevăzute īn acest tratat.
2. Trădarea intereselor Romāniei de către guvernul impus de
Stalin īn martie 1945 si de toate guvernele conduse de comunişti, care au
urmat. Jefuirea si distrugerea avuţiei naţionale (de stat şi
particulare) īn interesul ocupantului (URSS) şi al
colaboraţioniştilor comunişti.
3. Destructurarea regimului politic democratic din Romānia prin:
fraudarea alegerilor din 1946;
lichidarea opoziţiei politice democratice; suprimarea
forţată a monarhiei; impunerea regimului totalitar al partidului
unic.
4. Lichidarea criminală a clasei politice, burgheziei romāneşti
şi elitelor diverselor categorii cetăţeneşti: intelectuali, liber profesionişti,
meseriaşi, ţărani, etc.
5. Reprimarea şi
īntemniţarea oponenţilor. Regimul de exterminare aplicat
deţinuţilor politici.
6. Exterminarea grupurilor de
partizani care luptau pentru apărarea ţării īn munţi
7. Persecutarea,
desfiinţarea şi spolierea unor Biserici, arestarea unor preoţi
şi reprimarea credincioşilor.
8. Colectivizarea forţată. Manipularea, intimidarea,
harţuirea, schinjuirea, reprimarea, īntemniţarea şi deportarea
ţăranilor care au opus rezistenţă.
9. Deportările represive
etnico-politice.
10. Distrugerea valorilor culturale si sugrumarea libertăţii
de opinie prin cenzură extremă, reprimarea celor care s-au opus.
Distrugerea patrimoniului istoric şi cultural.
11. Reprimarea mişcărilor de rezistenţă:
studenţeşti din 1956, muncitoreşti din Valea Jiului (1977)
şi Braşov (1987), intelectuale (mişcarea Goma), sindicale
(SLOMR). Hărţuirea, arestarea şi deportarea protestatarilor.
12. Politica demografică criminală.
13. Regimul nejusticat de mizerie
extremă, impus populaţiei Romāniei.
14. Generalizarea strategiei de degradare īn lanţ
experimentată la Piteşti, victimele fiind compromise prin
obligaţia de a colabora cu sistemul, pentru a supravieţui sau a
trăi suportabil.
15. Reprimarea si confiscarea
criminală a Revoluţiei anticomuniste din Decembrie 1989.
Pe
lāngă penalizările de rigoare şi stabilirea despăgubirilor
pentru daunele produse victimelor, ancheta penală va putea oferi
factorilor legislativi o bază pentru denunţarea caracterului criminal
al acestor acţiuni.
2. Pentru crime comise după 1989
a. In acelaşi timp, cerem anchetarea
şi pedepsirea celor ce vor fi găsiţi responsabili (īn primul
rānd conducătorii instituţiilor regimului post-comunist: guvern,
parlament, politie, servicii de informaţii, justiţie,
procuratură, arhive, televiziune, presă - īn frunte cu Ion Iliescu
şi Petre Roman), pentru infracţiunea imprescriptibilă de
favorizare şi tăinuire (art. 361 Cod penal),
săvārşită după 22 decembrie 1989, prin mijloace variate:
blocarea justiţiei şi a accesului la arhive, ascunderea
adevărului şi dezinformarea cetăţenilor, ameninţarea,
insultarea şi agresarea celor ce au īncercat să declanşeze
judecarea, folosirea pentru provocări şi agresiuni a informatorilor
(nedesconspiraţi şi santajaţi), protejarea unor criminali ca
Nicolski, Drăghici, Crăciun etc, favorizarea īmbogăţirii
ilicite a responsabililor pentru vechile crime, īn timp ce ultimele victime se
stingeau din viaţă neconsolate şi īncărcate de acuze
niciodată demonstrate şi caziere murdărite prin minciuni, etc.
b. Pe lāngă complicitatea cu autorii
crimelor imprescriptibile, cei reclamaţi se fac vinovaţi şi de
acoperirea celorlalte crime enumerate la pt 1b, a căror judecare se
impunea, existānd datele şi timpul necesar (prescripţia lor fiind
supendată pānă la 22 decembrie 1989).
Paralizarea justiţiei şi favorizarea
infractorilor a avut efecte deosebit de grave asupra evoluţiei Romāniei,
compromiţānd şansa deschisă de Revoluţia din 1989,
conducānd la un adevarat dezastru economic, social şi moral.
Cei
responsabili se fac vinovaţi de: nedenunţare - art.170, tăinuire
-art. 221, gestiune frauduloasă īn paguba avutului obştesc - art.228,
īnşelăciune īn paguba avutului obştesc - art. 229, uzurpare -
art.240, sustragere sau distrugere de īnscrisuri - art.242, abuz īn serviciu
contra intereselor persoanelor - art.246, trafic de influenţă -
art.257, nedenuntarea unor infractiuni - art.262, omisiunea sesizarii organelor
judiciare - art. 263, favorizarea infractorului - art. 264, omisiunea de a
īncunoştiinţa organele judiciare - art. 265, reţinerea sau
distrugerea de īnscrisuri - art. 272.
Prescriptibilitatea pentru crima tăinurii
şi favorizării infractorilor (de către puterea instalată la
22 decembrie - īn numele revoluţiei anticomuniste - şi
legitimată la 20 Mai - ca reprezentantă a acestei revoluţii), ar
fi trebuit să īnceapă de la "data īncetării acţiunii
sau inacţiunii" (art. 122) - deci din clipa expirării
prescripţiei pentru crimele iniţiale, tăinuite. De exemplu,
pentru nedenunţare- art.170, curge o prescriptie de 8 ani - ceea ce duce
termenul final de răspundere la 2005+8=2013 (pentru nedenunţarea
infracţiunilor incriminate de art. 155,161,162,163,164,165), pentru abuzul
in serviciu, sustragere de īnscrisuri şi trafic de influenţă,
nedenunţarea unor infracţiuni,omisiunea sesizării organelor
judiciare, favorizarea infractorilor: 2005+5=2010, etc.
Īn fapt
aceste termene se cer prelungite, organele de anchetă trebuind să
ţină seama de situaţia specială (excepţională)
creată de uzurparea puterii īn stat, după 22 decembrie 1989, care
va fi - sperăm - dovedită şi de procesele dedicate
"revoluţiei" şi "mineriadei". Chiar strania
paralizie a justiţiei, īntr-o etapă aparent anticomunistă, dovedeşte
irefutabil caracterul contrarevoluţionar al regimului instalat după
22 decembrie, condus de persoane interesate direct īn evitarea
judecăţii. Aceasta justifică suspendarea prescripţiei
şi pe perioada 1989-2004, atāt pentru crimele dinainte de 1989, cāt
şi pentru crima tăinuirii.
Putem
aduce un vast material probator īn sprijinul afirmaţiei că judecarea
genocidului comunist şi a celorlalte crime a fost blocată de puterea
instalată īn 1990, care s-a mărginit la condamnarea familiei
Ceauşescu (pretinzānd că genocidul a fost realizat numai de doi
oameni şi stergānd cu buretele crimele monstruoase comise de garnitura
veche a PCR - strecurată la putere după 1989).
Contrarevoluţionarii au paralizat eliberarea Romāniei şi au reprimat
mitingul din Piaţa Universităţii, instigānd populaţia
manipulată la război civil, confiscind pseodo-alegerile din 20 Mai,
printr-o campanie electorală organizată criminal.
A venit
momentul să reparaţi onoarea justiţiei, stabilind
răspunderile pentru protejarea şi favorizarea celor care au comis cea
mai mare crimă din istorie - asupra naţiunii romāne. Pānă cānd
factori politici vor emite legile fireşti (condamnānd īntregul regim
comunist), justiţia poate deja contribui, stabilind vinovăţiile
īn raport cu legislaţia īn vigoare īn perioada īn care au fost comise
(1944-1989) şi respectiv ascunse (1990-2006) genocidul şi celelalte
crime. Pe baza restabilirii responsabilităţilor se poate aborda
corect reparaţia la care victimele au un drept inalienabil.
Data: 4.08.2006
Nume şi semnătură: Ioniţoiu
Cicerone, Roşca Ioan, Jijie Gheorghe, Tudoraş Liviu, Paraianu
Răzvan, Daniş Ionel, Boroneanţ Vasile "
[multi alţi semnatari fiind
adăugaţi ulterior- vezi vol 2,7,9,23] "
II.
Sinteza observaţiilor privind situaţia de fapt şi de drept
Cicerone Ioniţoiu este un reprezentant al
supravieţuitorilor care au făcut īn 2006 plīngerea penală
colectivă, declanşīnd cercetarea dezmembrată artificial la
diverse secţii ale Parchetului şi oprită prin rezoluţii
doar parţial communicate celor care aveau drept la un răspuns.
Reclamanţii din acest dosar, au făcut destul pentru a provoca şi
sprijini ancheta. Procurorilor le revenea sarcina de a clarifica şi
organiza juridic spaţiul faptelor, pentru a se vedea cine au fost
responsabilii, care dintre ei mai sīnt īn viaţă şi care au
lăsat averi bazate pe crimă moştenitorilor, ce daune se
datoreaza victimelor si urmaşilor lor, etc.
Toate cele 49 de volume din lucrarea
procuraturii au ajuns īn arhiva Curţii de Apel şi stau acum la
dispoziţia instanţei. Deşi cercetarea penală a fost
oprită prematur, dosarele cuprind suficente elemente pentru a arăta
justeţea celor două capete de plīngere şi inadmisibilitatea
rezoluţiilor contestate. Materialul strīns de echipa Voinea este īnsă
vast şi dezorganizat, fiind necesară o prelucrare de sinteză.
Īn acest
scop au fost depuse note explicative (pentru Cicerone Ioniţoiu, īn dosarul
10635) la termenele 8.09.2011, 27.03.2011 şi 3.03.2011, care au completat
plīngerea din 22.12.2010, cu elemente de fapt şi de drept.. La singurul termen al procesului curent, din
9.05.2012, a fost depusă o notă dactilografiată, care reia
rezumatul pledoariei susţinute īn procesul ICCJ-10635 la termenul din
8.09.2011 şi ar fi putut fi utilizată drept concluzie sintetică,
dacă prelungirea termenului de pronunţare nu ar fi creat
posibilitatea prezentei forme extinse.
Anumite precizări privind speţa au
fost făcute de co-reclamantul Ioan Roşca īn cererea depusă la
19-12-2006, īn analiza prezentată procurorului general la 2.05.2007, īn
raportul depus la dosarul de cercetare la 22.12.2007, īn memoriul din
6.08.2010, īn plīngerea la procuratură din 10.10.2010 īn plīngerea la ICCJ
din 22.12.2010, şi īn nota explicativă din 25.02.2011. Dacă dosarul 10636 ar fi fost conexat cu
10635, aşa cum ar fi trebuit să se procedeze, instanţa ar fi
avut la dispoziţie şi aceste explicaţiile semnificative. Cum acest lucru nu a fost făcut,
consideraţiile principale sīnt reluate īn prezentele concluzii.
Īn rezumat, argumentele
pentru anularea hotărīrii sīnt :
1 Crimele comunismului, denunţate la
capătul 1 al plīngerii, au un caracter : complex (impunīnd o tratare
coerentă), masiv (făcīnd sute de mii de victime), unitar (izvorīnd
din voinţa de putere a PCR), continuat pīnă īn 1989, genocidar (deci
imprescriptibil) şi antiromānesc (constituind o supremă trădare
a intereselor naţionale).
2 După 1990, trebuiau declanşate
cercetările şi inculpările de rigoare (prin autosesizare sau īn
urma numeroaselor plīngeri penale) şi rezolvate procesele penale şi
civile declanşate de victime. Acest lucru nu s-a īntīmplat, din cauza
inerţiei juridice, respingerea abuzivă a plīngerilor, care trebuie
să īntrerupă prescrierea, putīnd fi observată şi īn
dosarele redeschise īn lucrarea procuraturii.
3 Prescrierea trebuia suspendată pe
perioada īn care cercetarea sau condamnarea s-au dovedit imposibile, nu numai
pīnă īn 1989, realitatea paralizării justiţiei pīnă azi
(inclusiv prin pīrghii legislative cum ar fi īncuierea arhivelor, imunitatea
parlamentară etc) putīnd fi constatată uşor şi
explicată prin īmprejurarea că părtaşii vinovaţilor au
rămas la putere.
4 Prelungirea nejustificată/dolosivă
a anchetelor, nu poate fi temei de prescriere, aşa cum a amintit īn 2011
decizia CEDO, īn dosarul mineriadei. Legislaţia propusă de curīnd
respinge protecţia prescriptivă, pentru crime de asemenea amploare si
importanţă.
5 Eventuala nereuşită a pedepsirii
vinovaţilor pentru capătul 1 al plīngerii (din cauza deceselor) ar
dovedi capătul 2 (că regimul postdecembrist a urmărit protejarea
responsabililor)
6 Pentru operaţionalitate şi
pertinenţă, răspunderile trebuie stabilite ierarhic, de sus īn
jos. Nu e greu să se stabilească conducătorii instituţiilor
folosite īn represiune, īnainte de 1989 sau īntru protejarea vinovaţilor,
după această dată (īncepīnd cu Ion Iliescu si Petre Roman,
denunţaţi la capătul 2 al plīngerii noastre, dar īncă
ne-cercetaţi şi ne-inculpaţi şi continuīnd cu ceilalţi
preşedinţi, primi miniştri, miniştrii ai justiţiei
şi internelor, conducători ai procuraturii etc)
7 Decizia trebuie să ceară salvarea
celor 49 de volume, de importanţă istorică.
8 Nefiind vorba de neglijenţă, ci de
continuarea protejării criminalilor, prelungirea cercetării
pănă la prescriere e o dovadă de complicitate. De aceea,
retrimiterea spre cercetare trebuie īnsoţită de precizări
privind mandatul procurorilor şi de garanţii că nu vom reveni īn
situaţia iniţială.
Altfel, ar fi mai bine ca instranţa să reţină cauza
spre judecare, pe baza probelor acumulate, urmīnd să stabilească
responsabilii, cu ajutorul victimelor.
13.05.2012, Cicerone
Ioniţoiu, reprezentat de Ioan Roşca