Totul pina la oglinda.... - Ioan Rosca, 25 martie


     Cititorul anti-comunist este incintat daca un text il acuza pe Ceausescu, Iliescu - sau altcineva de teapa lor. Este interesat de explicatii, privind tehnicile prin care securistii au distrus si au acaparat Romania in "tranzitie". Este de acord cu demascarea politicienilor "opozitiei", care au compromis lupta impotriva mafiei. Admite pertinenta unor critici fata de prestatia slaba a "elitei civice". Nu contesta racilele dobindite de populatia intoxicata, compromisa si alienata de sistem. Suporta chiar si rezerve fata de tezele occidentului eliberator, nevoii de stapini luminati (de afara) si virtutilor miraculoase ale integrarii. Poate imbogati radiografia putreziuciunii generale, cu propriile observatii (pertinente) despre degenerare. Priveste in jur cu luciditate. Distinge binele, chiar amestecat intim si dialectic cu raul.

      Dar se cambreaza in fata oglinzii !

      In clipa in care iti inviti cititorii sa se scruteze atent, cu priviri eliberate de auto-condescendenta, pentru a vedea daca nu cumva:
sint animale domesticite, cochetind cu legende-supapa despre libertate,
sint insurubati ca piese docile in sistemul pe care-l denunta,
le-a crescut par de lup prin blana de oaie,
si-au format reflexe de oaie in postura de lup,
s-au molipsit de virusii pe care ii detesta,
au fost rosi de compromisurile pe care le condamna,
se comporta similar cu cei pe care ii critica,
pretind altora - ce nu mai sint dispusi sa ofere,
simuleaza valori in care nu mai cred, pasiuni de mult stinse
      ... iti pierzi simpatizantii.

      Trebuie sa-ti menajezi publicul, daca vrei sa nu ramii singur. Sa nu-l implici agresiv in fenomenele pe care le relevi. Sa-i permiti sa mentina o distanta igienica fata de ele. Sa vorbesti la persoana a treia, daca se poate - chiar impersonal ("se executa x" , "y este de facut " , "operatia z este recomandata"). Folosind persoana a doua, rupi vraja, nasti stress. Intreaba : "Cum ati facut, in situatia z ?" - si vei fi perceput ca inoportun, rautacios. Cind esti in stare sa folosesti nemilos persoana intii, poti fi tolerat mai bine, dar suspiciunile apar: daca autorul nu se menajeaza, exhibindu-si caderile, ce-o fi gindind despre cititorii sai? De ce apeleaza la o strategema retorica ? Autocritica pare culmea mizantropiei. Un om normal nu-si expune nemultumirea fata de el. Un om sanatos , nici nu o simte.

     Intre critic si cititorii sai se poate instala o complicitate parsiva. Autorul isi ajuta beneficiarii sa vada protector paiele din ochii altora... Lectura ofera indulgente implicite, sprijina subtil eludarile, ajuta cicatrizarile peste puroi. Adevarurile ramin exterioare, se distanteaza tolerabil, fara a periclita echilibrele interne precare.
      Ma rog... e omeneste. Nu e nimic de "infierat". Sintem atit de fragili, atit de plastici, atit de contradictorii, atit de ambigui, atit de hartuiti, atit de rataciti...
      Dar ma doare banuiala ca as sprijini priviri care evita oglinzi. Asta, in putinele momente cind ma pot uita in a mea...