„Investitori străini”

 

 

Am avut destul de multe motive de mirare şi īnainte, privind corectitudinea democraţiei apusene faţă de reţelele mafiote represive īn mīinile cărora ne-a aşezat prietenul de la răsărit.

Am văzut de cīteva ori c㠄geostrategia” are stomac de struţ şi de asemenea, capacitatea acestuia de a-şi băga capul īn nisip, digerīnd şi eludīnd orice monstruozitate la care eram supuşi.

Dar ne-am spus că o fi vre-o motivaţie care nouă, celor dereglaţi de prizonieratul năucitor, ne scapă, că o fi vre-o tactică ce urmăreşte derutarea Tovarăşilor.

Acum īnsă, noile exhibări ale unor lideri apuseni, ne apar atīt de obscene, capacitatea lor de a īmbrăţişa liderii neruşinaţi şi ilegitimi ai ariergărzii comuniste atīt de compromiţătoare, īncīt suntem siliţi la reconsiderări.

Se pare că problema dramatică a situaţiei ingrate īn care se află populaţia victimă a acestei naţiuni şi grupul supravieţuitorilor experimentului la care a fost supusă, nu face parte dintre tragediile emoţionante pe care le folosesc pentru a-şi manifesta compasiunea. Numai orfanii şi handicapaţii reuşesc să intre īn acest top.

Pentru noi ceilalţi, transformarea din lagăr de muncă forţată, īn lagăr de muncă ieftină, pare soluţia pe care o au īn vedere.

Cum altfel am putea interpreta faptul că azi, cīnd există două tabere politice: cea a foştilor torţionari şi cea a foştilor lor prizonieri, pausul acceptă să trateze cu neutralitate – īn principiu, şi să sprijine chiar – īn practică, menţinerea puterii de către călăi?!

Cine şi-a făcut socoteala că infractorii noştri politici vor fi parteneri mai flexibili de afaceri, vīnzīnd avuţia naţională pe preţuri stabilite de consistenţa „peşcheşului” , nu s-a īnşelat.

Comuniştii ne vor vinde ieftin…

Numai că ( şi aici va fi surpriza urītă a īntreprinzătorilor, cu obraz gros, specializaţi īn săpun tip Auschwitz, īmbucătura aceasta le va rămīne īn gīt!

Căci se vor pricopsi cu butoiul de pulbere al dorului nostru mistuitor de libertate, ce pīndeşte din toate ungherele clipa propice exploziei!

Sperăm că acest vulcan să nu surprindă pe aici decīt şacalii nesăţioşi şi cinici, ce se grăbesc să concureze la reīncarcerarea noastră!