ROMÂNIA
MINISTERUL
PUBLIC
PARCHETUL
DE PE LÂNGÂ
ÎNALTA
CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA
DE URMĂRIRE PENALĂ
ŞI
CRIMINALISTICĂ
Nr. 1251/II/2/2011
20.05.2011
MARIUS
IACOB - Procuror Şef al Secţiei de urmărire
penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe
lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Examinând
plângerea formulată de petentul ROŞCA IOAN împotriva soluţiei dispuse
în dosarul nr. 175/P/2008 al Secţiei de urmărire penală şi
criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie,
CONSTAT:
La data de 18 februarie
1997, Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România a adresat Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o plângere, în cuprinsul căreia a solicitat tragerea la
răspundere penală a persoanelor responsabile de urmările evenimentelor care au avut loc în
Bucureşti în zilele de 13-15 iunie 1990. Plângerea a format obiectul
dosarului nr.315/P/1997 al Secţiei de urmărire penală şi
criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, care, prin ordonanţa
cu acelaşi număr, din 23 mai 1997, a dispus declinarea
competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei
Parchetelor Militare, din cadrul aceleiaşi unităţi de parchet,
pe rolul căreia s-a constituit dosarul nr.l60/P/1997.
Menţionăm
că la dosarul nr.l60/P/1997 au fost preluate şi reunite şi alte
cauze (înregistrate iniţial pe rolul Parchetului de pe
lângă Tribunalul Bucureşti şi al Parchetului
Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti), care au
avut ca obiect plângeri îndreptate împotriva unor autori
necunoscuţi, vizând comiterea unor infracţiuni de furt, tâlhărie, loviri
şi alte violenţe. Prin rezoluţia din 16 septembrie 1998, Secţia Parchetelor Militare a dispus
disjungerea dosarului nr.l60/P/1997 în patru cauze, înregistrate sub nr.74/P/1998, nr.75/P/1998,
nr.76/P/1998 şi nr.77/P/1998.
Dosarul
nr.77/P/1998, având ca obiect cercetările privind moartea suspectă a
60 de persoane, care ar fi fost îngropate la cimitirul Străuleşti II, a fost
conexat, la 8 ianuarie 2001, la dosarul nr.75/P/1998, care a avut ca
obiect, atât cercetarea împrejurărilor în care au fost
întocmite fictiv pontajele de prezenţă în perioada 14-19 iunie 1990
pentru minerii care s-au deplasat la Bucureşti în intervalul amintit, cât
şi investigarea împrejurărilor în care s-au
desfăşurat evenimentele din 13-15 iunie 1990 în Bucureşti
şi a rolului pe care l-au avut reprezentanţii autorităţilor
statului referitor la aceste evenimente, ce au dus la vătămarea
corporală şi decesul unor persoane.
La
data de 19 decembrie 2007, invocând decizia Curţii Constituţionale nr.610/2007,
Secţia Parchetelor Militare a dispus disjungerea cauzei nr.75/P/2008, iar
în ce priveşte dosarul nou format, nr.222/P/2007, s-a dispus declinarea
competenţei de efectuare a cercetărilor în favoarea
Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, cu privire
la faptele învinuiţilor care nu aveau calitatea de militari, urmând ca
Secţia Parchetelor Militare să continue cercetările
faţă de învinuiţii care aveau această calitate.
Ulterior,
la 27 februarie 2008, rezoluţia de disjungere a dosarului nr. 75/P/1998 a
fost infirmată, astfel că acest dosar, în integralitatea lui, a fost
trimis Secţiei de urmărire penală şi
criminalistică, deoarece în speţă subzistau cazurile de
indivizibilitate prevăzute de art. 35 alin. 2 din Codul penal.
Cauza
a fost înregistrată la Secţia de urmărire penală şi
criminalistică sub nr.l75/P/2008.
Prin
ordonanţa cu acelaşi număr din 26 mai 2008 s-a dispus declinarea
competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Direcţiei de
Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
şi Terorism, fiind invocate criteriile de competenţă materială,
deoarece în speţă erau investigate şi infracţiuni contra
siguranţei statului.
Direcţia
de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi
Terorism a soluţionat cauza la 10 martie 2009, când, prin
ordonanţa nr.266/D/P/2008 a dispus scoaterea de sub urmărire
penală faţă de DUMITRESCU EMIL, CHIŢAC MIHAI, MATEŞOI
ADRIAN, DIAMANDESCU CORNELIU, COSTEA PETRU DAN, ATOMULESEI
VASILE, SULTĂNEL GHEORGHE, NĂDEJDE ALEXANDRU, IRIMESCU
CONSTANTIN, COSTINAŞ BENONI GHEORGHE, CĂMĂRĂŞESCU NICOLAE,
MIHĂILĂ GHEORGHE, BONDOC TITU, TEMELESCU VIOREL, CIOCAN NICOLAE,
STANCA NICOLAE, MICLĂUŞ NICOLAE, DOROFTEI PETRU, MATEIŞ CORNEL,
SIMION IORDACHE, DIHORO VALENTIN, BORISLAVSCHI DIMITRIE, LOIŞ
DORIN, DRELLA MATEI, KLEIBEL WILHEM, BRAIŢ PETRU, BACS ŞTEFAN, BURLEC
PLĂIEŞ CORNEL şi NAPĂR ION, pentru comiterea
infracţiunii prev. de art.162 alin.2 din Codul penal.
Prin
aceeaşi ordonanţă s-a dispus şi scoaterea de sub
urmărire penală faţă de ION ILIESCU
pentru comiterea infracţiunilor prev. de art.162, art.163 şi art.1681
din Codul penal, încetarea urmăririi penale
faţă de AVRAMESCU OVIDIU, MUNTEANU OCTAVIAN şi BÎTLAN DUMITRU
pentru comiterea infracţiunii prev. de art.162 alin.2 din Codul penal şi neînceperea urmăririi
penale faţă de ANGHEL NECULAI, STOICA EMIL şi alţi
făptuitori, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.162
alin.2 din Codul penal.
De
asemenea, prin ordonanţa nr. 266/D/P/2008, din 10 martie 2009, s-a dispus disjungerea
cauzei şi declinarea competenţei de efectuare a cercetărilor în
favoarea Secţiei de urmărire penală şi
criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, privind comiterea infracţiunilor prev. de art.357,
art.358, art.359, art.360 din Codul penal şi a altor infracţiuni
pentru care Secţia Parchetelor Militare a dispus
începerea urmăririi penale la 9 iunie 2005,12 iunie 2006 şi 28 mai
2007.
Cauza
disjunsă a fost reînregistrată în evidenţele Secţiei de
urmărire penală şi criminalistică sub
nr.l75/P/2008.
Dosarul
a fost soluţionat la data de 17 iunie 2009, când, prin rezoluţia nr.
175 /P / 2008, s-au dispus următoarele soluţii: scoaterea de sub
urmărire penală faţă de ION ILIESCU
pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 356, art. 357 lit. a, b
şi c, art. 358 alin.2 lit.d din Codul penal (deoarece nu sunt întrunite elementele
constitutive ale acestor infracţiuni) şi art. 26 rap. la
art. 2671 din Codul penal (întrucât această infracţiune
nu era prevăzută de legea penală la momentul
săvârşirii ei), VIRGIL MĂGUREANU, pentru comiterea
infracţiunilor prev. de art. 357 alin.l lit.a, art. 362 alin.l
din Codul penal (întrucât faptele nu există), art. 357 alin.l lit.b, art.
358 alin.l, alin.2 lit.d şi alin.3, art. 359, art. 360 din Codul
penal (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor
infracţiuni), MIHAI CHIŢAC, pentru comiterea infracţiunilor
prev. de art. 358 alin.2 lit.d şi alin 4 şi art. 360 din Codul penal
(nefiind întrunite elementele constitutive ale acestor
infracţiuni), VICTOR ATANASIE STĂNCULESCU, pentru
săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 358 alin.2 lit. d
şi alin. 4 şi art. 360 din Codul penal (deoarece nu sunt
întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni),
VASILE DOBRINOIU, CORNELIU DIAMANDESCU, PETRE PETER
şi EMIL DUMITRESCU, pentru săvârşirea infracţiunilor prev.
de art.358 alin.2 lit.d şi alin.4 şi art. 360 din Codul
penal (întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive
ale infracţiunilor).
De
asemenea, prin rezoluţia nr.l75/P/2008, din 17 iunie 2009, s-a dispus
şi încetarea urmăririi penale faţă de BÂTLAN
DUMITRU, pentru comiterea infracţiunilor prev. de art.
358 alin.2 lit. d şi alin.4, art. 360, art. 218 şi art. 175 din Codul
penal (întrucât a intervenit decesul învinuitului), ION
ILIESCU, pentru comiterea infracţiunilor prev. de art.
217 alin.4, art. 264, art. 26 rap. la art. 267 din Codul penal (deoarece a
intervenit prescripţia răspunderii penale), MIHAI CHIŢAC, VICTOR
ATANASIE STĂNCULESCU, VASILE DOBRINOIU, CORNELIU DIAMANDESCU, PETRE
PETER şi EMIL DUMITRESCU, pentru comiterea infracţiunilor prev. de
art. 218 şi art. 175 din Codul penal (deoarece s-a împlinit
termenul de prescripţie a răspunderii penale), precum şi neînceperea
urmăririi penale faţă de EMIL DUMITRESCU, pentru comiterea
infracţiunii prev. de art. 182 din Codul penal (întrucât a intervenit
prescripţia răspunderii penale). În acelaşi timp,
procurorii au dispus în cauză şi neînceperea urmăririi penale
pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 174, art. 175, art. 180, art.
181, art. 182, art. 192, art. 193, art. 194, art. 197, art. 208 - art. 209,
art. 211, art. 215, art. 217, art.218, art. 240, art. 242, art.246, art.247,
art. 248, art. 250, art. 260, art.261, art.264, art. 266, art. 267, art. 268,
art. 272, art. 274, art. 275, art. 279, art. 288, art. 289, art.
290, art. 291, art. 321, art.322, art.323 şi art. 324 din Codul penal,
deoarece s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii
penale, pentru comiterea infracţiunii prev. de
art. 2671 din Codul penal, deoarece fapta nu era încriminată la
momentul săvârşirii ei, a infracţiunilor prev. de
art. 357 alin.l lit. a din Codul penal (întrucât fapta nu
există) şi de art. 357 alin.l lit. b, c, d, e, alin.2 şi alin.3,
art. 358, art. 359 şi art. 360 din Codul penal, deoarece nu sunt
întrunite elementele constitutive ale acestora, fiind dispusă
neînceperea urmăririi penale şi pentru celelalte infracţiuni
sesizate prin plângerile şi memoriile depuse la dosar, deoarece a
intervenit prescripţia răspunderii penale.
În
cuprinsul rezoluţiei nr. 175/P/2008, din 17 iunie 2009, cu privire la
situaţia de fapt a cauzei, s-au reţinut următoarele:
în perioada 22 aprilie - 13 iunie 1990, Piaţa Universităţii din
Bucureşti a fost ocupată de către persoane care protestau
împotriva autorităţilor statului de la acea vreme şi care
îşi exprimau opţiunile şi revendicările politice;
după alegerile electorale din data de 20 mai 1990, majoritatea
organizaţiilor civice şi studenţeşti, care
participaseră anterior la proteste, s-au retras din Piaţa
Universităţii, astfel că în această zonă au mai
rămas să demonstreze circa 260 de persoane,
care aveau corturi amplasate în faţa Teatrului Naţional şi care
blocau
circulaţia în Piaţă; în zilele de 11 şi 12 iunie 1990,
preşedintele României, membri ai Guvernului şi ai
Parlamentului au hotărât să fie întreprinse măsuri pentru
evacuarea persoanelor care blocaseră zona Pieţei
Universităţii, cu scopul redării acesteia liberei circulaţii,
întrucât acţiunea de protest, prin apariţia unor vânzători
ambulanţi, cerşetori etc. a avut ca rezultat perturbarea
activităţii instituţiilor din zonă şi a vieţii
normale a celor care locuiau acolo; s-a arătat că în ziua
de 11 iunie, ora 1600, a avut loc o şedinţă condusă
de preşedintele ION ILIESCU şi premierul PETRE ROMAN, la care au mai
participat vicepremierul GELU VOICAN VOICULESCU, ministrul de interne MIHAI CHIŢAC,
şeful Inspectoratului General al Poliţiei CORNELIU DIAMANDESCU, ministrul
apărării naţionale VICTOR ATANASIE STĂNCULESCU, şeful
Marelui Stat Major al Armatei VASILE IONEL, şeful Serviciului Român de
Informaţii VIRGIL MAGUREANU, primarul
general al capitalei DAN PREDESCU, procurorul general al României GHEORGHE ROBU, prim vicepreşedintele
Frontului Salvării Naţionale NICOLAE
S. DUMITRU ş.a., discuţiile având ca obiect întocmirea unui plan de
acţiune în vederea
eliberării Pieţei Universităţii; în ziua de 12 iunie 1990,
MIHAI CHIŢAC a prezentat premierului PETRE ROMAN un plan de acţiune,
pe care acesta din urmă 1-a aprobat, iar în seara aceleiaşi zile,
postul naţional de televiziune a difuzat un comunicat din partea Procuraturii Generale, prin care se
cerea Guvernului să ia măsuri pentru redarea în circulaţie a Pieţei Universităţii; în
dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, ora 420, au fost demarate de către forţele de
ordine, 300 de militari şi 100 subofiţeri de poliţie, acţiunile de deblocare a Pieţei
Universităţii, fiind ridicate baricadele şi materialele amplasate pe stradă şi fiind efectuate
acţiuni de deratizare; astfel au fost reţinute, la ora 700, 263 de persoane, care au fost
conduse la arestul Brigăzii de Poliţie Transporturi Bucureşti şi la sediul UM 0575
Măgurele, aceste persoane fiind eliberate, cu acordul procurorului general, în aceeaşi zi, în
jurul orelor 1730 -1830; după ce Piaţa
Universităţii a fost
eliberată, în jurul orei 1100 în această zonă au
apărut grupuri de persoane turbulente care au aruncat cu obiecte
contondente în barajele formate din militari şi au incendiat o
autodubă a poliţiei; în acelaşi timp, în Piaţă
şi-au făcut apariţia şi câteva sute de
muncitori de la întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, care
îşi manifestau sprijinul pentru puterea politică
rezultată în urma alegerilor din 20 mai 1990, în timp ce pe
străzile din apropierea Pieţei Universităţii s-au format
grupuri masive de civili, care au acţionat cu deosebită
agresivitate, forţând cordoanele formate din poliţişti şi
militari, aruncând în aceştia cu obiecte contondente şi
incendiind mai multe autovehicule din barajele de blocare a
manifestanţilor, dar şi unele autovehicule aflate în faţa
Muzeului de Istorie şi în Piaţa Universităţii, pompierii
fiind împiedicaţi de către protestatari să stingă
incendiile; în jurul orei 1700, echipele formate din
poliţişti şi militari s-au retras din
Piaţa Universităţii, fiind copleşiţi numeric de
către manifestanţii violenţi; în continuare,
aceştia din urmă s-au deplasat spre sediile Televiziunii Române,
Poliţiei Capitalei, Serviciului Român de Informaţii şi
Ministerului de Interne; astfel, prin acţiunile lor violente,
manifestanţii au devastat şi incendiat, în clădirea
Poliţiei Capitalei, mai multe birouri, centrala telefonică
şi dispeceratul, au sustras 112 arme, 340 de
cartuşe, uniforme, documente de uz intern şi au eliberat din arest 84
de deţinuţi de drept comun; în acelaşi timp,
alţi manifestanţi au atacat sediul Serviciului Român de Informaţii,
au incendiat parterul clădirii şi tunelul de transmisiuni şi au
sustras documente; începând cu ora 1830,
manifestanţii au exercitat acţiuni de violenţă şi
asupra Ministerului de Interne, incendiind biroul de
informaţii şi studioul cinematografic de la parterul
clădirii; pentru a-i împiedica pe agresori să pătrundă în
interiorul ministerului, cu aprobarea ministrului de interne,
forţele de ordin e au executat foc cu armamentul din dotare
în plafoanele holurilor de la intrarea în clădire, fiind
împuşcaţi mortal, datorită unor proiectile care au ricoşat,
MOCANU VELICU şi LEPĂDATU MITRIŢĂ, o altă victimă, SPÎNU ION, suferind, în
acelaşi mod, o plagă împuşcată în zona cotului; în jurul orei 2400, cadre ale
Ministerului de Interne şi ale Ministerului Apărării
Naţionale au depresurat sediul
celui dintâi minister; în continuare, manifestanţii s-au retras spre magazinele Delta Dunării şi Romarta, zonă
în care au aruncat cu sticle incendiare asupra tancurilor aparţinând Ministerului Apărării
Naţionale şi asupra unui detaşament
de paraşutişti din cadrul UM 01847 Buzău; în aceste
condiţii militarii au executat
foc în plan vertical, fiind împuşcate, prin ricoşeu mai multe
persoane: PÎRVULESCU DAN GABRIEL,
PRODANZUC GABRIEL MIRCEA, IANCU CĂTĂLIN, HERLO IOAN, DRUMEA DRAGOŞ şi DUNCĂ
GHEORGHIŢĂ, ultimii doi decedând; acţiunea de depresurare a grupurilor de turbulenţi din zona
centrală a capitalei s-a încheiat
în dimineaţa zilei de 14 iunie 1990, în jurul orei 530; tot
în după amiaza zilei de 13 iunie
1990, grupuri de manifestanţi au pătruns în blocul turn al
Televiziunii Române, militarii
şi poliţiştii care apărau acest obiectiv fiind loviţi
cu obiecte contondente şi sticle incendiare;
agresorii au fost evacuaţi complet din clădirea Televiziunii în jurul
orei l00; din cuprinsul raportului nr. 2448/1990 al Ministerului de
Interne, a reieşit că incidentele din ziua de 13 iunie 1990 şi
din noaptea de 13/14 iunie 1990 s-au soldat cu rănirea a 79 de persoane din rândul forţelor de ordine; s-a
mai reţinut în cuprinsul rezoluţiei nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 că în dimineaţa zilei de 14
iunie 1990 au sosit în Bucureşti
grupuri de mineri din zonele carbonifere din Valea Jiului, Comăneşti,
Motru etc, dar şi muncitorii din
Braşov şi din alte judeţe, aceştia fiind organizaţi
şi conduşi de liderii lor
sindicali; în jurul orei 630, preşedintele României de la acea dată,
ION ILIESCU, a ţinut un discurs în
Piaţa Victoriei, împrejurare în care i-a îndemnat pe muncitori să
conlucreze cu forţele de ordine pentru restabilirea stării de
normalitate în Piaţa Universităţii şi în celelalte zone ale
capitalei; au fost constituite echipe mixte, formate din poliţişti şi muncitori, care au procedat la
identificarea celor care manifestaseră
anterior cu violenţă, ocazie cu care au avut loc acţiuni,
soldate cu brutalizarea nu numai a
manifestanţilor din ziua precedentă, ci şi a altor locuitori ai capitalei, care nu aveau legătură cu
acţiunile de protest; în acest context, au fost ridicate 1021 de persoane, dintre care, în urma
cercetărilor efectuate la acea dată de către procurori, au fost arestate preventiv 182 de
persoane, 88 au fost sancţionate contravenţional,
36 de minori au fost internaţi în centrul de primire, alte 706 persoane fiind puse în libertate după verificări;
procurorii au mai arătat că, acţiunile minerilor din zilele de 14 şi 15 iunie 1990, s-au
desfăşurat în cooperare cu forţele de ordine ale statului, grupurile de mineri fiind coordonate de
persoane civile care acţionau în numele
şi cu acordul conducerii de stat, aceste acţiuni având drept
consecinţă nu numai vătămarea
persoanelor reţinute în vederea efectuării de verificări, dar
şi distrugerea unor bunuri aflate
la sediile Universităţii Bucureşti, Institutului de
Arhitectură, la sediile unor
formaţiuni politice şi asociaţii civile, ori la locuinţele
unor membri ai partidelor politice; în
cuprinsul rezoluţiei nr. 175/P/2008, din 17 iunie 2009, a fost invocat comunicatul Ministerului
Sănătăţii din 15 iunie 1990, din conţinutul
căruia a rezultat că, în
urma evenimentelor din 13 - 15 iunie 1990, s-au înregistrat 467 de
prezentări de cazuri, 112 internări şi 5 decese, dintre care
unul nu a avut legătură cu evenimentele
respective; cu privire la persoanele reţinute de către forţele
de ordine, pentru verificări,
s-a arătat că în ziua de 14
iunie 1990, din ordinul ministrului de interne, VASILE DOBRINOIU, comandantul Şcolii
de ofiţeri de la Băneasa, a asigurat cazarea unui număr de 425 de persoane dintre cele aduse de
către mineri şi lucrătorii de poliţie; din declaraţiile acestor persoane a reieşit
că, pe perioada celor trei zile cât au fost reţinute în incinta Şcolii de ofiţeri, li s-a
acordat asistenţă medicală, fiind exercitate asupra lor violenţe de intensitate
redusă; ulterior perioadei de reţinere, manifestanţii au fost
eliberaţi, iar o parte au fost transferaţi la secţiile de
poliţie, deoarece se constatase că
săvârşiseră infracţiuni de distrugere şi tulburare a
liniştii publice; procurorii au precizat
şi că alţi 574 de manifestanţi au fost reţinuţi
şi conduşi la sediul UM 0575 Bucureşti
- Măgurele, în intervalul 14 -15 iunie 1990, asupra acestora fiind
exercitate violenţe excesive de
către poliţişti şi mineri, din declaraţiile unor
martori reieşind că manifestanţii
au fost cazaţi în condiţii improprii, că nu li s-au acordat
îngrijiri medicale, decât cu
întârziere şi empiric, şi că au fost deposedaţi de bunuri,
prin violenţă; persoanele
reţinute la sediul UM 0575 au fost eliberate începând cu data de 17 iunie
1990, pe măsură ce erau audiate de către organele de
urmărire penală, o parte fiind transferate la sediile secţiilor de poliţie din Bucureşti;
în motivarea rezoluţiei nr.
175/P/2008 din 17 iunie 2009, procurorii au arătat că
manifestanţii reţinuţi în condiţiile mai sus arătate, au fost brutalizaţi cu ocazia
depistării acestora, fie pe stradă, fie în sediile instituţiilor în care pătrunseseră, fiind
astfel ţinuţi sub pază, fie în subsolul Televiziunii Române, al Guvernului sau al
Ministerului de Interne, acţiunile minerilor neavând nici o justificare legală sau
morală; în legătură cu autorii infracţiunilor de violenţă, procurorii au reţinut
că, în cursul celor 19 ani în care au fost efectuate cercetări de către parchetele civile sau
militare, nu s-a putut stabili identitatea agresorilor pentru fiecare caz în parte, după cum, din actele de la
dosar nu s-a probat că, în
timpul prezenţei în Bucureşti a minerilor, ca o consecinţă
a acţiunilor acestora, ar fi
rezultat persoane decedate.
În ceea ce priveşte infracţiunile
care au făcut obiectul cercetărilor în cauză, procurorii
au constatat următoarele aspecte:
1.
Infracţiunea prev. de art. 356 din Codul penal - propaganda pentru
război- s-a reţinut că nu sunt întrunite elementele
constitutive ale acestei infracţiuni în sarcina învinuitului
ION ILIESCU, deoarece nu subzistă latura subiectivă a acestei
infracţiuni, întrucât învinuitul, prin cele patru discursuri pe
care le-a ţinut în zilele de 13, 14 şi 15 iunie 1990,
nu a urmărit declanşarea unor conflicte de orice natură, ci a
cerut minerilor să elimine
excesele şi actele
sângeroase şi să conlucreze cu forţele de ordine în acţiunile
ce vizau paza Pieţei Universităţii şi redarea acesteia
circulaţiei, urmărindu-se, practic, reinstaurarea
normalităţii.
2. Infracţiunea
prev. de art. 357 alin.l lit.a şi b din Codul penal - genocidul prin uciderea
membrilor colectivităţii sau grupului, vătămarea
integrităţii fizice sau mintale a membrilor
colectivităţii sau grupului şi supunerea
colectivităţii ori grupului la condiţii de
existenţă sau tratament de natură să ducă la
distrugerea fizică - s-a precizat că din punctul de vedere
al laturii obiective şi subiective nu sunt întrunite elementele
constitutive ale acestei infracţiuni, deoarece manifestanţii din zilele de 13 - 14 iunie 1990
nu pot fi caracterizaţi ca făcând parte dintr-o colectivitate de sine stătătoare
din punct de vedere
geografic, istoric şi social sau dintr-un grup naţional,
rasial sau religios, iar situaţia premisă a
infracţiunii de genocid nu există; în condiţiile în care, împrejurările
în care s-a produs decesul victimelor LEPĂDATU MITRIŢĂ, MOCANU VELICU VALENTIN,
DUNCA GHEORGHIŢĂ şi
DRUMEA DRAGOŞ au
fost investigate, în ceea ce îl priveşte pe ION ILIESCU,
în dosarul nr. 1122/P/2007 al Secţiei de
urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe
lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
în speţă, cercetările au vizat decesul unor persoane,
aproximativ 100, în timpul evenimentelor din 13 - 14 iunie 1990,
care ar fi fost îngropate în cimitirul Străuleşti II din
Bucureşti; pentru verificarea acestui aspect, organele de urmărire
penală au efectuat exhumări, prin sondaj, fiind întocmite
şi expertize medico - legale care au concluzionat
că decesul s-a datorat unor afecţiuni precum infarctul miocardic
şi hipertensiunea arterială, nefiind constatate leziuni
traumatice; martorii audiaţi în cauză au infirmat
înhumarea, ulterior datei de 15 iunie 1990, a unui număr mare de cadavre cu
identităţi necunoscute, toate înhumările realizându-se în baza
unor acte medicale înscrise în registrele unităţilor
medicale emitente şi ale cimitirului; în cazul persoanelor reţinute
pentru cercetări la Şcoala de Ofiţeri de la Băneasa şi
la UM 0575, s-a arătat că precaritatea condiţiilor în
care au fost cazate nu a avut la bază intenţia de a le supune unor
suferinţe, ci lipsa de organizare a autorităţilor, care au fost
luate prin surprindere de evoluţia evenimentelor; de asemenea, s-a
precizat că, din probele administrate, nu s-a putut
stabili cert că învinuitul ION ILIESCU a prevăzut şi
urmărit, prin acţiunile minerilor, distrugerea unei
colectivităţi; referitor la învinuitul VIRGIL MĂGUREANU, s-a
consemnat că în cauză nu se poate reţine vreo formă de
participare la săvârşirea de către mineri a unor
acţiuni violente care să se circumscrie infracţiunii de genocid.
3. Infracţiunea prev. de art. 358 alin.l, alin.2 lit. d şi alin.3
din Codul penal - tratamente neomenoase prin
dislocarea sau lipsirea de libertate
fără temei legal, torturarea, mutilarea
sau exterminarea răniţilor ori
bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii ori al organizaţiilor asimilate acesteia, a naufragiaţilor, a prizonierilor de
război şi a oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului - s-a precizat că pentru
existenţa acestei infracţiuni lipseşte situaţia premisă prevăzută de lege
(război, rupere de relaţii între state, incursiunile unei bande pe teritoriul ţării) şi că din
probele administrate nu a rezultat vreo formă de participaţie a învinuitului ION ILIESCU la
comiterea infracţiunii de tratamente neomenoase, determinat de faptul
că în ziua de 13 iunie 1990 a aprobat intervenţia forţelor de ordin e în capitală; cât îl
priveşte pe învinuitul VIRGIL MĂGUREANU, s-a arătat că nici în sarcina acestuia nu se
poate reţine comiterea infracţiunii de tratamente neomenoase, nerezultând vreo participare a
acestuia la agresiunile minerilor din zilele de 14 şi 15 iunie 1990.
4.
Infracţiunile prevăzute de
art. 359 alin.3 şi de art. 360 din
Codul penal - distrugerea în întregime sau în parte, ori însuşirea
sub orice formă, nejustificată de vreo necesitate
militară şi săvârşită în proporţii mari a unor
bunuri, respectiv distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor
valori culturale (monumente sau construcţii care au o valoare
artistică, istorică sau arheologică, muzee, mari biblioteci,
arhive de valoare istorică sau ştiinţifică, opere
de artă, manuscrise, cărţi de valoare, colecţii
ştiinţifice sau colecţii importante de
cărţi, de arhive, ori de reproduceri ale bunurilor menţionate) -referitor
la aceste fapte s-a arătat că nu există situaţia
premisă prevăzută de lege, şi anume timpul
de război.
5.
Infracţiunea prev. de art. 26
rap. la art. 2671 din Codul penal - complicitatea la infracţiunea
de tortură - procurorii au reţinut că la data comiterii
faptelor, acestea nu erau încriminate ca infracţiune, prevederile
art. 2671 fiind introduse în Codul penal prin Legea nr.
20/10 octombrie 1990.
6. Infracţiunile prev. de art. 180, art. 181,
art. 182, art. 250, art.267 , art. 189, art. 217, art.218 , art.174 ,
art.175 , art.192, art. 193, art. 194, art. 197, art. 208, art. 288, art.289 , art. 290, art. 291, art. 211 şi art.
215 din Codul penal - infracţiuni săvârşite în timpul
evenimentelor din zilele de 13 -15 iunie 1990 - pentru aceste fapte s-a
împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, procurorii
arătând că, pe baza cercetărilor efectuate, nu s-a putut stabili identitatea autorilor infracţiunilor.
La data de 25.08.2009, prin rezoluţia
nr.7335/3341/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă
înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire
penală şi criminalistică s-a dispus
admiterea plângerii formulată de numitul DOBRINOIU VASILE, infirmarea
parţială a soluţiei dispusă faţă de acesta în
dosarul nr.l75/P/2008 şi scoaterea de sub urmărire penală pentru
săvârşirea infracţiunilor prev. de art.358 alin.2 lit.d şi
alin.4, art.360,
art.218 şi art.175 din Codul penal.
Pentru a se dispune astfel, a fost reţinută
inexistenţa faptelor, deoarece, pe de o parte, nu
sunt realizate cumulativ elementele prevăzute de lege pentru
existenţa infracţiunilor prev. de art.358 alin.2 lit.d,
alin.4 şi art.360 din Codul penal, referitor la situaţia
premisă (timpul de război), subiectul activ şi pasiv, elementul
material şi urmarea produsă, iar, pe de altă parte,
activitatea desfăşurată de învinuitul VASILE DOBRINOIU,
aceea de a asigura cazarea la sediul Şcolii de Ofiţeri de la
Băneasa a unor persoane reţinute de forţele de ordin e
în vederea cercetării şi stabilirii participaţiei acestora
la acţiunile de violenţă împotriva unor instituţii ale
statului, nu se circumscrie elementelor constitutive ale
infracţiunilor indicate.
Aceleaşi argumente subzistă şi în raport
de infracţiunile prevăzute de art.218 şi art.175 din
Codul penal, neputând fi reţinută în sarcina învinuitului DOBRINOIU
VASILE săvârşirea vreunei acţiuni sau vreo omisiune care să
fi avut ca rezultat distrugerea unor bunuri sau decesul unor persoane,
în contextul evenimentelor şi tulburărilor sociale, al actelor
de violenţă din intervalul 13-14 iunie 1990.
Prin rezoluţia nr.7301/3419/II/2/2009, din 03.09.2009,
a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Secţia de urmărire penală şi
criminalistică au fost respinse, ca neîntemeiate,
plângerile formulate de Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991
din România, ENE VIOREL, CHIREA I. CONSTANTIN, NEGRU VASILE şi Asociaţia
21 Decembrie 1989 împotriva soluţiei adoptate, la 17.06.2009, în dosarul nr.l75/P/2008.
Examinând din oficiu soluţia, prin aceiaşi
rezoluţie, s-a dispus:
1. Infirmarea parţială a rezoluţiei
nr.l75/P/2008, din 17.06.2009, în ceea ce priveşte
soluţiile de scoatere de sub urmărire penală pentru comiterea
unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, adoptate
faţă de ION ILIESCU, VIRGIL MĂGUREANU, MIHAI
CHIŢAC, VICTOR ATANASIE STĂNCULESCU, CORNELIU DIAMANDESCU,
PETRE PETER şi EMIL DUMITRESCU (deoarece temeiul juridic al acestor
soluţii, art. 10 lit. d din Codul de procedură penală, este
nelegal), precum şi de încetare a urmăririi penale
pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, adoptate faţă de MIHAI
CHIŢAC, VICTOR ATANASIE STĂNCULESCU, CORNELIU DIAMANDESCU, PETRE PETER şi EMIL DUMITRESCU (întrucât temeiul
juridic al acestor soluţii, art.
10 lit. g din Cod procedură penală, este nelegal), în cauză
fiind aplicabile cu privire la
infracţiunile susmenţionate prevederile art. 10 lit.a din Codul de procedură penală.
2. Scoaterea
de sub urmărire penală, întrucât faptele nu există,
faţă de:
- ION ILIESCU, pentru comiterea
infracţiunilor prev. de art. 356, art. 357 alin.l lit.b şi
art. 358 alin.2 lit. d din Codul penal;
- VIRGIL
MĂGUREANU, pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 357 alin.l lit.b, art. 358 alin.l şi 2 lit. d şi
alin.3, art. 359 şi art. 360 din Codul penal;
- MIHAI CHIŢAC, VICTOR
ATANASIE STĂNCULESCU, CORNELIU DIAMANDESCU, PETRE PETER
şi EMIL DUMITRESCU, pentru comiterea infracţiunilor prev. de art. 358 alin.2 lit. d
şi alin.4, art. 360 şi art. 175 din Codul penal.
3.
Menţinerea celorlalte soluţii adoptate în dispozitivul
rezoluţiei nr.l75/P/2008 din 17.06.2009.
In
acest sens, s-a avut în vedere faptul că împrejurările în care au
decedat MOCANU VELICU VALENTIN, LEPĂDATU MITRIŢĂ,
DRUMEA DRAGOŞ şi DUNCA GHEORGHIŢĂ, în
timpul evenimentelor din după amiaza zilei de 13 iunie 1990
şi din noaptea de 13/14 iunie 1990, sunt investigate în dosarul nr.
676/P/2009 al Secţiei de urmărire penală şi
criminalistică a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, cauză care nu a fost soluţionată
până în prezent.
In
ceea ce priveşte decesul altor persoane în timpul acţiunilor violente
din zilele de 13 -15 iunie 1990, cercetările efectuate în timp, în dosarul
nr. 175/P/2008, au stabilit că alte victime decedate în acele
împrejurări nu există.
Faptele
care au format obiectul cercetărilor în speţă au vizat
exercitarea de violenţe fizice, reţinerea şi
cercetarea abuzivă a unor persoane, distrugerea de bunuri, falsificarea
unor înscrisuri, fapte care au fost încadrate juridic, atât în prevederile
dispoziţiilor din Codul penal care reglementează infracţiunile
contra păcii şi omenirii (art. 356 - art. 360), cât şi în
prevederile dispoziţiilor din acelaşi cod care reglementează infracţiunile
contra persoanei (art.175, art.180 - art.182), contra libertăţii
persoanei (art.189),
contra patrimoniului (art. 208, art. 211, art.217, art.218), precum şi
infracţiunile care aduc atingere unor
activităţi de interes public sau altor activităţi
reglementate de lege (art. 250,
art.267).
Una
şi aceeaşi faptă care constituie elementul material al unei
infracţiuni nu poate constitui, în acelaşi timp, elementul material
şi al altei infracţiuni, organele judiciare
având obligaţia de a stabili o corectă calificare juridică a
faptelor cercetate, pentru a se evita confuzia şi dubla încadrare
juridică a aceloraşi fapte.
Astfel,
acţiunile îndreptate împotriva persoanei sau împotriva unor bunuri nu pot
constitui, în acelaşi timp, atât infracţiuni contra păcii
şi omenirii (al căror obiect material constă fie în corpul
persoanei, ca în cazul genocidului sau al tratamentelor neomenoase, fie în
bunul asupra căruia se exercită acţiunea incriminată, ca
şi în cazul distrugerii unor obiective şi însuşirea
unor bunuri, distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori
culturale), cât şi infracţiuni de omor, lovire şi alte
violenţe, vătămare corporală, distrugere.
Ţinând
seama de persoanele învinuiţilor şi făptuitorilor cercetaţi
în cauză, de funcţiile deţinute de către
aceştia şi activităţile pe care le-au desfăşurat
în intervalul 13 -15 iunie 1990, dar ţinând seama şi de
condiţiile sociale şi istorice în care au avut loc
manifestaţiile, protestele şi actele de violenţă
săvârşite în capitală, în ceea ce priveşte infracţiunile
contra păcii şi omenirii, sunt incidente dispoziţiile art.10
lit. a din Codul de procedură penală, întrucât aceste
infracţiuni nu există în materialitatea lor, deoarece faptele
investigate nu se circumscriu obiectului juridic, obiectului material,
subiecţilor, locului şi timpului săvârşirii,
elementului material, situaţiei premisă, elementului subiectiv
şi urmării imediate produse. Astfel:
- nu poate fi reţinută existenţa
infracţiunii de propagandă
pentru război, deoarece în
speţă nu au fost săvârşite activităţi prin care
în mod public să fi fost propovăduit
războiul, să se fi făcut apologia acestuia, ori să fi fost
răspândite teorii sau concluzii care să justifice războiul sau
agresiunea, după cum nu au fost răspândite ştiri tendenţioase sau inventate de natură
să servească dezlănţuirii unui război. Potrivit art.
153 din Codul penal, noţiunea de „timp de război" este definită
ca reprezentând intervalul de timp de
la data declanşării mobilizării sau de la începerea
operaţiilor de război până la data trecerii armatei la starea de
pace. Prin prisma acestui text de lege, nu se poate susţine că, în intervalul 13 - 15 iunie 1990,
România s-a aflat în timp de război;
- cât priveşte infracţiunea de genocid, aceasta nu poate exista
fără preexistenta unei
colectivităţi umane sau unei grupări naţionale, etnice,
rasiale ori religioase cu privire la
care sunt comise acţiuni care vizează uciderea membrilor
colectivităţii sau grupurilor,
vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a
membrilor acestora, ori supunerea lor
la condiţii de existenţă sau tratament de natură să
ducă la distrugerea lor fizică.
Persoanele care au participat la evenimentele din perioada 13 -15 iunie 1990,
fie manifestanţi, fie
reprezentanţi ai forţelor de ordin e, care au fost deopotrivă
victime ale agresiunilor, nu se
circumscriu noţiunilor de colectivitate umană, ori grupare
naţională, etnică, rasială ori religioasă,
neputându-se discuta despre exercitarea de violenţe asupra unor astfel de grupări, ci asupra unor
persoane luate în individualitatea lor;
- în
legătură cu infracţiunea de tratamente neomenoase, subiect pasiv
al acesteia îl reprezintă răniţii, bolnavii, membrii
personalului civil sanitar sau al Crucii Roşii, ori al
organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţii, prizonierii de
război şi orice alte persoane căzute sub puterea
adversarului. Astfel, două
categorii de persoane pot fi subiect pasiv al infracţiunii de
tratamente neomenoase, fie persoanele civile care datorită oricărei
împrejurări au căzut
sub puterea adversarului
(prin ocuparea teritoriului,
o incursiune pe acel teritoriu, un naufragiu, o deturnare de avion etc), fie persoanele
care aparţinând forţelor armate au căzut în puterea inamicului.
Cu privire la situaţia premisă a infracţiunii de
tratamente neomenoase, această faptă nu poate fi săvârşită
fără existenţa în prealabil a unei situaţii de conflict în
sfera căreia persoanele se află unele faţă
de altele ca adversari,
situaţia de conflict putând fi
reprezentată de război, ruperea de relaţii între state,
incursiunea de bande pe teritoriul ţării. Referitor la evenimentele
din 13 - 15 iunie 1990, nu s-ar putea
susţine că participanţii la acestea aveau calitatea de adversari
în sensul legii penale şi că România se afla în situaţie de război;
- referitor la
infracţiunile de distrugere a unor obiective şi însuşire a unor bunuri, respectiv distrugere, jefuire sau
însuşire a unor valori culturale, legiuitorul a incriminat distrugerea unor
clădiri sau nave
destinate a servi
ca spitale, ori amijloacelor
ce servesc la
transportul răniţilor, bolnavilor,
materialelor sanitare aparţinând Crucii Roşii sau organizaţiilor asimilate acesteia,
împrejurare nejustificată de o
necesitate militară, în
proporţii mari, ori distrugerea mijloacelor şi materialelor destinate pentru ajutorul sau îngrijirea
răniţilor sau bolnavilor căzuţi în puterea adversarului, precum şi distrugerea, jefuirea
sau însuşirea, fără necesitate militară, a unor
valori culturale, monumente,
construcţii cu valoare
artistică,
istorică şi
arheologică, muzeele, marile biblioteci, operele de artă,
înscrisurile, arhivele de valoare istorică
sau ştiinţifică, colecţiile importante de cărţi,
de arhive ori de reproduceri ale bunurilor enumerate şi oricare alte valori
culturale ale popoarelor. Deşi în textele de la art. 359 şi art. 360 din Codul penal nu se
prevede că faptele se săvârşesc în timp de război, totuşi, condiţia
stării de război rezultă implicit din expresiile „fără necesitate militară" şi „teritoriile aflate sub
ocupaţie militară". Cum România nu era în intervalul 13 - 15 iunie 1990 aflată sub ocupaţie
militară şi cum la dosar nu există dovada unor acţiuni sau omisiuni care să vizeze
faptele mai sus descrise, infracţiunile prev. de art. 359 şi art. 360 din Codul penal, nu
există. :Faţă
de cele mai sus arătate, nefiind vorba în speţă despre comiterea
unor acţiuni/omisiuni care să vizeze propaganda pentru război,
genocidul, tratamentele neomenoase, distrugerea unor obiecte şi
însuşirea unor valori culturale, aşa cum sunt definite aceste infracţiuni în Codul penal,
s-a constatat că nelegal s-a dispus soluţia de scoatere de sub urmărire penală pentru
aceste infracţiuni în temeiul art. 10 lit. d din Codul de procedură
penală, întrucât în cauză infracţiunile contra păcii
şi omenirii nu există, fiind
incidente prevederile art. 10 lit.a din Codul de procedură penală.
Toate
celelalte fapte comise în intervalul 13 -15 iunie 1990 împotriva persoanei
şi împotriva unor bunuri se circumscriu, astfel,
conţinutului constitutiv al infracţiunilor prevăzute
în partea specială a Codului penal (titlul II şi titlul III) pentru care procurorii
au reţinut, în mod corect, că s-a împlinit termenul de
prescripţie a răspunderii penale.
În
ceea ce priveşte infracţiunea de omor calificat, s-a apreciat
că, în mod nelegal, s-au adoptat soluţii de încetare
a urmăririi penale în baza art. 10 lit. g din Codul de procedură
penală, deoarece a intervenit prescripţia, câtă vreme, din
conţinutul actelor de la dosar a rezultat că, în
afara celor 4 victime, a căror moarte violentă este cercetată în
altă cauză (dosarul nr. 676/P/2009 al Secţiei de urmărire
penală şi criminalistică), nu există
alte persoane decedate în timpul evenimentelor din 13 - 15 iunie 1990. Prin urmare,
temeiul juridic corect al soluţiilor de netrimitere în judecată este
cel prevăzut de art. 10 lit. a din Codul de procedură
penală.
Cu
privire la infracţiunile de distrugere a unor bunuri şi
vătămare corporală s-a constatat că s-a împlinit
termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Petenrul
ROŞCA IOAN, prin plângerea formulată, critică soluţia
adoptată în cauză, arătând că el a solicitat în
plângerea iniţială „cercetarea modului în care conducerea
FSN a reprimat în 1990 pe cei care au cerut epurarea instituţiilor
statului şi judecarea autorilor genocidului comunist".
Plângerea
este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Legalitatea
şi temeinicia rezoluţiei nr.l75/P/2008, din 17.06.2009, au fost examinate
de conducerea secţiei atât din oficiu, cât şi ca urmare a plângerilor
formulate conform dispoziţiilor art.278 alin.l din Codul de
procedură penală, constatându-se că, în raport de infracţiunea
prev. de art.356 din Codul penal, sunt incidente prevederile art.10
lit.a din Codul de procedură penală, din considerentele expuse
anterior.
Argumentele
prezentate de petent nu sunt de natură a modifica situaţia de fapt astfel
cum a fost stabilită şi nici de a determina schimbarea soluţiei
adoptate.
Raportat
la situaţia de fapt expusă în cuprinsul rezoluţiei nr.
175/P/2008, din 17 iunie 2009, nu poate fi pusă în discuţie
legalitatea hotărârii adoptate de reprezentanţii autorităţilor
statului cu privire la necesitatea evacuării din Piaţa
Universităţii a persoanelor care împiedicau
folosinţa normală a acestei zone a capitalei, recurgându-se pentru
aceasta la ajutorul forţelor de ordine. Planul de acţiune elaborat în
acest sens a fost pus în executare şi finalizat în dimineaţa zilei de
13 iunie 1990, când nu au fost înregistrate victime, la dosar neexistând dovezi
pe baza cărora să se poată stabili că autorităţile
statului (preşedinte, membrii ai Guvernului, parlamentari, primarul
capitalei, procurorul general al României, membri ai partidelor politice,
şefi ai serviciilor de informaţii ş.a.) ar fi provocat
sau anticipat, ori ar fi determinat, înlesnit sau
ajutat cu intenţie la săvârşirea infracţiunilor care au
fost comise în după amiaza zilei de 13 iunie 1990 şi apoi în
zilele de 14 şi 15 iunie 1990.
De
asemenea, dispoziţiile date de reprezentanţii autorităţilor
statului în legătură cu necesitatea intervenţiei
forţelor de ordine, poliţişti şi militari, pentru
protejarea instituţiilor publice, nu pot fi apreciate ca
nelegale, neexistând cauzalitate directă sau indirectă
cu acţiunile violente ale manifestanţilor sau ale muncitorilor
şi forţelor de ordin e care au acţionat în
intervalul 13 -15 iunie 1990.
In dreptul penal,
vinovăţia, ca element al laturii subiective a infracţiunilor, trebuie analizată în raport de faptele
săvârşite şi dovedite în mod concret şi nu în raport de vinovăţii morale sau
interpretări ce ţin de contextul social, politic şi istoric în
care s-au comis faptele investigate.
Pentru
motivele expuse, în temeiul dispoziţiilor art.278 alin.l Cod
procedură penală,
DISPUN:
1. Respingerea, ca
neîntemeiată, a plângerii
petentului ROŞCA IOAN formulată împotriva soluţiei dispuse în dosarul nr.
175/P/2008 al Secţiei de urmărire penală şi
criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie.
2. Comunicarea soluţiei.
PROCUROR
ŞEF SECŢIE
MARIUS
IACOB
L.S.indescifrabil