Individul nu e un sistem fizic inchis, nefiind izolat de natura inconjuratoare. E legat intim de exteriorul sau, prin toate procesele care-i definesc existenta. Dar are o anume libertate, o marja de autonomie care-i permite sa se adapteze, sa se defineasca creator, ca o celula cu metabolism autonom, auto-organizindu-se misterios. Dependenta dublata de libertate- iata conditia noastra duala, contradictia care ne determina echilibrul.

     Intre doi indivizi se poate stabili o relatie- de concurenta sau cooperare- datorita similitudinilor metabolice. Ei pot forma o pereche comunicativa, datorita consonantelor cu radacini structurale si inchide cu natura un triunghi- cu fiziologie variata. Cei doi poli ai perechii pot avea de cistigat sau de pierdut din interferenta metabolismelor lor, stabili raporturi care merg de la simbioza... la canibalism.
In paralel cu raportul material, intre ei se pot stabili cele mai variate relatii intelectuale si afective.

     Comunitatile introduc un nou nivel de integrare, formeaza agregate pluri-individuale, mai mult sau mai putin sudate, coerente, organice.
     Cind legaturile sistemului social sint slabe (relatii punctuale ce se pot face si desface usor- in functie de interese) obtinem "aglomerari" de indivizi comunicanti dar liberi, in care factorul coagulant e minim, schimburile punctuale perturbind putin metabolismelele inviduale, ajutindu-le chiar sa se conserve.
      Pierderea de initiativa si delegarea de functii vitale se poate justifica prin cistigurile asocierii. Cu riscul ca unii sa iasa in pierdere, sau sa isi piarda independenta. Cind integrarea creste, autonomia celulelor individuale scade si metabolismele tind spre specializare- devenind mai curind sub-metabolisme. Echipat cu inima, corpul isi alimenteaza celulele- care insa nu mai pot trai singure... si vor muri o data cu ea.
     In principiu, individului ii ramine libertatea sa se smulga dintr-o combinatie care il dezavantajeaza, alieneaza sau pune in pericol. In fapt insa, aceasta eliberare este problematica. Omul poate fi impiedicat sa se elibereze: cu forta, de faptul ca nu are alternativa, sau pentru ca i-au fost create dependente iremediabile.
     Aceasta e problema libertarienilor. Mai putin clare sint solutiile propuse de ei, care deseori nu tin cont de jocul captivant al fiziologiei sistemice.

      Pe masura ce spatiul alternativelor de asociere scade, libertatea umana se atrofiaza.
      In loc sa incurajeze co-existenta micilor comunitati cu fiziologii variate, sa aprecieze varietatea hartii socio-economico-politico-intelectuale mondiale- ca pe o masura si garantie a libertatii de alegere, calauzele la moda azi ne propun calea inversa a mondializarii, a raspindirii unui gigantic metabolism osmotic- din care nu va mai fi iesire.
      In loc sa apere integritatea vietuirii individuale complete, obsedati de eficacitatea "specializarii", calauzele la putere ne imping spre sub-metabolisme tot mai reduse, tot mai sarace in functii vitale.

     Motivele sint evidente: dorinta de cistig maxim si usor a celor care au ocupat inima macro-organismului in care ne invita sa devenim celule.
Asigurindu-si un surplus confortabil datorita functionarii schimburilor structural asimetrice, ei se simt (cred) tot mai liberi. Dar se inseala: si capusei ii degenereaza metabolismul.

     Dorinta "conectarii strinse" la sistem a indivizilor si comunitatilor inca prea variate, prea greu coordonabile- este miezul noii propagande.
      Iar arma principala a intinderii metabolismului inglobant- aservitor este organizarea "in retea", conform fiziologiei "distribuite". Pentru a face un scaun la Iasi (dupa un model patentat la Washington si cu conformitatea verificata la Bucuresti) vor trebui batute cuie din Londra in picioarele facute la Milano (din lemn exportat din Suceava).
     Istoria "sistemelor de operare" ale calculatoarelor spune mult. In numele refolosirii "functiilor sistem", s-a reusit aservirea tuturor constructorilor de aplicatii, obligati sa se racordeze la "baza comuna"... care a produs 100 miliarde de dolari intr-un singur cont, in zece ani.
     Tarile care au pus in valoare sute de ani "osmoza" dintre metropola si colonie au gasit azi forme noi de a trai din "schimburi", "conlucrare", "interoperare", "creditare", etc.

     Alibiurile sint redutabile.
     Nu e atragator ca fiecare nod al sistemului sa poata profita de serviciile altui nod? Ca un bun "reproductibil" sa fie raspindit repede pe mari suprafete? Ca o schema de functionare sa fie reprodusa imediat in milioane de exemplare? Ca un milion de pui identici sa plece in mii de camioane identice catre mii de magazine identice pentru a fi consumati similar de milioane de cumparatori asemanatori? Crescind "omogenitatea" intregului mondial, nu va creste bunastarea fiecarei celule a sale?

      Nu sintem intr-un spatiu cu resurse infinite. Nu mincam (inca) soft. In lupta pentru existenta, sintem si in concurenta, nu numai in colaborare.
Masinaria globala este folosita pentru a pompa munca unora spre altii, mai bine plasati. Fara ca macar sa se mai poate sesiza mecanismul spolierii !
     Metropolis- devine invizibil. Marxistul- ramine fara organe de simt. Justitiarul- fara repere. Revoltatul- fara tinta. Nemaiconfruntindu-se cu altii intr-un cadru inteligibil ci fiind legat complex prin painjenisul interdependentelor, pagubasul nu va mai sti ce obtine fiecare din relatia cu sistemul, cum si de ce. Va vedea doar ca unii primesc mai putin decit dau si altii au fara sa fi dat, ca sistemul nu distribuie in functie de meritele fiecaruia, ci in functie de pozitia lui in structura. Si ca, oricit s-ar zbate, cel "ne-ales" nu poate ajunge in locurile in care "curge miere".

     Exploatare distribuita, labila si vaga. Nu e nevoie de rigiditatea sclaviei de odinioara. Organizarea sistemului intretine o libertate penibila: mobilitate in cadrul aceluiasi spatiu de roluri perdante. Liber sa te racordezi in diverse puncte, dar silit sa functionezi similar in oricare, alegind doar modul in care sa te subtiezi existential.
      Nu vrei? Daca nu te "dai pe brazda", daca nu dovedesti ca esti utilizabil, perfect domesticit, iti "strici dosarul". Pierzi si pozitiile de iobag platit suportabil.
     Ca sa nu devii un paria insingurat- te vei cuminti, zi de zi, incepind din scoala. Adopti necesitatea inteleasa- ca definitie a libertatii. Te aliniezi. Te identifici cu rolul tau in piesa. Esti atita cit ti se permite sa fii, depinzi de conexiunile nodului tau in schema. Si dupa o vreme, nemaiputind suporta umilinta, amaraciunea si furia – incepi sa iubesti Sistemul. Experienta de emigrant, este expresiva in acest sens.

      Nu ai scapare. Nici prieteni. Rasturnarea sistemului fiind fatala celor deveniti dependenti- vei avea impotriva ta nu numai profitorii domesticirii... ci si victimele ei.
     Astfel se plamadeste furnicarul. Un tot unitar, functional, prinzind in pinza de paianjen existente tot mai saracite de sens.

      Ce rost are o constiinta emancipata inr-o celula specializata ? O astfel de nepotrivire poate crea nefericire, diminua randamentul, produce tensiune interna si reactii periculoase. Dar indivizii nu au cum sa-si delege o parte din functiile intelectuale unui sistem inglobator ne-spiritual. De aceea se introduc virtualele "constiinte colective". Mijloacele puse in joc pentru coagularea lor (mass-media, propaganda, etc.) catalizeaza chimia "consensului".

     Si atunci? Cum sa rezistam inrolarii spirituale si functionale?
      Percepind fenomenul.
     Campania imputinarii noastre se bazeaza pe hipnoza, pe manipulare, pe diversiune, pe amortire, pe obosire, pe castrare. Daca ne trezim, daca ne eliberam instinctul fiintarii plenare- vor avea in fata un redutabil dusman: omul care vrea sa creasca- nu sa scada existential.

     O data intrerupta inaintarea somnanbula spre aservire, vom putea innota in contra curentului. Vom promova acele moduri de organizare care sporesc autonomia individului si apara micile comunitati, ne vom feri de dependentele evitabile, vom subordona schimburile oportune la auto-organizarea metabolismului propriu. Vom face scaune locale, cu cuie locale, conform unor norme locale, validate local si potrivite modului local de a sta jos.
     Se poate bea si un pahar de vin dintr-o vie ne-nobila, minca o sarma in loc de HotDog, taia o gaina ne-inginerizata genetic, citi Harap Alb in loc de Harry Potter, consuma zmeurata in loc de Pepsi, privi la altceva in timp ce se dau premiile Oscar, programa un editor de text autohton, iesi chiar si cu plugul la cimp – daca in felul acesta nu mai sintem traiti de altii.
     Sa refuzam postura de sateliti pentru alte focare existentiale.
      Implinirea noastra ca parte din univers poate fi ghidata de apartenenta la umanitate, la rindul ei guvernata de trairea in romanitate, traire subordonata vietii intr-o comunitate locala sau de spirit, viata influenţată de apartenenta la o familie- posturi legate de coerenta unui eu profund.

      Iesiti din roluri. Parasiti piesa. Evadati din oglinda. Sa traim prin noi insine.