M A N I F E S T U L
C R E Ş T I N D
E M O C R A T
Noi, creştin
democraţii din Partidul în care s-au adunat, tradiţia transilvană a luptei
pentru eliberarea naţională, tradiţia conservatoare a elitei care a făcut şi
ţinut statele române, şi tradiţia gospodarilor de la sate, suntem confruntaţi
în mai mare măsură decât alte forţe politice cu problematica refacerii României
după 50 de ani de barbarie marxistă şi sovietică.
Puternic legaţi de
valorile creştine pe care se întemeiază civilizaţia acestui continent şi
democraţia, NOI RESPINGEM ORICE ARANJAMENT INCOMPATIBIL CU CREZUL NOSTRU
POLITIC. Antinomia dintre democraţie şi
totalitarism exclude orice compromis între ele. Obiectivele Rezistenţei
Anticomuniste - a căror actualitate este stringentă - nu sunt negociabile.
Suntem hotărîţi să
luăm înapoi de la comunişti România pe care ne-au furat-o şi să repunem pe
temeliile lor statul şi societatea românească. Democraţia nu se poate
reconstrui pe ruinele comunismului, nici din rămăşiţele lui, şi incă mai puţin
de către beneficiarii lui. Decomunizarea şi lustraţia sunt condiţiile obligatorii ale
restaurării ei şi ale configurării României de mâine.
Vrem să intrăm în
Europa cu istoria, personalitatea şi instituţiile noastre, de care suntem
mândri - nu sub falsa înfăţişare a unei identităţi de împrumut, la modă sau politically correct.
În Decembrie 1989 românii s-au ridicat
împotriva sistemului de natură criminală şi de obârşie străină impus prin
înaltă trădare la 30 Decembrie 1947. La acea dată, Armata Roşie punea capăt independenţei României, făcând din ea o
posesie colonială - şi inlocuia democraţia cu totalitarismul - expresia
politică a crimei organizate.
Timp de jumătate de
veac, armata de ocupaţie camuflată de Gheorghiu-Dej în haine civile şi
deghizată în straie populare de Ceauşescu, a distrus sistematic România şi
poporul român - pregătind anexarea Ţării la imperiul comunist universal şi
contopirea Naţiunii în magma informă a proletariatului mondial. Executantul
acestui proiect a fost organul specializat în crimă al PCR, Securitatea, care
l-a realizat prin teroare: arestarea şi torturarea a 2 milioane de
persoane şi exterminarea în massă a categoriilor indezirabile, începând cu
elita.
Partidul Naţional
Ţărănesc a fost cel mai constant şi mai important factor de rezistenţă împotriva dominaţiei sovietice şi a
regimului impus de Moscova. Iuliu Maniu a respins în 1945 sfatul lui
Eduard Beneş, de a colabora la inevitabila instaurare a comunismului în ţările
ocupate de Armata roşie, spre a atenua suferinţele poporului român. Pilda
elitei care s-a ilustrat prin refuzul compromisului cu cotropitorul şi cu
uneltele sale locale a ţinut treze simţul demnităţii umane, conştiinţa
naţională şi crezul în isbândă, dând curaj şi răbdare tuturor celor care voiau
să reziste sistemului sovieto-marxist. Sacrificiul conştient al înaintaşilor
noştri a fost consimţit pentru a ne feri pe noi de ruşinoasa moştenire a
complicităţii şi a laşităţii: ei au fost prigoniţi şi exterminaţi, dar n-au
capitulat, pentru ca amintirea lor să rodească în noi, făcându-ne să merităm
libertatea recâştigată. Opţiunea lor lucidă a ţinut sus steagul luptei pentru
libertate şi democraţie, sub a cărui flamură s-au ridicat în Decembrie 1989 cei
care au pus capăt regimului instaurat în 1947.
Indiferent dacă a
fost provocată sau nu, revolta celor care şi-au dat sau riscat atunci viaţa a
fost sinceră, şi anticomunismul lor spontan.
Aceiaşi bandă de
răufăcători căreia Stalin îi încredinţase România în 1947 a furat victoria
forţelor democratice, reluând puterea cu sprijinul lui Gorbaciov. Astăzi, după
15 ani de „tranziţie”, constatăm că SISTEMUL NU S-A SCHIMBAT, ADAPTÂNDU-SE DOAR
LA REALITĂŢI SPRE A SUPAVIŢUI. Astăzi, cine controlează economia şi mass-media
nu mai are nevoie de teroare pentru a pune mâna pe putere. Regimul politic
impus de organizatorii mineriadelor din 1990 maschează prin simularea
procedurală a democraţiei metode de guvernare care ţin de criminalitate.
Pluripartismul şi privatizarea sunt doar noile mecanisme prin care structurile
comunisto-securiste controlează toate partidele şi întreprinderile. Primirea în NATO şi integrarea europeană n-au
scos România din încremenirea împărţirii în două tabere ireconciliabile, ale
căror interese sunt incompatibile: majoritatea populaţiei, formată din
victimele deopotrivă ale comunismului şi ale tranziţiei, şi tagma jefuitorilor
de azi – profitorii regimului dinainte de 1989.
SINGURA COMPONENTĂ A
SCENEI POLITICE PE CARE STRUCTURILE COMUNISTO-SECURISTE N-AU REUŞIT ÎNCĂ S-O
ACAPAREZE, ESTE CEA CREŞTIN-DEMOCRATĂ, SALVATĂ DE FAPTUL CĂ ESTE REPREZENTATĂ
DE PNŢCD – DECI ASIMILATĂ CU REZISTENŢA ANTI-COMUNISTĂ.
STAREA PARTIDULUI
Crizele prin
care trece Partidul nostru de la moartea celui care l-a scos din ilegalitate şi
a făcut din el reperul democratic al scenei politice româneşti au, ca şi
eclipsa prin care trece astăzi, două cauze:
Prima constă în ostilitatea forţelor pe care, aşa slab cum
este, PNŢCD le deranjează. Perceput de români ca deţinătorul legitimităţii
democratice pentru că întruchipează Rezistenţa Anticomunistă, simpla lui
prezenţă pe scena politică reveleză nelegitimitatea regimului impus prin
mineriade şi impostura forţelor totalitare care-şi spun democratice.
Deasemenea, ţine trează în memoria colectivă amintirea celor 50 de ani de
atrocităţi comuniste pe care autorii şi beneficiarii fărădelegilor vor să-i
dea uitării .
Mult mai
importantă decât prima, a doua cauză este neputinţa PNŢCD de a-şi recruta lideri
capabili să promoveze ideile şi ţelurile care-l definesc. În ciuda
staturii fabricate de publicitate, şefii aleşi ai formaţiilor creştin-democrate
şi-au regăsit, unul după altul, locul de personaje subalterne, intelectualmente
mediocre şi moralmente echivoce, o dată cu pierderea poziţiilor oficiale şi a
susţinerii aferente a IDC şi PPE. Falsa notoritate a publicităţii producând
vedete, nu valori, imaginea construită nu rezistă la proba realităţii şi nu-i
poate salva pe oamenii mărunţi de anonimatul la care-i condamnă dimensiunea lor
firească.
Fără o personalitate puternică care să-l conducă, un partid nu are nici o
şansă să se afirme pe scena politică. Aceasta este
singura problemă a democraţiei creştine din România şi adevărata explicaţie a
“deficitului de imagine” a PNŢCD – care nu se datoreaza “denumirii învechite”,
nici „îmbătrânirii cadrelor” şi cu atât mai puţin “neadecvării la realitate a
obiectivelor” sale.
PUNÂND
PROBLEME FALSE, CONDUCEREA PNŢCD NU POATE DECÂT SĂ PROPUNĂ SOLUŢII FALSE.
Falsele soluţii
Schimbarea denumirii este o falsă soluţie
deoarece în cauză nu este reprezentativitatea PNŢCD, ci reprezentarea
lui – efectiv deficitară. Parte integrantă a personalităţii lui bine conturate
şi solid ancorate în realitatea politică, numele este cel mai puternic purtător
de identitate al Partidului. De când nu are lideri capabili să-i asigure
reprezentarea este singurul lui „capital de imagine”.
Întinerirea cadrelor este tot o falsă soluţie. Au dovedit-o cu
prisosinţă „primenirile” care, de la
congresul din Februarie 1996, nu mai contenesc. Aşa zisa „întinerire a cadrelor”, practicată fără nici un
criteriu de competenţă şi moralitate, a fost principala cauză a destabilizării
Partidului şi a slăbirii lui. Această „împrospătare” a dezorganizat activitatea
PNŢCD, facilitând accesul la funcţii a tuturor nechemaţilor, cu pierderea pe
care o implică plecarea deţinătorilor de experienţă; i-a alterat continuitatea,
împiedicând transmiterea valorilor determinante şi păstrarea obiectivelor
definitorii, de la veterani către novici; i-a slăbit coeziunea, stârnind
tensiuni care au dus la tendinţe centrifuge, disidenţe, scisiuni şi „turism
politic”; l-a lipsit de reprezentare pe scena politică, îndepărtând
personalităţile marcante şi marginalizând competenţele reale; în fine, l-a
izolat de electoratul său, a cărui fidelitate este dovedită de sancţionarea
abandonării programului antitotalitar pentru care l-a votat în 1996. Mai grav,
fiecare „întinerire” a însemnat pătrunderea în Partid a unui nou val de agenţi
ai structurilor comunisto-securiste.
Modificarea obiectivelor PNŢCD, neadecvate la realitate. Dacă, în
ciuda slăbiciunilor sale, Partidul şi-a păstrat intactă reprezentativitatea,
acest lucru se datoreşte tocmai faptului că obiectivele prin care se defineşte
sunt ientificate cu numele său. Stringenta actualitate a acestor
obiective este dovedită, deopotrivă, de revendicările populaţiei exasperate de
practicile totalitare ale puterii, şi de exigenţele instituţiilor
internaţionale care fac din
eliminarea delincvenţilor din structurile politice şi administraţia publică
condiţia admiterii României în Uniunea Europeană.
Unificarea
diverselor organizaţii creştin-democrate este un deziderat legitim, a cărui
realizare poate să întărească forta acestui curent politic într-un moment în care creştin democratia este
chemat să joace un rol important. Dar contopirea PNŢCD cu nişte formaţii
necunoscute, de provenienţă şi reputaţie dubioasă, al căror aport este
nesemnificativ, cu comiterea unor grave neregularităţi, constituie o falsă
soluţie şi are un efect opus celui urmărit. De aceea trezeşte o suspiciune
firească. În fostele ţări comuniste, orice partid sau sindicat care se pretinde
democrat fără a denunţa structurile totalitare şi a li-se împotrivi efectiv
este a priori suspect. Iar declinarea identităţii creştine rămâne o
afirmaţie gratuită dacă nu este susţinută de fapte care să-i deie
credibilitatea cerută de orice angajament serios şi sincer.
Clandestinitatea şi graba negocierilor,
precum şi funciara necalificare a negociatorilor PNŢCD, fac ca anunţata fuziune
prin absorbţie cu URR să fie, ca şi schimbarea de nume care o condiţionează, de
neacceptat. Felul tainic, pripit, superficial, nestatutar şi incorect în care
conducerea PNŢCD a procedat pentru a reuşi să schimbe personalitatea Partidului
acreditează teza că scopurile urmărite de această dublă operaţie sunt altele
decât cele declarate. Adoptarea unui alt nume decât cel cu care PNŢCD este
identificat de români şi unirea cu o organizaţie care vine de la orizonturi
opuse democraţiei-creştine, ale cărei obiective fundamentale sunt incompatibile
cu cele care determină identitatea partidului nostru, modifică personalitatea
acestuia.
Alterarea identităţii
PNŢCD este oglindită în organigrama conducerii noului partid de disproporţia
dintre numărul şi importanţa locurilor rezervate URR, şi ponderea reală a
acestei organizaţii. Aritmetic inacceptabilă şi etic inadmisibilă, această
distribuţie a funcţiilor inversează în fapt sensul pe care absorbţia URR de
către PNŢCD o are în drept.
Realitatea faptelor ne îndreptăţeşte să considerăm că
adevăratul scop al fuziunii cu URR, ca şi al aferentei schimbări de nume, este ELIMINAREA
CRITERIULUI DE LEGITIMITATE CARE DELIMITEAZĂ PE SCENA NOASTRĂ POLITICĂ ZONA DEMOCRATICĂ DE CEA TOTALITARĂ. Cu alte
cuvinte, este vorba de a lipsi PNŢCD de vocaţia lui politică, de paznic al
hotarului care marchează această despărţire. Întrucât
prezenţa Rezistenţei Anticomuniste în viaţa politică este asigurată de PNŢCD,
partidul nostru încarnează legitimitatea democratică şi continuitatea istorică
a statului român, în opoziţie cu formaţiile care reprezintă totalitarismul
pentru că provin - în linie directă sau prin alianţă – din PCR. Pretenţiile
democratice emise de organizaţiile care vor să scape de oprobiul moştenirii
comuniste nu au valoare dacă nu sunt validate de
PNŢCD, şi fără eliberarea acestui certificat de onorabilitate au foarte puţine
şanse să obţină recunoaşterea pe care o
caută. De aceea PNŢCD este un obstacol
în calea imposturii democratice.
UNIREA PNŢCD CU O FORMAŢIUNE CARE
PROVINE DIN ZONA COMUNISTO-SECURISTĂ DUCE LA ŞTERGEREA AUTOMATĂ A LINIEI CARE
SEPARĂ LEGITIMUL DE NELEGITIM ÎN VIAŢA NOASTRĂ PUBLICĂ. Efectul acestei
dispariţii este imposibilitatea de a mai despărţi apele curate de cele murdare
şi cufundarea definitivă a activităţii politice în mocirla confuziei morale pe
care crima organizată mizează pentru a-şi salva sistemul politic. Această
împreunare nefirească va deschide calea altor contopiri, cu formaţii
securisto-comuniste şi mai deochiate, asigurându-le penetrarea în IDC şi PPE,
la uşa cărora bat zadarnic de ani de zile.
Astăzi, în România
nici o forţă politică nu constituie o alternativă autentic democratică la
puterea neo-comunistă. Lipsa de alternativă este pusă în evidenţă
de limitarea dezbaterii politice la probleme secundare: nu se discută natura
sistemului, ci felul în care funcţionează. Şi clasa politică, şi presa
abordează realitatea fără sinceritate şi formulează incorect termenii în care
se pun problemele. Toate problemele politice ale României se reduc la
chestiunea fundamentală a lipsei de legitimitate a institutiilor politice
impuse prin mineriadele din 1990. Actualul regim este nelegitim din două motive
precise: pentru că asigură continuitatea totalitarismului – fiind expresia
întemeietorilor lui comunisto-securişti – şi
pentru că este de origine teroristă.
Blocajul politic şi
economic în care actuala clasă conducătoare ţine România poate fi curmat numai prin reconstruirea statului şi
a societăţii, care înseamnă înlocuirea, deopotrivă, a actualului cadru
instituţional şi a oamenilor care-l populează.
Această revenire la
normalitate, de care avem nevoie pentru a intra cu demnitate în Europa,
presupune închiderea completă a parantezei sovietice şi totalitare şi
eliminirea ei definitivă din viaţa statului şi a societăţii româneşti. Este
evident că acest lucru nu se poate face fără a exclude formaţiunile succesorale
ale totalitarismului comunist şi ale dominaţiei sovietice din viaţa publică.
Reconstruirea României înseamnă mai înainte de toate restaurarea democraţiei
şi reluarea firului întrerupt al continuităţii noastre statale, ceea ce nu
poate fi acceptat de forţele comunisto-securiste care au configurat actualele
instituţii pentru a consolida prin aparenţele democraţiei poziţiile lor,
cucerite prin crimă, jaf şi fraudă până în 1989. Fără denazificare, Germania nu
ar fi devenit democraţia cu valoare de model care este astăzi. FĂRĂ
DECOMUNIZARE ROMÂNIA VA FI ÎN CONTINUARE POSESIUNEA CELOR CARE AU DESCĂLECAT DE
PE TACURILE SOVIETICE.
O opoziţie reală,
dornică şi hotărîtă să ducă la îndeplinire aceste obiective, nu se poate
constitui decât în jurul polului creştin-democrat reprezentat de PNŢCD. Pentru
că este unicul sector al scenei politice care nu este încă complect compromis
şi controlat de structurile comunisto-securiste. Şi pentru că reprezintă
curentul de gândire cu cel mai înalt potenţial de motivare şi acceptabilitate.
Distrugerile umane şi materiale pe care le-au produs în ultimele două secole
gândirea materialistă şi religiile laice au dovedit cât de importantă este
legătura dintre principiile religiei şi ale politicii. Respectul faţă de
persoana umană şi libertatea politică, au supravieţuit durabil numai în ţările
în care creştinismul este religia dominantă.
* * *
Ion Varlam Ioan
Mureşan
Bucureşti 4 Martie 2005
APELUL CREŞTIN-DEMOCRAT
Mândri că facem parte din
PARTIDUL NAŢIONAL ŢĂRĂNESC CREŞTIN-DEMOCRAT, un nume glorios, intrat în
patrimoniul istoric al României;
Îndatoraţi să cinstim numele
PARTIDULUI NAŢIONAL ŢĂRĂNESC CREŞTIN DEMOCRAT, care se confundă cu lupta pentru
libertate şi democraţie, plătită în cursul celor 50 de ani de barbarie
comunistă cu mii de ani de temniţă şi zeci de mii de morţi;
Îngrijoraţi
de
încercările unora de a abate PARTIDULUI NAŢIONAL ŢĂRĂNESC CREŞTIN DEMOCRAT de
la obiectivele lui definitorii prin asocieri dubioase şi de a-l face uitat de
români prin schimbarea numelui;
Încrezători în valorile
democratice pe care doar Partidul
Naţional Ţărănesc Creştin Democrat le reprezintă la noi îon Ţară,
Conştienţi
că
numai Partidul Naţional Ţărănesc Creştin
Democrat mai este sincer angajat în lupta împotriva comunismului,
Dornici
să construim o Românie liberă, democrată şi prosperă pentru copii noştri,
Îi chemăm:
1.
Pe toţi creştin-democraţii
care ne împărtăşesc ideile şi vederile, să adere la PNŢCD-ul nostru, ca
împreună să facem din el un partid puternic, capabil să-şi îndeplinească
proiectul politic, răspunzând astfel aşteptărilor tuturor iubitorilor de ţară
şi de libertate,
2.
Pe toţi membrii Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat să
continue lupta începută de bunicii şi părinţii noştri acum 60 de ani pentru a
ne lăsa o ţară liberă, democrată şi prosperă,
3.
Pe toţi românii lucizi şi
de bună credinţă să se împotrivească încercărilor comunisto-securiste de a
suprima simbolul însuşi al democraţiei, Rezistenţa Anticomunistă pe care o
întruchipează Partidul Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat.
Dumnezeu să ne ajute!
Ion Varlam Ioan
Mureşan
Bucureşti 4 Martie 2005