Acesta nu e numai un vot nul ci şi un vot pentru denunţarea Nulităţii acestor pseudoalegeri.

Conştiinţa nu îmi permite să validez prin participare, această farsă ipocrită, verigă a lungului şir de escrocherii – care au substituit, de 2 ani, o autentică viaţă politică.

Cetăţeanul poate alege numai dacă i se oferă condiţii reale de informare corectă.

Candidaţii pot concura numai dacă dispun de mijloace echitabile de propagandă. La noi ambele condiţii sunt călcate în picioare.

În aceste condiţii  „alegerile democratice” sînt o acoperire a unei afaceri murdare şi tenebroase, abil camuflată, dar cu nimic mai puţin  digerabilă. Ele însă propun legitimarea păstrării puterii în mîinile unei reţele mafiote, nocivă pentru destinul colectivităţii. Chiar dacă Tovarăşii vechi şi noi care o compun vor renunţa la Teroarea făţişă , trecînd la o Afacere profitabilă, nu pot fi silit să-i aprob gerînd prin vot aparenţa de normalitate de care au nevoie.

O democraţie care se hrăneşte din cadavrul unei revoluţii, trădînd-o, nu mă poate cuprinde decît ca prizonier!

Nu votez cît timp nu mi se oferă garanţie că lagărul în care m-am născut s-a desfiinţat.

Majoritatea poate accepta ce rol vrea, mă poate obliga să-i trăiesc erorile dar nu mă poate condamna la a-i împărtăşi turpitudinea.

 

Ioan Roşca