ADEVÃR ŞI DREPTATE

UNIUNEA MONDIALÃ A ROMÂNILOR LIBERI,

 

 

Intenţia partidului de guvernãmânt de a modifica Legea Nr. 187/07.12.1999 « Pentru deconspirarea Securitãţii ca poliţie politicã » - singurul act normativ referitor la lichidarea totalitarismului marxist care a putut sã fie adoptat în cursul celor 14 ani care au trecut de la rãsturnarea politicã din decembrie 1989 – îi oferã  Societãţii Civile prilejul sã intervinã în procesul legislativ prin propuneri menite sã amelioreze şi sã întãreascã textul Legii.

 

EXPUNERE DE MOTIVE

 

În România, problemele legate de lichidarea rãmãşiţelor totalitarismului marxist nu se pun în termeni adecvaţi cu realitatea şi cu rigoarea impusã de circumscrierea şi combaterea acestui pericol.

1.           Se eludeazã realitatea politicã, recte faptul cã lichidarea rãmãşiţelor totalitarismului marxist este condiţia prealabilã a restaurãrii democraţiei de care depinde revenirea României în concertul statelor civilizate, de care au îndepãrtat-o cincizeci de ani de barbarie. Neţinându-se cont de aspiraţiile legitime ale poporului român, care, dupã o jumãtate de veac de cazne şi batjocurã, este însetat de dreptate şi de adevãr, se bagatelizeazã sau se minimalizeazã faptele totalitarismului, se tergiverseazã adoptarea de mãsuri apropriate pentru a elimina rãmãşiţele lui şi se amânã aplicarea rarelor decizii luate. Se recurge la diverse manevre dilatorii pentru a nu satisface exigenţele instanţelor internaţionale şi ale partenerilor europeni şi atlantici în aceastã materie, ascunzându-se totodatã românilor constanţa insistenţelor acestora.

2.           Lipsa de rigoare a desbaterii ţine de ignorarea şi ocultarea experienţei dobândite dupã cel de al doilea Rãsboi Mondial de politologii şi juriştii din Lumea Liberã relativ la circumscrierea şi combaterea pericolului pe care totalitarismul îl reprezintã pentru libertatea şi pacea popoarelor. În Europa Occidentalã, ştiinţele politice au investigat şi stabilit specificitãţile totalitarismului iar dreptul public a preluat aceste rezultate, definindu-i trãsãturile prin legi menite a-i identifica manifestãrile şi a-l contracara cu eficacitate, prin mijloace legale. Dacã vrem cu adevãrat sã fim primiţi în U.E., ca parteneri egali şi onorabili, adoptarea şi aplicarea acestor concepte şi norme sunt pentru noi obligaţii de neocolit, a cãror îndeplinire constituie dovada minimã a sincerei noastre angajãri pe calea democraţiei.

 

 

Felul în care puterea abordeazã chestiunea modificãrii Legii Nr. 187/07.12.1999 « Pentru deconspirarea Securitãţii ca poliţie politicã » confirmã nesocotirea celui mai grav aspect al realitãţii politico-sociale din România, şi anume blocarea democratizãrii, datoratã menţinerii clivajului social impus de totalitarism, care a împãrţit populaţia în douã tabere opuse, ale cãror interese şi solidaritãţi sunt ireconciliabile : victimele totalitarismului marxist, care, grosso modo, se confundã cu pãgubiţii tranziţiei, şi beneficiarii regimului criminal de origine strãinã oficial abolit în decembrie 1989, deveniţi profitorii tranziţiei. Aceastã fracturã pune faţã’n faţã douã Românii incompatibile : una autenticã - a celor care au rezistat sistemului comunist, refuzând sã i se integreze -, cealaltã artificialã – opera celor cãrora Kremlinul le-a dat mandatul de administratori coloniali în 1947, pe care l-a confirmat la 22 decembrie 1989. Adversitatea dintre categoria rezistenţilor prigoniţi şi spoliaţi, şi categoria asupritorilor, a persecutorilor şi a acaparatorilor este cauza realã şi profundã a blocajului care împiedicã România sã evolueze spre pluralismul politic şi economic.

Pentru moment, acest conflict este latent. Dar incompatibilitatea funciarã şi definitivã dintre interesele care solidarizeazã membrii celor douã tabere poate duce la o explozie violentã atunci când incompetenţa Puterii, degradarea nivelului de trai, corupţia aparatelor administrativ şi judiciar, dar mai ales neîmplinirea aşteptãrilor trezite de revolta anti-comunistã din decembrie 1989, vor duce frustrãrile populaţiei dincolo de limitele suportabilitãţii.

 

Spre a preveni riscurile unei deflagraţii generale şi a evita repetarea evenimentelor sângeroase care au urmat rãsturnãrii lui Ceauşescu, noi, subscrişii membrii ai Societãţii Civile, conştienţi cã avem menirea sã reprezentãm Naţiunea în faţa organelor Puterii şi cã aceastã vocaţie ne calificã sã îndrumãm, sã amendãm şi sã cenzurãm actele clasei politice, ne adresãm factorilor activi ai vieţii publice pentru a le cere sã sprijine iniţiativa legislativã de mai jos, direct legatã de prezentul proiect al Guvernului, de a modifica Legea Nr 187/07.12.1999, zisã « Legea Ticu Dumitrescu ».

 

În vederea abordãrii tuturor problemelor legate de lichidarea rãmãşiţelor totalitarismului marxist cu seriozitatea şi sinceritatea pe care le impune voinţa efectivã de a închide complect şi de a evacua definitiv din viaţa statului şi a societãţii româneşti paranteza totalitarã, cerem :

1°/                    Adãogirea la Legea Nr 187/07.12.1999 a urmãtorului Preambul, în care totalitarismul şi Securitatea sunt definite conform criteriilor stabilite de ştiinţele politice şi normelor de drept :

A.               Totalitarismul este expresia politicã a crimei organizate ;

a.      Partidele totalitare sunt asociaţii de rãufãcãtori prin aceea cã mijloacele la care recurg spre a-şi urmãri interesele cad sub incidenţa codului penal [1];

b.      Regimurile totalitare constau în ridicarea banditismului la rangul de sistem politic, în sensul precis al acaparãrii puterii de stat de cãtre o bandã constituitã în partid unic care foloseşte crima, jaful şi frauda ca metode de a guverna ;

c.      Statele totalitare nu sunt entitãţi de drept public, ci aparate politice de drept patrimonial privat întrucât:

(1)                  Se întemeiazã pe subjugarea majoritãţii de cãtre o minoritate particularã;

(2)                  Subordoneazã interesul general intereselor particulare ale minoritãţii care a anexat aparatul de stat;

(3)                  Constau în confuzia atributivã şi patrimonialã dintre domeniul public şi cel al partidului unic ;

(4)                  Desfiinţeazã comunitatea naţionalã prin instituţionalizarea discriminãrii şi definind-o prin excludere, în raport cu o minoritate hegemonicã (« poporul-clasã » al marxiştilor sau « poporul-rasã » al naţional-socialiştilor). 

B.               Poliţia secretã a statelor totalitare nu este organ al puterii publice ci aparatul terorist privat al partidului unic. Caracterul ei politic constã în vocaţia de a supune acestei minoritãţi, prin mijloace ilegale şi violente, întreaga populaţie :

a.      Misiunea poliţiei politice nu este de a servi naţiunea şi statul, ci, dimpotrivã, de a le supune arbitrarului absolut al unei minoritãţi ;

b.      Poliţia politicã nu are menirea sã asigure securitatea populaţiei şi ordinea publicã a ţãrii, ci de a folosi teroarea permanentã ca mijloc de conservare a poziţiilor dominante ale unei minoritãţi şi de a distruge categoriile umane pe care aceasta le considerã ostile, indezirabile sau incomode;

c.      Caracterul intrinsec criminal al poliţiei politice constã în funcţia sa, de organ specializat în folosirea torturii, a asasinatului, a exterminãrii în massã, etc., în scopul instaurãrii, menţinerii şi consolidãrii sistemului totalitar.

2°/                    Având în vedere cã actuala orânduire social-politicã din România decurge în mod oficial din rãsturnarea totalitarismului marxist, în decembrie 1989, şi ţinând cont de faptul cã Legea Nr 187/07.12.1999 este singurul act normativ care consfinţeşte despãrţirea naţiunii române de trecutul comunist, este absolut indispensabil ca aceasta sã fie adoptatã cu rang de lege organicã. Caracterul de lege organicã trebuie sã-l conserve pânã la introducerea în Legea Fundamentalã a Ţãrii, a unui Preambul care sã fundamenteze în drept închiderea complectã şi eliminarea definitivã a parantezei totalitare din viaţa statului român. Un astfel de text - întotdeauna necesar pentru a justifica adoptarea unei noi constituţii – condiţioneazã sine qua non legitimitatea statului, obligatoriu determinatã de raportarea lui la orânduirea politicã anterioarã, prin afirmarea neechivocã, fie a vocaţiei lui de continuator al ei, fie a rupturii[2] cu ea[3].

Rãsturnarea politicã din decembrie 1989 are drept urmare juridicã ordinea politicã stabiltã prin Constituţia din 1991. Dar aceasta constatã o stare de fapt, tratând democraţia ca pe o realitate existentã - nu defineşte în drept ruptura cu totalitarismul, nici nu o formalizeazã juridic. Aşadar, ruptura nu are un caracter explicit, noul regim nedeclarând care este sistemul în a cãrui continuitate se situeazã, nici de unde are intenţia sã reia firul intrerupt al existenţei statale a României. Cele douã sisteme pe care Constituţia este ţinutã sã le ia drept referinţe pentru a defini statul român sunt : cel democratic, a cãrui existenţã a fost întreruptã la 30 decembrie 1947, şi cel totalitar, întrerupt la 22 decembrie 1989. Tertium non datur.

Pe planul juridic, fãrã o astfel de determinare, sistemul politic al României va fi reputat ca succesorul cu continuitate al ordinii oficial abolite în decembrie 1989, pe care Constituţia din 1991 o înlocuieşte de facto dar nu şi de jure.

În fine, mai rãmâne de definit în drept natura intrinsec criminalã şi criminogenã a marxismului, ca doctrinã oficialã a totalitarismului care a dãinuit în România o jumãtate de veac  Aceastã mãsurã protectivã, întru totul simetricã cu aceea care a fost luatã în cazul hitlerismului ca doctrinã a totalitarismului naţional-socialist, presupune însã o prealabilã desbatere al cãrei loc nu este aici şi acum.

 

 

Ion Varlam

Secretar-general al UMRL

Preşedintele Adevãr şi Dreptate

 

Bucureşti 28 ianuarie 2004.