Bună-ziua!
Căutând un articol despre pătimirile femeilor în Gulagul românesc, am dat și de acest material.
Citindu-l, am rămas consternat de distorsionarea adevărului pe care o propagă!
De aceea m-am și înregistrat pe site, pentru a lua o atitudine onestă și pentru a semnala intoxicarea cu acest material. Prin urmare, se înțelege că nu critic conținutul site-ului (pe care nici nu-l cunosc), nici pe autorul materialului, ci exclusiv acest material.
Înainte de a porni argumentația, rog eventualii cititori ai acestui material să consulte textul decretului 770/1966, care se poate parcurge foarte ușor (
http://www.legex.ro/Decretul-770-1966-363.aspx)
1. În acest articol se arată că ”încă de la instalarea sa, regimul comunist din România a promovat o politică demografică agresivă” și se precizează că ”prima interzicere a avorturilor a fost în anul 1948 și a durat până în 1957” când ar fi fost chipurile legalizat ”datorită efectului dezastruos al întreruperii sarcinii”.
Ideea că prima interzicere a avorturilor ar fi fost în anul 1948 este falsă deoarece atunci avorturile nu au fost interzise, ca și cum înainte de acea dată fuseseră legale. Codul Penal din 1936, deci acela dinaintea instaurării comunismului, prevede clar ilegalitatea avortului, cu răspundere penală de la caz la caz:
http://lege5.ro/en/Gratuit/heztqnzu/codul-penal-din-1936Citez: ”Art. 482.
Acela care prin orice mijloace provoacă întreruperea cursului normal al sarcinei, comite delictul de avort şi se pedepseşte precum urmează:
1. când delictul e săvârşit fără consimţimântul femeii însărcinate, cu închisoare corecţională dela 2 la 5 ani.
Dacă s'a cauzat femeii însărcinate vreo vătămare a sănătăţii sau o infirmitate din cele arătate la art. 473, pedeapsa este închisoarea corecţională de la 3 la 6 ani, iar dacă s'a pricinuit moartea acesteia închisoarea corecţională dela 7 la 10 ani;
2. când delictul e săvârşit de însăşi femeia însărcinată necăsătorită, sau când aceasta a consimţit ca altcineva să i-l provoace, cu închisoare corecţională dela 3 la 6 luni, iar dacă femeia este căsătorită, cu închisoare corecţională dela 6 luni la un an.
Aceeaşi pedeapsă şi după distincţiile de mai sus se aplică şi aceluia care săvârşeşte faptul cu consimţământul femeii. Dacă s'a cauzat femeii însărcinate vreo vătămare a sănătăţii sau o infirmitate din cele arătate la art. 473, pedeapsa este închisoarea corecţională dela unu la 3 ani, iar dacă s'a pricinuit moartea acesteia, pedeapsa este închisoarea corecţională dela 3 la 5 ani.
În cazurile prevăzute la punctul 2, dacă faptul s'a comis în scopul de a obţine un folos material pedeapsa se sporeşte după distincţiile de mai sus cu un plus până la 2 ani.”
În schimb, avortul era permis doar în situații iminente, precum punerea în pericol a mamei (a se consulta articolul următor din codul penal din 1936)
Din contră, legalizarea avorturilor la cerere a fost adusă pentru prima oară în România de către chiar regimul comunist! Așadar, prin Decretul nr. 463/1957, de pe vremea ”tovarășului” Gheorghe Gheorghiu Dej, s-a legiferat avortul la cerere. Textul decretului stipula că: "întreruperea unei sarcini normale trebuia sa fie facuta la cererea femeii însarcinate." Articolul 482 al Codului Penal a fost înca o data modificat astfel: "pot fi pedepsite numai avorturile care se efectueaza în afara institutiilor medicale abilitate, sau de catre persoane carora le lipseste o pregatire profesionala calificata."
Acesta este momentul istoric național care a dat liber la holocaustul mut, împotriva copiilor nenăscuți.
2. A doua distorsionare a adevărului este legată de decretul 770/1966. Acest decret nu a interzis avorturile ci le-a limitat drastic, față de liberul ”la cerere”, dat tot de comuniști. Deci avorturile nu au fost complet interzise ca înainte de comunism, ci limitate din condiserente idelogice, pe fondul schimbărilor din URSS în această direcție.
3. O a treia distorsionare a adevărului, de data aceasta legată de fondul etic al legiferării avortului, este aceea că decretul este catalogat ca o dovadă de ”politică demografică agresivă”. Cu alte cuvinte, apărarea dreptului la viață a copiilor nenăscuți, este un abuz de putere, așa consideră autorul. Garantarea legală a dreptului dreptul de a te naște, fără să fii ucis de chiar părinții tăi, este considerată agresivitate/agresiune!.
În formă, așa cum am arătat, decretul respectiv reducea aria de motivații legale pentru avort, chiar dacă adoptarea acestui decret s-a făcut din considerente ideologice, nicidecum umane. Dar în fond, decretul era un mare avantaj pentru copiii nenăscuți!
Astăzi, în democrație, există legislații asemănătoare pro-viață, precum în Malta sau Polonia, unde avortul este interzis prin lege. Ce să înțelegem de aici? Că avem de-a face cu o politică agresivă și în democrație? Sau înseamnă că este protejat copilul nenăscut de eventuale agresiuni din partea părinților săi, care din ”n” motive doresc să-i ia viața înainte de a se naște?
4. Autorul articolului susține că decretul 770/1966
”obliga femeile mai tinere de 40 de ani - si care nu aveau afectiuni fizice sau psihice foarte grave - sa nasca minimum patru copii”. Afirmația este de o manipulare grosolană. Decretul 770 nu reglementa obligativitatea numărului de nașteri per femeie ci interzicea avortul, scutindu-l doar în anumite situații, printre care și aceea a femeilor care aveau mai mult de patru copii în întreținere!
Cu alte cuvinte femeile nu erau obligate ”să nască minimun patru copii”, nici trei, nici doi, nici unu, ci li se dădea dreptul să ucidă/să facă avort, dacă aveau mai mult de patru copii
în îngrijire! Ceea ce desigur că este cu totul altceva.
Legislația națională nu a prevăzut vreodată obligativitatea nașterii unui număr minim de copii, nici în comunism, nici altcând. Însă autorul articolului a interpretat cu totul tendențios decretul respectiv pentru a diaboliza nu doar regimul comunist cât mai ales o măsură pro-viață. Acesta este fondul problemei. Să fim înțeleși: decretul respectiv, chiar dacă a fost adoptat din considerente ideologice, el a servit protecției copiilor nenăscuți și atât. E altă poveste că zeci de mii de mame au făcut avorturi ”în regie proprie” și de aici li s-au tras complicații, sau chiar moartea. Însă a cui este vina pentru aceste practici? A regimului politic, care oricât de criminal, a apărat dreptul la viață al copiilor nenăscuți (se înțelege, din interese ideologice), sau al mamelor care încercând să-i ucidă și-au pus propria viață în pericol? Este lesne de înțeles că vinovații pentru aceste decese ori complicații ale sănătății, au fost în primul rând mamele respective. Un adevăr greu de acceptat pentru mentalitățile criminale ale românilor, care bântuie din plin până astăzi.
5. Autorul articolului declară, că datorită acestor măsuri legislative ”adolescente sau mature, femei simple sau intelectuale de prestigiu, femeile Romaniei au dat tributul lor dementei comuniste”. Afirmația citată pare o osanală ridicată acestor femei: ”au dat tribut”. Ei bine, aceste femei, chiar dacă sunt mamele noastre, au dat în primul rând tribut propriei lor demențe, să-mi fie iertată duritatea exprimării. Nu le-a obligat nimeni să facă avort, ci au fost obligate să nu facă avort, să nu ucidă viața din ele!
Afirmația autorului este totodată o injurie indirectă față de femeile care au suferit cu demnitate în timpul regimului comunist, fie pentru vina că au fost soții sau mame de deținuți politici, fie că s-au constituit în grupuri de rezistență anticomunistă, fie pentru că au sprijinit rezistența anticomunistă armată din munți, fie pentru că pur și simplu au fost oameni, dar nu criminale ale propriilor copii.
6. Autorul articolului susține că unul din efectele acestui decret a fost și drama copiilor nedoriți: ”Drama a fost și a copiilor nedoriți”. Prin această idee, autorul a încercat transferarea vinovăției părinților care nu și-au iubit copiii, asupra regimului Comunist. Această idee este falsă și neavenită, drept dovadă stând numărul imens de avorturi de după căderea regimului comunist, toate motivate generic ca ”sarcină nedorită”, indiferent de motivul real. Din atare situație este lesne de înțeles că nu decretul respectiv, și nici regimul comunist, erau cauza care a determinat ca ”decrețeii” să nu fie doriți, ci chiar părinții lor, prin lipsa lor de compasiune, ocrotire, jertfelnicie! Copiii aceia nu au fost doriți exclusiv din vina părinților, exact așa cum se întâmplă și astăzi: egoism feroce, necredință, lașitate, inconștiență și nu în ultimul rând presiunea celor din jur. De aceea mă simt nevoit să repet că acel decret avea menirea de a-i proteja de la o eventuală agresiune din partea părinților, agresiune care să le aducă moartea.
7. Autorul articolului susține faptul că un alt efect negativ al decretului respectiv a fost ”numărul mare de elevi [care] a destabilizat sistemul de învățământ”. Prin urmare, înțelegem că protejarea vieții copiilor nenăscuți a fost o măsură negativă, nu una pozitivă în fond. Înțelegem că ei n-ar fi trebuit să se nască pentru că ”încurcau treburile”. Nimic mai cinic. Dacă sitemul de învățământ s-a destabilizat, asta în orice caz nu s-a datorat protejării vieții copiilor nenăscuți, ci incapacității regimului comunist de a gestiona cursul firesc al vieții. Și era lesne de la sine că n-ar fi putut face acest lucru, de vreme ce a dus o politică distructivă în toate sectoarele vieții.
În final, sunt de acord cu ideea autorului că această măsură
”A fost o tragedie cu implicatii complexe, inca nestiute, in destinul Romaniei.” Căci, complicațiile legalizării avortului se văd și astăzi: încă este majoritară și mai ales legală mentalitatea că am avea dreptul să luăm viața propriilor copii în funcție de interesele imediate sau de durată, fie ele personale sau de grup, sociale, economice, medicale sau politice.
Este o realitate dureros de cruntă că după 1989 românii s-au reîntors la o practică comunistă!, legalizând avortul la cerere, și nu numai.
Și sunt de acord că tocmai întoarcerea asta voluntară a românilor la comunism este pentru popor nostru
”Un nou cap de acuzare in procesul care va judeca si condamna pe vecie cea mai criminala si mai antiumana ideologie din istoria omenirii”.
V-am scris cu cele mai bune intenții.
Vă urez sărbători cu bucurie în familie, și inimă binevoitoare față de toți oamenii, inclusiv față de cei nenăscuți, dar în viață.
PS: Nu se precizează nicio sursă statistică oficială pentru cifrele de 2 milioane de copii nedoriți și 10 mii de femei moarte, ceea ce este nepermis pentru articolele istorice.