|
1. Răspunsul domnului Valerian Stan - 23 septembrie 2010 "Domnule Ioan Roşca, Neodihna dvs în slujba „interesului public” continuă să mă impresioneze. Chiar şi numai acest demers „epistolar” ar fi de ajuns să impresioneze pe oricine şi să vă recomande drept ceea ce sunteţi, un luptător admirabil. Legat de scrisoarea pe care mi-aţi adresat-o, sunt câteva lucruri la care m-aş opri foarte pe scurt. În procesul privind îndepărtarea mea din armată, „reprezentarea” mea a vizat practic chestiunile de procedură, în timp ce de fond m-am ocupat eu însumi. Însă mai pe larg despre această istorie vom vorbi atunci când lucrurile vor fi devenit „irevocabile”, aşa cum în acest moment nu sunt. În privinţa „genocidului” / „persecuţiile pe motive politice” (ambele crime împotriva umanităţii, imprescriptibile), informal, noi, comentatori în exerciţiul libertăţii de exprimare, putem să le spunem cum dorim. Putem să zicem „genocidului” „persecuţii pe motive politice” şi viceversa. Când vine însă vorba să te adresezi justiţiei, vrînd să chemi la răspundere pe torţionarii lui Vasile Paraschiv bunăoară, nu poţi să foloseşti decât termeni care se regăsesc în tratatele internaţionale, în legea naţională şi doctrină. În plus, mă tem că ne aducem aminte puţin diferit discuţia pe care o invocaţi (şi din care redaţi pasaje între ghilimele în care nu mă recunosc defel). Eu când am afirmat şi afirm că, pentru a se conforma tratatelor internaţionale la care este parte, este necesar inclusiv ca România să introducă în Codul penal incriminarea „persecuţiilor pe motive politice” (crime împotriva umanităţii, imprescriptibile), nu am afirmat şi nu afirm că justiţia din România nu a avut şi nu are temei legal pentru a pedepsi aceste crime oricând vor fi fost comise ele. Nu, dimpotrivă, d-le Roşca, totdeauna am afirmat, inclusiv în discuţia cu dvs, că justiţia română a avut şi are un asemenea temei, şi acela a fost şi este Convenţia ONU asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi a crimelor împotriva umanităţii (adoptată la 26 noiembrie 1968 şi ratificată de România prin Decretul nr. 547 din 29 iulie 1969, publicat în Buletinul Oficial nr. 83 din 30 iulie 1969). Regret inexactitatea din scrisoarea dvs. Aţi fi putut-o evita foarte uşor dacă v-aţi fi dus pe site-ul meu, în secţiunea de Documente, şi v-aţi fi uitat peste documentul „Demersuri in justitie in cazul Vasile Paraschiv”. Documentul, cuprinzînd acţiunile pe care, începînd cu 2008, le-am formulat în justiţie în cauza Vasile Paraschiv (pe care o şi invocaţi explicit în scrisoarea dvs) se află în continuare acolo şi îl puteţi citi măcar acum. Pe tema asta, în 2008 şi 2009, am şi publicat în New York Magazin (săptămânal în care şi dvs aţi publicat şi publicaţi, şi pe care din ce spuneţi se înţelege că îl şi citiţi) numeroase articole în care am spus, absolut neechivoc, ce spun aici şi ce v-am spus şi în discuţia noastră. Mai jos aveţi câteva linkuri la articolele la care mă refer: http://www.valerianstan.ro/a612-crimele-comunismului-injustitie-si-cinism-i.html http://www.valerianstan.ro/a613-crimele-comunismului-injustitie-si-cinism-ii.html http://www.valerianstan.ro/a615-crimele-comunismului-injustitie-si-cinism-iii.html http://www.valerianstan.ro/a642-raul-comunist-amnezie-si-amnistie.html http://www.valerianstan.ro/a653-crimele-comunismului-intentii-rele.html În sfârşit, mă dojeniţi „amical” pentru „cuminţenia” mea. Prefer să nu vă răspund, ci doar să vă salut la fel de amical, Valerian Stan Am citit inclusiv ce i-ati scris judecatorului Ciubotaru. Nu am stiut, aflu acum si ma bucur, ca ati fost in relatia in care ati fost cu el. Eu l-am admirat foarte tare pentru ca in cazul ziaristului Dalban (nu stiu daca va e cunoscut cazul) el a fost singurul judecator din tara care s-a opus, cu o motivare exceptionala, condamnarii ticaloase a acelui om in procesul intentat de nenorocitul si foarte dubiosul PDSR-ist Radu Timofte. La CEDO Romania avea sa fie condamnata in cazul Dalban (bietul ziarist a murit pana cand CEDO a judecat cazul sau), motivarea lui Ciubotaru a fost reluata de Curte in hotararea sa - si bineinteles ca bestiile de PDSR-isti l-au vanat pe judecator, cum ati aratat, pentru atitudinea sa. Slava Domnului ca CDR si Constantinescu au facut macar in acest caz ce trebuia sa faca. Valerian Stan" 2. Răspunsul domnului Aurel Maricari - 24 septembrie 2010 "Dosar nr.6122/86/2009 Anexa la recurs Către INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE BUCURESTI Domnule Preşedinte, Subsemnatul VATAMANIUC GAVRIL, domiciliat in oraşul FRASIN, cod poştal : 727.245, jud. Suceava, recurent în cauza care face obiectul Dosarului nr. 6.122/86/2009, invoc următoarea EXCEPŢIE DE NECONSTITUŢIONALITATE a prevederilor O.U.G. nr. 62 din 30.06.2010, în totalitatea ei, în raport cu art.16 alin. ( 1 ) şi ( 2 ) şi art. 22 alin. ( 1 ) din Constituţia României, pentru următoarele MOTIVE: Conform art. 19 alin. ( 1 ): „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Subsemnatul am fost deţinut politic şi luptător în munţi împotriva regimului comunist. Am luptat pentru libertatea şi bunăstarea poporului român şi am fost condamnat şi torturat cu bestialitate de organele de securitate şi de aparatul represiv al autorităţilor comuniste. De ochii Europei şi a lumii civilizate din Occident, România a adoptat Legea nr. 221/2009 prin care deţinuţii politici pot fi despăgubiţi pentru privaţiunile suferite în timpul detenţiei, înainte şi după aceasta, ca urmare a regimului totalitar din perioada comunista. Orice cetăţean al României are dreptul, conform art. 998 din Codul civil la o despăgubire egală cu prejudiciul cauzat de fapta altuia. Prin O.U.G. nr. 62 din 30.06.2010, mie, ca fost deţinut politic mi se limitează dreptul la despăgubire la suma de 10.000 de euro, indiferent de ce prejudiciu material sau moral am suferit. Astfel, spre deosebire de ceilalţi cetăţeni ai României noi, foştii deţinuţi politici, suntem strânşi în chingile unor prevederi discriminatorii de Guvernul României, care modifică după cum doreşte o lege adoptată de Parlamentul României. În raport cu ceilalţi cetăţeni ai României, care au dreptul la reparaţii integrale pentru prejudiciile suferite, noi, foştii deţinuţi politici suntem limitaţi la o reparaţie financiară impusă de guvern la 10.000 Euro, indiferent de prejudiciul suferit. Dau exemplul cel mai edificator pentru cazul meu: Victima doctorului Ciomu a fost despăgubită, pentru o faptă neintenţionată cu suma de 500.000 Euro. Subsemnatul, în timpul torturilor din beciurile securităţii, am fost atârnat de organul genital de o bară, cu un cablu, iar din greutatea corpului mi s-a rupt uretra. Am rămas neom pe viaţă şi urinez numai printr-o sondă legată de picior. A fost un act de tortură incredibilă, cu urmări ireparabile, un act criminal intenţionat, iar Guvernul României stabileşte că prejudiciul astfel produs se limitează doar la 10.000 de Euro ( cam 1% din cât fură un guvernant român într-o zi mai proastă ). Consider că prin limitele impuse de O.U.G. nr. 62/2010 se creează acte de discriminare inadmisibile, chiar dacă actul normativ emană de la un guvern condus de un prim-ministru pentru care dreptul constituţional este o enigmă totală. Nici art. 7 din Declaraţia universală a drepturilor omului nu permite o asemenea discriminare. „Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul, fără deosebire, la protecţie egală în faţa legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egală împotriva oricărei discriminări care ar viola prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.” O.U.G. nr. 62/2010 reprezintă, în afară de încălcarea flagrantă a drepturilor cetăţeneşti prevăzute de Constituţia României şi o discriminare care violează Declaraţia privind drepturile omului precum şi o provocare la astfel de discriminare, ţinând cont că ea vizează restrângeri de drepturi ale unei categorii sociale mereu defavorizate – foştii deţinuţi politici – lucru firesc într-un stat neo-comunist deghizat într-un stat de drept, democratic. De aceea, torţionarii foştilor deţinuţi politici au pensii şi venituri lunare aproape egale cu limita maximă de despăgubire prevăzută de O.U.G. nr. 62/2010 pentru o viaţă întreagă de privaţiuni. 2. Alineatul ( 2 ) al art. 16 din Constituţia României prevede că „Nimeni nu este mai presus de lege”. Probabil că actualul guvern este acel „nimeni” fiindcă îşi permite să mutileze o lege adoptată de legiuitorul suprem al statului – Parlamentul României – creând o inechitate şi discriminare, inadmisibile într-un stat de drept. Prin restricţiile impuse de O.U.G. nr. 62/2010 se schimbă însăşi esenţa Legii nr. 221/2009, despăgubirea fiind doar formală şi nu reală. 3. Art. 22 alin. ( 1 ) şi ( 2 ) din Constituţia României prevede că: ( 1 ) „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate. ( 2 ) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman sau degradant.” O.U.G. nr. 62/2010 îmi „garantează” numai că oricine mă poate supune, din nou, torturii sau unui tratament inuman sau degradant contra unei sume maxime de 10.000 de euro ( preţ stabilit de Guvernul României pentru torţionari ) numai pentru că fac parte dintr-o categorie defavorizată – a foştilor deţinuţi politici. În raport cu cele de mai sus vă rugăm să sesizaţi Curtea Constituţională, prin încheiere şi să dispuneţi suspendarea judecării cauzei pe perioada soluţionării excepţiei. În drept cererea mea se bazează pe prevederile art. 29 alin. ( 1 ), ( 2 ) şi ( 4 ) din Legea nr. 47/1992. 06.08.2010 VATAMANIUC GAVRIL prin avocat MARICARI AUREL " |
|
|
<<< Închidere >>> |
|