Reciclarea miturilor si crizele identitare - Dan Culcer, Guyancourt, 21 martie 2003
Extras din revista «Asymetria» ( http://www.asymetria.org )

  
  Punctul de plecare a reflectiilor mele este observarea problemelor psihologice, comportamentale pe care le 
provoaca pierderile de "substanta identitara" la indivizi si eforturile pe care indivizii, atunci cind sunt constienti de 
pricinile starilor negative traite, le fac ca sa-si recupereze radacinile si substanta identitara.
 Ipoteza va fi dezvoltata analogic. Pornesc, adica, de la ideea banala ca suferintele indivizilor, crizele lor se reflecta 
in comportamentul comunitatii din care fac parte. Folosesc deliberat cuvintul "comunitate" in loc de natiune pentru a 
evita o discutie, otioasa acum, privind definitia natiunii.
 Ce se intimpla insa atunci cind fenomenele de criza identitara nu  ajung la nivelul constiintei ? Cum reactioneaza 
indivizii sau grupurile ? Ca in orice situatie analoaga, se cauta derivative sau se fac transferuri in alte domenii ale 
comportamentului de criza. De aici credem noi,  impreuna cu psiho-sociologii care se ocupa de aceasta categorie 
de fenomene,  actele de violenta, refuzul autoritatii, dezintegrarea morala, dificultatea de integrare sociala, cu grave 
consecinte asupra intregii societati careia  ii apartin, cu atit mai grave cu cit societatea insasi este atinsa, lucrata,
agresata de fenomene de criza morala globala, de consecintele dramatice ale eforturile de adaptare, supusa la crize 
economice ciclice sau  cronice.
 Observatiile pornesc din analiza propriului meu comportament, din observarea membrilor familiei, si in cercuri mai 
largi din atentia acordata populatiilor imigrate si descendentilor acestora, in mijlocul carora traiesc si/sau lucrez din 
1987.
 Comportamentul primei generatii poate fi impregnat fie de dorinta  intensa de integrare, de identificarea 
excedentara, ca un fel de lepadare a pielii, sau chiar o lepadare de sine. Paralel apar note de xenofobie fata de alte 
elemente alogene, heterogene care se exprima uneori chiar si prin optiuni politice extremiste, pe care unii 
politicienii "localnici" lefolosesc, le manipuleaza.
 Numarul "strainilor" europeni sau non-europeni naturalizati care figureaza pe listele candidatilor propusi de Frontul 
National al lui Jean Marie Le Pen nu este doar expresia unei siretenii politice prin care se cauta eliminarea acuzei 
de rasism sau xenofobie, ci si expresia unui fenomen de "francizare" intensiva, cind oportunismul depaseste limitele 
obisnuite pina la a deveni identificare compulsiva cu modelul (indivizii devin  "mai catolici decit papa").
 In celelalte tabere politice sunt exploatate fenomenele inverse, de refuz al integrarii totale, printr-un 
multiculturalism programatic care ascunde insa programul de integrare politica chipurile democratica, republicana
traditionala, cind aceste grupuri ghetoizate se transforma in mase de manevra ale socialistilor sau comunistilor 
localnici.
 Generatie a doua este atinsa de criza identitara, preia comportamente ancilare sau dimpotriva se revolta, se 
autoexclude din societatea majoritarilor, pentru a regasi o identitate negativa. ("Suferinta urmasilor")
 Revolta contra tatalui, cel care nu mai poate transmite elementele identitare, care si-a pierdut autoritatea odata cu 
identitatea  originara, abandonata prin dislocare, devine comportamentul dominat. Revolta  contra societatii deriva 
din prima.
 S-ar putea crede ca aceste fenomene privesc doar diversele grupuri de imigranti cind, in realitate, ansamblul 
populatiei unei tari este atins  de crizele identitare. Chiar daca mai putin vizibile, miscarile migratorii definesc 
ansamblul populatiilor europene, inclusiv deci populatiile originare ale Frantei si Romaniei ultimelor doua secole, 
de pilda. Nu  este vorba doar de fluxurile migratorii transfrontaliere ci de fluxurile interne a caror importanta, 
insuficient cercetata, din secolul al XVIII-lea si pina acum, ramine mare. Aceste fluxuri interne au efecte negative 
puternice caci dezmembreaza familiile, rup lanturile trofice sociale, instraineaza fratriile, ineaca in uitare traditia si 
dezleaga omul de locul sau de origine, singurul care ii poate oferi un sentiment  de siguranta. ("Spatiul mioritic", in 
cazul romanilor).
 Caci o definitie minimalista a patriotismului identitar ar fi negativa : "apartin identitatii elementele pe care nu le 
putem lua cu noi atunci  cind plecam."
 Sa pomenim doar, pentru istoria recenta a Romaniei, migratia unei  parti a populatiei moldovenesti spre Ardeal in 
cautare de locuri de munca,  intre anii 60 si 80 ai secolului XX, miscare fortata de lipsa dezvoltarii industriale 
suficiente in zona de bastina, capabila de a absorbi  populatia rurala excedentara creata de mecanizarea agriculturii, 
si încurajata de conditiile salariale superioare acordate proletariatului în formare fortata dupa 1950, într-o tara 
dominant agrara pina atunci.
 Sau, dupa 1990, masivele plecari de cetateni romani spre Europa occidentala. Cea mai importanta scurgere de 
populatie din ultimele doua secole. Cine poate masura consecintele de pilda ale deplasarii pe lungi perioade, deci a 
lipsei din mediul familiar, astfel dezagregat, a unor populatii din satele Maramuresului sau Oasului spre Franta. Ca si
consecintele îmbolnavirii endemice cu boli sexual transmisibile. In  unele cazuri jumatate din populatia in putere de 
munca a unei localitati traieste 250 de zile din 365 in zona pariziana, in localitati ca  Nanterre de pilda, traind din 
furt, munca la negru, prostitutie si cersatorie mascata prin vinzarea de ziare. Consecintele interne sunt dezastruoase 
: demografice  depopularea masiva a unor localitati, micsorarea ratei natalitatii, cele sanitare privind bolile cronice 
si endemice derivate  din conditiile extreme de existenta in strainatate, cele morale, degradarea prin pierderea 
mandriei (auto-aprecierii) individuale si de grup care  nu mai este sustinuta si controlata de nici o privire colectiva, 
comunitara, degradarea morala derivata din practica furtului si prostitutiei, a consumului de droguri. Ele pot parea 
ireversibile.
 Daca luam in considerare intensitatea si durata crizei imaginarului  social, adica totalul blocaj al gandirii sociale 
reformiste proiective la  nivelul maselor in Europa de Est, in ultimele cinci decenii, asumarea unor idealuri impuse 
prin acculturatie, lipsa de ideal social sau  transferarea idealului spre trecut, de pilda semnele clare de revalorizare a 
epocii nazional-comuniste ca o "epoca de aur" in raport cu prezentul, vom intelege ce profunde traume produce criza 
identitara, cauza si efect al conditiilor de existenta evocate si invocate de noi mais sus.
 Ce sunt aceste elemente indentitare, aceasta substanta identitara ? Regasim aici istoria si geografia mitica, morala 
traditionala, grila de valori unde diferentierea neta dintre bine si rau ar trebui sa  functioneze. Aici, tocmai aici naste 
criza : diferenta nu mai este perceputa clar.
 Absenta tatalui, care lucreaza, nu poate fi compensata de mama.  Familiile mono-nucleare ale imigratilor induc 
efecte inca si mai puternice asupra presonalitatii copiilor, decit in cazul celor loco-clanice. Lipsa bunicilor, de 
asemenea. Bunicii ramasi departe, necunoscuti, care nu au putut transmite  nimic despre radacini ("Radacini").
 Aceste aspecte (cauze si efecte) negative au natura lanturilor  trofice. Le-am numit "lanturi trofice sociale" si vom 
considera ca omenirea nu se hraneste doar cu substante alimentare ci si cu, mai ales cu substanta psihica. (Stéphane 
Lupascu, Cele trei materii [Les trois matieres]).
Ruperea lanturilor trofice sociale are ecouri in ansamblul structurii grupului, asupra continuumului individual-
familial-microsocial-uman. Decaderea din uman este principala consecinta.
 In plan micro-social toate aceste fenomene au fost observate separat  dar manifestarile lor nu au fost analizate si 
puse în relatie cu fenomene analoage din continuumul macrosocial, comunitar, legatura profunda nu a fost suficient 
analizata.
 Ca si cum trecerea, translatia prin analogie ar avea in fata un prag  de netrecut.
 In numele spiritului critic si a luptei contra sechelelor nazional-comunismului culturile Europei de est sunt pe cale 

sa  abandoneze orice sisteme de aparare, sa arunce peste bord ca rebuturi ale comunismului, ultimele valori 
spirituale specifice si sa dinamiteze ultimele metereze de la inaltime carora se mai putea nu doar apara
teritoriul spiritual comunitar ci vedea, observa supraveghea si deci intelege natura bataliilor mondiale si combate 
consecintele lor destructive, morbide (de la morb ‹ adica boala) ce risca sa fie ireversibile, letale pentru comunitate 
si deci si pentru indivizii care ii apartin.
 Ce se mai poate face ?
 In primul rind trebuie revalorificate, redescoperite si difuzate toate valorile produse de aceste culturi. Nimic din 
ceea ce s-a produs in culturile est-europene nu trebui sa le fie strain, corolarul acestei atitudini fiind cel care 
conturase actiunea de recuperare a mostenirii culturale in anii 70-80 in Romania, de pilda.
 Editarea Bibliotecii de filosofie romaneasca, inceputa sub ingrijirea  lui Constantin Noica, editarea lui Vasile 
Lovinescu, a operelor  sociologilor romani din scoala Gusti, reeditarea lui Simion Mehedinti, a operei Bratienilor, 
inclusiv a istoricului care a scris despre un spatiu geopolitic insuficient cunoscut si valorificat de modernitate, 
Marea Neagra, urmata de revalorificarea altor domenii cum ar fi sociologia grupurilor. Au ramas pina in 1990 
tabuuri editoriale zonele  geopoliticii, valorificate prin Ion Conea, a statisticii generale si sociologiei ca  si a etno-
statisticii, prin Anton Golopentia, publicare unor documente de istorie recenta, memorialistica poltica si 
neconformista, si (re)  editarea integrala a cartilor care fusesera cenzurate sub comunisti. Dupa 1990, in oarecare 
masura aceste actiuni continua, dar se pierd sub avalansa maculaturii editoriale, a excrocheriei unor editori care 
incaseaza sponsorizari dar nu difuzeaza produsele decît in tiraje simbolice, a destramarii sistemului centralizat de 
difuzare, devenit o afacere in  loc sa fie un serviciu.
 Dar scaderea vertiginoasa a nivelului de trai, a puterii de cumpare in general si a bugetului cultural in special, 
prabusirea prestigiului  social al meseriilor intelectuale, dizlocarea acestora din virful ierarhiei valorice de catre 
meseriile suferind de platfus intelectual si de invirteala cronica, de genul avocaturii  (nu uit sa fac elogiul 
minoritatilor din aceste domenii pentru care meseria continua sa se  supuna un cod etic si sa aiba un continut 
intelectual : modelul avocatului intelectual Petre Pandrea exista si poate servi ca model moral) ;  duce la pierderea 
contactului intre aceasta cultura abia recuperata si beneficiarii ei teoretici, tinerii si adultii scolarizati. Sub  
presiunea permanenta a actualitatii se importa nu doar ceea ce cultura lumii a produs superior ci si rebuturile acestei 
culturi sub pretextul liberei informari, ceea ce induce procese de intoxicare fara ca cineva sa fie capabil sa ofere 
antidotul.
 In acelasi timp structurile organizatorice ale economiei de stat centralizate, planificate au fost dinamitate, fara ca 
institutii si intreprinderi specializate sa fie capabile sa le ia locul, sau, cind exista, sa practice o politica de preturi 
neacordata la realitati. Deja prin 1991 cineva îmi spunea ca lefurile sunt ca pentru ro;ani iar preturile ca la Paris. Un 
exemplu : productia de carte din Romania  revine aproape la acelasi pret cu cea din Occident (Franta) intrucit se 
bazeaza pe hartie importata. Toata productia de hartie locala pare sa fi  disparut, desi fabrici de celuloza si hartie 
exista, devenite proprietatea unor austrieci, de pilda; se importa deci hartie din Italia sau Austria, produsa probabil in 
Romania, cu celuloza de orgine locala, dupa ce este exportata. Probabil doar simbolic, fara ca sa se miste din 
magaziile de  la Dej. Dar este vinduta la pretul pietii occidentale, unde hartia este suprataxata ca industrie poluanta.
 Bazele agriculturii colectiviste au explodat pentru a lasa loc unei invalmaseli libere, in conditiile in care agricultura 
nu mai este subventionata, planificata iar statul se dezangajeaza complet. Si in  care producatori particulari, fara 
dotare tehnica corespunzatoare, genereazamici cantitati de produse similare fiecare pe micul sau teren, in conditiile 
unei agriculturi de inceput de secol XX, cu un pret ridicat corespunzator, si deci inadecvat puterii scazute de 
cumparare locale, concurati de productia agricola industriala din Occident, importata, subventionata si dominanta.
 Artizanatul, aducator de plus valoare, este si el delasat in favoarea  unui import inutil sau unei productii de imitatii 
la moda.  Scolile de  meserii isi pierd definitiv prestigiul.
 Citeva facultati standard, cunoscute ca fiind producatoare de profesiuni banoase se erijeaza in producatoare ale noii 
elite : dreptul, mai ales, comertul apoi ziaristica, comunicarea, sociologia inteleasa ca  activitate lucrativa de analiza 
a electoratului si de producere de sondaje la  cerere, pe cind medicina si ingineria isi pierd din prestigiu.
 Dar aspectul cel mai nelinistitor este punerea in vinzare a  teritoriului comunitar. Nu este vorba de darea lui in 
folosinta pentru o exploatare  mai rationala ci de vinzarea terenurilor agricole sau a subsolului in proprietate deplina 
unor cetateni straini. (vezi Legea) Ceea ce induce efecte de o salbaticie teribila prin totala neglijare a factorului
ecologic (vezi deversarea de cianura in rauri sau dislocare  populatiilor si distrugerile de mediu, de peisaj in cazul 
Rosia Montana).
 Nu are rost sa mi se spuna ca astfel de procese au avut loc in secolul  XIX in Europa, continua in Africa, sau Asia 
rusa, ca industrializarea le impune, sau ca pina si "comunistii" au actionat asa, vezi exploatarile  de sulf din epoca 
Ceausescu sau catastrofele ecologice de la Turda, Bicaz  si Copsa Mica, in ultimii 50 de ani, ca America de Sud 
sufera de aceleasi teribile distrugeri. Chiar daca a fost sau este asa, nu exista nici un motiv sa se persevereze 
diabolic sub pretextul unui interes imediat, cu  o viziune oportunista si salbatic capitalist-industrialista.
 Dar cine va putea schimba aceasta tendinta sustinuta de clasa politica reciclata, a fostilor activisti si securisti 
deveniti investitori  si/sau excroci. Din cine se vor recruta si cum se va recompune o clasa  politica responsabila, 
morala, pentru care codul etic al servirii comunitatii sa  nu fie o vorba goala. In secolul al XIX-lea si în prima 
jumatate a  secolului XX, personalitatile de tip conservator, care actionau ca reformistii europenisti, au construit un 
stat si o natiune : Kogalniceanu, Al. Ion Cuza, Titu Maiorescu, Eminescu, Stere, Onisifor Ghibu, si au fost sustinuti 
de ceilalti intelectuali constructivi, nu revolutionari ci conservatori. Nu importa cum se numeau atunci partidele lor, 
ci  conteaza ce faceau.
 Actualmente compozitia pe meserii a Parlamentului Romaniei se apropie semnificativ de cea dinainte de 1944.
 Doar ca veniturile salariale ale acestor noi oameni politici sunt prea insignifiante pentru a-i face independenti de 
grupurile de presiune si  mai ales a-i imuniza la tentatiile coruptiei de toata mana.
 Ce clasa politica poate creste si rodi din acest mediu mazgos?

Ce-i de facut?
 Gratie lui Lenin, comunistii au stiut ce-i de facut. Romanii nu au  astfel de dascali si romanii mai au pîna sa devina 
comunsti. Dar poate, de ne uitam cu atentie în jur, ne vom recunoaste adevaratii dascali.
Interpretarile lui Vasile Lovinescu, mai ales cele dedicate basmele romanesti, dincolo de unele afirmatii greu de 
controlat, ne pot permite  sa integram observatiile empirice intr-o sistematica analitica.
 Putem intelege, pe aceasta cale aparent întortocheata, macar un lucru esential : ca intre planul mitic si planul social 
nu exista nici o discontinuitate.
 Sa ne dam seama ca planul mitic este liantul identitar de care orice  grup uman are nevoie pentru a fi un grup 
structurat, un cristal si nu o solutie, nici macar suprasaturata, sau o balta cu mormoloci din care nu vor iesi niciodata 
broaste.
 Ca intre critica utilizarii manipulatorii, politice a miturilor,  critica necesara si urgenta, si critica distructiva a 
miturilor identitare  insele, care sublimeaza identitate tribala, trebuie realizata, trasata o limita, pentru a reusi 
stavilirea procesului distructiv pe care critica miturilor identitare, devenita ideologie oportunista, il genereaza.
 Lucian Boia, un istoric inteligent, critic al ideologiei comuniste, a fost transformat in ideolog al noi destructurari, 
pe fondul vidului de simbolizare care s-a produs dupa caderea regimului nazional-comunist. 
Lui Lucian Boia i-a fost dat, ba chiar i s-a propus/impus de catre unii comentatori excesivi  iara el s-a complacut sa-
l joace din orgoliu intelectual  un rol de ideolog, in asteptarea umplerii acestui vid, un rol pe care un istoric nu avea 
de ce sa si-l asume, intrucit rolul sau  de critic al unei istoriografii mercenare se terminase. Se astepta dupa 1990 
reideologizarea si resimbolizarea de tip mondialist-capitalist, lucru  care se produce acum si la care contribuie 
intelectualii sponsorizati, democrati de fatada, umanitaristi de parada sau naivi apolitici, dar complet dezarmati, 
mental si mai ales moral, de nevoia de a-si gasi o utilitate sociala remunerata, care sa le dea fundament si 
legitimitate sociala lor si legitimitate politica comunistilor reciclati mai  spalatzei, ai caror rezerve de cadre 
intelectuale au devenit. Un exemplu tipic  este activitatea publica a asa zisului politolog, Vladimir Tismaneanu, in
realitate un propagandist mascat in critic, al sistemului comunist remixat. (A se vedea cartea sa de interviuri cu Ion 
Iliescu)  Cita vreme nu s-a studiat aprofundat cine distribuie fondurile, si  dupa ce criterii, Fundatiei National 
Endowment for Democracy, cea care sustine financiar acum presa fost dizidenta si fosta opozitionista, de genul
revistei 22, devenita, alaturi de cîteva publicatii ale conformismului militant  Observatorul cultural  bastionul 
ideologiilor oportuniste,  nu se va putea judeca care este rolul real al acestor fundatii si grupuri intelectuale în 
constructia sau deconstructia poltica a Romaniei  viitoare.
 (Cît priveste necesitatea temperarii criticismului destructiv, e interesanta, desi nu suficient de profunda, critica 
adusa de istoricul clujean Ion Aurel Pop operei lui Lucian Boia).
 Semnele de alarma pe care comunitatea le da, si pe care le-am evocat, ca si luciditatea proiectiva si prospectiva, ne 
indeamna sa credem ca trebuie facut ceva pentru a incetini aceste procese de dezagregare sociala. 
Macar pentru a permite stabilizarea institutionala in Romania, ca si in alte tari ale Europei de Est, intarirea 
sistemului juridic independent si frinarea exportului de capitaluri noi spre pietele financiare  occidentale.
E nevoie (si trebuie cautate deci metodele) pentru ca, prin difuzare culturala si reinitializare, miturile sa fie regasite 
si repuse la baza societatii, la inceputul lantului trofic.
 Asta nu poate fi doar rolul statului, al unui partid de guvernamint  sau din opozitie, nici rolul scolii. Aceste 
organisme au tendinta naturala de a se servi de mituri in scopuri politice, iar scopurile politice nu sunt
scopuri de interes general, desi ar trebui.
 Fenomenul iradierii miturilor fondatoare, din centre intiatice  diverse, cunoscute sau necunoscute, vizibile sau 
invizibile poate fi calea regala.
Riscul este cel cunoscut, marirea influentei sectelor, a societatilor secrete diverse, care recupereaza dar si 
degradeaza miturile,  transformate in marfa. Dar el trebuie asumat si compensat.
 Mircea Eliade si CG Jung au fost printre putinii ginditori europeni  care au recunoscut prezenta miturilor in 
formele degradate ale modernitatii, in diferitele activitati umane si colective (de la adeptii OZN -urilor la grupurile 
de razboinci paint bal : "Culorile razboiului").
 Sociologii (ca Michel Mafessoli in Franta) au studiat activitatile  umane mitografice si solidaritatile tribale 
reconstituite sau inventate ;
 Intelectualii romani, filosofi sau sociologi, au cercetat, dezvaluit, valorificat gandirea mitica. De la N. Densusianu 
la Vasile Parvan, de la Mircea Eliade la Constantin Noica. Fara sa-i uitam pe savanti etnografi si antropologi romani 
sau straini interesati de cultura romanilor.
 Dar acum e vorba nu doar de studierea ei ci de salvarea ei, de regenerarea acesteia pentru a raspunde agresivitatii 
lumii "postmoderne" in care criza identitara este exploatata politic, intretinuta de grupuri care de altfel, in interiorul 
lor, cultiva gindirea mitica si structureaza cu ajutorul ei identitati noi si puternice, in timp ce în exterior ataca si
destructureaza alte identitati prin rationalizarea excesiva, prin ideologizarea si politizarea miturilor, prin ridiculizare 
si subminare pseudo-critica. (Vezi exemplele politicii americane, ruse si israeliene.)
 Comunitatile Europei de Est sunt mai fragile ca niciodata. Intre 1945 si 1990 ele au fost supuse unei acculturatii 
violente din partea sistemului de propaganda sovietic, cu scopul asigurarii controlului politic, social si economic a 
acestor teritorii si state. Dupa 1990 ele nu au putut sa respire liber nici o clipa, invadate de droguri, somaj, 
infometare endemica, import excesiv. În vreme ce reformele inadecvate, avortate sau amînate au generat aurolacii, 
somerii, pensionarii muribunzi, sindicalistii manipulati de serviciile secrete si mafiotii ce finanteaza asociatii 
umanitare si turnee de tenis open (vezi cazul excrocului Sever Muresan care îl invitase ca umbrela, probabil bine 
remunerata, precum directorul întreprinderii de coarne si copite din romanul lui Ilf si Petrov, pe fostul presedinte 
Bush tatal la Bucuresti pentru un turneu open, în care vînzarea spatiului publicitar, la preturi extraordinare, se 
negocia, în Franta, pe un numar de telefon mobil, în numele unei agentii nedeclarate), pentru spalarea banilor scosi 
din prostitutie masculina si feminina, pedofilie organizata, comert de droguri si trafic de influenta.
 Ziarele sunt plin de probe ca a avut loc lichidarea, in numele  economiei de  piata, a bunurilor sociale care mai 
aveau o oarecare valoare, de fapt transferul pe nimica a acestor bunuri in mainile unor excroci (Bancile noi, 
falimentate cu acordul BNR, excrocii care obtin imprumuturi imense fara acoperire : Sever Muresan etc) si export 
de beneficii fara reinvestirea lor in teritoriul neo-colonial complet dependent.
 Comunitatea romaneasca din Romania este victima acestor agresiuni  contra duhului, contra materiei psihice adica, 
din care suntem formati, contra sentimentului de apartenenta, de mandrie, de continuitate, de solidaritate.
 Se ataca inca o data bazele civilizatiei romanesti  însasi. Iar uneltele sunt extrase din arsenalul de elemente clasice 
dintre cele mai superficiale ale "modernitatii tarzii" pina la sistematica  propagandei si manipularii, interdictia 
recuperarii integrale a traditiei, deformarea acesteia prin propaganda, impunerea unei autocritici excesive si
dezechilibrate in raport cu practicile comunitatilor limitrofe sau integrate (unguri, ucrainieni, rusi, sarbi, bulgari, 
polonezi, germani  sau evrei) si modelatoare (francezi, americani), in numele intereselor  acestor altor comunitati, 
ca si prin crearea artificiala a bazei pentru o culpabilizare colectiva, în numele memoriei si justitiei aplicata doar
celor slabi.
 Denigrarea valorilor comunitatii romanesti se realizeaza sub diferite pretexte, dintre care cele mai curente sunt asa 
zisa existenta a unei xenofobii traditionale, a unui antisemitism metafizic si intrinsec, a  unor pogromuri si actiuni 
genocidare extinse la scara comportamentului comunitar, a raritatii sau lipsei de contributii semnificative la cultura
universala (Vezi "demonstratia" lui Ioan Petru Culianu), etc., etc.
 Realitati istorice care nu sunt explicate, analizate decit din unghiul actualitatii, adica din perspectiva decalogului 
pseudo-umanitarist, a corectitudinii politice, a asa-zisei aparari a drepturilor omului, a dreptului minoritatilor 
(indreptate ele insele in acest fel spre ghetoizari fortate, in numele ideologiei solidaritatii etnice  sub lozinca 
"Inainte de toate suntem..." si a supravietuirii, ca si cum deciziile si actiunile respective nu ar fi avut cauze, 
cronologii si nu s-ar fi incadrat in serii istorice si sociale similare cu cele ale altor comunitati si cu 
comportamentele altor clase politice. Nu este vorba de  a evita judecata istorica si morala ci de a evita anacronismul 
si prejudecata, ca si moralismul unor superioritati inexistente.
 Complexele de inferioritate care ni le-am inculcat noi insinem prin intelectualii nostrii, sunt exploatate cu minutie.
 Ar fi ridicol sa cadem in ghearele unei paranoia nationale. Nu vedem  aici un complot impotriva poporului roman ci 
o conjunctie de fenomene  complexe a caror sens si semnificatie trebuie analizate lucid, dar ale caror  efecte 
trebuie stopate urgent prin cea mai inteligenta si ieftina metoda : reciclarea si revalorizarea miturilor. Pentru toate 
celelalte solutii : reforma economica, lupta impotriva coruptiei, recuperarea instinctului  de creatie prin munca, 
blocarea exportului de capital, reconstituirea si moralizarea clasei politice, contra-propaganda, cercetarea stiintifica
fundamentala si aplicata, etc, trebuiesc bani, multi bani. De unde ?  Suntem in fata necesitatii de a recunoaste in 
reciclarea miturilor un  act de autoaparare, de supravietuire, de cultivare a mintii si a tzarinii spirituale, fare de care 
recadem in starea de animale. Nu exista identitate umana globala, ci doar identitati regionale sau statale, 
comunitatile etnice, singurele care pot fi cuprinse, intelese si mentinute in echilibru, pentru moment, singurele in 
care individul, liber si înspaimîntator de singur, se poate simti solidar si protejat. De morbul pierderii fiintei, das 
Sein-ului, cum ar zice Heidegger.
 Estimp, adica în acest spatiu si în acest timp.
  

<<< Închidere >>>