Comentarea răspunsului Consiliului legislativ la propunerea MCC

PARTEA 3: AVIZ nr. 308 din 22 aprilie 2013 referitor la iniţiativa legislativă a cetăţenilor privind revizuirea Constituţiei României.

Analizând iniţiativa legislativă a cetăţenilor privind revizuirea Constituţiei României, formulată de un comitet de iniţiativă în baza prevederilor Legii nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată, şi transmisă de împuternicitul comitetului de iniţiativă, cu Adresa înregistrată la Consiliul Legislativ sub nr. R475 din 25 martie 2013,

CONSILIUL LEGISLATIV,

În temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, şi al art. 46 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, precum şi al art. 3 alin. (2) din Legea nr. 189/1999, republicată,

avizează negativ iniţiativa legislativă, pentru următoarele considerente:

comentariu IR: Nu ştiu dacă versiunea depusă la CL este aceeaşi pe care am comentat-o şi eu (http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2013-4; http://www.nouaconstitutie.info/dezbateri/legi.html). Dacă da, e păcat că nu s-a ţinut cont de sugestii, grăbindu-se probabil depunerea propunerii, înainte de a o trece printr-un sever filtru critic, pentru a nu le da ocazia derobării de la problemele de fond, prin atacarea unor erori de detaliu. Cu toate acestea , recidivez, spunîndu-mi din nou punctul de vedere, pe marginea acestui document interesant, care relevă poziţia celor care ne plămădesc destinul, în numele "tehnicalităţilor" juridice.

[Poziţia CL]

1.Prezenta iniţiativă legislativă a cetăţenilor are ca obiect de reglementare revizuirea Constituţiei României, republicată, fiind formulată în temeiul art. 150 din Legea fundamentală.

Conform Expunerii de motive, intervenţiile legislative propuse vizează, în principal, următoarele aspecte:

- instituirea unui Parlament unicameral compus din maximum 300 de parlamentari;

- instituirea unui număr de maximum două mandate pentru toate funcţiile elective;

- participarea la vot obligatorie;

- stabilirea zilei naţionale pe data de 9 Mai, precum şi stabilirea ca imn naţional al României a melodiei "Trăiască România, Trăiască Tricolorul";

- afirmarea faptului că România este continuatoarea de drept a Daciei şi a statului naţional şi unitar constituit în anul 1918;

- o reală şi completă separaţie şi independenţă a puterilor în stat, prin alegerea de către popor a conducătorilor autorităţilor fundamentale şi a tuturor magistraţilor.

Prin obiectul său de reglementare, iniţiativa legislativă se încadrează în categoria legilor constituţionale, fiind incidente prevederile art. 151 din Legea fundamentală.

comentariu IR: Revizuirea vechii Constituţii se face în baza ei, doar dacă te plasezi în paradigma continuităţii legislative. Aşa nu spargi cercul vicios de a nu putea impune revizuirea popular - prin referendum, pentru că… vechea Constituţie nu o prevede. Dacă adopţi însă viziunea revoluţiei juridice, impuse de gravitatea degradării socio-politice, la care s-a ajuns şi prin volant juridic nociv, nu ai de ce respecta vechiul cadru, pe care , în interesul naţiunii - vrei să îl schimbi din temelii - cu unul care să corespundă democraţiei reale. Principala slăbiciune a propunerii MCC este că nu merge pînă la capăt, reclamînd dreptul societăţii de a se debarasa de un cadru juridic dovedit toxic. Mercenarii Consiliului Legislativ (notat în continuare CL) profită de timiditatea demersului, judecînd prisma nouă propusă dreptului… prin pisma veche. E logic şi era de aşteptat ca mercenarii sistemului să-şi apere astfel plasa de păianjen pe care au ţesut-o, la comanda profitorilor. Iritant e tonul documentului, aparenţele nereuşind să acopere reaua credinţă şi lipsa de reală civilitate. De exemplu, aşa-zisul rezumat al propunerii MCC este o selecţie vădit tendenţioasă, a unor aspecte secundare sau mai puţin reuşite, pentru a ascunde miezul supărător al unei propuneri pe care CL încearcă să o compromită juridicos.

[Poziţia CL]

2.Constituţia reprezintă baza întregului sistem juridic al unui stat şi trebuie să aibă un caracter vizionar pentru a răspunde cerinţelor şi necesităţilor actuale şi viitoare care apar în evoluţia unui stat, ea reflectând stadiul dezvoltării şi modernizării societăţii. Prin Constituţie sunt reflectate interesele tuturor cetăţenilor unui stat, imprimându-i, astfel, o valoare supremă ce determină respectul de care trebuie să se bucure Legea fundamentală.

În Constituţia unui stat democratic sunt consacrate principiile vieţii economice, sociale, politice şi juridice care îşi au corespondent în valorile fundamentale pe care statul le promovează şi le apără.

Ca atare, Constituţia unei ţări reglementează aspectele cele mai importante şi generale ale ordinii juridice ale societăţii, principiile şi liniile directoare, formulate într-un limbaj concis, sobru, accesibil şi previzibil, fără detalierea unor aspecte care să încarce inutil normele constituţionale, aspecte ce vor fi reglementate în detaliu în legislaţia subsecventă.

Constituţia reglementează, printre altele, principiile generale de organizare a statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, precum şi autorităţile publice fundamentale.

Forţa juridică a Constituţiei este supremă, fapt ce o situează în vârful ierarhiei izvoarelor dreptului şi impune regula conformităţii întregului sistem legislativ cu dispoziţiile ei.

În acest context, semnalăm că prezenta iniţiativă cetăţenească conţine ipoteze juridice care nu se corelează cu reglementările Uniunii Europene şi cu tratatele internaţionale la care România este parte, cuprinde norme contradictorii cu reglementările constituţionale rămase nemodificate şi excede cadrului reglementării fundamentale, învestite cu forţă juridică superioară, printr-o serie de norme care nu au caracter de principiu sau de generalitate şi care nu trebuie să se regăsească la nivelul Legii fundamentale, astfel cum se va reliefa în cele ce urmează.

comentariu IR:

Trucurile eficace sînt simple şi operează la rădăcină, la premisele de pornire. Dacă te laşi păcălit de ipoteze, vei fi apoi victima unor raţionamente valabile. Aici, ni se turuie obişnuita liturghie despre ce ar trebui să fie Constituţia (şi legalitatea, în general) - o garanţie a faptului că societatea e guvernată de/spre dreptate. Totul e să nu pui întrebarea: şi dacă - în realitate - ea nu este ce ar trebui, dacă nu funcţionează ca anticorp împotriva tendinţelor unora de a profita de alţii? Să nu observi că atîtea regimuri odioase (cum ar fi cel comunist) au folosit Constituţii, pretinzînd că fac ce scrie mai sus… Şi mai ales să nu pui problema cheie: care sînt instrumentele de a verifica operaţionalitatea Constituţiei, ca garant al valorilor şi misiunilor superioare, afirmate teoretic? Eludînd chestiunea operaţionalităţii, trecînd uşor peste prăpastia dintre vorba (goală) şi norma activă (în sensul înarmării cu un aparat legislativ adecvat a celor juşti, care vor o societate dreaptă)- s-a putut scăpa şi de propunerea MCC. De unde lecţia: nu lăsaţi juriştii puterii să vă vorbească, pe limba lor de lemn. Siliţi-i să vă refuze, pe limba adevărului. Nu vedeţi că, protejaţi de ambiguitatea limbajului (care stă la baza dreptului) se poate susţine şi teza aberantă că românii pot trăi democratic, normaţi prin reguli stabilite mai sus de ei, în altă parte?

[Poziţia CL]

3.Referitor la textul propus la pct. 2 pentru art. 2 alin. (1), precizăm că excluderea posibilităţii exercitării suveranităţii naţionale de către popor prin organele sale reprezentative, prevăzută în prezent de textul Legii fundamentale, are ca efect instituirea unui regim de suveranitate populară. Aşa cum se subliniază în doctrină¹, una dintre principalele consecinţe ale acestei concepţii asupra suveranităţii este aceea că, "întrucât poporul este titularul suveranităţii, iar suveranitatea nu poate fi alienată, democraţia trebuie să se realizeze direct (iniţiativa legislativă populară, veto legislativ popular, referendum etc.)". Fundamentarea exercitării suveranităţii de stat în aceşti termeni face însă imposibilă calificarea Parlamentului drept "organ reprezentativ suprem al poporului român", aşa cum se prevede în art. 61 alin. (1) din Constituţie, rămas nemodificat. În plus, principiul suveranităţii populare nu este dus la ultimele lui consecinţe prin proiect, întrucât, cu excepţia unei legi organice care ar urma să fie adoptată prin referendum [art. 3.2 alin. (3), astfel cum este propus la pct. 5], adoptarea legilor rămâne o atribuţie a Parlamentului.

__

¹Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Ion Deleanu, Florin Vasilescu, Antonie Iorgovan, Ioan Vida, Constituţia României-comentată şi adnotată, Regia Autonomă "Monitorul Oficial", Bucureşti, 1992, pag. 15.

comentariu IR: Observaţii corecte, care arată că ei ştiu să gestioneze un păienjeniş normativ, deci probabil cunosc bine şi viciile sistemului actual. Este speculat faptul că propunerea MCC se opreşte la jumătate de drum, nefăcînd pasul fundamental de a cere o democraţie directă - fără farsa reprezentării. Dacă se făcea acest pas, ar fi venit alte obiecţii, legate de dificultăţi de punere în aplicare, dar măcar nu se puteau lega de o inconsistenţă de fond. Contestarea actualului sistem ar trebui făcută radical, nu prin compromis şi continuitate. Ca măcar să interesezi populaţia, chemată la o adevărată schimbare, după răsturnarea eventuală a celor de la putere - premisă crucială a schimbării cadrului legislativ. Încercînd calea mediană, cuminte, invitînd căpuşa să-şi slăbească poziţiile, nu mai interesezi nici revoltaţii şi permiţi puterii să te refuze în termeni convenabili ei, amendîndu-ţi dezinvolt inconsecvenţele. Ştiu că nu prea există jurişti de partea asta a baricadei. E un motiv suplimentar să vorbim altă limbă, pe care un popor revoltat să o poată impune.

[Poziţia CL]

4.Norma propusă la pct. 3 pentru art. 3 alin. (1.1) nu poate fi acceptată, întrucât acordarea posibilităţii cetăţenilor străini şi apatrizilor ca, în anumite condiţii, să poată dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor este necesară ca urmare a faptului că România este stat membru al Uniunii Europene cu drepturi şi obligaţii depline, motiv pentru care ţara noastră trebuie să respecte reglementările tratatelor Uniunii Europene, inclusiv pe aceea referitoare la asigurarea liberei circulaţii a persoanelor (art. 45 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene). Această posibilitate a fost acordată prin Legea de revizuire a Constituţiei din anul 2003. Precizăm că, analizând respectiva normă, Curtea Constituţională, în Decizia nr. 148/2003, a subliniat următoarele: "Integrarea României în Uniunea Europeană presupune respectarea dispoziţiilor acquis-ului comunitar privitoare la libera circulaţie a capitalurilor, la drepturile cetăţenilor europeni de a investi şi de a dobândi bunuri în condiţii de egalitate cu cetăţenii români. Curtea Constituţională observă că posibilitatea realizării acestor obiective este îngrădită de dispoziţiile art. 41 alin. (2) teza finală din Constituţia României, prin care se interzice cetăţenilor străini şi apatrizilor să dobândească dreptul de proprietate asupra terenurilor. Pentru înlăturarea acestei interdicţii şi pentru instituirea unor garanţii ale dreptului de proprietate privată se propune modificarea art. 41. Prima modificare vizează denumirea articolului, în sensul că, în locul denumirii "Protecţia proprietăţii private", se propune sintagma "Dreptul de proprietate privată" Cea de-a doua modificare vizează chiar alin. (2) al art. 41. În noua redactare proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, iar cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin legea organică, precum şi prin moştenire legală. Curtea Constituţională constată că sunt înscrise în această nouă redactare suficiente garanţii constituţionale pentru exercitarea acestui drept în conformitate cu interesul general şi cu respectarea prevederilor acquis-ului comunitar.

Pe cale de consecinţă, este evident că nu poate fi acceptată modificarea art. 3 alin. (1.1), întrucât se exclude posibilitatea cetăţenilor străini şi a apatrizilor ca, în anumite condiţii, să poată dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor.

În plus, în textul propus pentru art. 3 alin. (1.1), precizăm că persoanele juridice sunt entităţi cu personalitate juridică proprie, ale căror drepturi şi obligaţii sunt distincte de cele ale persoanelor fizice, astfel încât nu se poate afirma că un drept ar putea aparţine cetăţenilor români "constituiţi în persoane juridice române".

comentariu IR: Şi cum rămîne cu democraţia şi independenţa ţării ? Dacă majoritatea românilor nu vrea să fie vîndute terenurile (distructiv de ieftin) la străini şi dacă li se poate impune asta, din exterior - despre ce "democraţie" mai vorbim? Prin ce truc se ajunge ca voinţa majorităţii pe un anumit subiect, exprimată explicit şi evident legitimă, să nu prevaleze faţă de orice alte aranjamente? Dacă membrii CL consideră că aici se produce o contradicţie fatală, şi nu găsesc altă soluţie decît jertfirea democraţiei şi a autonomiei naţionale - sau renunţarea la integrarea păguboasă în Europa, de ce nu recunosc ei, ca apărători ai democraţiei locale, că poporul trebuie să aleagă, referendar, de care din rele scapă? Nu ştiu tovarăşii jurişti, care au creat cadrul legislativ propice jafului funciar, la cine a ajuns pămîntul, acaparat de la adevăraţii proprietari - şi că respectivii răufăcători sînt presaţi să vîndă sub preţul corect, pentru ca prada să "intre în circuitul civil european"- deci să fie greu de recuperat? Aici e vorba de a acorda hoţilor dreptul să-şi valorifice crimele prin implicarea străinilor, care se vor grăbi se profite de subevaluarea terenului românesc. Fiind vorba de complicitate la înaltă trădare, la nivel legislativ, cei care se cred voci ale poporului nu trebuie să se angreneze în polemici de salon cu duşmanii, ci să le întoarcă replici de genul : "Dacă banda voastră cade de la putere, vă vom pedepsi pentru ce aţi făcut, elaborînd şi cadrul legislativ adecvat pentru asta, întru reabilitarea dreptăţii şi binelui social". Atît. Jucînd tenis argumentativ cu distrugătorii ţării ne compromitem faţă de victimele revoltate şi ne arătăm slăbiciunea.

[Poziţia CL]

5.Cu privire la pct. 4, precizăm că norma din cuprinsul art. 3.1 alin. (2) ridică problema succesiunii statelor din punctul de vedere al dreptului internaţional, problemă care apare atunci când au loc modificări teritoriale care conduc la apariţia unor noi state. "Mutaţiile pe care un teritoriu este susceptibil să le sufere şi care dau naştere unor situaţii calificate în dreptul internaţional drept «succesiune»"² sunt: reunirea mai multor state într-un singur stat; dezmembrarea unui stat; separarea sau secesiunea şi transferul de teritorii. Statul succesor nu este un simplu moştenitor al drepturilor şi obligaţiilor statului predecesor. În prezent, în dreptul internaţional contemporan, succesiunea statelor este reglementată prin Convenţia referitoare la succesiunea statelor la tratate, adoptată la Viena în anul 1978, şi prin Convenţia referitoare la succesiunea statelor în ceea ce priveşte bunurile, arhivele şi datoriile, adoptată la Viena în anul 1983. Mai mult, Guvernul României a încheiat înţelegeri internaţionale referitoare la acest aspect, cum ar fi Protocolul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind succesiunea la acordurile încheiate între România şi Republica Socialistă Federativă Iugoslavia, semnat la Bucureşti la 5 martie 2004, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 951/2004. Prin urmare, statul român nu poate fi "moştenitorul de drept" al statului naţional şi unitar, aşa cum se propune prin proiect.

__

²Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional public, vol. I, Editura AII Beck, 2005, pag. 41 şi urm.

Având în vedere că alin. (3) prevede că "statul român este obligat să militeze, necontenit, şi să facă toate demersurile necesare pentru Reîntregirea Patriei (...) cu respectarea prevederilor tratatelor şi dreptului internaţional", precizăm că modalităţile de modificare a teritoriului admise de dreptul internaţional contemporan sunt următoarele³: modificările intervenite ca urmare a procesului de decolonizare; desprinderea unor teritorii de la un stat şi formarea unui⁴ sau unor state independente⁵; alăturarea la teritoriul unui alt stat ori alăturarea unor state, în întregul lor, la alte state⁶. Indiferent însă de modalitatea de dobândire sau de modificare a teritoriului, admisă de dreptul internaţional, aceasta trebuie să aibă ca fundament consimţământul liber exprimat al populaţiei care locuieşte pe teritoriul în cauză⁷. În caz contrar, s-ar încălca cel puţin două dintre principiile fundamentale ale dreptului internaţional, şi anume: neamestecul în treburile interne ale altor state şi dreptul popoarelor la autodeterminare. Prin urmare, referirea, în cuprinsul normei, la obligaţia statului român de a face toate demersurile pentru "Reîntregirea Patriei" vine în contradicţie cu principiile dreptului internaţional.

___

³idem, pag. 147.

⁴De exemplu: desprinderea Norvegiei de Suedia în anul 1905.

⁵Destrămarea URSS şi a RSF Iugoslavia.

⁶Cazul celor două state germane în anul 1990.

⁷Raluca Miga-Beşteliu, Drept internaţional public, vol. I, Editura AII Beck, 2005, pag. 147.

comentariu IR: Şi aici transpare caracterul antinaţional, trădător şi anti-democratic al celor care ocupă CL. Ce e aia "doctrină"? Dar "drept internaţional"? Le-a votat cineva? De ce ar respecta cetăţenii liberi ai statului NOSTRU convenţiile banditeşti, parafate de uzurpatori ai unor poziţii "reprezentative" din statul comunist ? (dacă tot se admite că nu moştenim un stat-lagăr). Cine conducea România cînd s-au semnat înţelegerile invocate mai sus? Nu avem de ce legitima cocoţarea unor uzurpatori deasupra popoarelor, pretinzînd a impune norme pe care acestea nu le-au votat, stabilite la masa verde de nişte pseudoreprezentanţi ai naţiunilor, sub ameninţarea rechinilor imperiali sau sub incitativul mituirilor grase. Democraţie reală înseamnă că decizia o iau cetăţenii, conform intereselor lor. Orice impunere exterioară este macro-tiranie, fie şi "geostrategică". De aceea dreptul intern trebuie să prevaleze convenţiilor oculte de cancelarie, într-o lume cu adevărat democratică. Dacă românii de pe cele două părţi ale Prutului se hotărăsc să revină la normal, deblocînd Reunificarea, nu pot scăpa şi ei de zidul Berlinului, decît dacă ne permit imperiile să ne refacem ţara sfîrtecată? Trebuie să admitem că sîntem oameni de categorie inferioară, pentru că avem o ţară cu putere mai mică? Constituţia nu poate întoarce spatele de la faptul că avem o bucată din teritoriu răpită. Fie şi numai pentru faptul că acolo sînt români, la fel de legitimi ca noi, care nu au nici o vină că au fost capturaţi şi că nu sînt lăsaţi să participe la viaţa colectivităţii noastre. Dacă asta înseamnă aplicarea "dreptului internaţional", atunci să prevedem în Constituţie că poporul român trebuie să valideze, prin referendumuri separate, toate convenţiile făcute pînă acum în numele său. Asta ca să devină mai clar că în România, poporul foloseşte statul, nu invers.

[Poziţia CL]

6.Norma propusă la pct. 7 pentru art. 6 alin. (3) este identică cu norma propusă într-un alt proiect de revizuire a Legii fundamentale, proiect care a făcut obiectul analizei Curţii Constituţionale în cuprinsul Deciziei nr. 799/2011. în respectiva decizie, instanţa de contencios constituţional a reţinut că "Textul introdus, care prevede obligaţia autorităţilor publice de a consulta organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale în legătură cu deciziile privind păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale şi religioase, dă expresie obligaţiei statului de recunoaştere şi garantare pentru această categorie de persoane a dreptului la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor, prevăzută de alin. (1) al aceluiaşi articol, constituind una dintre modalităţile de garantare a dreptului la care textul constituţional face referire.

Această modificare nu pune în discuţie niciuna dintre limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Curtea reţine. însă, că reglementarea modalităţilor în care statul garantează dreptul la identitate al minorităţilor naţionale nu este de domeniul Constituţiei, ci al legii, ridicarea la rang de principiu constituţional a uneia dintre aceste garanţii negăsindu-şi justificarea. În situaţia în care se va menţine această reglementare, pentru ca deciziile organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale privitoare la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale şi religioase să nu contravină principiilor de egalitate şi nediscriminare faţă de ceilalţi cetăţeni români, ar trebui să se prevadă şi obligaţia acestor organizaţii de a consulta în scris autorităţile publice în legătură cu deciziile pe care urmează să le adopte".

comentariu IR: Tehnica dirijării discuţiei spre aspecte minore, pentru ca marile probleme să fie mai greu de urmărit . Observaţi ce propuneri (articole) au fost sărite şi la ce se răspunde. Pe viitor, MCC ar trebui să prevină aceste potenţiale diversiuni. Nu vedeţi cum se poate interpreta o expresie ca "autorităţile publice vor consulta"? Iar ajungem la limbaj…. Pentru mine - "consultarea" nu obligă la nimic. De altfel, tot acest articol nu spune mare lucru.

[Poziţia CL]

7.Precizăm că norma preconizată la pct. 10 pentru art. 13 alin. (1) este identică cu cea aflată în vigoare, motiv pentru care propunerea de modificare a acestui text nu se justifică.

Totodată, semnalăm că dispoziţia propusă pentru alin. (2) referitoare la dezbaterile publice în limba română la toate nivelurile administraţiei publice nu poate fi acceptată, întrucât contravine obligaţiilor asumate de România prin ratificarea, prin Legea nr. 33/1995, a Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, precum şi prin ratificarea, prin Legea nr. 282/2007, a Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992.

În conformitate cu prevederile Cartei, la nivel constituţional se regăsesc norme care asigură posibilitatea folosirii limbii minorităţilor naţionale în învăţământ, justiţie, autorităţile administraţiei publice locale. Amintim, în acest sens, dispoziţiile art. 32 alin. (3) din Legea fundamentală, rămase nemodificate, potrivit cărora dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege. De asemenea, dispoziţiile art. 120 alin. (2), rămase nemodificate, prevăd asigurarea folosirii, în scris şi oral, a respectivei limbi a minorităţii naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă (20% conform prevederilor din Legea administraţiei publice locale). În acest context, amintim şi dreptul cetăţenilor români aparţinând minorităţilor naţionale de a se exprima în limba maternă în faţa instanţelor de judecată, în condiţiile legii organice, care este consacrat de art. 128 alin. (2) din Legea fundamentală, normă rămasă, de asemenea, nemodificată.

comentariu IR: Să începem prin a revela chiţibuşăria de rea credinţă. Propunerea MCC înlocuieşte un articol unic, cu două aliniate. Era deci legitim să se reia şi prevederea veche, care acum constituie primul aliniat. Este doar o introducere răutăcioasă către problema de fond: trădarea intereselor majorităţii româneşti (şi deci, din nou, încălcarea spiritului democratic). Ce legătură are dreptul unui minoritar de a-şi folosi limba în raporturile cu altul, cu impunerea altor limbi (cîte? care?) decît cea oficială (română), unui cetaţean român care are ghinionul să intre intr-o regiune de-românizată… oficial? Găsesc propagandiştii internaţionalismului din CL multe ţări civilizate, în care cunoaşterea limbii naţionale să nu fie obligatorie şi cetăţenilor să nu li se garanteze că pot folosi limba oficială, în orice împrejurare?

[Poziţia CL]

8.Referitor la textul propus la pct. 12 pentru art. 16 alin. (3), relevăm că acest alineat a cunoscut o modificare esenţială prin revizuirea Constituţiei din anul 2003, în sensul că, faţă de perspectiva integrării României în Uniunea Europeană, s-a considerat că nu mai este justificată interdicţia accesului la aceste funcţii şi demnităţi a cetăţenilor români care au şi o altă cetăţenie.

Soluţia propusă prin proiect revine la vechea redactare, care permitea accesul Ia funcţiile şi demnităţile publice a celor care aveau numai cetăţenia română⁸.

__

⁸Ioan Muram, Elena Simina Tânăsescu, Constituţia României. Comentariu pe articole, Editura CH. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 153.

Pentru aceste considerente, norma propusă nu poate fi acceptată.

comentariu IR: Atenţie la "argument"! Pentru că se revine la o normă veche… propunerea nu poate fi acceptată. Chiar admiţînd că am accepta ca acest CL să ne avizeze propunerile (ceea ce eu cred că nu e cazul) - cum am putea admite o astfel de justificare? Desluşim şi o subterană aluzie la obligaţia de a face ascultare. Ne impune UE (deci forţe dinafara cercului care poate stabili legitim normele cetăţii) şi pe cine putem alege noi în dregătorii? Însemnă că românii cu altă cetăţenie sînt susceptibili de a ne forţa mîna, în interesul altora. Nu se putea o mai bună justificare a interdicţiei propuse de MCC… De altfel, observaţi că s-a deschis poarta puterii nu numai către cetăţeni europeni, deşi argumentul e intrarea în UE. De ce ne-ar conduce persoane care au jurat credinţă unor state ca Rusia, SUA, Israel etc?

[Poziţia CL]

9.La art. 32 alin. (2), astfel cum este propus la pct. 16, semnalăm că eliminarea posibilităţii desfăşurării învăţământului într-o limbă de circulaţie internaţională şi în cadrul unităţilor de învăţământ de stat constituie o restrângere a dreptului la învăţătură, generatoare de discriminare pentru persoanele care nu dispun de posibilităţile materiale de a urma cursurile unor "şcoli private".

comentariu IR: Şi de ce ar plăti statul român pentru educarea unora în limbi internaţionale? Ca să mărim eficacitatea exportului de creier, de curve şi de salahori? Ca să accelerăm procesul dezagregării naţiunii române? Şi dacă majoritatea populaţiei nu împartăseşte agenda CL (pentru că nu poate fi cumpărată, la asemenea scară), I se permite să-şi decidă normele democratic?

[Poziţia CL]

10.Cu privire la textul propus la pct. 20 pentru art. 36 alin. (3), referitor la obligativitatea votului, semnalăm că regimul juridic al dreptului de vot trebuie interpretat sistematic, luând în considerare prevederile art. 62, astfel cum sunt propuse la pct. 32, precum şi dispoziţiile art. 81, rămase nemodificate, referitoare la alegerea membrilor Parlamentului şi a Preşedintelui României, care prevăd că "membrii Parlamentului (...) sunt aleşi prin vot universal, uninominal, egal, direct, secret şi liber exprimat".

În ceea ce priveşte votul liber exprimat, în doctrină⁹ se apreciază că acesta "vizează, pe de o parte, faptul că exprimarea voinţei cetăţenilor în alegeri nu trebuie viciată în niciun fel, iar, pe de altă parte, faptul că votul nu este obligatoriu. În România participarea la vot nu este obligatorie pentru niciun fel de alegeri, cetăţenii având opţiunea liberă de a participa sau nu la scrutin".

__

⁹idem, pag. 340.

Sub acest aspect, relevăm faptul că dreptul la vot este încadrat în categoria drepturilor fundamentale (prevăzute la capitolul II al titlului II din Constituţie), şi nu a îndatoririlor fundamentale (prevăzute la capitolul III al titlului II din Constituţie), astfel că titularul hotărăşte modalitatea de exercitare a acestuia.

În aceeaşi opinie se susţine că unele state, precum Grecia sau Belgia, folosesc votul obligatoriu, însă problema cea mai dificilă este stabilirea sancţiunilor în caz de neexercitare a votului. În astfel de state, votul devine nu doar un drept, ci şi o obligaţie pentru care însă este greu de aplicat o sancţiune corpului electoral.

comentariu IR: Am semnalat deja că sînt total împotriva acestei propuneri MCC, care într-adevăr încearcă să transforme un drept într-o obligaţie. Păcat că a fost depus la CL documentul iniţial, înainte de a se putea ţine cont de vreo observaţie .

[Poziţia CL]

11.Referitor la textul propus la pct. 23 pentru art. 44 alin. (6), apreciem că prevederea actuală a modalităţii de despăgubire în caz de expropriere sau de folosire a subsolului proprietăţilor imobiliare reprezintă o garanţie a dreptului de proprietate, a cărei suprimare depăşeşte limitele revizuirii, potrivit art. 152 alin. (2) din Constituţie.

Totodată, cu privire la alin. (8), care are ca finalitate eliminarea din Constituţie a prezumţiei caracterului licit al dobândirii averii, semnalăm că norma s-a regăsit şi în proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei, asupra căruia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 799/2011, reţinând că această prezumţie constituie o garanţie a dreptului de proprietate al persoanei. În absenţa unei astfel de prezumţii, deţinătorul unui bun ar fi supus unei insecurităţi continue întrucât, ori de câte ori s-ar invoca dobândirea ilicită a respectivului bun, sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmaţia, ci deţinătorului bunului. Tocmai de aceea, în cadrul lucrărilor Adunării Constituante, în şedinţa din 9 octombrie 1991, a fost respins amendamentul de eliminare a dispoziţiei privind prezumţia dobândirii licite a averii, neîntrunind decât votul a 14 parlamentari, astfel cum rezultă din Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 29 din 11 octombrie 1991.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 152 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca efect suprimarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora, Curtea a constatat că eliminarea tezei a doua a art. 44 alin. (8) din Constituţie, potrivit căreia "Caracterul licit al dobândirii se prezumă", este neconstituţională, deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a dreptului de proprietate, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituţie.

Curtea a subliniat în acest context cele reţinute în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 85 din 3 septembrie 1996 sau prin Decizia nr. 453 din 16 aprilie 2008, în sensul că reglementarea acestei prezumţii nu împiedică cercetarea caracterului ilicit al dobândirii averii, sarcina probei revenind însă celui care invocă acest caracter. În măsura în care partea interesată dovedeşte dobândirea unor bunuri, a unei părţi sau a întregii averi a unei persoane în mod ilicit, asupra acelor bunuri sau a averii dobândite ilegal se poate dispune confiscarea, în condiţiile legii.

comentariu IR: Aceasta e misiunea fundamentală a corpului juridic al tranziţiei ! Să folosească scutul legislativ întru protejarea jefuitorilor poporului român. Pe de o parte, "neglijînd" introducerea, la timp, a unor prevederi clare, care să criminalizeze explicit activităţile necinstite care au dus la formarea explozivă a averilor. Pe de altă parte, să împiedice cercetarea abuzurilor comise şi pedepsirea celor care s-au pretat la variate "inginerii", ca să acapareze bogăţie - fără just temei. În fine, să invoce prescripţia, pentru a bloca corecturile, amînate pînă cînd prada e scoasă din ţară, introdusă în circuitul civil etc. Deasupra deasuprelor, după cum se vede şi aici, stă speculaţia teoretică găunoasă. Nici unul dintre aceşti complici ai jefuitorilor nu poate răspunde la întrebarea: de ce să prezumăm ceva…. împotriva evidenţei? Nu este realitatea, tratată statistic, autoritatea ultimă, în materie de prezumţii? În România au apărut nenumărate dovezi că averile apărute miraculos au fost făcute pe căi necinstite, prin folosirea unor mijloace ilicite, acoperite cu aparenţe de legalitate. Şi toată lumea ştie ce se ascunde în spatele acumulării "legale" şi de ce nu s-a găsit ac de cojocul hoţiilor. Este crasă complicitate, a împlînta în Constituţie teza că averile tranziţiei s-au făcut în general cinstit, deci că sarcina probei incorectitudinii trebuie să revină părţii care se plînge (probabil - nu orice cetăţean, ci numai reclamantul, care arată "un interes legitim" şi are acces la documente… ţinute departe de ochii publicului, în numele drepturilor furilor la acoperire). Criminalitatea legislativă lasă însă urme…

[Poziţia CL]

12.Referitor la textul propus la pct. 31 pentru art. 61 alin. (2), potrivit căruia Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră, semnalăm că o astfel de soluţie legislativă a fost prevăzută şi în proiectul de lege pentru revizuirea Constituţiei asupra căruia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 799/2011. Cu această ocazie, instanţa de contencios constituţional a arătat că această modificare nu pune în discuţie niciuna dintre limitele revizuirii prevăzute de art. 152 din Constituţie, ci reprezintă exclusiv o opţiune politică asupra căreia se vor pronunţa participanţii la procedura de revizuire a Constituţiei.

Nu trebuie ignorate totuşi, în exprimarea acestei opţiuni, tradiţia statului român şi avantajele pe care le oferă o structură bicamerală a Parlamentului în raport cu cea unicamerală.

Curtea a reţinut în acest sens că, în mod tradiţional, Parlamentul României a avut o structură bicamerală. Această structură a forului legiuitor, consacrată în anul 1864, prin "Statutul dezvoltator al Convenţiei de la Paris" al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a continuat să existe sub imperiul Constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938, fiind întreruptă doar în perioada regimului comunist, când reprezentanţa naţională era unicamerală - Marea Adunare Naţională. După Revoluţia din Decembrie 1989, prin Decretul-lege nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 18 martie 1990, act în baza căruia s-au organizat alegerile din mai 1990, a fost reintrodusă formula bicameralismului. Constituţia din 1991 a preluat, cu unele modificări, această structură a Parlamentului, menţinută cu prilejul revizuirii Legii fundamentale din anul 2003. Modificarea textelor incidente în materie, realizată cu prilejul revizuirii, a vizat doar trecerea la un sistem de bicameralism funcţional.

Avantajele pe care structura bicamerală a forului legiuitor le prezintă sunt evidente. Astfel, se evită concentrarea puterii în Parlament, întrucât Camerele acestuia se vor împiedica reciproc să devină suport al unui regim autoritar. Totodată, se asigură dezbateri şi un cadru de analiză succesivă a legilor de către două corpuri diferite ale forului legiuitor, ceea ce oferă o mai mare garanţie a calităţii actului legislativ. Adoptarea legilor în cadrul unui Parlament unicameral se face după mai multe "lecturi"succesive ale unui text....Fiind realizate însă de acelaşi corp legiuitor, lecturile pot deveni o formalitate artificială sau pot fi suprimate din raţiuni de urgenţă. Bicameralismul determină ca a doua lectură a legii să se facă, întotdeauna, de o altă adunare, ceea ce este de natură să determine o percepţie critică accentuată. Se oferă astfel oportunitatea unei mai bune cooperări critice, a dezbaterii comune şi colective de luare a deciziilor, conferindu-se amploare formării voinţei statului parlamentar. În plus, bicameralismul minimizează riscul dominaţiei majorităţii, favorizând dialogul între majorităţile din cele două Camere, precum şi între grupurile parlamentare. Cooperarea şi supervizarea legislativă sunt extinse în acest mod, demonstrându-se astfel că sistemul bicameral este o formă importantă a separaţiei puterilor; care nu funcţionează doar între puterile legislativă, executivă şi judecătorească, ci şi în interiorul celei legislative.

Atât tradiţia care, fiind legată de fiinţa statului român, îl defineşte şi îl reprezintă, cât şi avantajele enunţate constituie puternice motive de reflecţie cu prilejul opţiunii pentru una dintre cele două formule: unicameralism sau bicameralism.

comentariu IR: Şi cu voinţa exprimată pe acest subiect, direct de popor, cum rămîne? Asta e democraţia, să aduci lumea la vot numai ca să legitimeze rotativ cîte o aripă a sistemului de împilare camuflată? Dacă CL are argumente consistente pentru bicameralism, să convingă poporul. Dar nu cu speculaţii de diversiune, evadări suspecte din realitatea românească - de genul celor expuse aici. E o batjocură să pretinzi că există separare a puterilor prin actualele camere, controlate de aceleaşi partide, la rîndul lor controlate de acelaşi sistem mafiot - de origine fesenisto-comunistă, la rîndul lui controlat de eterna Securitate. Cohorta de parlamentari şi senatori nu sînt, pînă în acest moment, decît uzurpatori ai unor instituţii vitale, dăunători principali ai societăţii, instrumente periculoase de trădare a intereselor cetăţenilor. Aşa că e explicabilă dorinţa acestora de a micşora măcar numărul pseudo-reprezentanţilor.

[Poziţia CL]

13.La pct. 32 este de discutat dacă excluderea dreptului la un loc de deputat pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, prevăzut în prezent de art. 62 alin. (2), nu este de natură a crea o discriminare între cetăţenii care aparţin unor minorităţi naţionale. Avem în vedere că, aşa cum s-a subliniat în doctrină¹⁰, această prevedere constituţională "permite cetăţenilor care aparţin unei minorităţi naţionale să-şi manifeste vocaţia electorală în cadrul unei organizaţii reprezentative".

__

¹⁰Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Ion Deleanu, Florin Vasilescu, Antonie Iorgovan, Ioan Vida, Constituţia României - comentată şi adnotată, Regia Autonomă "Monitorul Oficial", Bucureşti, 1992, pag. 139.

Totodată, în literatura de specialitate¹¹ s-a reţinut că norma "reprezintă una din modalităţile prin care cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale îşi realizează propriile aspiraţii, la nivelul reprezentanţei naţionale".

___

¹¹Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsascu, Constituţia României. Comentariu pe articole. Editura CH. Beck, Bucureşti. 2008, pag. 612.

comentariu IR: Începînd de la ce număr de membri are dreptul o minoritate să aibă voce în parlament? Dacă vin în România cîte 2-3 belgieni, danezi, congolezi, chilieni, indieni, islandezi, tuaregi etc. etc. - umplem parlamentul cu reprezentanţii lor? Asta înseamnă tratament electoral egal pentru toţi cetăţenii? Şi cum sînt aleşi respectivii reprezentanţi? Şi de ce nu dăm atunci Senatului o orientare corporatistă, adică nu permitem şi altor categorii să aibă reprezentare politică?

[Poziţia CL]

14.La pct. 43, referitor la textul propus pentru art. 72 alin. (2), având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 799/2011, norma propusă nu poate fi acceptată, întrucât "vizează eliminarea inviolabilităţii parlamentare, ca formă a imunităţii parlamentare". Menţionăm că, în această decizie, s-a precizat că, întrucât "prin proiectul legii de revizuire a Constituţiei este eliminată inviolabilitatea parlamentarului, adică acea imunitate de procedură care protejează parlamentarul împotriva urmăririlor penale abuzive sau vexatorii, instituţia imunităţii parlamentare fiind astfel golită de conţinut. Curtea constată că modificarea propusă sub acest aspect este neconstituţională, deoarece are ca efect suprimarea unei garanţii a unui drept fundamental al persoanei care ocupă 0 demnitate publică, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de ari. 152 alin. (2) din Constituţie".

comentariu IR: Parcă era vorba aici de schimbarea Constituţiei actuale şi nu de aplicarea ei? Dacă există temeiuri solide pentru schimbări (corectarea unor prevederi care fac rău societăţii) atunci ele trebuie să scoată din joc artificiul dolosiv de a invoca protejarea drepturilor omului-infractor împotriva intereselor omului-cinstit. De cîte ori s-au dat lovituri victimelor Tranziţiei , Curtea Constituţională le-a validat "constituţionalitatea", în numele dreptului legiuitorului de a-şi hotărî agenda cum vrea. Dar cînd e vorba de acordarea de privilegii agenţilor puterii abuzive (parlamentarilor, judecătorilor, militarilor, securiştilor) - raţionamentele se întorc pe dos. Singura consecvenţă: dreptul pus în slujba stăpînilor juriştilor.

[Poziţia CL]

15.În sistemul constituţional actual este "instituţionalizat modelul executivului bicefal sau dualist", potrivit căruia "puterea executivă este repartizată echilibrat între şeful statului şi Guvern"¹².

__

¹²C. Ionescu, Tratat de drept constituţional contemporan, Ediţia 2, Editura CH. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 819.

Prin normele propuse însă, concepţia legiuitorului constituant este radical modificată, Preşedintele României exercitând puterea executivă în stat şi răspunzând în faţa poporului pentru buna funcţionare a Guvernului şi a tuturor instituţiilor publice care compun puterea executivă a statului [art. 80 alin. (1) şi (3), propuse la pct. 51].

În aceeaşi ordine de idei, proiectul prevede că Preşedintele României are drept de iniţiativă legislativă [art. 74 alin. (1) propus la pct. 46], "îl revocă pe prim-ministru" [art. 85 alin. (1) lit. a) propus la pct. 54], "aprobă hotărârile adoptate de Guvern" [art. 108 alin. (4) propus la pct. 74], "numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti" [art. 123 alin. (1) propus la pct. 85].

Totodată, "Guvernul răspunde politic numai în faţa Preşedintelui României pentru întreaga sa activitate" [art. 109 alin. (1) propus la pct. 75], iar "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Preşedintelui pentru a emite ordonanţe de urgenţă în domenii care nu fac obiectul legilor organice" [art. 115 alin. (1) propus la pct. 81].

Noile soluţii juridice nu pot fi însă integrate în cadrul Legii fundamentale, alături de normele rămase nemodificate, care consacră un regim semiprezidenţial "atenuat", fiind în contradicţie cu acestea, creând confuzii şi, în consecinţă, fiind inaplicabile.

Amintim, în acest sens, norma prevăzută la pct. 5, care prevede adoptarea unei legi organice prin referendum, deşi, la art. 73 alin. (1), legile organice se adoptă de Camera Reprezentanţilor (Parlament), ori divergenţa dintre norma propusă la pct. 70 pentru art. 102 alin. (1), potrivit căreia Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice, şi norma de la art. 80 alin. (1) şi (3), astfel cum este propusă la pct. 51, care prevede că Preşedintele României exercită puterea executivă şi răspunde în faţa poporului.

Este adevărat că, potrivit acestei din urmă norme, exercitarea puterii executive de către Preşedintele României se realizează "în limitele stabilite de Constituţie", însă exercitarea conducerii generale a administraţiei publice reprezintă principala modalitate de manifestare a puterii executive în stat. Din acest punct de vedere, competenţele Preşedintelui României şi ale Guvernului, ca autorităţi executive, nu sunt suficient de bine delimitate prin proiect.

Şi în cadrul pct. 81 se constată o necorelare între norma propusă pentru alin. (1) al art. 115 şi norma de la alin. (4) al aceluiaşi articol, care rămâne nemodificată.

Astfel, potrivit normei propuse pentru alin. (1), Preşedintele va emite ordonanţele de urgenţă în temeiul unei legi de abilitare adoptate de Parlament, soluţie care nu este corelată cu dispoziţiile art. 115 alin. (4), rămase nemodificate, potrivit cărora ordonanţele de urgenţă se adoptă de către Guvern. De asemenea, prin terminologia folosită, se creează o confuzie între cele două categorii de ordonanţe, ordonanţele simple, respectiv cele de urgenţă.

În plus, adoptarea ordonanţelor de urgenţă "în domenii care nu fac obiectul legilor organice" este în contradicţie cu prevederile alin. (6), rămase nemodificate, care permit adoptarea ordonanţelor de urgenţă în toate domeniile, cu excepţia celor expres şi limitativ prevăzute de acest text.

Totodată, semnalăm că norma propusă la pct. 85 pentru art. 123 alin. (1), potrivit căreia Preşedintele României numeşte prefecţii, nu este corelată cu dispoziţiile alin. (2), rămase nemodificate, potrivit cărora prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local.

comentariu IR: Tipic juristului român, care scapă de povara discutării fondului - prin mărunţirea formei, de esenţă - prin evadare prin detalii. Dacă propunerea MCC conţine inadvertenţe, erori, contradicţii - ele puteau fi semnalate/corectate de către nişte experţi tehnici, cum se pretind cei de la CL. În fond cetăţenii cu iniţiative constituţionale, nici nu sînt obligaţi să formuleze textul complet şi definitiv al unei alternative de Constituţie, ci doar să-şi expună ideile de fond. Ceea ce trebuia să trateze aici CL era problema deplasării puterii executive către Preşedinte. Dar, din motive obscure, a evitat să se pronunţe pe acest subiect major, rezumîndu-se la o anostă vînătoare de imperfecţiuni nesemnificative.

[Poziţia CL]

16.Referitor la pct. 86-89, care cuprind norme referitoare la alegerea prin vot, de către popor, a judecătorilor şi procurorilor, semnalăm că o asemenea modalitate de accedere în funcţie nu poate fi acceptată, întrucât activitatea desfăşurată de aceştia este una de natură profesională, care urmăreşte înfăptuirea justiţiei, iar nu una reprezentativă.

Astfel, menţionăm că, spre deosebire de parlamentari, care sunt în serviciul poporului, magistraţii, deşi au ca scop apărarea ordinii de drept şi garantarea respectării drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime ale persoanelor, soluţionează cazuri concrete, în care sunt implicate interesele unor persoane determinate.

În plus, votul presupune un mandat. Or, dacă parlamentarii au un mandat reprezentativ, activitatea judecătorilor şi procurorilor nu este şi nu are de ce să fie limitată în timp la unul sau mai multe mandate.

Totodată, la pct. 86, referitor la textul propus pentru art. 125 alin. (1), întrucât inamovibilitatea judecătorilor constituie o garanţie a realizării principiului independenţei justiţiei, eliminarea normei cu privire la acest aspect nu poate fi acceptată, întrucât depăşeşte limitele revizuirii Constituţiei consacrate de art. 152 alin. (2) din Legea fundamentală.

Observaţia este valabilă şi în ceea ce priveşte norma propusă pentru alin. (4), privind revocarea din funcţie a judecătorilor prin referendum.

În vederea garantării independenţei judecătorilor, consacrată de art. 124 alin. (3), text rămas nemodificat, este necesar ca demiterea din funcţie a acestora să se facă pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege, şi nu ca urmare a manifestării discreţionare a voinţei corpului elector. Precizăm că, prin adoptarea unei soluţii precum cea prevăzută de proiect, s-ar deschide posibilitatea pronunţării unor soluţii prin care să se "mulţumească opinia publică", în detrimentul aplicării stricte a legii. Observaţia este valabilă, mutatis mutandis, şi în ceea ce priveşte norma propusă la pct. 87 pentru art. 132 alin. (4), referitoare la revocarea din funcţie, prin referendum, a procurorilor.

comentariu IR: S-a încercat aici ca respingerea atacului cel mai periculos al MCC să fie făcută pe un ton neutru. Asta nu ne poate împiedica să observăm tendenţiozitatea argumentelor. Nu sînt invocate aici problemele de operaţionalitate (procesul electiv mult prea greoi) pe care eu le-am semnalat, propunînd un compromis: să fie aleşi doar şefii judecătoriilor şi parchetelor. Ci ni se propun "adevăruri absolute" , pe care opinia publică nu ar avea, chipurile, dreptul să le contrazică, votînd împotriva intereselor castei juriştilor. Aflăm că activitatea unui judecător, nu poate deveni reprezentativă… pentru că acum nu este aşa. Ca şi cum aceşti "profesionişti" ai nedreptăţirii nu pot deveni jurişti/avocaţi, dacă produc insatisfacţie beneficiarilor serviciului juridic, ca judecători sau procurori. Ca şi cum nu aşteaptă pe margine alte zeci de mii de absolvenţi, dispuşi să încerce reabilitarea dreptului românesc, făcut zob de actualii "experţi". Cu alte cuvinte, să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimic… Cu neobositul recurs la dogma că actuala Constituţie veghează ca să nu fie schimbată de poporul prost, în cine ştie ce direcţie nesăbuită. Este clar că pentru aceşti şoareci de normă, legea este deasupra voinţei umane fie ea şi majoritare, a intereselor societăţii sau a realităţii. E sacrosantă, izvor şi temei ultim al vieţii colective. Mai rămîne să fim convinşi şi noi, victimele complotului statal, că se poate trăi în comun numai aşa, ca sclavi ai paraziţilor care capturează "dreptul".

[Poziţia CL]

17.În cuprinsul iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei se regăsesc norme care nu sunt fundamentate, nu sunt complete, creează ambiguităţi, incoerenţe şi care nu pot fi acceptate la nivelul Legii fundamentale.

comentariu IR: Nu pricep rostul organizării analizei pe două straturi, 1-16 şi 17a-r. Probabil pentru a se observa mai greu că s-a "sărit" peste propunerile consistente ale MCC (care probabil erau mai dificil de tratat) de la foarte multe articole (ar merita analizate punctual şi aceste eludări, dar eu reacţionez acum în criză de timp).

[Poziţia CL]

a)Astfel, referitor la art. 1 alin. (3) propus la pct. 1, precizăm că dragostea pentru semeni, pentru neam şi pentru ţară, omenia, ospitalitatea, meritul, cinstea, munca, hărnicia, spiritul de iniţiativă, cumpătarea şi economisirea reprezintă calităţi morale ale individului, şi nu ale unei colectivităţi.

De asemenea, cu privire la textul propus pentru art. 1 alin. (4), referirea la "puterea mediatică" şi la "puterea financiară", alături de enumerarea celor 3 puteri clasice - legislativă, executivă şi judecătorească -, nu poate fi acceptată, întrucât cele două "puteri" nu corespund vreuneia dintre funcţiile prin care puterea se exercită în stat. Aşa cum s-a subliniat în doctrină¹³, cele 3 funcţii principale prin care puterea se exercită în stat sunt funcţia legislativă, cea executivă şi funcţia judecătorească.

___

¹³Mihai Constantinescu, Ioan Muraru, Antonie Iorgovan, Revizuirea Constituţiei României-Explicaţii şi comentarii, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003, pag. 5.

comentariu IR: Presupun că subtilitatea ontologică de la început (incursiunea fulgerătoare în problematica raportului individv- comunitate) are scopul de a accepta intimidaţi sentinţa arbitrară care ne e servită ritos în continuare. A considera că puterea financiară şi cea mediatică, operînd din plin în societate, au nevoie de încadrare constituţională - era un punct central al propunerii MCC. La care, se răspunde aici cu clasicul "nu se aprobă" (folosit des de "juriştii" comunistici) , căci pînă acum, "doctrina" (Ce e aia domnilor? Unde e prevăzută în Constituţie?) nu consideră aceste funcţii ca manifestări de putere în stat, care trebuie deci luate sub control democratic direct. Aşadar: nu se poate accepta această noutate/schimbare, pentru că … e nouă (schimbă). Avantajul acestui gen de retorică găunoasă e că nu ai la ce reacţiona. Ceea ce nu înseamnă că nu luăm notă, încă o dată, de "culoarea" tovarăşilor experţi din CL: e clar pentru cine se străduiesc. Că doar nu o să-şi rişte privilegiile, ajutîndu-ne să ieşim din ghearele puterii mediatice şi financiare.

[Poziţia CL]

b)Referitor la textul propus la pct. 5 pentru art. 3.2 "Regiunile de dezvoltare", relevăm că regionalizarea s-a impus în ultimii ani în statele europene. În literatura de specialitate¹⁴, regionalizarea este definită ca reprezentând "procesul prin care se realizează instituirea unei capacităţi de acţiune autonome, ce are ca obiectiv promovarea unui teritoriu infranaţional sau supralocal, prin mobilizarea mecanismului său economic şi, dacă este cazul, a raporturilor de solidaritate locală sau regională, precum şi a dezvoltării potenţialului său".

¹⁴R. Ioţa, "Regionalizarea", p. 86-citat de Verginia Vedinaş în Reforma organizării administrativ-teritoriale - o prioritate pentru România în Constituţia României. Comentariu pe articole, coordonatori: Ioan Muraru, Elena Simina Tânăsescu, Editura CH. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 39.

Introducerea acestui articol trebuia corelată, în primul rând, cu art. 3 alin. (3) din Legea fundamentală, rămas nemodificat, care reglementează modul în care este organizat din punct de vedere administrativ-teritorial statul român, dar şi cu capitolul V al titlului III, referitor la administraţia publică locală.

comentariu IR: Adică? Numai propunerea MCC sau şi actuala Constituţie este contradictorie, la acest capitol? Dacă prin regionalizare, "literatura de specialitate" (Ce izvor de drept este ăsta? Unde e prevăzută autoritatea lui in Constituţie?) înţelege afirmarea dreptului la autonomie a micilor comunităţi înghiţite de state, atunci cum poate fi rezolvat paradoxul conflictului de autoritate, atunci cînd se suprapun mai multe nivele de agregare socio-juridică? Au şi locuitorii unui bloc, cartier, oraş, judeţ, sau membrii unei asociaţii, caste, etc. - drepturi de decizie, la nivelul respectivelor comunităţi? Cum se împacă asta cu decizia concurentă la nivel naţional sau supra-naţional (căci numai cine nu vrea, nu descoperă aporiile democraţiei supra-etajate)?

[Poziţia CL]

c)La art. 12 alin. (3), astfel cum este propus la pct. 9, semnalăm că stabilirea drept imn naţional a cântecului "Trăiască România, Trăiască Tricolorul" este inadecvată, întrucât, potrivit înregistrărilor din perioada respectivă, în varianta sa completă, interpretată în cadrul Cenaclului Flacăra înainte de Decembrie 1989, acesta cuprindea şi versul "Trăiască Ceauşescu, Partidul şi poporul!".

comentariu IR: Ştiu să exploateze erorile adversarului! Aici MCC a comis o greşeală care aruncă o lumină proastă asupra maturităţii conceptorilor proiectului, aşa cum le-am atras atenţia, probabil prea tîrziu. Este penibil să dai ocazia continuatorilor regimului comunist să te ironizeze pe un astfel de subiect.

[Poziţia CL]

d)La art. 15 alin. (3), astfel cum este propus la pct. 11, precizăm că stabilirea unui moment de la care începe să curgă "dreptul de acţiune" în cazul săvârşirii unor infracţiuni nu este specifică dreptului penal. Este adevărat că, în sens larg, dreptul statului de a trage la răspundere o persoană care a săvârşit o infracţiune se naşte de la momentul comiterii respectivei infracţiuni, însă acest principiu este valabil pentru orice infracţiune, nu numai pentru cele avute în vedere de textul propus prin proiect.

comentariu IR: Mă rog… Din nou se fuge pe portiţa deschisă printr-o exprimare stîngace. Pretinde CL că nu a înţeles despre ce era vorba aici, încît să-şi onoreze răspunderea unei opinii? Eu remarc că nu a avut nici curajul de a susţine făţiş prescriptibilizarea crimelor comunismului, prelungite şi amplificate în timpul tranziţei. Ca să nu poată fi mai tîrziu acuzaţi de complicitate, dar să nu-şi supere nici stăpînii, ameninţaţi fatal de această propunere… au refuzat să o ia în considerare. În ce mă priveşte, acest mod de reacţie e tot criminalitate juridică.

[Poziţia CL]

e)La art. 34 alin. (1), astfel cum este propus la pct. 18, considerăm că statul nu poate garanta "dreptul la sănătate", ci poate avea obligaţia de a lua măsurile necesare pentru ocrotirea sănătăţii populaţiei, aşa cum se prevede în textul actual al art. 34 alin. (1).

În ceea ce priveşte referirea expresă la calităţile pe care trebuie să le îndeplinească hrana, precizăm că acestea nu sunt necesare, întrucât rezultă din prevederea, în alin. (2), a obligaţiei statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice.

Totodată, menţionăm că obligaţia statului de a lua măsuri pentru a asigura accesul cetăţenilor la alimentaţie naturală, apă curată şi aer curat, prevăzută în norma propusă pentru art. 34 alin. (1.1), rezultă din dispoziţiile art. 35, potrivit cărora statul trebuie să asigure cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. De altfel, precizăm că formularea propusă prin proiect este discriminatorie, întrucât textul se referă exclusiv la "cetăţeni", în vreme ce prin art. 35 alin. (1) dreptul la un mediu sănătos este recunoscut, aşa cum este şi firesc, "oricărei persoane" aflate pe teritoriul României, nu doar cetăţenilor români.

comentariu IR: Din nou agenţii agenţilor neocoloniali (postură pe care şi-au asumat-o paraziţii tranziţiei, ca să nu fie descăunaţi dinafară) umblă cu cioara vopsită în verbiajul corectitudinii politice. Este clar că referirile explicite la hrană naturală, apă, medicamente ieftine, etc. - pot deranja interese de gen Monsanto, ACTA, etc. - deci trebuie evitate (de cei care ne ţes cămaşa de forţa a legii). Aşa că sper ca autorii propunerii MCC să înţeleagă că nu are rost jumătatea de măsură. Dacă tot conteşti un sistem, nu o fă în termenii aleşi de el. De ce este păstrată sintagma "este garantat", nu e clar că aici se ascunde o farsă? Să nu mai tolerăm astfel de cecuri în alb. De cîte ori se vorbeşte de "garanţii" să cerem explicitarea lor, chiar în Constituţie. Altfel nu putem schimba mare lucru.

[Poziţia CL]

f)La pct. 19, referitor la textul propus pentru art. 35 alin. (3), precizăm că includerea statului între entităţile care au îndatorirea de a proteja resursele naturale ale ţării şi mediul înconjurător este superfluă, întrucât această obligaţie a statului rezultă, indirect, din obligaţia prevăzută la alin. (2). în plus, întrucât animalele intră în sfera noţiunii de "mediu înconjurător", referirea expresă la ocrotirea acestora este, de asemenea, superfluă.

comentariu IR: Serios? Grija cea mare a CL este ca exprimările să rămînă vagi şi să rămînem la cheremul deducţiilor şi interpretărilor, dintr-o simulată frică de redundanţe ? Atunci să facem o Constituţie condensată la maxim, de genul "Articol unic. Statul va lua toate măsurile pentru a asigura funcţionarea justă a societăţii, în beneficiul cetăţenilor, care vor hotărî regulile jocului social şi politic pe principiul majorităţii, atunci cînd se impun decizii colective". Restul se poate deduce de aici - nu-i aşa, fără explicitări deductibile? Cei care s-au confruntat cu "legislativul", cu "executivul ", cu "justiţia" - au constatat că acestea au nevoie de prevederi ambigui, interpretabile, care să permită adaptarea mafiei decidente la situaţii variate: să fie loviţi doar cei care deranjează puterea. Ce-ar fi să nu ne lăsăm atraşi în această cursă şi să cerem o Constituţie cît mai explicit determinată, pe fiecare punct?

[Poziţia CL]

g)La pct. 24, referitor la art. 45, apreciem că soluţia legislativă privind prevederea competenţei exclusive a instanţelor judecătoreşti de a autoriza desfăşurarea de activităţi economice nu se justifică, întrucât excede funcţiei judiciare pe care o îndeplinesc respectivele instanţe.

Pe de altă parte, alin. (4) al art. 45, care se referă în mod exclusiv la exercitarea activităţilor economice de către "cetăţeni", face ca, de principiu, să fie excluse de la control persoanele fizice şi juridice străine care desfăşoară astfel de activităţi pe teritoriul României.

comentariu IR: Nu ştiu de ce MCC ar arunca economia remanentă în ghearele unei justiţii ocupate de ticăloşi… înainte de a se asigura de deparazitarea ei. Probabil - din disperare, în faţa putreziciunii maşinii administrative parazitare. Mai bine atacau frontal şopîrla "exercitarea acestora în condiţiile legii" - din actuala formulare. Sintagmă otrăvitoare, care permite statului (uzurpat) să facă orice. De exemplu - să favorizeze rechinii economici (străini) în dauna micilor întreprinzători (autohtoni) în numele cine ştie cărei doctrine.

[Poziţia CL]

h)Norma propusă pentru art. 47 alin. (1) la pct. 25 este incompletă, întrucât nu precizează cui anume ar urma să ceară cetăţenii dizolvarea Parlamentului şi demisia Preşedintelui României, şi nici procedura aplicabilă într-o astfel de situaţie.

Referitor la norma propusă pentru alin. (1.1), considerăm că instituirea obligaţiei stabilirii, prin lege, a unor criterii, fie ele şi "elaborate ştiinţific", care să definească în mod concret toate elementele care compun noţiunea de "nivel de trai decent", este imposibil de realizat în practică.

comentariu IR: Observaţia CL atinge o problemă mai generală. Nu e prea clar cui propune MCC să facă dreptate poporului. Presupun că e vorba de iniţiative de jos în sus, de iniţiative referendare directe (fără aşteptarea unei aprobări). Dar ar trebui să fie detaliat mecanismul (instrumentele) care să facă aceste asalturi de jos posibile, eficace, imparabile. Cît priveşte bobîrnacul suplimentar, dat în direcţia ideii elaborării ştiinţifice a nivelului de trai decent, consider - de data asta - ironia suficient de fină şi de legitimă. Ceea ce nu înseamnă că nu întrezăresc cinismul din spate.

[Poziţia CL]

i)La pct. 44, cu referire la textul propus pentru art. 72.1, precizăm că norma este incompletă, întrucât nu reglementează numărul de alegători care pot cere demiterea din funcţie a unui parlamentar şi organizarea referendumului şi nici cine anume finanţează cheltuielile aferente acestei operaţiuni.

De altfel, se constată că referendumul capătă o altă accepţiune decât cea cunoscută, în sensul că tinde să devină singura modalitate de alegere sau de demitere a conducătorilor autorităţilor fundamentale şi a tuturor magistraţilor.

Mai mult decât atât, în cuprinsul proiectului nu se reglementează finanţarea referendumurilor, indiferent de obiectul lor.

În absenţa acestei reglementări, nicio astfel de normă nu poate fi operaţională.

comentariu IR: Cum adică nu precizează? Ce nu e inteligibil în textul ; „ la cererea unui număr de alegători, din colegiul în care a fost ales, egal cu cel puţin 25% din numărul voturilor cu care a fost ales.”. Şi de ce se reproşează propunerii unei noi viziuni privind democraţia faptul că " referendumul capătă o altă accepţiune decât cea cunoscută". Tocmai asta e esenţa demersului MCC, să combată actuala formă de "democraţie", în care referendumul are un rol minor, de decor creator de aparenţe. E bine că CL se apleacă asupra dimensiunii operaţionalităţii, dar are curajul să expună actuala Constituţie, metodic, acestui filtru? Chestiunea costului democraţiei este serioasă şi ascunderea ei sub preş împiedică găsirea unor compromisuri optimizate. Şi eu cred că fără punerea la punct al unui sistem de vot mixt, inclusiv prin Internet, nu se poate operaţionaliza propunerea MCC. Am recomandat deja ca iniţiatorii să ia în serios această obiecţie, ca să nu piardă totul, neglijînd-o.

[Poziţia CL]

j)La pct. 46, referitor la norma propusă pentru art. 74, soluţia legislativă privind eliminarea limitărilor referitoare la domeniul de reglementare a iniţiativelor legislative cetăţeneşti prevăzute în prezent de art. 74 alin. (2) este discutabilă. Menţionăm că, în doctrină, s-a subliniat că problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea au fost excluse din obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor pentru a se evita propunerile legislative demagogice¹⁵.

__

¹⁵Mihai Constantinescu, Ioan Muram, Antonie Iorgovan, Revizuirea Constituţiei României - Explicaţii şi comentarii. Editura Rosetti, Bucureşti, 2003, pag. 172.

comentariu IR: Sîntem în miezul farsei juridice. Cetăţenii pot decide cîte răsaduri sînt plantate pe alei, ce versuri sînt cuprinse în imn, etc….dar nu şi cît le ia statul din buzunare, pentru a alimenta reţelele paraziţilor care operează în spatele "structurilor"!! Nu este de loc "discutabil" că din actuala prevedere din art 74.al 2 , pe care oficiantul CL evită şi să o citeze ("Nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.") transpare intenţia clară de capturare a societăţii prinsă în plasa legalităţii. Dacă ocupanţii statului ne pot taxa cum şi cînd vor, ne pot vinde cui şi cum vor la bişniţa internaţională (sau implica în aventuri ucigaşe), dacă pot elibera cînd vor puţinii jefuitori prinşi - noi sîntem nişte sclavi cu fumuri de oameni liberi, manipulaţi, exploataţi şi umiliţi de uşurătatea cu care ne lăsăm prostiţi de circul "democratic". Acest punct din propunerea MCC era suficient pentru a sparge vraja care ne menţine în paralizie şi a provoca duşmănia CL. Respingerea lui este şi ea suficientă, pentru a trimite aceşti jurişti recidivişti în boxa acuzării, în caz că le fuge sistemul de sub picioare…..

[Poziţia CL]

k)Norma propusă la pct. 54 pentru art. 85 alin. (1) lit. k), prin instituirea unei sancţiuni radicale - dizolvarea Parlamentului în cazul nerespectării unui termen destul de scurt de 45 de zile în care trebuie să se pronunţe asupra respectivelor proiecte de lege - este de natură a avea efecte negative atât asupra calităţii actului de legiferare, cât şi asupra stabilităţii politice a ţării.

În acelaşi context, amintim şi soluţiile propuse la pct. 118 pentru art. 151 alin. (2) şi (3), în condiţiile în care textul art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, rămâne nemodificat. Prin urmare, organizarea unui referendum pentru aprobarea proiectului de revizuire a Constituţiei, respins iniţial de către această autoritate, precum şi dizolvarea acestui for în situaţia în care proiectul este aprobat, astfel cum se propune la pct. 118, aduc atingere principiilor statului de drept.

comentariu IR: Ieftin. Cu scop evident de apărare a oligarhiei. Şi ce dacă iniţiatorii MCC au neglijat modificarea art. 61, în conformitate cu spiritul propunerii lor de a se pune poporul, prin referendum eficace, deasupra parlamentului - deci de a trece la o democraţie directă, reală, depăşind capcana "reprezentării" - care şi-a dovedit viciozitatea? După ce au constatat că trebuie schimbat şi art. 61, de ce nu au luat cerberii CL în discuţie esenţa propunerii MCC - care nu numai că nu aduce atingere statului de drept, ci îi dă o şansă să fie altceva decît o ficţiune? Se speră că am putea fi convinşi prin astfel de artificii, că un parlament care votează invers decît poporul care "l-a mandatat", mai trebuie lăsat să uzurpe puterea legislativă?

[Poziţia CL]

l)La pct. 76, precizăm că se impune modificarea, şi nu abrogarea art. 110, întrucât aspectele legate de încetarea mandatului Guvernului trebuie reglementate în mod expres la nivelul Legii fundamentale.

comentariu IR: Am făcut şi eu aceeaşi observaţie.

[Poziţia CL]

m)Referitor la norma propusă la pct. 82 pentru art. 118.1 alin. (6), menţionăm că aceasta are caracterul unei dispoziţii de incriminare, care nu este specifică unei Legi fundamentale, ci Codului penal. Mai mult decât atât, redactarea propusă este deficitară, întrucât prima parte a textului stabileşte o obligaţie (destul de neclar reglementată) în sarcina unor persoane juridice, în timp ce teza finală are în vedere pedeapsa aplicabilă unor persoane fizice.

Precizăm, în plus, că stabilirea sancţiunii "confiscării întregii averi a făptuitorilor" nu este corectă nici în raport cu principiul stabilit prin art. 44 alin. (9), astfel cum este propus la pct. 23, şi nici în raport cu prevederile actuale ale art. 44 alin. (9), potrivit cărora sunt supuse confiscării numai anumite categorii de bunuri, şi nu întreaga avere a unei persoane. Din acest motiv, stabilirea unei astfel de sancţiuni apare ca o suprimare a unei garanţii a dreptului de proprietate, depăşind, astfel, limitele revizuirii consacrate de art. 152 alin. (2) din Constituţie.

comentariu IR: Reacţie perfect previzibilă. România e în mîinile securiştilor împatronaţi sau reciclaţi în "servicii" - o gardă pretoriană care a distrus ţara şi corupe democraţia fatal, operînd la adăpost de privirile indiscrete, în numele apărării secretului de stat. Cum să le restrîngi spaţiul de manevră stăpînilor ultimi, capilor Mafiei care a pus mîna şi pe lege? Sau să le confişti prada acumulată prin pauperizarea populaţiei? Înseamnă să atingi magicul art. 152, deturnat de la aparentul rol de apărare a drepturilor omului ameninţat de putere… la acela de principală armă a răufăcătorilor de nivel înalt, care folosesc puterea abuziv. Avem măcar dreptul să facem lista celor care împiedică eliberarea (însănătoşirea) - prin astfel de manevre juridice odioase? Că nu e domnul Dragoş Iliescu singurul propagandist al protejării microbilor care au atacat structura de rezistenţă a naţiunii, singurul ideolog care pretinde că nu avem voie să modificăm Constituţia încît să evadăm din ghearele celor care au acaparat "serviciile" (şi întreţin o uriaşă plasă de şantaj mafiot, în loc să cureţe pegra, ca să-şi justifice salariile).

[Poziţia CL]

n)în legătură cu textul art. 135 alin. (2) lit. c), propus la pct. 90, precizăm că norma este contradictorie, întrucât veniturile obţinute din muncă aparţin prestatorilor muncii, prin urmare nu pot fi supuse unei "distribuţii echitabile".

În ceea ce priveşte salariul minim brut şi salariul mediu brut, menţionăm că acestea reprezintă cifre statistice variabile, care nu pot fi reţinute la nivelul Constituţiei.

Referitor la Fondul Naţional de Capital Distributiv care urmează "să fie utilizat pentru împroprietărirea cetăţenilor ţării cu capital productiv", semnalăm că norma propusă la alin. (2) lit. d) tinde să aducă atingere dreptului de proprietate privată al cetăţenilor, garantat de Constituţie, precum şi proprietăţii publice şi private a statului.

La alin. (2) lit. l) norma are mai mult caracter declarativ şi nici nu s-ar putea concretiza în fapt, întrucât doar unele dintre domeniile enumerate pot furniza servicii publice gratuite şi numai în anumite condiţii.

comentariu IR: Miezul principiilor economice propuse de domnul Cojocaru , punctul forte al propunerii MCC este ocultat fără jenă, fiind "tratat" în cîteva linii, expediat prin cîteva observaţii minore, de formă. Intuim însă că tovarăşii jurişti din CL, după ce s-au spălat pe dinţi de dreptul comunist, pe care l-au slujit cu acelaşi devotament, au asimilat noua orientare, s-au calat la doctrinele necesare securicomuniştilor convertiţi cîştigător la capitalism (şi noilor ocupanţi, cu care s-au înţeles). Ne vorbesc senin de apărarea proprietăţii furate, ca şi cum nu tot ei au binecuvîntat jefuirea avuţiei colective, prin legiuiri criminale cum ar fi Legea 15/1991 sau 18/1991. Noi trebuie să înţelegem temporalitatea chestiunii: cît a durat jaful, nu a fost ce face, pentru apărarea proprietăţilor noastre; după ce s-a terminat însă - trebuie respectată strict proprietatea agonisită de hoţi. Şi dacă victimele nu vor să rămînă lucrurile aşa? Dacă nu vor să se resemneze, devenind slugile hoţilor neprinşi? Şi dacă sîntem suficienţi numeric pentru a hotărî legi cu adevărat reparatorii, începînd cu adecvarea Constituţiei la corectare? Atunci, tovarăşii jurişti rămaşi de pază vor urla ca din gură de şarpe că nu e voie de schimbat Constituţia în dezavantajul celor care ne-au jefuit. Ne vom face că ne-au convins?

[Poziţia CL]

o)La pct. 101, referitor la textul propus pentru art. 137.2 alin. (1), menţionăm că "administrarea legislaţiei naţionale" nu poate constitui obiectul de activitate al vreunei autorităţi publice, întrucât legile nu se administrează, ci se aplică.

comentariu IR: Fleacuri. Nu mai bine spuneau ceva despre ce se propune de fapt aici, adică să nu ni se transforme ţara într-un cazino putrezitor social şi politic? Cît priveşte legislaţia de la noi, care produce incontinent un labirint de prevederi imposibil de stăpînit (de cetăţenii care se prezumă că o cunosc, ca să o respecte) - cred că se pune chiar acut problema unei administrări.

[Poziţia CL]

p)Semnalăm că normele propuse la pct. 102, în corelare cu cele propuse la pct. 92-94, referitoare la Fondul Naţional de Pensii Publice, Fondul Naţional de Şomaj şi Fondul Naţional pentru Asigurări de Sănătate, par să înlocuiască bugetul asigurărilor sociale de stat prevăzut la art. 138 din Constituţie.

Având în vedere că bugetul asigurărilor sociale de stat acoperă în prezent şi aceste drepturi de asigurări sociale, necuprinse în prezenta iniţiativă cetăţenească, normele propuse nu pot face obiectul revizuirii, deoarece ar avea ca rezultat suprimarea unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor.

comentariu IR: De data asta nu înţeleg ce se face CL că nu înţelege. Dar înţeleg scopul: să minimizeze problematica pusă în discuţie, ca să poată spune că e vorba aici de cîteva fleacuri, de genul imnului preluat de la cenaclul Flacăra. Astfel se sare peste toate propunerile de democraţie economică, fără ca să fie abordată substanţa lor.

[Poziţia CL]

r)La pct. 116, referitor la textul propus pentru art. 149, precizăm că, potrivit art. 108 alin. (4) teza finală din Constituţie, hotărârile care au caracter militar nu se publică. În plus, art. 24 alin. (2) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele prevede că "În cazuri temeinic justificate, Parlamentul şi, respectiv, Guvernul pot hotărî ca textele anumitor tratate să nu fie publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, acestea urmând să fie comunicate tuturor instituţiilor interesate". Prin urmare, aprobarea de către popor, prin referendum, a tratatelor internaţionale nu poate avea loc întotdeauna, deoarece, prin natura lor, unele tratate militare au caracter secret, fiindu-le aplicabile prevederile sus-menţionate. Or, exprimarea consimţământului de a deveni parte la un tratat internaţional, fie el şi militar, prin referendum, implică aducerea la cunoştinţa cetăţenilor a conţinutului respectivului tratat, lucru care, uneori, nu este posibil.

comentariu IR: Şi de ce nu este posibil? De ce nu au voie cetăţenii să se asigure, prin Constituţie, că nu pot fi folosiţi drept carne de tun, la cheremul vremelnicilor ocupanţi (uzurpatori) ai puterii în stat? Nu demonstrează istoria că a permite sforarilor cocoţaţi la vîrf să facă troc pe spinarea naţiunilor înseamnă a crea premisele marilor dezastre şi ale colonialismului? Crede CL că nu decelăm aici sprijinirea juridică a neofanariotismului? A expune populaţia la decizii secrete, înseamnă a deturna democraţia, dirijînd-o în direcţia contrară menirii ei.

[Poziţia CL]

18.Iniţiativa legislativă cetăţenească cuprinde reglementarea unor instituţii care, în mod normal, nu trebuie prevăzute în cuprinsul Legii fundamentale, cum ar fi dispoziţiile art. 31.1 şi 31.2, propuse la pct. 14 şi 15, care prevăd organizarea Serviciului Naţional al Informaţiei Publice şi a Serviciului Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune, precum şi dispoziţiile privind Fondurile naţionale de la art. 135.1, 135.2, 135.3, 135.4, astfel cum sunt propuse la pct. 91-94 etc.

Şi la pct. 99, a cărui parte dispozitivă are în vedere, în fapt, modificarea în integralitate a art. 137, intitulat, în forma actuală, "Sistemul financiar", iar în forma propusă, "Banca Naţională a României", articolul cuprinde prevederi legate de statutul legal al Băncii Naţionale a României, obiectivul fundamental şi principalele atribuţii ale acesteia, precum şi unele aspecte referitoare la guvernatorul băncii. Or, aceste dispoziţii trebuie să se regăsească la nivel de lege, şi nu în cadrul Constituţiei.

În acelaşi context, amintim şi pct. 101, 102 şi 103, prin care sunt introduse reglementări referitoare la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Comisia Naţională de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia Naţională de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Având în vedere că acestea sunt calificate ca fiind autorităţi administrative, precizăm că intră sub incidenţa prevederilor art. 117 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică. Eventual, ele se pot regăsi la nivelul Legii fundamentale sub forma unor norme generale, care să stabilească natura juridică şi rolul lor, urmând ca reglementarea obiectului de activitate, precum şi a competenţei şi modului de numire a membrilor acestora să se facă prin lege.

De asemenea, textele propuse la pct. 104 pentru art. 137.4 alin. (3)-(7) cuprind dispoziţii referitoare la organizarea şi funcţionarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni, astfel că acestea trebuie să se regăsească în cuprinsul actului normativ ce reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea acestei instituţii de credit, şi nu la nivelul Legii fundamentale.

comentariu IR: Aşa cum am arătat în comentariile mele (http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2013-4, http://www.nouaconstitutie.info/dezbateri/legi.html) interesul cetăţenilor este exact cel contrar indicaţiilor preţioase ale CL. Să dispunem de prevederi constituţionale suficient de concrete încît să constituie adevărate garanţii că bunele intenţii trîmbiţate demagogic vor fi transpuse în fapt. Intr-o ţară răpusă de fărădelege si abuz, ca România, numai de Constituţie vagă nu avem nevoie. Iniţiativa MCC a silit CL să-şi arate orientarea anti-democratică, şi prin această reacţie. E singurul rezultat pozitiv.

[Poziţia CL]

Având în vedere observaţiile formulate în prezentul aviz, rezultă că, din punctul de vedere al coeziunii normelor propuse cu dispoziţiile constituţionale rămase nemodificate, proiectul este deficitar, în numeroase cazuri existând necorelări şi contradicţii ale noilor soluţii în raport cu cele al căror conţinut nu se schimbă.

În plus, mare parte din prevederile constituţionale propuse nu sunt suficiente şi eficiente şi, prin urmare, nu pot fi aplicate efectiv în practică.

Prezenta iniţiativă nu corespunde nici exigenţelor de redactare a unui act constituţional, aceasta nefiind sistematizată corespunzător şi nici redactată într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, clar şi precis, care să excludă orice echivoc.

Având în vedere amploarea şi consistenţa intervenţiilor legislative propuse asupra Constituţiei, prezenta iniţiativă cetăţenească, în loc să aducă un plus de valoare actualei reglementări, nu face decât să favorizeze interpretările eronate şi confuziile cu privire la normele din cadrul Legii fundamentale.

În aceste condiţii, în redactarea actuală, iniţiativa legislativă cetăţenească privind revizuirea Constituţiei nu întruneşte condiţiile necesare pentru a fi promovată.

-****-

PREŞEDINTEdr. Dragoş Iliescu

comentariu IR: Mărturisesc că nu înţeleg despre ce aprobare e vorba aici. Doresc membrii MCC să obţină avizul unui CL aservit actualei puteri, speră ei că aceasta va lua măsuri legislative care să-i faciliteze debarcarea? Nu a fost suficientă lecţia încercării de a trece legea Cojocaru prin parlamentul duşmanilor ei? Nu e clar că o astfel de Constituţie ar putea fi impusă numai în cazul prăbuşirii mafiei rămase la cîrmă după 1990? Ceea ce s-ar putea produce numai dacă populaţia ar susţine o mişcare politică revoluţionară, credibilă, cu program consistent. Propunînd Consiliului Legislativ colaboraţionist un proiect de Constituţie (chiar dacă era conceput impecabil, cea ce nu e cazul), activiştii MCC riscă să se compromită în faţa celor pentru care luptă. Cu juriştii sistemului nu e ce discuta. Cum dintre ei nu trece nici unul de partea cealaltă a baricadei, prevăd şanse de schimbare numai din partea unei mişcări capabilă să arunce în scenă şi un corp legiuitor nou, nedegradat prin participarea la cele şapte decenii de drept strîmbător.

Ioan Roşca, 25 mai 2013