Gillo Pontecorvo si esenta colonialismului (reflectii cinefile -1) - Ioan Rosca, 29 ianuarie 2005

       Voi incepe seria reflectiilor pe marginea unor provocari cinematografice - semnalind doua filme ale lui Gillo Pontecorvo: "Arde" si "Batalia pentru Alger": performante artistice- ca incursiuni in problematica colonialismului.

       Incep cu "Arde" ("Burn" in versiunea engleza).
        Sintem intr-o insula din Pacific, in regim colonial portughez, bazat pe lucrul cu sclavi negri- pe o plantatie de trestie de zahar. Soseste un agent englez (interpretat impecabil de Brando) cu misiunea de a destabiliza regimul colonial al micii insule... pentru a deschide calea companiilor engleze de zahar.
        Dupa o serie de tatonari (constind in umilirea bastinasilor) el se opreste asupra singurului negru care pare a avea un simbure de demnitate. Il antreneaza cu dibacie intr-o serie de actiuni (furturi , agresiuni etc) dozate astfel incit sa-i dezvolte progresiv indrazneala si independenta- pina cind elevul sau devine capetenia unui grup de insurgenti, declansind Rascoala negrilor.
        In paralel, "Englezul" stabileste contacte cu partea "progresista" a nobilimii locale, nemultumita de modul tiranic in care insula e condusa de guvernator si acolitii lui- dorind "schimbarea". Le explica superioritatea modului de exploatare englez, bazat pe sclavi ce se considera liberi pentru ca au de ales la cine sa slujeasca (ca "salariati")- fata de solutia portugheza -vetusta si ineficace, stirnind resentimente si impotrivire. Explica cum se poate cistiga comod intermediind contracte pentru companiile englezesti, fara a trebui sa tii in struna o armata de paznici pentru a domina o armata de lucratori in lanturi. Ii invata cum se organizeaza o lovitura de palat.
       Complotul reuseste. Guvernatorul e asasinat de un revolutionar alb. Revolta negrilor se intilneste cu lovitura de stat. Este proclamata republica si abrogata sclavia. A doua masura este... concesionarea zaharului pe 100 de ani companiilor pentru care lucreaza Agentul eliberator. Dupa ce-l tempereaza cu sfaturi intelepte pe liderul negrilor (pornit pe continuarea revolutiei pina la luarea in stapinire a plantatiei)- agentul paraseste insula, cu misiunea implinita .

       Salt in timp. Lucrurile merg rau pentru corporatia engleza care exploateaza insula contractual, pentru ca negrii , instigati si calauziti catre demnitate de liderul lor- sint tot mai nesupusi, tor mai constienti ca insula ar putea sa le apartina, tot mai putin dispusi sa lucreze pentru salarii care ofera un nivel de viata cu nimic mai bun decit in timpul sclaviei. Izbucneste revolta. Conducerea alba nu reuseste sa stinga miscarea, care se extinde.
       Este chemat din nou vechiul agent ( cu care companiile de zahar fac un nou contract). Misiunea lui : sa sufoce miscarea de emancipare a negrilor, care risca sa se intinda si in alte insule, perturbind pretul zaharului la bursa din Londra.
       Cu cinism riguros, "Englezul"- consilier recomanda guvernatilor locali metode ferme. Sa treaca insula prin foc, sa distruga toate satele- pentru a taia retragerea insurgentilor. Cind acestia se impotrivesc (neintelegind ca pentru corporatia de departe, stirpirea microbului revoltei e mult mai importanta decit pierderea a citiva ani de recolta- pe una din insulele satelizate) - "Englezul", folosindu-se de noua generatie de veleitari, organizeaza o inscenare, acuza guvernatorul alb (fostul conjurat scolit de el) de tradare si il executa. Noul guvern arde complet insula, silind rezistenta sa se retraga continuu , pina cind- nu mai are spatiu si se preda. Revolta e inabusita singeros, pedepsele alimenteaza intimidarea viitoare, foametea face restul.
        Liderul negrilor, arestat, urmeaza sa fie judecat si executat exemplar.

       Pina aici lucrurile sint limpezi, clasice. Acum insa Pontecorvo face saltul din stratul intimplarilor exterioare catre un alt nivel de realitate: al chemarii fiecaruia spre un sens superior.
       Intr-o scena semnificativa, "Englezul" se strecoara in cortul unde e legat fostul lui elev , il dezleaga si il indeamna sa fuga. Nu stim daca e vorba de prietenie, de un calcul rece sau de amindoua. Dar Capetenia rasculatilor nu vrea sa fuga ! Il priveste luminescent, sfidator si .... condescendent pe vechiul lui mentor, anuntindu-l ca va oferi oamenilor lui un mit trainic, nu o tradare demoralizanta. Pentru o clipa, situatia se rastoarna: invingatorul pare invinsul. Si nimeni nu stie daca esenta nu e condensata in clipele de pisc.
       Cine nu e avizat ca Pontecorvo e dens si patimas, va crede ca e vorba de un artificiu ieftin, de un element fortat. Ne aflam insa in miezul lucrurilor. Cele doua personaje isi apara sensurile.

       Ajunsi aici, vom reactiona in functie de propria noastra zvircolire intre supravietuire si cautare de sens.
        Decizia negrului de a triumfa in spatiul valorilor- va fi considerata absurda (exaltare fatidica) de un realist (pragmatic, materialist, relativist etc.) - pentru care "Englezul", va parasi insula, dupa executie, ca singurul cistigator.
       In schimb, privirea stralucitoare a negrului care transgreseaza dorinta de supravietuire fizica, eliberindu-se de frica, va da fiori misticului libertatii si va stirni rezonante in existentialist.
        Pentru sceptici (cinici, nihilisti) - carora totul le pare absurd de la fel sau la fel de absurd- cele doua "alternative" sint doar calatorii echivalente prin spatiul zadarniciei ( perceptie intarita poate si de finalul ales de regizor: asasinarea "Englezului" de un negru razbunator)

        Deschizind calea interpretarilor alternative, Pontecorvo reuseste performanta (stupefianta intr-un film dedicat explicarii mecanismului exploatarii coloniale) de a revela modul in care pluralitatea implicarilor noastre e legata de varietatea formulelor pe care ne cladim chimia sufleteasca. Ca a judeca implinirea sau ratarea altcuiva... nu are prea mult rost. Fiecare va saluta ce corespunde formulei sale si va denunta ce i se contrapune. Rareori ne poate atinge sensibilitatea, un discurs venit dinspre modul contrar de a fi.

        O lectie si mai uimitoare de privire "stereo-valorica", un adevarat concert de emotii si sensuri contradictorii (remaracabil la un creator considerat "rosu") e compus de Pontecorvo in magicul "Batalia pentru Alger".
       Ne aflam in Algeria deceniului sase, in plina confruntare dura intre administratia coloniala franceza si miscarea de eliberare. Filmul penduleaza fara comentarii (ca un reportaj frenetic) de ambele parti ale baricadei, contrapunind adevaruri si trairi incompatibile.
       Observam durerile, credintele, nazuintele, erorile, pasiunile, naivitatile, cruzimile algerienilor rezistenti- ce doresc Eliberarea. Observam ingrijorarile, cruzimile, slabiciunile, interesele francezilor ocupanti- ce incearca sa o impiedice.
        Vedem ciocnindu-se logica revoltei "teroriste" cu logica represiunii "stabilizatoare".

        Lectia e prezentata cu prea multa forta, echilibru si finete- ca sa nu te simti in fata unei manipulari (popagande) ... pline de adevar.
        Concretul facut plalpabil al bataliei pentru Alger, stirneste irezistibil generalizarea, mai natural decit orice dizertatie. (Invit pe cei ce au vazut proaspat acest film sa se gindeasca apoi la situatia din Cecenia, Palestina, Afgansitan, Iraq, Romania, etc.)

        Simtim dureros raportul ireductibil intre stapin si cel care nu mai vrea sa-l slujeasca, ca va trebui sa existe un invingator si un invins- intr-o batalie nemiloasa, partial legitima si partial absurda, dramatica si tragica (vezi distinctia facuta de Camus).
       Cunoscind continuarea bataliei povestite (foc alimentat cu atitea destine distruse) simtim un gust amar, ne apuca ameteala. Sa ne gindim doar la ce se intimpla in Algeria "eliberata", in ultimii ani...
       Cine sint invingatorii? Stim ca francezii au supravietuit destul de bine pierderii. In schimb, "eliberarea" a fost urmata de confiscarea Algeriei de o mafie, emanata din revolutie. Pina la urma, noii conducatori ai tarii "independente" s-au inteles cu oamenii de afaceri ramasi la ei acasa , pentru a cistiga partenarial din exploatarea resurselor algeriene ( a se vedea sfirsitul "Fermei Animalelor").
       Tele-colonialismul nu mai are nevoie de plasarea colonilor in mijlocul plantatiei, riscind confruntari si animozitate. Omul de afaceri neo-colonial poate sa isi tunda linistit gazonul din jurul vilei, la mii de kilometri de locul unde trudesc cei care ii alimenteaza contul. Convietuieste perfect cu aparente de independenta si democratie- pe baza unui sistem de roluri, bine pus la punct.

       Vedem in filmele lui Pontecorvo oameni prinsi in viltoarea intimplarilor, interferente intre semnificari individuale, inglobarea irezistibila in metabolismul colectiv, fiinte ce nu se mai pot sustrage conditiei sociale, ca sa se distanteze abstract- conceptual.
       Nu stim daca regizorul considera aceasta mistuire a omului in rolul asumat (alocat) pe scena vietii o implinire, o confiscare sau o ratacire.
       Arta unui astfel de regizor este de a infrunta raspunsurile, pentru a elibera intrebarile.


<<< Închidere >>>