Proces verbal
Încheiat azi, 3 Octombrie, la locul „la
morţi” din Pădurea „Mărului”, la drumul „Cireşului”, cu
ocazia descoperirii unei gropi cu victime ale terorii comuniste, semnalată de Hopan Gh. şi confirmată
de alţi martori.
După primele două straturi de
săpătură, au fost găsite peste 12 cadavre (6 scoase şi
cel puţin 6 lăsate în poziţiile lor). Săpăturile au
fost întrerupte, grămada de oase aşezate unul peste altul ,
făcând dificilă continuarea.
Au fost găsite, în buzunarele hainelor: o
oglinjoară, o linguriţă, trei monede de 5 lei (ediţie 1948,
marcate „Republica Populară Română”), bucăţi de haine:
negre – foarte, probabil sutane, kaki,
maro), încălţări (bocanci, ghete, pantofi ), un glonţ rămas
în haină, după ce se lovise de un os, de calibru circa 9 (peste 7.65
prin comparaţie cu a subofiţerului de poliţie ) [obiectele sînt la domnul Tănase
Mircea].
S-au făcut fotografii, s-a filmat pe
casetă video, rămăşiţele deshumate, cele lăsate
în groapă, relatarea martorului ocular
Guguianu
Constantin, precum şi slujba religioasă făcută la
faţa locului.
Martorul Guguianu
semnalează că în anii 49 , 50,
cînd securitatea a făcut execuţia, au fost
păzite locurile de poliţiştii comunei (Irimia
şi Şoldănescu) care patrulau, interzicînd accesul în zonă. Mai tîrziu,
la cîteva zile după împuşcături, au
găsit oameni prost îngropaţi, în zona gropii.
Semnează
Roşca Ioan
Bădele Mircea
Dandara Livia
Popa Neculai
Chirilă Viorel
[..] Vasile
Ţuţuianu Ion
Samson Ion (serg. Major – Poienari)
Guguianu Constantin