|
1. Provocarea lasitatii (Re: Adevarul despre 7 aprilie) Tocmai am vazut filmul de la adresa: http://video.yahoo.com/watch/5419477/14274535 Uffffff… Constat ca dupa 20 de ani, metodele benzii securisto-KGBiste care a uzurpat puterea in Romania Mare functioneaza netulburat. Ma stupefiaza ca diversiunea care a asigurat in iunie 1990 victoria Contrarevolutiei in Romania a fost utilizata la 7 aprilie la Chisinau - cu aceasi eficacitate. Explicatia este numai una: intelectualitatea moldoveana "opozanta" si "opozitia" politica este la fel de neputincioasa, ipocrita, vinduta si lasa ca aceea care a condus Romania in prapastia in care se afla azi. Mai fac un efort pentru a explica mecanismul subtil al paralizarii luptei pentru justitie, urmarit in realitate prin "actiunea provocatorilor"- poate ca ma vor intelege fratii basarabeni mai bine decit omologii lor din Romania. Protestele impotriva sistemelor criminale care au capturat puterea - sint legitime, chiar in forme dure - atunci cind trebuie stopata domesticirea degeneratoare a unei populatii. De mii de ani libertatea se apara in lupta si raul - se combate vitejeste. Cind te bati in razboaie externe esti medaliat (proportional cu "dusmanii" ucisi si independent de "victimele colaterale"). Daca insa lupti pentru eliberarea neamului tau de o napirca parazita care a pus mina pe stat - esti declarat "criminal". Regimurile banditesti nu pot fi date jos cu rugaminti si manierisme. Daca le astepti sa cada de atita critica, se intaresc - pe baza prazii obtinute prin explotarea societatii. Nu sint date jos nici dinafara, decit daca intimplator deranjeaza alte interese criminale. Coopereaza perfect cu profitorii externi ai lagarului - nicind interesati de emanciparea sclavilor. Vine un moment cind populatia tinuta in lanturi prin pirghiile statului uzurpat trebuie sa se revolte, daca vrea sa-si cucereasca libertatea. Fara a mai respecta "normele" care asigura continuitatea puterii. Revolutiile cistigatoare sint numite "eroism" si participantii sint onorati (si formeaza de regula noua oligarhie…). Cele pierdute sint insa numite "vandalism" impotriva ordinii de stat. Si participantii - pedepsiti ca "teroristi". Aceste adevaruri simple sint extrem de neavenite pentru putere, care se descurca bine cu "opozitia" (mai cu ameninatari, mai cu cirdasii) si trebuie sa compromita neaparat ideea de rasturnare in forta. Acesta este adevaratul rol al "provocatorilor". Sa provoace… spirala lasitatii. Parind ca indeamna la rasturnarea imediata a regimului (au grija sa nu se ajunga acolo) ei determina opozitia (ca reactie la acuzatiile de violenta) la condamnarea luptei, incit regimul sa nu mai poata fi infruntat eficace. E ca un vaccin impotriva curajului: stimulat in doze mici, controlate si compromis imediat prin "dezvaluirea complotului provocatorilor"- curajul combaterii fortelor de ordine care apara regimul criminal este stins in fasa. "Fara violenta!" striga organizatorii manifestatiilor formale de contestare (in loc de "So pe ei!" sau "Pina la capat!" sau "Acum ori niciodata!"), fiind infricosati de raspunderi si banuind ca nu au forta necesara cistigarii unui razboi. Se chinuie sa trimita lumea acasa, vazind ca nu mai pot mentine situatia in parametrii protestului vocal. Sint socati de diversiunile regizate de putere, dar nu inteleg ca scopul profund al acestora este sa determine opozitia sa se desolidarizeze de orice confruntare barbateasca cu fortele puterii, respingind revolutia - si prin aceasta, protejind puterea. Cei care, mai mult sau mai putin constienti de ce fac, s-au implicat in protestul stradal, sint expusi represiunii prin aceasta retragere a sprijinului fata de lupta de eliberare. Degeaba incearca mentorii opozitiei de salon sa mai dreaga busuiocul protestind ipocrit fata de reprimarea manifestantilor, pe care de fapt ii tradeaza, retragindu-le suportul politic, dar capitalizind jerfele - pentru a scoate mai mult in negocierile cu puterea. Sa te vaiti ca X a fost ucis si Y batut, afirmind ca… nu au fost decit niste zabauci impinsi in greseala de provocatori - e o adevarata porcarie. Asa a fost si in 1990 in Romania. Cum au aparut maifestarile "de vandalism" , a inceput "elita" civica si politica sa se delimiteze de miscarile de strada. Au declarat toti combatanti provocatori - si de aici la a-i numi provocatori si pe cei din decembrie '89, nu mai e cale lunga. In fond, in iunie 1990 nu se schimbase mare lucru, asa ca nu se poate explica onorabil condamnarea atitudinilor revolutionare. "Ponderatii" de serviciu au pretins insa ca vor curati Romania de paraziti prin mijloace pasnice si ca noi , care doream continuarea revolutiei sintem provocatori sau nebuni. Am fost anihilati, a ramas in joc opzozitia constructiva. Priviti acum, frati basarabeni atrasi pe drumul luptei fara lupta, ce Romanie au construit cei dispusi la dansuri pasnice cu puterea. Veti fi cumintiti la fel. Semnificativa (pentru fenomenul pe care incercsa-l relev) este tratarea incidentului cu arborarea steagurilor Romaniei si comunitatii europene. In loc sa-si asume aceasta initiativa, ca pe sanatos simbol, indiferent de motivatile particulare ale celor care l-au facut, liderii opozitiei s-au repezit (exact ca si cei din Romania) sa se desolidarizeze de gest. Ca si cum steagul Romaniei si al Europei nu ar trebui arborate macar o data, acolo unde a fost arborat. Daca securistii moldoveni au facut ceea ce credeau ca ar trebui sa faca fortele patriotice combative, inseamna ca acestea trebuie sa cada in capcana de a dezavua actiunea ? Si daca macar unul dintre tinerii care s-au batut pentru ridicarea steagului (sau rasturnarea regimului criminal de la Chisinau) a fost sincer? Ce valoare are un neam care-si trateaza eroii ca provocatori? Nici macar cazul tinerilor care au intrat in hora fara motivatii politice clare, la limita ca o galerie turbulenta de fotbal, nu este atit de simplu. Cine-si permite sa nege dreptul la furie victimelor unui regim indobitocitor si alienant? In iunie 1990 cladirile puterii au fost atacate si de fosti detinuti de drept comun care fusesera tratati infiorator de militia comunista. Nici azi nu vrea opozantura de la Bucuresti sa fie stiut acest lucru, care ar putea periclita teza, scumpa poetilor civici, ca violentele din iunie au fost comise doar de provocatori. Intr-adevar daca nu a fost numai asta ci o pagina tragica de revolutie, disidentii s-ar alege cu rusinea de a nu fi participat la ea. Asa ca ne demonstreaza pe toate caile ca nu a existat decit miting pasnic, deturnat prin provocare Mi-e frica deci ca moda denuntarii luptei barbatesti pentru libertate, care face jocul puterii de la Chisinau, are originea prin mediile "civice" de la Bucuresti, specializate in uciderea in fasa a luptei pentru rasturnarea regimurilor pe care pretind a le contesta. Si mai in spate , aplicind clasicul "qui prodest", intuim ca provocatorii la violente compromitatoare emana din aceleasi centre care difuzeaza denuntarea violentei ca mod nepermis de eliberarare de sub dictatura. Ioan Rosca, 3 iulie 2009 2. Prevenire despre razboiul pentru sens Nu-mi trece o clipa prin cap sa fac reprosuri moldovenilor din lagarul din est, dindu-le lectii de buna purtare. Ci sa-i previn, pe baza experientei acumulate in Romania, ce ii/ne paste daca mergem ca oile pe drumul compromisului. Cum sa-i mustram pe cei care, aflati intr-o pozitie extrem de dificila, sint in primul rind victimele tradarii guvernantilor de la Bucuresti? Nu trebuie sa uitam niciodata ca ocazia de dupa 1990 s-a pierdut pentru ca in Romania, oamenii rusilor nu au putut fi rasturnati (desi s-au dat niste lupte pentru asta - de aceea au fost zdrobiti cei din Piata Universitatii) . Dupa aceea, pe masura infundarii in "reforma", sansele au scazut, pe masura ce realizam ca si occidentul are cu totul alte interese decit eliberarea, refacerea si reintregirea Romaniei. Numai romanii, de pe ambele maluri ale Prutului puteau combate aceste interese, dar ei au fost dezbinati si intoxicati metodic de profesionsistii unor servicii concurente dar colaborative. Moldovenii s-au pomenit in fata unei tari - mama… condusa de agentii tarii cotropitoare. Au fost inselati de "nationalistii bruni" de la Bucuresti, aripi ale securitatii care se preface ca lupta cu agentii rusilor, dar cad oricind la pace cu ei, la masa verde a impartirii Romaniei si a evitarii pedepsei. Au cersit ajutorul unor institutii occidentale uzurpate de grupuri de interese apropiate celor care au organizat experimentul comunist. Sint intr-o situatie tragica si nu merita mustrari ipocrite. Dar asta nu inseamna ca nu sint la fel de expusi confiscarilor ca noi. Nu numai teama de provocare lucreaza coroziv impotriva intaririi rezistentei. Ci si cultul colaborarii "strategice" cu raul. Iata cum opereaza aceasta tehnica de diversiune. Opozantii sint mai intii dezbinati, izolati si intimidati. Li se insufla neincrederea ca ar avea sanse sa cistige curind un razboi cu reteaua criminala agatata de putere, ca ar putea conduce populatia spre libertate. Unii sint cumparati, altii se lehamitesc si se retrag din joc. Putinii ramasi in arena se banuiesc si contesta reciproc, alimentati continuu cu zvonuri. In acest moment, este difuzata ideea "infratirii cu dracu pina treci puntea"… Disperarea si umilinta creeaza un mediu propice justificarii colaborationismului, concesiile facute puterii fiind motivate de nevoia de a cistiga timp si popularitate, pentru intarirea rezistentei. Timpul creat prin armistitiul bine-rau e insa cistigat de rau totdeauna, spre mirarea "analistilor" de serviciu. Explicatia e simpla: opozitia, intrind in plasa "constructiva" isi pierde ultima ei arma, compromite saminta unei rezistente crescinde, aparind celor care o sustineau ca sovaitoare, dubioasa, tradatoare. "Toti sint la fel!"- este produsul tacticii ponderate, sinucigasa. Un regim criminal nu poate decit nemultumi masa, pe care nu o poate hipnotiza la nesfirsit. (Daca el ar fi cu adevarat popular, inseamna ca nici nu trebuie rasturnat). Problema centrala a rezistentei politice este deci explotarea si canalizarea nemultumirii populare. Ceea ce nu se face indemnind lumea la intelegere fata de putere - pentru stabilitate, condamnind manifestarile de rezistenta stradala si evitind arborarea unei platforme penetrante anti-sistem (precizind proiectele concrete de eliberare, nu vorbe goale despre binele public). Alegind "prudenta", in loc sa creasca, incet- incet, bulgarele combativitatii populatiei, se adinceste disperarea si alienarea generala, neincrederea in tot si in toate - care paralizeaza orice chef de implicare. De 20 de ani se tot amina " cu intelepciune" lupta cu securicomunismul in Romania, cistigind timp pentru lupta cu el …. prin colaborarea cu el. Rezultatele vorbesc de la sine. Ne lipseste constiinta clara aa faptului ca are loc un razboi pentru sens, de care depinde succesul confruntarii sociale sau politice. In timp ce noi neglijam sau dezertam de pe linia frontului credintelor si nazuinetelor comunitatii, Ei ii acorda cea mai mare atentie. Ministerul Adevarului lucreaza continuu, razboiul propagandistic e neobosit, agentii lor umplu ecranele si ziarele cu cintece de sirena. Noi nu putem cistiga razboiul pentru sens fara arme (instrumente corespunzatoare) si fara o vointa de lupta (curajul de a face sa creasca in societate un alt sens decit cel promovat de domesticitori) . Puterea si-a adjudecat arme redutabile: media, scoala, invatamintul - dar mai ales "scoala vietii": transformarea degenerativa a oamenilor siliti sa traiasca in mocirla si sa se surpe prin oboseala sau compromis. Avem si noi arme potentiale: nemultumirea populara si adevarul despre uzurparea si misiunea puterii. Dar ca sa le putem pune in valoare, e nevoie sa intetim jarul luptei pentru justitie, nu sa-l stingem ca sa nu ne friga. Exact asta incearca ei sa impiedice, in momentul in care imping opozitia oficiala sa-si "ponderereze" pozitia, sa denunte "tulburarea ordinii", sa se delimiteze de ridicarea steagului Romaniei de acolo de unde a fost dat jos prin genocid. Ioan Rosca, 4 iulie 2009 |
|
|
<<< Închidere >>> |
|