Către
preşedintele Curţii Supreme de Justiţie
Subsemnatul, Ioan Roşca, cercetător interdisciplinar, [],
vă solicit să rezolvaţi următoarele patru capete de cerere, pe care le consider
patru trepte către dreptate.
Solicit (în baza art. 278 cpp) desfiinţarea
rezoluţiei 9971/4335/II/2010 din 3.12.2010, comunicată mie la
13.12.2010, prin care procurorul Marius Iacob, şeful secţiei de urmărire penală
şi criminalistică de pe lîngă Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie a răspuns la plîngerea depusă de mine la 10.11.2010 faţă de decizia de
NUP dată de procurorul Iuliu Molcuţ la 29.09.2010 şi comunicată mie la 22 oct.
2010, în dosarul 35/P/2006 (devenit 1304/P/2008)- ordonanţe prin care se
lichidează o anchetă tergiversată două decenii privind crimele
comunismului. Cercetarea lor a fost
solicitată deseori după 1990 (inclusiv de mine, în octombrie 1990, în urma
desoperirii de la Dealul Mărului - vezi dosarul 430/P/1990, integrat în
35/P/2006) şi închisă cu NUP-uri abuzive, cum ar fi cel pronunţat la
08.10.1993 de procurorul Aurel Cute în dosarul 430/P/1990, pe motiv că faptele
ar fi fost prescrise în acel moment. O "soluţie" de care am aflat
de-abia în cadrul cercetării redeschise de mine la 31 iulie 2006, printr-o
plîngere în care aminteam largul evantai de aspecte de drept şi de fapt care
reclamă: a. Deblocarea cercetarii genocidului comunist şi b. Pedepsirea
celor care au împiedicat această cercetare după 1989).
Am depus plîngerea în calitate de fost deţinut al lagărului
comunist şi de justitiar agresat grav la 16 decembrie 1990 pentru că militam pentru condamnarea vinovaţilor. Sînt un cetăţean-victimă al unei ţări cu instituţii
îndelungat parazitate de reţele uzurpatoare, care constata nocivitatea infracţiunilor
împotriva justiţiei comise pentru acoperirea crimelor comunismului şi care
pretinde reabilitarea statului şi dreptului. În acest sens, denunţ ca infracţionale
argumentele prin care procurori ca Molcuţ, Iacob şi Cute acoperă genocidul
comunist. Acţionez şi ca mandatat al domnului Cicerone Ioniţoiu (decan al
denuţării crimelor comunismului, care a depus multe probe în acest dosar)
şi ca purtător de cuvînt al Comitetului de Reprezentare a Victimelor Comunismului,
care a invitat la parchet sute de co-reclamanţi (victime supravieţuitoare,
oameni în vîrstă, care nu pot continua zbaterea judiciară, dar care ar trebui
să profite solidar de decizia instanţei).
Solicit şi desfiinţarea oricăror rezoluţii
separate privind alte părţi descompuse din plîngerea mea unitară şi
indivizibilă din 31.07.2006, emise de diverse secţii ale parchetului, dar
necomunicate încă mie, cum pare a fi ordonanţa DIICOT din 24.11.2008 - la care
se face referire în ordonanţa Molcuţ.
Considerind că uriaşul material probator aflat în
spaţiul public este întărit suficient de elementele depuse de noi în dosar,
solicit, conform art 278-8c cpc, reţinerea cauzei spre judecare
după desfiinţarea ordonanţei (rezoluţiilor conexe). Nu trebuie redată acestei
procuraturi ocazia de a recidiva, făcîndu-se că nu reuşeşte să afle încă două decenii
ce ştie toată lumea. Despre faptele monstruoase denunţate de mine în plîngerea
din 31.07.06 (ca şi despre NUP-urile care le-au ascuns) s-a scris şi se va
scrie istorie masiv. E inutil să le
re-expun în această plîngere şi sper să nu trebuiască prezentate exhaustiv unui
complet plasat înafara realităţii româneşti. Mărturiile acumulate de procurori
în dosarul 35/P/06, aşa cum instanţa poate constata, erau de altfel suficiente
pentru a nu permite negarea faptelor.
Rămîn consideraţiile "de drept", care constituie
în acest dosar fapte anti-justiţiare.
Contest (denunţ) "logica juridică" care
pretinde prescrierea crimelor comise înainte de 1989: nerecunoaşterea
imprescriptibilităţii, întreruperilor şi suspendărilor care se impun.
Criminalilor care au cotropit maşina legală li se admite deculpabilizarea
proactivă - premeditată încît să evite pedepsirea… retroactivă. Prescrierea e
invocată împotriva temeiurilor dreptului. Se recunoaşte -tardiv- forţa majoră,
pînă în 1989 (cînd ar fi început să curgă termenele de prescriere), dar, pentru
a deculpabiliza pe cei care au paralizat justiţia de atunci, se pretinde că
victimele comunismului nu s-ar fi plîns pînă în 2006. Se ascund astfel (pe
lîngă obligaţia de auto-sesizare), nenumăratele procese stinse în instanţe sau
în anchete rezolvate cu NUP-uri nejustificate. În plîngererile depuse la
parchet, aminteam că şi eu am iniţiat o astfel de cercetare (dosarul 430/P/1990
- adăugat de generalul Dan Voinea dosarului 35/P/06, ca exemplu de NUP ilegal).
Nu întîmplător rezoluţia domnului Iacob nu face nici o referire la acest lucru,
suficient chiar şi singur pentru a distruge tezele prescrierii. Nenumăratele
blocări similare sînt, nu numai temei de întrerupere, dar şi de supendare,
pentru forţă majoră - dovedind că nu s-a putut încă face dreptate în acest gen
de dosar. Că e vorba doar de pretexte pentru impunitate rezultă şi din faptul
că, acolo unde se iese din zona de acţiune a prescrierilor forţate,
continuitatea activităţii criminale a regimului comunist e negată sec, împotriva
tuturor evidenţelor. Deci noi am fost liberi după 1964, iar minerii din Valea
Jiului, muncitorii din Braşov, demonstranţii din Timişoara, sau
"bandiţii", ca Goma, Parsachiv, Tacu, Bugan, Iuga, Caraza,
Vatamaniuc, etc. - au avut halucinaţii.
Cît despre capătul b. al plîngerii, îndreptat către
conducătoriii post-decembrişti ai României, ne-protejabili de vreo prescripţie,
rezoluţia Molcuţ nu pomeneşte decît că secţia sa a fost investită şi cu această
problemă la 31.07.2008, în urma declinării de comptenţă operată de procurorul
Levanovici dinspre secţia militară a parchetului (manevră sabotoare contra
căreia am protestat la 16 sept 2008, primind explicaţii inconsistente, pentru
că ancheta nu se afla în punctul în care s-ar fi ştiut că oficialii statului comunist
responsabili pentru exterminări ar fi devenit sau nu civili prin pensionare -
fapt de altfel irelevant). Dar, cum ordonanţa Molcuţ-Iacob nu îndrăzneşte să
nege sistemul crimelor reclamate ci susţine doar că el trebuia penalizat în
perioada 1990-2005, nu rezultă imparabil vinovaţia celor responsabili că asta
nu s-a întîmplat? Nu trebuiau domnii Molcuţ şi Iacob să alerteze acum
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism (DIICOT), în acest caz grav de infracţiune împotriva statului, aşa cum a făcut-o la 24.11.2008 Secţia de
Urmărire Penală şi Criminalistică (SUPC)?.
Pentru a înţelege rolul metodic-diversionist al
acestor declinări în cascadă, a revela mecanismul lor anti-justiţiar, trebuie
studiată şi răs-declinarea fragmentară, nejustificată, prin ordonanţa din 20.01.2009, (despre care am
aflat că există doar din ordonanta Molcuţ şi care nu mi-a fost adusă la
cunoştinţă nici pînă azi) a infracţiunilor conexe celor comise împotriva
statului, reţinute de DIICOT (trădare, atentat împotriva
colectivităţii, subminarea puterii de stat, diversiune, sabotaj, subminarea
economiei naţionale). Prescriind fără jenă şi fără loialitate juridică crimele
anti-statale majore (fără a avea argumente pentru scoaterea din funcţie a supendărilor
şi întreruperilor care se impun, într-o cauză în care nu vedem de ce ar fi
putut fi pedepsiţi uzurpatorii rămaşi la putere după 1990 mai uşor decît
protejaţii lor, care au deţinut-o pînă în 1989), "experţii" DIICOT au smuls din rădăcinile cauzale
crimele conexe, declinate înapoi spre
SUPC, căreia îi rămînea doar să scape de celălalt ax major al dosarului -
genocidul.
Un exemplu de diversiune este şi disjungerea unei alte
părţi către secţia DNA, pentru a cerceta separat (!!) dimensiunea corupţiei în
crimele continuate în post-comunism, o segmentare soldată previzibil cu decizia din 26.11.2010, dată de Oana
Camelia Dragomir şi adusă mie la cunoştinţă pe 3 dec. 2010. Acest "NUP derivat" constată că
"nu este descrisă fapta care formează obiectul plângerii, nu sunt indicaţi
făptuitorii şi nici mijloacele de probă"- ca şi cum victimele comuniştilor
ar putea deţine, privind trădărea ţării, alte dovezi decît manifestarea ei
crasă. Nici biata doamnă Dragomir, aruncată în acest carusel, nu are cum demasca aranjamentele oculte prin
care s-a pus la cale distrugerea României şi protejarea (îmbogăţirea) autorilor
ei, într-o ţară în care arhivele regimului "răsturnat" au fost
încuiate cu străşnicie securistă, înainte de a fi "clasificate" americăneşte.
Cum ar putea cerceta DNA cine şi ce a cîştigat din subjugarea românilor, după
ce operaţia a fost prescrisă de celelalte secţii, cu escamotarea faptului că
judecarea a fost împiedicată metodic de sistemul judiciar părtaş? Asupra căror
îmbogăţiţi infracţionali ai tranziţiei s-au putut face cercetări, pentru a
se vedea dacă înavuţirea lor nu se datorează activităţii ciminale denunţate în
plingerile noastre, dacă DNA a primit de la SUPC o speţă cu criminali
albiţi de atîta cercetare eşuată, după ce DIICOT nu a găsit responsabili pentru
acest eşec? Rezoluţia doamnei Dragomir e atît de colaterală, încît nu ar mai
merita contestată separat, ci desfiinţată ca sub-decizie ilegitimă a
parchetului.
Ar trebui stabilit şi cine răspunde de plasarea
secţiilor parchetului în poziţii absurde. Cum a putut o secţie să prescrie
crimele comunismului, ca urmare a inactivităţii organelor legale după 1989,
după ce o alta a decis că nimeni nu e vinovat de tergiversarea cercetării
crimelor pînă la data cînd s-a putut forţa prescrierea lor. Aberaţia pregnantă
a acestei concluzii relevă viciozitatea tehncii folosite în sînul justiţiei,
împotriva ei. Trebuie lămurită amploarea cangrenei. Va considera şi
Tribunalul Suprem că procuratura poate invoca nefunţionarea ei prelungită, ca
temei valid de prescriere? Sau judecătorii, reţinînd întregul dosar spre
judecare, vor profita de ocazia de a arăta că au schimbat macazul prezumţiilor
cu care operau înainte de 1989, folosindu-şi "luminile şi
înţelepciunile" pentru a penaliza ceea ce justiţia cucerită de comunism a
făcut poporului român. Solicit instanţei să apere bazele statului de drept,
combătînd jocul protejării uzurpatorilor legii prin declinări, fragmentări şi
disjungeri, desfiinţînd ordonanţele implicate şi judecînd unitar dosarul
pe fond, fără a-l mai trimite înapoi celor ce l-au măcelărit. Nu pot
şti cîţi procurori-terminatori au fost
folosiţi. Dacă va fi necesar, voi cere
să mi se comunice şi rezoluţiile care nu mi-au fost aduse la cunoştinţă, pentru
a le contesta şi separat şi a depune răspunsurile primite alături de această
plîngere.
In conexiune indisolubilă cu punctul precedent, mă
plîng şi de modul similar în care a
fost tratat, la acelaşi parchet de pe lîngă Înalta Curte, celălalt dosar
deschis de mine, prin plîngerea din 26 apr 2005, pentru cercetarea: (c) reprimării
manifestaţiilor din Piatra Neamţ de solidaritate justiţiară cu protestul din
Piaţa Universitatii, îndeosebi a evenimentelor din 1-5 mai 1990. Speţă
adăugată de generalul Dan Voinea dosarului 75/P/1997, în care nu am primit nici
o decizie, deşi mi-am părăsit domiciliul şi serviciul din Canada de cîţiva
ani, pentru a sprijini intens
cercetarile. Menţionez că am deschis dosarul 35/P/2006 şi pentru a oferi o
perspectivă justă (un cadru corect) anchetei din dosarul 75/P/97. Cauza
neputînd fi redusă la venirea la Bucureşti a unor mineri (sau alţi "oameni
ai muncii negîndite") înfierbîntaţi de instigarea mediatică privind
rebeliunea "golanilor" din Bucureşti. Ci constînd în organizarea, în
întreaga ţară, de către liderii FSN care şi-au înşelat, plătit sau şantajat
suţinătorii, a represiunii împotriva tuturor celor care cereau judecarea
responsabililor pentru crimele comunismului şi îndepărtarea de la putere a protectorilor
lor. Stabilind miza înfruntării din 1990, modul în care au fost protejate
interesele criminale, apar imediat: şi
cauzele reale ale scurgerii timpului de prescriere în dosarul 35/P/06 şi
temeiurile inculpării faptelor reclamate în dosarul 75/P/1997. Uriaşa infracţiune
împotriva justiţiei, începută prin deturnarea revoluţiei din 1989, şi
acoperită amăgitor cu pseudo-alegerile din 1990, s-a soldat cu îmbogăţirea
vechilor călăi - deci reprezintă continuarea unei crime fără egal, care a aruncat societatea românescă în
patologie .
In memoriile din 6 august 2010 şi 10.11.2010 am
solicitat veşti despre cercetările făcute în acest dosar, dar nu am primit nici
un raspuns (poate voi primi unul la ultima mea cerere din 11.12.2010, pe care
să-l pot adăuga acestei plîngeri). Am motive să presupun că rezoluţiile DIICOT
din 10.03.2009 şi SUPC din 17.06.2009 (care au închis dosarul 266/D/P/2008
-urmaşul lui 75/P/1997- după un joc de declinări similar celui expus mai sus)
pe care le-am gasit pe internet acopera (sub tacere) sub-dosarul "Piatra
Neamţ- mai 1990". Ordonanţele amintite şi textele explicative expuse pe
site-ul instituţiei nu fac nici o
referire la linia de cercetare semnificativă, deschisă şi sprijinită de mine.
(d) Cer deci desfiinţarea deciziilor legate de 75/P/1997 în ansamblu, pentru
că neglijarea voluminosului dosar Piatra Neamţ relevă superficialitatea crasă a
pretinsei cercetări, sau reaua credinţă cu care a fost făcută. Reprimarea
manifestaţiilor pro-justiţie din toată ţara de către regimul FSN (a se vedea şi
evenimentele din Iaşi, Constanţa, Ploieşti, Craiova, Braşov, Sibiu, Săpînţa) e
un element cheie pentru ca ancheta să nu se cantoneze la sub-fenomenul
"mineriadă". Neglijarea/ascunderea dosarului meu pare făcută pentru a
acoperi declaraţiile dezinformante ale procurorului general, că generalul Dan
Voinea ar fi extins abuziv obiectul anchetei,
deşi nu ar fi avut plîngeri în acest sens.
În favoarea acestei explicaţii a misterioasei
"evaporări" a muncii mele de cercetare civică stau şi tehnicile
argumentative dolosive, folosite în deciziile prin care P75/1997 a fost
lichidat. Aceeaşi
orbire privind unitatea în spaţiu şi timp a macro-infracţiunilor continuate.
Aceleaşi teze putrede, aceleaşi
lozinci aplicate mecanic despre prescriere, aceeaşi aplecare bizară a
procurorilor spre apărarea vinovaţilor (în defavoarea victimelor), aceeaşi
pretenţie că prelungirea decenală a anchetelor dincolo de termene nu constituie
nici temei de întrerupere a unei prescrierii forţate delictual, nici de
penalizare a responsabililor. Orice este bun pentru a-ţi servi stăpînii
plătitori de salarii şi pensii speciale, de la escamotarea faptelor şi
neglijarea probelor pînă la interpretarea arbitrară a legii sau măsluirea ei.
Dau numai două exemple. Se afirmă ritos în rezoluţia din 17.06.2009 că "se constată că răspunderea penală
pentru săvârşirea acestei fapte, chiar
şi în ipoteza în care ar putea fi încadrată în dispoziţiile art. 361 Cod
penal (favorizarea privind infracţiunile contra păcii şi omenirii) s-a prescris
încă din iunie 1998, conform art. 121 alin.1, art. 122 alin.1 lit.c Cod
penal." Ori, ce spune în realitate codul penal? La art 361, care face
parte din titlul XI dedicat crimelor împotriva păcii şi omenirii "
Tăinuirea şi favorizarea privitoare la infracţiunile din acest titlu se
pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani" iar la art 121 "
Prescripţia înlătură răspunderea penală. Prescripţia nu înlătură răspunderea
penală în cazul infracţiunilor contra păcii şi omenirii." Deci ce cade sub
art 361 nu se prescrie, fapt pe care tovarăşii procurori îl răstălmăcesc în
văzul lumii. Ce să ne mai mirăm de piruetele la care ei se pretează
pentru a învinge art 357 care incriminează faptul de a distruge în întregime
sau în parte "o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau
religios" prin " a) uciderea membrilor colectivităţii sau
grupului; b) vătămarea gravă a
integrităţii fizice sau mintale a membrilor colectivităţii sau grupului; c)
supunerea colectivităţii ori grupului la condiţii de existenţă sau tratament de
natură să ducă la distrugere fizică" . Incercînd să justifice aberaţia că
nu mai e vorba de genocid, dacă nu se ucid toţi oamenii din cartierul Nord ci
doar din doi în doi, în tot oraşul (sau sînt aleşi din ţară, pentru că se
numesc Ion, sînt blonzi înalţi, au mult pămînt sau cad la sorţi),
propagandiştii procuraturii introduc (născocesc) dogme semantice adaptate
scopurilor. " Colectivitatea, în accepţiunea infracţiunii de genocid, are
înţelesul de populaţie individualizată geografic, social şi istoric (o existenţă de sine stătătoare a
unui stat, localităţi sau a unui oraş)." În accepţiunea cui uciderea
românilor cinstiţi nu e crimă împotriva
umanităţii?
Nu insist asupra acestui dosar, pînă nu primesc
explicaţii privind destinul lui.
Cum evenimentele din Piatra Neamţ (din 3 mai 1990 şi
16 mai 1990) pe care se centrează cele două dosare sînt natural conexate (ca
episoade ale aceleaşi înfruntări justiţiare) doresc ca, după desfiinţarea
rezoluţiilor din 10.03.2009, 17.06.2009
şi a eventualelor rezoluţii conexe neaduse mie la cunoştinţă (sau după
lămurirea situaţiei sub-dosarului Piatra Neamţ) să fie reţinută spre
judecare unitară împreună cu punctul I şi cauza represiunilor suferite de mine
în 1990, pentru că am susţinut idei, iniţiative şi forţe favorabile
judecării crimelor comunismului. Pot îmbogăţi vastul material probator depus de
mine în dosarul 75/P/1997 cu noi elemente/probe pertinente (documente ,
mărturii, anchete, interogatorii, etc.).
Cele două decizii contestate mai sus nu sînt decît
episoade ale unei îndelungate bătălii duse şi de mine, pentru emanciparea
justiţiei şi însănătoşirea statului de drept, uzurpat de o reţea criminală de
interese, care s-a îmbogăţit capturînd poporul român, tîlhărindu-l sistematic
şi sistemic, de-a lungul drumului capitalism- comunism- capitalism. Procurorii
Molcuţ şi Iacob nu au acţionat de capul lor şi nu ar trebui transformaţi în
acari Paun. Cred că rezolvarea adecvată a capetelor precedente impune (d) judecarea infracţiunii continuate împotriva justiţiei
căreia i-am fost victimă din 1990 pînă în 2010, de care răspunde statul
român comitent, în unitatea sa juridică şi temporală, pe care-l putem considera
reprezentat în acest caz prin procurorul general sau prin ministrul de
justiţie.
Dar statul român a fost deturnat la rîndul său de
persoane şi clici care au acţionat uzurpator, drept pretinşi/impuşi prepuşi ai
săi, producîndu-i pagube mult mai mari decît cele suferite de mine. Din evidente
motive de operaţionalitate (celeritate) nu chem în judecată acum responsabilii
vizaţi de plîngerea mea iniţială (începînd cu Ion Iliescu şi Petre Roman,
continuînd cu ceilalţi, preşedinţi, primi miniştri, miniştrii ai
justiţiei şi internelor, procurori generali, parlamentari, etc. - care au
deturnat nociv România în aceşti 20 de ani). Este răspunderea actualilor
reprezentanţi ai statului, dacă nu se consideră solidari cu structurile
criminale denuntaţe de mine, să introducă în cauză vinovaţii individuali sau să
se îndrepte în regres către prepuşii infracţional responsabili, pentru faptele
cărora va plăti eventual pagube statul. Dacă nu o vor face, poate voi adăga şi
reclamaţi individuali.
Pierderile mele morale, materiale şi existenţiale vor
fi putea fi estimate după judecarea punctelor precedente. Evaluarea pagubelor şi a despăgubirilor
ce mi se cuvin s-ar putea şi disjunge/ amîna- pentru un proces ulterior. Ea
va depinde de concluziile procesului (pe care-l solicit aici) de (e) constatare
(confirmare sau infirmare) a următoarelor afirmaţii particulare pe care le pot
dovedi şi care sintetizează
situaţia/plîngerea mea:
1. La 22 decembrie 1989, eram un expert
pluridisciplinar valoros, antrenat într-o cariera profesională fecundă (vezi
rezultatele deosebite obţinute în matematică, electronică, informatică)
2.
Dupa 22 decembrie, m-am dedicat judecării crimelor comuniştilor (vezi
săpăturile de la Dealul Mărului, care au deschis dosarul 430/P/1990 şi Apelul
pentru procesul comunismlui) şi îndepărtarea complicilor de la putere (acţiuni
ca fondator al Asociatiei Dialog Piatra Neamt, Alianţei Civice Neamţ şi FDR/CDR
Neamţ). Am fost hărţuit de agenţii FSN şi agresat pînă la limita linşajului
(vezi evenimentele de la Piatra Neamţ din 3 mai şi 16 decembrie) pentru că
ceream înfaptuirea justiţiei- numită de FSN "vînătoare de vrăjitoare"
3.
Pentru a mă împotrivi farsei antijustiţiare şi deturnării instituţiilor, mi-am
întrerupt cariera normală şi m-am auto-exilat politic în Canada în 1992
(vezi declaraţia de la congresul AFDPR din 1991). Am plătit tributul exilării
(acceptînd munci sub potential, făcînd studii suplimentare, etc) ajungînd
de-abia după anul 1999 într-o pozitie profesională mai fireasca (arhitect
conceptual de sisteme informaţionale la un institut de cercetari)
4. Am
continuat să militez publicistic pentru reabilitarea justiţiei (articole pe
internet, memoriul depus la Casa Albă în 1995, etc.) pînă cînd, cu ocazia protestelor legate de vizita lui
Ion Iliescu şi Răzvan Teodorescu la Montreal, în septembrie 2004, am constatat neobrăzarea celor care ne-au
tratat de "retardaţi", pentru că nu le prescriam şi civic crimele,
ceea ce m-a determinat să reiau demersurile pentru înfăptuirea dreptăţii,
întrerupîndu-mi din nou cariera.
5. Am depus plîngerea din 26.04.2005,
conexată mineriadei (dosar 75/P/1997- vezi capătul II) . După care am
sprijinit intens cîţiva ani ancheta, căutînd piste şi martori, adăugînd
probe privind instigarea criminală la care s-a pretat conducerea FSN în 1990,
prin canale mediatice şi securiste. La 2 mai 2007 am prezentat procurorului
general o analiză privind evoluţia anchetelor greşit orientate şi total
subdimensionate . La 21 dec 2007 am
depus rechizitoriul- sinteză a
cercetărilor mele, semnalînd că aştept invitaţia pentru a consolida dosarul cu
noi probe. Dar nu am mai primit nici un semn de viaţă.
6. In 2004 am lansat siturile www.procesulcomunismului.com
si www.piatauniversitatii.com pe care am difuzat probe privind crimele
comunismului şi ale tranziţiei. O muncă uriaşă, pentru care nu am cîştigat
niciodată ceva. In mai 2005 am făcut, prin aceste situri, un apel la
acţiune, în urma căruia s-a constituit Comitetul pentru Reprezentarea
Victimelor Comunismului, care m-a desemnat ca reprezentant. In numele CRVC, am lansat la 31 iulie 2006
dosarul 35/P (vezi capatul I), alături de alţi reclamanţi (Cicerone Ioniţoiu,
Grigore Caraza, Jijie, etc.). La dosar s-au adăugat sute de plîngeri
individuale sau alcătuite de IICC. S-a produs apoi declinarea spre secţia civilă, la care am
protestat. După care nu am mai primit veşti, pînă cînd am depus memoriul din
6.08.2010 în urma caruia s-a dat decizia din 29.09.2010, pe care am contestat-o
la 10.11.2010 şi care a fost confirmată
la 3.12. 2010
7. În concluzie, de-a lungul a
două decenii, am făcut eforturi consistente şi costisitoare pentru
reabilitarea justiţiei în România, tratate cu indiferenţă, intimidare sau
agresare. Sînt victima deturnării continuate a instituţiilor statului român,
tratamentul aplicat mie de către parchetul de pe lîngă Inalta Curte de Casaţie
şi Justiţie fiind doar ultima verigă din lanţ.
Judecarea
cazului meu particular depinde critic de explicitarea unor prezumţii generale,
care nu trebuie lăsate în umbră,
permiţînd uzurpatorilor statului şi justiţiei să lucreze împotriva
temeiurilor dreptului.
Dupa 1989 "oamenii legii" pretind a
reprezenta spiritul unei societăţi eliberate de comunism, a apăra interesele
victimelor regimului totalitar. Dar nu protejarea criminalilor comunişti în
curs de patronare a fost mandatul de fond primit după 22 decembrie de
procurori, judecători, jurişti şi parlamentari. Cei care au făcut acest joc au
demonstrat că trebuiau epurati, pentru interese contrare reabilitării
justiţiei. Infracţiunea lor continuată nu se poate acoperi cu formalisme.
Admiţînd/recunoscînd explicit toate acestea, instanţa va putea aprecia că traseul meu, constatat la punctul III (în
care se încadrează şi capetele I şi II) este istoria abuzurilor unui sistem
cotropit de infractori, împotriva unui luptător pentru justiţie reală .
Dacă însă nu se admite criminalitatea comunismului şi
nici că regimul instalat la 22 decembrie s-a pretins anticomunist, atunci
faptele puterii în tranziţie (inclusiv cele constatate la III) îşi pierd
gravitatea şi eforturile mele- legitimitatea. Ar rămîne atunci de judecat doar
modul în care am fost tratat- ca petent- de reprezentanţii statului, în mod
specific de procurorii din dosarele cărora le cer desfiinţarea rezoluţiilor.
Iar dacă se admite nocivitatea comunismului dar nu şi că vinovaţii trebuiau
pedepsiţi , nu putem deduce decît că schimbarea din 22 decembrie a fost o
diversiune, făcută cu complicitatea justiţiei, o farsă a cărei victimă sînt.
Avînd în vedere importanţa acestor clarificări pentru
analiza dosarelor depuse la (închise de) procuratură dar şi pentru orientarea
jurisprudenţei în cauze similare, solicit instanţei să constate (infirme
sau confirme) următoarele aserţiuni generale (potenţiale prezumţii):
1. (Regimul comunist a fost criminal şi ilegitim)
1.1
Regimul instalat după 23 august 1944 nu a fost expresia voinţei libere a
poporului român pentru o organizare comunistă ci a reprezentat interesele
-nocive- ale unei puteri străine- de ocupaţie.
1.2
Regimul a supus pînă în 1989 populaţia: hărţuielii, explotării nemiloase,
represiunii genocidare, dezinformării şi degenerării, transformînd ţara într-un
lagăr de muncă, exterminare şi alienare
1.3
Instituţiile statului au fost uzurpate de membrii clicii "comuniste".
Legislaţia elaborată de slugile lor a fost criminală şi ilegitimă. Justiţia
a fost deturnată şi făcută părtaşă
2.
(După 1990, trebuiau pedepsite crimele regimului comunist)
2.1 Schimbarea din 1990 s-a
făcut în numele eliberării de sub comunism. Pe această bază a fost judecat
Ceauşescu şi apropiaţii săi, cîştigate alegerile, administrată ţara. Oamenii
legii, dacă îşi scuză prin conformism vechea activitate, trebuiau să se
conformeze şi valorilor anticomuniste care formau baza noului sistem de drept.
2.2 Comunismul a căzut cu legislaţia lui
criminală cu tot. S-a creat un gol formal, în care justiţia de tranziţie
trebuia să opereze corector, în baza dreptului natural şi a formulelor puse la
punct în regimuri de drept - şi nu invocînd legi care trebuiau condamnate.
2.3
Ansamblul crimelor regimului alcătuieşte un tot unitar indivizibil, în
spaţiu, sens şi timp. Pentru operaţionalitate, faptele pot fi cercetate şi
judecate pe tronsoane. Dar segmentarea tratamentului nu înseamnă că micilor
infracţiuni componente li se aplică automat termenele scurte de prescriere.
Trebuie ţinut cont şi de de unitatea temporală, de continuitatea fenomenelor.
Dacă, după 1989, nu se constată doar
tăinuirea crimelor şi favorizarea vinovaţilor ci şi sprijinirea valorificării
(acaparării) prăzii acumulată de stat de la victime- este vorba de complicitate,
într-o infracţiune continuată împotriva umanităţii trăitoare în România.
2.4 In timpul comunismului nu se puteau
judeca crimele regimului. Pînă la 22 decembrie e suspendată prescripţia
(conform art 128 c.p)- aşa cum au admis deja public miniştrii justiţiei. Plîngerile pertinente respinse de
instanţe constituie temei de întrerupere a prescripţiei, conform art 123
CP. Dar şi în cazul NUP-urilor procuraturii, plîngerea făcută de reclamanţi
ar fi dus la un act comunicat învinuitului sau inculpatului, dacă aceasta
ar fi fost pus sub acuzare. Procurorilor complici nu li poate recunoaşte
dreptul de a paraliza justiţia pînă la depăşirea termenilor de prescriere.
Iar dacă faptul se consideră consumat, trebuie pedepsiţi cei ce au l-au
provocat. In plus, dacă e dovedit blocajul justiţiar, înseamnă că nici după 1990 penalizarea acestor crime
nu a fost posibilă, deci se prelungeşte suspendarea prescrierii.
2.5 Nu există temeiuri respecabile pentru a
eluda imprescriptibilitatea genocidului comunist. Statul român
post-comunist nu era obligat democratic la susţinerea omului-călău, dimpotrivă,
trebuia să-şi arate noua orientare, în direcţia respectării drepturilor omului-victimă.
Vinovaţii nu pot fi exoneraţi, în numele "principiului"
non-retroactivităţii aplicat dolosiv, pentru că au introdus chiar ei în
legi prevederi favorabile
(auto-amnistiante) sau au amînat semnarea tratatului internaţional privind
imprescriptibilitatea- căci s-ar premia astfel juridic infracţiuni împotriva
justiţiei
3. (Regimul "de tranziţie" a lucrat în
folosul criminalilor comunişti).
3.1 Au
fost stinse cu justificări formale procesele deschise de victime, înăbuşite
anchetele penale- din interese transparente. După ce s-a motivat închiderea
dosarelor cu prescrierea pănă în 1989 (coroborată cu respingerea
imprescriptibilităţii), s-a afirmat că
faptele s-au prescris după 2005, prin absenţa învinuirilor, pe care
reclamanţii nu le-au putut obţine. In mod sistematic, procurorii au
prelungit anchetele pînă la (pentru) trecerea termenului de prescriptie.
3.2 Nu
au fost anulate şi condamnate toate legile vicioase ale sistemului
demontat, nici date toate legile necesare corectării situaţiei de drept.
Arhivele au fost încuiate pentru ca strîngerea probelor să fie
îngreunată. Nu au fost scoase din poziţii de conducere persoanele care
făcuseră lucruri grave sau dovedeau complicitate cu vechii criminali. Nu s-a
permis nici măcar cunoaşterea la timp a faptelor lor de către electorat.
3.4 Au fost hăituiţi activiştii pentru
reabilitarea justiţiei, cu mijloace extreme în 1990, siliţi să renunţe la
"utopia" civică, să părăsească ţara, să se sinucidă (Nemes, Chesaru,
Gravrilescu, etc.) sau să coabiteze cu reţelele care gestionează mafiot
putreziciunea post-comunistă
3.5 A fost dezinformată continuu populaţia
prin media aservită şi reţeaua informatorilor conspiraţi, distrusă
educaţia, formîndu-se noi generaţii
care să tolereze/susţină/amplifice bolile societăţii şi ale legalităţii
3.6 A
fost diminuată şi amînată pînă la decesul victimelor reparaţia morală şi
materială pentru abuzurile justiţiare din timpul comunismului. Este
expresiv detestabilă anularea Legii 221/2009 care a creat- tardiv- un cadru
reparaţiei, de către Curtea Constituţională (prin decizia 1.358 din
21.10.2010).
In ce priveşte
mijloacele de probă pentru această parte generală, voi proceda în functie de
evoluţia procesului, în speranţa că recursul la luminile, cultura şi conştiinţa
judectorului, coroborat cu documentele (publice, difuzate de mine sau depuse la
dosar,) va fi suficient. Pe lîngă cercetarea arhivelor încuiate şi periate ,
s-ar mai putea recurge şi la mărturii interogatorii pertinente, pînă cînd
tergiversarea nu va ucide toţi supravieţuitorii catastrofei judiciare.
Am evitat implicarea altor reclamanţi sau reclamaţi-
pentru operaţionalitate. Imi rezerv dreptul de a-i adăuga pe parcursul
procesului.
Instanţa ar trebui să asigure (conform obligaţiilor
asumate de România şi încorporate în Constituţie) dreptul meu la judecare
echitabilă, într-un proces în care partea reclamată este sistemul judiciar care
stabileşte sarcinile, evaluările, promovările, penalizările şi remuneraţiile
judecătorilor. E o provocare/ocazie pentru constituirea/reconstituirea statului
de drept. Dacă nu va fi folosită reparator, o voi folosi eu pentru analiza
patologiei sociale a societăţii româneşti, dirijată spre CEDO şi mai ales spre
cărţile de istorie a (ne)dreptului.
Ioan
Roşca , 22 decembrie 2010