Preşedintelui Curţii supreme de Justiţie

 

Plīngere

 

Subsemnatul, Cicerone Ionitoiu, Aristotel Traian, fost deţinut politic, autor a numeroase monografii despre crimele comunismului, fiul lui Ion şi Maria, născut īn Craiova la 8 Mai 1924, domiciliat īn Franţa, 48 rue de Wattignies, 75.012 Paris, mă alătur domnului Ion Roşca, īmpreună cu care am depus plīngerea care a deschis dosarul 35/P/2006 şi mă plīng de rezoluţia dată de Marius Iacob la 3.12.2010, ca răspuns la plīngerile noastre din 10.11.2010 faţă de ordonanţa dată de procururul Iuliu Molcuţ la 29.09.2010 (şi faţă de orice alte rezoluţii date de diverse secţii ale parchetului pe marginea unor părţi desprinse din plīngerea noastră).

MOTIVE

Consider rezoluţia netemeinica şi nelegala, un refuz scandalos al parchetului de a cerceta adevarul faptelor incriminate de mine şi vă rog sa o desfiintati, prin sentinta, urmind sa obligati parchetul sa faca cercetari temeinice si legale, conform prevederilor art. 1,2 si 3 din C.p ca si cele de la art. 1, 2, 3 si 4 din C.p.p. , şi prevederilor art. 278 indice 1 pct. 8 lit. b sau c. Sīnt īn măsură , ca unul care a strīns atītea probe privind crimele comunismului (făcindu-le publice si depunind suficente şi la dosarul 35/P) şi care a făcut atītea demersuri blocate pentru dreptate, să apreciez că instanţa nu ar mai trebui să returneze dosarul privind genocidul comunist şi acoperirea lui după 1989 la procuratură, ci să-l reţină spre judecare. Nu mai e nevoie de alte cercetări pentru a trage concluziile de rigoare şi a spăla obrazul justiţiei. Interpretarea tendenţioasă a legii şi sabotarea aplicării ei trebuie să īnceteze.

Cer să se ţină cont de vīrsta şi postura mea. Neputīndu-mă deplasa la Bucuresti si nici lucra prea mult , īl voi ruga pe domnul Ioan Rosca sa ma reprezinte īn proces, pe baza procurii pe care i-am dat-o in acest sens la Paris, īn ianuarie 2009.

Ca persoană componentă a statului romān am fost supus unui guvern īn componenţa căruia erau incluse persoane străine, impuse Romāniei de o putere straină,respectiv cea sovietică, care a strigat prin vocea delegatului ei oficial A.I.Vāsinschi, sfidind ho-tărārile internaţionale, cu "Yalta sunt eu", guvern care la adapostul trupelor sovietice(de ocupaţie) trāmbiţa, o situaţie străina poporului romān, că instaurează o societate care să se conducă după modelul sovietic absolut īn toate sectoarele vieţii sociale.

După aceste"norme" ale crimei organizate din URSS, Romānia şi nu numai ea, ci o jumătate de Europă a fost supusă violenţei permanente şi la fiecare pas (timp de 45 de ani) pe care-l făcea dirijat ostaşul sovietic, lăsānd īn urma lui oameni ucişi, femei dezonorate, case devastate şi chiar persoane ridicate şi trimise că ostateci īn URSS(unde cei mai mulţi si-au pierdut viaţa) şi fără că să se protesteze īn vreun fel de guvernul "aliat" instaurat la 6 Martie 1945, din contra infiltrānd cu - consilieri sovietici - toate structurile vieţii politice şi economice - a contribuit, după indicaţiile ruseşti la instaurarea anarhiei prin violenţe:arestări, crime de exterminare, devastări de proprietăţi şi săvārşind tot felul de fărădelegi, pentru a fi pe placul URSS-ului care-i pusese īn funcţie intenţionānd să transforme Romānia īntr-o -gubernie sovietică. In acest tablou sumbru al "luminii venite de la răsărit" mi-am īnceput viaţa politică īn Romānia "democrată" după modelul sovietic că făcānd parte din generaţia fara "tinereţe".

Din multitudinea infracţiunilor de care am fost acuzat pe nedrept şi pe baza cărora mi s-au īnscenat procese, şi pentru care mă consider victima a regimului criminal comunist cerānd despăgubiri, deoarece mi-au cauzat prejudicii īn ştirbirea onoarei, reputaţiei cu urmări permanente īn distrugerea personalităţii, profesiei şi sănătăţii, multe abuzuri ar fi trebuit sa fie subiectul unor anchete penale.  Dar vazind ca incercarie mele in acest sens nu au dus nicaieri, las in sarcina statului roman, să gaseasca responsabili pentru urmatoarele infractiuni carora le-am cazut victima: Lipsire ilegală de libertate(art.189); vătămare corporală gravă(art. 179); lovire sau alte violenţe (art.180); supunere la muncă forţată (art.191); ameninţare (art.193); şantaj(194); violarea secretului corespondenţei(art.195); insulta (art.205): calomnie (art.206); denunţare calomnioasă (art.259); mărturie mincinoasă(art.260) ; īncercarea de a determina mărturia mincinoa-să(art.261); arestare nelegală şi cercetare abuzivă (art.266); supunere la rele tratamente (art.262); punerea īn primejdie a unei persoane īn neputinţa de a se īngriji).

Numai pentru a vă reaminti despre ce este vorba īn acest dosar completez plingerea cu relatarea infracţiunilor imprescriptibile contra păcii şi omenirii comise īmpotriva mea de către regimul comunist din Romānia īntre 1945-1979, regim arătat de mass media internaţionala chiar īn perioada respectiva că avānd caracterul de genocid şi calificat chiar īn Parlamentul Romāniei, de preşedintele Romāniei,după cercetări făcute de oameni calificaţi avānd la baza mărturii şi documente incriminatorii sub denumirea de "REGIMUL COMUNIST DIN ROMĀNIA A FOST ILEGAL ŞI CRIMINAL."

 

a INCEPUTUL

Am fost supus represiunii īn vederea exterminării de către guvernul impus de URSS Romāniei la 6 Martie 1945 şi īn continuare de toate guvernele comuniste care s-au succedat, accentuāndu-se de la an la an metodele de distrugere a fiinţei umane şi de compromitere a supravieţuitorilor prin aducerea lor īn stare de sclavie fiind supuşi la vexaţiuni, īntemniţări sau exterminări īn cazul neacceptarii supunerii arbitrare.

Astfel, pe 31 iulie 1945, am fost arestat la Craiova din ordinul chestorului siguranţei Ilie Bădică(fost zugrav vopsitor) şi instalat īn post de NKVD-ul rusesc instalat la Craiova, condus de căpitanul Petrov Vasiliev. Fără mandat de arestare, am fost interogatat timp de trei zile, prin metode brutale pentru a declara cine mi-a dat să multiplic discursul lui Iuliu Maniu făcut īn faţa mulţimii la Bucureşti şi prin care sublinia coordonatele unei vieţi politice īn Romānia care trebuia să se manifeste prin morala creştină, democraţie, dreptate socială şi un naţionalism constructiv. Īmpreuna cu pensionarul Vlad Constantin şi funcţionarul Ion Stănescu de la CFR, am fost trimişi ,sub īnvinuirea de īncălcare a cenzurii prevăzută de Convenţia de Armistiţiu, pentru a fi confirmată deţinerea de către primul procuror al jud. Dolj, anume Voinea. Acesta după un sfert de oră ne-a pus īn libertate din cabinetul lui.Chestorul Ilie Bădică n-a acceptat afrontul procurorului şi a doua zi m-a pus sub urmărire trimiţānd acasă să fiu arestat.Cartierul īn care locuiam a fost īnconjurat de ostaşi sovietici perchizitionānd, din casă īn casă, sub pretextul căutării unui spion nazist. Eu, presimţind pericolul, am sărit din curte īn curte şi am reuşit să scap şi īn cursul nopţii am părăsit oraşul plecānd īn judeţul Gorj, unde am stat ascuns pānă la 15 Sept.1945 cānd m-am īnapoiat pentru a-mi lua bagajul şi a pleca la Bucureşti unde urmau să īnceapă cursurile universitare.

Sosirea mea īn oraş a fost semnalată prin agenţi, mai ales că eram dat sub urmărire prin telegrama din 1 Septembrie 1945 īn care se menţiona:"...Luaţi masuri imediat de a prinde şi īnainta sub excortă pe studentul Ioanitoiu Cicerone, născut la 9 Mai 1924 īn Craiova fiul lui Ioan şi Maria..."(Telegrama anexată īn copie).In seara de 16 Septembrie 1945 am fost arestat de inspectorul de sigurană Dănescu (originar din Calafat), chestorul Ilie Bădică, şi comisarii Moldovan şi Iatagan, īnsoţiţi de 7-8 poliţişti. Fără mandat de arestare am fost dus la Chestura din Craiova şi ţinut 5 zile sub o anchetă brutală că să spun unde am fost ascuns, şi īn timpul interogatoriului a asistat şi un rus īn civil cu translator. Intr-o seară, pe la miezul nopţii am fost obligat să semnez un proces verbal de eliberare şi pus īn libertate. După circa 100 de metri a apărut o maşina din care au coborīt rusul cu translatorul şi m-au urcat forţat īn maşină, strada fiind complet necirculată la acea oră. Am fost dus īn Palatul Mitropoliei Olteniei de astăzi, care atunci era sediul NKVD-ului. Acolo am fost torturat īngrozitor de căpitanul Petrov Vasiliev care mă lovea īn cap cu pistolul şi după ce cădeam jos mă juca īn picioare pānă leşinam şi mă trezeam ud trezit de găleţile cu apa aruncate asupra mea. Reuşind, print-o minune să anunţ unde mă găsesc, a fost īnştiinţat Iuliu Maniu şi intervenind la Comisia Aliată de control am fost eliberat după vreo zece zile cu corpul numai răni. Oarecum īnzdravenit după torturile din NKVD, desi observam că sunt supravegheat la domiciliu, fiind īncunostintat şi de un agent de poliţie că să fiu -filat- pentru a nu parăsi locuinţa, am reuşit să plec īntr-o noapte la Bucureşti unde i-am relatat lui Iuliu Maniu cele īntāmplate la NKVD şi am dat declaraţie şi la Misiunea americană din str. Oţetari despre răpirea respectivă. Această acţiune īndreptată īmpotriva mea m-a hotărāt să continui activitatea de salvare a Ţării din ghearele ocupantului sovietic care urmarea subjugarea poporului romān şi ducerea lui īn sclavie.

 

b ĪNCEPE CALVARUL SUFERINŢELOR SUB UNELTELE SOVIETICILOR

Trăind sub ameninţarea arestărilor exercitate asupra īntregului popor, dar īn special a studenţimii la īnceput, a cunoscut īn amănunt ridicările şi torturile celor care īndrăzneau să spună -NU- subjugării şi degradării demnităţii de oameni liberi.

l.După sāngeroasă zi de 8 Noiembrie 1945, cānd guvernul Petre Groza, prin Alexandru Nicolschi, fost Boris Grumberg, a deschis focul ucigător asupra populaţiei care manifestau īn Piaţa Palatului pentru ziua onomastică a Regelui, şi a chemat armata sovietică să apere Ministerul de Interne, şi după ce pānă seara tārziu a folosit trupele din divizia Tudor Vladimirescu că să īmprăştie populaţia revoltată de crimele săvārşite. Spre miezul nopţii am fost şi eu arestat īmpreuna cu 3 colegi venind de la aniversarea zilei onomastice a lui Mihai Tarţia, care era preşedintele Tineretului National Ţărănesc din Romānia.

Cu aceasta ocazie am trăit circa 2 săptămāni īntr-o promiscuitate greu de descris īn cuvinte, īn mijlocul a peste 200 persoane īn beciul Prefecturii Poliţiei Capitale, īn timp ce alte 600-700 īn majoritate elevi şi studenţi erau torturaţi īn Ministerul de interne şi īn cazarma regimentului Tudor Vladimirescu din Drumul Taberii, unii stānd pānă la 2 luni īn condiţii inumane.

2.După 15 Mai 1946 am fost pus sub urmărire de Poliţia Capitalei īnvinuit de organizarea manifestaţiei de 10 Mai 1946 īn care studenţimea si-a manifestat prin Bucureşti dragostea cu privire la Ziua Naţională. Peste 20 de tineri arestaţi, au fost torturaţi īn mod barbar (unei studente i-au ars sānii cu lumānarea) după care au fost trimişi īntr-un proces īnscenat şi condamnaţi. Subsemnatul şi cu alţi trei colegi am fost condamnaţi īn lipsă la cāte 2 ani(sentinţa este anexată). Fiind condamnat īn lipsă, am fugit din Bucureşti şi sub identităţi false am colindat ţara şi munţii ascunzāndu-mă. Această perioadă a fost groaznică. Fugărit, neştiind ce te poate aştepta māine, unde vei dormi, ce vei mānca, unde te vei spala. In schimb, am văzut chiar la faţa locului, cum s-a desfăşurat furtul voinţei naţionale din 19 Noiembrie 1946 şi metodele folosite īn această acţiune murdară.

3.Fiind condamnat īn lipsă, īn peregrinările prin ţară, am trecut prin Bucureşti unde am multiplicat unele manifeste de protest īmpotriva arestărilor care din Februarie 1947 se ţineau lanţ. Pe 29 Iunie 1947 am fost trădat de actorul Paul-Gil Sava care m-a predat siguranţei fiind arestat de agentul Costea Dus la Ministerul de Interne, am fost bătut īngrozitor de Alexandru Nicolschi (ajuns inspector general şi subdirector al Siguranţei).Printre lovituri īmi striga: "Prin metodele noastre vă vom obliga să declaraţi numai ce vrem noi. Aceste declaraţii le vom păstra că mărturii, că acte de acuzare pentru arhive, după care se va scrie istoria. Vom păstra dosarele pānă veţi muri, vom muri şi noi şi istoria se va scrie după aceste documente.Cu aceasta vom īnmormānta toată lupta de rezistenţă anticomunistă şi nu se va mai auzi de ea."

In timpul torturii a fost ajutat de inspectorul Alexandru Dul-gheru şi comisarul Bulz Gheorghe(fost coleg de cămin īn 1943-1944, īn timp ce era student la drept).

In aceasta perioadă am fost martor la pregătirea īnscenării a-restarii de la Tămădău(ce se făcea īn Ministerul de interne).

La acea dată fiind arestaţi, cāţiva urmăriţi de siguranţa ascunşi īn munţii Piatra Craiului, am fost confruntat şi anchetat de legăturile avute cu ei. Refuzānd să recunosc am fost bătut īntr-un mod barbar de vestiţii torţionari din MAI: inspectorii Nicolae Bogdan, Carol Deleanu şi Teodor Sepeanu. In timpul torturii mi s-au spart ochelarii şi am fost trezit cu apă rece turnată pe cap.

După această cruntă bătaie mi s-au făcut ochelari noi şi chemat la anchetă de Alexandru Bunaciu (Ministru adjunct la MAI), Mircea Lepădătescu (inspector) şi Alexandru Dulgheru (inspector general la_ siguranţă) care mi-au propus să merg că maror al acuzării īn procesul conducătorilor PNŢ(arestaţi la Tămădău) şi să spun că de la ei am primit dispoziţia să fac şi să răspāndesc manifestele de protest īmpotriva arestărilor. Refuzānd, am stat īn continuare īn loturile ce se pregăteau că martori īn procesul Maniu-Mihalache cărora le promiseseră eliberarea după depunerea mărturiilor. Totul a fost o īnşelătorie fiindcă cei ce au depus mărturiile acuzatoare au fost condamnaţi pentru omisiune de denunţ, īntre 5-7 ani şi trimişi la īnchisoare unde unde au şi murit. Eu şi cu cei din TUNT am fost judecaţi īntr-un lot anexă al PNŢ-ului avānd că şef pe Cornel Coposu căruia prin sent.nr.412/1948 i s-au repartizat 2 ani. Mie şi la alţii vreo 7 persoane ni s-au dat pedepse pānă la 2 ani şi am ajuns la Aiud de unde ne-am eliberat pe 1 Mai 1948 printr-un Decret de reducere la jumătate a pedepsei.

4.Eliberat pe 9 Mai 1948 din Aiud, am fost pus īn continuare īn urmărirea securităţii, pe urmele mele fiind comisarii Bulz Gheorghe şi Costea. Reuşind să fiu numit profesor īn com.Purani, judeţul Vlaşca, cu un nume oarecum schimbat īn Ioniţoiu Traian, faţă de cel condamnat de Ioniţoiu Cicerone, am reuşit să supravieţuiesc īn libertate pānă la 15 Aug.1949.

Aflāndu-se că sunt profesor undeva prin jud.Vlaşca, Direcţia Generală a securităţii prin Nota nr.113/29980-S. a cerut Direcţiei Regionale Ploieşti să fiu depistat şi printr-un informator recrutat din anturaj să se urmărească activitatea şi legăturile (Nota se afla anexata īn dosar). După 2 săptămāni, colonelul Gavril Birtaş - Directorul Direcţiei I-a de Informaţii interne, a trimis o telegramă Direcţiei regionale Ploieşti (aflată la dosar) prin care se cere să se răspundă īn 48 de ore rezultatul cu privire la Ioniţoiu.

Presiunile securităţii se accentuează şi de la jud. Vlaşca. Pe 18 Aprilie 1949 se cere Biroului de la Vida-Vlaşca să se intensifice supravegherea, să se recruteze un informator serios şi veţi raporta pānă la 28 Aprilie, " după care data veţi continua supravegherea şi raportaţi săptămānal"(Piesa se găseşte la dosar).

-Bănuiesc că urgenţa se datora identificării foştilor deţinuţinuti īn vederea rearestării lor deoarece se preconiza deschiderea lucrărilor Canalului Dunăre-Marea Neagră.La baza acestei lucrări a stat Memoriul tehnico- economic īntocmit de comisia sovieto-romānă din luna Mai 1949.Iar īn luna Iunie s-a deschis finanţarea şi s-au trimis ordine īntreprinderilor să sprijine angajarea elementelor corespunzătoare pentru Canal. In iulie 1949 prevazāndu-se pentru Poarta Alba eventual 2000 deţinuţi la īnceput, pentru lucrări pregătitoare la Tasaul. Intre timp circulau rapoarte, pe 4 Mai, 2 Iunie, 17 Iulie īn care cei de la Vida erau admonestaţi că problemele sunt urmărite fără metoda şi li se da noi instrucţiuni de felul cum trebuie urmărită activitatea lui Cicerone Ioaniţoiu(documentul anexat).

Dar pe 15 August am fost arestat de la Giurgiu şi adus la Bucureşti unde nu aveau date despre activitatea mea ci doar confundase dosarul meu cu al lui Mircea Ioanitiu, secretarul regelui care plecase īn străinătate odată cu regele, īn Ianuarie 1948.

Văzānd că au pornit greşit ancheta, m-au trimis de la Ministerul de interne la Securitatea Capitalei din Calea Rahovei, unde anchetatorul mă īntreba ce-am fācut, să fiu sincer că el ştie tot. Anchetatorul Done - tāmplar de meserie, făcut sublocotenent, a īnceput să mă joace īn picioare, fiindcă nu aveam ce declara despre nişte oameni pe care nu-i văzusem de 2-3 ani de zile, de la eliberarea din īnchisoare.

 

Pe 11 Septembrie am fost īncărcaţi cei din Rahoya, īn dube şi trimişi la Jilava, probabil se pregăteau alte arestări şi le pregăteau locuri pentru anchetare.

La Jilava am fost aruncat la camera 8 din Reduit,lungă de 12 m şi lată de 6 m, unde 200-250 persoane īnghesuiţi pe priciuri pe 2 rānduri şi alţii pe ciment nu aveam posibilitatea să ne īntindem oasele. Ne sufocam din cauza lipsei de aer. Deoarece s-a īntāmplat că au evadat doi sārbi, ni s-a bătut geamul īn cuie şi ne sufocam. In aceste condiţii a murit unul Mānaru iar alţii au leşinat. Cānd se făcea numărătoarea, dimineaţa şi seara, ieşeam că la strunga trecānd printre două şiruri de gardieni, īnarmaţi cu ciomage care ne loveau unde nimereau pe gangul īntunecos. Această operaţie zilnică de tortură era condusă de comandantul Nicolae Maromet ajutat printre cei vreo 20 gardieni remarcāndu-se criminalii Fătu, Ivănică, Bărbuică... renumiţi īn schingiuiri.

După vreo 11 luni am fost scos şi judecat īntr-o īnscenare cu vreo 30 persoane din care nu cunoşteam decāt vreo 3-4 persoane. Totul a mers pe bandă rulantă. Mie au uitat să-mi pună şi avocat din oficiu şi pānă seara tārziu am fost cu toţii condamnaţi prin sentinţa nr.979/12-10-1950 şi prin care mi s-au repartizat 5 ani, că recidivist.

Trimis la Canal, am ajuns īn lagărul de exterminare prin muncă forţată unde am cunoscut infernul pe pămānt. Am lucrat zi de zi, inclusiv Duminica, plecānd pe şantiere la 6,30 dimineaţa şi īntor-cāndu-ne la 7 seara, cu o pauza de o ora la prānz pentru masă. Şi ce masă? Lăturile care se dădeau la porci erau mai bune decāt māncarea ce o primeau deţinuţii. In multe zile după masa de seară eram scoşi la muncă voluntară la bucătărie, pentru curăţat zarzavaturile. Zi de repaus aveam numai pe 1 Ianuarie, cānd eram scoşi dimineaţa la verificarea dosarelor, sau īn alte duminici cānd se refăceau brigăzile pentru a nu se creia prietenii īntre deţinuţi şi aceasta se īntāmpla la 4-5 luni.

Munca era de exterminare. Se lucra īn schimburi şi unele brigăzi chiar de noapte. Normele erau mai mari decāt ale oamenilor liberi şi timpul mai mare, de minim 10 ore. De exemplum, la săpat şi cărat pămāntul cu roaba, la _80 metri, norma era de 3 m.c. Foarte, foarte greu se putea face, mai ales ţinānd cont că eram slăbiţi, subalimentaţi şi bolnavi, veniţi după bătăile din anchete sau de la īnchisori, fără īngrijire medicală. Numărul celor ce lucram la Peninsulă se ridica la 10.000 de deţinuţi şi cāte odată se depăşea.

Munca la săpat pămāntul īţi plesnea palmele īncāt nu mai puteaiţine hārleţul sau lopata īn mānă şi nici ridica coarnele roabei.Pentru transport ne făceam un jug din īmbrăcăminte uzata pe care-l puneam după gāt că să ne uşuram drumul cu roaba, ajutāndu-ne cuvlaga ce mai rămăsese īn trupurile istovite şi biciuite de brigadierii cāinoşi şi miliţienii supraveghetori care strigau continuu:"dai pānă mori, dai pānă mori".    

Şi nu rare au fost cazurile cānd,_ pentru neīndeplinirea normei ţi se reducea māncarea la jumătate şi pe deasupra erai bătut la īntoarcerea īn lagăr şi dus noaptea la carceră.

Mai mult, noaptea domnea teroarea īn lagăr din cauza celor două brigăzi studenţeşti(13 şi 14) venite din "reeducarea de la Piteşti şi care ridicau pe zişii recalcitranţi la muncă şi dispoziţiile administraţiei schinjuindu-i pānă dimineaţa cānd erau duşi la muncă.Această atmosferă de groază a durat pānă la 12 Iulie 1951 cānd a fost īmpuşcat pe şantier doctorul Ion Simionescu. Declansāndu-se ancheta, zece dintre torţionări au fost puşi īn lanţuri şi trimişi la īnchisoarea din Aiud. Restul brigăzilor de torţionări au fost răspāndiţi facāndu-se o nouă reorganizare şi īn care cāţiva dintre bătăuşi au fost menţinuţi că brigadieri.

La unul dintre ei, studentul Lie Pompiliu am fost şi eu repartizat īntr-una din reorganizări.

In brigada acestui student călău īntr-o noapte, pe şantier din cauza eforturilor am căzut pe linia ferată cānd se descarcau vagoanele cu piatra venită din cariera Ovidiu. M-a trezit cānd eram tārīt de picior,pe panta de descărcare,pe bolovanii colturosi.M- am ridicat şi īndreptat spre călău care a fugit īn cordonul de pa ză. Pānă dimineaţa am zăcut pe bordura şantierului. Ajunşi īn lagăr am fost dus la ofiţerul politic Chirion care m-a bătut rău din cauza reclamaţiei că am sărit la brigadier şi n-am vrut să lucrez. A fost chemat doctorul deţinut -colonel Traian Mihăilescu-(fostul director al Spitalului militar din Bucureşti) care după ce m-a consultat a spus politicului că sufăr de inimă ,si am avut o criză.Cu toate acestea, am fost dus la carceră dezbracat īn luna Octombrie, timp de o săptămānă. După ce am fost scos de la carceră am ajuns mutat īn alta brigadă de zi,la spart piatra.

Tot la Peninsulă,la sfārşitul lui Februarie,īntr-o noapte după stingere am fost ridicat forţat şi pe sus m-au dus la brigada de pedepsiţi "0.2" unde am stat pānă la 31 Martie 1953 refuzānd să mai lucrez.Doctorii care m-au consultat au confirmat că sunt bolnav de inimă. In această perioadă -am aflat că a murit Stalin, călăul .

La această dată se zvonea că īn Romānia erau mai mulţi deţinuţi politici decāt număra armata.

Abandonarea lucrărilor canalului anunţată prin H.CM. 2.404 din 17 Iulie 1953, s-a datorat, pe lāngă motive politice trecute sub tăcere īn timpul vieţii lui Stalin şi răbufnite după moarte lui prin care se deturnaseră obiectivele spre lucrări pregătitoare unui război antrenānd lumea capitalistă īn extremul orient(Coreea) pentru a lasă un vid īn apusul Europei (ce urma să fie umplut de URSS), şi motive tehnice (greşeala proiectării de vărsare a canalului la Capul Midia),cāt şi alte motive tehnico-economice de organizare şi execuţie ce au dus la prăbuşirea pur şi simplu a īntregului angrenaj faraonic şi diabolic. Diabolismul sistemului opresiv-criminal şi păgubitor statului comunist a mers pānă acolo, īncāt că să se şteargă urmele. Ministerul Forţelor Armate a ordonat prin adresa nr.002582/9-10-1953 că "arderea lucrărilor(scriptice) se va face de către o comisie numită de Dvs.(Direcţia Generală a Canalului) din care va face parte obligatoriu şi şeful serviciului special, după distrugere īntocmindu-se un proces verbal īn două exemplare".

Pe 18 Iulie 1953 au fost īncărcate de la Peninsulă 40 vagoane cu deţinuţi politici cu pedepse de la 5 ani īn sus care au fost trimişi la īnchisorile Aiud şi Gherla,restul rămānānd să demonteze liniile ferate şi baracamente ce deveneau inutile prin abandonarea acestor lucrări ce se dovediseră şi ele inutile, concepute şi ordonate de ocupantul sovietic pentru īnmormāntarea burgheziei.

Deci, zecile de mii de morţi inutili rămāneau presarăţi, fără nici o cruce la căpătāi, de-a lungul acestui Canal pe care cursese sānge īn loc de apă, la care se adăugau alte mii de schilozi sau bolnavi(inapţi) şi pe deasupra mii de arestaţi administrativi(fără condamnare) pānă la vārsta de peste 80 de ani, ce urmau să īn-grase cu sāngele lor pămāntul Dobrogei, după cum declarase Lenin la impunerea comunismului īn URSS că "cel mai bun īngraşămānt al pămāntului este sāngele omenesc".

Si eu, Cicerone Ionitoiu, am rămas că martor printre aceştia.Văzānd deşeurile umane rămase şi soarta nemiloasă ce-i aştepta a doua zi, după 1 August am refuzat să mai lucrez. La īnceput, administraţia era buimăcită, cred că nu ştia cum să se descurce īn mijlocul fiarelor şi diferitelor materiale īngrămădite că după bombardament. După vreo lună au īncercat să mă scoată cu forţa la lucru iar eu ceream să fiu trimis la īnchisoare.

In faţa forţei nu mi-a rămas decāt să protestez,după ce am stat 7 zile la carcera,declarānd greva foamei. Pe la 15 Septembrie 1953, slăbit de nu mă mai putea ridica din pat, am fost suit pe targă şi dus cu salvarea la Spitalul de la Poarta Albă unde doctorii m-au pus pe picioare. Văzānd situaţia deplorabilă a deţinuţilor politici, care arătau că nişte "deşeuri" adunate de pe traseul a ceea ce fusese Canalul Dunăre-Marea Neagră, nişte schelete ambulante, īmpreună cu Remus Radina, Lucian Dimitriu, Marcel Cazacu şi alţii, am īnceput să accentuăm cererile de a ne da posibilitatea de a primi medicamente şi pachete cu alimente de la familii pentru refacere. Odihna a fost deocamdată primul īntăritor "fizic", urmat de altul "pshic", prin atmosfera ce s-a instalat datorită conferinţelor iniţiate şi ţinute de oameni competenţi īn toate domeniile. Cu toate acestea, numărul morţilor creştea datorită şi vārstei unora ce depăşeau 75 de ani şi a altora bolnavi de TBC sau de inimă din cauza eforturilor supraomeneşti făcute forţat la lucrările de la blestematul de -canal al morţii-.

Ca pedeapsă, pentru vini imaginare, īn Decembrie 1953, comandantul Fecioru(?) şi politicul Moraru(?) au īnăsprit regimul alimentar trecāndu-ne pe ciorbă de murături, ceapă şi morcovi dezhidrataţi şi au oprit primirea de pachete cu medicamente şi alimente .Mortalitatea s-a accentuat mai ales la cei īn vārstă iar īn Ianuarie 1954 cānd a venit vestita iarna geroasă care a acoperit barăcile cu zăpadă, a īnceput frigul accentuat īn barăci şi lipsa de māncare, iar drumurile devenind impracticabile, soldaţii pe schiuri aduceau pāinea de la Constanţa. Pentru proteste, Remus Radina şi alţi deţinuţi au fost pedepsiţi cu izolarea īn condiţii de exterminare. Radina a declarat greva foamei. S-a promis că se va da drumul la pachete imediat ce vor īncepe trenurile să circule. Perioada a fost destul de lungă şi de-abia pe 9 Martie a venit prima maşină a poştei cu pachete īncepānd să le descarce. Dar comandantul Fecioru a ieşit din birou şi a ordonat să se reīncarce pachetele şi maşina să le ducă la poşta din Constanţa.

Deţinuţii din lagărul Poarta Albă asistānd la scenă erau īngroziţi, spectrul morţii apasănd pe fiecare.

Atunci, subsemnatul, cu īncă 3 deţinuţi, am declarat greva foamei şi a tăcerii pānă vine comisie de la Bucureşti, sau pānă la moarte. S-a īntāmplat, īn disperare, un lucru neaşteptat de solidarizare. In fiecare zi, intrau alţi 4-5 īn grevă. In a zecea zi s-a īntāmplat să moară īn grevă sublocotenentul Dan Anastasiade din Brăila, pe data de 14 Martie. Atunci, cei intraţi īn grevă am hotarīt să se īnceteze, rămānānd īn continuare īn grevă numai Octavian Rădulescu şi subsemnatul, care am rezistat pānă īn Ziua 17-a, cānd a sosit comisia Ministerului de Interne cu doctorul Budu, responsabil sanitar al Canalului. După ce au constatat situaţia disperată īn care ne găseamm, au hotărāt consultarea fiecărui deţinut şi au făcut două categorii de bolnavi grav, T.B.C-iştii şi distroficii, punāndu-i la regim special de refacere şi promiţānd că se va studia dosarul fiecăruia pentru a găsi o soluţie pentru cei arestaţi fără sentinţă (care acolo se găseau cu sutele).

Intārziindu-se rezolvarea, s-a īnceput o nouă grevă de către Remus Radina, l-a care, după 25 de zile a fost adus procurorul şis-a promis că va veni comisia. In cursul lunii Mai 1954, s-a īnceput verificarea dosarelor şi chiar eliberarea.         

La īnceputul lui Iulie, 6 persoane socotiţi instigatorii acestei acţiuni umanitare am fost suiţi īntr-un vagon dubă supra aglomerat şi expediaţi la Jilava, mai ales că la 4 dintre ei li se expira pedeapsa pānă la jumătatea lui Septembrie ceea ce īnsemna un afront pentru satrapul comandant Fecioru.

 

 

c LA JILAVA IN CONDIŢII DE EXTERMINARE

După un drum īntr-o căldura īnăbuşitoare am ajuns sub comanda maiorului Csaky, o brută şi mai perversă. După ce ne-a ţinut pānă seara sub soarele dogoritor al lui Iulie fără să avem vre-o posibilitate de adăpostire, cānd se apropia masa de seară ne-a dus īn camera -6 reduit-(de 12 x 6 metri) care avea fereastra numai jumătate decāt celelalte celule, şi aceasta bătută īn cuie, cu obloane de scāndură să nu intre nici lumina şi īn care se găseau peste 250 de schelete de pe care şiroia apa. Mai mult. După noi, s-a deschis uşa şi ni s-a īmpins hārdaul cu o zeamă fierbinte, cu ceva frunze ce semănau a salată iar din ciubărul de lemn ieşeau aburi, de nici nu se putea vedea om cu om.

In aceste condiţii, nici nu se putea mānca şi respiraţia ţi se tăia. Oamenii, dacă aşa se puteau numi acele schelete numai piele pe oasele descărnate, vānturau aerul cu prosoapele sau cămăşile , cu vaga impresie că pot respira.

Am bătut īn uşă să se deschidă că să primim aer de pe gangul reduitului, dar a fost imposibil să obţinem. La numărătoarea de seară, plutonierul care a facut-o a mers grăbit pānă īn fundul celulei, cred că nu a putut număra şi a luat de bună cifra comunicată de şeful camerii īn raportul de la intrare. Spun aceasta pentru că la ieşire l-a īntrebat, cāt ziseşi mă că ai? -273 domnu sef şi a notat. că să ne lase uşa deschisă, nici nu a vrut să audă. A tras zăvorul şi am auzit lacătul īnchizāndu-se că să fie sigur că nu mai scapă nimeni. Nici muşte nu existau fiindcă nu puteau trăi īn acele condiţii.

Asa am "fiert" toată noaptea. De dormit, nici vorbă. Dimineaţa eram mai obosiţi că seara. La deschidere, unul dintre noi -Cristache Stratulat- farmacist din Tecuci, era leşinat. Ne-a pus să-l scoatem afara pe pătură şi să-l lăsam īn holul reduitului.

Seara, īnainte de īnchidere, ne-a chemat şeful de secţie ordo-nāndu-ne să-l ducem īn celulă.

Am refuzat spunāndu-i că e bolnav de inimă şi că acolo moare.

A raportat şi a venit comandantul Csaky că să ne oblige. La fel, i-am spus că e bolnav, inapt din cauza muncii forţate şi să-l ducă ei că să moară īn celulă.

Atunci a trimis comandantul după fierar, să vină cu lanţuri pe care ni le-a pus la picioare şi ne-a dus īntr-o celulă cam de 5x5 unde erau nişte somiere de paturi de fier şi pe jos apă de un lat de palmă, īn schimb răcoare deşi nu existau ferestre. Acolo am stat o săptămānă după care, tot īn luna Iulie, suiţi īn dubă, după 3 zile am ajuns la penitenciarul din Oradea unde comandant era căpitanul Tilici (?),tot un zbir securist.

 

d. "IN RECREAŢIE" IN ŢARA SĀRMELOR GHIMPATE

Īmplinind cei 5 ani de condamnare, am fost eliberat pe 10 August 1954 şi m-am angajat că zugrav-vopsitor la CFR (blocurile din cartierul Steaua) şi după 8 luni m-am mutat la un atelier de cazangerie unde n-am rezistat decāt 2 luni din cauza zgomotului.

Spre sfārşitul anului 1954 īncepuseră să fie unii "deţinuţi" īmpuşcaţi şi aruncaţi pe la unele magazine sub pretextul că au īncercat să fure. Un astfel de īmpuşcat am văzut pe Calea Griviţei aproape de piaţa Matache Măcelaru, iar pe altul la -Alimentara- de lāngă Spitalul Filantropia, colţ cu Banu Manta.

Am reuşit să găsesc un serviciu mai bun, că instalator la I.C.M (īntreprinderea de Construcţii Militare) cu sediul pe General Dona şi lucram la blocurile din Drumul Taberii. Īntr-o zi, am fost chemat de inginerul şef(colonelul Creangă) care m-a atenţionat să fiu discret şi să mă feresc de ce vorbesc fiindcă se interesează de mine biroul de cadre,adică securitatea.

Si īntr-adevar, după cātva timp, am primit o invitaţie să mă prezint la o scară din pasajul Kreţulescu.

De acolo am fost luat de un căpitan şi trecut vis-a-vis īn Ministerul de Interne, īntr-un birou de la etajul 3, unde erau 2 cadre superioare. După discuţiile preliminare, prin ce īnchisori am trecut, mi-au arătat un teanc de 40-50 fotografii că să le spun pe cine recunosc, cu menţiunea să mă uit atent la fiecare.

In timp ce eu īncepusem, ei se uitau mereu la mine să vadă pe faţa mea dacă am vre-oo tresărire. Mi-am dat seama şi printr-o autosugestie, mānuiam īncet fotografiile, dar nu vedeam nimic. După ce le-am terminat, m-au īntrebat dacă am văzut vre-un cunoscut. Spunāndu-le că n-am recunoscut, mi-au spus să le mai văd odată. Am facut-o şi le- am spus la fel, că nu cunosc.

"Bine, dar dacă īti aminteşti de vreunul, vii la scara din pasaju Kretulescu şi anunţi că să te aducă aici.

Bine,am spus şi eu, şi au chemat un īnsoţitor şi m-a scos din Minister".

După părerea mea erau partizani prinşi prin munţie.Chiar atunci

se svonea prin ţară că fuseseră unii prinşi prin Muscel.

* * *

A mai trecut ceva timp şi am primit o invitaţie să ma prezint pe strada Izvor nr.9 (colţ cu str. Sfinţii Apostoli, īn ziua de 4 Noiembrie 1956. Eram īnsurat de un an şi soţia, īmpreuna cu Gabi Ionescu şi Remus Radina, s-au plimbat īn jurul benzinăriei de la Podul Mihai Vodă, asteptāndu-mă să ies de la "īntrevedere".

La adresa respectivă era o fostă casă boierească şi după ce am intrat īn hol, am predat invitaţia şi m-a condus īntr-un birou unde la foarte scurt timp a venit un civil. A īnceput să mă īntrebe prin ce īnchisori am fost şi pe cine cunosc şi pe cine am mai īntālnit după eliberare. I-am spus că la eliberare am dat o declaraţie că nu spun la nimeni pe unde am fost şi ce am văzut. Dacă mi se spunea să ţin minte, făceam o agendă şi o purtam cu mine să pot răspunde cānd voi mai fi īntrebat. Aşa, am căutat să uit şi să nu mă mai gāndesc la trecut şi mi-am creeat o familie.

"Uite hārtie şi apucă-te şi scrie, iar dacă termini, bate la uşă şi īţi mai aducem hārtie". A īnchis uşa şi m-a lăsat singur, fiind convins că pe undeva mă observă.

Am căzut pe gānduri, dar nu la trecut şi īnchisori. La un moment dat, am scos din servieta īn care aveam cele 2 schimburi admise la īnchisoare, un codru de pāine şi am īnceput să mănānc din el.

Peste vre-o oră, a deschis uşa şi m-a īntrebat dacă mai am nevoie de hārtie. Văzānd că n-am scris nimic, m-a īntrebat ce am de gānd. I-am spus că sunt bolnav de stomac de la Canal şi trebuie să manānc ceva īn timp ce mă gāndesc, īncercānd să-mi reamintesc.

"Apucăte şi scrie, că altfel o īncurci".

Mi-am făcut socoteala că au nevoie de scrisul meu pentru că īnainte de 1 Noiembrie, īmi spusese Radina că făcuse un manifest către studenţi, īndemnāndu-i să se solidarizeze cu revoluţia din Ungaria şi lipise manifestul pe uşa Facultăţii de Litere. Ori eu, cum fusesem student la Litere şi condamnat pentru difuzare de manifeste, au bănuit că poate sunt făcute de mine. Facāndu-mi această socoteală, am īnceput, după datele de identitate, să īnşir vreo 10-12 nume de informatori, morţi şi schingiuitori de la Canal. După fiecare nume stăteam şi mă gāndeam profund, ştiind că sunt observat. Printre cei menţionaţi, am amintit: Gil Sava(turnător), Bucoveanu Codin, Mircea Selten, Costică Bălăceanu, Ştefan Petcu, Drăgulănescu Alexandru, Sārbu Mironescu, Mitică Mitrea, Aurel Ludişanu, Golimaş (toţi informatori), Ion Bărbuş(şeful lotului meu īn Aiud), Zubrinschi, Lie Pompiliu ,Madan şi alţi cāţiva brigadieri torţionari -aceştia īn peste 2 ore.

Pe la orele 4 p.m. a venit şi mi-a luat hārtia scrisă şi a plecat cu ea, probabil ca să confrunte cu manifestul de la Litere.

Cred că īn jur de ora 17 m-a chemat īn hol şi mi-a īntins Buletinul spunāndu-mi să fiu atent la ce fac.

Am plecat. Afară nu mă mai aştepta nimeni.

* * *

Seara, cānd am ajuns acasă şi am ascultat Europa liberă, am auzit că trupele ruseşti au intrat īn Ungaria şi se dau lupte crāncene la Budapesta cu sute de morţi.

Am discutat cu soţia că este periculos să mai rămān īn Bucureşti - unde sunt ţinut sub observaţie permanentă - şi am hotarīt să caut un servici pe şantiere, ca să mi se piardă urma.

* * *

Prin cunoştinţe, am găsit la I.S.E.M.(Īntreprinderea de Stat pentru Exploatări Miniere). La īnceput ca īncarcator-descarcător pe maşinile ce cărau cărămizi şi balast pentru nişte blocuri īn cartierul Steaua. După 2 săptămāni am ajuns dulgher la sonda de la Moara Săracă,iar după o luna şi ceva făcut şef de echipă şi trimis la montarea unei sonde la Valea Mare, lāngă Bacău, ca să mă familiarizez cu astfel de lucrări. După un an, am dat examen şi am fost īncadrat ca Tehnician II şi cu derogare puteam conduce şantiere, plătit pe funcţie şi cu spor de şantier de 30%.

In această situaţie fiind, m-am pomenit cu soţia că a venit la mine pe şantier, comunicāndu-mi că se interesează prin vecini de mine. Mi se pierduse urma şi se găsiseră 2 informatori care o ţineau pe soţia mea sub observaţie(dovezile de urmărire sunt la dosar).

Dar situaţia a devenit critică īn Iulie 1959 cānd s-a dat o lovitură la Banca de lāngă Maternitatea Giuleşti, furāndu-se 17 milioane, la acţiune participānd 4 bărbaţi şi o femeie(este vorba de lovitura condusă de col. Ioanid din Miliţia Capitalei).

Deoarece eu eram dispărut şi soţia se găsea şi ea plecată de la domiciliu, a fost pusă şi dānsa sub urmărire(vezi adresa Dir.III către Dir.Reg.Craiova nr 311/VA/00217.755/18-VIII-1959-la dosar), prin care se cerea identificarea la Băilesti, unde se găsea pe 14,15,16 şi 17 iunie şi din 28 Iulie la 18 August:unde a fost, ce bani a primit de la soţ, dacă soţul a fost la Băileşti şi unde au plecat.

Deoarece unul care lucrase pe şantier cu mine, anume Martin Nicolae, devenise informator sub codul Iancu Gorun, prin adresa nr. 311/VA/00211938/18.VIII s-a dat dispoziţie ca informatorul menţionat să fie căutat pe şantierul I.S.E.M-Buzău, din partea căp. Vasile Constantin şi să obţină date despre Ioniţoiu Cicerone. Dacă si-a schimbat ochelarii sau īnfăţişarea feţei, īmbrăcămintea, ce bani trimite prin poştă soţiei şi unde se găseşte īn acel moment. Adresa semnată de col. N.Budisteanu se află la dosar.

In continuare, Direcţia a IV-a M.A.I.-Bucuresti pe 10 Dec.1959 cere prin telegramă Regiunii Craiova date despre Ioniţoiu Cicerone şi Coconeti Victor, iar aceasta răspunde urgent pe 16-12-1959 că după investigaţiile făcute şi evidenţa miliţiei, cei īn cauza nu au fost identificaţi pānă īn prezent.

Prin Adresa nr. 422/00256957 din 22-02-1960, M.A.I. comunică Reg. M.A.I.Craiova, că aş lucra īn raionul Tg.Jiu şi să se dispună folosirea unui agent PNT-ist verificat pe lāngă Ioniţoiu, pentru a stabili legaturile şi poziţia lui din reg. Baia de Aramă, iar măsurile să fie urgente şi prudente şi rezultatele raportate(semnează general maior Evghenie Tănase ).

Supravegherea permanentă de către securitate se dovedeşte prin adresa Serv.IV- M.A.I. semnată de col.Socol Petre, care anunţă că am fost identificat la I.S.E.M Roşia de Jiu şi s-au luat masuri să pregătească un agent "cel mai indicat" pentru a-l infiltra şi obţine date asupra activităţii celui īn cauză.

Pierzāndu-mi-se urma, am fost depistat īn Aprilie 1961 īn zona auriferă de la Valea Arsului din apropiere de Brad, unde mi s-a trimis īnlocuitor cu dispoziţia să mă prezint urgent la Bucureşti. Bănuiam că se apropie arestarea fiindcă venise soţia la mine şi-mi comunicase că sunt agenţi īn jurul domiciliului care se interesează unde mă găsesc, cānd vin, cu cine iau legătura sau cine mă vizitează.

 

e ARESTAREA

Ajuns la īntreprindere pe 8 Mai 1961, am fost īndrumat la Cadre unde cap.Marin mi-a zis mirat: dumneata lucrezi la noi? Mi-am dat seama că este unul din securiştii detaşaţi pe lāngă fiecare īntreprindere pentru a se face controlul cāt mai eficace la personal.

Am reuşit să dau verigheta şi ceasul inginerului şef, Iacobescu Constantini, spunāndu-i să-i parvină soţiei şi să-i spună că am fost arestat.N-au trecut nici 10 minute şi a venit cap.Sporea Ion īnsoţit de un altul şi m-au luat la securitatea din Uranus.

Am fost dus īntr-o celulă cu un tānăr, Alexandru Butza, fost sublocotenent, care avea regim special de māncare şi ţigări zilnic. Era condamnat de peste o jumătate de an şi folosit ca informator prin celule, īncercānd să scoată ceva date de la noii arestaţi. L-am plimbat timp de 3 săptămāni cu poveşti despre "Romānia pitorească ", prin munţii Romāniei, facāndu-i teoria zăcămintelor subsolului şi a montării sondelor. Intre timp, el a fost scos de 3 ori de anchetator - eu niciodata. La sfārşitul acestei perioade mi s-a dat să semnez o hārtie că sunt arestat pentru discuţii duşmănoase īmpotriva regimului. Am refuzat şi am cerut probe deoarece eu eram de 5 ani plecat din Bucureşti.

Am fost mutat īn altă celulă, cu avocatul Rene Policrat, care fusese 10 ani fugar (aşa spunea el). Mi-am dat seama că era şi el informator de celulă, căutānd cu abilitate să aducă vorba despre probleme politice şi de situaţia grea a locuitorilor. Că devenise omul securităţii, o dovedeşte şi faptul că a ajuns preşedinte, ca deputat de vārsta, la deschiderea primului parlament īn 1990. Auzind că sunt īn ţară, mi-a transmis să-l caut, probabil să amelioreze relaţiile trecute dintre noi. Am refuzat să-l vad, cānd īn celulă īi spusesem ce credeam despre misiunea lui.

Intre timp, fusesem confruntat cu unul, Lambru Ion, care-şi schimbase numele īn Constantin Ion şi care a avut tupeul să spună că mi-a dat un caiet cu normele de comportare ale unui tānăr PNT-ist , o minciuna, ce nu s-a putut dovedi niciodată. Īn realitate, acel caiet fusese dat unui avocat -Ticu Teodorescu- care devenise informator şi nu putea declara. Atunci a căutat să arunce asupra mea acest fapt. Mi-am dat seama de īnscenare.

Intre timp, am aflat că soţia mea, deşi era gravidă, fusese chemată şi interogată cu ameninţări de maiorul Enoiu şi cap.Sporea pentru a o forţa să declare despre anturajul meu şi despre părerile mele privind regimul. A fost īn zadar.

Pe 27 Februarie 1962 am fost sus la procesul īnscenat, unde a intrat īn sală soţia cu fetita mea, născută de o lună şi jumătate, pentru a cere voie să mi-o arate. A fost dată afară din sală. 4 dintre martorii acuzării au declarat că nu-şi recunosc declaraţiile (la dosar) fiind forţaţi să le iscălească de către anchetator, iar un altul nu a putut să mă recunoască īn boxă. Prin sentinţa nr.23/1962 am fost condamnat la 8 ani. Am semnat un recurs. Pe 6 Martie 1962 am fost chemat de şeful anchetei Gh.Enoiu, procurorul Iosif Moldoveanu şi un altul, care m-au īntrebat de ce nu am recunoscut declaraţiile. Le-am spus că sunt minciuni şi s-a dovedit că martorii au fost forţaţi să facă declaraţii false. Ei mi-au spus că soţia mea i-a īnvăţat să nu le recunoască şi o s-o condamne şi pe ea. Celor trei le-am spus-o clar, că totul a fost o īnscenare. Mai tārziu, am auzit că sentinţa a fost casată şi trimisă spre rejudecare cu "noi" probe. Pe parcurs am aflat că arestările fuseseră planificate după 25 Iulie 1958, cānd ultimul eşalon rusesc a părăsit Romānia şi au continuat din Sept 1958 pānă īn 1962, pentru ca cei ce fuseseră condamnaţi să fie trecuţi prin reeducare, īnainte de a eliberarea lor pe care trebuiau s+o efectueye, forţaţi fiind de Occident.

 

Prin perfidia regimului comunist, prin Ordinul 87/23 Octombrie 1962, se hotarīse creşterea "rolului educativ , creşterea formelor de reeducare, influenţarea educativă exercitată nemijlocit de colectivitatea oamenilor muncii" după eliberare.

In ceea ce priveşte "munca de reeducare" cu deţinuţii, s-a īnfiinţat serviciul -K- dirijat de col.Petruc Mihai, care va īncadra tot sistemul concentraţional cu agenţi pentru a recruta dintre deţinuţi candidaţi pentru a deveni agenţi de urmărire după ce īşi vor recunoaşte vinovăţiile sau gāndurile de adversari ai regimului comunist, luāndu-şi angajamente de colaborare.

Această perioadă m-a găsit la Jilava, de unde am fost readus la Ministerul de Interne din str. Uranus pentru o nouă anchetă condusă de cap.Torţionar Purcaru Constantin, care a īnceput să ma īnjure şi să mă bată pentru a spune ce am gāndit sau īnfăptuit ca acţiuni īmpotriva regimului.

Pe 17 Noiembrie 1962 am fost chemat de cap.Purcaru Constantin să semnez ordonanţa de punere sub īnvinuire. Am refuzat spunāndu-i că săvārşeşte el o nouă infracţiune, de īnscenare. După īnjurăturile şi ameninţările de "rigoare", a mai chemat pe căp.Blidaru Gheorghe şi au īntocmit procesul -verbal(ce se află la dosar) prin care au consemnat că după ce am luat cunoştinţă de conţinutul ordonanţei am refuzat să iscălesc.

Intre timp am depistat că pe 11 Noiembrie 1961, colonelul Stan Nicolae, prin acţiunea -Negura- a Direcţiei III , a hotarīt instalarea de T.O.(Tehnica operativa), adică microfoane la deţinuţii īncă nearestaţi şi suspectaţii de activitate, pentru a strānge probe. Tot īn cadrul acestei acţiuni -Negura-, pe 16 Iulie 1962 a fost angajat ca agent, Paul Lăzărescu, fost coleg, redactor la "Dreptatea" şi care a dezvăluit toată schema de organizare a Tineretului Universitar PNŢ din 1945 pānă la dizolvarea partidului, eu fiind principalul acuzat.(sunt īn posesia dosarului de angajare). Tot īn această perioadă, īn īnchisoare a fost angajat -Victor Goanţă sub numele de cod "Jurescu", condamnat de drept comun din 1957 (furt din avutul statului) şi care a fost adus īn noul proces ca martor al acuzării, depunānd declaraţie mincinoasă, īmpreuna cu concubina lui.

Pe baza unor probe mincinoase am fost condamnat la 6 ani prin sentinţa nr.29 din 11-02-1963 a Trib.Mil.Bucureşti şi trimis la īnchisoarea Jilava,unde īn luna August 1963 am fost dus īn "procesul de reeducare" condus de colonelul Tiriachiu V.,ajutat de căpitanii Horja Gheorghe şi Telenche Florea.

La un an de la punerea īn aplicare a Ordinului 87(privind munca educativă), col.Mihai Petruc, īntr-un raport, se māndrea, spunānd printre altele:

"...Unii deţinuţi contrarevoluţionari, din proprie iniţiativă cer cuvāntul şi-şi manifestă deschis admiraţia faţă de regimul nostru şi realizările sale, iau atitudine faţă de gruparea politicī din care au făcut parte şi dezaproba acţiunile duşmănoase īntreprinse de ei. De asemenea, ca urmare a unei munci individuale, dusă cu unii deţinuţi contrarevoluţionari de la penitenciarele JILAVA şi BOTOŞANI, care au deţinut funcţii īn vechile partide "istorice", s-a reuşit ca unii dintre ei să părăsească poziţiile reacţionare, să ia atitudine şi să demaşte propria activitate duşmănoasă, a lor şi a grupării politice din care au făcut parte, să se desolidarizeze de vechile concepţii politice, să recunoască trăinicia regimului democrat popular din tara noastră şi să se īncadreze necondiţionat īn noua orīnduire de stat.Unii dintre aceştia au fost recrutaţi ca agenţi, graţiaţi de restul pedepsei şi puşi īn libertate..." Aceasta īnseamnă reeducarea īn care am fost aruncat şi prin care cu şantaj, denunţare calomnioasă se urmarea distrugerea personalităţii psihice pe lāngă cea fizică deja īnfăptuită.

 

f AMENINŢAREA CU MOARTEA

După 7 luni de vieţuire īn această atmosferă de promiscuitate morală, īnconjuat de informatori care te iscodeau şi făceau presiuni zi şi noapte să te demaşti pentru ca ei să se poată elibera, prin īndeplinirea misiunii ce o primiseră, şi te pomeneai că la orice afirmaţie făcută (şi interpretată de minţile lor deja dezechilibrate că ar fi duşmănoasă regimului), īncepeau să bată īn uşă cerānd raport la domnul colonel, luānd-o īnaintea altuia de lāngă el ca să aducă la cunoştinţa "crima" ce o comisesem. Căp.Telenche mă caracterizase:"este un element periculos regimului democrat popular".

Astfel, pe data de 1-3-1964, am fost chemat pentru a doua oara la dl.col. Tiriachiu V. După ce m-a īntrebat ce mai fac, auzind că aştept să mi se facă dreptate, mi-a ripostat vehement:

"Cum, tot mai persişti īn ideia că eşti nevinovat, după ce ţi-am dat material documentar şi stai īn mijlocul unor oameni care te ajută să vezi īn ce lume ai trăit şi cāt de īnţelegător este regimul nostru acceptāndu-te_īn condiţii egale īn mijlocul lui?"

Raspunzāndu-i promt că sunt nevinovat, curat ca lacrima şi că afară nu mă poate aştepta nimic bun atāta timp cāt īnchisorile gemde oameni nevinovaţi ...,m-a īntrerupt şi mi-a zis:   

"Nu vezi că nu ne mai interesează pedeapsa sau ce ati facut? Noi ştergem totul cu buretele daca dai dovadă de sinceritate. Suntem tari şi nu ne este frica de nimeni... şi un lucru trebuie să reţii,că de aici ieşi sau aşa cum vrem noi, sau prin crematoriu."

Cānd am auzit această posibilitate, m-am ridicat de pe scaun şi i-am mulţumit pentru sinceritate.

- Acum totul este clar pentru mine

-Deci ai īnţeles?

-Da!,a fost răspunsul scurt şi am plecat la celulă....

A doua zi dimineaţă am declarat greva foamei. A venit imediat Ofiţerul de serviciu, apoi comandantul ca să le spun motivul grevei.

Le-am spus că-l vor afla numai de la procuror.

După ce au fost cu toţii chemaţi pe rānd de col.Tiriachiu V. şi ameninţaţi că nu vor mai ieşi afară fiindcă m-au lăsat să declar grevă. Toţi se īntorceau demoralizaţi spunānd că i-am nenorocit.

După ora 9 am fost chemat şi eu, dar de colonelul procuror al Capitalei care s-a recomandat Aldea. I-am explicat toata situaţia īn care mă găseam, īnscenările prin care trecusem şi atmosfera de batjocorire umană ce domnea īn reeducare īn care col.Tiriachiu mi-a promis că voi ieşi prin crematoriu ...

M-a ascultat cu mare atenţie timp de peste o oră şi mi-a spus că mi se va da hārtie să scriu tot ce i-am relatat şi ce voi mai crede eu de cuviinţa, putānd să fac şi o cerere către Consiliul de Stat. Mi-a garantat că nu voi avea nimic de suportat iar rezultatul se va vedea cāt de curānd. L-am rugat să fiu scos din această zisă reeducare, unde se petrec lucruri ruşinoase pentru noi oamenii. Mi-a spus să am răbdare cāteva ore şi să fiu sigur īn cuvāntul lui, că-mi voi vedea fetiţa şi soţia cāt mai curānd. M-a rugat să īncep să mānānc, pentru că absolut totul se va rezolva favorabil. La plecare mi-a īntins māna (documente la dosar).

Pe la ora 15 a venit anchetatorul Sporea Ion care, după ce a discutat cu fiecare cāte 5-6 minute, la urma a discutat cu mine cam o jumătate de oră, īncercānd să mă convingă să fiu liniştit deoarece voi fi cāt de curānd īn mijlocul familiei.

L-am īntrebat printre altele:" De ce mi-aţi īnscenat procesul, de ce m-aţi bătut, de ce mi-aţi anchetat soţia gravidă cu brutalitate, de ce mi-aţi distrus cariera şi familia...?" Mi-a răspuns:

"Te cunoştea prea multă lume şi te caracteriza activ şi periculos. Iar dacă te lăsam liber, ceilalţi te socoteau omul securităţii."

 

g DESFIINŢAREA REEDUCĂRII

După masa de seară, am fost luaţi cu toţii cu bagajele şi duşi pe secţia I-a īntr-o singura celulă, unde Ion Negoiţescu cu Dan Cernovodeanu au sărit asupra mea că le-am compromis eliberarea.

A doua zi am fost scos īmpreună cu Bourceanu Vasile şi dus īn altă celulă unde s-a format o brigadă de muncă la reparat lădiţe şi apoi la cultivat ciuperci. Am refuzat să muncesc şi eram dus şi lăsat la aer. De fapt, lucru era doar un pretext să se spună că am fost eliberaţi prin muncă.

Pe la 20 Iulie 1964 am fost chemat la biroul reeducării unde colonelul Tiriachiu V., era cu un altul, bănuiesc Mihai Petruc, căruia i-a spus:"Discutaţi şi d-voastra cu Cici că eu nu mă īnţeleg"!Rămas cu această persoană, am fost īntrebat cum mă simt.

Promt, i-am spus:"Cred că d-voastră sunteţi mai mare, cel puţin īn funcţie decāt dl.colonel şi mă puteţi lămuri şi pe mine, de ce am fost arestat, de ce am fost bătut şi apoi mi s-au īnscenat atātea procese, de ce mi s-a distrus cariera, familia, de ce ies bolnav din puşcărie... de ce"?

"Hei, lasă toate acestea, acum s-a terminat, să punem lacăt şi noi şi dumneata, īn cāteva zile vei fi īn mijlocul familiei, vei avea un serviciu asigurat..."

Bine, dar dacă soţia, sau copila care nu mă cunoaşte, mă īntreaba, măi băiete.. ce ai facut….de ce nu ai scris atāţia ani şi ne-ai lăsat īn mizerie şi ne-au confiscat şi lucrurile din casă...ce ai făcut...?"

Colonelul "Petruc" m-a īntrerupt:"Lasă, lasă, am spus că noi punem lacăt, pune şi dumneata, māine te pot duce la forţele de muncă şi ţi se va da serviciu după pregătire, te aşteaptă cu repartiţia, şi vei fi lăsat īn pace să te realizezi. Noi suntem tari acum şi nu ne mai temem de nimic..."

 

h LACĂTUL S-A DESCHIS, Dar nu s-a ĪNCHIS

Pe 28 Iulie 1964 am fost dus la poarta īnchisorii Jilava şi după ce am primit Biletul de eliberare nr. 3354/964 mi s-a īntins angajamentul să semnez: "că nu voi spune la nimeni pe unde am fost şi ce am văzut..." Am refuzat să-l semnez şi i-am spus căp.Telen-che V. că voi spune peste tot unde am fost, ce-am văzut şi... ce am suferit nevinovat."De ce vă temeţi de adevăr"?

Si īn primul camion care a sosit, m-am urcat şi eu şi am ajuns la capătul tramvaiului 17 pānă la Şoseaua Olteniţei de unde cu un alt tramvai am ajuns acasă.

A doua zi, m-am dus la braţele de muncă şi le-am arătat biletul de eliberare şi am cerut să mi se dea o repartiţie de tehnician principal īn construcţii. Mi-a spus că nu are şi a răspuns că toţi care venim avem pretenţii, dar el ne dă ce are.-Domnule, i-am spus, "dumneata să dai ce ai la cei care au nevoie iar mie īmi dai ce īti cer şi fereste-te să mai zici că venim cu pretenţii, fiindcă noi am făcut īnchisoare nevinovaţi, ni s-au furat casele şi lucrurile, aproape toţi avem studii universitare şi aceştia sunt doar supravieţuitorii zecilor de mii care au fost exterminaţi prin toate īnchisorile acestei ţări.Eu nu am cerut să ies afară, poate şi alţii. Iar dacă nu ai postul ce-l cer, dumneata scrie-mi pe cerere că nu ai. Nu e supărare. Eu mă duc la cei ce m-au dat afaraăde la Jilava şi le spun că m-au minţit şi să mă bage din nou īn temniţă".

Omul a rămas buimac, ca şi cei din jur care ascultau. A zis, să mai caut şi răsfoind hārtiile s-a făcut că a găsit un post de tehnician la Energo construcţii, īntrebāndu-mă dacă-mi convine.

I-am spus să mi-l dea, să mă duc să văd dacă-mi convine, iar dacă nu,il aduc īnapoi şi caut un alt post. Am plecat cu repartiţia, lăsāndu-l lămurit pe funcţionar despre deţinuţii eliberaţi.

 

 

i ANGAJAREA LA MUNCĂ IN ŢARA SĀRMELOR GHIMPATE

In seara de 31 Iulie 1964 a venit normatorul Vladimir Marandici de la ISEM(īntreprinderea de unde fusesem arestat), trimis de Seful Serviciului la care lucrasem, Ing.Constantin Tiganuş, să mă invite la īntreprindere, dacă am venit de la īnchisoare, deoarece are nevoie de mine.

M-am dus pe 1 AUGUST 1964 şi inginerul sef m-a īntrebat de ce nu m-am prezentat la servici.

-Cum puteam să mai revin cānd am făcut īntreprinderea de rās ca "duşman al poporului"?!

-Dumneata nu ne-ai făcut de rās.Ne-ai ajutat īntotdeauna şi ne-ai făcut cinste iar noi īţi suntem recunoscători pentru comportamentul dumitale īn mijlocul nostru. Si vrem să colaboram īn continuare după acest accident regretabil. Vrei să vii la noi?

-Nu depinde de mine. Din aceasta īntreprindere am fost arestat şi acum trimis la -forţele de muncă- mi s-a dat repartiţie la Energo-Constructii.

I-am aratat-o.

-Hai cu mine şi am mers la biroul "Munca şi salarii" unde i-a spus ing.Popescu:Uite a venit Ioniţoiu şi am nevoie de el.Spune că i s-a dat repartiţie la Energo-constructii, şi i-a arătat repartiţia pe care o ţinea īn mānă.

La răspunsul prompt, că repartiţia este bună şi pentru noi, ing. Constantin Tiganus i-a spus:-Fă-i angajarea īncepānd de astăzi.

Ne-am dus īn birou la Serviciul Construcţii unde a cerut condica de prezenţă, m-a trecut ultimul pe luna August, m-a pus să iscălesc şi mi-a zis:

-Acum mergi acasă, fă-ţi analizele, īngrijeste-ţi sănătatea, ocupăte de familie pānă la 1 Septembrie cānd te vei prezenta la servici.Dar īntre timp, pe 27 August, vei trece să-i iei salariu pe Chenzina.

Am rămas mut īn faţa acestei atitudini de neimaginat.

După ce am luat chenzina, pe 1 Septembrie m-am prezentat la serviciu. Mi-a spus că s-a gāndit să-mi dea un post mai bun, cu perspectivă şi cu o salarizare mai substanţială. Pe un şantier cam departe,la Piatra Craiului, īn apropiere de Oradea, de unde voi putea veni lunar cu situaţia īncheierilor de luna.

Situaţia familiei era cam grea.Soţia lucra pe un post de muncitoare la Danubiana pentru că n-a acceptat să plece īn provincie pentru a nu pierde buletinul de Bucureşti, iar fetita era luată şi crescută de nişte rude la Băilesti. A rămas să o aducem la Bucureşti ca să se ocupe mama sa de ea, dar după ce mă voi aranja şi eu cu salarizarea, ca să poată soţia renunţa la servici.

Aşa cum am relatat mai sus, lacătul deschis nu s-a īnchis, regimul coexistānd prin minciună, abuzuri şi īnscenări. Chiar după prima lună de angajare, pe 7 Oct.1964 sunt semnalat securităţii de agentul "Ion Marian", adică avocatul Manta Dragomir, fost cu mine īn reeducarea de la Jilava. Acesta relata cap.Ditulescu Nicolae că sunt angajat la ISEM "īn aceiaşi funcţie pe care am avut-o şi īnainte" şi că lucrez lāngă Oradea. Cap.Ditulescu i-a trasat agentului sarcina "să ţină legătura cu mine şi să stabilească atitudinea prezentă şi convingerile politice."

Dāndu-mi seama că Manta nu este sincer, la īntālnirea de pe 6 Feb.1965 cānd a venit şi el cu īncheierea lunii, i-am spus că īncerc să-mi revizuiesc procesul pentru a-mi recupera lucrurile confiscate şi că sunt mulţumit de salarizare.

Manta Dragomir spunāndu-i cap.Diţulescu că nu mai are posibilitatea să ţină legătura cu mine, i s-a trasat "sarcina să contacteze alte elemente PNT despre care a furnizat material informativ"(aceste note informative se găsesc la dosar).

La sfārşitul lui Martie am fost numit īntr-un post mai pretenţios, cu o salarizare mai bună, la complexul Moldova Noua, din Banat, care avea īn subordine şi şantierele de la Sasca şi Berzeasca.

Nici nu m-am instalat bine la Moldova Noua şi agentul "Ion Marian", adică Manta Dragomir raporta căpitanului Ditulescu N.,pe 6 Aprilie 1965, că lucrez la Moldova Noua,prin Nota din 6-04-1965.

Pe 19-04-1965 Serviciul III din M.A.I. trimite la Secţia Moldova Nouă adresa nr.308 prin care le atrage atenţia că sunt cu serviciul la ISEM-Moldova Nouă, trasāndu-le sarcina să fiu "īncadrat la locul de muncă informativ pentru a stabili comportarea şi atitudinea faţa de munăa, dacă am manifestări sau alte ieşiri cu caracter duşmănos, faţă de cine, persoanele cu care īntreţin legaturi şi natura acestora..." Adresa este semnată de Şeful Direcţiei regionale col.Steskai Viliam şi are o indicatie:"materialele informative să fie trimise īn copie din 30 īn 30 zile pentru a fi īnaintate la Minister", iar pe margine colonelul adaugă precizarea ca tov.Lepădătescu "să ia măsuri conform ordinului şi totodată cu grija, lucrarea cu atenţie executată fiind cerută de direcţia III din minister".

De fapt eram ţinut sub observaţie tot timpul şi aveam să aflu că făceam parte din acţiunea īntreprinsă - de demascarea a celor ce desfăşurau acţiuni duşmănoase īn 1965, al căror număr se ridica la 2.842 persoane dintre care 166 fuseseră P.N.T-isti.

Am observat o atenţie deosebită din partea administratorului complexului, Banu Dumitru, pe care-l cunoscusem pe şantierul Roşia de Jiu şi care mi-a spus că şi el a fost la canal.

Pe 18 Iunie am găsit o notă informativă dată căpitanului Dumitru Popescu, despre cele discutate şi cu sarcina cap.Muia Titu să īncerce a mă recruta ca agent.(Piesa se afla la dosar).

După o luăa, pe 24 Iulie 1966, un prieten, anume Heul Emanoil, angajat ca agent sub numele de cod -Dănescu- īntr-o Notă dată căp.Sp. Hurezeanu, menţiona īn 4 pagini ca s-a īntālnit cu Coconeti Victor şi timp de 2 ore şi jumătate au discutat şi a aflat o serie de date despre cei din lotul 1949, caracterizāndu-i şi precizānd că "Ioniţoiu cu o memorie de elefant păstrează īntr-o formă oarecare evidenţa tuturor PNT-iştilor cunoscuţi şi este de părere că singurul lucru care trebuie păstrat este -puritatea morala- şi nu trebuie admis nici un compromis..." Agentului i s-a trasat sarcina să-l mai contacteze pe Coconeti şi să obţină alte aspecte ale preocupărilor acestora. Se dispune ca o copie să se īnainteze la dosarul individual al lui Barbus, lui Marino la dosarul anexa de agent, iar lui pentru Ioniţoiu o copie la Dir.Reg.MAI Banat.(Piesa se găseşte la dosar).

Era clar că toţi PNT-isti condamnaţi eram obiective ale MAI.Date despre mine se strāngeau nu numai de pe şantier. Odată cānd am fost la Bucureşti cu situaţia lunară, Coconeti Victor mi-a spus că se interesează securitatea şi de mine şi că el a fost interogat.

Pe data de 19 Sept.1966, administratorul Banu Dumitru a scris că a aflat că am fost profesor şi m-a văzut cu ziarul L'Humanité.I s-a trasat ca sarcina să dea -materiale de valoare- şi tot īn aceasta notă, la observaţii, se menţionează că figurez īn evidenţa organelor de securitate la categoria activi.

O altă Notă din 11 Sept.1966 semnată de sursa "Marian Ion", adică Manta Dragomir, relatează că m-a īntālnit la Centrală şi am spus că sunt foarte ocupat cu serviciu şi cānd vin īn Bucureşti nu văd alte persoane, fiind ocupat cu familia. Iar informatorul nu poate să se ocupe de mine avānd sarcina să contacteze alte elemente urmărite pe linia problemei PNT.(Piesa se găseşte la dosar).

 

j SECURITATEA MEREU PE URMELE MELE

Pe 21 Martie 1967, agentul "Radu Tănase" pe nume adevărat nor-matorul Dobrică īntr-o -nota informativă- spune că a aflat de la mine că īntr-adevar am fost condamnat, dar nici astăzi nu ştiu pentru ce. Agentul a primit sarcina de a purta īn continuare discuţii, la īnceput cu caracter de serviciu şi apoi de a observa prieteniile ce le are şi caracterul acestor relaţii. Mai mult, cap.Muia Titu īl sfătuia pe normator, īn 31-02-1967, să mă compătimească dacă voi pomeni despre suferinţele din trecut şi că a auzit despre mulţi că au fost īn această situaţie. (Piesa la dosar).

In aceiaşi perioadă, pe 23 Martie, căp. Muia trimite o adresă Direcţiei a VII-a, cerānd date despre situaţia familiei. Pe data de 13 Aprilie 1967 a primit răspunsul prin care se spune: "In cartier se spune că este un element serios, liniştit şi cu comportament corespunzător. Nu īntreţine legături de prietenie sau anturaj cu nici o persoană, precum nici vizite nu s-a observat să primească la domiciliu. Nu se cunoaşte că ar discuta duşmănos la adresa regimului nostru şi vor să-şi depună bani pentru a-şi construi un apartament pentru locuit. Semnează lt.Fālfăie C-tin."(Piesă la dosar).

Intr-un Raport din 31-03-1967 al Secţiei Raionale Moldova Nouă din M.A.I.(anexat la dosar, se menţionează că īn cadrul şantierului īntreprinderii Geologice de Exploatare din Moldova Nouă se afla īn evidenţă 11 elemente dintre care o parte foste condamnate pentru activitate contrarevoluţionară, cum sunt numiţii Mocanu Dumitru, inginer geolog, Banu Dumitru, fost membru PNL, Wengartner Richard, ing.geolog luat īn evidenţă la categoria rude īn străinătate şi semnalat cu manifestări duşmănoase, Ludosanu Gherasim, contabil, fost condamnat pentru activitate subversiva, cāt şi alţii...

Totodată intenţionăm a cunoaşte poziţia prezentă a unor conducători PNT ca Bărbuş, Martin, Coconeti şi alţii care se află īn Bucureşti, unde dealtfel Ioniţoiu Cicerone face dese deplasări cu ocazia serviciului şi unde īşi are familia. In urma studiului şi a verificării lor a rezultat că cel mai indicat contactării īn vederea atragerii treptate la colaborare este numitul Ioniţoiu Cicerone care a fost arestat īn mai multe rānduri şi a participat la comitetul central din 7 Mai , cānd s-a hotarīt continuarea activităţii contra guvernului... Din deplasările īn cadrul şantierului a rezultat că este un om bine pregătit din punct de vedere profesional şi cultural, cunoaşte problemele de şantier. Se află mereu pe şantier, vine īn contact cu diferite elemente şi astfel vom putea cunoaşte şi identifica noi elemente ce ne interesează. I se va exolica necesitatea informării organelor noastre, i se va explica conspirativitatea īn folosul dānsului pentru că altfel īşi va creia greutăţi . (n.n.deci se va folosi şantajul).In contactarea candidatului va participa şi şeful raionului cap.Muia Titu.Pe 1 Aprilie s-a obţinut aprobarea".

Pe 1 Aprilie,fiind īncheiere de lucrări lunare, mi s-a prezentat fişa de normare a turliştilor cu lucrările executate, pe trei puncte diferite la cāte 40 km.unul de altul şi pentru a nu se modifica norma, fuseseră īncadrate ca executate īn 24 ore zilnic şi chiar Duminecile. Am refuzat s-o iscălesc. Echipa s-a dus la şeful de complex, la contabil, la administrator, reclamāndu-mă că nu semnez şi nu pot lua salariile.Toţi au intervenit_să semnez deoarece cantităţile sunt reale şi echipa ameninţă că părăseşte şantierul. Le-am spus că n-am nici-o obiecţiune să semneze ei, deoarece au drept de semnătura. N-au vrut atāta timp cāt eu sunt pe şantier. Am chemat la telefon pe ing.I.Dārlau reprezentantul financiar al lucrărilor şi īn faţa lor le-am explicat situaţia.Mi-a spus să nu fac prostia să semnez mai mult de 10 ore pe zi, īn acord.Am plecat la magazie să regularizez problemele de materiale pe luna Martie. Echipa de turlişti s-a luat după mine strigānd, īn plin centru oraşului, banditule, hotule, ne mănānci banii copiilor, īnapoi la puşcărie...După vreo 500 de metri am trecut de sediul orăşenesc al partidului şi am auzit paşi grăbiţi după mine şi strigānd, tovarasu.. M-am oprit şi un civil m-a rugat să merg pānă la tov.căpitan care vrea să vorbească cu mine.

M-am dus fără să ştiu că acolo e şi sediul securitatii.S-a recomandat cap.Muia şi m-a īntrebat:"-ce s-a īntāmplat tov. Ionitoiu. De ce striga oamenii pe strada?

Nu stiu,i-am rasPuns.Chemaţi-i şi īntrebaţi-i.

Nu, tov.Ioniţoiu, spune-ne dumneata, avem īncredere. Am rămas surprins că eram de aproape 3 ani şi nu-l cunoşteam, iar el īmi ştia şi numele.

L-am īntrebat şi eu pe căpitan, cāte ore lucrează un muncitor.

Opt ore, mi-a raspus.

Normal, aşa este, am zis eu,īnsă cu aprobarea īntreprinderii pot să acord 10 ore la zi, iar īntreprinderea, dacă obţine aprobarea Comitetului Geologic, se poate lucra 12 ore. Ori, acestă echipă de turlişti, care strigă după mine hoţ şi puşcăriaş ,a venit să le semnez că au lucrat zi de zi, 24 de ore(adica 744 ore īn Martie, şi am refuzat. In faţa lor şi a conducerii complexului am vorbit la telefon cu Bucurestiu şi mi-a spus să nu fac prostia să semnez.

Lasă, mi-a răspuns, nu-ţi face griji, a schimbat vorba.Eu vă cunosc din 1949, cānd făceam scoala de ofiţeri la Bucureşti şi ne eraţi dat ca exemplu că dumneata făceai anchetă cu anchetatorii, nu ei cu dumneata (mi-am dat seama că e o măgulire ca să īncălzească atmosfera).Mă bucura că v-am cunoscut personal şi că sunteţi un om corect.Si eu am adăugat,ca īntotdeauna.

Mai este unul de la Peninsula aici pe şantier, mi-a zis cap.Muia, şi ne īnţelegem foarte bine cu el, cu inginerul Meteşan.(In sinea mea am rămas uluit, ştiindu-l pe Meteşan ca normator şi bătăuş, iar pe deasupra schingiuitorul brigăzii de preoţi).

Desigur nimeni nu vă mai reproşează nimic, dar prieteniile ramān prietenii şi sāngele apă nu se face.Parca dumneata ai fost cu Bărbuş īn lot?!,ce mai face?

Sunt peste 15 ani de cānd nu ne-am văzut, el la o īnchisoare, eu la altele, cu alte īnscenări.

Dar el este īnsurat cu o vară a lui Coconeti pe care-l vezi la īntreprindere cānd te duci la Bucureşti. Nu ti-a spus ce mai face?

Cānd mă văd cu Coconeti īn birou discut despre ce am nevoie să-mi trimită pe şantier, materiale, oameni calificaţi, la ce date."

La Bucureşti i-am spus lui Coconeti că se interesează de el şi de Bărbuş. Acelaşi interes al securităţii despre mine mi l-a semnalat şi Coconeti.

Era clar că nu se īncuiase lacătul şi vechii condamnaţi politici rămāneam o sursă de venituri pentru securitate iar Ion Stănescu, noul ministru de Interne cerea "intensificarea muncii de urmărire a persoanelor care desfăşoară activitate duşmănoasă īn interior, cu accent de urmărire şi supraveghere a foştilor legionari, a elementelor de vārf din fostul P.N.T., din organizaţiile nationalist-fasciste, a transfugilor... care se dedau la calomnii, speculează anumite stări de lucruri şi caută să incite unele elemente īnapoiate, nemulţumite, la acţiuni potrivnice regimului nostru... urgentānd compromiterea şi izolarea lor şi dezvoltarea potenţialului informativ pe toate liniile de muncă..."(Ordin 0013/90.572).

 

Īnainte de īntoarcerea la Moldova Nouă, īn Aprilie 1967, i-am sugerat ing.Dārlau că lucrările de prospecţiuni sunt pe terminate şi n-ar mai fi nevoie decāt de un şef de echipă acolo, iar dacă se iveşte un şantier de amploare, să mă aibă īn vedere.

In luna Mai, īntālnindu-mă cu căp.Muia, acesta m-a invitat să stăm puţin de vorbă.

Īncepānd cu banalul, cum vă simţiţi, ce mai este pe la Bucureşti, şi răspunsurile de rigoare, discuţia a alunecat la: ce mai face Bărbuş, dar ceilalţi prieteni?

Despre prieteni nu se mai pune problema astăzi cānd te temi şi de umbra ta, i-am răspuns.

Doar aţi trecut prin atātea puşcării şi nu vă mai amintiţi de nimeni? Nu este vorba de a vorbi de rău pe cineva, dar ne-ar interesa anturajul pe care l-ati avut, fiindcă aici vă vorbeşte toată lumea numai de bine şi să vedem şi părerile prietenilor fiindcă cu adevărat s-au făcut unele greşeli şi este bine să fie şterse, să nu mai existe nici o suspiciune.

De exemplu, şi mi-a īntins o hārtie, să vedem şi părerile unora despre dumneata, dintre cunoscuţii pe care īi mai ţii minte. Este greu, fiindcă mi s-a spus să uit, să nu mai vorbesc pe unde am fost şi ce am văzut.

Intre timp ,m-am gāndit la cei pe care-i socoteam informatori şi īn dezordine alfabetică , i-am īnşirat: Drăgulănescu Alexandru, Mihail Vladimir, Ludoşanu Aurel, Mitrea Dumitru, Lăzărescu Paul, Bălăceanu Constantin, Radu Ştefan, Mironescu Paul, Sfetescu, Ionescu Vasile, Popescu Valeriu, Păunescu Nana...cam atāt. Si am iscălit Gil Sava, actorul care m-a dat pe māna siguranţei īn 1947 şi apoi a denunţat vre-o două sute pe care i-a dus īn puşcărie.

Din Moldova Nouă nu cunoşti pe nimeni? La raspunsul-niciunul-mi-a zis:de ce trăieşti aşa retras?

Pentru că aici am venit pentru lucrări şi ca să nu mă mai īntrebe cineva de relaţii, mi le-am limitat la īntreprindere şi la familie!

Te-as ruga, pentru că la anul este -Anul internaţional al turismului-, dacă vine cineva din străinătate şi te contactează, să ne spui şi nouă.

Nu am prieteni, cunoştinţe, nu are cine să mă caute.

Nu se ştie, mi-a răspuns!

* * *

La īnceputul lui Iulie 1967 am fost chemat la Bucureşti şi mi s-au dat planurile pentru un mare şantier, aprobarea de lucru pentru 12 ore şi trimis să pregătesc un grup social pentru 100 de oameni , īn regiunea deluroasă a Scaunului Craiului, īntre pāraiele Holod şi Sohodol, o regiune sălbatica la 15 km. de Dobreşti unde urma să se extindă o zonă foarte mare de exploatare a bauxitei pentru extragerea aluminului, care se īntindea pānă la Beiuş.

Pe 18 Mai 1968, Ministerul de Interne a cerut identificarea lui Ioniţoiu printr-o adresă către Regionala de la Oradea. Iar mi se pierduse urma. Ea a fost luată prin prietenul meu, Martin Nicolae, cu numele de cod "Iancu Gorun", care lucra īn centrala IGEX. Şi pe teren s-a materializat prin doi civili care au apărut la Dobreşti şi au īnceput să umble prin satele din Lunca Sprie căutānd să contacteze muncitori care ar lucra la Răcaş, unde eu mă ocupam de construcţia grupului social şi al amenajerii locaţiilor de foraj. Intr-o zi a venit la mine muncitorul Cotrău Nicolae, din satul Sitan, de lāngă Lunca Sprie şi mi-a spus că la bodega din sat a fost invitat de doi civili la o vodca şi din discuţie īn discuţie a ajuns la locul de muncă, interesāndu-se cum merg treburile şi au insistat de modul de comportare al lui Ioniţoiu despre care a auzit că e sefu lui. Cotrau mi-a spus că lumea din sat vorbeşte că cei doi erau de la securitate interesaţi de starea de spirit de pe şantier.

Peste cāteva zile au apărut trecānd prin şantier şi oamenii mi i-au arătat.C am peste 2 luni, secretarul organizaţiei de baza -Roman Aurel- mi-a trimis vorbă printr-un prieten de al lui īn ca-re avea īncredere, că a dat referinţe bune despre mine.

Spre toamna, cānd vizitam noile amplasamente ale sondezelor şi ajunsesem aproape de Cābeşti, pe Valea Roşiei, m-am īntālnit cu şeful de post al miliţiei care a insistat să merg cu el pānă la magazinul sătesc că ar vrea să mă roage să aprob ca o maşină să-i aducă şi lui nişte lemne din pădure. Ajungānd la magazin, responsabilul ne-a invitat īntr-o cameră separată unde se găseau, la un pahar de ţuica, responsabilii culturali de la raion..aşa mi i-a prezentat şeful de post. Mi-au spus că le pare bine că m-au īntālnit şi că doresc să-i ajut cu cāţiva oameni la pregătirea unei serbări de 7 Noiembrie. Le-am spus că oamenii de pe şantier sunt din satele din jur şi cel mai bine īi cunosc preşedinţii sfaturilor populare.

Bineīnţeles că discuţia a fost doar un pretext.In anul următor a īnceput să se discute defalcarea īntreprinderilor de prospecţiuni şi foraj pe regiuni.Si noi trebuia să aparţinem de Cluj şi īmpărţirea se făcea definitiv cu personalul existent şi deasemenea cu utilajele şi materialele de pe şantiere. Au īnceput să vina delegaţi de la Cluj să facă inventarierea şi chiar directorul care mi-a propus să rămān la ei oferindu-mi condiţii mai bune de salarizare şi chiar apartament īn Cluj pentru familie. Aceasta īnsemna pierderea buletinului de populaţie din Bucureşti, lucru ce nu-mi convenea. Chiar am fost trecut cu salariul la Cluj.Īntreprinderea mea nu a putut face nimic ca să mă reţină.

* * *

Cu greutate am găsit un post la ICAB-Bucuresti şi promisiunea de a mi se da transferul condiţionat cu construirea unui Complex administrativ din baracamente īn oraşul Beiuş. Am reuşit să rezolv problema şi cu data de 1 Sept.1970 am ajuns cu serviciul īn Bucureşti unde īmi făcusem şi apartament, cu bani,la stat. Īn timp ce alţii alergau să se subjuge partidului ce punea şeaua pe ei, instruindu-i săptămānal cu puşcoace īn jocul de apărare al frontierelor, īn timp ce răscoleau de zor arhivele ca să depisteze pe cei cu antecedente politice sau penale.

Continuāndu-şi activitatea de menţinere a asupririi, securitatea mă mai căuta pe la şantierele IGEX-ului de la Vadul Crisului sau Piscolt şi inventivă cum era, recursese la metoda judecării de către oamenii muncii, ai duşmanilor poporului, şi destrămarea cercurilor de prieteni, recrutānd 27.000 de informatori.

Veneau veşti despre anchetarea unor naţional ţărănişti la Cluj, Braşov, Ploieşti şi bineīnţeles, Bucureşti.

Nicolae Martin(agent cu numele de cod "Iancu Gorun")era bolnav de cancer şi īn toamna anului 1971 căzuse la pat, iar Victor Coconeti mergea foarte des s să-l īngrijească. Invitat, nu a putut participa pe 18 Oct.1971 la aniversarea a 46 de ani a lui Victor. Dar nu s-a lăsat şi cred că a scris ultima notă informativă semnalānd că au participat la aniversare Ionescu N. Galbani, Bărbuş Ion, Maria Achim, Victor Anca. Eram menţionat şi eu, apărānd pentru prima dată īntr-un grup de naţional ţărănişti. Am zis că a fost ultima lui notă informativă deoarece, pe 30 Mai 1972 a fost īnmormāntat, la ceremonie fiind cel puţin 6 agenţi şi cred că s-a şi filmat.

După īnmormāntare, vreo 7-8 persoane, ne-am adunat la o bodegă unde ing.Ion Puiu, printre discuţiile referitoare la decedat, a venit cu ideia ca "la anul să facem un parastas cu ocazia zilei de naştere sau de moarte a lui Iuliu Maniu". Această propunere, deşi oportună, ni s-a părut incitatoare fiindcă asupra lui Puiu planau nişte suspiciuni şi chiar a declanşat o anchetă soldată tragic.

 

k SECURITATEA TRECE LA ACŢIUNE ĪMPOTRIVA MEA

Ministerul de Interne, Direcţia IX prin ordinul 941/00264464 din 9 Sept.1972 către Inspectoratul Municipiului Bucureşti de Securitate semnat de col.Vătavu Vladimir şi col.Grigore Gheorghe au confirmat că la adresa nr.103/A/SC/0073172 din 2-VIII-1972 au efectuat filajul lui Ioniţoiu Cicerone īn ziua de 5-IX-1972 de la orele 5 la 21.Pe marginea adresei, scris de mānă, se menţionează să se ia īnţelegere cu reţeaua din ICAB. Filajul continuă şi pe 6 sept. şi la īncheierea Notei se menţionează că va continua. In notele informative sunt trecute toate mişcările, indicāndu-se şi minutele şi deplasările timp de 16 ore, īn tot Bucurestiu.(Piesele justificative se afla la dosar).

Ca din īntāmplare, mai tārziu s-a zis restrucrurare, din Tehnician principal I am fost făcut muncitor categoria VII, ceea ce īnsemna o       scădere substanţială la salariu īn această perioadă cānd aveam şi rate de plătit la casă. Totul era calculat de securitate.

Ceilalţi prieteni erau şi ei īnconjuraţi de "surse" şi īn Feb. 1972, cum am spus se va declanşa o mare anchetă īn care unul va muri, aruncat de la etaj.

Pe 10 Ianuarie 1973 a fost īnmormāntat Cezar Spineanu la cimitirul mănăstirii Cernica şi cum eu lucram la aceea data la dragarea lacului şi aveam una din dragi vis-a-vis, am oprit-o din lucru īn acel moment sub pretextul unei verificări (un semn de omagiu)şi am văzut derularea īnmormāntării şi pe cei prezenţi.

Tot īn aceea perioadă, īntr-o dimineaţă, a avut loc un accident mortal al unui tānăr marinar lipovean-electrocutat- īn care eu, ca şef al acestui sector, am fost interogat la faţa locului şi au constat că fişa de protecţia muncii era īn regulă (accidentul petrecāndu-se la vreo 2 km. distanţă de birou şi cānd sosaem cu schimbul de zi pe şantier).

La vreo săptămānă am fost chemat de şeful de post din comuna Pantelimon, pe raza căreia avusese loc accidentul. Ajuns acolo, la ora indicată, mi-a spus că două persoane doresc să-mi vorbească. Au sosit cu o oarecare īntārziere şi unul s-a prezentat ca fiind procurorul sect.4 -Costea, iar celalat col.Stanciu. Despre acesta din urmă auzisem că se ocupă cu problema naţional ţărănistă.

Crezānd că e vorba de accident, am īnceput relatarea celor petrecute. Dar după cāteva minute a intervenit Stanciu şi a zis să-i spun cum a fost la īnmormāntarea lui Cezar Spineanu de la Cernica. Mirat, i-am spus că poate īmi dă el date, că eu nu ştiu de moartea lui. Procurorul i-a spus lui Stanciu că "Cici n-a fost acolo".

Constat că d-voastra cunoaşteţi mai bine şi poate aţi şi filmat cum se obişnuieşte īn astfel de ocazii.

Lasă problema asta, a zis īn continuare Stanciu, spune ce mai faci, ce mai fac prietenii ... La īntrebări am răspuns că nu ştiu şi gāndul mi-a fugit la un căp.Dumitru pe care-l găsisem asteptāndu-mă acasă, recomandāndu-se prieten al meu. Si după ce mi-a cerut o mānă de ajutor, i-am ripostat că īn acest hal au ajuns ca să-l ajut eu ?! I-am spus să părăsească locuinţa pe care mi-a pāngărit-o şi am să spun la toata lumea că mi-a cerut să nu spun nimic. Adoua zi, le-am spus celor de la birou că securitatea mi-a cerut o mānă de ajutor şi să nu mai vorbească orice īn birou. După aceasta, am scris lui Ceauşescu, cerāndu-i să nu-mi mai trimită agenţi, că am copil mic, iar dacă vor să mă aresteze, s-o facă de pe stradă.

Deci, gāndu-l mi-a fugit la acest episod şi am bănuit că de aceia m-au chemat la miliţie, cu această ocazie.

Fuga gāndurilor, mi-a intrerupt-o procurorul care mi-a zis să nu mă mai gāndesc la accident, că o să vadă ce o să se facă cu el, dar să vorbim acum, -a spus domnul colonel- despre preteni, ce mai fac, ce mai gāndesc, ce comemorări mai plănuiesc...

"Mi s-a spus la eliberare că s-a pus lacăt, iar d-voastră continuaţi să mă urmăriţi peste tot şi cānd m-am aranjat mai bine să fiu lovit din nou. Ar trebui să īntreb eu de ce am fost lovit la salariu acum cāteva luni, după ce l-am invitat pe un căpitan să numi mai pāngărească casa şi să mă defăimeze prin vecini, cu discuţiile ce le port, despre cei care ma vizitează..."

Stanciu mi-a spus să nu mai fiu aşa suspicios, că nu mai este cum a fost, că poate a fost o restructurare īn legătură cu situaţia economică şi să nu-mi fac griji pentru accident deoarece domnul procuror se va ocupa iar el promite că mă va ţine la curent...

Mi-am dat seama că era o tatonare şi īncercare de contactare īn legătură cu ancheta ce se dezlăntuise asupra prietenilor şi a provocării pe care ing.Puiu o mai făcuse īn Ianuarie despre parastasul lui Iuliu Maniu, īncercāndu-se prin Cornel Coposu să-l determine pe Ionel Pop să-l iniţieze.

* * *

Sāmbătă 17 Feb.1973 am primit un telefon de la col.Stanciu şi m-a rugat - fiind program scurt- să vin pānă la cofetăria de la blocul Turn de lāngă Operetă, fiindcă are vesti bune sa-mi dea. M-am dus şi l-am găsit asteptāndu-mă īn faţa cofetăriei. Am intrat şi el s-a aşezat la o masă cu faţa spre usă, eu fiind obligat să stau cu spatele, ca să mă poată vedea şi alţi(securişti).

A īnceput prin a spune că s-a rezolvat problema accidentului, prietenul lui m-a scos din cauză.

-Care cauză, poate vre-o īnscenare, i-am zis eu, din moment ce nu intrasem īn servici la ora aceia. Nu e chiar aşa, se putea agăţa cumva şi să mai ai neplăceri....

Si discuţia a alunecat pe panta politică, povestindu-mi cu lux de amănunte despre o nuntă pe care a aranjat-o in regiunea pitorească de la Lereşti, a unui american ce s-a căsătorit cu o romāncă şi ţinea s-o facă după obiceiuri romāneşti. Si a adus călăreţi īn costume naţionale, cu tarafuri de lăutari şi strigaturi ca prin Ardeal ... Desigur călăreţii şi taraful erau tot unul şi unul, ca pe la noi, am zis eu şi el a zāmbit.

Mi-am dat seama că avea un microfon de īnregistrat, dar citez din raportul făcut de el către direcţia securităţii scris de māna.

"Am discutat cf.planului de destrămarea anturajului PNT,acţionānd īn vederea recrutării lui īn mod fictiv. Din discuţii a afirmat că PNT nu mai prezintă nici un pericol pt.regim pt.că fiecare īşi vede de treburile lui. Se mai īntālnesc la decese şi nu discută probleme politice. El personal a īntālnit pe mai mulţi PNT-işti la moartea lui Martin Nicolae. Este sigur că astfel de īntālniri sunt controlate de securitate prin informatori special trimişi. Că aceşti informatori sunt chiar din rāndurile foştilor TUNT. Că la această īnmormāntare special s-a uitat sa-l vadă pe Anton Ionel Mureşeanu, care este informator, dar nu a fost. L-a remarcat pe Selten Mircea, despre care ştie că este inf. din 1947. Din vechii informatori pe care i-a stabilit din perioada cānd se făceau arestări a remarcat pe Drăgulănescu Alexandru, Bucoveanu Mihai, Paul Sava, Culea Mihai, Petcu Ştefan, Lăzărescu Paul, Ludosan Aurel, Păunescu Nana. Că din aăceastă cauză, adică a nr. mare de informatori crede că securitatea verifică informatorii prin alţi informatori. Intr-o īmprejurare, Coconet s-a confesat că şi asupra lui s-a acţionat să devină inf. Petcu St. merge des la Coposu Cornel şi este acceptat deşi se ştie că este informator.Că faţă de presupuşii informatori nu s-a adoptat o atitudine de izolare tocmai pt. a dovedi securităţii că foştii nat. ţărănişti nu complotează contra regimului."

* * *

După ce pe 28 Martie 1974 Ceauşescu se autonumeşte -preşedintele RSR-ului-, se intensifică acţiunile īmpotriva opoziţiei şi astfel, pe 23 Mai 1974, īntr-o notă a securităţii, se indică:

"...īn cadrul urmăririi informativ-operative a persoanelor ce au făcut parte din fostul Partid National Ţărănesc, s-au obţinut informaţii din care rezultă că, unele dintre acestea, īndeosebi cele care au deţinut funcţii de conducere, folosind diferite pretexte, continuă să "menţină legăturile īntre ele şi să comenteze, de pe poziţii naţional ţărăniste, evenimentele interne şi externe. In ultimii ani, īntālnirile lor au fost mai frecvente şi au avut un caracter organizat, emitāndu-se şi ideea, ca īntr-o conjuctură favorabilă, PNT-ul ar putea deveni partid de opoziţie, virtualii conducători fiind consideraţi Corneliu Coposu, fost secretar general adjunct al PNT şi Ion Hudiţa, fost secretar general al PNT."

După ce īn timpul anchetelor intreprinse fusese omorīt Victor Coconet īn Martie 1973, s-a trecut la īngenuncherea opoziţiei prin "procese sperietoare", perchizitii minuţioase şi accentuarea acţiunilor informative.

In această perioadă, preşedintele blocului de locatari din str. Buzoreni nr.25?, dl.Ierzariu, mi-a spus că de două ori au venit la el să-i ceară informaţii despre mine şi relaţiile pe care le am īn bloc, sau cu persoane străine, care mă vizitează. Şi că pe unul dintre aceştia l-a văzut destul de des venind şi stānd de vorbă cu administratorul de bloc, care era şi membru p.c.r.

Printre cei cărora li s-au īnscenat procese au fost Alexandru Bratu şi Camil Demetrescu.

In această perioadă, am văzut "interesul" deosebit ce mi-l acordau anumite persoane suspecte din cadrul īntreprinderii.

*           * *

Printr-o altă -notă- din 9 Iulie 1976 a Ministerului de Interne, se menţionează:

"Ca urmare a măsurilor de neutralizare a activităţii unor fruntaşi naţional ţărănişti, se evidenţiază faptul că, īn rāndul acestora se accentuează o stare de teamă, suspiciune reciprocă, derută şi izolare... Ţinānd seama de aceste rezultate obţinute, se va continua adāncirea şi declanşarea altor masuri, īn scopul īntreţinerii climatului de suspiciune şi compromitere. Vor fi consolidate acţiunile de dezinformare şi izolare, pentru a nu permite polarizarea foştilor naţional ţărănişti īn jurul altor elemente."

Astfel, īncepānd din 13 Iulie 1976, cei din jurul lui Cornel Corposu au fost chemaţi, pe rānd, şi li s-a comunicat de către coloneii, Predescu ( din partea Direcţiei Cercetări Penale) şi Cristea (din partea Securităţii Municipiului Bucureşti)că "urmărirea penală īncetează la propunerea organelor de securitate, infracţiunea

comisă a putut fi taxată de o importanţă mai mică."

** *

La această dată, pentru a face o diversiune - eu īncepusem o acţiune personală, manifestată prin greve de protest īn Comitetul Central, īmpotriva măsurilor ce se luaseră de retrogradarea mea, cerānd paşaport pentru a pleca īn străinătate spre a-mi cāştiga exitenţa, conform pregătirii şi fără ingerinţele permanente ale organelor de securitate, care-mi provoacă nelinişte mie şi mai ales familiei, ţinānd seama că am un copil ce a īnceput să īnţeleagă neliniştea ce planează asupra căminului nostru.    

In afara de relaţiile de serviciu, īmi restrānsesem legăturile numai cu Nicolae Ionescu-Galbeni(din PNT) şi cu Remus Radina(fost coleg de liceu şi de īnchisoare).

 

Cei doi erau şi doi pioni importanţi īn desfăşurarea vieţii politice subversive. Remus Radina ducea şi o acţiune de sensibilizare a demnităţii umane prin cumpărarea a 70-80 de exemplare cu -Monitorul Oficial- īn care se publicase "Declaraţia drepturilor omului", exemplare pe care le purta īn servietă şi le īmpărţea la cunoscuţii consideraţi ca oameni integri ce merită un suport.

In urma protestelor din ce īn ce mai accentuate pe care le făceam, s-au sesizat şi am fost repus īn funcţia de tehnician principal, dar eu ceream şi reparaţie judiciară prin anularea pedepselor penale, date pe baza unor īnscenări pe care le probam, şi socotirea anilor de īnchisoare ca vechime īn cāmpul muncii. In cazul īn acre nu era posibil să mi se facă dreptate, solicitam paşaport să plec īn occident.

* * *

Anul 1976, daca a īnsemnat īnchiderea urmăririi penale a grupului Corneliu Coposu, a īnsemnat şi anul deschiderii acţiunii personale prin īnaintarea unui Memoriu, Comitetului Central, prin care relatam ce-am suferit din 1945, odată cu răpirea de către NKVD continuat cu īnchisorile, urmăririle, retrogradarea şi suspiciunea ce mi se crease la servici şi īn blocul unde locuiam.

Am reuşit să depun un memoriu asemănător şi la Ambasada SUA.

* * *

Constatānd că īn ţară nu se mai poate face nimic, eu tăceam, acţionam cu prudenţă şi roadele au īnceput să apară.

In jurul Pastelui 1978, am fost anunţat de Nicolae Ionescu-Galbeni că sunt căutat de Agenţia Sabena că mi-a venit bilet de avion din Statele Unite, fără să se indice adresa din Bucureşti. M-am dus cu el acolo şi mi s-a confirmat că e la dispoziţia mea atunci cānd voi veni cu un paşaport, cu valabilitate nelimitată.

Aceasta a īnsemnat o uşurare pentru mine deoarece, nu cu mult timp inainte primisem o invitaţie la Spitalul Colentina, unde aflānd că este la un birou al MAI -suspectat de doctorii de acolo-i l-am trimis lui Ceausescu, cu martor şi cu menţiunea că este pentru el.

O veste şi mai bună am avut-o īn Mai 1978 cānd, după mari insistenţe, lui Remus Radina i s-a aprobat să meargă īn Franţa pentru diagnosticarea şi prescrierea tratamentului īn urma torturilor barbare la care a fost supus prin anchete şi īnchisori. Plecarea lui īnsemna şi alertarea cazului meu, ceea ce a fost adevărat.

*           * *

Pe 31 August 1978, maiorul Marinca de la paşapoarte a căutat să producă o intrigă īn familie,căutānd-o pe soţia mea la telefon, la īntreprindere, creānd o atmosfera de suspiciune şi īntrebānd-o din partea MAI-ului:" Cum a putut soţul d-voastra să-i scrie şefului statului ce i-a scris?"

Cānd a auzit că nu ştie, şi realitatea era că soţia mea nu ştia ce fac eu, i-a completat "atunci să vina māine la noi". Si de atunci, un an de zile, soţia mea a trăit sub teroare şi privită cu suspiciune de cei din jur şi supravegheată īn īntreprindere şi nu numai acolo.

*           * *

In urma demersurilor lui Remus Radina şi a unor deţinuţi din America, pe 12 Oct.1978, īn cadrul dezbaterilor Congresului, senatorul din Florida -Dante B.Fascell- īn cuvāntul adresat Preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, a spus printre altele:

"...Domnule Speaker, mai mulţi deţinuţi politici romāni au scris un interesant memorandum privind problemele pe care aceşti deţinuţi le īntālnesc īn Romānia...In Republica Socialista Romānia, foştii deţinuţi politici sunt īncă urmăriţi, persecutaţi şi obligaţi să trăiască īn situaţia de cetăţeni de categoria a doua...Iată lista acelora care au avut curajul să ne dea numele lor: Remus Radina, Cicerone Ioniţoiu, Valeriu Basarabeanu...In 1975 Romānia a semnat acordurile de la Helsinki, obligāndu-se astfel să respecte drepturile omului, ale propriului popor. Mai tārziu, Romānia a primit de la Statele Unite -clauza naţiunii celei mai favorizate- care-i acordă mari privilegii economice şi de comerţ. Acest privilegiu a fost acordat, totuşi, cu condiţia ca regimul de la Bucureşti să liberalizeze politica sa de emigrare şi a drepturilor omului.. Noi cerem cu respect, intervenţia dvs. pentru acordarea de drepturi ale omului foştilor deţinuţi politici din Romānia şi anume prin: recunoaşterea anilor de detenţie, ca echivalent al anilor de muncă, acordarea de beneficii de securitate socială pentru boală foştilor deţinuţi politici incapabili de muncă sau suferind de boli cronice, acordarea de pensii descendenţilor săraci şi foştilor deţinuţi politici care au murit īn captivitate. De asemenea cerem restituirea bunurilor confiscate prin sentinţe penale şi plata de daune pentru anii de detenţie..."(documentul ataşat la dosar).

In ajunul Sf . Dumitru (26 Oct.1978) am fost "invitat" la Primaria sectorului 6, de pe calea Plevnei, unde o comisie de 7 persoane m—au audiat despre motivele ce le invoc pentru plecarea īn străinătate şi cărora le-am expus toată persecuţia ce am īndurat-o din anul 1945, cu răpirea de NKVD, īnscenările judiciare, torturile din timpul anchetelor, depersonalizarea la serviciu şi īn cartier, īncadrarea necorespunzatoare, urmărirea pas cu pas şi toată gama abuzurilor săvārşite īmpotriva mea.

* * *

Nu mă mai mira nimic. Jucam cum s-ar spune "ultima carte". Īntālnind pe 29 Nov.1978, pe fostul coleg de īnchisoare Vasile Bourceanu -depistat ca agent cu numele de cod "I.Vasilescu", i-am spus că probabil este ultima data cānd ne vedem, că īn curānd voi pleca din ţară īn occident, că mă voi adresa Comisiei Guvernamentale şi forurilor internaţionale şi oricum voi reuşi să plec.

Si lt.colonel C.Stanciu īşi īncheie raportul cu privire la informaţia lui Bourceanu că i-ar fi spus:"Desigur că dacă ar fi plecat de la īnceput, cānd a solicitat paşaport, cu ani īn urmă, şi-ar fi aranjat o situaţie pānă acum, dar niciodată nu e prea tārziu." Şi după ce colonelul precizează că "Eram foarte hotarīt īn legătura cu plecarea" , menţionează Serviciului 130 din Securitatea Municipiului Bucureşti, prin -Raportul- īnaintat:"vedeţi memoriul la paşaport."

* * *

Peste 3 zile, pe 2 Dec.1978, un maior care s-a deplasat la -paşapoarte īn ziua de 1 Dec, īn -Raportul-īnaintat menţionează că:

"am studiat memoriul compus din 8 pagini adresat şefului statului prin care solicită aprobare de plecare difinitivă din ţară pentru a se stabili īn SUA, Franţa sau Elveţia.In memoriu arată că a luat această hotărāre deoarece nu mai poate suporta regimul de teroare la care a fost supus după 1945 şi chiar īn prezent, dedāndu-se tot odată la calomnii şi manifestări duşmănoase..."

Serviciul 130 din Securitatea Municipiului Bucureşti a hotarīt să se treacă la urmărirea informativa pentru realizarea oviectivelor următoare:

-Dacă este influenţat de frauntaşi ai PNT-ului din ţară sau străinătate; dacă el personal influenţează pe alţii şi dacă intenţionează īn cazul plecării să scoată materiale şi documente privind poziţia şi situaţia din ţară a foştilor PNT-isti...In -Planul de măsuri- aprobat de Serviciul 130 al Securităţii Bucureşti , care are o durată de 3 lumi, a fost numit responsabil locot.colonel Ciudin G., ajutat de maiorul Olteanu Ilie şi lt.maj.Pavel B. Aceştia vor fi ajutaţi de trei informatori calificaţi: Vasile Bourceanu(cod I.Vasilescu), Paul Lăzărescu (cod."Dobrescu) şi Victor Goanţă( "cod Jurascu). Un accent deosebit , prin toate mijloacele se va pune pentru stabilirea legăturilor şi natura acestora cu foştii PNT-isti.

Stadiul muncii informative va fi analizat trimestrial sau de

cāte ori va fi nevoie, (documentul la dosar).

* * *

In ziua de Sf.Nicolae(6 Dec.1978) a sosit dimineaţa cu trenul Remus Radina şi mi-a dat telefon din gară, īntālnindu-ne īn jurul orei 9 şi am mers prin Bucureşti pānă noaptea tārziu, punāndu-mă la curent cu situaţia din Franţa, cu acţiunile īntreprinse şi mi-a povestit cuvānt,cu cuvānt, cele 12 capitole ale manuscrisului "Testamentului din morgă", lăsat la 3 persoane din Paris pentru publicare. Nu ne-am despărţit decāt noaptea tārziu, fiindcă nu ştia ce se va īntāmpla cu el după venire. Am aranjat şi īntālnirea următoare cu toate precauţiile. Totul a mers aşa de bine că securitatea nu a putut afla nimic.

O altă īntālnire iarăşi, foarte discretă, am avut-o cu Ion Ovidiu Borcea, care primise şi el bilet de avion din Statele Unite trimis de Bratu Alexandru şi trecuse şi el pe la Comisia de la Primăria sectorului 6. Şi cu el am continuat lunar să ne ţinem la curent, fără se se afle nimic. Iar cu Coposu şi Diaconescu ţineam legătura prin Nicolae Ionescu Galbeni, pānă īn luna August, premergătoare plecării, iarăşi, fără ca cineva să afle.

*           * *

La Paris, după plecarea lui Remus Radina īn Romānia, Nicolae Penescu a adresat o cerere Preşedintelui Franţei, să intervină cu ocazia vizitei din Romānia, să mi se dea paşaport pentru Franţa.(Document la dosar din 8 Ianuarie 1979).

Tot īn luna Ianuarie, am rămas profund surprins că informatorul "Alexandrescu" pe numele real doctorul Ion Jovin, i-a relatat colonelului Constantin Stanciu că am fost la el, la cabinet, sub pretextul unui control medical şi i-am relatat despre intenţia de a pleca īn străinătate şi care este situaţia, că el venise de curānd. In concluzie, dr.Jovin i-a spus că eram cu nervii la pămānt, că a īncercat să mă descurajeze, dar eu aveam convingerea nezdruncinată īn a pleca din ţară (Document la dosar din 20-01-1979).

*           * *

Imediat după vizita făcută doctorului, am primit refuzul la cererea de plecare īn străinătate, din partea Sfatului popular.Imediat am făcut un memoriu lui Ceausescu reamintindu-i situaţia de teroare prin care am trecut după 1945 şi genocidul la care a fost supus poporul romān, prezentāndu-i nume de personalităţi exterminate sau trecute prin iadul comunist.(pz 1 Feb.1979).

Pe 15 Febr.1979 am īntocmit un proiect de decret pentru amnistierea deţinuţilor politici şi repunerea lor īn drepturi inclusiv despăgubiri, anii de detenţie socotiţi la vechimea īn muncă, īngrijiri medicale....(la dosar).Acest proiect a fost citit la postul de radio Europa Libera pe 14 Oct.1979.

Pe 1 Martie 1979 la Paris, pe esplanada Trocadero, a īnceput o manifestaţie de protest cerāndu-se eliberarea de paşapoarte pentru 20 de persoane printre care eram numit şi eu.

Securitatea a făcut presiuni prin securistul Muia Traian, care a venit la biroul unde lucram să ma convingă să rămān promitāndu-mi īmbunătăţiri şi īnregistrānd pe casetofon discuţia.

I-am spus că singura soluţie este să mi se dea paşaport.

Sosirea Preşedintelui Franţei a schimbat situaţia favorabil, depunānd o listă cu 120 persoane cărora li se cerea posibilitatea de a călători īn Franţa şi īntregiri de familie.

A urmat judecarea mea de către "oamenii muncii" care īn zadar au īncercat să mă convingă să rămān īn ţară.

 

Nici presiunile procurorului Stefănescu n-au reuşit şi după peste 100 de scrisori zilnice şi amenitarea că voi face greva foamei cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei(14 Iulie 1979), s-a comunicat telefonic să depun bani pentru plata paşaportului.

Cu toate acestea, Ministerul de Interne mă avea mereu īn observaţie şi nu numai pe mine. Prin Ordinul nr.F.1/001569 din Iunie 1979, am fost pus sub fliaj īncepānd din 6 Iunie ora 5 dimineaţa şi am fost fotografiat pe unde am circulat, indentificānd şi persoanela cărora le dădeam telefon de la cabine telefonice. Dar n-au putut să afle că una dintre ele era un ofiţer deblocat, care mi-a aranjat micro filmele īn pingele. De fapt, acestea fuseseră executate de Nina Anca, o fată foarte discretă, la un doctor radiolog , al cărui nume n-am īndrăznit niciodată să-l aflu.

Am avut īnsă alte doua surprize neplăcute. La una din īntālniri a venit Nicolae Ionescu-Galbeni, punctual, dar trist. Cānd ne-am aşezat la locul convenit din gradina Botanică şi şi-a ridicat cămaşa, era numai vargi roşii umflate. Mi—a spus că venea de la bătaia securităţii. Fusese chemat de la servici şi cum a ajuns īn Beldiman şi a intrat īn birou, au īneput să-l batp, fără să-l īntrebe ceva şi după aceia i-au spus că poate să plece. Pe căi ocolite, şi cu mare precauţie, a ajuns la īntālnire. Motivul bătăii, după părerea lui, era vizita lui la ing.Ion Puiu, căruia i-a spus - după datele ce le-a cules- că este vinovat de moartea lui Coconeti.

A doua surpriză neplăcută am avut-o la īntālnirea cu Borcea. Mi-a spus că a primit paşaportul şi, la plecare, pe strada Nicolae Iorga, s-a īntālnit cu Cornel Veltan, ţărănist şi coleg de īnchisoare la Rāmnicul Sărat şi īn reeducarea de la Botoşani. Si el fusese la paşapoarte pentru plecarea īn Franţa. Bucuros că şi acesta pleacă, Borcea i-a destăinuit că dacă ajung īn străinătate să ţină legatura şi să īnceapă o acţiune susţinută īn favoarea colegilor ramaşi sub teroarea comunistă. A fost de acord. Dar a doua zi, Borcea a fost chemat şi i s-a luat paşaportul. De aceea, mi-a spus să mă feresc de orice prieten şi dacă ajung īn străinătate să-l alertez şi pe Alecu Bratu şi să īncepem o acţiune pentru scoaterea lui. Eu am reuşit după un an, prin intervenţia Regelui Mihai la ministrul de externe al Elveţiei, să poată fi scos Borcea, Radina şi familia mea.

* * *

In programul pregătirilor de plecare aveam īntālnirea cu Ion Diaconescu şi cu Corneliu Coposu. Cel care a fost maiestru īn aranjarea acestor īntālniri s-a dovedit Nicolae Ionescu-Galbeni, de o discreţie şi dăruire pānă la sacrificiu. Cu Nelu Diaconescu īntālnirea a avut loc ca din īntāmplare, īn faţa Bisericii Antim unde, ca doi necunoscuţi, am stat alături de vorbă, īn timpul prānzului, timp de aproape o oră.

Cu Cornel Coposu, tot īntāmplător, ne-a aranjat să ne vedem īn Gradina Icoanei, de unde, după observaţiile de rigoare, am plecat şi am colindat pe străzile Bucureştiului 2-3 ore, unul lāngă altul fără să fim depistaţi. La despărţire ne fixam următoarea īntālnire şi totul a mers foarte bine.

Pānă īn ziua plecării, am fost continuu urmărit şi ţinut sub observaţie. In seara de 12 Sept.1979 eram pe peronul Gării de Nord din Bucureşti cānd a sosit īn fugă Remus Radina, venind de la anchetă, luat de dimineaţă şi "descusut" de procurorul Ştefănescu . Mi-a spus repede, īn timp ce trenul trăgea la peron, să nu uit că anchetatorul Silviu Păunescu s-a comportat cu brutalitate. Dorinţa i-a fost respectată prin Europa Liberă.

Ora plecării trecuse de vreo 10 minute şi lāngă mine rămăsese un loc gol, cānd, tot īn fugă, a deschis uşa compartimentului_un brunet şi a īmpins o cetăţeancă căreia i-a aruncat o valijoară şi trenul s-a pus īn mişcare, īn timp ce se făcuse lumină īn compartiment, individul apucānd să coboare.

La controlul paşapoartelor pānă la Arad, femeia a īncurcat documentele şi a dat pe cel fără viza de intrare. La Budapesta, am schimbat trenul şi ea a ţinut morţiş să mergem īmpreună. Am dus-o īn alt vagon şi eu m-am īnapoiat cu cei ce călătorisem pānă acolo. La Gara de Est din Paris ea coborīse din vagon şi stătea pe peron, aşteptānd să vadă cine mă aşteaptă. Cānd a venit Radu Atanasiu şi a vazut-o i-a zis: Mario, tot īn misiune eşti. Era Maria Braici, originară din Hārlău, profesoară la Bocum īn Germania şi cunoscută de romānii din Paris ca agentă a securităţii.

Pe 1 Oct.1979 Securitatea Municipipiului Bucureşti cu adresa nr. 131/BG/2213 prin -Raportul făcut de coloneii Lăzăruţ Ion şi Beliu Gheorghe, anunţau că numitul Ioniţoiu Cicerone a părăsit R.S.R., s-au luat măsuri să nu i se permită reīntoarcerea şi propuneau īnchiderea dosarului de urmărire informativă, clasare la C.I.D. şi menţinerea sa īn evidenţa generală. Iar īn ţară vor fi ţinute īn supraveghere informativă relaţiile mai apropiate īn scopul prevenirii atragerii acestora īn vre-o acţiune duşmănoasă.(La dosar).

Dar nu s-a terminat. Alt schimb m-a luat īn primire cautāndu-se destrămarea anturajelor īn care voi acţiona. Astfel, Ion Pantazi, primise misiunea de a acţiona pe lāngă Comăniciu să lichideze Consiliul National Romān. A reuşit īn 1988, făcāndu-l "preşedintele senatului" unui Congres mondial ce a durat 24 ore. Si tot Comaniciu a fost īmpins să scoată banii adunaţi pentru "Monumentul victimelor comunismului" şi să se ducă să cunoască America. Casierul, maramuresanul Ion Balog, anunţāndu-mă de intenţie,m-am dus, am ridicat banii şi īmpreună cu Radina Remus, am cumpărat locul de veci de la Cimitirul Montmartre, unde s-a ridicat Monumentul simbolic.

Un altul, Adrian Chinţescu, īn primul an de la sosire, a insistat ca īmpreuna cu Radina să facem un post de radio, pentru a concura Europa Liberă, şi să transmitem de pe un vapor, din Marea Neagra. Nereusind aceasta, īn 1986 m-a reclamat D.S.T-ului să-mi ridice azilul deoarece, de cānd am venit īn Franţa, am dezbinat exilul. Rezultatul a fost că, după reclamaţie, la mai puţin de doua luni, am primit cetăţenia franceză. Un altul a fost: George Serdici.

Acestea sunt fapte dovedite.

 

l ZECE ANI DE EXIL (1979-1989)

[pot reveni cu detalii,  vezi cartea publicata de mine ]

 

m DOUA DECENII IN CAUTAREA DREPTATII (1989-2009)

[pot reveni cu detalii,  vezi cartea publicata de mine ]

 

INCHEIERE

 

Cer despăgubiri pentru faptele relatate mai sus, petrecute pe o perioadă de peste 40 de ani, ce se īnscriu īn cele 14 articole penale enunţate la īnceput, īnsuşirea prin abuz a apartamentului proprietate personală din Str.Bujoreni nr.25, bloc Z-3, apt.24, Bucureşti sector 6 intregind crima ce mi-a marcat toată viaţa, distrugāndu-mă profesional, afectāndu-mi personalitatea şi pe de altă parte distrugāndu-mi sănătatea datorită nenumăratelor condamnări īn timpul cărora am fost supus la munci forţate urmărindu-se exterminarea şi la urmăriri permanente din 1945 şi pānă īn anul 1987, īn ţară şi străinătate, toate acestea cauzāndu-mi īmbolnăvirea inimii (supusă la 2 operaţii), devierea coloanei vertebrale şi afecţiunea ficatului.

Repercursiuni din cauza īnscenărilor la care am fost victimă. A avut de suferit şi mama mea, supusă la perchiziţii şi interogatorii, cu ameninţări din partea autorităţilor de ocupaţie ruseşti şi a celor romāneşti, iar soţia mea, pe lāngă repercursiuni profesionale a īndurat şi moraliceşte datorită urmăririi mele, umilirea ei īn anchetele securităţii prin ameninţarea de a depune mărturii mincinoase şi compromiterea īn cartier, ca soţie de puşcăriaş.

 Toate aceste abuzuri criminale au fost săvārşite de regimul comunist prin organul special creat -securitatea- instrument de execuţie, la ordinul şi cu sprijinul efectiv al unei puteri străine urmărind desfiinţarea statului de drept şi subordonarea lui ingerinţelor străine.

Acest organism diabolic, puţin zis, folosind metode barbare şi-a cāştigat existenţa pe spatele victimelor, prin īnscenări, confiscări şi arestări de oameni nevinovaţi, folosindu-i ca sclavi, explotāndu-i pe foarte mulţi pānă la exterminare.

Aceste victime erau fie īntregitorii de ţară, fie urmaşii lor care apărau integritatea teritorială şi demnitatea neamului romānesc, opunāndu-se veneticilor şi demagogilor trădători, ce se alăturaseră ocupantului străin.

 

 

22 decembrie 2010,          Cicerone Ionitoiu